0002-ARTG

From Iosefina
Jump to: navigation, search
By writing here in the ENIO spirit, and thus becoming Georgipedians, young Wallachians, like these ones right here, be they Vlachs, Plakians, Velascans, Blackis, Plsagians, all in their traditional Pelasgian "popular" costumes, make sure that we continuously enrich the Pelasgian, proto-Romanian Heritage (PPRH).
Pectoralul complet al lui Tutankhamon, de care atârnă pietre semiprețioase, și la baza numelui căruia sunt hieroglife pentru snopul de Lotus, ochiul lui Horus și crucea Ankh.
Cum e alcătuit un Cărăbuș (doar în descrierea tehnică, entomologică, nu și etimologică).
Divinul rege sacerdot copil, Deus puerilis.

Iubita mea dragă, uite, gata :

Am descifrat azi dimineață rostul cărăbușului :-)

Cu articolul ăsta, ceva mai elaborat, deși mai puțin întrețesut printre altele legate în Georgipedie, încerc, coborând la lingua prisca să aduc argumente logice, coerente, și, sper, și inerente, marii idei pelasgice a lui Nicolae Densușianu.

Istoricul nostru greco-catolic afirmase și demonstrase acum o sută de ani (e plecat la Domnul în 1913) că prima Civilizație a omenirii este pământeană, s-a născut direct din pământul nostru negru, înconjura și Marea neagră, pe atunci un lac postglaciar uriaș, adânc și fertil, și a inventat comunicarea rituală și translingvistică, adică printr-un limbaj universal, de slavă, direct cu Creatorul.

Tu m-ai inspirat, și numai noi doi știm exact unde, când și cum.

Îți mulțumesc din suflet!

Ți-o dăruiesc!

Te iubesc !


MOTTO

"Cei născuți în zodia peştilor sunt nişte vieţuitoare blânde şi buimace, care cred tot ce le îndrugă primul venit. În capul lor este un talmeş-balmeş de impresii şi intuiţii, ceea ce face imposibilă o activitate neuronală decentă. Fiind incapabili să emită vreun argument logic, Peștii au devenit la rândul lor experţi în abureală şi îmbrobodire. Se spune că sunt creativi şi talentaţi, ceea ce înseamnă că producţiile lor îi turmentează atât de tare pe ceilalţi, încât le anihilează tuturor puterea de discernământ. Foarte sociabili din fire, într-un registru non-verbal, Peștii se înţeleg de minune cu animalele, handicapaţii, delincvenţii şi cu spiriduşii de casă. Misterele şi superstiţiile exercită asupra lor o mare fascinaţie..."

Despre ce este vorba aici ?

În particular susțin că primele mastabale sunt camere pelasgice, caracteristice ktystai-lor. Suțin și că încă de la începuturile Egiptului predinastic ritualul de îngropare era o "celebrare completă a reînvierii". Pelasgii întemeind civilizația, iar nucleul Cucutenian (basarabean) al Europei Vechi disparând la invazia dinspre stepă a barbarilor proto-ionieni și proto-hitiți, probabil în orizontul arheologic Foltești și Cernavodă, susțin că strămoșii noștri au continat să practice cultul zalmoxian în Egipt. Ei ridicaseră, preventiv, acolo, în plină Mare Zodie a Leului (MZOL), Sfinxa din malul stâng al Nilului.


De ce susțin această idee scandaloasă, un opus ignum pentru ignarii care se scandalizează mereu tocmai pentru că ei judecă doar "din cutie" ? Pentru că Sfincsa este un șărpe bălaur din mitul pelasgic al creației cu aripi de vultur și corp de leoaică, deci un grifon pelasgic. Ea se numește astfel deoarece "strânge" sub ea, precum Leoaica puii de lei, toate tainele celor ce-"am fost, și-om fi".


Leoaica are față umană ca aceea a Sfinxului din Carpați. Astfel pregătiți, la învazia grecilor, elitele Marelui Imperiu Pelasgic au mutat centrele lor de cult hipogeice acolo unde nu mai puteau fi desacralizate, ca acasă, în Basarabia, așezându-le în camere perfecte în pământ, chiar sub piramide pelasgice care au început a fi construite acolo. Puii de lei și leul greu, de aur, există nu întâmplător ci anume simbol Esențial, PELA anume > DARO un fel de duh de putere, tare de înger, care nu poate primi Nume.


Urmele orizonturilor Cucuteniene în Basarabia, uneori în peste douăsprezece straturi succesive, încep să dispară, prin măcelurile barbare (pelasgii nu aveau ziduri de incintă în jurul cetăților, nici arme nerituale, zidul pelasgic , deși megalitic, servind exclusiv unui scop religios. După douăsprezece mii sau măcar șapte mii de ani de continuitate locală, cu două milenii înainte de Marea Migrație Miceniană de după căderea Troiei care s-a petrecut pe la 1200 î. Hr., deci pe la 3000 î. Hr., în timpul Egiptului predinastic, Pelasgia Magna pierde Basarabia, adică nucleul ei cel mai vechi, cel mai durabil, și cel mai înalt.


Arheologii nu se opresc să se mire cum a dispărut ceva ce exista neschimbat de mii de ani, ca orizont de locuire masivă. Eu cunosc răspunsul : prin genocid. Această barbarie a unor populații ariene de stepă care, ca mai târziu turco-khazarii, considerau întreaga omenire "barbară" iar pe ei drept civilizatori, a distrus Troia și întreaga lume mediteranean-minoică lăsând urmele celei mai crunte perioade de distrugere din istoria de șapte sau douăsprezece ori milenară a pelasgilor, cea mai de pe urmă, cu mult mai groaznică decât țunamiul de la 1537 î. Hr. Le-au trebuit, ce-i drept, două mii de ani ca să prevaleze, doar militar, și niciodată cultural, dovada vie fiind că mai existăm noi românii, urmașii direcți ai pelasgilor! ca neam credincios, hrănit ca orhideele direct din cer.


Începând cu perioada revoluției religioase monoteiste din Egipt și după erupția Thira-ei la 1537 î. Hr., goniți în Țara Sfântă și iarăși în Egipt, la Cartagina, la garamanții Libiei și în vv-Iteliù (Italia) unde au primit permis de construire a Romei. Ce fel de permis ? Politic și religios, permis de construcție a Cetății în jurul unui Capitol cu un templu orientat anume, de la și de câtre etrusci, sabini, osci, volsci, samniți, celți (galați, Kelet), lemnieni, și veneți. Aceștia, amphictyonia italică, se nevoiau împreună.


Și de ce ? Ca să facă de serviciu la Templu pe rând, fiecare câte o lună. Căci aceasta este o amfictyonie. Mutatis mutandis, adunătura de douăsprezece triburi proaspăt fugite de la egipteni unde erau sclavi de corvoadă, cu viză de lucru, ca să facă un tampon ca un scut uman între ei și Grecia Mare, pelasgii din triburile dardane pornesc într-o aventură care-i va face, superstițioși, necredincioși și speriați de moarte cum ajunseseră, stăpânii lumii.


Astfel apărați de greci, acei pirați sybariți de la capiștea spoielii, farisei din sudul Italiei, de câtre astfel de veri noi veniți șmecheri (GERM Schmecker, care gustă) și fraieri (GERM Frei Herr, ipochimen liber), etruscii mâncau și beau, degenerând ritualul strămoșeșc pelasgic al "nunții din adânc", până la orgii prin hipogee și temple lupanare, exact ca acelea sardanapalice sau cele de la adoratorii cartaginezi ai baalilor și astorteelor cu care se aliaseră ca să domine marea tireniană. Genius loci face că după nici nouă sute de ani, acești plebeieni rustici vor degenera la fel de beți, îndopați și morți în incesturi și orgii.


Pelasgii inițiați au coborât deci în mod inițiatic în Egiptul predinastic, începând cu Marea Zodie a Leului, și apoi masiv și hotârâtor începând cu faraonii pe care i-au pus ca guvernatori ai lor. Astfel de guvernatori au făcut ca oriunde unde o uniune nu e permisă de puterile străine, ei "s-au ales" peste tot, precum mai târziu Cuza. Guvernatorul care a strâns sceptrele Egiptului de Sus (la Miazăzi, la Theba) și de Jos (la Miazănoapte, pe la Avaris), în Delta Nilului, este meșterul Menes. Ca și Numa | Manu, Minos, Manea, meșterul Manole, acesta este un nume pelasgic, însemnând neam (mean, GERM Maen, DARO omeneasc). Cel mai răspândit nume de familie românesc după "Popescu, Ionescu, grupul" care se încheie în faimosul digraf pelasgic, este într-adevăr și etnonimic, -mean : Cotmean, Sărman...


Pelasgii au coborât deci, de i-au învățat pe egiptenii aceștia, printr-unul de-ai lor, Armis (Hermes, cel "de trei ori mare", prieten cu Aplu -Apollo) să ascundă hipogeele esențiale unde celebrau orfismul și "moartea ca o nuntă", motiv extrem de actual și la doăsprezece mii de ani de la prima inițiere postglaciară, într-un chip decent, bine apărat, și într-o țară populată masiv, sedentară și agrară ca a lor dar lipsită de munți, deci și de poieni ascunse, luminișuri și peșteri. Piramida pelasgică (a tuturor crestelor de munte europene din Pirinei în Caucaz) a fost așezată cu măiestrie peste hipogee (numite local mastabale) și uite că există și azi, în ciuda grecilor și khazarilor. Doar osireionul (epitaful inundat al lui Osiris), anume cel de sub Sfinx, a fost lăsat deschis, și nu are "trasă" o piramidă peste epitaf, deoarece sunt profeții că acolo se va găsi taina tainelor, pe sub apă. Mircea Eliade simte acest mit al Agarrthei și îi dă o formă magistrală în puțin cunoscuta "Pe strada Mântuleasa".


Modelul hipogeului pelasgic este camera de nuntă a (hipotalamul) cărăbușului. Nu-i deci de mirare că printre cele trei imperii egiptene cu perioadele lor intermediare cu tot, hieroglifa sa este cea mai frecventă. La fel sunt și artefactele de tip Scarabeus sacer și scarabeii comemorativi, ca și amuletele cu cărăbuși. Ele sunt de departe cele mai numeroase și mai reprezentative din Egipt. Din punct de vedere egiptologic nu știu dacă în afară de Nicolae Densușianu și de rarii cititori ai acestui articol, s-ar mai ști de unde vine cărăbușul.


Numele Georgipediei incluzând în mod minunat de tainic numele zeiței mame, al paideii, și pe cel al ritualurilor zalmoxiene de nuntă, este firesc ca acest articol să fie printre primele. Cu el cade falsul mit al misterului camerelor goale ale reginei și Faraonului care nu-s de loc altceva decât locurile cultului primordial al omenirii, acela care pregătește venirea și a doua venire a Mântuitorului, care jertfea deja la Salem Dumnezeului cel Prea Înalt, ca Împărat al Lumii, Rege care vine cu Sabia, și Sacerdotul ultim. Nicăieri înmormântatul nu stă în aceste locuri de cult ci sub pământ, în locul unde reînvie lumina lină !


Imperiul Cărăbușului

Cărăbușul are un rost cardinal în Egiptul faraonic, locul de unde într-un târziu, la capătul Imperiului Mijlociu, sclavii "*hpr" ai egiptenilor au furat alfabetul "lor", ale cărui începuturi se situează însă la Dunărea de Jos cu mult înainte ca arienii să existe (dr Laurence Austine Weddell, Originea Ariană a Alfabetului).


Deci rostul acesta fonetic, simbolic, concret și cardinal, rostul de transmițător al Luminii Line, al cuvântului "Cărăbuș", precede Egiptul predinastic, cu cel puțin șapte milenii. El este un cuvânt vechi de doisprezece, poate cincisprezece mii de ani, coborând când cărăbușii au putut ieși la rândul lor din peșteri, deci de-a dreptul din postglaciarul postmagdalenian "romanello-azilian", pe care îl voi numi "pelasgic" (Vechi European, Cucutenian).


Ipotezele acestui studiu sunt densușianiste, toate derivând din "marea idee pelasgică" (MIPE), aceea că oricare Civilizație postglaciară isvorește din cea care s-a numit :


Cucuteni-Tripylie de către consensul arheologic Româno-ucrainian

(Pe vremea URSS se numea Tripolie de câtre cei ce si-au însușit-o după ce au distrus-o).

Urheimat de câtre indoeuropeniști și

Europa Veche de către Marija Gimbutas,

Leagănul Protoindoeuropean de către Colin Renfrew, și, în fine,

Marea Idee Pelasgică de către Nicolae Densușianu.

Starea Actuală și Istoricul Pelasgologiei

Se întâmplă că limba vlahilor de pretutindeni, fie ea romanșa, istro-româna (ISRO), fârșerota, timoceana, macedo-româna (MARO), megleno-româna din Rodopi (MERO), daco-româna (DARO) de la Miazănoaptea Dunării și cea basarabeană, inclusiv cea din Bugeac și Transnistria (BARO), cu toate aspectele ei actuale, este chiar pelasga comună.


Înainte de Theodor Mommsen, un istoric minuțios dar mult prea romantic și ahtiat de visul unității germanilor într-un imperiu al lor ca să mai vadă ceva, orice, mai sus de Urbe Condita, pelasgologia era regula, prin Buonaventura Vulcanius, Carolus Lundius, Simon Pelloutier, Georg Barthold Niebuhr, apoi Jean-Henri Abdolonyme Ubicini și Victor Duruy.


Vrând, nevrând, amintirea interesată și propagandistic-academistă a Romei în Franța, Germania și Italia, a umbrit istoria marelui imperiu pelasgic de la Victor Duruy pâna la Leroi Gourhan, Emmanuel Le Roy Ladurie și Fernand Braudel.


Fără intuițiile lui Georges Dumézil, am fi azi la pământ cu pelasgologia în Franța. Franța a îngropat pelasgologia prin marele camuflaj de la Glozel, sit arheologic care a fost în chip inexplicabil vizitat de toate casele regale ale Europei, de la Ferdinand al României până la ciudatul prinț Charles al Marii Britanii dar denigrat și cu descoperitorul dat în judecată..


Nicolae Densușianu a demonstrat genial că toate cuvintele referitoare la exploatarea tradițională a aurului, cum ar fi DARO beuțar, sunt aceleași în toate minele de aur exploatate din neolitic, din Spania și Libia până în Ardeal. Marea Mediterană a fost, înainte de fenicieni, egipteni, greci și romani, o mare nostrum pelasgică.


Aurora Pețan a găsit în limba sardă cuvinte, structuri și expresii care se regăsesc la noi la oieri. Theodor Burada a demonstrat că semnele și răbojurile plutașilor de pe Bistrița sunt vechi europene. Răvașele "secuiești" sunt la originea lor răbojurile dacice furate de huni, iar tamgalele turco-ungurești sunt runele scandinave.


Savanții care-l însoțeau pe Cezar la helveți au descoperit că ei scriau "grecește" (de fapt în alfabet chalcidic, care este identic cu alfabetul veneto-etrusco-lemnian). Școala inspiratului Marco Merlini a citit inscripții vechi transilvănene din Ocna Sibiului, mai ales pe cele ale culturii Turdaș cu unelte ale alfabetelor vechi italice, vv-italiote.


Jean Faucounau care a descifrat magistral discul din Phaistos ca fiind un silabar care a notat un imn închinat unui pirat protoionian pe nume Arion, a demonstrat că etrusca este pelasgică târzie. Nicolae Densușianu însuși a descifrat inscripția de la Kaminia, ca și cea de pe Cloșca cu Puii de Aur ca fiind pelasgice.


Un grup de studii consideră dialectele Tosk și Gheg ale albanezilor, macedoneana lui Alexandru cel Mare, ilirica și epiriota drept urmașele limbii pitiatice pelasgice ale oracolului de lângă stejarul din Dodona. Robert Beekes, un patriarh non-Kretchmerian al etimologiilor grecești, deși se ferește de cuvântul "pelasgic", pe care îl înlocuiește prin "pregreek", dă socoteală de mai mult decât cele două duzini de cuvinte discutate de Vladimir Georgiev și Victor Duridanov.


Florin Croitoru, care a descifrat magistral inscripții daco-romane, inscripții daco-grecești, inscripții dacice și tracice (CIDT) arată că în sudul Dunării la (I)ezerovo se făceau inele înscrise în limba tracilor, pelasgică târzie, sută la sută inteligibile în limba dacoromână de azi ! Bronislav Stefanofski a arătat că toate inscripțiile "romane", chiar de la sud de linia Jiriček pot fi perfect citite în armâna de astăzi. Mihai Vinereanu este autorul unicului și încă neîntrecutului Dicționar Etimologic al Limbii Române (DELR) Chiar și eu, ultimul dintre cercetători și cel mai prost, am observat că la extremitățile lanțului muntos european, Rodna și Bran devin imaginile lor sonore în oglindă, Andor(ra) și Narb(o).


La fel, istoricește, limba dacă, nu este nimic altceva decât o străromână stabilă, mai apropiată de româna actuală decât latina, așa cum se citește pe inelul de aur de la Iezerovo (Florin Croitoru) și mult mai veche decât latina peregrină. Astfel, încercările latiniștilor de a ne aburi cu ideea bizară că măcar româna actuală (DARO) s-ar trage din latină (LATI) cade trist în gunoiul istoric al ideologiilor.


Limba latină recentă, mama ei, latina peregrină, și cea mai mare soră a ei tracică, limba dacilor, care este străromâna, se trag toate, ca etrusca, albaneza, celtica, veneta, vechea germană de jos și gotica, din pelasgica veche, comună.

Continuitatea marelui imperiu (marii idei) pelasgic(e)

Toate aceste argumente și faptele lingvistice și religioase, ca și evoluția teritorială târzie a lumii greco-romane și eleniste, nu pot fi explicate decât prin pre-existența unei matrici teritoriale originare și persistente, o arie culturală cu o limbă și o scriere unitară, pan-mediteraneană, și caucaziano-caspic-irano-massagetă, deci sunt în fine înțelese prin existența, precedența și primordialitatea marele imperiu pelasgic. Rigurosul și genialul istoric Nicolae Densușianu, un erou cultural care a inspirat patru generații de cercetători români dar necunoscut, ridiculizat de academii și specialiști care au procedat la "asasinarea caracterului" este, în fine, răzbunat !


Susțin deci aici că peste tot în aria culturală cucuteniană, care atinge un cerc de un milion de kilometri pătrați cu centrul în sudul Basarabiei, se vorbea și se scria limba comună pelasgica, o limbă naturală, și universală, cu sonorități unice, păstrate conservator și tradiționalist, cu un vocalism stabil, care a fost indoeuropenizată după 3000 î. Hr., după dispariția arheologică a urmelor materiale cucuteniene, prin contactul cu barbari arieni veniți din stepă, și anume din și după stepa calmukă, de dincolo de cotul Donului și chiar de Kuban.


Doar limba sanskrită, scrisă cu alfabetul dēvanagāri, se mai bucură de acest statut. Deși scrierea veche hindusă a civilizației Indusului, și scrierea precursoarei sale imediate, civilizația veche indiană de pe valea fluviului Saraswati, azi dispărut sub Deșertul Thar și pe fundul oceanului indian în golful Khāmbat se aseamănă până la identificare cu scrierea veche europeană, raporturile dintre pelasgi și saraswatieni nu pot fi încă explicate.


Sfârșitul marelui imperiu pelasgic este amânat sine die ?

Invadatorii cu o cultură de pirați și de stepă și-au atribuit panteonul și religia sedentară, a unor misterii celebrate peste tot, în luminișuri cu hipogee, și pe culmi de munte cu peșteri și piramide pelasgice, de către o populație originară a munților împăduriți, și care, din fericire, nu a putut fi nimicită.


Sinteza religioasă ininteligibilă a invadatorilor, cu un panteon de bâlci, evhemerizat, prost tradus, magic, și lipsit de organicitate, s-a numit cultura "greco-romană" a "antichității". Cea autentică a pelasgilor a persistat și a fost salvată de creștinism, pe care desigur îl pregătea prin abarizi și zalmoxianismul lor activ.


Acest contact dintre cucutenieni și oamenii stepei a fost fără îndoială dezastruos pentru valorile vechi, pelasgice. Acelea sunt create ca valori umane originare. Mai ales ideile de pace și dreptate, ale Bătrânei Europe, aceleași care persistă în chip miraculos în România Mare, au fundat România eternă. Românii constituie și azi un stat agrar, tolerant, național și credincios, de drept pământean, tradiționalist, unitar și integrator, cu obiceiuri, drept, limbă și istorie unice, și cu o continuitate definitorie de la origini până în ziua de azi.


De aceea suntem noi românii atât de admirați, de temuți și de mințiți astăzi, de câtre cei ce nu ne tratează ca oameni, ca neam, ca o Civilizație multimilenară, singura continuă din neolitic până azi. Ei vor să fim fără neam, ca ei, fără istorie și fără valorile noastre. Astfel ne vor supuși și fără de rădăcini, ca să ne fure iar tot aurul, pământul, apele și tot ce se mai poate, de la păduri la femei și copii. Câtă vreme însă rămânem noi înșine, cât timp credem în Mântuitor, în Cruce și în Sfânta Treime, nu avem de ce ne teme ! Hoții străini, mincinoșii mondialiști și agenții lor hoți și corupți, cu burghezia lor compreadoră, trădătoare și ticăloșită, nu vor ajunge nicăieri ! Rădăcinile noastre sunt, ca orhideele, în cer (pr Virgil Gheorghiu).


România drept spațiu originar, drept inițiatoarea și continuatoarea marelui imperiu pelasgic, apoi traco-daco-"getic" (pământean) nu este o idee, nu e naționalism, nu e Ultima Thule a Europei și a sufletelor nobile, cum credea nemțălăul anglicizat ca și Eduard Elgar, lordul Acton, idolul, alături de Smuts și de Gobineau al lui Arnold Joseph Toynbee, nu e o utopie, o uchronie sau o ideologie. România este o realitate cardinală (esențială, originară, arhetipală, unitară și integratoare).


Marea idee pelasgică este istorie liberă, autentică, thucydido-densușiano-toynbeeanistă, și nici mai mult nici mai puțin îndreptățită, ca obiect de studiu ce poate fi cunoscut (Knowledgeabile Field of Studies - KFOS) decât versiunile castrate ad Usum Delphini, pseudo-actoniene, filetiste, mistificate sau rescrise de către iezuiți și masoni, academic-épinaliste, evident, prea trase de păr și ininteligibile, ca să poată fi discutate aici. Orice ghid de muzeu al oricărui muzeu controlat de sayanim (unde adevăratele exponate sunt "la secret", pe rafturile subterane de "arheologie interzisă", de unde nu ies niciodată decât pentru falsificare) conține, în mod exclusiv, făcăturile străvezii ale cabalei internaționalist-proletare prin idioții utili ai Magiștrilor Discursului.

Pelasgologie ca "Romanian Studies"

"Romanian Studies" sunt capitole despre valorile Pelasgiei Magna. Acestea sunt cel mai bine de dezvoltat în cadrul spiritualității unice, originale și originare, tradiționaliste și continui, ne-excepționaliste și ne-rasist-sioniste, întru valorile ortodoxiei și românismului, doctrina părintelui profesor Dumitru Stăniloaie, cel care a scris și despre Bessi Bessiparei ca pelasgi, pe lângă Filocalie și câteva mii de studii, toate pertinente. Cu metodologia celui mai mare teolog al secolului (afirmația aparține celebrului Urs von Balthasar) suntem siguri : nu greșim ! Românismul drept credincios al sentimentului românesc al Ființei (Constantin Noica) este indispensabil. Originea istorică și istoriografică a românismului este teritoriul legitim al marii idei pelasgice a lui Nicolae Densușianu.


Aceste trei vâne sunt tăria românilor ca "orhidee" - imaginea perfectă a neamului celor născuți direct din pământul negru, dar cu rădăcinile direct în cer, cum ne-a descris părintele Virgil Gheorghiu. "Brandul Cucutenian de Țară" (BCDȚ) al neokoolt-iștilor, teoria "ebb and tide" a masonului matematician Matyla Ghika, "miracolul istoric" al martirului Vintilă Brătianu, "Dacies inhaerent Montibus" și chiar Europa Veche (OESC) a Marijei Gimbutas, o adoratoare tardivă a Marii Zeițe, sunt cu totul și cu toatele secundare.

Numele Europei

Pe podul de peste Bosfor, mergând Eis Tôn Boulon ("către piața de vite", numele dat de turci Primei Capitale Creștine a lumii, barbarizat ca "Istanbul"), vedeam odată săgeți uriașe spre Yedikulé, spre Galatasaray, spre Topkapî, unde au fost duse pe suliți capetele martirilor sfântul domnitor Constantin Brâncoveanu cu sfinții coconi ai săi și sfântul și vrednicul Vornic Ianache, dar și o mică săgetuță pe care scria "Avrupa".


Asiatici ei, dar oameni practici :-). Acum știm că "junii turci" au fost de fapt "bâtrâni evrei" care au lovit în punctul slab al sultanului care îi ura pe dohnméh (criptoiudaici, pseudomusulmani), dar atâta dispreț pentru bătrânul continent nu e pe măsura pretențiilor anatoliene ale pelasgologilor turci cum sunt Selahi Diker și Polyat Kaya...


Numele însuși al continentului european nu este anatolian khattic, prehitit, sau "fenician" ca în legenda lui Minos, cu nimfa Europe răpită și violată (fantasme ale unor barbari călare care furau femeile ca pe niște turme din stepă și ale unor piratocrați cu aceleași obiceiuri) ci cu Euryope, și Eurynome, ipostasuri "departevăzătoare" și "cu dreptatea larg cuprinzătoare" ale Marii Zeițe a pământului.


Bine împreunate cu balauri celești ai căror dinți devin prin această împreunare "clonți", oameni ca stâncile, steiuri de piatră, urieși ce văd departe (Eury Ope) și ale căror doruri de dreptate și "noimă" sau cunoaștere, învățătură ( > LATI in vitiare, noțiune apoi degenerată la Roma cea barbară cum se vede în etimologie) sunt largi ca Zarea (Eury Nome). Într-adevăr, PELA Noimă > HELL Nome (Noēsis).


Alef și Alap

Greaca antică recentă conține lexicul pelasgic și literele preluate de la pelasgi într-o structură de limbă de stepă, adică ne-ergativă și intens aoristă, cu verbe deopotrivă deponente, pentru că nu au pasiv (prea contemplativ pentru acești vorbăreți certăreți), defective, pentru că nu au perfect (bunica îmi zicea că "unde-s doi greci e o ceartă, unde-s trei o răzmeriță, iar unde-s patru o catastrofă, dar nu există nicăieri mai mult de trei greci împreună") și duale pentru că formează complemente (pecuniare) atât cu dativul cât și cu acuzativul...


Greaca antică are însă, ca limbă a ocupantului, năpădit și podidit de cultura multimilenară a pelasgilor ocupați, avantajul unic de a vehicula toate noțiunile și categoriile filosofice prin lexicul pelasgic. Acesta a fost preluat aproape integral, fiind prestigios, și foarte potrivit, de la origine, vieții sufletești al unei populații vechi contemplative, pașnice, religioase, agrare, tradiționale care știe să trăiască, horește, doinește, hăulește, cântă și se roagă, nu stăpânește și nici nu se lasă stăpânită de străinii pe care mereu îii apără și-i primește. Îți spune ceva, iubita mea, această caracterizare :-) ?


Începând a servi, vehiculată cum a fost de pirații împăunați protoionieni, AEGY Dānuna, sau PION Danaoi și din păcatele lor, drept lingua franca, o panmediteraneană portuară, plutocratică, o degenerare a acelei teocratice lingua prisca, pentru scopurile piraților porniți după aurul pelasgic, protoioniana a început a fi confundată cu izvorul ei spiritual. E momentul când, pe la 2000 î. Hr. a început să fie notată repezit, scripturistic, neunitar, contabil. E timpul silabarelor, avantajoase doar prin stenografie, rapiditate scripturistică, nu și prin durabilitate căci glifa silabarului se schimbă cu limba și piere cu ea, nemaiservind scopului exclusiv spiritual, acela de a aduce slavă Zeului.


Dacă trecerea de la liniarul A la liniarul B era inexplicată, marea viziune pelasgică, "the missing link" al înțelegerii lumii minoice există, și a fost prezentat magistral de Nicolae Densușianu, singurul mare istoric care a înțeles "the whole picture". Liniarul A n-a fost descifrat deși e scris în OESC, nefiind încă un silabar, iar liniarul B a fost descifrat tocmai pentru că era o simplificare decăzută, și din păcate pasageră în istorie. Limba discului din Phaistos, decodată și ea magistral și nu întâmplător de un kretchmerian convins, Jean Faucounau, este desigur tot o protoioniană timpurie, și tocmai de aceea a fost descifrată, dar silabarului ei este pictografic iar nu geometric.


Se vede cât de arbitrare și de variabile rămân soluțiile glifelor ce notează silabe. Azi nimeni nu mai vorbește de Limba discului din Phaistos, de liniarul B, de silabarele cipriote, cele siriace, ugaritice, etc. Ele au fost cu toatele contemporane, dar de circulație restrânsă, ca orice contabilitate parohială.


Paradoxal, silabarul a reușit doar în Japonia, pentru o limbă polineziană și chiar pentru ainu care e ariană, dar aceasta s-a întâmplat datorită covârșitoarei influențe a imperiului T'ang. Scribii fonetismelor polineziene silabice hiragana și katakana ale niponei (ultimul notează doar exoetnonime și neologisme străine), aveau mereu hieroglifele kanji ale chinezei clasice ca să explice măcar homofonele. Numele străine se scriu în japoneză fonetic, dar "silabizate". (Mulțumesc aici unei specialiste simpatice, care știe să explice nuanțele și novicilor și specialiștilor, și care nu dorește să fie numită :-).


A rezultat singura limbă din lume, deliciul niponologilor, care se notează fonetic prin două alfabete silabice (hiragana si katakana - aceasta din urmă se folosește doar pentru scrierea numelor străinilor și a cuvintelor preluate din limbi străine) și, simultan, printr-un set de cateva mii de ideograme chinezești, păstrate și azi printr-un conservatorism ceremonial, un tradiționalism extrem și o finețe foarte confucianistă, îmbibată într-un mediu caracteristic, acea perioadă ascendentă a misionarismului Ch'ān (fonetic Zen) și a victoriei budismului asupra șintoismului, rămas religo licita prin activismul misterios al ritualului imperial nipon.


Punând această cheie densușianistă a marii idei pelasgice, putem citi toate cele ale pelasgilor : o mitologie coerentă și inerentă, o religie de mistere zalmoxiană primordială, o pregătire a omenirii pentru primirea Mântuitorului, o limbă universală și o scriere sacră din care se trag toate alfabetele lumii. Citim acestea prin ceața unui sincretism religios elenic evhemerizat și complet ininteligibil. Grecii stepei din care vin aveau o religie simplistă, "do ut des", care nu e bazată pe sacrificiu și pe smerenie, ci pe hedonism și vorbărie. Empedocle scrie, în spiritul perfect pelasgic al "celor șapte înțelepți" că nu trebuie vorbit mult ci mărturisit Adevărul. Citim, și nu în ultimul rând, tot în cheie pelasgică urmele materiale, de pildă ceramica grecească. Dar până acolo să o spun : Idolatria elenismului este un vițel de stepă, care va fi bou și sub aurul pelasgic cu care l-am poleit singuri, ignorând Adevărul.


Ceramica ateniană clasică, mult mai slabă decât cea deliană, cea a cycladicelor timpurii, și chiar aceea troiană I-IV, apoi tardiv geometrică tessalică, de cu totul altă factură, este incomparabil mai săracă decât cea cucuteniană. Ceramica nostră, pelasgică, vie, care e constantă în proporțiilor ei umane, tradiționalistă, inventivă, rămâne unică, o capodoperă nu numai a șapte mii de ani de neolitic tradiționalist local ci și a lumii întregi. Motivul grecesc clasic al frizei ateniene, tratat ca un val, este meandra pelasgică preluată într-un chip decorativ, dar ca "brand", chipurile "grecesc", de loc creator.


Evoluția scrierii ? Litera kappa protoioniană, și glifa "ka" a silabarului cretan nu mai exprimă duhul luminii creatoare, Khā, ci este o cruce frântă iute și nemaiînconjurată de cerc ca în scrierea veche europeană. În mod evident, barbarii veniți pe care de luptă, din Crimeea prin Basarabia, până în Ahaia, au confundat svastica dextrogiră (soarele contemplat cu capul mystului privind toată ziua la Miazăzi) cu o roată de car. Iar balamalele lumii (cardines mundi, rezultatul a milenii de rugă multă, continuă) au fost confundate cu osia roții ! Apoi au "progresat" scriind totul ca stahanoviștii, sclavii fericiți și exemplari ai talmudismului, "faster, better, cheaper, more", și desigur "cu înlocuitori" deoarece pentru plutocratul grec "time is money", nu "the only master, Master of Time".


Slavă Domnului că în piramida pelasgică a alfabetului, Khā pelasgic (fonetic Khā egiptean, Kappa grecesc, Kāf semitic, "ch" dacoroman) deci soarele, lumina increată în viziunea lor, Khā, deci, a rămas în vârf. Acolo este și azi punctul de inflexiune al alfabetului, în ciuda încercării cabalei talmudice de a număra grupe de nouă (iese strâmb, că nu-s la ei 27 glife, cum n-au capacitatea fizică de a nota vocale.


Epitomul sărăciei sufletești și fariseismului atenian postpelasgic este un vas, un lechit, vas foarte comun, din care se păstrează azi prin muzee numeroase exemplare, și care conținea "hirinon", esență de rizom de stânjenel (Iris). E făcut de meșter by design să fie cu fund dublu ! Era la modă deja, ca azi, în societatea simandicoasă, subțire și deja ticăloșită de sub Acropolea pelasgică străveche, până hăt departe, dincolo de zidurile de incintă tot "pelasgice", să "te dai mare și rotund", cum așa de bine se spune și azi în neopelasgică.


Deci pe lângă pritaneu, în jurul lui, dar nu departe de tholos, desigur foarte la vedere, în megaroanele plutocraților și cele ale burgheziei compreadore a ocupației, tronau lechiți cu esență scumpă de iris. Falsă bogăție : trei sferturi din vasul alungit avea apă etanș închisă jos și pe deasupra un pic de esență... Nu se vede aceasta în inventarele cucuteniene, unde totul este la vedere, funcțional, nobil.


Marea majoritate a vaselor cucuteniene, până azi peste tot imitate, dar niciodată egalate, rezultând din mii de ani de discernământ al smereniei, au funcții spirituale, estetice, sau de cult. Multe din ele, cu forme unice, nu se știe nici azi la ce serveau. Figurinele ipostasurilor Marii Zeițe, prin formă și șlefuire, serveau desigur unor rituale vitale, ori, poate, deflorării rituale sau amniotomiei. Misterele fertilității lui Bendis > LATI Bonae Diis, de la Bona Dea...


Aceste structuri, sunete și cuvinte, au fost regăsite de semiții care sunt tot nomazi, hoțomani și pirați, ca și grecii. Dar la oamenii pustiului cu guturalismul lor, cu o comunicare consonantică din gâtlej, o comunicare de deșert fierbinte, cu gura acoperită, ca să nu intre nisip în ea, o "rostuire astupată" care nu poate rosti și hăuli material sonor vocalic stabil, deci o comunicare a nomazilor, ei bine, la ei nu se poate nota lingua prisca prin glife armonioase ca acelea aduse la întemeierea Țării Sfinte de către arameii pelasgi, sedentari și obligați să fugă din calea proto-ionienilor, prin elitele deopotrivă fondatoare ale Egiptului faraonic.


Astfel glifa Alfa a ajuns Alap | palA, căci la ei boii îi pălesc, fiind și dobitocul, vita lui, cum e omul (primul lor nume aramaic nu este etnonimic ci calificativ - spărgători de capete sau SUME CUNE sag-gaz). Beta a ajuns Beith, etc. Vocalele nici nu mai contează la ei pentru că fiind netradiționale, recente, variabile, nestabilizate prin rugă multă, ele nu se notează și oricum nu se aud. Aramaicul Alap se citește în limbile semitice de Apus Alef. Hristos însă a zis Alfa. Era născut în Nazaretul Galileei, ținutul tribului Dān, care nu era semitic.


Specialiști în a exploata orice resursă până la secătuire, semiții nomazi, hoți și bătăuși, intrați peste pelasgii stabili, înțelepți și pașnici, au transformat sclavia lor în stăpânire, dar nu de sine, lipsa de așezare deci de rădăcini în internaționalism anti-neamuri disprețuitor ai tuturor "ceilalți" (ei nu sunt un popor ci un melting pot pestriț), și lipsa de sens prin lipsa vocalelor în izolaționism și ambiguitate care e orice, numai nu polisemie armonică. Astfel s-au asigurat că au întotdeauna dreptate.

Măăăi Ioaaaaaaane !

Fonetismul conservator al pelasgicei, digraful caracteristic "sk" (cel din -escu) și digamma inițială ( vin > oinos) au determinat pe lingviștii vechi cum sunt Kretchmer, apoi Georgiev, Ivanov și Duridanov să considere în mod inevitabil, deși strict lingvistic, pelasgica veche drept precursoare și model absolut, chiar dacă doar lexical al elinei. Cum nu prea vorbeau românește, și nu auziseră măcar de Nicolae Densușianu, lista lor de cuvinte cert pelasgice cuprinde câteva duzini, nu sute de mii cum ar trebui, și mai ales toponime încheiate în PELA -az (HELL -assos). Săracă așa cum e, stingheră și sașie, lista lor scurtă ne dă o lecție :


Locurile înalte ale Duhului pelasgic, când nu sunt denumiri prostești, tardive și concrete, ca "sus peste oraș" (acropolă) sau "din vale, sub Vlăhie (pădurea pelasgilor)" (Theba hipoplachos), se termină în '"az"'. Dar aceasta e baza piramidei sonore pelasgice, locul sacerdotului, prima castă, ursul. Locul desemnat era un centru de spiritualitate străveche, negrecească, pregătind a și z, Alfa și Omega : Parnas, Athos. Densușianu însuși a arâtat foarte subtil că sensul vechi al cuvântului "nessos" (HELL insulă, ca NEOG Fidonisi < HELL Python Nessos, apoi Dodecanez) era "ținut" (ca Peloponezul pelasgic, ca insula lui Ahile). Se știe că înainte de potopul bosforan, care s-a oprit după cincizeci de ani de Leviathan, care a urlat până s-a dublat aria lacului prepontic cristalin și s-a făcut marea neagră, neprimitoare de străini, insula lui Ahile era un megalit de patru sute de metri, deci un ținut. Acest hapax plasează pelasgica în timp !


Jean Faucounau, un combatant dibaci al ideii pelasgice, speculează că monoteismul a fost introdus în Țara Sfântă de Tribul lui Dan, Dānuna, Danaoi cei cu coifuri cu pene și secure pelasgică, pirați și luptători temuți ! Ei aveau strigătul de luptă "Iaaa" sau Ioaaa. Ori prin educarea sclavilor locali semitici, care trebuiau liberați după legea pelasgică în al șaptelea an cu cadouri (așa a câștigat Israel femeile cu care a făcut 12 copii, halal sclavie, dacă Iacov fiul lui Isaac a cerut stăpânului, arameanul pelasg, Lot, să mai slujească la el șapte ani după liberarea rituală :-) Ioaa, cu digamma internă, Iovan, Iove, I-o-vv-aa ('n), a ajuns numele semitic Yūd Hē Vāv Hē, Tetragrammaton, zeul stăpânului, de care se temeau îngrozitor, rostindu-i numele terorizați, selectiv și doar o dată pe an.


Sclavul liberat (și hoțul nerușinat, care le fură pe femeile arameence cu tot cu idolii lor ascunși între fuste ca mai târziu domnul Moldovei Cantemir retras peste Nipru) Iacov, luptă cu Stăpânul, zeul stăpânului, și după o noapte de trântă, că-i mai dreaptă, îngerul Domnului îl izbește cu coapsa de pământ de rămâne șchiop pe viață. De atunci se numește Iacov Israel, ceea ce nu înseamnă nici Emmanu-El, nici Micha-El, nici Gabri-El, vreo imanență sau cumva slavă adusă Celui ce Este, ci "a luptat cu Domnul". Ca nicăieri altundeva, semnificația etimologică este explicită în Facere, pentru pasajul pe care masoreții l-au mistificat până ce a ajuns cel mai obscur din Carte.


Domnul de fapt ne previne că Israel nu este din Ever, că este idolatru, că are Baalii, Astorteele și superstiții babiloniene lunare, și lunatice, că mamele triburilor sunt cu toatele "doar" pelasge arameence neevreice (de-aia se socotesc ei evrei doar după mamă :-) și este și va rămâne șchiop pentru că nu-L recunoaște, și se luptă cu El. Nici pe Mântuitor nu-L recunoaște Israel, deși Avraam, arammi obed abi ("arameeanul", negru pe alb în Repetarea Legii) plătește dijmă lui Melchițedec, și cumpără teren lângă stejarul lui More, loc sfânt pelasgic, prin stejar. Înjosește și-L ucide pe Iisus, drept pentru care va peregrina în veacul vecilor! În rezumat, tot ceea ce și rabinii ortodocși recunosc, blestemându-i pe sioniști, din păcatele lor, cu numele batjocorit al lui Iisus. Atâta despre cei ce-și zic, cu Cartea-n mână, citind-o cum vor ei, fără vocale, cum că ei ar fi poporul ales. Tot atât despre cei ce vor să-i dea Mântuitorului pașaport evreiesc !


Ei bine, Domnul pelasgilor este vestit și acolo de pirații protoionieni, periegeți panmeditareeni, ca lampadofori sau lictori ai fasciei pelasgilor (Pace, îngrădirea Baltagului pelasgic), în Țara Sfântă. Aceasta este cumadevărat Ha AreȚ | Țera ā (PELA Țara) fundată de pelasgi în pregătirea venirii, la Nâzaret | tera sân(tă) (PELA Țara Sfântă) și tocmai în Tribul lui Dan, dar în casa, iar nu din sângele lui David, a Mântuitorului. În Țara aceasta este locul Păcii unde nu înceta de la începutul lumii să slujească Dumnezeului cel Prea Înalt, El Ioon, Preotul Veșnic, Melchițedec, Împăratul Lumii, regele din Salem | melaS (PELA, cea neagră dar frumoasă, Cântarea Cântărilor).

Numele Lui

Amintirea valahă a de necrezutei etimologii pelasgice a numelui Domnului este vie în :


A. Colindele cu Lerui-Ler. PELA Ler | reL > HELL lyr (Yon), DARO Împăratul micuț, Relu, În noi Re, înnoirea timpului (Regele Lumii, Deus Puerilis).


Mai târziu, prin contaminare, Ler a prescurtat numele lui Galeriu. Într-adevăr, împăratul dac al romanilor, Galer, cu mama din Miazănoapte de Dunăre (Mater Ejus Transdanubiana est) și cunoscătoare, probabil practicantă faimoasă a misteriilor Bonaei Deea, din care s-a născut și neofitul împărat, botezat de mic cu numele Zeiței Mamă, Ga, și numele regal Ler recunoscut (Leru-i) a fost celebrat la calendare, căci practica încă printre creștini (religo ilicita în timpul lui Galer) cultul imperial. Descurcăreți, protoromânii și-au mascat colindele creștine sub forma idolatriei împăratului terestru și tare pedestru, au evitat martirajul un an doi, până la Edictul din Mediolanum și ne-au lăsat o amintire datată în timp al unui cult stratificat vechi cât pelasgii.


B. Jocul cu Iadeș. Dacă avem azi și Vlași ca Vlasci și Valașca Moravă, pentru Vlăhie, atunci avem Iadeș de la Iaa și Deci, așa a vrut El, când se rupe coasta lui Adam a Puiului, de unde a ieșit femeia lui, de partea ta !


C. Cuvinte ca Iovan, Ioan, Ion, Ion SântIon, Iancu, Ianus. Acestea sunt cele mai frecvente și azi în dacoromână unde se spune Fire, de la a fi, existenței, ontologiei, și Duh, de la Domnul din Văz Duh la înțelegere, gnoseologie. Ziua nouă, despre dzâuă, vine de la Dzău, iar Zău întărește orice. In-vitiare, învățătura vicioasă în care nu-L recunoști este paideusis, o pedeapsă. Conjuncția " " este Khā, mereu pomenit qua vorbă universală de legătură. Bhā este în ban, un hapax, căci strălucirea adevărată este în a fi, nu în a avea. Deci ai habar, sau n-ai. "La n-ai Bhā !" De "păsărică", păsărică Bhā, al-Bhā, Bhā-Scărușul sau Bhā-licanul, acea care suge foarte specific, ithyfallic, sufletul din trup pe care-l sărută "peste tot" la despărțire sau Bel (Bellu) scriu mai pe larg în altă parte. Iar de Dan aici mai jos !


D. Legitimizatorul titlu serabic IO al Bar Serabilor, Basarabii, de care scriu în altă parte.


E. Colindele cu Aho, Aho. Aho Acesta este Iaa-vv-o, Ioao, și, mai târziu de 3000 î. Hr., Iovo, Iove, Ioe sau Dzo-vv-e, Dze-vv-es, Iovis, Zeus și Dyaus Pittar, Dumnezeu Tatăl.


Semiții, adoratorii lui Marduk, Baal, Șeitan, Soth, Seth, Sirius, și al Selenei Astortee, cu un calendar nomad, lunar, și supersițioși, L-au luat. Mai târziu au revenit la superstițiile lor babiloniene, după captivitatea de la Ninive, în captivitatea babiloniană când și-au uitat și limba și L-au uitat și pe El. Dar, speriați de puterea Lui și crezând că-L pot închide într-o arcă mortală de "alianță", încercând să-L cumpere, negociind un acord, ca la Sodoma odinioară, Arca pe care ignarii și azi o mai caută. Cu Solomon, fiul unei neveste de hitit și odraslă neligitimă a lui David, au făcut un zid în jurul unei coline, cu un mare meșter pelasg, Aram(ean) (Hiram din Tyr), de i-au zis Templu.


Apoi au tras la intrare un observator uranoscopic pelasgic, Marea de Aramă, în diametru ca și calendarul dacic, că tot era cel mai precis. Desigur, în Carte, marea de aramă, plină cu ulei ca să oglindească cerul, e descrisă contabil, și nu în Duh sau măcar tehnic, de parcă interesul naratorului era cât costa arama (adusă în faimoasele lingouri cucuteniene de câtre ) turnată de meșter. Au tras apoi coloane pelasgice, cu nume pelasgice, Iakin (Iāa Kin), (PELA Cerul lui Iāa), și Boaz (PELA Începutul și sfârșitul Casei) și s-au așezat, prin tribul lui Levi, primprejur.


Tribul lui Levi, care nu dispunea de teren la Salem, și câștiga o existență de huzur traficând măcelărește carnea de jertfă pe care cred că nu o ardeau chiar de tot, și nu pe cea mai bună cum indica Pentateuhul, a constituit mai târziu casta fariseilor. Aceștia, care au hotărât să-L omoare pe Mântuitor, au determinat mersul lumii. Sunt în lumea modernă cei ce aduc slavă Adevărului, care este concret, esențial și revelat (cardinal) al lui "a fi", creștinii, și cei ce se prefac că-L caută, numărând arginții, mai puțin treizeci, și care idolatrizează pe "a avea".


Mai târziu, după 1000 d. Hr., prin Lituania, la Vilnius, și Polonia, care erau puterile vremii, mai tari ca muscalii de la care tocmai plecau și ca teutonii, la care încă nu ajunseseră, neguțători de blănuri turco-khazari, iudaizați roșii și spâni, fără barbă, ca mongolii, și vrând să pară bărbați adevărați, (GERM Menschen, LATI barbatus), își lăsau părul să cadă ca o barbă, în zulufi sau perciuni. Mai târziu, corciți și sedentarizați, au avut în fine și bărbi. Vindeau blănuri de samur până la coreligionarii semiți din Spania, sefarzii, încă negoniți de regii vizigoți.


Venind Mica Glaciație, au vândut multe piei și blănuri și au făcut averi, și prin influență, au desființat legile creștine împotriva cametei, ceea ce le-a permis să câștige fără muncă. Închinați acestui Mamona și-au dat seama că nu contează cine conduce câtă vreme ei țin banii și dau hârtie în loc. Hârtie pe care tot ei au adus-o din China pe Drumul Mătăsii (în Europa post-pelasgică se scria pe piele de vițel, prea scumpă pentru a face din ea altceva decât cărți și pergamente).


Notând atent totul pe hârtia ieftină, și fiind o mafie răzbunătoare, chiar și peste generații, cu o cruzime asiatică, acești khazari, care, mai târziu, se vor aduna în comitete centrale bolșevice, îndemnând la legea talionului, aceea care lasă pe toată lumea fără ochi, apoi la internaționalism proletar și "ură de clasă", ceea ce s-a numit comunism, au distrus aproape de tot cultura concurentă, și au masacrat sute de milioane de creștini, distrugând milioane de case, sute de mii de lăcașuri de cult, făcând zeci de mii de martiri. Pe la 1700, un khazar isteț, pe nume Amschel, a descoperit că nici hârtia nu-i mai era necesară pentru putere, ci doar influența, dreptul de a vinde vânt în locul cuvântului mincinos că va da vreo bogăție reală în schimb. Apoi, idolatria Mamonei s-a răspândit în mod ucigător.


Hârtia a devenit suport pentru maculatura de agitație și propagandă, pe ea fiind ștanțată sau presată (imprimată) Marea Minciună : Adevărul nu există sau e relativ. Milioanele de mărturisitori au fost duși de nas. Omul este iluminat doar de Lucifer (Sirius, Soth, Șeitan, Satan). Pelasgii n-au existat (ar fi fost un model prea periculos pentru cei ce trebuiau să fie doar sclavi fără trecut). Educația e utilă doar dacă e ateistă. Istoria trebuie rescrisă, punându-i pe barbarii greci, turci și semiți în rolul civilizatorului iar pe ktystai, cabirii, Regii Luptători Sacerdoți, pe Magistri Ludi, Maeștrii Jocului, Înțelepții pașnici ai Marii Tradiții Pelasgice, pregătitori ai venirii lui Hristos, pe elitele teocratice la "secret", ca să fie înlocuiți cu hanii și cu khaganii khazarilor (Cohanim și Kahanim), separând, diabolic, "sacerdoții" de regii luptători) cu "înțelepții" genocidari ai Sionului, cu sataniști, cu Magiștrii Discursului, pregătitori ai venirii Antihristului.


Astfel iudaicii Cărții, organizați de sataniști Talmudiști, care nu sunt iudaici, au plătit pe primul profesor de teologie ateu (ce-o mai fi și asta?) , Adam Weishaupt, să facă o masonerie inteligentă în jurul celei vechi, prea pelasgică pentru gustul lor, făcută din activiști devotați, nu numai de Meșteri sau idioți utili. Iar libertatea presei fiind garantată doar pentru cei ce au o presă, le-au cumpărat pe toate. Unul din ei, Bernays, a teoretizat prin anii 1930 d. Hr. Marea Minciună, arătând că prin repetarea ei la televiziune nu mai își pune nimeni întrebări despre Adevăr, care, oricum, dacă nu-i revelat, nu există ! Deci massele trebuie re-educate corupte, făcute fărâme, asasinate în caracter, denigrate, pictate ca deviație, ca praf și rătăcire nu ca glie. Aceasta s-a făcut în mod ineficient în lagăre sovietice, care nu încetează să producă sfinți și mărturisitori. Aceasta a creeat și Hollywood-ul. Apoi Google și FaceBook. Restul sunt detalii...


Spre lauda lui, deși sionist iudeo-britanic, Joseph Yahuda, și-a dat seama că Hebrew is Greek, și a scris acest opus magnum - opus ignum, un tom de o mie de pagini, cu demonstrații imbatabile, pe care ignarii cabalei l-au scos din biblioteci și librării. Neștiind că greaca este lexic pelasgic complet al unei limbi ariene barbare, de stepă eurasiatică, complet relexificată până devine o koiné pelasgică, desacralizată, așa cum și Yidiș-ul este o limbă slavo-turcică barbară, tot de stepă eurasiatică, complet relexificată în limba de prestigiu spiritual a vremii, până ce devine o germană veche cu sintaxă slavă, bravul Yahuda n-a putut scrie "Hebrew is Pelasgian". Ar fi fost cel mai mare erou cultural al Europei de după Densușianu !


Spre deosebire de ethôsul original fundat pe dreptate al imperiului pelasgic, proletariatul extern al lumii siriace și Völkerwanderungen semitice (în terminologia lui Arnold Joseph Toynbee, teoretizând în A Study of History, opus magnum cenzurat de tot de sioniștii magiștri ai discursului), sunt la antipodul civilizației.


Ironia soartei este că în goana lor după confuzie generalizată, ascunderea urmelor și tentativa de ucidere a Adevărului, înlocuit prin făcături de luat ochii târgului, magiștrii discursului care îi arestează inclusiv pe iudaici, în scopurile lor satanice, anti-etnice și anticreștine uită că arienii au făcut pelasgilor ce le-au făcut și lor : pradă și ucidere.


Și-au inventat inamici printre nomazii de stepă din care se trag, măcar culturalicește (blănuri, jeg, țopăială, cruzime) ca așchenazi. Înșiși strămoșii lor asiatici, khazarii turcici, au intrat în Europa pe urmele arienilor protoionieni și protohitiți, vorbind o limbă ce a devenit un dialect german, idișală.


Khazarii au ales, acum șaptezeci de ani, să încalce toate legile războiului, și ale umanității, să treacă prin foc Germania deja învinsă, depopulând-o, genocidar, ucigând de pildă numai la Dresda un milion de civili, omorând în lagăre prizonierii și în tot timpul acesta strigând că-s victime.


Un observator direct, părintele Virgil Gheorghiu, căsătorit cu o iudaică, pe care o iubea cu adevărat, descrie perfect atmosfera de teroare pe care populația germană, înșelată de Hitler, culpabilizată de iudaici, decimată și pe front și acasă, încerca să supraviețuiască, simplu, omenește, planului de reducere a ei la statutul de sclavi permanenți stare pe care tratatul de la Versailles n-a putut s-o încheie.


Vae victis ! Dar vorbind, istoricește, despre războaie după criterii etnice, cât de ciudat este că germanii sunt cei mai puțin arieni și cei mai semiți dintre europeni, că limba lor a fost preluată de khazari ca idiș, că Hitler era un Amschler (Rothschild) bastard, și că partidul nazist a fost un model pentru arhi-sionistul Jabotinschi.


Sic transit gloria mundi ! Greaca antică este deci o limbă invadatoare, recentă, o limbă a ținuturilor litorale, pelagice, în raport cu limba pregrecească străveche, comună, a locurilor înalte a ținuturilor pelasgice.


Limba greacă antică, o limbă recentă, indoeuropeană, o limbă de pirați, de insulari, de invadatori lași ai litoralului pelagic, a preluat și a înlocuit sintaxa și vocalismul stabil al ținuturilor înalte, pelasgice, al pelasgicei comune. Lucrând autoritar prin structuri verbale ne-ergative, aoristice, deopotrivă deponente, defective și duale, relexificate masiv într-un indoeuropenism sălbatic, furibund, și cu un vocalism instabil, țipător, care duce la un iotacism fundamentalist, terorist, homofonic, și cu totul ininteligibil, greaca s-a impus ca o nouă koiné, măcar în peninsula elenică și în coloniile din Pont. Căci una este să hăulești prin văi de munte cu vocale străvechi ca "ăăăiiii", și digrafe ca "-sku", și alta este să țipi peste vânturile stepei și pe sub pânze ridicate pe barcaze cu sunete ascuțite ca "iiiiiii" și digrafe ca "-iks"...


Această limbă comună pelasgică, desigur pre-indoeuropeană, este prima limbă notată în scris, cu semnele OESC (Old European Script) prin cinci sute de glife catalogate de Harald Haarmann, care sunt "geometrice" și preced notarea sunetului, silabei sau rebusului prin glife. Ele sunt "cardinale" fiind primele, și la originea tuturor glifelor cunoscute, inclusiv la harapii din valea fostului fluviu Saraswati, azi în Mohendjo Daro și Harappa sau sub uscăciunile deșertului Thar, între Pundjab (Panciu-Apa, Cinci Ape) și golful Khāmbat.

Conspirația anti-pelasgică

Originea alfabetului pelasgic, pe care îl numim astăzi "semitic", dar care în chip evident nu poate nota guturalismul exuberant al unor nomazi, unde semnul își schimbă forma după context, exact ca și firea nomadului, și care notează cu glife nealetorii atât sunetele răsuflate cât și rebusurile, pictogramele (desene stilizate) și ideogramele, ca Alēf (Taur), Bēth (Casă), Gīmmel (Cămilă), Dāleth (Poartă) sau Khā-vv (Svastică) este în mod limpede veche europeană.


Academiile conduse de Magiștrii Discursului s-au grăbit să distrugă cât se poate de mult din dovezile acestui adevăr. În ciuda eforturilor susținute cu migală benedictină prost aplicată și cu perseverare diabolică, "ei" nu au reușit să distrugă tot, pentru că au rămas încă mii de obiecte ale depozitelor din Mas d'Azil, Glozel, lumea berberă, Sardinia și Etruria, Italia, România și Ucraina și care au putut fi studiate comparativ, inventariate, și publicate de Nicolae Densușianu, Émile Fradin, Theodor Burada, Marco Merlini, Marija Gimbutas și Harald Haarmann.


Reprezentând o scriere cardinală, un sistem de desemnare natural al ideii religioase, și fiind destinate comunicării ritualizate a conceptelor fundamentale, semnele cucuteniene sunt cu mult mai mult decât un alfabet, ele permițând comunicarea invariantă, cardinală, direct cu Zeul, peste cinci sute de generații, timp în care orice fonetism se transformă și orice limbă moare.


Acest sistem nu este nici pe departe univoc, sau precis în sens contabil, sau fonetic, ceea ce este salutar pentru transmiterea lui inalterată, invariantă în raport cu timpul și cu locul, invariantă în raport cu contextul cultural și cu interpretările savanților a căror știință este la fel de seacă pe cât le e de seacă inima. "Tipic bun, tipic, tipic, iar la inimă nimic". Dar "Abusus (de metodă "științifică") non tollit Usum" (de neam omenesc).


Demonstrație

Gândacul minunat

Trupul cuvântului "Cărăbuș"

"Cărăbuș" este, prin repetiție rituală, cu pierderea ultimului sunet și lipirea lui la începutul coloanei sonore a cuvântului, "Șcărăbu".

Este "Șcărăbu" acesta, originea cuvântului "Scarabeu" ?

Da, zic ! Și de ce ar fi ?

Păi să-i vedem sensurile istorice cunoscute, și mai ales cum sunt ele vehiculate prin procedee simple, ritualizate, ca repetiția :

Iată, dacă zic "CărăbușCărăbușCărăbuș..." se aude, la mijloc, "Cărăbu Șcărăbu Șcărăbu Ș...", ceea ce e fonetic echivalent. Exeunt cărăbușii, ecce scarabeul, simbol solar, epifanie a soarelui, fiind exact ceea ce se vede cel mai des peste coroana lui la anumite eclipse totale (alteori se văd iriși, "eyes of heaven", fenicși).

Duhul cuvântului "Cărăbuș"

Acum, dacă vreau să torn în sunete un sens direct, fizic și creator, deci să le dau un sens legat firesc, homotetic cu acela al luminii increate a originilor - lumina lină - eu apăi "rostesc" cuvântul. Rost înseamnă "un spațiu care are un sens" (Constantin Noica, Rostirea Filosofică Românească), așa ca rostul din gard, sau rostul rostirii...


Tot așa, prin rost, muzica dă ritm tăcerii, iar vasul dă formă golului (Georges Braque) și în fine la fel dă tihna rugăciunii rostul smereniei gândului (pr Rafail Noica, Cultura Duhului).


Când rostesc "Cărăbuș" înseamnă prin urmare că "rostuiesc", că pun pauze cu sens între sunete de bază, consoane, vocale, diftongi, triftongi și silabe : "că, ră, bu, șă", apoi în alte feluri, "că, ră, mi, dă", "că, ra, ră", "că, ra", "ca, ra, ma, nă", că, ră, bu, nă", ș. a. m. d. ! Prin pauze intră sensul. "There's a crack in everythin', that's how the Light gets in", rostește și poetul (Leonard Cohen).


Cardinalitatea cuvântului "Cărăbuș"

Pauzele sonore sunt de același cardinal (un număr vechi european viu, esențial, creat simultan ca simbol, ca pars pro toto, ca "partea întreagă" iar nu un ordinar, banal, contabil, semitic și trist ordinal) cu acea lumină pe care o slăvesc, și o repet, în aceeași frecvență, in actu, dar nu monoton, ci creator. Pauzele suflului tău în rostire aduc un număr de nuclee ale Duhului sau o sumă de elemente sonore primordiale cum sunt Khā, Rrhē, Bhā, Shīn, sau, mai la isvor, că, ră(f), (bu(ct), a(z)ș.


De ce acestea și nu altele ? Păi "az", "buct", "dserfp", "gohnimkal" (urs, berbec, cerb, cal în goană), sunt progresiile sonore geometrice cardinale, baza de aur a piramidei sonore, cea care citește sunetele pelasgice în chip armonic natural, în oglindă, ca răboj, ca răvaș "pitagoreic", ca acea "scara pelasgică a luminii rostite" (SPLR) de care am scris în altă parte, iar nu ghematric, răstălmăcit, în chip fals "numerologic".


Ce este zalmoxianismul ?

Zalmoxianismul este religia originară europeană a renașterii din pământul mamă.

Marea Zeiță, De Mater, Dumitra, avea zece ipostaze, care (1) înaripate, psihopompe, purtătoare de toiag (Kērykēyon, Cheriheion, Eiridion, Iris Thaumaturga, Nāth-Ayīn, Atena, bufnița), care (2) lebădă sau pelican, (3) porumbiță, (4) rățușcă, sau (5) broscuță, care (6) albinuță, care (7) sibilină - (8) Cybele, îmblânzitoare de șarpe, care (9) Zâna cea Bună, Chipul Bonae Diis (Bendis), care (10) Sânziană ca acea Ană ca Sfânta Zeiană (Illa Anna, Ileana qua Sancta Diana, Cosânzeana).


Dar toate zece sunt chipuri ale Născătorii de prunc sfânt, de viață adevărată, pentru că au cruce de sânge, Ankh, din care curg lacrimi, S-an-khā, lângă El. Ele sunt chipurile maicii Precista, ce plâng încetișor, ca acelea de pe obrazul sfânt al mamei tuturor. Arta este una, dar Pleiadele sunt șapte, Sibilele sunt douăsprezece iar Muzele sunt nouă. Înțelegi, iubita mea ?


S-a zis că soarele, feminin la vechii germani, Sol invictus la vechii romani, are genul variabil. Păi, iubi, Fiul nu este El imanent în Sfânta Fecioară, peste tot în Pământ ca un Soare luminos, născut la Crăciun, Creaționem, sub bradul frumos și printre animalele din staul ? Toată Europa Veche venera deja pe Fiul și pe Tatăl prin ceea ce-i rostul Duhul Sfânt din Fecioară.


S-a zis și că-i întunecată preistorie. Dar ce-i istoria, iubi ? Un șir de povești despre bătălii, sau altceva ? Eu cred că sub privirea (speculativă și cardinală) a eternității, sub speciae aeternitatis, o Civilizație a aurului, luminii și păcii nu putea decât să pregătească printre prea bătăioșii muritori, soarta nemuritorilor, destinul poporului lui Hristos, care nu e un neam ales, ci un neam de nemuritori.


Toată Europa Veche, prima și singura Civilizație adevărată, deoarece este cu desăvârșire pașnică, fără cimitire, arme nerituale sau ziduri, n-a făcut decât să pregătească singurul eveniment real al istoriei, care nu e altceva decât Nașterea lui Hristos. Civilizație nu poate fi decât o societate bazată pe cultura vieții, dospind peste tot, ca soarele ascuns din pământul mamă.


Când "Pan murea", vechiul "pitagoreism" - care este zalmoxianism (Pitagora din Samos a fost "sclav" - ucenic - al lui Zalmoxes în hipogeele din Samos, unul din neofiții gălăgioși ai unui nemuritor, nu invers, cum a scris un trist și ignar logograf) - a fost furat, și ascuns, pentru scopuri prea puțin apollinice, de niște neinițiați care l-au mistificat "cabalistic", apoi gnostic, și talmudic, pentru a trece în fine în spiritul masoreților și, târziu de tot, în Zohar.


Un gândac regesc

Cărăbușul este un gândac regesc, cercetat cel mai bine de gândul unui dac...


Cărăbuș numim și azi în dacoromână un gândac de-un deget, uneori negru ca pământul mamă, asemănător cu cabirii, și ca negrul de pe steagul vechi valah, tracic și corsican, alteori metalic-auriu. Gândacul acesta pe vremuri săpa galerii la o adâncime de-un cot, cât barba lui Statu Palmă, cobora acolo gogoloaie din iarbă trecută prin vite, și lipite cu lumină (Bhā legare), apoi rotunjite frumos, aurii, și bine întărite. Această baligă e hrănitoare, lipește și bordeie, îngrașă și glia, încălzește. Cărăbușul face deci niște gogoloaie mai mari ca el, din care-și va hrănii urmașii, odată inițiați.


Deci odată ritul de trecere subpământeană a sferei aurii îndeplinit, cărăbușul nuntea în taină, mereu într-o cameră ascunsă (hypothalamos) chiar cu Pământul. Pământul îl primește de tot căci acolo-și va lăsa scheletul, de unde nu mai iese după nuntă. Moartea îi este nuntă. După ce cânta neauzit și horea pe deasupra (epitalamurile), cărăbușul punea ouăle nunții sale "cu pământul, ca pământul" în sfera cea aurie, deja uscată. Aceasta, un corp dens perfect, un miez de "mensor omnium", vedea la o săptămână cum începeau să se miște afară din ea larvele, ca mumii reînviate, pentru ca, după o lună de mișcări tainice, păpușile să iasă, și să crească, înveșmântate în năsălia lor, timp de alte două săptămâni.


Cu totul, oul petrecea în hipogee, după nunta cărăbușului cu mama ghionoaie, șapte săptămâni, iar uneori ieșea chiar și după patruzeci de zile, dar niciodată mai repede... Ovum, Embryo, Larva, Pupa (Chrysalis, Nympha) et Imago ! Pharatul (Stăpânul Casei celei Mari, Faraon, "pr ˤ3") lăsa casa subpământeană în urmă, ca pe un exuvium, ca pe un văl ce de peste ochi cade, sau ca o năsălie, și iese din giulgiu cu totul renăscut, căci la Cărăbuș nu există femeie !!!


Imago scarabei sacri

Ce îți spun toate acestea, iubita mea ? Cărăbușii sânt ktystai. Oare nu e aici taina reînvierii în chip nou, la patruzeci de zile de la îngropăciune ? Nu seamănă acest "descensus ad inferos" cu crearea osireionului, transformarea lui în epitaf prin reînviere, în ritualurile orfice, într-un cuvânt, oare nu suntem aici de față cu zalmoxianismul cel mai de la rădăcină ?


Zeul luminii de la Răsărit (Khepri) cu fața arzătoare din amiezi (Ra) și cu fața (Atum) de la Apus, occisul înserării, nu este oare, El, la baza increată, lin-luminoasă, a transformării a tot ceea ce există în chip creator ?


Dar cine cobora în "osireion" pentru săvârșirea trecerii "de trei ori mare" a "ceea ce e sus e identic cu ceea ce e jos", ca sâmburele identității "Hătmān-Răhman" de care, cu alte glife, dēvanagāri, scrie și upanișada Ceandoghia ?


Un gândac regal și sacerdotal

Deus puerilis

Să cercetăm, pentru a răspunde în fine la prima și ultima întrebare de azi ( este cărăbușul Scarabeu ? ) și puțină egiptologie.

Sensul hieroglifei "ḫpr"

Hieroglifele cele patru legate de cărăbușul cel sfânt

"to come into being",

"to become", or

"to transform".

Hieroglifa ḫpr

Sensul verbului egiptean "ḫpr (kheper)"

"To develop" or "to come into being". It may have existential, fictional, or ontologic significance. The scarab was linked to Khepri ("he who has come into being")

Este deci Kheper, Chipul și asemănarea zeului Răsăritului și al Reînvierii un zeu cardinal ? Păi este, ca o față a Treimii, ca soarele înălțat și concomitent slăvit la răsărit, ca origine a orice este creat, ca Horus, ca Uraeus, ca Ochiul lui Rrhē. În originile sale pelasgice "Kheper" este "Chipul" !


Sensul hieroglifei "ḫpr(w)"

"form",

"transformation",

"happening",

"mode of being" or

"what has come into being" (depending on the context).

Hieroglifa ḫpr(w)


Sensul numelui lui Khepri

"he who has come into being" : The Egyptian connected his name with the Egyptian language verb "kheper",

Hieroglifa zeului Cărăbuș


PELA "Chipul" > AEGY "Kheper"


Va să zică numele cărăbușului, ca și cel al Răsăritului Soarelui, este numele vechi al formei, al devenirii, într-un cuvânt numele ființării. Mai cardinal decât "a fi" ce poate fi creat, ce poate exista și ce rămâne ?

Cardinalitatea Cărăbușului

Cuvântul "Cărăbuș" transcende astfel culturile, este invariant în rost și îmbrăcăminte sonoră, în simbolismul său religios esențial, ca orice incintă întâia oară îngrădită a sensului. El se regăsește mereu cu trupul său sonor oglindit ordonat, și armonic, iar nu sfârtecat ca Osiris, în toate cele ale "firii", a căror misterioasă filiație este "firul" cel roșu, strălucitor, raza de soare a simbolisticii, duhul facerii în tot ceea ce este creat, pars pro toto in omnibus, taina cardinalității.


Să examinăm în fine și un obiect egiptologic numit Cărăbuș, cu care, nedrept de faimosul Tutankhamon, care a domnit de la zece la nouăsprezece ani, șchiopătând, secundat de generalul și viitorul Faraon Horemheb și sfătuit, apoi asasinat de "vizirul" Ay. El nu-și prindea cămeșoaia pe sub tunică, doar își acoperea inima. Acesta este singurul organ intern al mumiei, care e dealtfel ca o carcasă de pupă. Era ascunsă sub pectoral ca să nu depună mărturie la Judecată... ! Pe acest pectoral stă scris numele de tron al lui Tut, fiul lui Akhenaton, dar nu cu Nefertiti ci cu o soră a primului Faraon monoteist.


(-Kheper-u-Neb)

Lumina increată, strălucitoarea stăpână a tuturor asemănărilor firii (cardinalității)!


Sensul este el pompieristic, ca în orice nume de tron, dar rămâne obscur fără o incursiune spre adâncuri, la isvoarele pelasgice ale cuvintelor, baza tuturor limbilor, originea religioasă și numele tuturor conceptelor legate de ființă. Căci a noastră este limba dinainte de Haloimăs-ul babilonean, limba îngerilor, limba în care locuiesc poeții, limba al cărei vlăstar cel mai iubit este limba română.


Neb, numele egiptean și aramean, deci pelasgic al regelui sacerdot (ca firea lui Melchițedec, instituție unic și caracteristic pelasgică, ursul-rege az, berbecul-general buct și cerbul-preot dserfp) este Bhā-Nūn citit în oglindă, însemnând Rege și Stăpân (de suflete) - Ban | Nab : Nab u Khā d Nețar (Nabucodonosor ), Nab Mu Aria (Numele lui Akhenaton în scrisorile de la Amarna), Nab Hur Re Re Ya (regele Copil Tut, ibidem).


Dar Neb este și "Coș" ca acela în care, în hieroglifă, stă soarele. Receptacul de lumină increată, pe care o primește și o dă mai departe, este noțiunea însăși de "Pontifex" care are un sens corent cu noțiunea de stăpân peste suflete. Bănia ca instituție pelasgică are un nume, nunta luminii, Bhā-Nūn, care se potrivește și el. Nu putem încă ști dacă așa se înțelegeau interpretările mele de aici în timpul dinastiei a 18-a în Egiptul faraonic, dar coerența lor ne împinge spre a cerceta rădăcinile pelasgice.


Deci de unde vine, în nuclee sonore, șirul acesta de patru hieroglife ? Șirul acesta vine de la :

PELA (Rrhē-Ayīn) (Khā-Hē-Phē-Rrhē) (u) (Nūn-Hē-Bhēt-Ayīn) >

>

AEGY (Rā-Kheper-u-Neb)

Ori aceasta are sensul cel mai adânc, acela original, pelasgic :

(Curge Nevăzutul)

(În Lumina fierbinte, vizibilă, creatoare, în plină activitate, care curge și ea)

(plural)

(nuntește în casa nevăzută)

Cu tot ce-am văzut în cele patruzeci de zile ale vieții scarabului, este sensul pelasgic mai limpede, mai concret, de un cardinal mai mare decât cel egiptean ?

Este !

Quod erat demonstrandum !

Consecințe

Khā

Sunt trei chipuri (Kheper, Ra, Atun) ale luminii increate principale, care este Khā (simbol pelasgic : roata, crucea Sfântului Andrei într-un cerc, semnul original al sunetului Khā, swastica dextrogiră (soarele urmărit ritual, cu fața spre miazăzi)...

Bhā și Dān

Sunt două lumini secundare :

Bhā

Bhēt Ayīn, numele Betaniei, Strălucirea Celui născut iar nu făcut, Stăpânul, Banul, Nēb, Bănia, Bănașul, vv-Anax Pelasgikos... Bănia, comanda locală a fost instituția locală esențială, prin autonomie și perfecta integrare, a strălucirii imperiului pelasgic, despre care numele și tradiția arată că era o meritocrație. Bănia Severinului este multimilenară și a rezistat avarilor, pecenegilor, bulgarilor, sclavinilor, tătarilor, turcilor, austriecilor, și altora pe care nu-i numesc aici. Înainte de a fi un unificator de tradiție pelasgică, la fel ca marele Burebista (Boier Bizda?), Mihai Viteazul a fost marele Ban al Craiovei.


Dān

Dāleth Ayīn Nūn, Poarta Sărutului și Nunții Nevăzute (PELA nevestei ?) numele Danailor, Danūna, Galileenilor, Strălucirea Limpezimii ce vine cu lepădarea de Șeitan, Baal Marduk, Norocul Astarteelor, Seth, Soth, Sirius, Lucifer, este Strălucirea din Apa originară a Botezului, ceea ce curge ca Iordanul din vremea aceea, din Marea Galileei, Dān este împreunarea cu Hristos.

Dania

Goții în prima lor mare migrație din As-gardul Cucutenian pe Danaster la vale (Nistrul curgea invers la început, spre Eri-Dānul baltic au purtat numele de Dān în Danemarca, care se numea Dacia.

Dava

Daoi, scris fără faimoasa digamma pelasgică, Da-vv-oi, dar citit "Daii" palatalizat ca azi (copii - copchii) în "Davchii" sau dakii, erau de două ori (Dān-Khā-ii) străluciții fii ai mamei Dochia. Iar în Anatolia "Dag", care e un "Dac" citit gutural de nomazi turcici înseamnă și azi munte dacic. Pe arhivele neo dacice regale (ANDR) înscrise în tăblițele de aur de la Sinaia ( TASI) apare des cuvântul "davobet" care înseamnă dac din dave pământene.

"Dania" (votum) dardanilor

Pompeius Trogus, un galoroman citat în Breviarul lui Iustinus, afirmă că romanii se trag din Dardania, unde se vorbea latina prisca, și au hălăduit timp de cei șaptezecișidoi de ani (ciclul lustral pelasgic).


Alungați de greci de la Troia aiurea până ce să ajungă în Lațiu ca imigranți vv-italioți, trecând și prin Egiptul faraonului Mirneptah care-i bate și îi notează împreună cu sarzii, habiru și Danūna în célébra stelă, și în fine prin Cartagina troienii dardani ajung în fine și pe locul unde etruscii le dictează să se așeze, ca un tampon între ei și Graecia Magna, viitoarea Romă ab urbe Condita (AUCO). În Lațiu, latina peregrină a Dardanilor devine latina "clasică" dar care le rămâne scrisă până spre Imperiu cu caractere veneto-lemniano-etrusce, în oglindă. Tot ei introduc un semn gutural, nepelasgic în alfabet, lăsând peste Khā un Qōf.


Până târziu, senatul, deși nu și poporul, ale cărui instituții includeau de la origine pedestrimea ca falangă pelasgică (hoplită, macedoneană) "dserfp" (PELA, DARO ostași > LATI hastati) dar și ordinul nobil ecvestru pelasgic "gohnimkal" (PELA, DARO călărași > LATI keleres) vota, cu Arvalii din Collegium Lucis "buct" și cu Vestalele vv-Hestiaei "az", în semnul original pelasgic de votariu, jertfă sau danie orientarea Capitolului sau aducerea Mamei, un simulacru uriaș al Marii Zeițe a originilor, de la Troia, pe o corabie specială, să-i protejeze ca niște tărtăcuțe (tartani) și pere mălăiețe și focoase ca para focului ce erau (PELA, GHEG darda > DARO tarta, tatra și pară).


Ne quid detrimentum Rerum Publicorum capiat. Erau niște traci bătăioși, fricoși, fratricizi, ce se decimau când pierdeau, erau etnic corciți prin peregrinări cu Dānuna, cartaginezi, gali (Galatae, Keltaes), sabine, și etrusci, terorizați chiar de blânzii etrusci, și la origine mai mult protoionieni troieni decât traci dardani. Așa pestriți, cocoșește împăunați, superstițioși, curat căpiați, mereu la marginea prăpastiei, nu e de mirare că erau destinați să-i învingă pe vitejii, drepții și dezbinații pelasgi și astfel să devină stăpânii aurului lor și ai lumii profane, trimițându-ne la vatră săracă, pâine și apă, rugă multă, ce mult bine ne-au făcut, în timp ce ei se pierdeau în arene sângeroase, vomitoarele lor aurite, incesturi egiptene, homosexualitate grecească și orgii asiatice !


Macrohidronimia pelasgică

În chip straniu, toate fluviile Europei au nume transmise neschimbat din timpul Civilizației Europene Vechi, originare, cucuteniene, pelasgice, care conțin Dan. Macrohidronimia pelasgică este un argument tare al marii idei pelasgice, îngrădind perfect aria culturii europene originare

Cele Patru Mari Fluvii de la Răsărit (PMFR)

Ku-Dān care este Kubanul

Dān- care este Donul

Dan-āper care este Niprul, Dniepr

Dān-āstes care este Nistrul, Dniestr


Acestea sunt mari leneșe, puțin adânci, de câmpie. Ele curgeau spre Miazănoapte când gheața groasă de un kilometru acoperea Scandinavia, și s-au mărit, lărgit și întors spre lacul postglaciar prepontic, viitoare mare neagră, umplând-o, când glaciația s-a încheiat, acum douăsprezece mii de ani, la începutul Marii Zodii a Leului (MZLE).


Pe traseul lor au migrat plutind din As-gardul lor Cucutenian spre Miazănoapte, atingând Dalecarlia și insula Gotland, Khatti, Gothi, Getae. Apoi goții aceștia s-au întors, cu altă limbă, mai rece, în vremurile istorice.


Dând la noi la vatră pe Alaric, cel mai mare rege al lor, dar și pe desăvârșitul istoric got Iornandes, care ne scrie în Getica despre Serabos Testes, căpeteniile Serabilor, goții sau geții sunt esențiali în istoria românilor.


Iornandes de pildă a scris și de Comati, cei cu căciulă, cușma pelasgică, "boneta frigiană" de la originea "măturicii" Coifului Roman, și coama proverbială (și pictografic definitorie, ca și securea dublă din fascii a lictorilor) a protoionilor Dānuna.


Goții de Răsărit (GOTH ostro) cum privești coloanele reîntoarse la originile lor pelasgice și cei de Apus (GOTH wisi) au învins imperiul post-pelagic, luând revanșa pentru luptele fratricide ale tracilor dardani peregrini ce se numeau ei înșiși romani, conduși de troianul (Trojanus) lor ajuns Nerva, cu dacii a căror limbă mamă o înțelegeau !


Ei au refăcut marele imperiul pelasgic panmediteranian, recucerind Germania, țara francilor, Spania enciclopedistului Isidor Hispalensis, cel mai mare enciclopedist până la Ștefan Bizantinul, și Africa de nord toată, până la garamanți.


Varegii au venit și ei pe aceste fluvii formând cu khazarii Rus-ul kievean.

Cele Patru Mari Fluvii de la Apus (PMFA)

Rhō-Dān care este Ronul, râul Rodanian

Rhī-Dān care este Rinul, râul Undinei

Dan-Eri care este Dunărea, fluviul axial al migrației pelasgice spre Apus

Eri-Dān care este Pa-Dān, Padanul, sau Padul, pe care lemniano-veneto-etruscii au migrat pe sub Alpii vechilor Italici villanovieni în sus așezându-se în Etruria (Toscana).


Aceste patru fluvii europene de la Apus, postglaciare ca acelea asiatice, isvorăsc toate dintr-o arie subpământeană, lacul Bo-Dān, la fel de mică, optzeci de mile pătrate, ca aceea a Paradisului asiatic, muntele sfânt Kailaș. Paradisul biblic este și el pătrat, cu patru fluvii. Africa și Americile au o situație similară, prin regiunea Cascadelor Victoria, Niagara și Iguaçu.


Posibilitatea ca Antarctica neînghețată și Australia să fi avut astfel de pătrate ca o cumpănă energetică face ca planeta să aibă atâtea paradisuri câte are corpul chakras și arborele vieții sefiroturi ! Frumoasă cardinalității a gamei heptatonice. Dacă înțelegem megaliții ca "ace" în puncte de acupunctură a pământului și piramidele pelasgice ca locuri de moxibustie, cardinalitatea devine o idee foarte concretă, aproape palpabilă pentru Toma din noi...


Consecințe pentru studii pelasgice

Datorită cardinalității, fundamentul gândirii egiptene dinastice, înțeleg ideea fundamentală a lui Nicolae Densușianu despre cele "Cele Trei Tebe" ca și pe cea enigmatică a lui Maspero (au fost dintotdeauna "greci" în Egipt), ca și pe cea mai tainică a lui Dumézil despre indieni vedici (pelasgi Arameo-Hurriți) ca întemeietori ai țării sfinte.


Alain Daniélou (Șīva și Dionysos), homosexualul genial care zicea că sanskrita este limba sa maternă, și fratele al cardinalului mort ca Wagner de moartea cea frumoasă în brațele unei hetaire, este înțeles în fine. Iar Mircea Eliade, scriind la 22 ani "Elemente Preariene în Hinduism", tratând pe Kāli Dūrga tamilă (Muma Pădurii pelasgică) ca pe o chtoniană care e orice numai nu o Șakti, își demonstrează deja geniul, regăsind mistica pelasgică a întregului de lângă care plecase tocmai acolo unde nu se aștepta să afle decât magie neagră și marea iluzie...


Pustnicul de mai sus în munte decât Darjeeling i-a spus-o : citește mai bine cartea asta dacă tot cauți Adevărul până așa departe, la peștera din munte, unde stau eu, necredinciosul și păcătosul, ca "gymnosofist" faimos. Și i-a dat o carte creștinească. Eliade a scris că tot restul vieții a fost liniștit că există încă o "peșteră în munte"... Într-un loc ascuns, eu știu deja în ce munte voi fi îngropat, și de care frate ! Nu știu timpul, doar Domnul știe, dar sunt gata, după ce mai scriu câteva din cele ce le-am aflat și eu de la alții și trec în câteva articolașe, aici sau unde numai eu mai știu (și alții vor fi știind ști după moartea mea)...


Fiecare ne primim răspunsul când îl căutăm cu adevărat. Deși bătrân de-acum, eu simt că l-am găsit, în fine. Originile sunt esențiale. Faptul că străbunicul bunicului meu, oier vlah din Valahia Moravă (Wallachei), coborât în Brâna Slovaciei (Brno, Pressburg), apoi student la Viana, unde numele său falnic, Valiec (Valahul) a fost scris de nemțălăi astfel ca să nu poată fi citit "Falic" ci "Waliek", apoi "Waniek", putea să-și viziteze strămoșii îngropați sub culmi semețe, și că strămoșii lui făceau la fel, și tot așa, trecând poate prin frații lui "Oetzi" care sigur a urcat ca să se-ngroape "sus la munte la isvor", este tare liniștitor.


Câți, azi, își mai regăsesc mormintele strămoșilor într-un loc anume, tainic, deopotrivă adânc și înalt, știind că oasele dăruite în acele locuri din moși strămoși, dar din dar, fac din loc rai ? "Să nu dăm locul" acesta frământat atâta cu sânge că a ajuns la fel de hrănitor ca la începuturi ! El nu-i al nostru, e dat de Domnul și e grădina maicii Lui "pentru urmașii noștri, în veacul vecilor" !!!


COPY-NAN.jpg 2013-12-16

Acesta a fost Articolul al Doilea al Georgipediei : Cărăbușul

Part of the Semantic Web (SWEB).

0002-ARTG din categoriile CARD și ORGA :

Pagină Principală din Portalul 22 : Cardinalitate (CARD).

Chrismon.png

0042.JPEG

Categoriile Georgipediei

' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' '

Ichthus.png

COPYRIGHT-UL ACESTUI ARTICOL

Toate drepturile rezervate !

Ichthus.png

Copyright-ul este rezervat ! Toate drepturile acestei publicații aparțin oriunde, întotdeauna, în mod exclusiv D-nei Georgiana Iosefina Halacec-Waniek și urmașilor noștri legali și desemnați în mod specific, AAAT (All Rights Reserved Anywhere, Forever, at All Times) !

NOTE

Aici nu sunt note în articol.

Ichthus.png

REFERINȚE (ENDNOTE)

Nici referințe, altele decât cele din paginile Georgipediei la care trimite acest articol, nu sunt aici.

Ichthus.png

DESPRE AUTOR

Autorul este Dan Waniek... Scrie la fel ca să dăinuie Facerea în Grădina Maicii Domnului, în Veacul Vecilor, de-a pururea și-o zi, ca iubirea noastră, IUBI !

Autorul
Mereu același...