1989 Decembrie 4

From Iosefina
Jump to: navigation, search
By writing here in the ENIO spirit, and thus becoming Georgipedians, young Wallachians, like these ones right here, be they Vlachs, Plakians, Velascans, Blackis, Plsagians, all in their traditional Pelasgian "popular" costumes, make sure that we continuously enrich the Pelasgian, proto-Romanian Heritage (PPRH).



1989 Decembrie (0007-ARTG) (04)

Chrismon.png 0043.JPEG

Sunt aici nouă rapoarte ale comisiei specializate a senatului român privind faptele românilor în decembrie 1989. Materialul acesta brut, plus, eventual, câteva opinii ale unor senatori, alcătuiesc un punct de plecare pertinent pentru analize istorice mai competente :


1989 Decembrie 1

1989 Decembrie 2

1989 Decembrie 3

1989 Decembrie 4

1989 Decembrie 5

1989 Decembrie 6

1989 Decembrie 7

1989 Decembrie 8

1989 Decembrie 9


IV București

4. BUCUREŞTI – ETAPA HOTĂRÂTOARE PENTRU VICTORIA REVOLUŢIEI ROMÂNE

4.1. Scurt istoric Păstrăm până în zilele noastre mărturii incontestabile ce atestă continuitatea locuirii în vatra Bucureştiului de astăzi încă de acum 150.000 de ani. Situat în câmpia Vlăsiei, în apropierea renumiţilor codrii, ce ei însuşi îşi au istoria lor, într-un compartiment numit Câmpia Bucureştiului, oraşul este traversat de două văi importante: a Dâmboviţei şi a Colentinei, fiind dispus la altitudini între 96,3 m şi 54,5m. Având o populaţie de 2.400.000 locuitori, municipiul Bucureşti prezintă o densitate de 1.274,1 persoane pe km2 din care 876.300 muncitori, în industrie 479.800, în agricultură .Municipiul Bucureşti deţinea la sfârşitul anului 1989 douăsprezece instituiţii de învăţământ superior cu 33 de facultăţi. La sfârşitul anului 1989, municipiul Bucureşti deţinea 429.366 milioane lei fonduri fixe în unităţile de stat şi cooperatiste. Ca fond funciar, în anul 1989 suprafaţa agricolă era de 117.078 ha, din care arabil 60.235 ha, deţinând peste 2.503 tractoare agricole fizice. Dezvoltând în principal leguminoasele, municipiul Bucureşti deţinea 1.535 de ha din totalul de 119.974 ha. suprafaţă cultivabilă. Numărul animalelor a fost la bovine de 69,3 mii capete, la porcine 339,4 mii capete şi la ovine 71,4 mii capete. În industrie numărul întreprinderilor la sfârşitul anului 1989 era de 215 din care de importanţa republicană 179, având un număr total de salariaţi de 525.319. Este evident ca în etapa modernă actuală, Bucureştiul constituie unul dintre principalele centre ale ţării în care pot spune fără a greşi ca se face istoria neamului. În hronicul timpului, la bine şi la clipe de restrişte, capitala ţării, oamenii ei au făcut dovada înaltelor calităţi ce îi anima din totdeauna. Acesta este expresia firească a faptului că din adâncimea timpului până azi în plină epocă de făurire a unei Românii moderne aici au existat şi continuă a exista conştiinţe înaripate capabile să-şi jerfească oricând viaţa pentru libertate, pentru realizarea idealurilor de dreptate şi echitate socială.

4.2. Acţiunile revoluţionare desfăşurate în municipiul Bucureşti în perioada 16-22 decembrie 1989 Prezentul subcapitol doreşte să realizeze o reconstituire cronologică a evenimentelor consumate în capitală în perioada 16-22 decembrie 1989, orele 1206, punându-vă la dispoziţie ansamblul datelor pe care comisia a reuşit să le obţină până în prezent în procesul cercetărilor sale. Capitala, ca de altfel toate oraşele ţării, trecea printr-o criză acută ce afectase toate sectoarele vieţii politice, economice şi sociale ale marelui oraş. Centru politic, economic şi cultural de prima mărime, de importanţă strategică, capitala şi oamenii săi sufereau cumplit în urma privaţiunilor la care-i supusese un regim toatalitar şi falimentar. Incapabil a sesiza şi a se reacorda la mersul istoriei, regimul ceauşist, în mod inconştient a împins masele muncitoare spre radicalizare revoluţionară şi care aştepta momentul prielnic pentru o explozie declanşatoare. Pe măsura trecerii timpului, prăpastia dintre masele largi de cetăţeni şi conducerea superioară de partid şi de stat, se adâncea, determinând şi în interior izolarea conducerii, lucru resimţit la toate nivelurile. Sesizând totuşi situaţia încordată existentă în ţară, precum şi nemulţumirile tot mai frecvente ale maselor muncitoare, unele dintre acestea, manifestate chiar public, serviciile securităţii au impus luarea unor măsuri deosebite de protecţie a cuplului prezidenţial şi a sistemului comunist, excluzând chiar din start posibilitatea unor conspiraţii sau lovituri de stat. Concomitent, organele de partid, sub masca democraţiei de partid, eliminau orice încercare de exprimare liberă a opiniilor ce veneau în dezacord cu „valoroasele indicaţii” ale celui mai iubit fiu. Aşa că era foarte greu, dacă nu imposibil de a căpăta în aceste împrejurări statut de opozant, fiindcă, în general, cei ce încercau să se opună regimului totalitar erau de regulă izolaţi sau decretaţi nebuni. Singurul grup dizident de importanţă, recunoscut până la acea dată era format din semnatarii „Scrisorii celor şase” (Apostol, Bîrladeanu, Comeliu Manescu, Brucan, Pârvulescu, Răceanu). După finalizarea anchetei, Nicolae Ceauşescu a dispus netrimiterea lor în judecata şi a indicat să se găsească o cale de reducere a lor „la tăcere”, el nefolosind niciodată expresii ca „ucişi sau lichidaţi”. În afară de aceştia, mai erau puţine persoane ce acţionau ca dizident printre care cea mai cunoscuta era doamna Doina Cornea. Dar nici o dizidenţă nu prezenta un pericol semnificativ pentru Nicolae Ceauşescu şi pentru sistemul comunist. Ministrul de Interne, Tudor Postclnicu, cu referire la existenţa şi a unor acţiuni de genul acesta declara: „…cine emite pretenţia că în perioada dictaturii ceauşiste a deşfăşurat activitate de dizident, nu corespunde realităţii… nu corespunde realităţii faptul că ar fi cu caracter conspirativ pentru lovitura de stat… nu se poate vorbi de dizidenţă.” (Declaraţie T. Postelnicii pag.69) Rezultă că deşi în ţară existau numeroase persoane nemulţumite, nu existau acţiuni organizate, care să pună în pericol existenţa dictatorului. Din exterior organele securităţii cu atribuţii, (gl. Moţ) cu puţin timp înaintea declanşării evenimentelor de la Timişoara, deţineau unele informaţii potrivit cărora un număr de persoane de naţionalitate maghiară din Ungaria şi din alte ţări pregăteau în forţă două lovituri: una la Timişoara şi alta la Cluj; motivele ar fi fost aşa zisele persecuţii presupuse ale lui Laszlo Tökes şi Doina Cornea. Specialiştii securităţii amintesc de o întâmplare desfăşurată cu ocazia înmormântării unei femei de naţionalitate maghiară al carei soţ era român şi care rugase pe pastor să oficieze slujba de îngropare în limba română, deoarece majoritatea participanţilor la procesiune erau români necunoscatori ai limbii maghiare. Pastorul ar fi auzit spunând că; „N-au decât, să înveţe ungureşte !”. Acest răspuns a întărit convingerea organelor de securitate asupra vederilor naţionalist-iredentist. Păstrăm rezervă asupra autenticităţii acestui eveniment. În seara zilei de 16 decembrie 1989 în Timişoara avea să înceapă manifestaţiile care în nopţile de 16 spre 17 decembrie 1989 au căpătat proporţii dramatice. Ca urmare, intră în alertă şi dispune intervenţia directă a forţelor represive pentru restabilirea ordinei în oraşul de pe Bega. Deşi la Timişoara se desfăşurau evenimente grave şi de un dramatism incontestabil, mass-media internă nu relata nimic, singurele informaţii, în afara celor oficiale erau transmise prin posturile străine de informaţii mult deformate, urmărind în special senzaţionalul şi scopuri politice. Dacă organele M.I. şi ale Securităţii, cunoşteau realitatea evenimentelor de la Timişoara, personalul M.Ap.N., aproape fără excepţie, făceau obiectul unor dezinformări, fiind la curent numai cu varianta oficială emisă de propagandă. Reacţia ezitantă şi nehotărâtă a organelor represive la Timişoara la iritat pe dictator şi i-a întărit neîncrederea în ministrul apărării naţionale, ca de altlel şi în Ministerul de Interne şi şeful D.S.S. Cu toate acestea, deşi situaţia, în ţară era deosebit de tensionată, Nicolae Ceauşescu a hotărât să desfăşoare în perioada 18-20 decembrie 1989, vizita sa oficiala planificată în Iran. Ziua de 16 decembrie 1989 şi noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, în capitală nu au existat acţiuni protestatoare se simţea o stare apăsătoare şi confuză în rândul populaţiei ce nu prevestea nimic bun. Aplicaţiile şi exerciţiile militare ce se desfăşurau în jurul graniţelor României, încă de la începutul lunii decembrie au pus în alerta conducerea superioara a M.Ap.N. La acestea s-au adăugat măsurile speciale ce se aplicau cu ocazia plecării din ţara a şefului statului. Pe baza dispoziţiilor primite de la Nicolae Ceauşescu, înainte de plecarea sa în vizită oficială în Iran în zilele de 17-19 decembrie 1989 forţele M.I. ale D.S.S. şi M.Ap.N. au luat unele măsuri privind reprimarea şi descurajarea acţiunilor revoluţionare din Timişoara, astfel ca, până la înapoierea lui Nicolae Ceauşescu din vizita efectuată în Iran, zona Timişoara să fie pacificată. În dimineaţa zilei de 17 decembrie 1989, la orele 1000 a avut loc şedinţa Biroului Politic al Comitetului Politic Executiv, în care Ceauşescu a imputat atât organelor Ministerului Apărării Naţionale cât şi celor ale Ministerului de Interne că: „….au avut o atitudine defetistă capitulardă”. Pentru a se disculpa în faţa lui Nicolae Ceauşescu, gl. Vlad Iulian declară în cadrul aceleiaşi şedinţe: „…gândurile noastre au fost că este o acţiune de mică amploare şi că puteam să o rezolvam fără cartuşe.” Pe baza dispoziţiilor primite de la Nicolae Ceauşescu şi a ordinelor transmise ierarhic în ziua de 17 decembrie 1989 conducerea ministerului apărării naţionale a luat imediat măsuri, astfel că la orele 1200, M.St.M. a ordonat aplicarea indicativului „Tabela ABC ANA”. Acest indicativ prevedea un set de măsuri organizatorice ce trebuiau aplicate în perioada când preşedintele statului se găsea în afara hotarelor ţării. Printre altele aceste măsuri se refereau şi la pregătirea unităţilor pentru ca la ordin să poată trece în timp scurt la ridicarea capacităţii de luptă. Cu referire la plecarea lui Nicolae Ceauşescu în Iran din declaraţia gl. Vlad, şeful DSS, rezultă că: „… Nici un om şef de stat normal, în asemenea situaţii cu toate asigurările date nu ar fi plecat din ţară, deşi vizita era importantă şi benefică”. (pag.34). Iar gl. Nuţă, referindu-se la echipa plecată în Iran pentru asigurarea pazei lui Ceauşescu, echipă compusă din cadre din D.S.S., declara: „…şeful de echipă fiind col. Ardelranu de la USLA, gl. Mortoiu de la Direcţia Contraspionaj economic şi de la mine mr. Apostol.” . În afara scopului pur economic Nicolae Ceauşescu ar fi putut urmări şi obţinerea unui sprijin calificat, pentru protecţia sa şi a sistemului comunist. Din depoziţiile col. Gheorghe Goran de aa Securitatea Capitalei a rezultat că 7 membri Hezbollah au debarcat la Otopeni pe 20 decembrie 1989, care au declarat că se vor caza la Hotel Bucureşti. Totodată, au spus că sosirea lor în România este în interes de serviciu şi vor merge la întreprinderea Meteor şi respectiv ROMTEHNICA. Aşa cum rezultă din relatările cotidianului „Romania Liberă” din 20 iunie 1993 în articolul „Se ridică ceaţa” semnat de Petre Mihai Bacanu, la ordinele lui RAFSANJANI pe 20 dec. 1989 gărzile PASDARAN ar fi fost trimise în România pentru a apără regimul comunist. După confruntările sângeroase de la Timişoara, RAFSANJANI şi Ceauşescu s-ar fi înţeles pentru o eventuală represiune. „…După confruntările sângeroase din 19 decembrie 1989 din România, Rafsanjani şi Ceauşcscu au convenit într-o întâlnire avută la Teheran în seara zilei de 19 decembrie 1989, asupra trimiterii rapide a gărzilor…”. Cine erau cei şapte specialişti trimişi în România ? MORTEZA, GHAZVEN, SEYYF.D. RFZA ARAU, MOVAHDEN TAHER – PARTO EZ1FULI, MASSOUD OREII, SEYED AU AZEHRSADEGH, MORT ZA IKOOKAR şi M.SALAMATI. Cu excepţia lui SEYED ALY. AZEHRSADEGHI, ceilalţi au intrat în ţară pe la Otopeni cu paşaport de serviciu şi viză legală dată de Ambasada noastră din Teheran. Deşi trebuia să ia legătura cu col. Dragomir (numele real nu se cunoaşte) de la Romtehnica întâlnirea respectivă nu a avut loc. Pe 31 decembrie 1989 aceştia au ieşit din ţară pe la vama Giurgiu fară a trece, în toată această perioadă, măcar un minut, pe unde planificaseră. Activitatea lor în această perioadă este totalmente necunoscută şi nici nu s-au făcut cercetări pentru a se clarifica. Cum este şi firesc, de existenţa acestui grup a fost informată Direcţia a 3-a Securitate, USLA şi Securitatea municipiului Bucureşti care însă pe timpul Revoluţiei şi-a întrerupt, activitatea. În ziua de 17 decembrie 1989 la orele 1525 M.Ap.N a ordonat alarma de luptă parţială pentru toate unităţile militare din capitală, iar la orele 1800 pentru întreaga armată. Trebuie menţionat că alarma de luptă parţială presupune luarea unor măsuri pregătitoare de ridicare a capacităţii de luptă a marilor unităţi şi unităţilor astfel încât acestea să fie în măsură a îndeplini în timp scurt şi organizat misiunile de luptă ordonate. La orele 1700 s-a dispus ca la teleconferinţa organizată cu primii secretari ai comitetelor judeţene de partid să participe şi comandanţii garnizoanelor militare reşedinţă de judeţ. Sunt edificatoare afirmaţiile lui Nicolae Ceausescu care în calitatea ce o avea atunci de preşedinte al republicii şi comandant suprem al forţelor armate declara: „Este stare de necesitate. Am dat ordin să se tragă, se somează si dacă nu vor să se supună, se trage.” În cadrul şedinţei extraordinare a C.C. al P.C.R. începând cu orele 1600 Nicolae Ceauşescu reproşa fostului ministru al apărării naţionale: „Ce-au făcut ofiţerii tăi Milea ? De ce nu au tras ? La picioare trebuia să tragă” la care gl. Milea raporta: „Am ordonat să nu se împartă nici un fel de muniţie.” Răspunsul gl. Milea Vasile a determinat reacţia violentă a dictatorului „consider că aţi trădat interesele ţării, interesele poporului ale socialismului şi nu aţi acţionat cu răspundere. Ştiţi ce ar trebui să vă fac ? Să vă pun în faţa plutonului de execuţie. Pentru că ceea ce aţi făcut voi înseamnă pactizare cu inamicul.” La orele 1900 s-au făcut precizări comandanţilor de armate privind unele măsuri ce trebuiesc luate de trupe, precum şi modul de comportare al acestora în diferite situaţii. Astfel, s-au stabilit măsuri suplimentare de asigurare de luptă a obiectivelor, de pregătire a militarilor de alte arme de a lupta ca infanterişti, de scoaterea muniţiei de toate categoriile (mai puţin de artilerie) în punctele de adunare şi păstrarea ei centralizată pe subunităţi. Totodată s-a precizat că la părăsirea cazărmilor de către subunităţi acestea să aibă asupra lor muniţia de alarmă. În conformitate cu planul Comenduirii de Garnizoană în municipiul Bucureşti, să se organizeze patrule. La orele 2300 au fost convocaţi la Ministerul Apărării Naţionale comandanţii de arme şi şefii de direcţii centrale pentru a fi informaţi asupra situaţiei din ţară, îndeosebi din Timişoara şi a se face precizări asupra modului de comportare a cadrelor şi militarilor în termen, vis-a-vis de situaţia creată. Concomitent, în trupele de securitate, cu începere de la orele 1930, a fost instituită alarma de luptă. Printre măsurile adoptate s-a prevăzut întărirea pazei şi obiectivelor din responsabilitate, ridicarea capacităţii de luptă a subunităţilor de intervenţie, precum şi asigurarea prezenţei în totalitate în cazărmi a cadrelor şi militarilor în termen. Începând din 17 decembrie 1989, forţele aparţinând organelor de miliţie şi-au intensificat activitatea de profil în sensul asigurării ordinii şi liniştii publice. Au fost organizate patrule mixte formate din subofiţeri de miliţie, G.P. şi alte forţe ajutătoare, iar celelalte cadre au desfăşurat, potrivit atribuţiunilor, activităţi de prevenire şi combatere a infracţiunilor. Despre activitatea personalului D.S.S. se cunosc destul de puţine date. Raportul S.R.I. descrie în amănunt acţiunile altor forţe şi mai puţin, dacă nu deloc acţiunile personalului din fostul D.S.S. De menţionat însă că în baza ordinului şefului D.S.S., toate direcţiile componente erau în stare de alarma şi îşi desfăşurau activitatea intensiv, conform atribuţiunilor şi planurilor existente. Organele M.I. se găseau încă de la Congresul al XlV-lea al P.C.R. în aplicarea „Planului unic de acţiune pentru asigurarea ordinei şi liniştii publice” şi a Ordinului nr. 02600. Încă din seara zilei de 16 decembrie 1989, din ordinul ministrului de interne în toate unităţile acestui minister a fost introdusă „Situaţia nr.2” prevăzută de ordinul nr. 0230 din 15.05.1973. Această situaţie prevedea printre altele intensificarea activitaţilor specifice pentru prevenirea şi descoperirea faptelor antisociale, pentru întărirea pazei şi ordinii publice. În data de 17 decembrie 1989 orele 1900, Statul Major Central al G.P. a transmis nota-telefonică prin care s-au dat dispozitiuni şi s-au făcut precizări referitoare la modul în care trebuie să acţioneze statele majore şi subunităţile de gărzi patriotice din judeţele ţării, vis-a-vis de situaţia tensionată existentă. Respectiva notă telefonică conţinea, în principal următoarele măsuri: constituirea grupurilor operative pentru asigurarea continuităţii conducerii; luarea unor măsuri de pază a obiectivelor economice, sociale, a depozitelor de armament şi muniţii; luarea unor măsuri pregătitoare pentru trecerea în timp scurt şi organizat la îndeplinirea unor misiuni de luptă; organizarea unor patrule mixte, împreună cu organele de miliţie, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice; asigurarea armamentului şi muniţiei necesare pentru patrulele mixte (10 cartuşe). Prin planurile de cooperare cu unităţile militare unele subunităţi de gărzi patriotice erau nominalizate să intervină în diferite situaţii pentru apărarea unor obiective atât militare cât şi civile de importanţă deosebită. Conform dispozitiunilor comune ale Ministerului de Interne şi Statului Major Central unele unitaţi de gărzi patriotice din principalele localităţi ale ţării erau planificate să participe la acţiuni în sprijinul miliţiei, pentru păstrarea ordinii şi liniştii publice. Din declaraţia gl. Petriceanu Alexandru, fost şef de stat major al G.P. rezultă: „…70% din muniţia destinată gărzilor patriotice, atât pentru instrucţie, cât şi pentru luptă, era păstrată în unitaţile militare gestionare, 30% găsindu-se la C.J. P. pentru activiştii de partid sau în întreprinderi, în lăzi sau fişete sigilate”. (Declaraţie pag. 45-46) După teleconferinţa din 17 decembrie 1989, din ordin superior transmis prin telefon, Statul Major Central a dispus ridicarea muniţiei de război de la unităţile militare gestionare pentru uninitaţile de sprijin miliţie, cele de intervenţie, de pază obiective şi pentru luptătorii destinaţi patrulării în grupele mixte cu organele de miliţie. Operaţiunea de ridicare a muniţiei a început în cursul nopţi de 17 spre 18 decembrie 1989 Muniţia şi armamentul luptătorilor din grupele de patrulare urmau a fi păstrate la secţiile de miliţie, iar restul în depozitele de intreprindere. În noaptea de 17 spre 18 decembrie 1989, orele 0100 Statul Major al Gărzilor Patriotice din municipiul Bucureşti a transmis Nota telefonică nr.183 către toate sectoarele capitalei prin care se preciza: ţinuta personalului grupelor operative, înarmarea acestora cu pistol şi 7 cartuşe; ofiţerii ce urmau să îndeplinească misiuni în afara comandamentelor să fie înarmaţi, să se continue ridicarea muniţiei astfel încăt, să se asigure 0,5 U.F./luptător; fiecare patrulă mixtă să cuprindă 3 luptători din gărzile patriotice înarmaţi cu puşti tip G.P. şi câte 20 de cartuşe într-un încărcător separat. Tot în aceeaşi noapte s-a organizat paza întărită a unităţilor economice, prin participarea la această acţiune şi a gărzilor patriotice prin posturi fixe şi patrule, îndeosebi la intrările în unităţi şi la magaziile de armament. Muniţia gărzilor patriotice urma să se distribuită din depozitele de întreprindere la ordin, odată cu plecarea în misiuni a subunităţilor de intervenţie. De menţionat că subunităţile de G.P. din municipiul Bucureşti până în data de 21 decembrie1989 au îndeplinit misiuni de pază şi apărare a obiectivelor şi unităţilor economice proprii precum şi serviciul de patrulare în colaborare cu unităţile M.I. În dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989 s-a organizat în toate unităţile din garnizoana Bucureşti informarea personalului cu datele oficiale cunoscute şi s-au luat măsuri de intensificare a pregătirii de luptă. Cadrele militare au fost încazarmate. S-a trecut la verificarea periodică a legăturilor de transmisiuni cu marile unităţi şi unităţile subordonate. S-a ordonat raportarea permanentă a situaţiei din unităţi. În dimineaţa aceleiaşi zile, din ordinul şefului M.St.M., Direcţia Cercetare din M.St.M. a trimis în zona Timişoara un detaşament de cercetare din unitatea militară 01171 Buzău. Detaşamentul avea misiunea de a cerceta situaţia creată în Timişoara şi în zona adiacentă, în scopul informării continue şi reale a M.St.M. şi a grupei operative trimisă de M.Ap.N. Detaşamentul a ajuns în zonă în jurul orelor 0900 şi a acţionat până la data de 22 decembrie 1989 orele 2100 când s-a ordonat deplasarea sa în garnizoana Bucureşti. În ziua de 19 decembrie 1989 marile unităţi si unităţile Ministerului Apărării Naţionale au fost menţinute în dispozitivele realizate la primirea indicativului alarmei de luptă parţiale, desfăşurând în continuare activităţi de pregătire de luptă. De menţionat că în această perioadă au fost raportate numeroase cazuri în care persoane civile au executat cercetare prin observare asupra raioanelor de dispunere a unităţilor militare. Gl.lt. IIie Ceausescu a informat conducerea Ministerului Apărării Naţionale asupra situaţiei din Timişoara, comunicând totodată că între persoanele reţinute de către organele de ordine ale municipiului, peste 100 erau cetăţeni veniţi din oraşul Tg. Mureş. (Documentar S.2029 R din 19.01.1991). În aceeaşi zi (19 decembrie 1989), comandantul Marinei Militare a raportat conducerii Ministerului Apărării Naţionale că pe teritoriul fostei U.R.S.S., într-o zonă situată pe malul stâng al fluviului Dunărea, în dreptul localităţii Isaccea, a fost semnalată activitatea unor militari ce construiau un pod plutitor la adăpostul unor perdele de mascare prin fum. La orele 0650 Statul Major Central al gărzilor patriotice a transmis Nota telefonică nr. 184 prin care erau reglementate unele probleme cu referire la activitatea luptătorilor desemnaţi pentru a intra în compunerea patrulelor mixte, dotarea acestora cu 10 cartuşe 7,62 mm scurt, precum şi înarmarea plutoanelor de sprijin miliţie, paza obiectivelor şi a subunităţilor de intervenţie, modalitatea de raportare a ordinelor date anterior. În aceeaşi dimineaţă, după plecarea lui Ceausescu în Iran (orele 0830), şeful de stat major al gărzilor patriotice a fost chemat la C.C. al P.C.R. unde i s-a pus în vedere ca „v-a executa numai ordinele transmise de Curticeanu, Mănescu şi Bob”, conducerea curentă a statului fiind asigurată de Elena Ceausescu. Cu această ocazie, Elena Ceausescu a dispus să se acţioneze pentru descoperirea capilor (instigatorilor) în care scop gărzile patriotice să acţioneze mai activ, împreuna cu organele Ministerului de Interne. În ziua de 18 decembrie, orele 1030 s-a introdus „starea de necesitate”. În baza acestor ordine transmise de către Departamentul Securităţii Stalui, statul sajor al trupelor de securitate a întocmit un plan de măsuri prin care s-au stabilit sarcini pentru unităţile subordonate care să contribuie la îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor permanente şi specifice. Menţionăm, că nu s-au făcut precizări de către cei în drept, ofiţerilor şi subofiţerilor privind motivele introducerii alarmei de luptă şi stării de necesitate fiecare trăgând concluzii personale cu referire la evenimentele din Timişoara şi plecarea lui Nicolae Ceausescu în Iran. Începând din aceeaşi zi, subunităţi ale trupelor de securitate din garnizoana Bucureşti au participat la realizarea dispozitivului în cadrul acţiunii ORIENT-89 (plecarea în Iran), respectiv asigurarea traseului de deplasare de la reşedinţă, la aeroportul Otopcni şi invers. În dimineaţa zilei de 19 decembrie 1989 Statul Major Central la cererea Elenei Ceauşescu a dispus, ca toată cantitatea de muniţie ridicată de la unităţile militare şi care se afla la întreprinderi să fie înapoiată unităţilor gestionare, mai puţin cea aflată la secţiile de miliţie, destinată patrulelor mixte şi la sediile judeţene sau de sector (Bucureşti) ale P.C.R. Reîntors de la Teheran în după-amiaza zilei de 20 decembrie 1989 orele 1600, Nicolae Ceausescu era în cunoştinţă asupra evenimentelor ce se întâmplau în ţară şi, în special, la Timişoara. Pentru a demonstra ce însemnă a se acţiona hotărât face cunoscut naţiunii printr-un consilier că va adresa poporului un mesaj prin mijloacele audio-vizuale prin care va aduce la cunoştinţa naţiunii decretarea stării de necesitate pe întreg teritoriul ţării. La orele 1150 având la bază unele informaţii contradictorii, cu referire la acţiunile armatei în zona de vest a ţării, primul locţiitor al şefului Marelui Stat Major şi sef al Direcţiei Operaţii, gl.lt. Nicolae Eftimescu, a avut o primă convorbire telefonică cu şeful Marelui Stat Major al armatei ungare gl. Borcsis. Discuţia s-a axat în principal pe lămurirea unor zvonuri care circulau la acea dată transmise chiar de agenţiile maghiare potrivit cărora s-ar fi realizat concentrare de trupe române la frontiera de nord-est a Ungariei. În aceeaşi zi, la orele 1240, gl.lt. Eftimescu Nicolae a reluat discuţia telefonică cu şeful M.St.M. al armatei ungare solicitindu-i acestuia să explice sensul declaraţiei preşedintelui interimar al Republicii Ungare, M.Szuros, făcută la manifestaţia de la Budapesta din 19 decembrie 1989, că: „…autorităţile maghiare vor sprijini acţiunea ca Ardealul să devină regiune autonomă”. Răspunsul a constat în afirmaţia că: „…armata ungară nu are nici un fel de amestec în această problemă. Personal nu-şi poate explica declaraţia lui M.Szuros”. La întrebarea privind apelul „Frontului Democratic” din Republica Ungară adresat tuturor etnicilor unguri din afara teritoriului naţional, ca pe 22 decembrie 1989 să arboreze drapelele negre pentru a comemora victimele de la Timişoara a comunicat că nu poate da un răspuns. Totodată, interlocutorul maghiar s-a declarat liniştit că nu s-a folosit armata împotriva populaţiei. (Nota M.Ap.N. nr.526 din 31.03.1989). La orele 1900 comandanţii de garnizoană reşedinţă de judeţ au fost convocaţi din nou la comitetele judeţene de partid pentru a participa la teleconferinţa în cadrul căreia, s-a proclamat stare de necesitate în judeţul Timiş. Personalul armatei a urmărit cuvântarea radiotelevizată a lui Nicolae Ceauşescu (revenit în ţară în jurul orelor 1500) şi a luat cunoştinţă de conţinutul decretului. Pe această bază ministrul apărării naţionale a ordonat prin nota telefonică limitarea la maximum a circulaţiei cadrelor militare în garnizoane şi luarea unor măsuri sporite de vigilenţă. În seara aceleiaşi zile, în jurul orelor 2030, şeful de stat major al gărzilor patriotice a fost chemat la cabinetul 1 împreună cu Ion Dincă. Cu această ocazie, Nicolae Ceauşescu a ordonat constituirea unor detaşamente de luptători din judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea (22.000), înarmaţi cu bastoane de cauciuc pentru a fi trimişi în Timişoara cu scopul de a reprima demonstraţiile. Dovedindu-şi ineficienţa acest ordin va fi contramandat în ziua de 21 decembrie 1989, orele 800 când se va ordona ca detaşamentele de gărzi patriotice trimise la Timişoara să se reîntoarcă în garnizoanele de reşedinţă. (Dosar procuratura nr. 68P/1990) Gl. Vasile Milea care se afla în sediul C.C., într-o discuţie purtată cu col. Pîrcălăbescu Corneliu cu referire la trimiterea detaşamentelor de G.P. la Timişoara, i-a spus col. Pîrcălăbescu: „Gărzile patriotice sunt din muncitori, cei care luptă sunt tot muncitori”, lăsând să se înţeleagă că prelungeşte în mod intenţionat situaţia. (Dosar procuratura nr. 68P/I990) Tot în jurul orelor 2030 (20 decembrie 1989) printr-un telefon de la Timişoara, Ion Coman raportează comandantului suprem ca un asemenea decret nu este posibil să fie aplicat deoarece în oraşul de pe Bega erau în strada sute de mii de oameni. În atare situaţie, Nicolae Ceauşescu caută soluţii pentru stăvilirea oricărei mişcări revoluţionare. El ordonă ţinerea de adunări în toate instituţiile şi întreprinderile ţarii în care să fie înfierate acţiunile huliganice de la Timişoara şi amestecul străin “reacţionar, anti socialist”. După cum este cunoscut, încă din data de 17.decembrie.1989 la şedinţa C.P.Ex. al C.C. al P.C.R. Nicolae Ceauşescu, declara: “De altfel este cunoscut şi faptul că atât în răsărit cât şi în apus toţi discută că în România trebuie să se schimbe lucrurile. Şi-au propus si cei din răsărit şi cei din apus să schimbe şi folosesc orice.” Iar cu referire la situaţia din Timişoara, Nicolae Ceauşescu afirma :”O scrie de elemente declasate, s-au adunat din nou şi au provocat dezordine. ” Iar, la adresa organelor de ordine şi a celor aparţinând forţelor armate Ceauşescu arata: ” Organele noastre de interne s-au purtat slab… atât organele Ministerului Apărării Naţionale cât şi cele ale Ministerului de Interne.” În ce priveşte cel de al doilea avion cu care plecase Ceauşescu în Iran, acesta a revenit în ţară cu col. Ardeleanu după ce făcuse un tur prin Libia. De fapt, prezenţa unor echipe de terorişti arabi pe teritoriul României era cunoscută şi chiar dirijată de personalităţi de seama din D.S.S. şi U.S.L.A., iar despre existenţa lor nici ministrul apărării naţionale nu era străin. Pus pe fapte mari, în sensul înăbuşirii revoltei, nu este exclus ca Nicolae Ceauşescu să fi cerut colaborarea acestora şi de activarea unor organizaţii de arabi existente deja pe teritoriul României, astfel încât cei 7 tehnicieni la care s-ar mai putea adăuga cei 13 libieni ce executau pregătire militară în cadrul instituţiilor de învăţământ aparţinând M.Ap.N., ofiţerii O.E.P. ce se instruiau ca securişti şi mulţi alţii existenţi sub diferite acoperiri în ţară (studenţi, oameni de afaceri, trimişi speciali etc.) ar fi putut să acţioneze în favoarea apărării regimului comunist şi al lui personal. Este doar o supoziţie neavând dovezi suficiente. Privind organizarea mitingului se impun câteva precizări. Ideea de organizare în capitală a unui miting a prins repede la Elena Ceausescu, iar generalii Milea şi Vlad au încurajat-o. Argumentul era că un asemenea miting avea să demonstreze ataşamentul şi unitatea participanţilor în jurul partidului şi preşedintelui ţării, precum şi existenţa amestecului străin în treburile interne ale României. Reuşita mitingului însemna chemarea maselor la apărarea cuceririlor revoluţionare ale socialismului precum şi a celui mai iubit fiu. Totodată, conducerea politică, miza pe o reacţie favorabilă pe plan internaţional, datorită acuzaţiilor publice pe care le vor face la adresa U.R.S.S.-ului care era amestecată, împreună cu alte forţe şi state, în aceste acţiuni. Elena Ceauşescu, s-a consultat cu Manea Mănescu, Emil Bobu şi Ion Dincă care s-au pronunţat în favoarea mitingului mizând probabil pe popularitatea şi autoritatea de care credea că se mai bucură Nicolae Ceauşescu în rândul maselor. Deşi ideea în esenţă i-a aparţinut, după o oarecare ezitare, după asigurările date de gl. Milea şi Vlad Iulian, Nicolae Ceauşescu a acceptat. El era convins ca adeziunea populară dată cu ocazia mitingului, îi dădea dreptul să dispună în caz de nevoie, la represalii oricât de dure. Pentru garantarea fidelităţii forţelor de ordine s-a dispus aducerea la C.C. a miniştrilor apărării naţionale, de interne şi a şefului DS.S., deşi după cum am mai spus se părea ca dictatorul nu avea încredere deplină în unii dintre aceştia, în special după acţiunile desfăşurate la Timişoara (Declaraţie T. Postelnicu pag. 15-16). Ca urmare, Nicolae Ceauşescu îl convoacă pe Barbu Petrescu, prim secretar şi primar al capitalei şi îi pune problema organizării mitingului de a doua zi. După consultarea celui din urma cu şeful inspectoratului M.I. al Municipiului Bucureşti, col. Dumitru Dumitraşcu, Barbu Petrescu confirmă lui Ceauşescu posibilitatea convocării pentru ziua de 21. decembrie a unui mare miting popular în Piaţa Palatului ca o reeditare, după părerea sa a celui din anul 1968 ce se referea la invazia statelor participante la Tratatul de la Varşovia (cu excepţia României) în Cehoslovacia. În capitală în perioada premergătoare acestei date, persoane cunoscute şi necunoscute difuzaseră foarte multe înscrisuri şi manifeste cu conţinut anticeauşist. Totuşi dictatorul nu se îndoia de fidelitatea oamenilor muncii, faţa de persoana sa şi ideile socialiste, în consecinţă mitingul a fost organizat de primarul general al capitalei Barbu Petrescu, iar celelalte organe, ce urmau a concura la buna lui desfăşurare, au fost înştiinţate abia în seara zilei de 20.decembrie.1989, către orele 21.00. Mobilizarea forţelor s-a făcut în noaptea de 20/21 decembrie 1989. Au fost scrise lozinci cu următorul conţinut: “condamnăm cu fermitate trădătorii de ţară” “să înceteze manifestările şoviniste, iredentiste ale cercurilor străine” “România a ales socialismul, pacea şi progresul” etc. La miting, pentru asigurarea măsurilor de ordine în zonă, au fost concentrate în dimineaţa zilei de 21.decembrie.1989, 147 de cadre de miliţie echipaţi în majoritate în militari, dar şi în civili, 300 de ofiţeri de la Şcoala de Perfecţionare a Cadrelor de Miliţie din Bucureşti, aceştia toţi în ţinută civilă. În baza ordinului Ministerului de Interne, respectiv a gl. Bucurescu Geanu – locţiitor şef al D.S.S. – comandantul acţiunii şi al col. Marin Bărbulescu şeful miliţiei capitalei, aceste efective au fost organizate în zece baraje şi o rezervă astfel: - barajul 1 la intrarea Ministerului de Interne; - barajul 2 în strada Academiei la intersecţia cu 13 Decembrie; - barajul 3 în Calea Victoriei la intersecţia cu strada 13 Decembrie; - barajul 4 – Aleea Creţulescu de la librărie la clădirea Consiliului de Stat; - barajul 5 – Calea Ştirbei Vodă la intersecţia cu Calea Victoriei în dreptul hotelului Athene Palace; - barajul 6 – strada Constantin Exarcu şi strada Gabriel Peri; - barajul 7 – strada Franklin la intersecţia cu strada Nicolae Golescu; - barajul 8 – strada C.A. Rosetti la intersecţia cu strada Boteanu; - barajul 9 – strada Boteanu la intersecţia cu strada Oneşti; - barajul 10 – strada Oneşti la intersecţia cu B-dul. Nicolae Bălcescu. Rezerva a fost dispusă la intrarea în hotelul Union. Cadrele şcolii de perfecţionare au rămas în rezervă lângă Ateneul Român. În ziua de 21 decembrie 1989 orele 08.00 forţele participante la acţiune s-au deplasat pentru realizarea dispozitivului şi la ora 09.05 s-a raportat realizarea acestuia în Piaţa Palatului. Dispozitivul trupelor de securitate a fost constituit din 8 plutoane a 24 militari în termen fiecare îmbarcaţi pe autobuze şi dispuşi astfel: - Rezerva nr. 1 din U.M. 0530 la garda Consiliului de Stat. - Rezerva nr. 2 din U.M. 0305 în strada Franklin. - Rezerva nr. 3 din U.M. 563 în strada Boteanu. - Rezerva nr. 4 din U.M. 0563 la sala Plenarelor. - Rezerva nr. 5 din U.M. 0305 lângă ARCOM. - Rezerva nr. 6 din U.M. 0563 lângă magazinul Adam. - Rezerva nr. 7 din U.M. 0396 în părculeţul din faţa restaurantului Cina. - Rezerva nr. 8 din U.M. 0396 la Biblioteca Centrală Universitară. În acelaşi timp s-au constituit 4 rezerve de intervenţii de valoare companie de securitate (securitate miliţie) dispuse astfel: două în cazarma Băneasa, una în cazarma Roşu şi una în cazarma Măgurele. În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, înaintea deschiderii mitingului a fost o şedinţă operativă la sala mică din C.C., prilej cu care Nicolae Ceauşescu a informat că la miting va anunţa nişte indemnizaţii băneşti şi va denunţa acţiunile huliganice de la Timişoara, precum şi amestecul străin. Tot cu acest prilej s-a făcut şi regia mitingului, respectiv numirea celor 5 reprezentanţi ai muncitorilor, ce aveau să ia atitudine, după care urma cuvântul său. În vederea desfăşurării mitingului de condamnare a evenimentelor de la Timişoara planificat de dictator, în Piaţa Palatului şi pe căile de acces adiacente au fost desfăşurate forţe de ordine pentru blocarea pătrunderii grupurilor turbulente şi interzicerea părăsirii pieţei de către participanţii la miting. La orele 11.00, cadrele Şcolii Militare pentru Perfecţionarea Ofiţerilor de Miliţie, au primit ordin telefonic de la gl.mr. Cîmpeanu Romeo, aflat la comanda Inspectoratului General al Miliţiei, să participe cu 300 de cadre, în ţinută civilă şi fără armament la mitingul organizat în Piaţa Palatului. Efectivele s-au deplasat în zona pieţii lângă Ateneul Roman unde au ajuns în jurul orelor 12.15. În timp ce se deplasau pe latura nordică a dispozitivului de ordine, s-a produs busculada în rândul participanţilor la miting. În următoarele 15-20 de minute s-au regrupat şi îmbarcat în autobuzele şcolii şi din ordinul fostului sef al Direcţie Pază şi Ordine s-au deplasat pe platoul Miliţiei Capitalei. După circa o oră, primind ordin, efectivele s-au deplasat la biserica Creţulescu unde au stat până la data de 22 decembrie 1989 orele 02.00, iar de aici din ordinul gl.mr. Bucurescu Giani, au mers pe strada 13 Decembrie fără a primi şi a executa nici o misiune. În jurul orelor 06.00, din proprie iniţiativă s-au îmbarcat în autobuzele dispuse în apropierea restaurantului Union şi au revenit în şcoală pe care nu au mai părăsit-o în tot cursul zilei. (Dosar documentar nr. 383 din 23.04.1991) La ora 12.00, când Nicolae Ceauşescu, însoţit de consoarta sa şi primul ministru Dăscălescu au apărut în balconul C.C., a început mitingul prin cuvintele rostite de cei cinci reprezentanţi ai oamenilor muncii. După epuizarea acestor discursuri, a luat cuvântul Nicolae Ceauşescu. Nu au trecut nici 7 minute din momentul începerii cuvântării, când s-a declanşat degringolada. În acest timp, la barajele realizate de miliţie au apărut grupuri de persoane care solicitau să li se permită intrarea în zona mitingului, motivând că ei sunt cei care s-au pierdut de coloanele întreprinderilor lor. La barajul de la hotelul Bucureşti se adunaseră aproximativ 50 de asemenea persoane; care pe timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu, la un semnal au început să cânte; „Deşteapta-te române !”. A urmat efectul sonor care a creat panică determinând pe unii manifestanţi să arunce tablourile, steagurile, lozincile şi să încerce a părăsi prin fugă piaţa. Astfel, mitingul s-a transformat într-o panică totală care a surprins întreg aparatul de opresiune. În situaţia creată Nicolae Ceauşescu în calitatea pe care o deţinea de comandat suprem a forţelor armate a ordonat gl. Milea ce se afla începând cu orele 10.00 la sediul C.C. al P.C.R. ca unităţile militare din garnizoana Bucureşti să sprijine forţele ministerului de interne pentru apărarea sediului C.C. al P.C.R. şi să participe la împrăştierea grupurilor de manifestanţi formate în centrul capitalei După ce piaţa a fost evacuată, comandantul acţiunii, gl.mr. Bucurescu Giani a ordonat prin statul major al acţiunii condus de col. Ciobanu că toate forţele participante (organele de securitate, miliţie, şcoală de ofiţeri a M.I. şi rezervele mai sus amintite din cadrul C.T.S.) să blocheze Piaţa Palatului şi să nu permită pătrunderea persoanelor către sediul C.C. În jurul orelor 14.00 dispozitivul a fost realizat şi cu participarea unor forţe de la U.S.L.A. unităţi ale armatei şi gărzilor patriotice. Rezervele de intervenţie ale trupelor de securitate au fost redislocate astfel: - Rezerva nr. 1 la garda Consiliului de Stat; - Rezervele nr. 2 şi 4 – blocarea străzii Oneşti; - Rezerva nr. 3 – blocarea străzii Boteanu; - Rezerva nr. 5 – blocarea pe calea Victoriei între hotel Continental şi magazinul Electrolux - Rezerva nr. 6 – blocarea străzii 13 Decembrie - Rezerva nr. 7 – blocarea pieţei Cosmonauţilor; - Rezerva nr. 8 pe B-dul Magheru de la strada Oneşti până la restaurantul Grădiniţa. Începând cu orele 14.00 – 14.30 s-a ordonat de către comandantul trupelor de securitate suplimentarea efectivelor din dispozitiv pentru întărirea cordoanelor de ordine. Valoarea forţelor şi locul lor în dispozitiv în 21.decembrie orele 15.00-15.30 se prezenta astfel: - o companie din U.M.. 0563 a întărit cordonul de ordine de pe Calea Victoriei între hotel Continental şi Electrolux; - două plutoane din U.M. 0575 dispuse pe B-dul Magheru în dreptul restaurantului Grădiniţa; - un pluton din U.M. 0575 pe străzile Ştirbei Vodă şi Calea Victoriei în dreptul hotelului Athenee Palace; - un pluton din U.M. 0575 – întărirea cordonului de pe strada Oneşti; - două plutoane din U.M. 0396 – pe B-dul Magheru între strada Oneşti şi Grădiniţa, la intersecţii. - şapte plutoane a 30 militari în termen, fiecare, din U.M. 0829, dispuse astfel: - două plutoane la blocarea intersecţiilor străzilor 13 Decembrie cu B-dul Magheru, în dreptul intrării în pasajul garajului subteran, având în dreapta şi în stânga efective ale miliţiei, scolii de ofiţeri activi a M.I., în faţă două T.A.B.-uri, iar în spate mai multe rânduri de militari din M.Ap.N., T.A.B.-uri, maşini de pompieri şi ulterior tancuri; - un pluton la intersecţia de la magazinul Eva; - un pluton la intersecţia străzilor Cosmonauţilor şi Creţulescu; - un pluton la intersecţia străzilor Nuferilor cu strada Lutherană; - un pluton la intersecţia B-dul Magheru cu strada Cosmonauţilor; - un pluton la intersecţia Ştirbei Vodă cu strada Lutherană; - două plutoane din U.M. 0456 care au realizat un cordon pentru interzicerea accesului grupurilor de persoane din direcţia străzii Academiei, prin faţa hotelului Negoiu, spre Piaţa Palatului. În acest cordon au intrat şi două plutoane M.Ap.N., două tancuri şi 3 T.A.B.-uri. - două companii din centrul de instrucţie Câmpina în rezervă la Comitetul Central. Trupele de securitate au rămas pe aliniamentele de blocare specificate mai sus. Militarii nu au avut asupra lor muniţie de război, executându-se prevederile planului de măsuri nr. T/007010 din 04.12.1989 care la capitolul asigurări materiale, tehnică şi medicală – paragraful 2 menţionează „Armament şi muniţii: - ofiţerii ce comandă rezerve mobile pentru intervenţie cu pistolul din dotare în tocul port pistol iar muniţia (12 cartuşe în săculeţi sigilaţi) se păstrează în lăzi sigilate şi încuiate; - militarii în termen din compunerea rezervelor mobile pentru intervenţie cu pistolul mitralieră din dotare, baionetă pumnal şi port încărcător cu două încărcătoare. Pentru fiecare militar în termen se vor asigura câte două încărcătoare cu 30 cartuşe fiecare, în lăzi sigilate şi încuiate ce se vor păstra în autovehicule sub pază sigură comandată de subofiţer.” Menţionăm că întreaga cantitate de muniţie a subunităţilor trupelor de securitate ce s-a aflat în zona Pieţei Palatului a fost predată la depozite în ziua de 22.decembrie, orele 1300-1400 acest lucru fiind consemnat la fiecare unitate în procese verbale întocmite de comisii date în ordin de zi pe unitate. Copii după acestea se găsesc în documentarul C.T.S. aflat la comisie. În toată perioada (21 decembrie 1400– 22 decembrie 0100) gl.col. Iulian Vlad a ordonat să nu se deschidă focul, inclusiv cel de avertisment. Este de neînţeles cum Ceauşescu a acceptat ţinerea unui miting fără a lua în calcul posibilitatea transformării lui într-un nucleu conflictual la apariţia unei cât de mici scântei şi, întrucât acest fapt s-a produs, ne punem întrebarea cine a fost autorul ei. Din declaraţia senatorului Sergiu Nicolaescu reiese că: „Spargerea” mitingului a fost o acţiune determinantă în evoluţia revoluţiei decembriste ce putea fi premeditată sau spontană. În cazul acţiunii premeditate ea putea fi organizată de autohtoni, de agenţi străini sau într-o combinaţie străină şi autohtoni. Ca să acceptăm ideea că mitingul a fost spart de un grup de bucureşteni sau de timişoreni înseamnă să apreciem capacitatea şi profesionalismul securităţii şi miliţiei. Indiferent cine a fost iniţiatorul trebuia ca securitatea să fie ori aliată ori pasivă ceea ce este acelaşi lucru. Oricum trebuie să recunoaştem că “iniţiatorii” autohtoni n-ar fi renunţat în nici un caz la gloria de a fi fost învingătorii lui Ceauşescu. În cazul unei lovituri de stat pregătită de un grup dizident din interiorul partidului paternitatea acestei acţiuni le-ar fi adus suficientă glorie pentru a fi putut pretinde preluarea puterii şi lumea poate ar fi fost mulţumită. Instinctiv prima pornire a revoltei şi la Timişoara şi în restul ţării a fost împotriva tiranului, de abia mai târziu când a intervenit primul grup de revoluţionari anticomunişti, mulţimea din Piaţa Palatului s-a manifestat: fără comunişti, jos comunismul! Aduc ca argument primele propuneri la Timişoara când se propunea ca Bălan să rămână în funcţie. La Bucureşti, listele de guverne propuse la Piaţa Romană, Universitate sau Piaţa Unirii începeau cu Corneliu Mănescu şi nu lipsea nici Mazilu, deşi acesta nu era încă o persoană publică situaţie ce ar putea fi interpretată ca o manipulare făcută chiar de securitate. Imaginaţi-vă că la ora 1200 în Piaţa Palatului ar fi apărut Corneliu Mănescu urmat bineînţeles de echipa sa. Ar fi fost bine-cuvântat de toţi şi pus să ia locul lui N. Ceauşescu. Fără doar sau poate ar fi trebuit să se dea o „satisfacţie” şi revoluţionarilor din 21-22 decembrie. În urma căderii clanului ceauşist rămâneau destule locuri libere. N-a fost aşa. Să revenim la varianta a doua, aceia în care „spargerea” mitingului a fost „aranjată” de o forţa străină. Problema rămâne aceiaşi, rezultatul depinde de „colaborarea” cu Securitatea română . Iată de ce convingerea mea este că toate „drumurile duc la Securitate”, bineînţeles şefii ei. În cazul acesta, al colaborării cu o forţa străină, este explicabilă tăcerea lor pentru că întreaga faptă ar mirosi a trădare. Desigur ar mai putea fi o variantă, mi-ar putea replica orice ofiţer de securitate. Toate acţiunile anti Ceauşescu erau cunoscute de ei mai bine ca oricine, deci presupunând iminenta cădere a lui Ceauşescu au căutat să nu se implice şi să supravieţuiască. Aceasta ar explica şi rămânerea lui Vlad în sediul C C.-ului alături de posibilii noi conducători. Doar că s-au înşelat cu Ilie Verdeţ sau cu Mazilu. În toate variantele vedeţi bine că nu am luat în considerare căderea comunismului la care nimeni nu se gândea. Această speranţă zăcea ca un vis în mintea unor oameni care nu sufereau regimul” ( Extras din punctul de vedere personal al senatorului Sergiu Nicolaescu). Revenim la mitingul din 21 decembrie 1989: - Numeroşi martori confirmă zgomotul insuportabil echivalent cu cel produs de formaţii de avioane, elicoptere sau tancuri, care iniţial a provenit dintr-o sursă de bruiaj amplificată la maximum prin difuzoare. Panica produsă s-a datorat după afirmaţiile unor participanţi nu atât zgomotului, ci existenţei unei senzaţii fizice de spaimă atât de puternică încât lăsa impresia unei treceri în inconştient, în timp ce în urechi răsuna un uruit insuportabil. În acest sens col. Goran – şeful securităţii capitalei, declara: „…simţeai o presiune în atmosferă… se simţea o teamă, o aşteptare a unei explozii…”. Asemenea trăiri pot fi provocate, după afirmaţiile unor specialişti, de emiterea la intensitate crescută a unor unde de joasă frecvenţă sub pragul audibilului. După unele declaraţii rezultă că pe laturile exterioare ale mulţimii dinspre Hotel Negoiu şi în zona Hotelului Bucureşti au apărut 2 maşini ARO din care au coborât persoane înarmate cu bâte care au penetrat fără oprelişti cordonul exterior de protecţie şi au început să îi lovească pe manifestanţi provocând panică. Penetrarea coloanelor ridică semne de întrebare asupra atitudinii unor cadre de conducere din Ministerul de Interne ce asigurau protecţia în zona respectivă. Cum de au fost lăsaţi să treacă aceşti bătăuşi dacă erau necunoscuţi ? Un alt aspect se referă la unii purtători de lozinci care au scos lozincile şi cu cozile din lemn având vârfuri ascuţite, atipice pentru aşa ceva, au început să îi înţepe pe cei din jur strigând „Fugiţi că ne omoară !” „Vin tancurile !” ţipând şi huiduind. Bubuiturile auzite erau produsul unor explozii de petarde sau spargerea unor becuri, globuri de sticlă şi alte materiale improvizate. Potrivit informaţiilor primite de la oamenii săi, existenţi în mulţime, col. Goran declara “…au scos din steaguri coada, care avea 3 ţepuşe şi cu alea împungeau femeile în fund şi ţipau şi vuia Piaţa…” Deturnarea mitingului a continuat cu apariţia în principalele puncte ale centrului capitalei (zona Cişmigiu – C.C.A. – Piaţa Universităţii; zona str. Oneşti – Scala; zona Piaţa Romană a unor grupuri de manifestanţi care scandau lozinci anticeauşiste şi cereau mulţimii să li se alăture. Se afirmă conform raportului S.R.I., că printre aceştia se aflau şi persoane sosite special de la Timişoara, pentru această acţiune. În acest sens comisia nu deţine dovezi certe. Este interesant că supravegherea desfăşurării mitingului de către M.I. nu s-a realizat conform tipicului, multe cadre de securitate fiind amplasate în primul rând al participanţilor, pentru a-l proteja pe Ceauşescu, astfel că aceştia nu numai că nu au putut interveni, dar nici măcar nu au văzut ceea ce s-a întâmplat în spatele lor, bineînţeles cu excepţia celor aflaţi împrăştiaţi cu misiuni de supraveghere în mijlocul mulţimii. Forţele de protecţie ale mitingului nu au fost numeroase, fiind amplificate abia după compromiterea acestuia. Este drept însă, că în interior în perioada 21-22 decembrie1989 existau numeroase forţe de apărare. Conform declaraţiilor gl. Vlad, rezultă că „… în data de 21 şi 22 decembrie acest sediu avea în el atâta armament şi muniţie încât cred că o luna ar fi putut să reziste… tot perimetrul acesteia era înconjurat de o brigadă a trupelor de securitate şi ştiţi ce valoare are o brigadă cu armament cu tot. Erau sute de ofiţeri şi subofiţeri cu armament, inclusiv luptători USLA…”(declaraţie, Iulian Vlad -pag.l8) În ce priveşte dispunerea spaţială a acestor forţe aceiaşi persoană declara „Dispozitivul în 21 decembrie dimineaţa era între Hotelul Negoiu, intrarea 13 Decembrie, intrarea Bd. Bălcescu, intrarea Str. Oneşti, Ateneul Român, str. Ştirbei Vodă pe lângă magazinul Adam… în acest perimetru erau forţe de valoarea unei brigăzi…” (declaraţie Iulian Vladpag-47). În ce priveşte efectivele existente la Intercontinental acesta declara: „… era un dispozitiv alcătuit, era formaţiunea FOI (Formaţiune de Operaţie Intervenţie) – 200 oameni care erau utilizaţi în acţiuni de stradă…” (Declaraţie Iulian Vlad pag.56-58). Acţiunea de spargere a mitingului nu a fost revendicată de nimeni. Deşi Nicolae Ceauşescu a reuşit după câteva minute de întrerupere să-şi reia cuvântul, vorbele lui nu mai erau auzite şi nu mai erau urmărite de nimeni. Astfel că la orele 1250 s-a retras din balcon şi a ordonat convocarea de urgenţă a gl. Milea Vasile, Vlad Iulian şi a ministrului Postelnicu, ordonându-le preluarea directă a comenzii de către el şi trecerea la acţiuni de represalii. Cu acest prilej, Nicolae Ceauşescu a spus: “… Vom apară cauza, vom apară socialismul cu arma în mână pentru că suntem într-un război mai greu decât cel împotriva hitlerismului. Deci, suntem în stare de război şi nu de necesitate. Armata, internele, securitatea să-şi facă datoria imediat.” Manifestanţii au format trei grupuri importante în centrul Bucureştiului: Piaţa Romană, Universitate şi Piaţa Unirii. În jurul acestor centre se adunau la început curioşii apoi acestea şi alţii au format echipe anticeauşiste. Întreg centrul, respectiv cele două bulevarde până la Cişmigiu şi Piaţa Romană fremătau. Paharul umplut se revărsase. Situaţia devenea din ora în ora mai critică la fel ca la Timişoara. Afară în stradă, în diferite locuri au apărut primele lozinci anticeauşiste, dar şi progorbacioviste. Se organizează primele dispozitive de represalii format din forţe aparţinând Ministerului de Interne, Trupelor de Securitate, elevii Şcolii Militare de Ofiţeri Băneasa, scutierii (aproximativ 100), forţe aparţinând M.Ap.N. În acest scop s-a constituit un comandament al capitalei format din ministrul apărării naţionale, ministrul de interne, şeful DSS, şeful Securităţii municipiului Bucureşti, şeful de stat major al Gărzilor Patriotice. Comandantul acţiunii din Piaţa Palatului era gl. Bucurescu Geanu care a şi ordonat blocarea pieţii. Forţele aparţinând Ministerului Apărării Naţionale au sosit în piaţă în jurul orelor 1400-1500 cu misiunea de a întări dispozitivele de blocare existente în zonă şi a face dacă se poate spune aşa o acţiune de descurajare. În baza acestui ordin au avut loc mişcări de trupe astfel: - La orele 1200 comandantul A.I a trimis în Piaţa Palatului 100 militari din U.M. 01056 Bucureşti, care au staţionat în camioane în Piaţa Sălii Palatului, fără să intervină, până în ziua de 22 decembrie 1989 orele 1200 când au fost retraşi în cazarmă. - La orele 1330 gl.mr. Voinea Gheorghe a transmis mr. Amăriucai Dorel comandantul U.M. 01908 Bucureşti (subordonata C.I.Te), din ordinul gl. Milea, să trimită 2 companii (circa 300 militari) la Intercontinental, iar între orele 1400-1600 a ordonat U.M. 01210 şi 01305 Bucureşti să trimită militari şi transportoare blindate în Piaţa Palatului pentru apărarea sediului C.C. al P.C.R. De asemenea, a ordonat U.M. 01303 Târgovişte să fie pregătită pentru a se deplasa, la ordin spre Bucureşti. Aşa cum am mai spus încă din jurul orelor 1330-1400 au început să se formeze grupuri de demonstranţi care au trecut la ocuparea părţii carosabile a Bulevardului Magheru şi Bălcescu precum şi a altor străzi din zona centrală. Miliţia capitalei a acţionat începând cu orele 1330-1400 (21 decembrie 1989) în zona centrală a oraşului cu peste 100-150 de persoane, precum şi cu efectivele Formaţiunii de Ordine şi Intervenţie ce au acţionat în special în zonele Piaţa Universităţii, hotel Bucureşti, Casa Centrală a Armatei, Piaţa Romană. Spre seară, în zona hotelului Intercontinental, au acţionat şi şase maşini de pompieri. În aceeaşi zi, la orele 1345 din ordinul comandantului, gl.lt. Nicolae Andruţa Ceauşescu, a fost alarmată Şcoală de Ofiţeri a Ministerului de Interne, plecând în misiune 35 cadre şi 927 elevi, în ţinută militară, restul efectivelor, ce formau a doua companie, rămânând pentru a întări dispozitivul de pază al instituţiei. Efectivele au fost repartizate la Intercontinental (16 cadre şi 605 elevi), Piaţa Romană şi Sala Palatului (3 cadre şi 134 elevi); Piaţa Amzei – str. Oneşti (3 cadre şi 91 elevi), B-dul Primăverii (4 cadre şi 65 elevi), sediul M.I., deplasate în două camioane. Pe timpul executării misiunii, iniţial nu s-a distribuit muniţie, însă ulterior, fiecare elev a primit câte 10 cartuşe. Efectivele angajate nu au primit şi nu au efectuat foc cu armamentul din dotare. După orele 0200 atât cadrele cât şi elevii, au stat în autobuze şi camioane, până în data de 22 decembrie 1989 orele 1200, când s-a primit ordin de retragere în unitate procedându-se la ridicarea armamentului şi muniţiei. Cu această ocazie, s-a constatat că numai gl.lt. Nicolae Andruţa Ceauşescu avea lipsă 6 cartuşe calibru 7,65 pentru pistolul „Carpaţi” pe care îl avea în dotare. Din cercetările efectuate de organele de procuratură şi justiţie s-a stabilit că în seara de 21 decembrie 1989 a tras în revoluţionari, infracţiune pentru care a fost condamnat. (Dosar documentar al Academici de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” nr. S/3315 din 29.04.1991). Bine-nţeles că astăzi e liber. La orele 1430 primele subunităţi şi TAB-uri din U.M. 01305 Bucureşti care se deplasa spre Piaţa Palatului au ajuns la Universitate unde au primit de la ministrul apărării naţionale misiunea de a ocupa un dispozitiv de blocare în sprijinul forţelor de ordine. În jurul orelor 1500 cele 2 companii din U.M. 01908 Bucureşti au ajuns la Intercontinental, aici au înlocuit iniţial efectivele din U.M. 01305 Bucureşti care, fiind în dispozitiv, primiseră ordin să se deplaseze spre Piaţa Romană. Ulterior, cele două companii au înlocuit efectivele Şcolii militare de ofiţeri de securitate şi miliţie care au fost retrase. Militarii din cele două companii au realizat un dispozitiv de blocare pe 4 rânduri înapoia scutierilor şi TAB-urilor de la U.M. 01305 Bucureşti rămase pe loc. La orele 1615 gl.col. Hortopan Ion a ordonat mr. Amăriucăi Dorel să mai trimită la Intercontinental 10 ofiţeri şi 100 de militari în termen cu 8 autocamioane de la Autobaza M.Ap.N.. Acestea să se cupleze cu cele 10 TAB-uri ale U.M. 01305 Bucureşti şi să pătrundă spre Piaţa Palatului. După sosirea în zonă orele 1630-1645, un autocamion DAC a fost blocat de manifestanţi. Şoferul, sold. Cismaru Nicolae, a fost lovit în cap cu o cărămidă, pierzându-şi cunoştinţa şi implicit controlul asupra comenzilor autocamionului. În această situaţie autovehiculul a intrat peste rândurile de demonstranţi şi de scutieri, accidentând peste 23 civili şi 3-4 scutieri, după care s-a oprit. Evenimentul a fost cercetat de Procuratura Militară, stabilindu-se nevinovăţia şoferului. În acest sens din declaraţia mr. Amăriucăi Dorel rezultă: „Camionul s-a oprit cu motorul mergând, Producea gaze şi mulţimea striga şoferului să oprească motorul. În DAC erau lăzi cu muniţii Ceilalţi soldaţi îl chemau. El ambala motorul şi claxona, dar lumea striga să oprească motorul. Atunci cineva a aruncat cu o piatră sau o cărămida care a lovit parbrizul şi capul soldatului. În acest moment eram cam la 40-50 metri. Soldatul a căzut cu capul pe volan şi a apăsat pe acceleraţie intrând peste oameni şi peste scutieri. Au fost călcaţi mulţi civili şi 3-4 scutieri. S-a oprit la circa un metru de un TAB. Soldatul a coborât cu sânge la tâmplă. Am numărat peste 23 de oameni loviţi.” Iar soldatul Cismaru Nicolae, şofer pe autocamion a declarat: „S-a aruncat şi în noi cu pietre, cu sticle, cu fel de fel de obiecte. Simţeam loviturile şi rezistam, deşi îmi era frică. Eram chiar îngrozit Ceva m-a lovit în cap (o cărămidă) şi nu mai ştiu nimic. M-au trezit nişte focuri de armă. Eram la o jumătate de metru lângă un transportor blindat. Am auzit că maşina a lovit persoane civile şi ostaşi din primul rând al cordonului. Nu ştiu nimic.” După accident mulţimea înfuriată a atacat forţele de ordine, a rupt dispozitivul scutierilor şi a ajuns în faţa militarilor. Aceştia, intraţi în panică au deschis foc fără comandă. O parte din manifestanţi s-au culcat la pământ pentru a se adăposti, iar persoanele în civil care acţionau printre militari au început să reţină demonstranţi şi să-i transporte la maşini. Iată cum descrie soldatul Ivan Florea momentul respectiv: „Camionul a accelerat brusc, apoi s-a oprit brusc. Câţiva manifestanţi au năvălit spre caroserie şi au început să urce peste noi. De frică am armat pistoalele mitralieră. Un caporal a strigat: Să nu trageţi şi nu am tras. Am auzit în schimb o salvă în afară, acolo unde trebuia să ajungem. Cei care se urcaseră pe camion s-au speriat şi au coborât. Mulţimea s-a dat înapoi. Era un vacarm de nedescris.” Lt. Naghi Daniel descrie evenimentul astfel: „Mă aflam cu subunitatea înapoia transportoarelor. Şoferul camionului… şi-a pierdut controlul, maşina a dat peste oameni, inclusiv peste cei din cordonul scutierilor. S-a creat o situaţie confuză. Soldaţii au tras fără comandă în sus de frică. De la noi până la mulţimea foarte, foarte agitată se aflau transportoarele, persoanele în civil, miliţienii, scutierii. Manifestanţii începuseră „presiunea asupra dispozitivului care a reculat câţiva paşi”. Din declaraţiile revoluţionarului Dan Iosif rezultă: „… O piatră l-a lovit pe şofer care a pierdut controlul pentru un moment, era vorba de jumătate de cărămida … camionul acela a trecut a făcut zob manifestanţi, militarii şi miliţienii…”. (declaraţie pag. 5} Incidentul în care a fost implicat camionul militar s-a soldat cu 7 morţi , 7 răniţi grav din rândul manifestanţilor precum şi cu rănirea unui elev de la fosta şcoală de miliţie şi securitate. După raportarea evenimentului, gl.col. Milea Vasile a ordonat „să nu se mai execute foc şi să nu mai fie băgaţi militarii în linia întâi. Dacă pleacă scutierii, să plece şi militarii.” S-au efectuat arestări din rândul civililor. Conform datelor deţinute de Procuratura Militară Bucureşti la manifestaţia din 21 decembrie 1989 s-au înregistrat 49 decese, 463 persoane rănite şi 698 persoane reţinute. În ce priveşte numărul persoanelor rănite, precizăm că acesta este mai mare, cifra de 463 referindu-se exclusiv la cei care posedă acte medicale, de asemenea, 15 persoane au fost rănite cu prilejul busculadei create la mitingul organizat de Nicolae Ceauşescu.(Declaraţia procuror Pantea Vasile pag. 15-18). Din rapoartele primite de la comandanţii de unităţi rezultă că militarii nu au tras direct în manifestanţi .În acest sens sunt evidente declaraţiile mr. Amăriucăi Dorel Am plecat, i-am raportat ministrului şi mi-a spus în mod cert: Nu vă apropiaţi voi de linia întâi. Rămâneţi aşa cum sunteţi acum şi dă-le încă o dată ordin, să nu tragă decât dacă sunteţi atacaţi şi numai în sus. A spus asta de mai multe ori.” Declaraţii similare au fost făcute şi de ofiţerii însoţitori ai ministrului apărării naţionale. La orele 1730 (21 decembrie 1989) în baza ordinului gl. Milea Vasile o grupă de transmisiuni cu mijloacele necesare a fost pregătită pentru a fi trimisă la sediul C.C. al P.C.R. pentru a asigura sistemul de legături proprii necesare conducerii operative a subordonaţilor deoarece se presupunea că cele existente puteau fi interceptate. Grupa de transmisiuni a fost constituită din 4 ofiţeri din cadrul Comandamentului Trupelor de Transmisiuni (cpt.ing. Tufan Marius, mr. Stan Dănut, mr. Răducu Marian şi cpt. Plavitu Dan). Maiorul Tufan Marius declară: „În ziua de 21 decembrie 1989 pe la orele 2100-2200 am intrat în sediul C.C. cu ofiţerii din grupa de transmisiuni cu misiunea de a asigura legătura gl.col. Milea Vasile, ministrul apărării cu trupele din dispozitiv şi cu M.Ap.N., la ordinul expres al acestuia de a avea legături realizate de oameni de la armată.” Totodată, din cadrul Marelui Stat Major a fost constituită şi s-a deplasat la sediul C.C. o grupă operativă de ofiţeri de stat major, operatori sub comanda colonelului Folescu Dumitru. Tot la această oră ministrul apărării naţionale a ordonat comandantului aviaţiei militare să dispună executarea unui zbor de recunoaştere cu 2 elicoptere în scopul stabilirii deplasărilor executate de manifestanţi în diferite zone ale oraşului. Se pare ca din aceste elicoptere au fost lansate manifeste proceauşiste. În după amiaza aceleiaşi zile G.P. au primit misiunea de a interveni pentru împrăştierea manifestanţilor din zona Pieţii Universităţii. Efectivele aparţineau unor întreprinderi din cadrul Sectorului 6. (Documentar S2028/R din 24.10.1991). În jurul orelor 1600, fostul prim secretar al comitetului municipal de partid Barbu Petrescu, a ordonat şefului de stat major al gărzilor patriotice din municipiul Bucureşti col. Crama Aurel să-l însoţească la sediul C.C. al P.C.R. unde a fost întrebat de către ministrul Postelnicu asupra capacităţii de luptă a subunităţilor de care dispune, cerându-i-se să intervină cu aceste forţe pentru împrăştierea manifestanţilor. De la orele 1800, din punctul de comandă ce se găsea la etajul I din sediul C.C în care se aflau Emil Bobu, Tudor Postelnicu, gl. Milea şi alte persoane, a început să se solicite Statului Major Central al G.P., subunităţi de gărzi patriotice pentru a interveni în diferite puncte din zona Pieţei Universităţii şi Unirii. Din declaraţia col. Pîrcălăbescu Corneliu rezultă că „în seara zilei de 21 decembrie 1989 orele 2100-2130 au fost chemaţi la Nicolae Ceauşescu gl. Milea, Postelnicu, Vlad unde au fost apostrofaţi că au acţionat defectuos în reprimarea demonstranţilor de la Hotelul Intercontinental. În această perioadă se dăduse ordin din partea fostului prim secretar P.C.R. al capitalei Barbu Petrescu să se constituie un detaşament de 5.000 luptători din gărzile patriotice pentru a putea interveni la unele obiective din capitală. În acest sens s-au dat dispoziţiuni către statul major al gărzilor patriotice al municipiului Bucureşti şi statele majore de sectoare. Din cei 5000 luptători planificaţi nu s-a reuşit a se grupa decât aproximativ 300. Mulţi dintre aceştia fiind ei însăşi manifestanţi. Deci, cu efective reduse, găsite prin întreprinderi, însoţite de ofiţeri din statele majore din sectoare, subunităţile de gărzi patriotice au fost îndrumate către diferite obiective din capitală. De menţionat că efectivele respective nu au acţionat în cadrul dispozitivelor militare existente şi nici într-un alt mod pentru împrăştierea demonstranţilor. Majoritatea subunităţilor nu au coborât din autobuze, iar unele nu au ajuns pur şi simplu la locurile indicate. Luptătorii din subunităţile de gărzi patriotice nu au avut asupra lor armament sau muniţii, iar unii dintre ei primise pentru autoapărare lopeţi (cozi de lopeţi) mici de infanterie, în cadrul sectoarelor 5 şi 6, s-a asigurat câte o lopată mică, la 4-5 luptători. Parte din subunităţi au ajuns totuşi la Sala Dalles, dar luptătorii nu au fost integraţi în dispozitivul de împrăştiere a manifestanţilor, staţionând în autobuze pe partea dreaptă a bulevardului Nicolae Bălcescu până în ziua de 22 decembrie 1989 ora 0100 când s-a ordonat retragerea lor în întreprinderi. De menţionat că unii luptători, de exemplu, din compania de gărzi patriotice de la I.M.A.S. s-au dezbrăcat de ţinuta specifică şi s-au alăturat revoluţionarilor” (dosar G.P,pag. 120). În după amiaza aceleiaşi zile (21 decembrie 1989) a fost lansat zvonul potrivit căruia „mai mulţi scutieri aflaţi în dispozitiv în Piaţa Romană au fost înjunghiaţi de revoluţionari cu şurubelniţe”. Acest zvon, deşi nu a fost confirmat, a avut darul de a determina intervenţia violentă a colegilor lor din alte zone care practic nu au mai putut fi stăpâniţi şi care au agresat fără discernământ tot ce prindeau, cei reţinuţi erau bătuţi violent, târâţi şi obligaţi să se culce unii peste alţii. În acest timp, în dreptul Hotelului Intercontinental, un grup de tineri agăţaţi urcaţi pe un TAB, părăsit de echipaj şi cucerit de aceştia desfăşurau nestingheriţi acţiuni agitatorii fără a face obiectul atenţiei subunităţilor de scutieri sau a tirurilor lunetiştilor din zona. Acţiunile Departamentului Securităţii Statului ridică nenumărate semne de întrebare. Lipsa gl. Vlad ce se găsea în sediul Comitetului Central impunea preluarea conducerii instituţiei de către înlocuitorul său, sau adjunctul său gl. Bucurescu Geanu. Acesta conform relatării unor persoane din subordine, refuza să răspundă la telefon, să dea vreun ordin sau indicaţie, cu privire la acţiunile ce trebuiau desfăşurate de subordonaţi. A lăsat totul la liberul arbitru al subordonaţilor. Fiecare trebuia să se orienteze şi să acţioneze conform bunului său plac sau să aplice cu rigurozitate sarcinile ce le avea de îndeplinit conform planului. De asemenea, este o enigma şi comportarea şefului Securităţii municipiului Bucureşti col.(r) Coran Gheorghe care în cursul nopţii de 21 spre 22 decembrie 1989 a părăsit unitatea fără a da vreun ordin sau a lăsa înlocuitor la comandă, reapărând la serviciu în ziua de 25 decembrie 1989 când situaţia aproape se calmase. Acesta declara cu seninătate „… la orele 1000 am părăsit unitatea şi am spus ofiţerului de serviciu… Plec să nu primesc nici un fel de ordin nenorocit…” şi s-a dus în Cişmigiu.”… .când am văzut care este situaţia, scăpasem de sub control toată activitatea…” (declaraţie Coran Gh. pag. 18-19). Este interesant fiindcă toţi foştii săi şefi, după propriile afirmaţii dădeau numai ordine favorabile revoluţiei. La orele 2200 (21 decembrie 1989) Academia Militară a primit ordin de la ministrul apărării naţionale să trimită la sediul C.C. al P.C.R. 2 detaşamente de cadre şi ofiţeri elevi înarmaţi. La orele 2245 un efectiv de 784 ofiţeri din Academia Militară îmbarcaţi în autobuze, au ajuns în faţa sediului C.C. al P.C.R. Iniţial, au primit misiunea de a participa ca rezervă pentru forţele existente pe traseul Piaţa Romană – Universitate, iar în final au ocupat un dispozitiv de blocare la Intercontinental, înapoia militarilor din subordinea mr. Amăriucăi Dorel. Spre orele 2330 (21 decembrie 1989), circa 400 ofiţeri elevi au fost trimişi în sprijin la sediul C.C. al P.C.R. În această perioadă pe bulevardul Magheru, N. Bălcescu şi, în special în zonele Piaţa Romană, Intercontinental, Universitate, precum şi pe căile de acces spre sediul C.C. al P.C.R., grupuri mari de manifestanţi blocau circulaţia pe carosabil, strigau lozinci anticeauşiste şi chemau locuitorii capitalei la acţiune. La Intercontinental a fost ridicată o baricadă. Între rândurile de scutieri aflaţi în contact cu manifestanţii şi rândurile militarilor erau spaţii în care se agitau persoane îmbrăcate civil, acţionând asupra demonstranţilor reţinând persoane pe care le brutalizau şi le urcau în autocamioane. Iată cum relatează lt.maj Neacşu Simian: „Când manifestanţii au dat foc la baricadă, au venit 30-40 persoane în civil cu pistoale mitraliere scurte sau dus în prima linie apoi s-au risipit în zona în care se afla mulţimea. Gl. Milea Vasile se afla printre noi chiar în primul rând al soldaţilor, adică la 15-20 metri de cordonul scutierilor. A dat din nou ordin să nu tragem în populaţie, apoi a chemat un transportor să împingă baricada. Lt. Nae Dorel declară: „Manifestanţii au ridicat în faţa noastră o baricada din 2 basculante, 2 maşini ARO sau dubiţe, mi-e greu să precizez, scaune şi alte obiecte luate de la Intercontinental şi de la Dunărea. Cred că tot manifestanţii au dat foc baricadei. Evident, pentru a opri înaintarea cordoanelor.” Din declaraţia revoluţionarului Dan losif, prezent în zonă, rezultă: „…încercarea de a rupe baricada cu un T.A.B. nu a reuşit s-a aruncat cu sticle Molotov cu acest prilej a luat foc camionul şi ca urmare a motorinei ce se vărsase pe jos … În continuare au început să apară sticle Molotov dar nu pot să bag mâna în foc că cei care le-au fabricat erau aşa puri cum eram noi… Când mă gândesc … şi privesc ce a fost nu aş putea să spun că acei oameni erau simpli muncitori sau elevi …” (Declaraţie pag. 7) Ministrul apărării naţionale a ieşit de câteva ori din sediul C.C. pentru a sta de vorbă cu ofiţerii şi militarii în termen, cerându-le să nu folosească armamentul împotriva populaţiei. .La orele 2300 în timp ce se deplasa către Intercontinental, de la unele din balcoane s-au aruncat asupra militarilor inclusiv asupra ministrului apărării naţionale cu diverse obiecte. Ministrul a ordonat să se execute foc de avertisment în aer. Datorită faptului că simultan cu focul de avertisment s-a tras asupra mulţimii cu muniţie lacrimogenă care nu exista în dotarea activelor armatei scoase în stradă, producând panică. Ministrul apărării naţionale a ordonat să nu se mai execute trageri nici chiar în plan vertical. Acest lucru este evidenţiat şi în declaraţia mr. Amăriucăi Dorel: „De la balcoane dintr-un bloc se aruncau diverse obiecte. Un civil îmi spusese însă mai înainte că poate trage cu lacrimogene. I-am raportat ministrului că se poate întâmpla asemenea lucru şi pune pe seama armatei. Am pus pe subordonaţi să pregătească măştile…. Atunci au început să tragă cu muniţie lacrimogenă unele persoane pe care le-am văzut pe acoperişuri şi la ferestre. Un trăgător era chiar în balconaşul de la Societee Generale. Cineva filma de la etajul 3 sau 4 din Intercontinental.” Lt.maj. Marcu Dumitru îşi aminteşte: „S-au aruncat cei drept nişte grenade lacrimogene şi s-a creat multă agitaţie în colţul acela (colţul hotelului Intercontinental n.n.). Lumea s-a dat puţin înapoi de la baricadă.”(Documentar M.Ap.N.nr.-.S2029/R/1991, anexa nr.3). Unele declaraţii susţin faptul că persoane îmbrăcate în civil şi unii în ţinută militară au deschis foc asupra manifestanţilor. Totodată, se afirmă că există probabilitatea ca asupra forţelor ce se aflau faţă în faţă să se fi acţionat cu foc de armă tras din diferite zone, clădiri, chiar din mulţime de către anumite persoane neidentificate. Au fost morţi şi răniţi. Din declaraţia revoluţionarului Dan Iosif rezultă: „…în jurul orei 000, au început să apară primele victime împuşcate în piept… Vă spun sigur că s-a tras după clădiri, după clădirea Pescarul şi Dunărea şi cea din colţul străzii Batiştei şi spun acest lucru, că sunt trăgători de elită. Oamenii erau majoritatea împuşcaţi … din faţă, de sus în jos. La orele 1200 (2400 n.n.) au început să se arunce cu lacrimogene (Declaraţie pag. 9). Cine putea trage din locurile indicate: agenţi străini înarmaţi şi pregătiţi pentru diversiune sau Securitatea? La orele 2330 (21 decembrie 1989) gl.col. Milea Vasile a ordonat mr. Roşca Valentin comandantul unei companii de tancuri să înlăture baricada în flăcări de la Intercontinental, după ce se încercase acest lucru, fără succes cu un TAB care luase foc. Când primul tanc s-a apropiat de baricadă o autobasculantă abandonată de şofer din mers a parcurs în diagonal spaţiul liber de manifestanţi din spatele baricadei, îndreptându-se dinspre rondul de la Universitate spre marginea baricadei de care s-a izbit, înteţind astfel incendiul existent. În împrejurarea amintită nu a fost accidentată nici o persoană. Tancurile, au depăşit baricada, iar în afara mecanicilor conductori în tancuri nu se găseau alţi membri ai echipajului. Din declaraţia revoluţionarului Dan Iosif cu referire la eliminarea baricadei rezultă: „… dinspre str. Oneşti erau masate tancuri … Două tancuri, primul a intrat în baricadă … A spulberat-o ca pe o coajă de nucă…” (Declaraţie pag. 10) Distrugerea baricadei a determinat retragerea demonstranţilor către staţia de metrou şi spre străzile laterale. Lt.maj. Marcu Dumitru îşi aminteşte: „Au apărut tancurile. Au trecut câte unul peste baricadă şi vacarmul a ajuns de nedescris. Din acest moment, persoane în civil care mişunau atât prin dispozitivul nostru cât şi în afara acestuia, pe trotuare, pe străzile laterale, au început să tragă ascuns, direct în mulţime. Noi eram îngroziţi. Nici un soldat din plutonul meu n-a coborât sub 45 de grade ţeava pistolului mitraliera. Mr. Amăriucăi… ne-a dat ordin categoric să nu tragem în oameni. Nici n-am fi tras.” (Documentar M.Ap.N. nr. S.2029/R/91) După trecerea tancurilor, 2 TAB-uri ale M.I. care staţionau pe spaţiul verde din faţa Teatrului Naţional au intrat pe B-dul 6 Martie pentru a împinge demonstranţii. Cele 5 tancuri s-au deplasat pe B-dul Republicii spre Piaţa Rosetti oprindu-se în dreptul Departamentului Agriculturii unde au intrat în dispozitivul U.M. 01908 Buc. care bloca accesul pe anumite străzi. Revenim asupra trupelor M.I.: În zona centrală s-a creat un dispozitiv de ordine, respectiv în zona intersecţiei 13 Decembrie – Batiştei – Sala Dalles compus din patru cordoane: scutieri, imediat în spatele acestora, cadre de miliţie, iar în adâncime militari (elevi, militari în termen). În zona Bulevardului Gheorghe-Gheorghiu Dej – Piaţa Universităţii, se aflau forţe de intervenţie (scutieri) şi cadre de miliţie, precum şi T.A.B.uri. La intrarea în strada Batiştei se afla un cordon de scutieri întărit cu luptători de la U.S.L.A. Iată cum arăta dotarea elementelor de dispozitiv asigurate de M.I: Scutierii erau echipaţi cu cască albă, cu viziera din plastic transparent, scut din material plastic rezistent, bastoane din cauciuc; miliţienii aveau armamentul individual (pistol), baston de cauciuc, iar unii aveau pistol mitralieră cu pat metalic rabatabil; militarii din forţele de intervenţie aveau casca metalică albastră sau kaki, pistol automat AKM cu pat de lemn. Trebuie menţionat că în unităţile informativ-operative ale D.S.S.-ului din capitală s-a distribuit cadrelor armamentul din dotare, respectiv pistol şi 24 cartuşe, iar la cadrele aparţinând securităţii municipiului Bucureşti, la armamentul individual s-a mai adăugat şi bastoane de cauciuc. Aşa cum am mai spus în intervalul cuprins între 1900-2300 a început represiunea propriu-zisă, forţele din dispozitiv primind ordin să intensifice focul de avertisment trăgând în sus cartuşe trasoare. Către miezul nopţii au intrat în funcţiune scutierii, care prin asalturi au început să-i vâneze pe manifestanţi. Cei capturaţi erau duşi în anumite puncte de colectare (unul se afla în faţa hotelului Negoiu, iar altul în faţa clădirii M.C.E. – staţia de troleibuze Piaţa Universităţii), iar de aici erau îmbarcaţi în dube şi duşi pentru identificare şi înregistrare pe platoul Miliţiei Capitalei şi ulterior transportaţi la Jilava. În cadrul închisorii se constituise echipe de cercetare operativă a revoluţionarilor. De reţinut ca la Miliţia capitalei au fost aduşi manifestanţi de către unii cetăţeni îmbrăcaţi în haine civile care puteau fi-atât membrii organelor de securitate, miliţieni în haine civile, sau activişti de partid, care au fost şi ei mobilizaţi pentru restabilirea ordinii în oraş. La început, acţiunile scutierilor erau destul de organizate şi dirijate către persoanele agitatoare, dar ulterior, după lansarea unor zvonuri, acţiunea acestora nu a mai putut fi stăpânită. După înlăturarea baricadei în urma tancurilor şi a TAB- urilor s-au deplasat în următoarea succesiune forţele de ordine din M.I., efectivele din U.M. 01908 Bucureşti şi din Academia Militară care au obligat pe manifestanţi să se retragă spre Piaţa Unirii şi străzile adiacente acesteia. Comisia deţine documente, din partea unor persoane participante, martori la aceste evenimente, din care rezultă că s-a manifestat o extremă violenţă în împrăştierea revoluţionarilor. Au fost destul de multe manifestări de exces de zel din parte forţelor de opresiune. Ele trebuiesc singularizate şi probate. De fapt, acţiunile de dispersare începute au continuat până către orele 0100. (22 decembrie 1989). S-a acţionat şi cu maşini blindate fără armament la bord „în primul rând erau scutierii ” declară Tudor Postelnicu, iar arestările erau făcute de organele de miliţie cu sprijinul altor forţe. - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/01/raport-dezastrul-diversiunea-teroristii-si-crimele-din-bucuresti-in-timpul-evenimentelor-din-decembrie-1989-ce-ascundea-sergiu-nicolaescu-sub-presul-revolutiei-iv/#sthash.W0g4M6rU.dpuf


În zona Piaţa Romană, Sala Palatului, Piaţa Amzei, strada Oneşti, Intercontinental, B-dul. Primăverii şi sediul Ministerului de Interne, au mai fost aduse 35 de cadre şi 927 de elevi de la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, conduşi personal de comandantul acestei şcoli, Gl. Nicolae Andruţa Ceauşescu. În aceasta perioada până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 au fost arestate de către organele de ordine 1243 persoane din care 670 au fost conduse direct la Penitenciarul Jilava, iar celelalte au ajuns în acelaşi loc după ce în prealabil, trecuseră pe la unele unităţi de miliţie şi securitate, unde au fost maltrataţi. Au mai fost şi alte persoane reţinute fără însă a fi luate în evidenţă. În acest sens, reţinem din declaraţiile procurorului Pantea Vasile: „… Toate forţele care participau la reprimarea manifestanţilor au şi operat aşa zisele arestări, de fapt reţineri. Filiera a fost Poliţia capitalei, acel cordon devenit celebru de indivizi, care nu se ştie cine erau, care loveau sălbatic pe aceşti oameni, care deja erau, unii dintre ei în stare fizică foarte precară, iar după ce se făcea o sortare, o triere, erau duşi la Penitenciarul Jilava … Au mai fost persoane reţinute la fostul sediu al Securităţii capitalei şi la actuala Secţie I Poliţie … şi la Secţia 16 „. (Declaraţie pag. 11) Şi iată cum apreciază activitatea organelor de represalii, acelaşi procuror: „…Ce s-a întâmplat la Bucureşti … în realitate aceste forţe şi-au depăşit mandatul … Ei au acţionat şi prin nerespectarea formelor procedurale … deci cu apreciez că nelegală activitatea pe care au desfăşurat-o ei … (Hotelul Negoiu. n.n.) a fost unul din punctele fierbinţi, unde tot aşa s-a procedat bestial…” (Declaraţie pag. 17). Fostele cadre de conducere din Ministerul de Interne, respectiv Tudor Postelnicu ministru, gl.lt. Bucurescu Gianu- adjunct al ministrului, gl.lt. Vlad Iulian-şef al Departamentului Securităţii Statului, gl.lt. Vasile Gheorghe – şef al Inspectoratului municipiului Bucureşti al M.I., col. Goran Gheorghe – şeful securităţii municipiului Bucureşti, col. Bărbulescu Marin – sef al miliţiei municipiului Bucureşti, col. Virban Mircea – şef al serviciului cercetări penale-miliţie, precum şi lt.col. Pîrvulescu Marin, cpt. Ştefan Gheorghesi cpt. Guvesoae Ion, toţi trei anchetatori la fosta direcţie de cercetări penale a securităţii care au dispus, coordonat şi executat prinderea şi cercetarea manifestanţilor, au fost cercetaţi şi condamnaţi pentru infracţiunile de lipsire de libertate şi cercetare abuzivă. (Rechizitoriu nr.76/P/1990 al Direcţiei Procuraturilor Militare Bucureşti). Confruntările din data de 21 decembrie 1989 au avut ca efect conform datelor deţinute de Procuratura Militară 49 de morţi şi 463 de răniţi, iar la mitingul organizat s-au produs 15 răniţi Martorii oculari prezenţi la locul unde au existat victime au declarat că focurile de armă au fost trase de persoane civile şi militare aflate în dispozitivele de ordine, dar şi din clădirile din jurul zonei unde aveau loc confruntări. Majoritatea victimelor înregistrate nu erau cei din primele rânduri, ci în special unii cetăţeni din adâncime, lucru ce demonstrează o data în plus, fie efectuarea unor trageri de sus, fie a unor trageri mascate executate chiar din mijlocul demonstranţilor. În ziua de 21 decembrie 1989 s-a ordonat din nou de către Statul Maior Central al G.P. să se ridice de la unităţile militare muniţia subunităţilor de gărzi patriotice necesară pentru paza obiectivelor. Prin nota telefonica nr. 185 din 22 decembrie 1989 statul major al gărzilor patriotice din municipiul Bucureşti a transmis statelor majore de sector, ordinul de ridicare până la orele 2000 de la unităţile militare gestionarea muniţiei necesare, socotindu-se câte 30 de cartuşe pentru fiecare luptător şi armă. În după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989 gărzile patriotice din municipiul Bucureşti au fost „solicitate să acţioneze pentru împrăştierea manifestanţilor din zona Pieţei Universităţii fără a avea asupra lor armament şi muniţie. Subunităţile respective erau din cadrul întreprinderilor sectorului 6. Noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost aparent un succes pentru forţele de opresiune, manifestaţia fiind în general împrăştiată şi ca urmare în zorii zilei de 22 decembrie 1989 către orele 0300 municipalitatea a deplasat maşini şi personal pentru a executa curăţirea zonei. În ziua de 22 decembrie 1989 între orele 0300 şi 0700 în baza ordinului ministrului apărării naţionale, au fost efectuate restructurări ale dispozitivelor şi mişcări de efective astfel încât către orele 0600 situaţia era următoarea: o parte din efectivele Academiei Militare – respectiv 320 ofiţeri au fost trimise la unitate iar celelalte forţe, aproximativ 400 ofiţeri, au fost reamplasate în Piaţa Palatului; U.M. 01908 Bucureşti a intrat în dispozitiv de blocare în Piaţa Rosetti, cu 272 militari şi la Institutul de Arhitectură cu 120 militari; U.M. 01026 Bucureşti a trimis 2 companii, aproximativ 200 militari, la Intercontinental şi Teatrul Naţional în scopul creări unor cordoane de protecţie; circa 500 militari, 30 TAB-uri şi 14 tancuri din U.M. 01210 Bucureşti au rămas în dispozitiv în Piaţa Palatului şi la Scala, iar U.M. 01305 Bucureşti cu 400 militari şi 15 TAB-uri au ocupat dispozitiv de blocare în zona Piaţa Palatului, strada 13 Decembrie şi Piaţa Unirii. În zorii zilei pe platformele industriale ale capitalei, aşa cum de fapt se prevăzuse se constituiau coloanele de muncitori în special cei ce ieşiseră din schimburile de noapte şi care în jurul orelor 700-800, s-au pus în mişcare spre centrul oraşului. Obiectivul final al deplasării îl constituia piaţa din faţa sediului C.C. al P.C.R. De reţinut că pentru împiedicarea acţiunilor muncitoreşti, respectiv a grupării organizării şi constituirii coloanelor în vederea deplasării spre centrul oraşului, unii directori de întreprinderi, în baza indicaţiilor unor activişti de partid, au dispus blocarea porţilor, instituţiilor lor prin sudare. Acţiunea nu a putut însă stăvili avântul revoluţionar al muncitorimii sătulă de privaţiuni şi greutăţi materiale, revolta creştea oră de oră. În dimineaţa aceleaşi zile, un grup numeros de manifestanţi din Întreprinderea „23August” au intrat cu forţa în magazia de arme a gărzilor patriotice, luând un număr de arme de diferite categorii cu care au plecat spre Piaţa Palatului. Inventarierea efectuată ulterior a evidenţiat ca cele 43 de arme pierdute nu au fost recuperate în totalitate. Principalele grupuri aparţineau platformelor industriale 23 August, Militari, Griviţa, Berceni şi Pipera. De-a lungul itinerarilor parcurse coloanele se completau cu diferite persoane, se intersectau şi se cuplau cu alte grupuri de oameni ce afluiau din alte zone, astfel că, în jurul orelor 1000-1100 în Piaţa Palatului se crease o aglomeraţie de oameni, care depăşea după unele aprecieri cifra de 100.000 (după opiniile lui Dan losif – peste 400.000). În legătură cu constituirea coloanelor Dan Iosif declara: „… la intersecţia Iancului cu Pantelimon erau masaţi cam 300 de oameni (pag.12) … O grupă din Piaţa Iancului a străbătut Şoseaua Pantelimon, a intrat pe Dimitrov. La intersecţia Mihai Bravu-Dimitrov, s-a întâlnit cu coloana care venea de la mecanică fină, s-au unit şi au pornit, iar la intersecţia Moşilor cu Bulevardul Republicii s-a mai întâlnit cu o coloana. … Bulevardul Republicii era plin de la hotelul Modern până la Foişorul de Foc iar de la Spitalul de Ortopedie s-au luat cearceafuri pe care s-au scris cu crema de ghete lozinci anticeauşiste … Aceasta a fost prima coloană ce a intrat la Intercontinental… în acelaşi timp către Inter venea şi o coloană masivă dinspre Piaţa Unirii, de asemenea, se vedeau coloane şi dinspre Bulevardul 6 Martie. Scopul declarat era să ajungem la CC. „ Un alt grup masiv s-a format în zona platformei industriale Militari. Grupul era format în special din muncitorii schimbului de noapte şi de dimineaţă, de la uzinele Turbomecanica, INMT, Cesarom, INCRLST etc. Coloana s-a pus în mişcare către orele 1730, spre intersecţia Lujerului, unde s-a întâlnit cu o subunitate militară de tancuri. Aşa cum rezultă din declaraţiile revoluţionarului Zosim Vasile „… Tancurile nu aveau nimic cu coloana, aşa că ne-am continuat nestingheriţi deplasarea spre APACA, unde s-a constituit grosul coloanei Militari. Apoi am pornii pe cheiul Dâmboviţei, astfel că în jurul orelor 1000. eram deja la Gara de Nord. Aici ne-am unificat cu coloana de muncitori ce venea dinspre atelierele Griviţa şi am pornit împreună spre obiectivul nostru final, Piaţa Palatului, actualmente Piaţa Revoluţiei. După părerea mea coloana avea în compunere peste 60.000 de oameni. În jurul orelor 1040. mai precis odată cu începerea retragerii forţelor de ordine din piaţă am ajuns la locul menţionat. Pe tot parcursul, deşi ne-am întâlnit cu unele baraje militare, datorită ordinii în care se desfăşura deplasarea coloanei, nu au avut loc altercaţii sau alte incidente…” La orele 0700 pe Calea Griviţei se formau grupuri răzleţe de muncitori. Porţile uzinelor erau sudate şi păzite de gărzi patriotice. În curte am văzut cum creştea numărul de muncitori. Au oprit tramvaie şi camioane în care au urcat parte din grupurile, deja formate. Lumea mă recunoştea şi se încuraja la acţiunile pe care le propuneam. Cea mai important coloană mi s-a părut cea venind de la Pipera; Pe Dorobanţi am înaintat rapid spre Piaţa Romană unde cu o seara înainte fusesem puşi pe fugă de organele de miliţie”. (Din declaraţia senatorului Sergiu Nicolaescu) În jurul orei 0700 la Universitate au început să se constituie grupuri de manifestanţi care au intrat în discuţii paşnice cu militarii existenţi în zonă. Pe fondul situaţiei create Nicolae Ceauşescu a ordonat ministrului de interne şi ministrului apărării naţionale să ia masuri ferme de interzicere a ocupării zonei centrale a capitalei de către revoluţionari, prin folosirea armamentului, ameninţându-i totodată, că orice reţinere din partea lor va fi apreciată ca trădare si sancţionată în consecinţă. Ca urmare, ministrul apărării naţionale a ordonat aducerea de noi trupe în Bucureşti (U.M. 01303 Târgovişte. U.M. 01057 Mihai Bravu, U.M. 01088 Slobozia, U.M. 01091 şi 01069 Mihai Bravu,) care au ajuns însă în capitală după fuga dictatorului fapt ce a determinat dirijarea lor spre cazărmile din şoseaua Olteniţei. Ulterior, aceste unităţi au primit misiuni de luptă îndreptate împotriva forţelor ostile Revoluţiei. La orele 0810 din ordinul ministrului apărării naţionale, gl.mr. Voinea Gheorghe a trimis un detaşament de militari din U.M. 01210 U.M. 01656 şi U.M. 01246 Bucureşti spre Întreprinderea Turbomecanica pentru a bloca deplasarea coloanelor de manifestanţi dinspre zona industrială şi din afara oraşului spre centrul capitalei. Detaşamentul s-a deplasat în raionul ordonat fără a constata probleme deosebite şi fără a fi necesară vreo intervenţie coloanele deplasându-se paşnic astfel că, în jurul orelor 1000 militarii s-au înapoiat la unităţi. Tot în această perioadă din ordinul V.Am. Aron Mihai din M.St.M. la orele 0830, Academia Militară a realizat un dispozitiv pentru blocarea accesului spre centru a unor eventuale grupuri de manifestanţi dinspre Şoseaua Panduri şi Drumul Taberei. După circa o oră dispozitivul respectiv a fost retras fără a fi necesară intervenţia sa. Două elicoptere militare au executat cercetare aeriană asupra municipiului Bucureşti, iar un elicopter a aruncat manifeste prin care îndemna populaţia să nu răspundă provocatorilor, să nu li se alăture, să apere cuceririle socialismului, etc. Pe 22 decembrie 1989 la orele 900 are loc o scurtă şedinţă la care în afară de cuplul prezidenţial mai participă Constantin Dăscălescu, Emil Bobu, gl. Milea, gl. Vlad, Tudor Postelnicu. Deoarece se prevedea ieşirea în stradă a muncitorilor de pe platformele industriale ale Capitalei, Nicolae Ceauşescu ordonă aducerea unor unităţi de tancuri. Aşa cum rezultă din declaraţia mr. Rafailescu Alexandru care 1-a întâlnit pe gl. Milea Vasile după ieşirea acestuia de la Nicolae Ceauşescu unde avusese loc o şedinţa fulger, „gl. Milea a ieşit desfigurat. „…A strigat să nu se tragă în mulţime, să nu se răspundă la provocări, militarii să rămână grupaţi lângă tehnică. Noi am transmis imediat ordinul”. Declaraţii similare au mai făcut şi alte persoane ce se găseau în acele momente în preajma gl. Milea Vasile. Urcând la etajul 6, ministrul apărării naţionale a solicitat ofiţerilor existenţi în jurul său să i se asigure o centură şi un pistol, deoarece dorea să se deplaseze la trupe. După primirea lor, rămânând singur în biroul şefului de stat major al Gărzilor Patriotice, gl. Milea Vasile s-a sinucis prin împuşcare. Deşi s-a intervenit cu operativitate şi a fost trimis de urgenţă la spitalul Elias, pe timpul transportului acesta a decedat. Ştirea despre moartea gl. Milea Vasile a fost difuzată prin radio abia la orele 1059. La orele 1130 Nicolae Ceauşescu a făcut o ultima încercare de a se adresa manifestanţilor ce sosise neplanificaţi în Piaţa Palatului, ieşind în balcon şi afirmând că ministrul apărării naţionale a fost un trădător şi că s-a sinucis în momentul când a fost descoperit. Reacţia mulţimii din Piaţa Palatului a fost violentă, întâmpinând cuvintele dictatorului cu huiduieli şi strigate „Milea nu e trădător” lucru ce a determinat retragerea în panică, în jurul orei 1200 a dictatorului în sediul C.C. al P.C.R. Încă de la orele 1000 clarificându-se situaţia existentă în capitală în diferite puncte a început fraternizarea armatei cu revoluţionarii permiţând acestora urcarea pe tancuri. Iată ce declara în acest sens Dan Iosif: „…la Rosetti am întâlnit prima barieră, erau trei tancuri şi militari. Lumea s-a suit pe tancuri … (pag. 13) … la intrarea Oneşti erau 3 tancuri, două T.A.B.-uri şi o maşină de pompieri. La ajungerea coloanei tancurile şi T. A. B. -urile au părăsit locul luând-o spre Scala. …Un ofiţer din T.A.B. ne-a spus că pleacă pe Oneşti să ne deschidă calea ... (pag. 14) …” Aproximativ la ora 1100 pe str. Oneşti, manifestanţii ajunseseră deja şi scandau ‘lozinci anticeauşiste şi antidictatoriale. În dreptul Direcţiei a V-a era o maşină cu staţie de amplificare având 4 difuzoare suspendate, care a fost sechestrată de manifestanţi şi cu ajutorul cărora mai mulţi revoluţionari s-au adresat mulţimii. Turnura violenta ce a luat manifestaţia populară, faptul că după finalul neprevăzut armata ar fi fost obligată conform ordinului dictatorului să facă ordine cu orice preţ, fie şi prin deschiderea focului împotriva populaţiei a determinat sinuciderea gl. Milea, importanţa capitală a acestui gest fiind contestată de mii de revoluţionari şi astăzi. Condiţiile în care s-a produs sinuciderea, vor fi analizate într-un subcapitol al prezentului raport. Prin actul generalului Milea, Nicolae Ceauşescu s-a văzut brusc lipsit de posibilitatea de a acţiona, fiind astfel nevoit să caute urgent un înlocuitor pe care de fapt îl avea în atenţie mai demult, respectiv gl. Victor Stănculescu. Sosit de la Timişoara, gl. Stănculescu l-a sfătuit pe dictator şi chiar i-a facilitat fuga din sediu. Retras în interior, Ceauşescu a declarat: „…V-am spus eu ca sunt trădători” şi a ordonat lui Silviu Curticeanu, şeful său de cabinet să emită un decret prezidenţial despre trădarea şi moartea lui Milea. La orele 1045 gl.lt. Stanculescu Victor, care se afla în sediul C.C., a transmis unităţilor militare din Bucureşti, ordinul să se desprindă din dispozitive şi să se retragă în unităţi. Ca urmare a acestui ordin, începând cu orele 1100 au fost retrase efectivele U.M. 01210, 01305,01026 şi ale Academiei Militare, iar alte unităţi ce se mai aflau în marş spre capitala au fost dirijate în cazărmile din şoseaua Olteniţei. (Documentar M.Ap.N. S.2029R/19.11.1991) „În jurul orelor 1000 coloana de blindate revenea pe bulevard spre Piaţa Romană. Cu zece minute înainte, de la ferestrele blocurilor din zonă cetăţenii au scos aparatele de radio care anunţau moartea ministrului apărării naţionale şi faptul că era acuzat de Ceauşescu ca trădător. Faptul a dat mulţimii şi mai mult curaj. Blindatele au fost oprite în piaţa…” ( din declaraţia senatorului Sergiu Nicolaescu) La orele 1115 grupa operativă de la Marele Stat Major a transmis telefonic ordinul ca toate unităţile militare din ţară să-şi retragă efectivele de la sediile comitetelor judeţene de partid. Aici se impun câteva precizări cu privire la activitatea unor persoane din conducerea superioară a armatei . Încă de la orele 0800, în clădirea C.C. fusese chemaţi de dictator în vederea preluării directe, aşa cum hotărâse Nicolae Ceauşescu, conducerea M.Ap.N., gl.lt. Eftimescu Nicolae – prim locţiitor al şefului M.St.M. .şi şeful Direcţiei Operaţii şi gl.mr. G. Voinea – comandantul Armatei I (Bucureşti). Aceşti doi erau în biroul operativ de la etajul 1, în momentul în care s-a aflat de sinuciderea gl. Milea. În această perioadă, gl. Guşă se afla încă la Timişoara, iar gl. Stănculescu plecase din Timişoara cu avionul lui Ion Coman, ca urmare a ordinului dat de Nicolae Ceauşescu şi la cererea sa personala, astfel că în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 în jurul orelor 0200se afla deja în capitală. Revenim la dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 la orele 0500, când gl. Stănculescu s-a deplasat la Spitalul Militar Central, unde prof. dr. Niculescu Gheorghe i-a pus piciorul în ghips. Reîntors acasă, constată că era aşteptat de o Dacie neagră a Securităţii, care l-a transportat la C.C., unde era chemat de dictator. Înainte de a se prezenta la Ceauşescu, trece prin Biroul Operativ, unde este informat de către ofiţerii acestuia despre situaţia din capitală, precum şi de sinuciderea gl. Milea. Pe culoar şi intrând în cabinetul 1 – Ceauşescu îi spune calm: „…Preiei comanda armatei… tocmai acum ţi-ai rupt piciorul …” De la 0930 până către orele 1300, în ziua de 22 decembrie 1989, M.Ap.N. era condus de grupa operativă a M.St.M. Într-un fel între orele 0830 şi 1330, conducerea armatei a fost lipsită de comandă (în sensul de ministru). Apoi a urmat o perioadă de dezorientare datorită vidului în conducerea politică cu care era obişnuită de 40 de ani. La orele 1130 pe fondul situaţiei create, Nicolae Ceauşescu a proclamat „stare de necesitate” pe întreg teritoriul ţării. Gl.lt. Ilie Ceauşescu adjunct al ministrului apărării naţionale, rămas singur în funcţia cea mai mare la M.Ap.N., a transmis la orele 1145 nota telefonică nr.37 prin care se ordona tuturor unităţilor militare aplicarea măsurilor prevăzute pentru starea de necesitate, precum şi precizarea: „… Se vor executa numai ordinele Comandantului Suprem”. Ordinul transmis nu a fost pus în aplicare ca urmare a blocării lui prin revenirea în minister a gl. Eftimescu şi apoi a gl. Stănculescu, care a dispus anularea notei telefonice anterioare şi transmiterea notelor telefonice nr. 38 .şi 39.(orele 13 – 1330). Între timp, sfătuit de Stănculescu care „…luase deja măsuri şi a chemat elicopterul pentru fuga lui Nicolae Ceauşescu… a fost însoţit până la Snagov de Manea Mănescu şi Emil Bobu.”(Declaraţie Tudor Postelnicii pag;.37) În timp ce cuplul prezidenţial urca cu liftul spre platformă pe acoperiş revoluţionarii au pătruns în sediu reuşind să întrerupă reţeaua electrică, determinând astfel blocarea liftului între etajul 6 şi 7. Numai intervenţia aghiotanţilor a făcut posibilă scoaterea lor din lift şi continuarea ascensiunii. Dar despre chemarea elicopterului a declarat şi gl. Vlad, existent la acea oră în sediu: „… elicopterul a fost chemat de gl. Stănculescu… Stănculescu l-a salvat pe Ceauşescu… de furia mulţimii…)” în acelaşi timp, simultan cu plecarea elicopterului spre Târgovişte urma să plece un autoturism cu Dăscălescu „…o maşină cu Dăscălescu care ducea nişte lenjerie…”(declaraţie Iulian Vlad pag.58). De ce la Târgovişte? Fiindcă Nicolae Ceauşescu „…trebuia să continue lupta…” şi la Târgovişte trebuia să se întâlnească cu membrii C.P.Ex-ului şi membrii de guvern rămaşi fideli, iar gl. Neagoe trebuia să trimită acolo toate unităţile sale de pază şi gardă, „…a ales Târgoviştea unde trebuia să se întâlnească cu conducerea, iar eu trebuia să trimit acolo unităţile mele…” (Declaraţie gl. Neagoe, pag. 19). Concomitent cu fuga lui Nicolae Ceauşescu pe calea aerului, deşi era pregătită şi varianta subterană şi terestră, s-a realizat pătrunderea manifestanţilor în sediu. Primii civili ajunşi sus pe terasă au prins momentul decolării sub ameninţarea a sute de pistoale automate. Fuga pe calea aerului a cuplului prezidenţial a captat atenţia mulţimii către acest eveniment permiţând astfel, ca pe căile subterane să fie retrase forţele ce asigurau paza cuplului, după ce în prealabil mulţi dintre aceştia au abandonat armamentul ce-l aveau în primire. După îndepărtarea elicopterului, dar şi pe timpul aterizării acestuia pe acoperişul clădirii s-a încercat forţarea uşilor cu o basculantă, fără însă rezultat şi ca atare s-a procedat la spargerea geamurilor şi pătrunderea prin efracţie în interior. Cu privire la situaţia din Piaţa Palatului, imediat după fuga cuplului prezidenţial Dan Iosif declara: „… Piaţa era arhiplină … S-a intrat în C.C. … col. Cernut ne-a spus că nu există nici un risc din partea lor, căi nu vor trage niciodată în populaţie … Am intrat şi am începui să găsim arme, în dormitorul Elenei Ceauşescu sub patul ei s-au găsit lăzi de muniţie 7,65 mm şi … AKM-uri … Avea 8.000 de securişti care o păzeau … Am găsit şi pistoale abandonate … A început înarmarea cetăţenilor cu armele existente … S-au constituit un comandament militar în sala 226 unde era gl.Guşă şi gl.Vlad şi-n camera 225 un comandament civil condus de domnul Mazilu (pag.17) … Am făcut un fel de grup de conducere şi-am împărţit şi sarcini ce face fiecare”. Concomitent cu fuga dictatorului, în sala de şedinţe a Comitetului Central se constituia un guvern condus de Ilie Verdeţ în componenţa căruia era prevăzută a-şi continua activitatea Constantin Dăscălescu tot ca prim-ministru al României. Ilie Verdeţ era un personaj apreciat de comunitatea socialistă astfel că, în una din vizitele sale în România primul ministru al URSS – Alexei Kosîghin a sugerat schimbarea conducerii politice prin înlocuirea lui Ceauşescu: „…îl aveţi pe tov. Verdeţ care a studiat la noi şi a terminat cu excepţional”. În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 nu s-a acţionat în nici o împrejurare prin folosirea armelor de foc împotriva manifestanţilor. 4.3. Moartea generalului colonel Vasile Milea – ministrul apărării naţionale Vom reproduce din lucrarea sa „începutul adevărului” pag. 130-138, descrierea condiţiilor şi sinuciderii gl.col. Vasile Milea, caz studiat în amănunt de Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 – prima Legislatură. Din expunerea faptelor şi a punctelor de vedere personale cred că a reieşit cu claritate importanţa pe care am acordat-o gestului făcut de Vasile Milea în dimineaţa zilei de 22.12.1989. Acest material îşi propune a lămurii pe baza probelor existente activitatea gl. Milea Vasile în Bucureşti în perioada 16-22 decembrie 1989 şi împrejurările în care s-a produs moartea fostului ministru al apărării naţionale, urmărind eliminarea ambiguităţilor şi speculaţiilor uzitate pe diferite căi şi de diferite persoane, cu sau fără intenţie, dintr-o documentare incomplete şi îndoielnică. Din analiza prevederilor normative şi a conţinutului jurământului militar, rezultă clar abilitatea dictatorului, în calitatea sa de Comandant Suprem, de a conduce direct forţele armate dar şi celelalte elemente ale sistemului apărării naţionale, folosind în acest scop multiple verigi subordonate nemijlocit voinţei sale (ministere, departamente, organisme).Totodată ca forţă politică conducătoare, P.C.R., prin organele sale aveau drept de conducere, coordonare şi control asupra tuturor elementelor sistemului. Generalul de armată Milea Vasile, s-a născut la 1 ianuarie 1927 în comuna Lereşti, judetul Argeş şi-a făcut studiile civile, respectiv Liceul Comercial pe care l-a absolvit în anul 1946, iar studiile militare începute în anul 1949 – la Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie. A urmat cursurile Academiei Militare (Facultatea de Tancuri), până în anul 1952, iar în anul1964 cursul post academic superior. În cariera sa militară a îndeplinit succesiv majoritatea funcţiilor posibile, de la comandant de pluton la ministru al apărării naţionale, iar pentru merite deosebite i s-a acordat gradul de general maior în anul 1964, de general locotenent în anul 1969 şi de general colonel în anul 1977. La 23 decembrie l989 a fost înaintat post-mortem la gradul-de general de armată. Fiind ofiţer de carieră a fost foarte bine pregătit profesional, cu mare putere de muncă, bun excutant al ordinelor, exigent cu sine şi cu subordonaţii, fiind în acelaşi timp sobru şi hotărât, respectat şi admirat de subordonaţi. În continuare, vom încerca o descriere faptică a evenimentelor din perioada 16-22 decembrie 1989 cu referire la cazul gl. Vasile Milea, supunându-vă spre observaţie argumentele pro şi contra de care dispunem. În seara zilei de 16 decembrie 1989, ministrul apărării naţionale gl.col. Vasile Milea, la solicitarea lui Radu Bălan, prim secretar al fostului Comitet Judeţean P.C.R. Timiş şi faţă de informaţiile primite de unităţile militare din Timişoara, a ordonat aducerea în cazarmă a cadrelor cu funcţii de conducere şi constituirea în acest municipiu a 10 patrule, fiecare a câte 10 militari, conduse de ofiţeri care împreună cu organele de ordine să asigure paza obiectivelor magazine şi clădiri devastate şi incendiate la Timişoara, pe fondul tulburărilor cauzate de încercarea forţelor de ordine de a împraştia persoanele din jurul locuinţei pastorului LAZLO TÖKES. Spre dimineaţă, patrulele au fost retrase în cazărmi. Ulterior, datorită intensificării acţiunilor violente în cursul nopţii de 16 spre 17 decembrie 1989 la ora 0330, s-a ordonat de către ministrul apărării naţiationale ca un grup de ofiţeri superiori din Marele Stat Major precum şi şeful Inspectoratului Muzicilor Militare să se deplaseze în garnizoana Timişoara pentru a organiza, potrivii ordinului comandandantului suprem, defilarea unităţilor militare cu fanfară şi drapelul de luptă, în scopul dezamorsării situaţiei tensionate create. Grupul menţionat, a sosit la Timişoara cu avionul, la ora 0930. Începând cu data de 17 decembrie 1989 orele 12, din acelaşi ordin s-a transmis indicativul „TABELA ABC-ANA”, cuprănzând măsuri de rutină pentru întărirea pazei şi apărării unităţilor şi obiectivelor militare, precum şi constituirea unor grupe operative, cu ocazia anunţării plecării în Iran a lui Nicolae Ceauşescu, planificată a se desfăşura începând cu ziua de 18 decembrie 1989. La ora 1425 s-a transmis indicativul „RADU CEL FRUMOS” (alarmă de luptă parţială) pentru marile unităţi şi unităţile militare din judeţul Timiş. În cadrul acestui indicativ se prevăd a se aplica măsuri de ridicare a capacităţii de luptă a unităţilor şi marilor unităţi, astfel încât, acestea să fie în măsură a îndeplini în timp scurt misiunile de luptă ordonate. După cum este cunoscut, la data de 17 decembrie 1989 ora 1700, a avut loc teleconferinţa cu toţi primii secretari ai comitetelor judeţene de partid la care au participat şi comandanţii de garnizoane reşedinţe de judeţ. Pentru o cunoaştere mai exactă a poziţiei gl. Milea Vasile faţă de ordinele formulate de Nicolae Ceauşescu, este necesar a analiza unele din discuţiile purtate în cadrul acestei teleconferinţe şi a şedinţei Comitetului Politic Executiv, din care rezultă că gl. Milea Vasile nu a acceptat şi a întârziat deliberat înarmarea cu muniţie de război a armatei şi nici nu a ordonat executarea unor manevre cu tehnica din dotare, permiţând în acest mod amplificarea demonstraţiilor. Acesta a fost motivul pentru care Nicolae Ceauşescu l-a acuzat de neexecutarea ordinului dat de el, în calitatea pe care o avea de comandant suprem. În cadrul teleconferinţei din 17 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu a afirmat: „Este stare de necesitate. Am dat ordin să se tragă, se somează şi dacă nu vor să se supună se trage “, iar Elena Ceausescu: „Cei căzuţi să fie duşi în beci, să nu mai iasă niciodată de acolo“. Iată două fraze care incriminează pe cei doi dictatori în tot ceea ce a urmat făcându-i responsabili de moartea a numeroşi oameni nevinovaţi. Din discuţiile purtate în cadrul şedinţei Comitetului Politic Executiv al P.C.R. la 17 decembrie 1989, ora 1700, mai redăm următoarele : Nicolae Ceauşescu: „Au avut o atitudine defetistă, capitulardă, atât organele Ministerului Apărării Naţionale cât şi ale Ministerului de Interne. Aseară am discutat cu ei şi le-am zis că în cursul zilei de astăzi (17 decembrie n.n.) să facă demonstraţii cu unităţi de tancuri. Să fie în centrul oraşului, să facă demonstraţii în centrul oraşului. Aceasta presupune că unităţile trebuiau să se găsească în centru. Eu am dat ordin să se facă acest lucru, iar voi aţi făcut o plimbare. Nu era posibil să se întămple ce s-a îmâmplat, dacă unităţile se aflau în centru, trebuia lichidat repede cu toate aceste lucruri le-a trebuit o oră şi jumătate până s-au mişcat unităţile militare. Unde a fost demonstraţia de care am vorbit, pentru care am dat ordin?” Gl. Milea Vasile „Am executat deplasare din est către vest.” Nicolae Ceauşescu: „Nu deplasare de la est către vest, unităţile de transportoare şi de tancuri trebuiau să se afle în centru. Asta înseamnă că am ordonat nu să se ducă de la est către vest. Voi n-aţi executat ordinul dat, că am dat ordin în calitatea pe care o am de comandant suprem, ordin care este obligatoriu pentru voi, pentru toate unităţile, atât ale Ministerului Apărării, cât şi ale Ministerului de Interne.” Atacul lui Nicolae Ceauşescu se amplifică în momentul în care a aflat că forţele armate nu au executat ordinul de a folosi armamentul. Gl. Milea Vasile „…Nu le-am dat muniţii.” Nicolae Ceauşescu: „De ce nu le-aţi dat ? Am dat ordin să tragă în aer, să someze. De ce nu le-aţi dat muniţie ? Dacă nu le-ai dat muniţii, mai bine îi ţineai acasă. Ce fel de ministru al apărării eşti tu ? Ce fel de ministru de interne eşti tu, Postelnicu ? Spuneaţi ca le-aţi dat muniţie de manevră ?! Ei au primit sarcini de lupta, nu de manevră ?! Nu aţi spus adevărul, de abia acum spuneţi, până acum m-aţi dezinformat. Aţi spus că aţi dat ordin să tragă. (Prin aceste fraze şi funcţia pe care o avea dictatorul devine autorul moral al crimelor până în 22 decembrie, ora 1206). De ce aţi dezinformat ?” Conchizând că situaţia este foarte gravă, Nicolae Ceauşescu îl atacă verbal foarte dur pe fostul ministru al apărării naţionale ca şi pe cel de interne, considerindu-i „trădători”, fapt ce demonstrează starea de panică a celor doi dictatori, ca şi încercarea de a-l culpabiliza pe gl. Vasile Milea şi a-l determina să execute ordinele fără comentarii sau interpretări. Mai mult decât atât, Nicolae Ceauseşcu ajunge în situaţia de a-i ameninţa pe cei doi miniştri chiar cu moartea. Elena Ceauşescu: „Situaţia este foarte gravă şi neplăcută.” Nicolae Ceauşescu: „ Este gravă şi voi sunteţi vinovaţi! Pentru că voi aţi împins la această situaţie.O mână de derbedei, puşi la cale de cei care vor să distrugă socialismul şi voi de fapt le faceţi jocul. Cum putem califica acest lucru, să discutăm în Comitetul Politic Executiv această situaţie, iar eu în calitate de comandant suprem, consider că aţi trădat interesele ţării al ale poporului, ale socialismului şi n-aţi acţionat cu răspundere. Din momentul de faţă, dacă Comitetul Politic Executiv este de acord, destituim pe ministrul apărării naţionale şi pe ministrul de interne şi pe comandantul trupelor de securitate. Din acest moment, preiau comanda trupelor armatei, să-mi pregătiţi Decretul, convocaţi Consiliul de Stat, ca să facem totul legal în seara asta. Nu mai am încredere în asemenea oameni. Nu se poate merge mai departe aşa. Toată noaptea am stat să discutat eu ei din zece în zece minute ca apoi să-mi dau seama că ei nu fac ce le-am ordonat. Trebuia să-i omoare pe huligani, nu să-i bată ei. Tu crezi că huliganii aceia n-au ştiut care-i situaţia cu voi, de au intrat în sediu. Intrarea în sediul organului de partid nu este admisă. Cine v-a dat dreptul să vă consultaţi voi şi să nu luaţi măsurile care se impun, pentru că eu am discutat cu voi şi v-am dat ordin? Stiţi ce ar trebui să vă fac ? Să vă pun în faţa plutonului de execuţie! Asta meritaţi! Pentru ce aţi făcut voi, înseamnă pactizare cu inamicul. Ai făcut armată, Milea ? Aşa se cheamă, nu ?!” Gl. Milea Vasile „Da, tovarăşe secretar general!” Din acest moment, Nicolae Ceauşescu pentru a se asigura în legătură cu executarea ordinelor procedează la transmiterea lor directă în scopul lichidării oricărei acţiuni, simulând un proces intentat generalului. Nicolae Ceauşescu: „Voi da ordin ca imediat să se primească acum armament. Toţi să fie înarmaţi şi să aplice ordinul. Când am dat ordin să aplicaţi starea de necesitate, cu ce o aplicaţi, cu bâta ?! Când am spus stare de necesitate, ce înseamnă pentru voi stare de necesitate cu bâta ? Tu care conduci trupele de securitate, nu ştii ce înseamnă stare de necesitate ?”. Vlad Iulian „Ştiu tovarăşe secretar general, am dat ordine!” Nicolae Ceauşescu: „Nici acum nu spuneţi adevărul, pentru că cei de la sediul Comitetului Judeţean de Partid n-au avut cu ce trage. Soldaţii au luptat cu ce au avut, cu bâta şi au reuşit să facă faţă. Unul dacă trăgea ar fi fugit ca potârnichile. Voi nu vedeţi unde aţi adus situaţia ? Am spus să trageţi în aer, somaţi şi dacă nu, trageţi în picioare. … Deci măsuri imediate, să lichidăm repede ce este la Timişoara, să punem trupele în stare de alarmă, în stare de luptă atât unităţile Ministerului de Interne cât şi cele ale Apărării Naţionale şi oriunde se încearcă vreo acţiune, să fie lichidată radical, fără nici un fel de discuţie. Ce facem cu ministrul apărării? Ce spui tu Milea?” Trebuie să remarcam modul de exprimare a generalului Milea în răspunsul său care semnifică o neimplicare directă în executarea ordinului spre deosebire de Vlad Iulian Gl. Vasile Milea: „Dacă-aţi ordonat aşa, aşa transmitem imediat. După care sunt la dispoziţia dumneavoastră. Este evident că Nicolae Ceauşescu nu intenţiona să îl demită pe generalul Milea Vasile, sau pe ceilalţi doi, dată fiind complexitatea situaţiei precum şi perspectiva vizitei în Iran. După cum declara Manea Constantin şeful de cabinet a lui Nicolae Ceauşescu: „Lucrurile s-au împăcat, ei şi-au luat angajamente, bine, aparent, el avea nevoie să se asigure înaintea plecării în Iran că nici asta prost planificată din punctul meu de vedere, ci să fie sigur că la înapoiere totul e liniştit.” Reproşurile adresate gl. Milea Vasile continuă. Nicolae Ceauşescu: „De ce n-au ieşit unităţile cu arme, pentru că, cu puşca în mână, fără armament (se referă la muniţie n.n.) nu se poate apară şi nici bate.” Elena Ceauşescu: „Trebuie să spună ce este în concepţia lor, care este poziţia lor.” Gl. Vasile Milea: „Vă raportez, altă poziţie nu am nici eu şi nici ceilalţi tovarăşi.” Nicolae Ceauşescu: „De ce nu aţi luat măsuri ?” Gl. Vasile Milea: „Sunt vinovat. Am gândit că nu va lua amploare.” (recunoaşte că nu a respectat ordinal dat n.n.) Nicolae Ceauşescu: „Ce părere aveţi tovarăşi ?, trebuie să Hotărâm ce facem.” Gheorghe Rădulescu: (cu referire la înlocuirea generalului Milea Vasile): „Părerea mea acu, în legătură cu ministrul apărării naţionale şi cu ministrul de interne, consider că nu este cazul, pentru că nu este acum momentul potrivit pentru acest lucru.” Constantin Dăscălescu: „Acum s-au auzit indicaţiile şi ordinele date, dar să nu ne grăbim să luăm nişte măsuri care n-ar fi bine studiate.” Gheorghe Oprea: „Cred că tovarăşii au înţeles bine ce au de făcut şi vă rog să le acordaţi încrederea să se ocupe în continuare.” Nicolae Ceauşescu: „Ce garanţie există că voi toţi nu veţi proceda la fel ca până acum?” Gl. Vasile Milea: „Garanţia pentru mine este că n-am înţeles primejdia de la început, acum îmi este clar, când aţi spus că este stare excepţională.” Nicolae Ceauşescu: „Bine, să mai încercăm tovarăşi!” Iată cum descrie căpitanul Barbu, aghiotantul gl. Milea, starea în care se afla acesta după şedinţă: „Pe 17 decembrie 1989, seara, eram cu dânsul la M.Ap.N şi-mi zice: – măi copile ce s-o întâmpla, ce-o fi ? Ce se va întâmpla cu copiii, cu nepoţii, cu tine, cu copii tăi ? Ce-o fi ?” La orele 1800 – s-a ordonat alarma de luptă parţială pentru întreaga armată. La orele 1900 s-au făcut precizări comandanţilor de armată privind unele măsuri ce trebuiesc luate de trupe, precum şi modul de comportare a acestora în diferite situaţii : - să fie luate măsuri suplimentare pentru observarea şi siguranţa obiectivelor; - toţi militarii să fie pregătiţi pentru a lupta ca infanterişti; - în municipiul Bucureşti să se organizeze patrule după planul comenduirii de garnizoană. La orele 2300 s-au convocat la M.Ap.N. comandanţii de arme şi şefii direcţiilor centrale din minister pentru a fi informaţi asupra situaţiei create în ţară îndeosebi la Timişoara şi a li se preciza modul de comportare a cadrelor şi militarilor în termen. S-au discutat probleme ridicate de comandanţii respectivi. În zilele de 18, 19 şi 20 decembrie 1989 gl. Milea Vasile a condus activităţile armatei atât din sediul Ministerului Apărării Naţionale cât şi din cel al fostului C.C. al P.C.R. Aici a plecat în ziua de 21 decembrie 1989 din ordinul lui Ceauşescu. Cpt. Vătămănescu Ioan declara că: „În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989 am intrat în serviciu, motiv pentru care m-am deplasat la sediul M.Ap.N. unde se afla generalul Milea Vasile. De aici, împreună cu ministrul apărării naţionale ne-am deplasat la sediul fostului CC. al P.C.R. în vederea participării generalului Milea Vasile la mitingul ce se organizase pentru ora 1200.” La cererea ministrului, la C.C. a fost trimisă o grupă operativă formată din ofiţeri superiori din M.St.M. sub conducerea col. Folescu Dumitru. Grupa avea în compunere cadre specializate în asigurarea transmisiunilor dotate cu tehnica necesară conducerii trupelor. Din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, în vederea desfăşurării mitingului de condamnare a evenimentelor de la Timişoara, prevăzut pentru orele 1200, în Piaţa Palatului şi pe căile de acces au fost desfăşurate forţe de opresiune pentru blocarea pătrunderii grupurilor de manifestanţi şi interzicerea părăsirii pieţei de către participanţii la miting. Străzile adiacente erau blocate de tractoare şi camioane. Activiştii de partid supravegheau deplasarea instituţiilor spre piaţa palatului. Atmosfera din sediul C.C.-ului este redată în mod semnificativ de fostul şef de cabinet a lui Nicolae Ceauşescu, Manea Constantin: „În 21 decembrie, dimineaţa, s-au făcut pregătiri pentru miting. Întâi a fost o şedinţa extraordinară de Comitet Politic. Deci în ziua aceea a fost zarvă mare, multă frământare ordinele date de el (Nicolae Ceauşescu n.n.) din sfert în sfert de oră, totul să se disperseze să nu se lase lumea să se adune nici în stradă şi nici în altă parte întreaga securitate şi miliţie ieşise în stradă.” După spargerea mitingului gl. Milea Vasile a primit dispoziţie din partea lui Nicolae Ceauşescu de a da ordine unităţilor militare din garnizoana Bucureşti să sprijine forţele Ministerului de Interne pentru apărarea sediului C.C. al P.C.R. şi descurajarea manifestanţilor. (Documentar M.Ap.N./S2029R/ 19.11.1991). Aşa cum am mai văzut se formaseră grupuri la Cofetăria Grădiniţa în Piaţa Universităţii şi în piaţa Unirii. În baza ordinelor date de ministru au avut loc mişcările de trupe. Detaliile acestora au fost redate odată cu descrierea cronologica a evenimentelor. În continuare vom urmări implicările directe ale ministrului până-în dimineaţa lui 22 decembrie 1989 momentul critic care i-a fost fatal. - La orele 1730, gl. Milea Vasile a cerut să i se trimită la C.C. o grupă de transmisionişti cu mijloacele necesare pentru a avea legătura proprie cu subordonaţii şi cu grupa de ofiţeri din M.Ap.N. cu harta municipiului Bucureşti. Au fost trimişi de la Comandamentul Trupelor de Transmisiuni 4 ofiţeri de transmisiuni (cpt.ing. Tufan Marius, mr. Stan Dănuţ, mr. Răducu Marian şi cpt. Plavitu Dan). De la M.St.M. a fost trimisă o grupă de operatori condusă de col. Folescu Dumitru. Tot la această oră a ordonat comandantului Aviaţiei Militare să execute zbor de recunoaştere cu două elicoptere, pentru a stabili mişcările manifestanţilor în oraş. În după-masa aceea a fost mereu chemat, mereu admonestat de Nicolae Ceauşescu, acuzat că trage de timp, că nu are putere de decizie, iar seara l-a admonestat foarte dur şi foarte serios, i-a interzis să mai stea în birou cu generalii la pierderea vremii în fata hărţilor că nu de aia este ministrul apărării.” (Manea Constantin) Din declaraţia col. Dumitrescu Nicolae, care în ziua de 21 decembrie se afla în fostulul sediu C.C. al P.C.R. rezultă că în jurul orei 1700 (gl. Milea Vasile n.n.) a efectuat o inspecţie a dispozitivelor subunităţilor de gărzi patriotice ce se aflau între Hotelul Intercontinental şi blocul Scala. Luptătorii staţionau în două autobuze şi erau înarmaţi cu cozi de lopeţi. Se subliniază următorul aspect: „noi nu eram subordonaţi gl. Milea Vasile, ci direct lui Nicolae Ceauşescu prin Ion Coman. Totuşi ne-a chemat gl. Milea pe mine şi încă pe trei ofiţeri (col.Pîrcălăbescu, col. Murariu şi lt. col. Dumitru) şi ne-u trimis să vedem dispozitivul.” Privitor la ordinele transmise unităţilor militare de gl. Milea Vasile reţinem din declaraţia lt.col. Amăriucăi Dorel următoarele: „Am plecat şi i-am raportat ministrului şi mi-a spus în mod cert: nu va apropiaţi voi de linia întâi. Rămâneţi aşa cum sunteţi acum voi şi dă-le încă o dată ordin, să nu tragă decât dacă sunteţi atacaţi şi numai în sus. A spus asta de mai multe ori.” Referitor la starea de spirit în care se găsea fostul ministru al apărării, declaraţia ofiţerului evidenţiază: „Îl cunosc pe gl. Milea Vasile ca un om dur. Am avut ocazia să-l văd atunci atât de apropiat… mi-am dat seama că este într-o tensiune sufletească.” În jurul orei 2200 ministrul apărării naţionale a dat ordin de dislocare a unor efective pentru a constitui rezerva forţelor existente în zona Piaţa Romană- Intercontinental-Universitate. Tot în această perioadă, în jurul orei 2300, gl. Milea Vasile s-a deplasat pentru a inspecta dispozitivul realizat de forţele armate. De la balcoane s-a aruncat asupra militarilor, inclusiv a ministrului, cu diverse obiecte. Militarii au răspuns prin foc executat în sus. Pe acest fond, din diverse locuri s-a tras asupra manifestanţilor cu muniţie lacrimogenă, ce nu exista în dotarea armatei. În această situaţie, gl. Milea Vasile a ordonat să nu se mai tragă nici măcar în sus. În acest sens, col. Pîrcălăbescu relatează: „În seara zilei de 21 decembrie 1989, în jurul orelor 2100- 2130 am fost chemat de Nicolae Ceauşescu împreună cu gl. Milea Vasile, Postelnicu şi Vlad şi s-a atras în mod deosebit atenţia gl. Milea Vasile pentru modul defectuos în care acţionează armata pentru răspândirea demonstranţilor de la Hotel Intercontinental. Acesta este motivul pentru care i-a ordonat să se deplaseze personal în zona dispozitivului de la Intercontinental.” (Procuratura Militară nr.68P/1990) Din acest moment, gl. Milea Vasile preia direct şi pe teren comanda acţiunilor unităţilor militare din Piaţa Universităţii. Relativ la acest moment, cpt. Vătămănescu declară: „Către miezul nopţi l-am însoţit pe gl.Milea Vasile care a mers printre categoriile de forţe ce asigurau blocarea accesului către fostul sediu al C.C. al P.C.R. dinspre Hotel Intercontinental. Aici gl. Milea Vasile s-a deplasat printre barajele de militari în termen alături de care se găseau comandanţii de subunităţi cărora le-a ordonat să nu tragă decât foc de avertismetisment în sus. În tot timpul cât şi-a exercitat funcţia, implicându-se direct în lichidarea baricadei de la Intercontinental, asupra generalului s-au făcut presiuni, în sensul de a fi mai dur şi mai hotărât, de către Ion Dincă aflat şi el în zonă, alături de Postelnicu şi Iulian Vlad. - La orele 2330, gl. Milea Vasile a ordonat mr. Roşca Valentin, comandantul unei companii de tancuri să înlăture baricada în flăcări de la Intercontinental, după ce se încercase acest lucru, fără succes, cu un TAB condus de lt. Şerban Nicu, TAB-ul care a luat foc şi a fost părăsit de echipaj lângă baricadă. În acest timp o autobasculantă abandonată în mers de şofer, a parcurs în diagonală spaţiul liber de manifestanţi din spatele baricadei, îndreptându-se dinspre rondul de la Universitate spre marginea baricadei, izbindu-se de un copac şi a luat foc. Nu a fost accidentată nici-o persoana. Tancurile au trecut peste baricadă. Primul a trecut tancul condus de plt.maj. Neagu Victor, apoi în ordine: sg.maj. Dumitrescu Cristian, plt. Dobre Gheorghc, mr. Roşca Valentin şi sg.maj. Ruşca Alexandru. După înlăturarea baricadei, în urma tancurilor şi TAB-urilor s-au deplasat forţe de ordine din Ministerul de Interne, unităţi de infanterie şi Academia Militară care au obligat pe manifestanţi să se împrastie spre Piaţa Unirii şi străzile laterale. Sau efectuat arestări şi violenţe deosebite împotriva civililor. La rândul său, cpt. Tufan îşi aminteşte: „gl. Milea Vasile a ieşit (din sediul C.C. în dispozitivul trupelor n. n.) de mai multe ori, după aceia a ieşit cu mine şi apoi singur de vreo două ori. Prima dată era în jurul orei 2200. Am ieşit pe la intrarea D, cu ministrul fiind şi Vătămănescu. Am mers până la baricada de la Hotel Intercontinental unde mai erau încă oameni. Personal am stat numai 2-3 minute după care am revenit la sediu. La 3-4 minute a venit şi ministrul. După un timp, ministrul a ieşit din nou şi mi-a spus să vin cu el. Era în jurul orelor 2300. În continuare, mi se pare important de reţinut că ministrul, la această ultimă ieşire, a plecat din zona Intercontinental înainte de a porni tancurile. Tot cu această ocazie a avut loc o discuţie între factorii de conducere la care au participat şi Dinca şi gl. Hortopan.” Din declaraţia căpitanului Stroe se reţine că, la Intercontinental „gl. Milea Vasile a stat până la venirea tancurilor şi când primul tanc a trecut peste baricadă, noi am plecat de acolo împreună pe la 100 şi ceva noaptea, eu rămânând la parterul C.C.” Deosebit de semnificativă pentru starea sufleteasca trăită de ministrul apărării este şi declaraţia gl. Vlad Iulian care afirmă: „După miezul nopţii am făcut doar 20 sau 30 de metri spre bulevard şi m-am întâlnit cu gl. Milea Vasile, în timp ce se întorcea la sediul fostului C.C. care era extrem de afectat. Pur şi simplu m-a îmbrăţişat. Sub aspectul stării sale psiho-morale era profund afectat, adică aşa cum nu l-am văzut niciodată. M-a întrebat unde am fost de nu m-a văzut, după care a intrat în sediu. Mai târziu a avut loc o scurtă şedinţă în care am prezentat situaţia. Era şi Ceauşescu. Aproximativ în jurul orei l00 noaptea, ministrul apărării a făcut o informare foarte succintă. Eu nu am participat personal la această şedinţă, dar după ce s-a terminat m-am retras cu dânsul şi am stat de vorba între patru ochi, aproximativ o oră şi jumătate, două. În discuţia cu el mi-a descris stările sufleteşti pe care le trăia ca om şi comandant al armatei, ca şef al armatei şi ca tată de familie, ca soţ.” Pe la orele 130 – relatează col. Pîrcălăbescu – „…Gl. Milea Vasile care era cu aghiotantul său lt.maj. Barbu, mi-a spus că este foarte obosit şi i-am oferit un ceai. Cu această ocazie mi-a spus că este posibil ca această demonstraţie să ia amploare şi că se va întâmpla ceva, după care s-a dus în biroul lui Ion Comun şi s-a culcat”, lucru confirmat şi de doi dintre aghiotanţii săi (cpt. Barbu si cpt. Vătămănescu). În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 0700 cpt. Vătămănescu l-a trezit comunicindu-i să se prezinte la Nicolae Ceauşescu unde a fost chemat. Iată ce declara Manea Constantin privitor la evenimentele din dimineaţa acestei zile: „… Am intrat la mine în birou unde erau de asemenea cu hărţile, cu steguleţele, în orice caz Milea era dărâmat. Am vrut să discut cu el, era marcat de ce a fost în noaptea aceea şi mi-a zis că toată problema este să nu deschidem foc.” Lt.col. Tălpeanu Ion, fost aghiotant prezidenţial, confirmă că în jurul orelor 0815 Nicolae Ceauşescu a chemat la etajul 1, lângă cabinet, pe cei din comandament: gl. Milea, Postelnicu, Vlad şi Pîrcălăbescu. De asemenea, au fost chemaţi mai mulţi demnitari: Constantin Dăscălescu, Curticeanu Silviu, Bobu Emil, Manea Mănescu şi alţii. Iată cum descrie atmosfera acelei ultime şedinţe gl. Vlad Iulian: „… Ultimul moment când l-am văzut pe gl. Milea a fost în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, nu mai ştiu exact ora, când am fost chemaţi mai mulţi la Ceauşescu, tot în biroul lui. În jurul orei 0800 sau 0830, nu mai târziu de 0900. În orice caz erau fostul prim-ministru Manea Mănescu, gl. Milea, Postelnicu, Curticeanu şi s-a interesat, mi se pare, de fostul secretar (P.C.R. n.n.) al Capitalei… care este situaţia în acest sens întrebându-l pe Milea dacă are toate forţele, datele cu privire la ce se întâmplă în Bucureşti. Prima întrebare pe care a pus-o pe un ton răstit era cam asa: Ce face armata ? Unde sunt unităţile ? Starea pe care o avea Milea probabil că se accentuase, în orice caz nu a dat un răspuns care să-l satisfacă. În momentul în care s-a ridicat a pus mâna pe mâna mea şi a rămas în poziţia aceasta, dând răspunsul care l-a dat. Ceauşescu nesatisfăcut de acest răspuns s-a răstit într-un mod deosebit de brutal: – Cum îţi permiţi să vii în faţa mea! Eu trebuie să-ţi dau ţie raportul ? Du-te imediat şi vezi să vii să-mi raportezi! Nu a trecut decât aproximativ o jumătate de oră şi am aflat că s-a împuşcat!” Imediat după terminarea şedinţei, mr. Rafailescu Alexandru l-a întâlnit pe fostul ministru al apărării despre care îşi aminteşte: „În jurul orei 0830 a avut loc o şedinţă fulger a C.C. din care gl. Milea a ieşit desfigurat. Şedinţa a fost la etajul I. Singur a venit spre noi, a intrat în camera de stat major. Starea sa de tensiune s-a amplificat când i-am spus că mulţimea s-a urcat pe tehnică. Eu eram în uşa camerei unde aveam dispeceratul. A început să ţipe la mine, era de nerecunoscut. A strigat să nu se tragă în mulţime, să nu se răspundă la provocări, militarii să rămână grupaţi lângă tehnică. Noi am transmis imediat ordinul. Referitor la această problemă col. Carp Gheorghe confirmă că în jurul orelor 1010 „RONDOUL” a transmis ordinul să nu se execute trageri nici măcar de avertisment. Totodată, din jurnalul acţiunilor de luptă a unei mari unităţi rezultă că începând cu orele 1025 au început acţiunile de retragere a unităţilor ce se găseau în dispozitiv la Intercontinental şi Scala către Piaţa Romană şi ulterior în cazărmile de dislocare. Col. Carp Gheorghe declară că, în baza ordinelor primite de la eşalonul superior, în jurul orelor 1028 sunt oprite coloanele unităţilor mecanizate şi de tancuri ce se deplasau către capitală dinspre Slobozia şi dirijate către sediul unor unităţi din garnizoana Bucureşti.” ( Documentar M.Ap.N. nr.S 2044 R / 09.03.1992) La rândul său, mr. Tutan Marius, membru al grupei de transmisiuni ce funcţiona în sediu în aceea perioadă (în fostul sediu al C.C. al P.C.R.), relatează că: „…după ce a ieşit de la şedinţă, gl Milea Vasile a urcat la etajul VI unde, văzându-l împreuna cu Rafailescu, a spus: – v-am dat un ordin .’.- la care i-a răspuns că ordinul dat, de a nu se trage, a fost transmis. În continuare gl. Milea Vasile a intrat în cameră cu col. Pîrcălăbescu şi o perioadă de timp l-am mai văzut . Referitor la aceste momente col. Pîrcălăbescu declară: „…Stăteam în birou. Era cam ora 930 când vine gl. Milea. Am ieşit în faţă. Milea venea către biroul meu. L-am însoţit. Când am ajuns în holul care este la lift zice: Domnule vreau o centură să merg jos la unităţi.” La ordinul gl. Milea, col. Pîrcălăbescu l-a chemat pe cpt. Vătămănescu, iar după sosirea acestuia, i-a cerut acestuia să părăsească încăperea întrucât avea ceva de vorbit cu aghiotantul său. În birou, gl. Milea Vasile a rămas singur cu cpt. Vătămănescu, care relatează următoarele: „Şi nici nu a apucat să închidă uşa şi a început să plângă. El a rămas în picioare, iar eu eram în dreptul uşii. Acum pot să realizez mai bine clipele acelea, că era o situaţie dramatică şi el spunea: Nu mai pot!. Ce eu sunt călău, să trag în popor?- şi am înţeles eu că aşa ceva îi spusese Ceauşescu, dar nu mi-a precizat. El spunea că suntem tineri, să ne creştem copiii şi atunci am înţeles că i se spusese să tragă. Mi-a mai spus că dacă se întâmplă ceva să-i spun lui Barbu, care era şeful de cabinet de la minister că are două cecuri care să parvină familiei, pentru nepoţii lui, pe care-i iubea mult. Apoi şi-a şters lacrimile şi mi-a spus să-l chem pe Pîrcălăbescu. Până să intre Pârcălăbescu, generalul a ieşit în holul mare şi a zis: Ia vezi de o centură. Singurul care avea centură, era cpt. Tufan. Acesta s-a descheiat şi a vrut să scoată pistolul de pe centură, dar generalul a zis să lase pistolul acolo, apoi a luat centura şi pistolul şi a intrat în birou. Eu m-am deplasat la toaletă, după care am aşteptat pe hol ca gl. Milea Vasile să iasă din cabinet pentru a coborî printre oameni. În hol se aflau şi col. Pîrcălăbescu Corneliu, plt. Manole, iar în alte două birouri ale căror uşi erau deschise, alţi ofiţeri din secţia militară. În acest timp în cabinetul col. Pîrcălăbescu s-a auzit o împuşcătură înfundată. Referitor la acest aspect col. Pîrcălăbescu declară: „Cum noi nu aveam nici centură nici pistoale, inclusiv ofiţerul de serviciu, am văzut un ofiţer care era de la transmisiuni, pe numele Tufan, acesta era pe hol şi purta centură cu pistol. I le-am solicitat şi întrucât ministrul insista, col. Dumitrescu ofiţerul de serviciu le-a luat repede de la acest ofiţer de transmisiuni…”. Col. Dumitrescu precizează: „Era ora 0920 când a ieşit din birou. M-am uitat în jur, l-am văzut pe Tufan, care era ofiţer de transmisiuni şi i-am cerut pistolul pentru ministru. El a scos centura pe care era şi tocul de la pistol. Pe holul acela mic era ministrul, cam la 10 paşi. Tufan vrând să dea pistolul ministrului a vrut să-l scoată de pe centură însă acesta a spus să lase centura şi pistolul. După ce i-am dat pistolul, a închis uşa. Eu am crezut că se îmbracă dar, la câteva minute s-a auzit împuşcătura. Când a cerut pistolul avea o stare de surescitare, era îngândurat, era abătut, o stare proastă.” Mr. Tufan Marius, care i-a dat ministrului pistolul, relatează: „La un moment dat după ce am intrat în holul mare de la etajul VI din biroul lui Pîrcălăbescu a ieşit un grup de ofiţeri care strigau: daţi-ne repede o centură pentru tovarăşul ministru. Erau col. Pîrcălăbescu, col. Dumitrescu, cpt. Vătămănescu. Eu m-am desfăcut la centură, pistolul este foarte greu de scos. Am tras centura cu mâna stângă şi pistolul îl ţineam cu mâna dreaptă. În timpul acestei operaţii a apărut în cadrul uşii de la holul mare chiar gl. Milea. Ei când l-au văzut pe gl. Milea mi-au spus să dau centura mai repede că tovarăşul ministru se grăbeşte. Vrând să-i dau numai centura, ministrul a spus să-i dau şi pistolul. Întrucât am avut reţineri, gl. Milea mi-a ordonat să-i dau şi pistolul. Am întins centura cu mâna stângă şi pistolul cu dreapta. Milea a luat întâi centura, iar col. Dumitrescu i-a dat pistolul, deoarece ministrul s-a încurcat în centură. Având apoi o ieşire nervoasă întrucât în jurul său erau mai mulţi ofiţeri, ministrul a intrat în birou şi a trântit uşa. Eu mi-am continuat activităţile şi în momentul când eram în uşa de la terasa spre hol am auzit un foc (de armă n.n.), dar nu pot spune că era din afară sau dinăuntru”. După ce a intrat în posesia centurii şi pistolului, în cabinet, gl. Milea Vasile a rămas doar cu col. Pîrcălăbescu, între ei a avut o scurtă discuţie, din care rezultă că Nicolae Ceauşescu îi dăduse ordin să tragă în mulţimea aflată în faţa fostului sediu al C.C. al P.C.R., dar că el nu putea să execute acest ordin. Gl. Milea a solicitat col. Pîrcălăbescu să spună acest lucru atât familiei cât şi altor persoane. La un moment dat “relatează col. Pîrcalabescu „…l-am văzut că începe să se agite, l-am întrebat dacă mai e nevoie să rămân cu dânsul, mi-a zis că nu. Mi-a cerut să ies, că vrea să dea câteva telefoane, ordonându-mi în acelaşi timp, să-l anunţ pe Vătămănescu, să îl aştepte că pleacă repede”. Din declaraţia ofiţerului mai reiese faptul că, în momentul părăsirii biroului, a observat că centura, tocul şi pistolul, preluate de la mr. Tufan Marius, erau pe masa de consiliu, iar pistolul era introdus în toc. La rândul său, plt. Manole, care se afla chiar la uşa biroului în care se găsea gl. Milea Vasile, relatează că: „…În jurul orei 0920-0930, a venit ministrul apărării, însoţit de cpt. Vătămănescu şi a intrat în biroul în care se afla şi col. Pîrcălăbescu. Apoi a ieşit col. Pîrcălăbescu cerând nişte hârtie pentru ministru. Am adus hârtia, după care col. Pîrcălăbecscu a părăsit biroul, spunând să nu intre nimeni să-l deranjeze pe ministru. Am auzit apoi că ministrul vorbea la telefon, în biroul lui fiind vreo patru telefoane. Col. Pîrcălăbescu a ieşit spre holul marc, eu rămânând între cele două uşi. În biroul alăturat (al ofiţerului de serviciu n.n.), erau Vătămănescu şi col. Dumitrescu. La un moment dat, am auzit o împuşcătură şi un geamăt. Putem aprecia din declaraţiile martorilor, că sinuciderea gl. Milea s-a produs între orele 0925-0935 (M.Ap.N./S 2029 R/19.1 1.1991). Doamna Milea, soţia fostului ministru al apărării naţionale, a declarat în ziua de 22 aprilie 1991, referitor la telefoanele primite în staţiunea Predeal în ziua de 22 decembrie 1989, că: „să ştiţi că l-am primit, atât pot să vă spun, la primul s-a auzit împuşcătura şi vocea aceea care v-am spus (se refera la voci din interiorul încăperii n.n.),…(când d-na Milea a spus <> n.n.). Nu a răspuns nimeni, a fost un moment de linişte, pe urmă dintr-odată o luptă, un zgomot de lovituri, după care s-a auzit o împuşcătură. Pană la un minut a durat toată treaba asta. Lupta era destul de puternică, după aia s-a făcut linişte şi după aia eu am ţipat în telefon pentru că mi-am dat seama că se întâmplă ceva o voce liniştită îmi spune Doamnă zgomotele care le-aţi auzit şi împuşcătura sunt înregistrate şi a închis. Ulterior a mai primit încă două telefoane unul din Bucureşti de la col. Diaconescu care avea în subordine casele de odihnă şi care se interesa de starea d-nei Milea şi următorul în care o voce a spus: „d-na, ascultaţi vocea oamenilor liberi din Braşov”. Este cunoscut faptul ca în perioada premergătoare sinuciderii, gl. Milea Vasile a folosit unul din telefoanele existente în biroul stalului major al gărzilor patriotice, dar nu pentru a suna la Predeal ci pentru a caută pe cpt. Barbu, aghiotantul său, care se găsea în sediul M.Ap.N. Aceasta rezultă şi din declaraţiile ofiţerilor din imediata sa apropiere. În ceea ce priveşte ultimele activităţi ale gl. Milea, aghiotantul său, cpt. Barbu, declară: „Dimineaţa m-am dus la minister, m-am culcat şi eu puţin şi la ora 0915, ofiţerul de serviciu mi-a zis: Scoală-te că a telefonat ministrul şi a spus să-l suni la gărzi. Şi l-am sunat în jurul orelor 0920. Mi-a zis: De ce nu eşti aici ? Eu i-am răspuns: Nu mi-aţi cerut d-voastră să nu mai vin de la minister. El a răspuns: Ştiu măi copile, dar trebuia să fii aici cu mine. Eu: Dacă ordonaţi, mă urc în maşină şi vin imediat. El: Lasă, nu mai este nevoie”. „În vila unde era apartamentul ministrului (la Predeal n.n.), era 55148, era număr direct în apartament. D-na (Milea n.n.), era la Predeal, eu am telefonat să nu mă întrebaţi acum când, dar în orice caz înainte de moartea ministrului. Trebuia cât de cât să o liniştesc. Nu pe 22, pe 21 atât am vorbit”. Iar cpt. Vătămănescu Ion. declară: „Nu cred că mai dădea telefon familiei, nu mai era nevoie de argumente pentru hotărârea pe care se presupune că o luase. Familia era la Predeal şi nu era timpul material să mai vorbească. După ce a ieşit Pîrcălăbescu, la un minut s-a auzit împuşcătura”. Col. Dumitrescu Nicolae, ofiţer de serviciu pe comandament, cu referire la posibilitatea folosirii telefoanelor existente în biroul statului major al gărzilor patriotice, declară: „Da, erau telefoane de oraş, scurt. TO. cu M.I. şi armata. Când vorbea cu oraşul puteam şti. Dar pe scurt, nu. Nu am remarcat. (Ofiţerul nu a observat aprinderea becului ce indica efectuarea convorbirilor cu oraşul n.n.). Eu personal nu i-am dat nici o legătură.” Din analiza faptică rezultă certitudinea că gl. Milea a purtat o convorbire telefonica cu M.Ap.N.-ul, folosind în acest scop telefonul „scurt” şi mai puţin probabil o convorbire interurbană cu Predealul. De fapt, în declaraţia din 27 iunie 1990, d-na Milea nu aminteşte nimic despre convorbirile telefonice relatate mai sus. De asemeni, din declaraţiile martorilor, care au intrat în încăpere imediat după producerea evenimentului, rezultă că nu au constatat elemente care ar fi condus la concluzia că în încăpere ar fi avut loc acţiuni violente între victimă şi un eventual agressor. Imediat după producerea evenimentului, aşa cum precizează plt. Manole: „d-l Pîrcălăbescu a venit din holul mare şi a întrebat ce s-a întâmplat. Eu i-am răspuns: Cred ca s-a împuşcat ministrul. Aceasta a fost concluzia după împuşcătură şi acel geamăt care s-au auzit. Vătămănescu a intrat să-i dea un prim ajutor, apoi a intrat în cabinet şi Pîrcălăbescu. Eu am rămas în uşă. La un moment dat a venit şi d-na Popa, dactilografa. Am constatat că pe masa care era dispusa paralel cu canapeaua fiind despărţită de aceasta de scaune, se afla un pistol model 1974, tip Carpaţi, de asemenea, am văzut că unul din scaune de pe latura dinspre canapea, avea pe spătar, ca la circa 20 cm de partea superioară, un orificiu şi era înconjurat de o pată de culoare roşie ce parcă a fi de sânge. Eu am dat telefon la punctul sanitar şi apoi la intrarea B pentru o Salvare. La circa 3-5 minute s-au prezentat două femei îmbrăcate în ţinută de asistentă medicală, de asemenea aproape în acelaşi timp a venit şoferul de la Salvare cu o targă”. Despre acelaşi moment, col. Pîrcălăbescu, relatează: „Am ieşit, am stat cu Vătămănescu la lift, am discutat cu el timp în care am auzit o detunătura, zicându-i acestuia că am impresia că la mine este zgomotul respectiv. La intrare, îl lăsasem pe plt. Manole, iar uşa de la ofiţcrul de serviciu era deschisă. Am fugit cu Vătămănescu imediat. El a deschis uşa repede şi a intrat, iar eu l-am întrebat pe pl. ce s-a întâmplat, el răspunzându-mi – cred că s-a împuşcat ministrul. Când s-a deschis uşa, Milea era aproape întins pe canapea, iar Vătămănescu a sărit repede să-i pună capul mai sus. Eu l-am văzut pe Milea deschis la veston dar vestonul nu era deschis când eram eu cu el înăuntru. Am fugit repede afară şi am anunţat şi pe ceilalţi. A venit procurorul Mihăilă şi col. Condrea de la secţia militară. Le-am spus să nu pună măna pe absolut nimic si am observat că pe masă era o hartă, pistolul, centura şi tocul pistolului. Menţionez că atunci când gl.Milea mi-a cerut să îl las singur pistolul era în toc. Dactilografa era prin împrejurimi, a auzit şi a venit repede, a umezit o batistă pe care i-a dat-o lui Vătămănescu să i-o pună pe buze lui Milea întrucât acesta gemea. Primul care a intrat în birou a fost cpt. Vătămănescu care declară: „În momentul în care am auzit împuşcătura eram pe hol. Imediat am fugit spre birou şi am deschis uşa .Era pe canapea, l-am sprijinit, avea vestonul desfăcut, cu urme de sânge, mâna stângă atârna, gemea, avea ochii închişi, faţa palidă. La un moment dat o femeie de serviciu sau dactilografa a spus să-i dăm apă şi i-am tamponat buzele. A deschis ochii s-a uitat la mine, dar nu a vorbit nimic, numai gemea. Aflat în camera ofiţerului de serviciu, situată în imediata apropiere de biroul în care se găsea gl. Milea Vasile col.Dumitrescu Nicolae arată: „La 3, 5 minute după ce ministrul a intrat în birou şi a închis uşa am auzit un zgomot din direcţia acestei camere, care părea a fi produs de o armă de foc (împuşcătură înfundată). După aceasta am ieşit alarmat pe holişor şi m-am dus la uşa de acces în biroul şefului de stat major. Din uşă am văzut următoarele: pe canapeaua existentă din birou era întins pe spat , cu capul orientat spre geam gl. Vasile Milea. Am sesizat că avea vestonul deschis; pe masa de consiliu, dispusă paralel cu canapeaua se afla un pistol. Despre eveniment dl. Mihăilă Constantin, a luat cunoştinţă după cum declară: „În jurul orelor 0920 0930, fiind în birou am auzit un zgomot pe culoar. Ieşind, am observat mai mulţi ofiţeri foarte agitaţi şi din ce discutau am înţeles că s-a împuşcat ministrul apărării. Am înţeles că gl. Milea Vasile s-ar afla în biroul col. Pîrcălăbescu, sef al statului major al gărzilor patriotice. M-am deplasat către biroul respectiv, unde, din uşă am văzut următoarea scenă, pe canapeaua din dreapta se afla pe spate gl. Milea Vasile. Am sesizat ca era deschis la veston, iar în zona inimii, prezenta o pata mare de sânge, fiind de fapt evidente semne de hemoragie masivă. Era încă în viaţă, respira cu greutate şi prezenta mişcări spasmatice ale capului, de asemenea gemea. Precizez că pe holul de la intrare, în cam. 621, l-am întâlnit pe cpt. Vătămăşescu, care m-a impresionat prin faptul că era foarte afectat şi practic, plângea”. Într-un alt birou de la et.6, împreuna cu alţi ofiţeri din M.Ap.N., se afla şi col. Condrea Alexandru, care relatează: „În jurul orelor 0930, a reapărut col. Pîrcălăbescu, într-o stare psihică deosebită şi ne-a anunţat că gl. Milea Vasile s-a împuşcat. M-am deplasat către biroul col. Pîrcălăbescu. După un moment de stupoare pentru toţi, ne-am dus să vedem ce s-a întâmplat. Când am intrat în acel birou am văzut următoarea scenă: pe canapeaua care este dispusă pe latura dreaptă (sens de orientare dinspre interior), se afla gl. Milea Vasile. Acesta era culcat pe spate cu piciorul drept atârnând la podea. Avea vestonul deschis, iar cămaşa era plină de sânge în stânga toracelui, mai exact în zona inimii. O infirmieră sau asistentă îi făcea o injecţie. În paralel cu canapeaua era dispusă o masă pe care se afla un pistol. În dreptul acestuia, din câte reţin era un scaun tapiţat care prezenta pe la jumătatea spătarului o pată de culoare roşie cât de mărimea unei monede de 5 lei. Gl. Milea Vasile trăia încă, respirând cu mare greutate. Am strigat şi eu că ministrul trebuie dus la spital, iar din câte reţin col. Pîrcălăbescu a zis că a fost chemată Salvarea. Într-adevăr la 5 minute a apărut un cetăţean cu o targă, despre care am înţeles că era şoferul Salvării care sosise. Despre cele întâmplate cei doi dictatori au fost încunoştinţaţi de col.Pîrcălăbescu în felul următor: „Am coborât la et. I unde era şeful de cabinet Manea. Am intrat înăuntru şi i-am spus lui Ceauşescu că Milea s-a împuşcat. Neînţelegând iniţial s-a ridicat de la birou şi s-a îndreptat spre mine întrebându-mă ce am spus. Eu i-am explicat că ministrul apărării s-a împuşcat la mine în birou, moment în care a intervenit Elena Ceauşescu si m-a întrebat dacă a lăsat ceva scris, eu infirmând. Ceauşescu a deschis uşa si i-a spus lui Curticeanu care se afla în anticameră, să meargă cu mine să vadă despre ce este vorba şi apoi să fie informat. Am plecat împreună la mine în birou, unde am observat ca veniseră doctoriţe sau asistente, nici eu nu ştiu ce erau. Mâneca dreapta a vestonului gl. Milea era tăiată, iar una din personalul medical sosit îi făcea o injecţie. Gemea încă. Eu şi col. Condrea le-am întrebat ce şanse de scăpare sunt, la care mi s-a răspuns că foarte minime.” Cu privire la acest aspect, Silviu Curticeanu declara că în aceea dimineaţa în jurul orelor 9, a fost chemat de dictator în birou, unde se afla şi col.Pîrcălăbescu şi întrebat dacă ştie ce s-a întâmplat cu gl. Milea, deoarece şeful gărzilor patriotice l-a anunţat că s-a sinucis. Conform ordinului lui Ccausescu, după cum relatează Silviu Curticeanu: „L-am luat pe Pîrcălăbescu şi am urcat cu liftul la etajul 6. unde era lume extrem de multă pe coridor şi am intrat în camera lui. Erau două femei şi încă cineva. Milea era culcat pe canapea, pe stânga, cu capul spre mine. În momentul acela când l-am văzul am spus să fie acoperit. Atunci, una dintre aceste surori mi-a spus ca mai trăieşte. Am zis să-l ducă la spital. Când eu am ieşit afară deja venea Salvarea.” La solicitarea plt. Manole Iulian, pentru acordarea primelor îngrijiri medicale s-au prezentat dr. Tudor Petra şi asist. Popovici Aneta, de serviciu la cabinetul medical al fostul C.C. Doctoriţa Tudor Petra arata că: „în jurul orei 0915 a sunat telefonul şi o voce de bărbat mi-a spus să vin urgent la cam. 021, întrucât s-a împuşcat un ministru. Am ajuns la această cameră împreună cu asistenta şi am văzut pe canapeaua din dreapta un bărbat îmbrăcat în ţinută militară. Bărbatul era aşezat în decubit dorsal, cu capul uşor în hipenensic, în afara spaţiului canapelei, cu membrele superioară şi inferioare întinse. Am sesizat că vestonul bărbatului întins era deschis. În zona cordului, pe cămaşă era o pată de sânge de dimensiuni mici. Precizez că starea bărbatului respectiv era foarte gravă, de şoc hemoragic, fără puls, fără tensiune, singurul aspect din care rezultă că mai este în viaţă fiind un geamăt şi câteva mişcări involuntare ale mâinii drepte. Când am deschis cămaşa, am constatat că la nivelul spaţiului III-IV intercostal direcţionat uşor parasternal stânga, exista o plagă (un orificiu de intrare) de dimensiuni foarte mici. În această situaţie am apreciat că tot ce puteam face era aplicarea unui pansament de protecţie a plăgii şi, de asemenea, am spus asistentei să pregătească o injecţie pentru administrarea de hemisuccianat de hidrocortizon. I-am solicitat asistentei o foarfecă pentru a tăia mâneca vestonului. În acest moment, un militar mi-a oferit un cuţit gen pumnal, cu care am tăiat mâneca dreapta a vestonului. Asistenta a reuşit să introducă în venă la plica cotului drept, doza pe care o pregătise. În acest moment a venit şi şoferul Salvării cu targa”. Aceste aspecte sunt confirmate şi de asistenta Popovici Aneta, care în plus mai arată că: „pe masă era o hartă şi cred că am văzut acel pistol argintiu, aşezat puţin lateral. În aceste momente, apare agitat Silviu Curticeanu, care ne spune să nu plecăm imediat, să mai aşteptăm, la care d-na doctor ripostează energic şi noi pornim cu pacientul spre Salvare, primind în acel timp indicaţia severa a lui Curticeanu, de a acoperi foarte bine pacientul. Iată ce declară cei angajaţi în transportarea gl. Milea Vasile la spitalul Elias: Col. Pîrcălăbescu Cornel: “Curticeanu a dat ordin să-i aducă o targă repede de la maşina Salvării, care era trasă la intrarea parcaj B. Curticeanu a dat ordin să plece la Elias imediat. S-a scos vestonul de pe dânsul”. Cpt. Vătămănescu Ion: „Respiraţia era la început greoaie, apoi din ce în ce mai stinsă. Paloarea feţei se accentua şi rana îi sângera puternic. Îmi dădeam seama că era aproape, mort. La intrarea B era o maşină neagră (Dacia break) a spitalului Elias. În maşină am urcat eu, cpt. Stroie şi asistenta medicală. La spital a fost dus pe intrarea laterală unde este biroul de internări. Am coborât targa şi am rămas pe hol.”. Col. Condrea Alexandru: „Gl. Milea Vasile a fost pus pe targa şi transportat până la Salvare de aghiotantul său, aghiotantul lui Coman Ion, de şoferul Salvării şi de mine. De asemenea, am fost însoţiţi şi de o asistentă”. Cpt. Stroie Ion: „Gemea destul de puternic, practic mai era în viaţă. L-au scos cu cearceaf pe faţă. Patru oameni duceau targa. Eu am preluat-o la lift. Am ajuns la Elias, unde eram aşteptaţi de doi medici şi o asistentă. A fost introdus în sala de operaţie. Pe mine şi pe Vătămănescu ne-au oprit la intrare şi ne-au spus că ne vor comunica între timp cum se simte. După 10-15 minute, un doctor ne-a anunţat că a decedat.” Dr. Tudor Petra „Am luat măsuri de transportare a rănitului pe targă şi de acoperire a acestuia cu o pătură. Asistenta Popovici a plecat împreună cu bolnavul la spital. Când am strâns trusa, am văzut pe masă o armă mai exact un pistol.” Popovici Aneta: „Am pornit spre spitalul Elias, eu însoţind pacientul. Împreună cu mine au mai fost alte două persoane. În timpul transportului am ţinut ridicat cearşaful de pe faţa pacientului, controlând în acelaşi timp pulsul care nu se mai percepea din momentul plecării. În drumul nostru spre spitalul Elias, am întâlnit grupuri mari de manifestanţi, fiind nevoiţi să ocolim pe străzi lăturalnice, fapt care ne-a făcut să pierdem circa 7-8 minute. Am ajuns la camera de gardă unde tocmai se afla dr. Marinescu Domniţa.” Popa Aurel, şoferul Salvării: „În jurul orelor 0930, am primit telefon să trag Salvarea, de urgenţă, la intrarea B. împreuna cu 2 ofiţeri am urcat cu liftul la et. 6 şi am pătruns într-o cameră unde am văzut următoarea scenă: pe o canapea amplasată în dreapta, cum se intra, se afla corpul unui bărbat aflat în ţinută militară. Lângă bărbatul respectiv se afla o femeie îmbrăcată într-un halat de culoare albă, care îi făcea o injecţie în mâna dreaptă. Apoi împreună cu un ofiţer şi cu doctoriţa l-am trecut pe targă. A fost acoperit cu un cearceaf şi o pătură. În circa 10 minute am sosit la spitalul Elias unde am predat bolnavul.” Gl. Milea Vasile a fost preluat la camera de garda a spitalului Elias, de dr.Marinescu Domniţa Maria, care a declarat următoarele: „În ziua de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 0930, 0945, mă aflam în camera de gardă, moment în care am auzit pe sală vocea surorii care spunea că este urgenţă mare. Ieşind pe hol, am văzut că dintr-o Salvare este scos brancardul pe care era corpul unei persoane învelit complet într-un cearşaf. La examenul clinic am constatat absenţa mişcărilor respiratorii şi lipsa bătăilor cardiace. Toate aceste semne mi-au dat certitudinea că respectivul bărbat este decedat.” După asigurarea transportului ministrului apărării naţionale la spitalul Elias, persoanele rămase în biroul 621 au procedat la conservarea probelor existente, aşa cum declara şi col. Condrea Alexandru: „M-am reîntors în biroul col. Pîrcălăbescu. Am văzut că pistolul se afla în acelaşi loc. Ne-am hotărât să luăm măsuri de conservare a obiectelor corp delict şi în acest scop a fost chemat Mihăilă Constantin şi un colonel de la statul major al gărzilor patriotice. Acesta din urmă a scos cartuşul de pe ţeava pistolului, iar pistolul împreună cu încărcătorul cu muniţie au fost puse într-un plic alb, care s-a sigilat cu scoch. De asemenea s-a conservat vestonul şi husa canapelei şi două carnete cu un stilou. La această activitate au mai participat col. Pîrcălăbescu, Mihăilă Constantin şi cpt. Dumitrescu Vlad. Aceştia relatează următoarele: Col. Pîrcălăbescu Cornel: „Precizez că s-au luat măsuri de conservare a obiectelor găsite în cameră. Carnetul cu însemnări şi stiloul s-au sigilat într-un plic; pistolul cu încărcătorul s-au introdus în alt plic ce s-a sigilat. Ambele plicuri au fost predate la Direcţia Secretariat a M.Ap.N. La conservarea acestora au participai col. Condrea şi Mihăilă, jurist la secţia pentru probleme speciale. Vestonul a fost înfăşurat în husa de pe canapea, introduse ambele într-un sac de plastic şi depozitate în debaraua biroului.” - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/01/raport-dezastrul-diversiunea-teroristii-si-crimele-din-bucuresti-in-timpul-evenimentelor-din-decembrie-1989-ce-ascundea-sergiu-nicolaescu-sub-presul-revolutiei-iv/#sthash.W0g4M6rU.dpuf


Mihăilă C-tin: „În scurt timp a venit la mine în birou un colonel, care mi-a transmis rugămintea col. Pîrcălăbescu, cunoscând că sunt jurist de profesie, să vin să-i ajut în conservarea obiectelor corp delict. Dând curs rugăminţii, m-am deplasat la cam. 612, unde pe masa de consiliu dispusă paralel cu canapeaua, cam la mijloc, am găsit un pistol lângă care era tocul aferent. Am solicitat să se prezinte un ofiţer armurier, care să ştie să mânuiască un asemenea tip de armă şi s-a prezentat un cpt. căruia, nu-i cunosc numele. La indicaţia mea. ofiţerul respectiv a manevrat pistolul cu ajutorul unei batiste, gândindu-mă să prezerv eventualele amprente care s-ar afla pe pistol. Am sesizat că la manevrarea pistolului de către ofiţer că există un cartuş pe ţeavă, lucru de altfel comentat cu toţi cei de faţă. De asemenea, am indicat să fie căutat tubul şi în circa 2, 3 minute a fost găsit la capătul dinspre uşă al canapelei. La sugestia mea, ofiţerul respectiv a introdus pistolul în toc pistolul fiind înfăşurat în batistă tot în toc, a fost introdus tubul găsit în locul menţionat mai sus. Aceste obiecte au fost introduse într-un plic de culoare albă care a fost sigilat cu scoch. S-au mai conservat vestonul şi husa de pe canapea care au fost introduse într-un sac de plastic. Într-un alt plic au fost introduse 2 sau 3 carneţele de format mic şi un stilou găsite în veston. Toate aceste obiecte au fost predate col. Pîrcălăbescu, care în prezenţa noastră le-a încuiat în fişet”. Cpt. Dumitrescu Vlad: „Col. Comănceanu Nicolae m-a solicitat să mă deplasez la biroul unde se împuşcase ministrul, pentru descărcarea armei. Când am intrat în camera 621, am văzut pe masa de consiliu, pe latura dinspre canapea, pe partea dreaptă a mesei, un pistol tip Carpaţi, model 1974, cal. 7,65 mm. De faţă era col. Pîrcălăbescu, Mihăilă C-tin, col. Condrea. In prezenţa acestora am manevrat pistolul cu ajutorul unui prosop. În concret, am scos încărcătorul, am armat pistolul, prilej cu care am scos cartuşul care era pe ţeavă, după care am percutat pentru asigurare. Lângă piciorul mesei de consiliu, în partea stângă la circa 10 cm de picior, sub masă am găsit un tub de cartuş de cal.7.65. Pistolul încărcătorului cu muniţie şi tubul, în prezenţa persoanelor nominalizate mai sus, le-am introdus într-un plic mare alb, care a fost sigilat cu scoch.” În legătură cu împrejurările în care s-au petrecut faptele expuse mai sus, se cuvine a face următoarele precizări: 1. Pe plan subiectiv, se observă că în perioada 17- 22 decembrie 1989, gl. Milea Vasile, a fost în permanenţă victima unei agresiuni psihice din partea dictatorului, care a încercat sa-l culpabilizeze pentru neimplicarea armatei în reprimarea sângeroasă a mişcării revoluţionare. O analiză nuanţată a documentelor şedinţelor din 17 şi 22 decembrie 1989, a declaraţiilor martorilor precum şi a persoanelor cu care a discutat ministrul apărării naţionale şi care au perceput trăirile acestuia, conduce la concluzia că din primul moment gl. Vasile Milea a refuzat să recurgă la folosirea armelor pentru reprimarea demostranţilor, deşi formal 1-a aprobat pe dictator dându-i asigurări că va executa ordinele întocmai. În concret însă, ordinele transmise eşaloanelor din subordine au avut ca idee esenţială, a nu se trage în popor. Aşa explică şi faptul că înarmarea armatei cu muniţie de război a fost făcută destul de târziu contrar ordinului primit. În mod evident, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. gl. Milea Vasile era încunonştiinţat prin diferite surse de informare cu privire la iminenta extindere a manifestărilor revoluţionare şi sosirea unor mari mase de revoluţionari în actuala Piaţă a Revoluţiei, cu intenţia de a lua cu asalt fostul sediu al C.C. al P.C.R. Din acest motiv, în momentul în care dictatorul i-a cerut în cadrul şedinţei din dimineaţa zilei respective să ia masuri de implicare directă a armatei în reprimarea manifestanţilor şi să deschidă focul, gl. Milea Vasile a luat hotărârea, de a nu da curs ordinului. Rezultă aşadar, că din punct de vedere psihologic, actul gl. Milea Vasile de a se sinucide se justifică, constituind pentru el în acele clipe singura alternativa faţă de situaţia gravă în care a fost pus (de a fi acuzat de trădare şi insubordonare) în calitatea sa de militar. Pentru ministrul armatei erau trei variante: a) A se retrage din clădirea C.C.-ului şi a nu se supune ordinelor date de dictator. Gl. Vlad Iulian a declarat în una din întâlnirile avute cu membrii comisiei din cele două legislaturi că în 21-22 decembrie, noaptea venind spre clădirea C.C.-ului i-ar fi sugerat faptul că de ei doi depinde situaţia, dar generalul Milea nu i-a răspuns. Nu avem siguranţa unei astfel de discuţii, dar cert este că nu există nici o dovadă de încercare de opunere frontală a ordinelor date de dictator. Noi credem că varianta unei posibile lovituri de stat îi stătea la îndemână ca ministru al armatei, însă nu i-a trecut prin cap. b) Executarea întocmai a ordinelor lui Ceauşescu împotriva propriei credinţe. Avem toate probele care să dovedească faptul că Milea a încercat în permanenţa să evite violenţa şi vărsarea de sânge. Între loialitatea faţă de dictator şi conştiinţa de român, ultimul sentiment a fost mai puternic. c) Sinuciderea. Ceauşescu nu a fost niciodată înconjurat de oamenii curajoşi el însuşi fiind un laş. Milea nu a reuşit să găsească alta soluţie decât propria-i dispariţie. Probabil că în acele momente. gl. Milea nu a putut aprecia consecinţele gestului său. Prin fapta sa el a înlesnit trecerea armatei de partea Revoluţiei. 2. Din analiza documentelor comisiei şi a materialelor de urmărire penală rezultă cu certitudine că gl. Milea Vasile s-a sinucis înlaturănd ipoteza crimei. În momentul producerii evenimentului gl. Milea Vasile se afla singur într-un birou care avea o singură uşă de acces. Această uşă dădea într-o anticameră în care s-a aflat în permanenţă ofiţerul de serviciu pe statul major al gărzilor patriotice şi furierul, respectiv col. Dumitrescu Nicolae şi plt.Manole Iulian. Aceşti martori afirmă că s-au găsit în încăperea destinată exercitării atribuţiilor lor şi că după ieşirea col. Pîrcălăbescu, în birou a rămas singur gl. Milea şi nu a intrat nici o persoană. În concordanţă, cu această situaţie de fapt sunt şi cele relatate de primele persoane care au intrat în birou după ce s-a produs evenimentul (s-a auzit focul de armă) şi care au confirmat că în interior, în afară de gl. Milea Vasile nu se afla nici o altă persoană, geamurile fiind închise şi imposibil de escaladat. Totodată, nu au observat dezordine în încăpere ori alte urme care să ateste o eventuală luptă între victimă şi agresor. 3. O altă categorie de argumente care să confirme sinuciderea gl. Milea Vasile sunt cele de natură ştiinţifică (medico-legale, criminalistică). Documentele amintite sunt: Raportul de constatare medico-legal nr.A3/3045/09.01.1990; Raportul de expertiză criminalistică nr.79 din 24.02.1990; Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.78033 din 28.08.1990, precum şi din supoziţiile martorilor prezenţi la derularea evenimentelor. Astfel, din punct de vedere medico-legal s-a constatat că decesul fostului ministru al apărării naţionale a fost provocat de acţiunea unui singur proiectil, provenit de la o armă cal.7-8 mm, care a penetrat în regiunea hemitoracelui stâng, producând hemoragie internă masivă, ca urmare a intersectării pediculului pulmonar (distrugerea acestuia). În acest sens, sunt condamnabile declaraţiile iresponsabile ale gl. Cheler care susţine că plumbul care a provocat moartea ministrului nu ar fi fost tras din arma găsită pe masă. Inexistenţa reziduurilor de tragere pe policele drept, plica interdigitală police-index şi pe index, se explică prin aceea că pe mâna trăgătorului rămân urme foarte vagi ale factorilor suplimentari ai împuşcăturii, respectiv granule de pulbere nearsă şi arsă, care dacă nu sunt depistate imediat, pe loc, dispar ca urmare a scuturării lor, acestea depunându-se prin cădere şi nu au forţat ca să se imprime în mână. Acest lucru a fost confirmat şi cu ocazia tragerilor experimentale executate. Senatorul Sergiu Nicoaescu susţine că pistolul ar fi fost ţinut cu două mâini care se sprijineau pe masă. Aşa cum am văzut pistolul a rămas pe masă după împuşcatură, iar rănitul a încercat să se ridice şi a căzut pe canapeaua din spatele scaunului. În ceea ce priveşte distanţa şi direcţia din care s-a tras, s-a stabilit că tragerea s-a efectuat pe o direcţie uşor cranio-caudală (de sus în jos), medio-laterală şi ventro-dorsală (dinainte înapoi), în limita de acţiune ai factorilor suplimentari ai împuşcării, fără a fi vorba de o tragere cu ţeava lipită. Aceasta demonstrează că victima în momentul împuşcării, s-a aflat într-o poziţie normală pentru o persoană ce executa o asemenea acţiune. Pistolul Carpaţi model 1974, cal. 7,65 mm, seria AG nr.3150. ce a fost găsit în încăpere după executarea împuşcării, era cel pe care însusi gl. Milea Vasile îl luase cu puţin timp dinainte de la cpt.ing. Tufan Marius. Dacă am admite existenţa unui asasin ar trebui să admitem că acesta ar fi avut propriul său pistol sau că generalul ar fi încercat să se apere împotriva unui agresor care îi ia din mâna pistolul nu ar fi rămas pe scaun aşteptând lovitura de graţie (glonţul ieşit din corp a perforat scaunul şi s-a înfipt în perete).Sub aspect balistic, s-a constatat că pistolul respectiv prezenta urme de tragere, era în perfectă stare de funcţionare, excluzându-se posibilitatea declanşării focului accidental, ceea ce demonstrează o acţiune comitentă şi intenţionată de manevrare a lui. Pe de altă parte, procedându-se la examinarea tubului găsit la faţa locului s-a conchis că acesta provine de la un cartuş tras cu arma menţionată mai sus. În încărcătorul acestuia s-au găsit 2 cartuşe mai puţin, unul tras şi unul introdus pe ţeavă prin autoarmare. Examinarea de către organele de Procuratură a obiectelor de îmbrăcăminte, purtate de victimă în momentul producerii evenimentului, duce la concluzia că este vorba de o tragere, executată în condiţiile stabilite în Raportul medico-legal şi în împrejurările descrise de martori. În acest-sens, pe vestonul militar, în interior, pe căptuşeală s-au găsit urme de nitraţi, demonstrează că a fost vorba de o tragere în limita de acţiune a factorilor suplimentari ai împuşcăturii (de la distanţă mică). Acest fapt a rezultat şi în urma tragerilor experimentale ce au fost efectuate. Pe de altă parte, lipsa acestora pe faţa interioară a hainei validează supoziţiile martorilor care afirmă ca gl. Milea a fost găsit cu vestonul deschis. Se poate deduce deci, că inainte de executarea focului, acesta s-a deschis la veston, pentru ca glonţul să nu fie împiedicat în traiectoria sa de însemnele decoraţiunilor ce erau aplicate veston pe faţa buzunarului stâng. Pe de altă parte, examinându-se cămaşa cu care a fost îmbrăcat s-a constat existenţa orificiilor de intrare şi ieşire a glonţului. La orificiul corespunzător zonei pectorale stânga s-a evidenţiat prezenţa factorilor suplimentari ai împuşcării, factori ce nu s-au mai găsit în orificiul corespunzând zonei dorsale stângi. Acest fapt este explicabil prin aceea că zona ce delimitează acest orificiu prezintă o pliere marcată din interior spre exterior. În acelaşi timp plierea cămăşii în modalitatea expusă mai sus dovedeşte că în momentul împuşcării corpul victimei era în contact cu un corp dur (scaunul), ceea ce vine în concordanţă cu probele testimoniale administrate. Astfel, din declaraţiile tuturor martorilor rezultă că a fost găsit întins cu faţa în sus, pe canapeaua aflată în imediata apropiere a mesei de consiliu, iar pistolul se afla pe masă. Unul din cele 3 scaune existente între masa de consiliu şi canapea, prezentau urme de străpungere şi de materie biologică, ceea ce duce la concluzia logică, că în momentul împuşcării victima s-a aflat pe scaun după care s-a aşezat pe canapea, lăsând pistolul folosit pe masă. Acest lucru este perfect posibil, având în vedere că gl. Milea Vasile a mai supravieţuit circa 15-20 de minute, leziunea pe care o prezenta neimplicănd moartea imediată. Faptul că fostul ministru al apărării naţionale s-a aflat pe scaunul respectiv este demonstrat şi de împrejurarea că la examinarea medico-legală, s-a constatat că fragmentul recoltat de la regiunea „dorsala stânga” prezintă o fantă, înconjurată de un inel de contuzie, lucru ce implica cu necesitate contactul corpului cu un plan dur. În ceea ce priveşte scaunul în litigiu, din examinarea traseologică a rezultat că prezenta un orificiu ce putea fi creat de un glonţ de calibru mai mic de 9 mm, cu sensul de intrare din faţă, iar cel de ieşire prin spate, concluzie care vine în concordanţă cu celelalte cercetări cu caracter ştiinţific. Un presupus asasin trebuia să se afle de cealaltă parte a mesei şi nu la 15-20 cm cum au fost în realitate. De asemenea, un asasin nu putea să fie decât în picioare în faţa generalului ceea ce nu mai corespunde direcţiei de pătrundere a glonţului în pieptul victimei. În scopul eliminării unor supoziţii cu referire la eventualitatea lichidării fizice a gl. Milea Vasile, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, se pun pe drept cuvânt întrebările cine ar fi avut interesul să o facă şi de ce. Evident, în primul rând vom analiza dacă cuplul dictatorial era interesat în producerea unui asemenea eveniment. Din această perspectiva, vom examina motivele posibile ale acestuia: - gl. Milea trebuia lichidat considerandu-l un posibil rival la conducerea statului; - din comportarea gl. Milea Vasile până în momentul sinuciderii s-ar fi bănuit că acesta va trăda interesele dictaturii; - din răzbunare, considerând că nu a făcut totul pentru a neutraliza din prima clipă acţiunile revoluţionare; - Ceauşescu ar fi descoperit că lucrează în favoarea unei puteri străine şi deci trebuia lichidat; - a fost informat că face parte din grupul ce complota împotriva lor; - l-a lichidat pentru a-l putea declara vinovat de tot ce s-a întâmplat până atunci, asigurandu-şi astfel o scuză în faţa poporului. În toate aceste cazuri, era mai uşor de îndeplinit pe parcursul nopţii când gl. Milea a revenit la sediul central, decât dimineaţa, în plină lumină cu atăţia martori pe coridoare. Ar fi fost mai uşor de lichidat pe timpul când îşi desfăşura activitatea în afara sediului C.C. al P.C.R., atunci când îşi inspecta trupele sau se înapoia spre sediu după îndeplinirea misiunii – orele 0130. Otrava putea fi mult mai uşor de folosit şi fără doar şi poate mai discretă şi mai uşor de mascat făptuitorul. Gl. Milea Vasile nu era personalitatea care ar fi putut pune în pericol conducerea de atunci a statului, fiind cunoscut ca un militar disciplinat, un om fidel şi supus familiei Ceauşescu. Nicolae Ceauşescu nu a avansat niciodată oameni cu personalitate deosebită, iar pe cei ce aveau aşa ceva le aplica o metoda diabolică de supunere, iar în caz de nereuşită îi îndepărta. (Bârlădeanu, Trofin, Iliescu, loniţă, Mănescu, Patilineţ, Verdeţ). Nu putem accepta nici versiunea potrivit căreia, din conduita gl. Milea Vasile din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a realizat că acesta i-ar fi trădat interesele, întrucât în acea noapte, în colaborare cu forţele de ordine a reuşit să imprăştie manifestanţii eliberând Piaţa Universităţii. Într-un fel, fără a bănui ce va urma a doua zi, operaţiunea din acea noapte din punctul lor de vedere a reuşit. Totodată, Nicolae Ceauşescu în dimineaţa zilei următoare, l-a chemat pe el şi nu pe altul, să-i dea ordine precise, inclusiv acela de a se trage în demonstranţi daca va fi nevoie. Se poate afirma că Nicolae Ceauşescu considera armata şi nu securitatea ca forţa cea mai puternică la ora aceea şi nu avea motive să-l îndepărteze pe gl. Milea Vasile într-un moment când nu prevăzuse nici un înlocuitor al acestuia, iar în capitală erau amplasate numeroase trupe la cele mai importante obiective. Totodată, era cunoscut faptul că gl. Milea era ascultat de comandanţii de mari unităţi si unităţi. În altă ordine de idei, gl. Milea Vasile era cunoscut de toţi militarii din subordine ca un bun patriot şi un om cinstit, fără afinităţi faţă de vreo putere străină. Nu putem lua în considerare nici posibilitatea participării gl. Milea Vasile în cadrul unui grup de complotişti, deoarece s-a implicat direct în împrăştierea demonstranţilor în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 şi nu există nici o dovadă care să ateste acest fapt. În aceeaşi măsură se poate presupune că fosta securitate ar fi fost direct interesată în lichidarea fizica a gl. Milea Vasile, întrucât armatei i-ar fi fost suspectată loialitatea faţă de Nicolae Ceauşescu ori s-ar fi împotrivit unei eventuale tentative a acestor structuri de preluare a puterii de stat. Sub acest aspect, din derularea evenimentelor putem conchide că momentul cel mai indicat pentru o asemenea acţiune ar fi fost în cursul nopţii de 21 spre 22 decembrie 1989, fie la plecarea gl. Milea din fostul sediu al C.C. fie în timp ce se afla în stradă, fie în momentul revenirii. Trebuie avut în vedere faptul că, din punct de vedere formal, între ministrul apărării naţionale, fostul ministru de interne Tudor Postelnicu şi şeful D.S.S.-ului, gl. Vlad Iulian nu a existat nici o contradicţie. Mai mult decât atât, toţi trei au fost culpabilizaţi de către Nicolae Ceauşescu fiind formulată acuzaţia comună că nu au manifestat fermitate în măsurile întreprinse pentru reprimarea demonstranţiilor şi nu au executat ordinele primate. Este evident că, Nicolae Ceauşescu nu l-a suspectat în nici un fel pe ministrul apărării de duplicitate, principalul canal pe care i-ar fi putut parveni o asemenea informaţie, fiind cel al securităţii. De asemenea, nu există nici un fel de probă din care să rezulte că ministrul de interne, ori şeful D.S.S.-ului ar fi încercat să-l înlăture de la putere pe Nicolae Ceauşescu, folosind în acest scop pe ministrul apărării naţionale. Mai mult decât atât, din declaraţiile lui Vlad Iulian precum şi din cele ale altor persoane din anturajul dictatorului, rezultă că relaţiile dintre acesta şi fostul ministru al apărării naţionale au fost apropiate, putându-se afirma, chiar de prietenie. Având în vedere şi faptul că armata în acţiunile desfăşurate colabora cu celelalte forţe în tentativa de restabilire a ordinii în diferite zone din capitală, se exclude interesul eliminării ministrului apărării, care ar fi compromis însuşi procesul de cooperare. O altă ipoteză des vehiculată este cea legată de lichidarea gl. Milea Vasile de către organizatorii unei aşa zise lovituri de stat. În prunul rând se impune a fi subliniat faptul că nici unul din cei care ar fi fost eventualii exponenţi ai noii puteri în momentul decesului gl. Milea Vasile nu se aflau în clădirea fostului C.C. al P.C.R., iar dacă s-ar fi aflat, nu ar fi putut ajunge în biroul în care se găsea gl.Milea întrucât acesta era bine păzit în cadrul Comandamentului Statului Major al Gărzilor Patriotice. Din derularea ulterioară a evenimentelor, rezultă destul de clar că la ora decesului fostului ministru al apărării naţionale nu existau nuclee constituite care să fi putut acţiona pentru preluarea puterii în România, în absenţa unui support consistent din partea structurilor militare ale ţării. Deşi există o ipoteză şi avem convingerea că, în acea perioadă ar fi putut exista anumite puteri străine interesate în eliminarea fizică a gl.Milea Vasile şi deci în decapitarea armatei, totuşi situaţia de fapt aşa cum s-a produs în incinta fostului C.C. al P.C.R. în biroul şefului de stat major al gărzilor patriotice, exclude o asemenea posibilitate.O atare acţiune s-ar fi putut realiza, aşa cum am mai afirmat, cu mult mai uşor în timpul nopţii când fostul ministru al apărări naţionale era ieşit din clădire. În concluzie, putem afirma că în afara ipotezelor enumerate, oricine ar fi dorit eliminarea gl. Milea Vasile ar fi găsit un moment şi un loc mai potrivit, nu în plină zi şi în acel birou închis, cu o singură ieşire putând fi surprins oricând de nenumăraţi martori. In cadrul reconstituirii momentelor premergătoare din timpul producerii evenimentului am presupus şi ipoteza ascunderii unei persoane în debaraua de haine. În acest caz, ar trebui să acceptăm următoarea desfăşurare a evenimentelor. În timp ce ministrul se afla în cabinetul lui Ceauşescu, situat la etajul 1, agresorul s-a strecurat în biroul şefului statului major al gărzilor patriotice, fără a fi observant de col. Dumitrescu Nicolae , ofiţer de serviciu şi plt. Manole Iulian furrer, care se aflau în camera ofiţerului de serviciu, respectiv pe hol. După revenirea Gl. Milea Vasile în biroul 621, primirea centurii şi pistolului şi punerea acestora pe masa de consiliu, precum şi după epuizarea discuţiilor purtate cu cpt.Vătămănescu şi col.Pîrcălăbescu, acesta a rămas singur în încăpere pentru a da nişte telefoane. Este momentul în care agresorul ar fi ieşit din debaraua sus amintită, ar fi scos pistolul din toc, l-ar fi armat, ar fi deschis vestonul gl. Milea şi ar fi executat foc, toate acestea fără nici o opoziţie din partea acestuia. După aceea, ar fi trebuit să se ascundă din nou în debara aşteptând momentul prielnic plin de confuzie şi derută când ar fi putut să se strecoare pe lângă cei prezenţi în afara biroului.După realizarea reconstituirii acest scenariu s-a dovedit imposibil. Există păreri că ar fi fost victima sufocării în autosanitară datorită complicităţii dintre şofer şi sora medicală, care l-au însoţit pe ministru pe timpul deplasării către spital. Această variantă, ca şi aceea potrivit căreia medicii de la spitalul Elias l-ar fi ucis, au fost luate în considerare, dar le respingem cu toată convingerea neavând la baza nici un fel de probe. La reconstituirea evenimentului a participat şi medicul legist dr. Şchiopu Dan, care a efectuat autopsia cadavrului. Concluziile sale făcute la data de 26 decembrie 1989 corespund experimentului judiciar efectuat de membrii comisiei, la reconstituirea cazului şi care au fost înregistrate pe caseta video. La ora 1059. pe posturile de radio se transmitea în continuarea Decretului Prezidenţial ce instituia „Starea de necesitate”, următoarea ştire: „Informăm că ministrul forţelor armate a acţionat ca un trădător, împotriva independenţei şi suveranităţii României şi dându-şi seama că este descoperit, s-a sinucis.” Lansarea acestei ştiri către ţară este o nouă greşeală făcută de Nicolae Ceauşescu şi care avea să se întoarcă împotriva lui. Vestea se răspândeşte cu viteza luminii. Este momentul în care trupele Marii Unităţi Mecanizate din Bucureşti părăsesc locurile de dispunere stradale şi se îndreaptă spre cazărmi .Unii comandanţi militari încep retragerea înaintea primirii ordinului dat de gl. Victor Stănculescu la orele 1130 şi retransmis armatei în jurul orelor 1100. Retragerea armatei, provoacă o retragere şi mai rapidă a celorlalte forţe aparţinând M.I. Este unul din momentele în care se declanşează panica ce duce la fuga intempestivă a cuplului prezidenţial. În acest sens, gestul făcut de gl. Milea Vasile devine determinant. Armata rămasă fără comandant, având în faţă sute de mii de manifestanţi, refuză în masă ideea confruntării şi acceptă cu uşurare primul semn de retragere sau cooperare. În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, din datele deţinute de Procuratura Militară, a rezultat că au decedat 43 de persoane (27 civili şi 6 militari), din care 33 prin împuşcare. Au fost rănite 101 persoane (86 civili şi 15 militari), din care 22 prin împuşcare. Au fost arestate circa 600 de persoane. Dintre cei care au comandat direct acţiunea, a fost şi gl. Milea Vasile, ministrul apărării naţionale. Din acest punct de vedere, putem afirma că gl. Milea este cel puţin la fel de vinovat ca orice militar ce se supune necondiţionat ordinelor date de comandant. Analizând însă ansamblul evenimentelor derulate în Bucureşti în perioada16-22 decembrie 1989, putem aprecia că gl. Milea a executat în principiu ordinele primite de la Nicolae Ceauşescu, însă, în mod voit a transmis aceste ordine temperat, reducând la maximum caracterul lor represiv. Totodată, în cursul nopţii de 21 spre 22 decembrie 1989, a coordonat dispozitivul forţelor armate din zona Intercontinental – Piaţa Universităţii, dar în măsura posibilităţilor a evitat o mare vărsare de sânge. Întrucât, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, a primit ordin de la Nicolac Ceauşescu de a folosi armamentul pentru reprimarea demonstranţilor, a hotărât să nu-l execute. Acţiunile desfăşurate în care a fost implicat şi ministrul apărării naţionale, gl. Milea, alături de ministrul de interne, şeful Departamentului Securităţii Stalului şi alte persoane din fosta conducere superioară de partid şi de stat, putem aduce acestuia acuzaţia de implicare directă în acţiunile de împrăştiere a manifestanţilor şi de restabilire a ordinii ceauşiste în capitală. Orice încercare de a aduce învinuiri fostului ministru al apărării naţionale, gl. Vasile Milea, trebuiesc puse în faţa serviciilor aduse acţiunilor revoluţionare din decembrie 1989, prin netransmiterea, pe propria-i răspundere, a ordinului comandantului suprem, de a trage în revoluţionari, prin tergiversarea luării măsurilor de reprimare şi limitare a vărsării de sânge romanesc şi atunci când nu s-a mai putut, pentru a evita dezonoarea sa şi a armatei noastre, prin sacrificiul suprem. Să ne punem întrebarea, ce s-ar fi întâmplat, dacă gl. Milea ar fi executat întocmai ordinul lui Ceauşescu şi ar fi deschis focul cu tot armamentul asupra revoluţionarilor. Am fi avut mii de victime şi poate întreaga acţiune ar fi fost înecată în sânge. Aşa cum s-a întâmplat în altă ţară comunistă de pe alt continent. În final, putem afirma că sinuciderea gl. Milea Vasile a însemnat o primă breşă în zidul de apărare al cuplului dictatorial, în sensul că, armata al cărui ministru era la acea dată, ar fi avut forţa deplină de a realiza siguranţa nemijlocită şi a garanta menţinerea lui în fruntea statului. Totodată, a însemnat una din primele lovituri date din interior întregului sistem politic existent, lipsind conducerea ceauşistă de suportul de bază care îl constituia armata. Sinuciderea gl. Milea Vasile a marcat încetarea acţiunilor antirevoluţionare, descurajare, desfăşurate de armată şi de celelalte forţe ale sistemului apărării naţionale îndreptate asupra grupurilor de manifestanţi din capitală şi din alte oraşe ale ţării. A determinat retragerea în masă a unităţilor militare şi implicit a celorlalte forţe din diferite zone ale capitalei, oferind condiţii favorabile de amplificare a demonstraţiilor anticomuniste şi de pactizare cu revoluţionarii. A justificat gestul de trecere al armatei de partea revoluţiei. Sinuciderea gl. Milea Vasile este singurul gest activ făcut de cei din jurul dictatorului împotriva acestuia. A dat semnalul renunţării definitive şi irevocabile la putere, a întregului clan ceauşist. Astfel se explică şi faptul că Nicolae Ceauşescu nu întârzie să anunţe întreaga ţară „sinuciderea trădătorului”. În aceste momente nimeni nu a crezut în această versiune şi cu atât mai puţin armata. Comunicatul lansat de Ceausescu privind moartea ministrului prezintă clar panica în care intraseră cei doi dictatori. Din acest moment, Ceauşescu îşi pierde busola şi nu va mai găsi nici o soluţie de ieşire din situaţia în care se afla. Gl. Vasile Milea a fost un produs al erei comuniste, terorizat ca toţi miniştri de comportamentul celor doi dictatori, dar spre deosebire de ceilalţi el a fost un sentimental, un soldat român, care în faţa propriei conştiinţe a ales gestul pe care, el ca om modest ce era, a crezut că este singurul lucru ce putea să-l facă.

4.4. Bucureşti – după 22 decembrie 1989, orele 1206 În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 1230, după fuga cuplului prezidenţial, în condiţiile vidului de putere creat prin desfiinţarea autorităţilor supreme ale statului, în capitală, ca de altfel în întreaga ţară, era o situaţie tulbure şi îngrijorătoare. Nu se cunoştea încă ce forţe rămăseseră fidele dictatorului şi intenţiile acestora. Circulau numeroase informaţii false, fanteziste, care însă provocau o stare de confuzie, derută şi panică. În ziua de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 1200 mulţimea adunată în Piaţa Palatului şi care pătrunsese în incinta fostului sediu al C.C. al P.C.R. a trecut, o parte, la urmărirea cuplului prezindenţial, iar o altă parte majoritară s-a împrăştiat pe culoarele şi prin birourile interioare. Cu armele găsite în diferitele încăperi, unele dintre ele abandonate de forţele de protecţie ale dictatorului ce dispăruse misterios, a început înarmarea demonstranţilor. În acest sens, revoluţionarul Dan Iosif pătruns printre primii în clădire a declarat: „…S-a intrat în C.C. … colonelul Cernat ne-a spus că nu există nici un risc din partea lor (este vorba de efective din Regimentul de Gardă n.n.) că ei nu vor trage niciodată în popor, am intrat şi am început să găsim arme. În dormitorul Elenei Ceauşescu, sub patul ei s-au găsit lăzi de muniţie, 7.65 mm şi A.K.M.-uri, am început să găsim pistoale abandonate, am început înarmarea cetăţenilor cu armele existente” (declaraţie pag. 5). În aceste condiţii, s-a trecut la primele încercări de organizare. Aşteptându-se la o reacţie violentă din partea forţelor fidele dictatorului, revoluţionarii au luat măsura de a se înarma concomitent cu realizarea unui centru de conducere militară şi civilă în cadrul fostului sediu al C.C. al P.C.R. Întors de la TV unde declarase adeziunea armatei la cauza poporului, gl.Guşă, s-a deplasat la M.St.M. unde a găsit instituţia împânzită de persoane civile înarmate. În acest sens, la întrebarea pusă în legătură cu motivul prezenţei acestora i s-a răspuns, că „i-a adus Revoluţia”. Gl. Eftimescu Nicolae pretextând oboseală, a predat comanda locţiitorului său. Conform legii şi prevederilor regulamentelor militare, după moartea gl. Milea, funcţia de ministru al apărării naţionale revenea prim-adjunctului ministrului apărării naţionale şi şef al Marelui Stat Major, situaţie în care grupa operativă şi cadrele de conducere din minister, trebuiau să-i raporteze situaţia operativă din ţară şi din capitală. Nerealizându-se acest lucru, gl. Guşă nu a aflat că funcţia de ministru era girată de gl. Victor Atanasie Stănculescu. Este evident ca în momentul respectiv, M.Ap.N., la nivel superior nu avea o comandă, unică lucru ce explică discordanţa apărută în unele situaţii între ordinele date de gl. Guşă şi realitatea din teren. De ex. ordinul gl. Guşă cu privire la închiderea frontierelor de stat a fost modificată dintr-un ordin primit de la F.S.N., transmiţându-se deschiderea frontierelor, măsură motivată prin permiterea intrării în ţara a unor ajutoare. În acest sens iată şi opinia unui civil. Dan Iosif: „… este cea mai prostească măsură pe care a luat-o C.F.S.N. … cei care au sugerat luarea acestei măsuri sunt trădători de ţară (declaraţie pag.50). Din declaraţiile gl. Guşă rezultă fără comentarii: „… în 22 am spus foarte limpede să se închidă frontierele. Orice lovitură de stat, orice revoluţie, orice revoltă, mişcare, schimbare într-o ţară cu asta se începe, cu închiderea frontierelor, ori la noi s-au deschis, pe motiv că în 22 erau ajutoare. Întrebarea mea este cum dracu au avut timp ajutoarele să ajungă în data de 22 să fie deja la frontieră ? L-am întrebat pe actualul gl. Teaca (comandantul forţelor de grăniceri n.n), cum ţi-ai permis să dai drumul la frontiere ? Păi, zice, aţa mi-a ordonat de la F.S.N. …” (Declaraţie pag. 50-51). Aici generalul greşeşte: orice lovitură de stat şi orice schimbare într-un stat totalitar începe cu închiderea graniţelor. O revoluţie deschide graniţele -vezi 1956 Ungaria- După 43 de ani de graniţe închise cei care pretindeau că au adus libertatea nu aveau de ales. Este naiv să spunem că închizând graniţele am fi oprit intrarea unor trupe de intervenţie. Singura instituţie ce-şi menţinea neatinsă structura era armata, dar şi aceasta în condiţiile lipsei factorului politic decizional se găsea într-o situaţie deosebită. Ca urmare, atenţia conducerii superioare s-a îndreptat către luarea măsurilor de regrupare a trupelor în cazărmi şi de intensificare a măsurilor prevăzute prin planurile de ridicare a capacităţii de luptă a unităţilor şi marilor unităţi. Totodată, s-a studiat opţiunile grupurilor politice ce se conturau în perioada imediat următoare fugii dictatorului. Vidul în puterea politică a fost resimţit şi la nivelul conducerii superioare a M.Ap.N. Este cunoscut ca un principiu de baza valabil la toate nivelele ierarhiei militare preluarea comenzii (a conducerii) de către primul-locţiitor sau cel mai mare în grad, atunci când unul din comandanţi, de la ministrul apărării naţionale la ultimul comandant de grupă, era scos din luptă. În toată această perioadă. la nivelul M.Ap.N. funcţiona o grupă operativă constituită din cadre superioare din conducerea ministerului. Grupa era condusă de un general adjunct de ministru sau şef de comandament, de armă care asigura continuitatea conducerii ministerului şi a trupelor subordonate. De asemenea, fiecare comandament de armată, de armă, mare unitate şi unitate, aveau comandanţii şi grupele operative în cazărmi, care potrivit atribuţiunilor conduceau nemijlocit activităţile prevăzute în planurile de ridicare treptată a capacităţii de luptă în vederea îndeplinirii în timp scurt şi organizat a unei misiuni de luptă. În atare situaţie, conducerea superioară a armatei a luat măsuri de protecţie a noului nucleu de conducere a puterii politice ce se instalase în localul M.Ap.N., apărarea Televiziunii şi Radiodifuziunii, cu rol deosebit în informarea populaţiei şi susţinerea programului noii puteri revoluţionare, asigurarea revenirii la normal a vieţii economice şi sociale în Capitala şi în restul ţarii. Între grupul lui Verdeţ, Şt.Guşă, I.Vlad din sediul C.C.şi grupul F.S.N. al lui I.Iliescu, armata va trece de partea ultimului. Iniţial grupul I.Iliescu era format din S.Brucan, P.Roman, M.Dinescu, I.Caramitru, Voican Voiculescu, Sergiu Nicolaescu, Cazimir Ionescu, M.Montanu. Ulterior au apărut N. Militaru, D. Mazilu şi alţii. La cererea expresă a noilor organe, s-a trecut la paza şi apărarea unor instituţii civile de importanţă deosebită. Aceste măsuri s-au înfăptuit concomitent cu ridicarea stării de operativitate a armatei, astfel încât, să fie în măsură de a-şi îndeplini misiunile de bază privind apărarea ţării. Deşi sinuciderea gl.col. Vasile Milea a lipsit pentru moment armata de ministrul apărării naţionale, totuşi, conducerea ministerului a fost asigurată permanent conform ierarhiei militare. După moartea gl.Milea, conducerea armatei a fost preluată de gl. Stănculescu Victor până la sosirea gl.mr. Guşă Ştefan, de la Timişoara. După sosirea de la Timişoara, în jurul orelor 1500-1530 a gl.Guşă, acesta s-a deplasat la TV de unde s-a adresat populaţiei capitalei dar şi ţarii, dând asigurări de adeziune totală a armatei la cauza poporului. Aceasta era prima apariţie publică a unui reprezentant autorizat al armatei. Totodată, este necesar a preciza că după fuga cuplului prezidenţial o parte din manifestanţii existenţi în Piaţa Palatului au pornit spre sediul fostului Inspectorat de Miliţie al municipiului Bucureşti, unde au solicitat eliberarea tuturor arestaţilor. Col.(r) Bărbulescu Marin fost şef al acestei instituţii a comunicat mulţimii „… arestaţii se află la Securitate …”,dirijând mulţimea către aceasta instituţie. Ajunşi la sediul Securităţii s-a încercat forţarea pătrunderii în interior, acţiune ce nu a reuşit ca urmare a blocării uşilor de intrare. Sosirea unui grup de revoluţionari înarmaţi a determinat deschiderea şi pătrunderea revoluţionarilor în clădire .În această situaţie, cadrele Securităţii au părăsit sediul instituţiei rămânând doar personalul de serviciu. De menţionat că în instituţie au pătruns persoane de cele mai diverse categorii sociale. Au fost forţate uşile birourilor încuiate şi potrivit declaraţiilor şefului Securităţii municipiului Bucureşti, din sediu au fost sustrase diferite obiecte, în special aparatură electronică. Ulterior, la faţa locului au sosit reprezentanţii armatei, iar după ce s-a controlat cu minuţiozitate întregul imobil dovedindu-se astfel ca în incinta acestuia nu există persoane arestate, clădirea a fost evacuată. Controlul instituţiei a fost preluat de personalul de serviciu, reprezentanţi ai M.Ap.N. şi un grup de revoluţionari ce erau angajaţi ai Teatrului Constantin Tănase. După părăsirea instituţiei, cadrele de securitate, potrivit declaraţiilor proprii şi ale fostului şef al securităţii municipiului Bucureşti, s-au deplasat la domiciliu sau în diferite locuri ce le asigurau o anume protecţie. Cum era firesc, după fraternizarea armatei cu populaţia Bucureştiului şi încetarea acţiunilor organelor de opresiune, se impunea în mod logic încetarea definitivă a tuturor violenţelor de care a fost marcată, până la aceasta dată Revoluţia româna. Şi totuşi nu a fost să fie aşa. În acest timp, conducerea superioară a armatei a început să concretizeze treptat, prin ordine şi dispoziţiuni succesive, o concepţie generală, conform căreia armata trebuia să apere şi obiectivele strategice ale revoluţiei, respectiv organele noii puteri: Radiodifuziunea, sediile unor ministere, unităţile economice, social-culturale şi populaţia. La orele 1310, a fost elaborată Directiva ministrului apărării naţionale din 22 decembrie 1989, care a fost transmisă, începând cu această oră, întregii armate, prin notele telefonice nr.38 şi 39. Înainte de a descrie conţinutul acestor note telefonice se impune necesitatea prezentării unor elemente de însemnătate din acţiunile conducerii militare supreme. Înapoierea gl.lt. Nicolae Eftimescu la M.St.M. după fuga cuplului prezidenţial, la găsit pe locţiitorul şefului D.O.M.P.I. gl. Constantinescu, în anticamera ministrului M.Ap.N.întocmind în baza ordinului adjunctului ministrului apărării naţionale şi şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei – gl.Ilie Ccauşescu, cel mai mare la acea oră în M.Ap.N., o notă telefonică prin care se ordona printre altele: „… unităţile militare de pe întreg teritoriu să se retragă în cazărmi, cu calm fără să se lasă provocate, …”, în ordin, se mai adaugă precizarea gl. Ilie Ceauşescu: „…se vor executa numai ordinele comandantului suprem”, adică ordinele lui Nicolae Ceauşescu, care tocmai fugise şi care vroia să organizeze rezistenţa, păstrând în acest sens controlul asupra armatei. Sosirea gl. Nicolae Eftimescu, a determinat modificarea notei telefonice respective, printr-o formulă ce elimina obligaţia armatei de a executa ordinele comandantului suprem, dispunând înlocuirea frazei amintite, cu o frază potrivit căreia „… marile unităţi şi unităţile din întreaga ţară, vor executa numai ordinele M.Ap.N. …”. Putem presupune că acesta a fost momentul când conducerea superioară a armatei a preluat practic prerogativele comandantului supreme în condiţiile în care ministrul apărării naţionale, nu fusese încă numit. Deşi la unele mari unităţi de pe teritoriu a apărut deja prima formă a notei telefonice, transmiterea ei la subordonaţi a fost blocată şi anulată de notele telefonice ce au urmat şi a căror conţinut îl vom descrie în continuare. Este evidentă, intenţia gl. Ilie Ceauşescu, care urmărea pe toate căile, chiar atunci când situaţia scăpase de sub control, să menţină armata la dispoziţia fratelui său. În nota telefonică nr.38 se preciza: „Unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării se retrag în cazărmi, în ordine şi cu calm, fără a se lasă provocate, dezarmate sau dispersate. Unităţile militare care sunt angajate in faţa sediilor C.J.P. vor calma spiritele fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unităţi se va organiza apărarea cazărmilor şi a tuturor obiectivelor militare”. În nota telefonică nr.39 se preciza: „Se vor executa numai ordinele primite numai de la ministrul apărării naţionale. Faţă de cele ordonate, comandanţii militari să asigure paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate care să nu tragă decât în situaţia în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc. Pentru stabilirea priorităţilor în asigurarea pazei, comandanţii militari să se pună de acord cu reprezentanţii organelor locale. Militarii care asigură paza acestor obiective să poarte pe braţul stâng banderole tricolore”. În aceeaşi zi, în jurul orelor 1300, gl.lt.Eftimescu Nicolae, prim locţiitor al M.St.M.şi şef al Direcţiei Operaţii, a ordonat întărirea dispozitivului de apărare a sediului M.Ap.N. La orele 1415, gl.lt.Stănculescu Victor a ordonat trimiterea unor subunităţi de infanterie şi paraşutişti la TVR, unde la orele 1700 a fost realizat un dispozitiv de apărare format din 51 cadre, 330 militari în termen, 2 tancuri şi 17 T.A.B.-uri.(Asigurarea pazei TVR va fi descrisă detaliat într-un subcapitol separat) Între orele 1415-1600, au fost trimise, la cererea conducerii provizorii, pentru pază şi apărare, efective militare şi tehnică de luptă la: Palatul Primăverii, Casa Scânteii, Piaţa .Palatului – sediul fostului C.C. al P.C.R., Banca Naţională, Radiodifuziunea Română ş.a. Totodată, au fost instalate gărzi la Palatul Telefoanelor, la întreprinderile “Acumulatorul”, „Neferal”, “I.C.A.B.”, “I.D.E.B.” etc. Atenţie deosebită s-a acordat întăririi pazei şi apărării Aeroportului Băneasa şi Otopeni, precum şi sediului M.Ap.N. Considerat nesigur, sediul fostului C.C. al P.C.R., o parte din grupul revoluţionar conducător s-a mutat în după-amiaza de 22 decembrie 1989 la sediul M.Ap.N., unde exista un sistem de comunicaţii direct cu teritoriul şi era mai bine apărat. Aici a avut loc prima întâlnire între conducerea revoluţionară şi reprezentanţii armatei. Au participat Petre Roman, Ion Creţu, Constantin Isac şi ulterior, au sosit Ion Iliescu, Mihai Ispas, Florin Velicu, Gelu Voican Voiculescu. La această acţiune, armata era reprezentată de generalii Ştefan Guşă, Victor Stănculescu, Ion Hortopan, Iosif Rus, Mihai Chiţac, Gheorghe Logofătu, Traian Dafinescu, Nicolae Eftimescu, Grigore Ghiţă (comandantul Trupelor de Securitate), C.Am.George Petre şi coloneii Gheorghe Popescu şi Nicolae Popescu. În cadrul acestei activităţi s-au purtat discuţii asupra măsurilor ce trebuiesc luate pentru apărarea principalelor instituţii de stat şi de asigurare a ordinii publice. Numit şef al Comandamentului Militar Central al Revoluţiei, gl.Guşă Ştefan s-a deplasat în clădirea fostului C.C. de unde, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 a exercitat conducerea acţiunilor militare împreună cu gl. Vlad Iulian. În acest timp, exista o legătură directă cu gl. Stănculescu ce se găsea la sediul M.Ap.N. Declanşate în jurul orelor 1830 în Piaţa Palatului din capitală, acţiunile diversioniştilor au cuprins principalele oraşe ale ţării, cu prioritate în zona de Vest şi Sud-Vest a ţării. La aceeaşi oră, în Piaţa Palatului, persoane neidentificate au deschis foc de armă diversionist. Militarii existenţi în dispozitiv au răspuns cu foc asupra locurilor de unde se trăsese, respectiv Palatul Republicii, blocurile din jurul pieţii, sediul Direcţiei a V-a din D.S.S., Biblioteca Centrală Universitară, fără a se dispune de informaţii referitoare la apartenenţa, intenţiile şi valoarea forţelor cu care se confruntau. Incidentele ce au urmat zilei de 22 decembrie 1989, cu începere de la orele 1800 şi care au avut intensitate maximă în nopţile de 22 spre 23 decembrie şi 23 spre 24 decembrie 1989 au fost cantonate în jurul unor obiective de importanţă vitală şi de interes naţional astfel: Piaţa Palatului (fostul sediu C.C.); M.Ap.N., sediul şi împrejurimile T.V.; sediul şi împrejurimile Radiodifuziunii Române şi al Comandamentului Infanterie şi Tancurilor; zonele unităţilor militare din Ghencea, Antiaeriană; Aeroportul Internaţional Otopeni, etc. În ce priveşte fostul sediu al C.C., între orele 1930-2000, acţiunile elementelor ostile amplificându-se, din ordinul Comandamentului Militar constituit, au fost aduse în Piaţa Palatului noi forţe, inclusiv tancuri. Alături de efectivele armatei, au acţionat şi un număr de revoluţionari, înarmaţi cu armament ce a aparţinut Direcţiei a V-a din D.S.S. sau abandonat de alte cadre M.I., precum şi din cel existent în fostul sediu al CC al P.C.R. În urma focului violent, au fost ucişi 2 militari şi alţi nouă răniţi. Un detaşament a reuşit să anihileze grupul de terorişti existent în Palatul Republicii, trecându-se totodată la apărarea acestuia, a Muzeului Naţional şi a Hotelului Bucureşti. Conform declaraţiilor unor revoluţionari, în jurul orelor 1700-1730, a venit de Ia T.V. la fostul sediu al C.C. Ion Iliescu însoţit de Petre Roman care se afirma că aveau o lista dinainte concepută probabil la T.V, în care se prevedea un guvern printre care erau înscrişi a face parte şi Dăscălescu fost prim ministru, Ilie Verdeţ şi Fazekaş. Se pare că acest guvern a fost conceput împreuna cu Dumitru Mazilu. În acest sens, Dan Iosif declara: „… de fapt era guvernul lui Mazilu…” (declaraţie pag. 23-24). Există declaraţii care contrazic cele de mai sus. Începând cu orele 1830 s-a deschis foc şi asupra unităţilor militare şi a dispozitivelor de apărare organizate de armată la alte obiective. La orele 1945, atacurile terestre au cuprins şi unităţile militare ce aparţineau Apărării Antiaeriene a Teritoriului şi a Trupelor. Concomitent, s-au declanşat şi acţiunile de război psihologic şi electronic, materializat prin informaţii abundente, în marea lor majoritate false, din surse ca televiziunea, radio, sistemul telefonic civil şi chiar sistemul de telecomunicaţii militar. Informaţiile conţineau date referitoare la mişcări de forţe teroriste, în special terestre, dar şi aeriene şi maritime. Ca urmare, în baza ordinului gl.Guşă au fost luate măsuri de supraveghere a căilor de acces, în şi din Capitală. Totodată, unităţile de apărare antiaeriană au fost trecute în regim de „Serviciul de luptă nr.1”, cu ordin de a deschide foc asupra ţintelor aeriene neprogramate. Declanşarea unor intense acţiuni de război psihologic şi electronic, care prefigurau imaginea unei posibile confruntări militare de anvergură, în plan terestru, aerian şi maritim, demonstrează aproape cu certitudine existenţa unui scenariu realizat din exterior, cu sprijin în interior. În acest sens, pot fi exemplificate diferite publicaţii străine, care independent de opiniile. noastre au tratat acţiunile de război psihlogic şi electronic, dezlănţuit în decembrie 1989 asupra României, ajungând în final la aceleaşi concluzii. Dar un rol important l-a avut în aplicarea acestui scenariu şi avalanşa de zvonuri şi informaţii false, transmise de mass-media şi, în special, de TVR, informaţii şi zvonuri emise fără discernământ şi fără a fi verificate, chiar de unii oameni de bună credinţă. Puzderia de informaţii creau imaginea existenţei unor puternice forţe contrarevoluţionare înarmate, ce puneau în pericol victoria revoluţiei. Dar despre acest lucru vom vorbi într-un capitol separat. - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/01/raport-dezastrul-diversiunea-teroristii-si-crimele-din-bucuresti-in-timpul-evenimentelor-din-decembrie-1989-ce-ascundea-sergiu-nicolaescu-sub-presul-revolutiei-iv/#sthash.W0g4M6rU.dpuf


Pretutindeni s-a acţionat după acelaşi scenariu, atacurile fiind îndreptate, cu precădere, asupra unităţilor militare şi a obiectivelor apărate de armată, cu intenţia clară de a crea un conflict deschis între armată şi celelalte forţe înarmate, de a provoca un război civil pentru aplanarea căruia era necesară o intervenţie militară din exterior. De altfel, existau unele informaţii potrivit cărora la graniţă, pe teritoriul unor ţări vecine existau deja grupări de forţe gata de intervenţie sau ajutor. Încă din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, conducerea superioară a armatei s-a confruntat cu o situaţie deosebită, datorată avalanşei de informaţii false şi perturbării mijloacelor de legătură şi cercetare electronică. Solicitările noilor organe locale adresate armatei de a se interveni cu forţe pentru protecţia unor obiective, exagerându-se deseori pericolul, a determinat realizarea dispozitivelor de apărare succesiv şi, în special, pe timp de noapte, sub focul real sau simulat al unor forţe potrivnice. Astfel, în prima fază, structura dispozitivelor de apărare era eterogenă, ajungându-se în unele cazuri, la supradimensionarea lor, aceasta având consecinţe negative în ceea ce priveşte organizarea cooperării şi a focului. Ca urmare s-au creat mai multe aglomerări de forţe alcătuite din structuri militare extrem de eterogene (unităţi militare, subunităţi de G.P., forţe de miliţie, subunităţi din trupele de securitate, civili înarmaţi din securitate sau activişti de partid), la care se adăugau o imensă mulţime de oameni apărută în preajma obiectivelor în urma repetatelor apeluri ale T.V.R. care chemau masele să sprijine şi să apere revoluţia. Pe fondul provocărilor evidente şi al acţiunilor incontestabile a unor elemente ostile, ca urmare a imposibilităţii de a pune în aplicare planurile de apărare pregătite din timp, ele fiind înlocuite prin planuri improvizate, ce încorporau forţe diverse şi numeroase, care ele însele îşi arogau un grad însemnat de independenţă, explică imposibilitatea practică şi obiectivă de a realiza în primele ore, a unei conduceri unitare precum şi organizarea unei cooperări eficiente între forţele participante. La toate acestea, se adaugă şi lipsa unui sistem de transmisiuni necesar conducerii, înştiinţării şi cooperării acestor forţe. Către orele 2010 ca urmare a presupusei reacţii a aşa-zisei „armate secrete a lui Ceauşescu” şi după unele păreri din ordinul prim adjunctului ministrului apărării naţionale şi şef al M.St.M. – gl. Guşă, se ordonă aducerea de trupe la Bucureşti. Chemarea s-a realizat în acelaşi timp prin televiziune de Cico Dumitrescu care s-a adresat unităţilor de la Râmnicu-Sărat, Focşani, Galaţi etc. Acest lucru nu este recunoscut de gl. Guşă, el în calitatea ce deţinea şi la răspunderile şi cunoştinţele ce le poseda, nu putea să ordone deschiderea porţii Focşanilor şi a Siretului de Jos. În acest sens iată ce declara gl. Guşă: „… am căutat să stăvilesc aceste cereri ce se făceau prin T.V. de a aduce la Bucureşti mari unităţi care nu erau necesare.. se dezorganiza sistemul de apărare al ţării … erau suficiente forţe în capitală şi apoi nu ştiam cine ne atacă, era vorba de terorişti, dar teroriştii nu se nimicesc cu regimente de tancuri… eu vă asigur că unităţile care apărau la pace T.V. erau arhisuficiente. dar ca să vină…Focşanii, Galaţii, Râmnicu-Sărat şi Moldova e o mare greşeală … marinarul … mi se pare Cico Dumitrescu, nu era locul lui acolo … la Focşani descoperea poarta Focşanilor de la Galaţi, din Moldova. Piatra Neamţ descoperea poarta de est a ţării. Pentru că orice s-ar spune pericolele pentru România au venit totdeauna … ştiţi de unde … nu ne-a atacat nimeni din vest. Culmea este că s-a spus că-i din ordinul şefului M.St.M. (declaraţie pag 11-15). Declaraţia gl.Guşă este sub imperiul emoţiei şi subiectivităţii. În continuare, se impune a se notifica că în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989 col. Ardeleanu Gheorghe comandantul Trupelor U.S.L.A împreuna cu locţiitorul său col. Gherghina Gheorghe au fost convocaţi la sediu fostului C.C. al P.C.R. la ordinul gl.col. Vlad Iulian unde li s-a ordonat să se pună la dispoziţia revoluţiei. După aproximativ o oră, a revenit în unitate împreuna cu Isac Constantin (nume conspirativ lonescu) reprezentant al revoluţionarilor unde au convocat efectivele existente şi le-au transmis ordinul că: „… din acest moment unitatea, în întregul ei se afla la dispoziţia Frontului şi a Revoluţiei, urmând a executa misiunile şi sarcinile ce îi vor fi încredinţate …”. După opiniea lui Dan Iosif rezultă însă că a apărut col. Ardeleanu şeful trupelor U.S.L.A. şi dorea să se predea împreună cu oamenii lui …” (declaraţie pag.19). După acest eveniment în sediul fostului C.C. au pătruns unii cetăţeni cu intenţii diferite; în acest sens, Dan losif declara: „… în continuare am blocat uşile pentru că lumea voia să intre, începuse jaful … cred că au intrat cam 3.000 de oameni, fără nici un control… au început să fie arestaţi Dincă, Postelniciu, Verdeţ, Florea Ceauşescu şi alţii, şi Dăscălescu …” (declaraţie pag. 19). Mulţi dintre cetăţenii intraţi în sediul fostului C.C. grupaţi în diferite zone ale clădirii se străduiau şi întocmeau tabele de guverne care să preia conducerea statului. Se pare că şi cei ce asigurau conducerea operativă militară şi civilă au întocmit un astfel de tabel. După declaraţiile lui Dan Iosif rezultă: „s-au constituit mai multe guverne …s-au făcut vreo 14 la fiecare etaj s-a făcut un guvern, la fel la fiecare colţ… prima formă este aceasta: 1. gl. Guşă, 2. gl.col. Militaru, 3. cpt. Lupoi Mihai, 4. col. Pîrcălăbescu Cornel, 5. prof Mazilu Dumitru” (declaraţie pag. 20). În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, şeful M.St.M., gl.mr. Guşă Ştefan, în timp ce se găsea la sediul C.C., a refuzat cu hotărâre varianta solicitării de ajutor militar extern de la sovietici pentru combaterea teroriştilor. Necunoscător al limbii ruse. gl.Guşă a solicitat o persoană din cei prezenţi din încăpere, care să execute translaţia. S-a prezentat o studentă Cristina Ciontu, prin intermediul căreia gl. Guşă a refuzat ajutorul sovietic de orice natură. El a declarat: „Chiar dacă vor mai muri oameni, armata este capabilă să facă faţă teroriştilor. Ca şef al M.St.M., nu voi admite niciodată să se ceară ajutor militar de la nimeni… s-a cerut clar măcar o brigadă de desant şi Militaru ştie, de ce ascunde treaba asta ?… eu l-am văzut pe gl. Militaru vorbind din biroul M.Ap.N. în 23 după amiază …” (declaraţie pag. 17-18). Acest refuz a fost repetat şi în ziua de 23 decembrie 1989, când a revenit la sediul M.Ap.N., de unde a purtat, prin translator, o convorbire telefonică cu şeful M.St.M. al Armatei Sovietice, gl. Moiseev. Singurele persoane care aveau dreptul şi aveau semnătură şi poziţie în organele de conducere ale Forţelor Armate Unite ale Tratatului de la Varşovia şi care aveau dreptul să solicite sprijin în numele armatei române era ministrul apărării naţionale, gl. Milea Vasile, şi şeful M.St.M. gl Guşă Ştefan. Aşa se şi explică de ce în acele zile şi nopţi toţi reprezentanţii militari atât a F.A.U. dar şi a unor armate vecine îl căutau şi doreau să se adreseze gl. Guşă. Deşi există o legătură telefonică şi prin radio cu M.St.M.. totuşi conducerea operativă nu mai putea fi asigurată din sediul C.C. şi ca urmare în după amiaza zilei de 23 decembrie 1989, gl. Guşă se va deplasa la M.St.M. Cu această ocazie, el declară: „… aici mi-am dat seama că nu aveam cum să mai conduc. Telefoanele erau foarte reduse …” (declaraţie pag. 27). Discuţia de un eventual ajutor sovietic s-a realizat în cadrul unei discuţii purtate de o echipă sosită la M.Ap.N. din care făcea parte potrivit declaraţiilor gl. Guşă: „... dl. Iliescu, Voican, Petre Roman, Militaru, …” (declaraţie pag. 23). În ziua de 23 decembrie 1989 gl. Guşă a vorbit prin telefon cu ministrul apărării al Ungariei, gl. Carpati, căruia de asemenea i-a comunicat că nu este nevoie de ajutor: „… iar în 23 am vorbit cu Carpati de la unguri …” (declaraţie pag. 17). În legătură cu poziţia României în Tratatul de la Varşovia, gl. Guşă, care făcea parte din Comisia Şefilor Marilor State Majore ale Forţelor Armate Unite, declară: „… ne priveau ca pe ultimii. N-am avut încredere în ei şi nici nu o să am niciodată ...” (declaraţie pag. 16). În baza ordinelor M.St.M. au fost luate măsuri de aducere din teritoriu a noi forţe pentru apărarea capitalei. La orele 2030 (22 decembrie 1989), gl.lt. Stănculescu a ordonat luarea în subordine de către C.A.A.T. a Şcolii Militare de Ofiţeri de Securitate şi Miliţie Băneasa. La orele 2130 au fost atacate localurile 1 şi 2 ale M.Ap.N., din direcţiile complexelor „Orizont” şi „Favorit”, str. Miron Constantinescu, Drumul Taberei, cimitirul Ghencea şi latura de Est a Comandamentului Serviciilor Armatei. În seara zilei de 22 decembrie 1989, la orele 2135 un detaşament de 35 de ofiţeri-elevi de la Academia Militară s-au deplasat, în baza ordinului M.Ap.N., la sediul Miliţiei Capitalei pentru a asigura paza acestei instituţii aflată sub focul elementelor teroriste. La orele 2140, la Academia Militară, local 1, s-au declanşat acţiuni ostile, prin deschiderea focului atât din interior cât şi din exterior, producându-se astfel primele victime. În cursul aceleiaşi nopţi, sediile comandamentelor militare din Bucureşti, inclusiv al M.Ap.N. au fost ţinta unor atacuri teroriste, executate atât din puncte fixe de foc, în majoritate din clădiri şi de pe acoperişurile acestora situate în jurul obiectivelor militare, cât şi din autovehicule în mişcare. Împotriva acestora s-a răspuns cu foc. Acţiuni deosebit de violente poate cele mai violente au fost lansate asupra TVR, care, conform declaraţiilor martorilor oculari, a locuitorilor din zonă şi a Jurnalelor acţiunilor de luptă ale unităţilor militare participante la apărarea acestui obiectiv, focul a fost deschis, începând de la orele 2100, din vilele situate pe Calea Dorobanţi, intrarea str. Amiral Bălăcescu şi Ghe. Mocea nu şi dinspre vila lui Valentin Ceauşescu. La orele 2345, a fost introdus în dispozitivul de apărare al M.Ap.N., un detaşament de cercetaşi. Această acţiune a fost marcată de un tragic accident. Obligaţi să debarce din cele două autocamioane, datorită focului deschis de elemente neidentificate ce se găseau în Complexul „Orizont” şi din blocurile învecinate, dar şi de militarii din dispozitivul de pază, care nu fuseseră înştiinţaţi de sosirea detaşamentului, a determinat producerea unui intens schimb de focuri. Urmarea a fost decesul a 4 militari cercetaşi şi rănirea altora 7. Incidentul este descris într-un subcapitol separat. În aceeaşi noapte (22 spre 23 decembrie 1989), un detaşament de la Academia Militară Tehnica, format din 347 studenţi şi 13 cadre, chemat să întărească dispozitivul de pază al M.Ap.N., au ajuns la obiectiv la orele 0130. în faţa Centrului de Calcul, coloana de autobuze a fost întâmpinată de focuri de armă, determinând astfel debarcarea precipitată a efectivelor aflate în autobuze concomitent cu riposta de foc executată din dispozitivul de apărare al ministerului. Surprinşi de schimbul de focuri, elevii s-au adăpostit înapoia unor obstacole existente în zonă. Acţiunea s-a soldat cu uciderea a 5 studenţi şi rănirea altor 8. Patru din studenţii ucişi au fost împuşcaţi în cap şi unul în inima. În unul din cadavre a fost găsit un glonţ atipic armamentului din dotarea armatei (incidentul este descris într-un capitol separat). În aceeaşi noapte în jurul orelor 0200 o coloană militară a U.M. 01065, ce se deplasa din direcţia Ploieşti, a fost întâmpinată la barajul existent la linia de centură a Capitalei, de reprezentantul C.I.S.N., regizorul Sergiu Nicolaescu. Imediat după trecerea de baraj, asupra capului coloanei s-a deschis foc din 3 autoturisme Dacia care circulau, cu farurile stinse, dinspre Bucureşti. Cu acest prilej a fost rănit un ofiţer, determinând deschiderea focului de către blindatele din coloană. După acest incident, unitatea s-a deplasat la TVR, unde elemente teroriste ţineau sub foc clădirea şi cetăţenii, veniţi în număr mare, să apere instituţia. Au fost lăsate aici două tancuri şi 3 T.A.B.-uri pentru întărirea dispozitivului şi restul unităţii s-a deplasat la Aeroportul Otopeni. Este de remarcat faptul că această unitate a traversat 5 filtre fără incidente datorită recunoaşterii lui Sergiu Nicolaescu aflat pe primul tanc. Conform Jurnalului acţiunilor de luptă, pe timpul staţionării în Piaţa Aviatorilor, asupra militarilor s-a executat foc din direcţiile Consulatului Sovietic şi clădirile adiacente. Cu acest prilej, a fost împuşcat mortal un militar şi alţi 4 răniţi. În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, asupra clădirii C.C. s-a executat foc de armă din mai multe puncte exterioare în majoritate din clădirile din jurul acesteia. În acest sens, Dan losif declara: „… în noaptea de 22 a început coşmarul… în clădirile din jurul C.C. au fost 12 puncte de lunetişti. În 8 puncte au fost găsite P.S.L.-uri puşti speciale cu lunetă, cu muniţia aferentă, …este foarte uşor ca după clădirea fostului palat să tragi două focuri precise, cu arma cu lunetă, în această clădire care nu mai avea geamuri…” (declaraţie pag.24). Totodată, revoluţionarul participant la evenimente în sediul C.C. cu referire la acţiunile teroriste mai relatează: „… la etajul 2 unde este acum Ministerul Muncii, se trăgea cu 7-8 automate pe culoarul acela … cpt. Pascu a aruncat grenada … s-a auzit un răcnet după care s-a făcut linişte. Ne-am dus pe culoar, am găsit urme de sânge care duceau până la scări, iar de acolo a dispărut tot … au fost doi inşi îmbrăcaţi în negru … nu se ştie nimic …” (Declaraţie pag.29). Iar în continuare: „…pot să vă spun că de pe sala Palatului…am văzut gura de foc trăgând, am văzut… foc la gura ţevii. Un trăgător experimentat s-a aflat în curte în faţa intrării în Muzeul de Artă…altă gură de foc bine localizată am văzut în clădirea Direcţiei a V-a ….” (Declaraţii pag. 45) Revoluţionarii pătrunşi în încăpere, au forţat fişetele şi birourile existente, în unele din acestea găsind diferite obiecte, de la planuri de apărare, la bani, valută şi obiecte de patrimoniu. Concomitent, au descoperit în subsoluri, încăperi complet utilate, pentru o supravieţuire îndelungată. În acest sens, iată ce descrie revoluţionarul Dan Iosif: „… în fişete s-au găsit planuri de apărare cu cuiburi de apărare de lunetişti … tot ce intră în arsenalul securităţii. (declaraţie pag.28), … au dispărut banii trimişi la C.F.S.N. … 16.000 de $ în fişic …în orice caz s-au furat foarte multe de aici din C.C.… (declaraţie pag. 48). Cu referire la subsoluri adaugă: am găsit multe intrări şi ieşiri secrete … în acest subsol am găsit un buncăr autentic „ (declaraţie pag. 29). Din declaraţia aceleaşi persoane rezultă că: „tuneluri erau la 43 m, uşi blindate … pe el (se referă la Nicolae Ceauşescu -n.n.) l-au dus pe sus să-l prindem şi ei (se referă la personalul de protecţie -n.n.) au luat-a pe partea cealaltă (Declaraţie pag. 54). Referindu-se la persoanele care au executat foc asupra revoluţionarilor în interiorul clădirii fostului C.C., Dan Iosif declară: „..nu se poate demonstra vinovăţia din punct de vedere penal, dar moral … dar putem şti că toţi am fost acolo, au tras, iar apoi au aruncat armele ca să scape de responsabilitatea faptelor şi aceştia sunt cei ce au fost plini de zel…”(declaraţie pag. 32). Începând de la orele 1200 pe-22 decembrie 1989 şi până în dimineaţa de 23 decembrie 1989 revoluţionarii existenţi în sediul fostului C.C. au trecut la reţinerea, tuturor ofiţerilor de securitate care se aflau în clădire. În acest sens, Dan Iosif declară: „… în 22 decembrie de la orele 1200 şi până în 23 decembrie am arestat ofiţerii de securitate existenţi în clădire …” (Declaraţie pag.40). Cu referire la acţiunile teroriste declară: „… principalii vinovaţii în toată această horă nu ştiu dacă vom afla vreodată … după părerea mea sunt ofiţeri de securitate habotnici care nu au vrut să înţeleagă că totul este terminat … v-am spus că a zis Vlad. Executaţi ordinele aşa cum le-am stabilit” când fiindcă în prezenţa noastră gl. Vlad nu a dat ordine. Cui le-a dat ? În ce au constat ? Toată lumea spune că nu au existat proiectile neconvenţionale ! Cum nu ? Au existat. Eu am scos din buzunarul celui care a murit la etajul 3 cartuşe neconvenţionale gloanţe de mare putere …” (Declaraţie pag. 38-39) În ziua de 23 decembrie 1989, orele 0145, o unitate din garnizoana Focşani s-a deplasat spre Bucureşti, pentru întărirea apărării capitalei. La intrarea în oraşul Râmnicu-Sărat, unitatea a fost obligată să participe la respingerea unor atacuri teroriste semnalate în zona depozitului de muniţie. Continuându-şi deplasarea şi ajungând în jurul orelor 1200 a fost întâmpinată cu foc inclusiv dintr-un elicopter neidentificat, determinând amplasarea în teren, unde a rămas până la orele 2230, când s-a regrupat şi a reluat deplasarea spre capitală. Pe tot traseul, asupra coloanei s-a executat foc din diferite direcţii, fără a se înregistra morţi sau răniţi. La ajungerea în Bucureşti, blocarea circulaţiei a determinat fragmentarea coloanei şi regruparea acesteia în totalitate abia în dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989, la orele 0830, când a realizat un dispozitiv circular de apărare în zona parcului şi a pieţii agro-alimentare de pe B-dul Moghioroş. În jurul orelor 0930, s-a deschis foc asupra dispozitivului militar din blocurile din jur. În seara acestei zile, atacurile au început cu intensitate sporită, existând încercări de pătrundere în forţa în dispozitiv, folosind în acest scop autovehicule. Două autoturisme au fost incendiate ca urmare a focului apărătorilor, iar răniţii transportaţi la spital. Ulterior, unitatea s-a regrupat pe str. Miron Constantinescu de unde a acţionat pentru apărarea sediului M.Ap.N. În această zi, la orele 0130, Comandamentul Aviaţiei Militare, a ordonat trecerea la pază întărită a aeroporturilor şi depozitelor Aviaţiei. În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, preşedintele C.F.N.S., Ion Iliescu, l-a numit în funcţia de ministru al apărării naţionale pe gl.col.(r.) Militaru Nicolae. Despre această numire s-a informat M.St.M. al F.A. ale U.R.S.S. şi comandantul şef al F.A.U. ale Tratatului de la Varşovia. Gl.mr Guşă a rămas şef al M.St.M. până în 28 decembrie 1989, când a fost numit şef al Statului Major al Armatei a 4-a (Cluj), iar funcţia de şef al M.St.M. a fost îndeplinita de gl.col. Vasile Ionel. Practic, din 24 decembrie 1989 generalul nu şi-a mai exercitat funcţia. Una din principalele decizii ale noului ministru, a fost aducerea din rezervă, pe funcţiile neîncadrate, a unui număr important de generali şi ofiţeri superiori, aflaţi la pensie. Marea majoritate a acestora îşi făcuseră studiile militare în U.R.S.S. Iată în acest sens ce declara gl. Guşă: „… gl. Militaru, când a venit pe scaunul de ministru, a pus mâna pe telefon, şi a început să-şi caute prietenii … au venit nişte comandanţi care erau de mult la pensie …” (declaraţie pag. 28). În aceeaşi zi, s-a emis Nota telefonica nr.S.A.2/902, care preciza rămânerea în continuare în subordinea Statului Major Central a Gărzilor Patriotice, situaţie păstrată până la 31 decembrie 1989, când, prin Decretul nr.35 al .F.S.N. Gărzile Patriotice au trecut în subordinea M.Ap.N. Unităţile militare au fost cu preponderenţă ţinta unor atacuri continue, executate cu scopul vădit de a bloca efectivele şi tehnica militară în cazărmi. Între orele 0600-0630 o subunitate de la Şcoala de Subofiţeri M.I. din Câmpina ce primise misiunea de a întări paza Aeroportului Otopeni. Datorită unor grave neînţelegeri şi greşeli organizatorice a fost întâmpinată cu foc din Aerogară. Difuncţionalităţile în conducere şi cooperare, precum şi nerespectarea voită sau involuntară a itinerariului stabilit pentru introducere în dispozitiv a subunităţii, s-a soldat cu importante pierderi de vieţi omeneşti nevinovate. Incidentul este în curs de judecare la Procuratura Militară Bucureşti şi este descris în baza documentelor şi a declaraţiilor deţinute de comisie într-un capitol separat. La orele 0900, M.St.M. a ordonat limitarea consumului exagerat de muniţie. În toată această perioadă, Apărarea Antiaeriană a Teritoriului şi Trupelor a executat trageri cu artileria şi rachetele antiaeriene asupra ţintelor aeriene pătrunse în zona de responsabilitate a subunităţilor sale şi nenotificate. Între orele 0740-1225. C.Av.M. a dispus cercetarea aeriană a municipiului Bucureşti, cu 7 avioane MIG-23. Totodată, aviaţia militară a participat la nimicirea grupurilor teroriste ce acţionau din pădurile Cornuleasa şi Chiciu, iar în jurul orelor 1200, cu 4 elicoptere, la nimicirea teroriştilor din cimitirul Ghencea. Înaintea ajungerii la obiectiv, datorită lipsei de informare şi cooperare, două elicoptere au fost avariate de efectivele dispuse în apărarea obiectivelor pe deasupra cărora au trecut. Un alt elicopter, ce primise misiunea de sprijin cu foc a forţelor ce apărau TVR, datorită lipsei de cooperare, a fost considerat, de către apărători ostil, determinând deschiderea focului asupra sa. Ridicarea aviaţiei în aer era posibilă numai cu ordinul ministrului apărării naţionale sau a şefului M.St.M dat comandantului aviaţiei. În acest sens. gl. Guşă a declarat: „… ridicarea aviaţiei se făcea numai de comandantul aviaţiei, acesta primind ordin de la ministrul apărării naţionale sau al şefului M.St.M. Eu nu am dat asemenea ordin …” (Declaraţie pag. 33). Datorită avalanşei de informaţii, greu de verificat, ce se succedau cu rapiditate şi care aveau ca obiect existenţa unei importante grupări teroriste ce vizau capitala, s-a ordonat aducerea unor noi forţe din garnizoanele Piteşti, Târgovişte şi Buzău. Astfel, la orele 1300, au intrat în dispozitivul de apărare al M.Ap.N., unitatea militară chemată de la Piteşti şi Târgovişte, iar ulterior cea de la Galaţi. În urma apelurilor repetate între orele 2000-2345. la TVR. au intrat în dispozitivul de apărare subunităţi chemate din Medgidia şi un detaşament de la Caracal. În jurul orelor 1730. au reînceput atacurile asupra obiectivelor militare dar şi asupra TVR şi Radiodifuziunii. Între orele 1900-2400. unităţile militare au continuat să acţioneze pentru descoperirea şi anihilarea elementelor teroriste. Persoanele reţinute ca suspecte în această perioadă au fost predate sub pază la corpul de gardă al instituţiei, unde au stat până în ziua de 25 decembrie 1989, când au fost ridicate de către organele de miliţie. În dimineaţa aceleiaşi zile s-au luat măsuri de încetare a activităţii organelor de contrainformaţii militare, iar personalul acestora a fost trecut în subordinea comandanţilor de mari unităţi şi unităţi. Conform hotărârii noii puteri, în ziua de 23 decembrie 1989, orele 17.00, conducerea M.Ap.N., a trecut la luarea în subordine a Comandamentului Trupelor de Securitate cu unităţile subordonate acestuia şi a Inspectoratelor Judeţene ale M.I., precum şi a Comandamentului Trupelor de Grăniceri cu marile unităţi subordonate acestuia. În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, între orele 2330-0200, în faţa Centrului de Calcul al M.Ap.N., s-a produs un incident în care au fost implicate două echipaje U.S.L.A. cu două A.B.I.-uri. Sosind din direcţia str. Ho Si Min, au virat la dreapta pe Drumul Taberei, cu farurile stinse infiltrându-se în dispozitivul de luptă al companiei de tancuri existent în faţa sediul M.Ap.N. Aici, au staţionat 20-30 minute, fără a-şi semnaliza prezenţa. Incidentul este descris într-un subcapitol separate. Datorită intensificării focului elementelor teroriste, în ziua de 24 decembrie 1989, s-a trecut la reorganizarea dispozitivelor de apărare realizate de armată în garnizoana Bucureşti. Au fost luate în pază noi obiective civile de importanţă deosebită ca: uzine, fabrici, spitale etc. Pe timpul nopţii de 24 spre 25 decembrie 1989, acţiunile teroriste asupra obiectivelor apărate de armată s-au intensificat, îndeosebi asupra localurilor M.Ap.N. şi Comandamentului A.1, unde s-a încercat, fără reuşită, pătrunderea în obiectiv. În zilele de 23 şi 24 decembrie 1989 au fost transmise către trupe dispoziţiuni potrivit cărora se ordona amplificarea măsurilor de pază şi apărare a obiectivelor militare şi civile de importanţă deosebită, scotocirea zonelor de unde elemente neidentificate au acţionat cu foc, organizarea de patrule mixte pentru asigurarea ordinei, reţinerea şi verificarea tuturor persoanelor suspecte de acţiuni diversioniste. O dispoziţiune similară a fost transmisă şi în ziua de 25 decembrie 1989. În noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989. la M.Ap.N., a fost organizată o şedinţă la care au participat reprezentanţi ai C.F.S.N. gl. Militaru Nicolae, ministrul apărării naţionale şi gl. Stănculescu, şedinţă la care s-a hotărât soarta lui Nicolae şi Elena Ceauşescu .În declaraţia, sa gl. Guşă descrie: „Stănculescu, în 25, a fost la Târgovişte …în 24 noaptea a participat, şi el la şedinţa unde s-a hotărât soarta Ceauşeştilor, la care n-am participat că n-am fost chemat…” (Declaraţie pag. 22). Deşi, deţinea încă funcţia de şef al M.St.M. după opiniile proprii, gl. Guşă a fost deja marginalizat. Tot, privind soarta lui Ceauşescu, gl. Guşă declară: „soarta lui Ceauşescu, a fost hotărâtă de alţii, în altă parte judecat, …. omorârea lui s-a făcut de ai noştri , … cred că la Malta … Deci existau nişte interese ca Ceauşescu să nu mai poată vorbi … n-aş vrea să exclud însă cu desăvârşire şi ceea ce s-a mai spus, că dacă va fi omorât, nu se mai omoară lumea ! Este o părere personală că oricum într-o zi, două, se limpezeau apele … Se trăgea numai la anumite ore, dimineaţa sau seara… Se poate spune celor care susţin că a fost omorât pentru a nu se mai trage. că dacă se spunea că este prins şi este în mâinile armatei, lucrurile se linişteau si se putea face o judecată cum trebuie…”(Declaraţie pag 40-41). Declaraţia gl. Şt.Guşă se află sub imperiul sentimentelor datorită schimbării sale din funcţie şi numirea gl. Militaru în funcţia de ministru. După executarea cuplului prezidenţial, acţiunile diversioniste au scăzut brusc in intensitate. Unităţile militare şi-au concentrat atenţia pentru paza obiectivelor încredinţate: împiedicarea sustragerii de bunuri materiale şi eliminarea actelor de anarhie. În dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989, a avut loc aşa cum este cunoscut, procesul şi execuţia lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, activitate la organizarea căreia gl. Stănculescu a avut un rol deosebit de important, rol primit, din partea C.F.S.N., dar despre prinderea, procesul şi execuţia fostului cuplu prezindenţial, într-un capitol separat. În aceiaşi zi s-a continuat paza şi apărarea principalelor obiective din Capitală şi s-au desfăşurat acţiuni intense de neutralizare a elementelor teroriste. În dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989, din ordinul comandantului Armatei 1, gl. Voinea, două plutoane cu T.A.B.-uri s-au deplasat în str. Toamnei nr.37. la Comandamentul U.S.L.A.. pentru a-l supraveghea. Tot în această zi s-a trecut la restructurarea dispozitivelor de apărare, iar majoritatea unităţilor militare, efectivele şi tehnica militară respectivă s-au înapoiat în cazărmi (Documentar M.Ap.N nr.S2150/R/26.01.1994). La orele 1100, din ordinul ministrului apărării naţionale, legăturile din reţeaua telefonică guvernamentală au fost întrerupte până la noi ordine. La orele 1230, două avioane IL-28 au cercetat în două ieşiri zonele Chiciu, Ciornuleasa, Brăneşti, iar unităţile de apărare antiaeriană a teritoriului şi trupelor au executat foc, pe tot parcursul zilei, asupra oricăror ţinte apărute în zona lor de responsabilitate. La orele 2030, s-a comunicat prin posturile naţionale de radio şi T.V., că Nicolae şi Elena Ceauşescu, au fost judecaţi de Tribunalul Militar Suprem şi condamnaţi la moarte, sentinţa fiind executată. La orele 2200, cadre din Comandamentul Trupelor de Transmisiuni, au identificat şi scos din funcţiune, puncte de interceptare-ascultare telefonică-aparţinând M.I. Totodată, au fost luate măsuri de secretizare a tuturor comunicaţiilor ce aparţineau Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului. În ziua de 26 decembrie 1989, grupări teroriste au continuat atacurile asupra obiectivelor apărate de armată, în special a cazărmilor unităţilor militare şi a depozitelor de armament şi muniţie. La orele 1600, din ordinul ministrului apărării naţionale, gl. Militaru, un batalion din Trupele de Securitate au executat scotocirea Cimitirului Ghencea. Au fost luate măsuri de înştiinţare a unităţilor din împrejurimi. Nu s-au produs incidente. Între orele 1600-1800, din ordinul comandantului Armatei 1, s-au constituit două grupuri de intervenţie pentru Arhivele Statului – I.G.M., Piaţa Palatului –Bd. Magheru Hotel Union. În seara aceleiaşi zile unitatea specială R. a M.I. a raportat restabilirea legăturilor prin telefoanele operative.(T.O) În noaptea de 26/27.12.1989 au fost luate măsuri de retragere în cazărmi a unor efective ce asigurau paza Consiliului Popular sector 4 şi Piaţa Dorobanţi. armata şi transmiterea unor ordine ce viza În ziua de 27.12.1989, grupuri răzleţe de terorişti au continuat să execute foc izolat asupra unor obiective şi a populaţiei civile, mai ales în zonele Ghencea, Şos.Olteniţei, Palatul Telefoanelor, soldate cu un număr redus de victime. Reducerea treptată a acţiunilor teroriste a determinat reorganizarea dispozitivelor de apărare a obiectivelor păzite de armată şi transmiterea unor ordine ce vizau revenirea la normal a activităţilor. Astfel, la orele 0900 s-a ordonat, „tot armamentul individual se descarcă, se asigură iar muniţia se introduce în port-încărcător. Muniţia de pe T.A.B.-uri şi de pe altă tehnică de luptă se descarcă şi se introduce în cutii. Se păstrează în maşinile de luptă”. În cursul nopţii de 27 spre 28 decembrie 1989 au mai fost semnalate acţiuni izolate ale unor grupuri teroriste în zona cazărmilor din .Şos. Olteniţei. În ziua de 28 decembrie 1989, acţiunile de foc ale elementelor diversioniste au încetat. S-a trecut la cercetarea unor zone din care s-a executat foc de către grupuri neidentificate. Concomitent, au fost luate măsuri de retragere în cazărmi a unor efective şi a tehnicii de lupta, păstrându-se un număr mai important de forţe la sediul M.Ap.N., Radiodifuziune, TVR. Aeroporturile Băneasa şi Otopeni şi fostul sediu al CC. al P.C.R. În ziua de 29 decembrie 1989. au fost efectuate reorganizări de forţe aflate în Piaţa Palatului. TVR, centrala telefonică din Drumul Taberei, Piaţa Dorobanţi, serele Popeşti-Leordeni etc. În acelaşi timp au fost retrase din dispozitive efectivele de ofiţeri-elevi şi studenţi ai Academiei Militare. Din ordinul ministrului apărării naţionale, au fost luate măsuri de deszăpezire a unor căi de acces şi obiective şi au fost organizate gărzi pentru paza şi transportul unor personalităţi. La orele 2245, persoane neidentificate, au deschis foc asupra Palatului Telefoanelor. Băncii Naţionale, staţiilor de pompare a apei Grozăveşti şi Palatului Cotroceni. Începând de la această data şi până în luna ianuarie 1990 s-a ordonat luarea următoarelor măsuri: sporirea vigilenţei; controlul şi perfecţionarea dispozitivelor de apărare; asigurarea materială a militarilor din dispozitiv; prevenirea degerăturilor şi a îmbolnăvirilor; prevenirea avariilor la tehnică prin îngheţ; refacerea şi asigurarea legăturilor telefonice, telegrafice şi radio; organizarea grupelor operative şi altele. Din desfăşurarea evenimentelor în municipiul Bucureşti după 22 decembrie 1989 se pot desprinde câteva concluzii: - fuga cuplului prezidenţial a marcat o creştere spontană a entuziasmului popular; - numeroşi cetăţeni au trecut la ocuparea sediilor principalelor instituţii ale statului. Alături de populaţie, armata, a sprijinit noua putere revoluţionară, luând măsuri de pază şi apărare a obiectivelor militare şi civile, de importanţă vitală, împotriva acţiunilor elementelor teroriste ostile revoluţiei. Totodată, au fost luate măsuri de preîntâmpinare şi descurajare a forţelor contra- revoluţionare din interior şi din exterior de a declanşa un război civil; - în această perioadă, populaţia şi armata s-a confruntat cu o acută lipsă de informaţii reale, dar cu o avalanşă de informaţii şi date false, care au urmărit scoaterea populaţiei în stradă, dar şi blocarea unităţilor militare în cazărmi în paralel cu dispersarea acestora, folosind în acest scop procedee necunoscute armatei şi pentru contracararea cărora, nu era pregătită. (Atacuri simultane noapte-zi, pe mai multe direcţii, din puncte fixe, sau din autovehicule în mişcare. Atacuri aeriene realizate cu ajutorul ţintelor false, concomitent cu atacuri terestre); - dezlănţuirea, în special în perioada 22-24 decembrie 1989 a unor puternice acţiuni de război psihologic, cu care nu s-a mai confruntat armata şi populaţia civilă până atunci, care au condus la aprecierea eronată a unor situaţii create, reprezentând la un moment imaginea dezlănţuirii asupra României a unei operaţii aeriene de mari proporţii şi care urmau a fi completate cu acţiuni de desant aerian şi maritim; - informaţiile false, panicarde, emise de TVR şi radio, au întreţinut vrând-nevrând o stare de confuzie, teamă şi incertitudine, soldată uneori cu grave incidente; - existenţa unor forţe eterogene în dispozitivele de apărare, introducerea eşalonată a acestora, coroborată cu organizarea sumară a misiunilor, cu lipsa cooperării între forţele cu subordonare diferită, în condiţii de stress şi oboseală psihică şi fizică, a făcut posibilă amplificarea erorilor; - caracterul static, preponderent defensiv al dispozitivelor adoptate, a constituit una, din cauzele pierderilor suferite de apărători; ‘ - în plan general, nepregătirea şi lipsa conducerii unitare a focului, a generat un consum mare de muniţie pentru lovirea unor obiective izolate, situaţie agravată şi de lipsa de precizie în executarea focului, datorate inexistenţei aparaturii de ochire pe timp de noapte şi a slabei instrucţii militare, precum şi necunoaşterea adversarului şi a procedeelor de acţiune ale acestuia; - slaba pregătire a armatei şi a celorlalte forţe ce apărau revoluţia, confruntate, pentru prinma dată, cu acţiuni de gherilă urbană. După 22 decembrie 1989, în condiţiile confuze şi complexe analizate, armata a înregistrat 107 militari şi salariaţi civili decedaţi şi 312 răniţi (S.2150/R/26.01.1994), Iar în rândul populaţiei civile s-au produs un număr de 997 decedaţi şi un număr de 3040 răniţi. 4.4.1. Evenimentele consumate în nopţile de 22/23 şi 23/24.12.1989 în zona Ministerului Apărării Naţionale 4.4.1.1. Evenimentule în care a fost implicat Detaşamentul 2 Paraşutişti din U.M. 01171 Buzău În după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, Detaşamentul 2 Cercetare din U.M. 01171 Buzău comandat de lt.col. Truţulescu Gheorghe a primit ordin de la şeful Direcţiei Informaţii V.A. – Dinu Ştefan – să se deplaseze la Bucureşti cu două autovehicule pentru a se integra în dispozitivul de apărare al M.Ap.N. La executarea misiunii, detaşamentul a fost însoţit de col. Constantinescu Anghel, ofiţer reprezentant al Direcţiei Informaţii al Armatei. La intrarea în Bucureşti, detaşamentul a fost întâmpinat de mr. Jurcan Ion .şi de cpt. Roman Nicolae din aceeaşi direcţie, care îmbarcaţi într-o Dacie personală au condus coloana către sediul M.Ap.N. Ajungând în faţa M.Ap.N. în jurul orelor 2345 deplasându-se dinspre direcţia Academiei Militare pe Drumul Taberei, cele două autovehicule au intrat în zona de foc dintre elemente necunoscute ce acţionau în zona restaurantului Orizont şi a blocurilor de locuinţe şi efectivele ce apărau localul ministerului, de cealaltă parte. Cercetaşii au fost obligaţi să debarce şi să se adăpostească în teren deschizând foc asupra ministerului. Duelul de foc s-a soldat cu 4 persoane decedate şi rănirea altor 7 din rândul cercetaşilor. Intervenţia aspră a col. Constantinescu Anghel a determinat oprirea focului de ambele părţi. După efectuarea recunoaşterii, cercetaşii au fost încadraţi în dispozitivul de apărare al M.Ap.N. Reproducem succint unele din declaraţiile unor martori care conţin referiri la acest incident. Mr. Grigorescu Dan din U.M. 0l842 Boteni, ofiţer elev al Academiei Militare la acea dată şi care a rămas în serviciu la poarta 2 a M.Ap.N.-ului, vis-a-vis de Complexul Orizont: „în jurul orelor 2400 a oprit în faţa ministerului o Dacie şi înapoia ei fiind oprit un camion militar. Având în vedere că anterior se trăsese din mijloacele auto asupra ministerului cei din obiectiv au deschis foc asupra Daciei… concomitent cu atacatorii sau agresorii din blocul din dreapta. După aproximativ 3 minute a strigat cineva la noi şi l-am cunoscut după voce pe col .Constantinescu…” Declaraţii asemănătoare au dat şi alţi ofiţeri-elevi, respectiv cpt. Ionescu Florin din U.M. 0l966 Clinceni. Reţinem de la acesta că este posibil ca persoanele din conducere, respectiv col. Safta, ce răspundea de apărarea ministerului, împreuna cu col. Anastasiu uitaseră sau nu cunoşteau de sosirea detaşamentului de la Buzău. Din declaraţie rezultă că s-ar fi primit ordin de deschidere a focului asupra coloanei: „… au apărut noaptea mai înainte de miezul nopţii. Înainte de aceasta, ni s-a transmis prin telefon de col. Softa sau de către col. Anastasiu că se îndreaptă spre noi o coloana de autocamioane (de terorişti – n.n.) şi să se tragă asupra ei. Ordinul a fost clar şi limpede… Afară era întuneric, iar becurile fuseseră sparte. La un moment dat am auzit … Nu mai trageţi … că-mi omorâţi oamenii. Sunt col. Constantinescu … s-a oprit focul…” Dumitru Gheorghe, ce se deplasa pe Drumul Taberei cu o Dacie a observat un camion militar şi cineva care striga: „… să spună parola … s-a oprit focul şi nu s-a mai tras …era o formaţie de câţiva militari … un cetăţean care era în balcon în blocul din spatele Agenţiei loto a strigat: uite-l acolo, e între ei, acolo! Un individ care era în grupul acesta cu noi a lăsat arma jos şi a luat-o la fugă … dispărând după colţ…” Este posibil ca acesta să fie un ofiţer din cadrul detaşamentului. Redăm un extras şi câteva idei din raportul cpt. Cazan Ionel din U.M. 0l17l Buzău: „… Ne-am îmbarcat în camioane şi ne-am deplasat pe itinerariul Buzău – Urziceni – Bucureşti. Am fost aşteptaţi la intrarea în Bucureşti pentru a ne conduce la destinaţia care nouă nu ne-a fost precizată. La ajungerea în faţa sediului M.Ap.N. asupra camionului în care eram s-a deschis foc de către o subunitate din paza acestui sediu…” Din depoziţiile col. Anastasiu rezultă că în jurul orelor 2400 a fost sesizat de cpt. Radu Dragoş, şeful punctului de control de la intrarea principală a M.Ap.N.-ului, actualmente decedat, în legătură cu faptul că de peste drum s-a deschis foc automat asupra sediului M.Ap.N. În declaraţie se menţionează că nu el a dat ordin de deschidere a focului şi că atunci când s-a raportat la faţa locului a şi oprit tragerile. Există posibilitatea ca ordinul de deschidere a focului să fi fost dat de col. Safta, ulterior avansat general, decedat şi acesta ulterior şi ca urmare nu s-a putut stabili cui aparţine vinovăţia incidentului.(!) 4.4.1.2. Incidentul în care a fost implicat detaşamentul de studenţi şi cadre din Academia Tehnică Militară În scara zilei de 22.12.1989 gl. mr. Angheloiu Ion locţiitor al comandantului Academiei Militare pentru Învăţământul Tehnic a primit ordin de la comandantul Academiei Militare Generale gl.lt. I.ogofătu Gheorghe în baza ordinului şefului Direcţiei Operaţii din M.St.M. gl.lt. P. Eftimescu Nicolae să pregătească un detaşament de studenţi care să participe la apărarea sediului M.Ap.N. Detaşamentul a fost constituit din Compania a 4-a comandata de col.ing. Constantin Gheorghe având un efectiv de 215 studenţi şi Compania a 5-a comandată de col.dr.ing. Papuc Viorel având un efectiv de 132 de studenţi. La aceste efective se adăugau şi 13 ofiţeri cadre. Înaintea plecării spre sediul M.Ap.N. gl. Angheloiu a precizat subordonaţilor itinerarul de deplasare, respectiv: Bdul. Tudor Vladimirescu, Şos. Panduri, Bdul Drumul Taberei, intrarea în sediu având loc pe la punctul de control situat vis-a-vis de Complexul Orizont. Comisia Senatorială constată că privind cooperarea, asigurarea tehnică, materială şi logistică, semnale de recunoaştere, caracteristici de lucru pentru mijloacele de legătură, nu au fost precizate şi nici nu s-a numit un şef al întregului detaşament. Pusă în mişcare, coloana de şase autobuze cu studenţi a ajuns în jurul orelor 0100-0115 în faţa Centrului de Calcul al M.Ap.N., oprindu-se la aproximativ 100 m de intrarea în M.Ap.N. datorită deschiderii focului asupra ei din Centrul de Calcul. Intensitatea focului a determinat debarcarea precipitată a studenţilor şi adăpostirea acestora în zonă luând poziţii de tragere între blocurile Al, A2 şi B3, iar alţii s-au adăpostit pe scările şi holurile blocurilor. Reacţia studenţilor a fost haotică, ripostând cu foc în toate direcţiile. Adăpostirea pe partea blocurilor s-a produs nu datorită tragerilor dinspre minister, ci datorită faptului că autobuzele circulau pe partea dreaptă, deci foarte aproape de blocuri şi de spaţiile verzi, iar uşile autobuzelor s-au deschis tot pe această parte. După intervenţii repetate, studenţii au putut fi recunoscuţi şi introduşi în incinta ministerului, însă rezultatul acţiunii a fost tragic. Au fost ucişi 5 elevi şi răniţi alţi 8. Tragicul eveniment a putut fi posibil şi ca urmare a faptului că la stabilirea itinerariului nu s-a ţinut seama de situaţia conflictuală din zonă începând din seara de 22 decembrie 1989. Absenţa unor legături de conducere şi cooperare cu grupa operativă ce conducea apărarea M.Ap.N. şi cu forţele din dispozitiv precum şi lipsa de măsuri preventive pentru a evita incidentele. Interpretarea greşită a intenţiilor celuilalt coroborată cu deficienţele amintite anterior au determinat apariţia acestei erori profesionale. Iată extras din declaraţia col.dr.ing. Papuc Florinel: „… Se pare că focul s-a executat dinspre Centrul de Calcul (maşinile fiind în mers nu aveau cum să fie auzite tragerile teroriste care aveau un zgomot mult mai redus ca amplitudine – n.n.)… În momentul următor cu studenţii prin salturi scurte şi târâş … militarii care asigurau paza ministerului au solicitat parola. Fără să le fi spus parola, deoarece nu o primisem. … pe baza afirmaţiilor noastre că suntem de la Academia Militară ne-aţi permis intrarea. Cred ca nu toţi apărătorii M.Ap.N.-ului au cunoscut faptul că urma să sosim… „. Trebuie remarcat că la deficienţele de conducere şi organizare se mai adaugă şi starea de spirit tensionată, rezultatul incidentelor anterioare şi a acţiunilor teroriste. Iată extras din declaraţia srg. Bocanu Liviu: „… Când a început debarcarea s-a tras asupra noastră foc cu foc după care s-a trecut la foc automat … Cele foc cu foc nu ştiu de unde s-au tras, dar în momentul în care s-a tras foc automat, acesta era din zona ministerului…” Studentul Manolescu Marius: „… Când am ajuns în faţa M.Ap.N. -ului am observat că autobuzul din faţa noastră a luat foc undeva în partea din spate. Autobuzul nostru a depăşit şi a oprit în faţa blocurilor situate vis-a -vis de M.Ap.N. Am debarcat… Am constatat cu surprindere că se trăgea în noi dinspre minister. Am convingerea că cei de la anumite nivele de comandă nu au ştiut că venim…”. Col.ing. Rodin Constantin susţine că primele focuri ar fi fost trase din blocul de locuinţe B.3.: „…Fiind primiţi cu foc … am fost obligaţi să coborâm şi să ne adăpostim … în această poziţie s-a executat foc atât dinspre sediul Centrului de Calcul al M.Ap.N., precum şi din blocul B3 (probabil de la etajele superioare ale acestuia) …” Din declaraţiile locatarilor rezultă că au fost identificate persoane ce au deschis foc către localurile M.Ap.N. Aceste trageri au întărit convingerea în rândul apărătorilor că sunt atacaţi de forţe teroriste. Din declaraţiile numitei Cosma Viorica, locatară în blocul A2 rezultă că la data de 22 decembrie 1989 către seară, spaţiul verde dintre cele două blocuri amplasate peste drum de M.Ap.N. a fost ocupat de un grup de persoane tinere care, din raţiuni necunoscute au deschis foc asupra ministerului. „ … La data de 22 decembrie 1989 … nu se întunecase încă .. am remarcat privind pe geamul de la bucătărie prezenţa unui grup de tineri în spaţiul verde din faţa noastră, respectiv în porţiunea dintre blocul nostru şi blocul A2 … Erau 4-5 persoane …Distanţa dintre mine şi ei era în jur de 20-25 m, poate şi mai aproape Mi-a atras atenţia că unul dintre ei era îmbrăcat într-o geacă albă, imaculată. Păreau în vârsta de 20 de ani …Erau tunşi cam la fel … Toţi erau înarmaţi. S-au deplasat lângă colţul blocului şi au început să tragă După ce au tras au fugit imediat în spatele blocului … Atunci a intervenit soţul meu care a strigai la ei după geam: < Potoliţi-vă, mă ! Ce dracu faceţi ! Unul dintre ei s-a răstit la noi si ne-a spus să intram în casă, să închidem geamul că ne trage un glonte în cap. A mai adăugat şi o înjurătura … Văzând despre ce e vorba, ne-am retras în casă Când au tras aceştia, cei de peste drum militarii, au ripostat …A doua zi l-am văzut pe cel cu geaca alba. era mort…”. - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/01/raport-dezastrul-diversiunea-teroristii-si-crimele-din-bucuresti-in-timpul-evenimentelor-din-decembrie-1989-ce-ascundea-sergiu-nicolaescu-sub-presul-revolutiei-iv/#sthash.W0g4M6rU.dpuf

Trebuie să recunoaştem marile deficienţe în organizarea conducerii şi a cooperării, nefuncţionarea corespunzătoare a mijloacelor de transmisiuni, caracterul eterogen al forţelor participante, lipsa coeziunii în luptă şi a comenzii unice precum şi libertatea de a deschide focul la propria dorinţa, ne oferă un tablou aproape complet al fondului pe baza căruia s-a produs evenimentul amintit şi al pregătirii ofiţerilor şi ostaşilor noştri.

Foto: Dan Badea Blog 4.4.1.3. Detalii referitoare la evenimentul petrecut în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 în care au fost angajate două echipaje USLA În urma unei înţelegeri dintre gl. Militaru Nicolae, ministrul apărării naţionale .şi col. Ardeleanu Ion, şef USLA, s-a dispus ca această unitate să intervină cu forţe proprii pentru scotocirea zonei înconjurătoare M.Ap.N. din care elemente teroriste ţineau sub foc clădirile M.Ap.N. În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 două vehicule blindate uşoare (ABI) aparţinând USLA au ajuns în zona B-dul Drumul Taberei venind dinspre Ho Si Min cantonându-se în zona M.Ap.N. Dispuse unul înapoia celuilalt pe Bdul Drumul Taberei în sensul de mers către intersecţia cu străzile Văiceni şi respectiv Miron Constantinescu, peste drum de clădirea Centrului de Calcul a M.Ap.N.-ului pe partea blocurilor A1 şi A2. în imediata vecinătate a locului unde au staţionat cele doua ABI-uri se afla dispozitivul de luptă al Batalionului 3 Tancuri din U.M. 01303 Târgovişte, precum şi alte efective. După ce au rămas în poziţia descrisă aproximativ 30 de minute, timp în care efectivele din dispozitiv ce erau în contact vizual cu ABI-urile nu au fost informate despre natura misiunii acestora, echipajele celor doua ABI-uri au fost angajate într-un incident cu forţele din dispozitiv care au deschis foc asupra lor atât cu echipamentul individual cât şi cu cel de pe tanc. Menţionam că infiltrarea în dispozitivul de apărare s-a făcut cu farurile stinse, fără semnalizarea prezenţei, pentru militarii M.Ap.N. În urma tirului nimicitor şi-au pierdut viaţa lt.col. Trosca Gheorghe, sg.maj. Neagoe Stelian-Theodor, sg.maj. Costache Ion Ion, toţi din primul ABI cu nr.1147 şi cpt. Cotuni Alexandru Eugen Trandafir, plt.maj. Mopicaru Ctin. Ion, plt. Oprea Ion Emil şi sg.maj. Surpăteanu Ctin Florin din cel de-al doilea ABI 1138. Alte doua persoane au fost grav rănite respectiv sg.maj. Păduraru Ionel şi sg.maj. Soldea Glie Ştefan. Leziuni superficiale a suferit şi civilul lsac Ctin. (alias lonescu, alias Dinescu). La sesizarea apărătorilor grupa centrala de coordonare a pazei localului M.Ap.N. a comunicat că nu cunoaşte nimic despre identitatea şi misiunea maşinilor respective, ordonând o cercetare la faţa locului, şi în caz extrem, să se răspundă cu foc. Din analiza cantitativă a efectivelor participante la apărarea M.Ap.N. rezultă că în incinta şi în jurul acesteia erau forţe de valoare aproximativă a unei divizii. Cum puteau aceste două ABI-uri să întărească un dispozitiv atât de puternic ce avea în compunerea sa numeroase ABI-uri şi TAB-uri? Dăm în continuare teza înfăţişată de gl. Militaru în conformitate cu care cele două ABI-uri ar fi trebuit să cada din spatele celor două blocuri amplasate faţa M.Ap.N., ele având misiunea de a scotoci în blocurile respective şi de a neutraliza pe cei care ţineau ministerul sub foc de arma. Aşa cum vom vedea, ABI-urile de la USLA nu au respectat traseul stabilit iniţial. O altă variantă susţinută de col. Anastasiu Cristian însărcinat cu organizarea acţiunilor de pază şi apărare a M.Ap.N. rezultă că ar fi ordonat unui tanc existent la poarta nr. 2 a localului M.Ap.N. din faţa Complexului Orizont să întreprindă acţiuni de cercetare a celor două ABI-uri şi să raporteze rezultatele la înapoierea în dispozitiv. Ca urmare, tancul a ieşit pe aleea de la poarta nr. 2. a virat la dreapta, deplasându-se spre cele doua ABI-uri cu viteză redusă şi cu reflectoarele aprinse. Când tancul ar fi ajuns în dreptul primului ABI, acesta l-ar fi întâmpinat cu foc. Ca urmare, tancul a răspuns cu foc de mitraliera calibrul 7,62. Concomitent, au deschis foc şi celelalte tancuri din dispozitivul de apărare al M.Ap.N. Înaintarea celui de-al doilea ABI a atras după sine focul apărătorilor ministerului. Este inadmisibil să poţi crede că două ABI-uri ar putea desfăşura un atac asupra M.Ap.N. care avea în apărarea sa circa o divizie mecanizată. Cum să credem în această situaţie că cei din ABI-uri ar fi deschis focul asupra unui tanc. Primul ABI a fost lovit de blindajul tancului şi aruncat pe cealaltă parte a carosabilului. O altă variantă rezultată din declaraţiile echipajelor de pe tancurile aflate în dispozitiv în faţa Centrului de Calcul, rezultă că cele doua ABI-uri, după ce au oprit pe partea dreaptă a Drumului Taberei, s-a încercat o intrare în legătură cu acestea, utilizând proiectoarele. Se pare că cele doua ABl-uri ar fi răspuns cu ajutorul semnalizatoarelor de direcţie. După ce ABI-urile au rămas pe loc aprox. 15-20 minute, poate chiar mai mult, se pare că echipajele ar fi primit ordin să nimicească cele două ABI-uri prin foc şi prin călcare cu şenila, lucru executat. Este imposibil de crezut că cele două ABI-uri şi-ar fi propus să nimicească tancurile existente în dispozitiv. Col. Safta (avansat ulterior gl.) a declarat că în noaptea de 23 spre 24, în jurul orelor 2330 i s-a raportat că în dispozitivul de apărare al blindatelor amplasate în faţa Centrului de Calcul s-au infiltrat două ABI-uri. Privind deschiderea focului, ofiţerul a declarat: „… Mi s-a raportai că ABI-urile au intrat în unghiul mort al tancurilor, timp în care se trăgea şi din blocurile vecine ministerului. Mi s-a raportat că ABI-urile au deschis foc prin gard. Atunci am ordonai să se acţioneze prin împingere şi prin foc, dacă este nevoie…”. Rezultă că grupa operativă nu a avut cunoştinţă de cele două obiective apărute în zona M.Ap.N. La data şi la ora consumării acestui eveniment, în cabinetul M.Ap.N. se găsea şi col. Ardeleanu, comandantul trupelor USLA . Într-o scrisoare adresata M.Ap.N. col. Ardeleanu a făcut următoarea declaraţie: „… Vă raportez că întors în unitate am stabilit cu certitudine că lt.col.. Trosca , fost şef de stat major din USLA, care a condus cele două echipaje de intervenţie … plănuise să mă lichideze pe mine şi pe col. Gherghina Gheorghe locţiitor al comandantului… Consider ca acest ofiţer a avut legături cu cineva din Direcţia de Contrainformaţii Militare şi cred că planul conceput împotriva mea trebuia să conducă la o clarificare de la cine a primit acest ordin şi de ce …”. Din declaraţia col.(r) Bliorţ Ion rezultă: „… în jurul orelor 2300 col. Ardeleanu care se afla la M.Ap.N. … a sunat pe telefonul scurt făcând următoarele precizări << Mă aflu în biroul ministrului apărării naţionale. În zona blocurilor din faţa ministerului, grupuri de terorişti execută focuri de armă asupra ministerului. Trebuie să pregătim forţe de intervenţie care să captureze teroriştii din zona. Câte echipaje ai la dispoziţie?>> I-am răspuns lt.col. Trosca de lângă mine şi să-mi permită să-l întreb, întrucât el coordona acest compartiment. Pe loc lt.col. Trosca a comunicat că poate forma trei echipaje cu care poate acţiona … după care a precizat: << Ordinul pe care ţi-l dau se înregistrează de către tov. ministru Militaru şi reţine ce ordon: cele trei echipaje să vina pe un traseu ales de Trosca care să nu fie aglomerat şi să oprească în faţa Complexului Orizont de unde vor fi preluaţi de un reprezentant al M.Ap.N. Raportezi când se pune în mişcare >>. Lt.col. Trosca a preluat misiunea … după aproximativ 20 min. lt.col. Trosca mi-a raportul că este gata să se pună în mişcare…” Misiunea a fost iniţiată de col. Ardeleanu, comandantul unităţii, decedat ulterior. Cele două declaraţii sunt totalmente contradictorii, în ce priveşte natura misiunii se pare că aceasta s-ar fi realizat odată cu ajungerea ABI-urilor la Orizont de către reprezentanţii M.Ap.N.-ului. Din declaraţia col. Ardeleanu rezultă că misiunea avea un caracter subversiv învinuindu-l grav pe lt.col. Trosca mort în această stupidă ambuscadă. Din declaraţia lt.col. Natea Traian, rezultă unele amănunte: „…Lt.col. Trosca,înainte de a pleca la drum … a vorbit cu mine la telefon şi mi-a spus că este vorba de o misiune de o importanţa deosebită, că trebuie preluat un oarecare domn Ionescu de la FSH din staţia de metrou Eroilor şi transportat în condiţii de siguranţă la M.Ap.N. … Eu rămân la convingerea că această misiune a fost concepută pentru transportul lui Ionescu la M.Ap.N, … Au plecat în misiune 3 echipaje. Unul dintre ele s-a defectat şi a rămas pe drum în zona Gării de Nord… Am dedus că se grăbeau să ajungă la întâlnire cu Ionescu…”. În concluzie, care era de fapt misiunea ? Să ajungă la M.Ap.N., să întărească apărarea acestuia, sau să scotocească în zonă, sau să ducă la M.Ap.N. reprezentantul FSN Ionescu (alias Isac, alias Dinescu). Din declaraţia col. Gherghina rezultă: „… în timp ce se executa misiunea, sesizând că nu sunt perfectate modul de acces şi sistemul legăturilor în vederea prezentării la locul stabilit… nu aveam aceeaşi frecvenţa de lucru cu M.Ap.N., iar alte modalităţi de realizare accesului în dispozitivul constituit şi de recunoaştere nu există. Reţin modul în care s-au derulat dispoziţiile date de col. Bliorţ către echipaje, care le sugera să realizeze legătura şi accesul prin semnale luminoase fără ca în prealabil să fi stabilit un cod de folosire a acestora.” Din declaraţia numitului Isac Ctin., reprezentant al FSN, rezultă: „…Singura posibilitate în accepţiunea mea ca să ajung în condiţii de siguranţă la minister era prin USLA …în consecinţă ne-am dat jos la metrou şi am dai telefon la USLA … m-am recomandat Ionescu … le-am spus că vreau să ajung la M.Ap.N… mi s-a spus că tocmai pleacă 3 echipaje către M.Ap.N. care în drum mă vor prelua şi pe mine urmând să mă lase la minister…” Deci orice persoană cu tupeu care printr-un simplu telefon induce în eroare o unitate de elită a securităţii şi astfel un colonel îşi modifică traseul pentru a lua un necunoscut care se prezintă ca persoana importantă în FSN. Cpt. Garz Romulus, supravieţuitor al incidentului a declarat: „… Ne-am pus în mişcare l-am întrebat pe lt.col. Trosca unde mergem. S-a exprimat în sensul că mergem la M.Ap.N., dar a adăugat … că trecem prin Militari de unde o să luam un reprezentant al Frontului, Ionescu pe care … îl ducem la M.Ap.N. Atunci am înţeles că trebuie să acţionăm în zona blocurilor de peste drum de unde trag terorişti.” Cam în acelaşi sens se situează şi declaraţiile celorlalţi supravieţuitori. De interes mai deosebit se remarcă declaraţia lt. Soldea Ştefan, care înainte de a pleca, intrând în biroul comandantului USLA a surprins o convorbire între lt.col. Trosca şi col. Bliorţ şi a reţinut: lt.col. Trosca a spus: „…Ăştia pe mine mă caută … „, iar colonelul Bliorţ ar fi replicat poate nu ne omoară şi ne judecă …” Având în vedere situaţia deosebit de confuză, existenţa suspiciunilor şi acţiunile ce se desfăşurau în zonă, personal considerăm necesar să se fi luat măsuri suplimentare de legătură şi cooperare pentru evitarea unor eventuale accidente. Este interesantă şi nota de convorbiri purtată de lt.col. Trosca cu dispecerul de serviciu din care reproducem câteva pasaje: „… Dispecerul este sunat de col. Bliorţ şi are loc următorul dialog: Bliorţ: <<Deci transmite-i lui 153 (col. Trosca )>> Dispecerul: << Da, Bliorţ,… să aibă răbdare şi să mai stea în spatele ultimului tanc cu toată coloana lui >> Bliorţ: <<încă 10 min.>> Dispecerul: <<Am înţeles>> Bliorţ: <<Să stabilim că, adică să se întâlnească cu cei de la armată>> Dispecerul: << Da. >> Dispecerul: <<Când să se întâlnească? Nu înţelege>> Bliorţ: <<Să vadă, să se cunoască … >> Bliorţ: << Să se cunoască puterea armată. >> Dispeceratul: << Am înţeles. >> Notea : << 153 Tridentul >> Trosca : << Comunicaţi >> Notea: << Dl.Ionescu să rămână în maşină şi când vă puneţi în mişcare, să vă duceţi cât mai aproape de gardul M.Ap.N.-ului … de poartă>> Tridentul, adică dispeceratul este în legătură cu 153 (cu Trosca). Se aude strigatul lt.col. Trosca: „…Se trage, mă !…” Altul strigă: „… Tată, nu trage mă…!” pe fondul unui răpăit de mitralieră (din păcate banda cu înregistrare a tuturor convorbirilor a dispărut de la unitatea USLA). Aducerea de modificări în executarea misiunii, datorită necesitaţii de a fi transportat dl.Ionescu a dus la modificarea itinerariului şi aducerea echipajelor într-un loc unde nu erau aşteptate. În ce priveşte opiniile celor ce asigurau paza M.Ap.N. se desprind câteva concluzii. După declaraţia gl. Militaru: „… Nimeni de la armata nu a solicitat USLA să vină în ajutor pentru apărarea localului M.Ap.N. … nu-şi avea rostul … Însă înainte de înserare col. Ardeleanu şi gl. Vlad erau la M.Ap.N. chiar în cabinetul ministrului. Aici era convingerea generală că teroriştii nu pot fi alţii decât securitatea şi că USLA … luptă de partea teroriştilor. Când se discuta cu Ardeleanu, gl. Hortopan a intrat în cabinet, i-a informat pe toţi cei prezenţi că asupra unui obiectiv militar de pe linia de centură a capitalei se execută foc intens şi a fost prins un subofiţer de la USLA cu armament şi muniţie asupra lui. Se numea plt.maj. Popa Ion Ştefan. Col. Ardeleanu a recunoscut imediat că subofiţerul este de la el. Deci presupunerea (bănuiala) noastră se confirmă. Totuşi col. Ardeleanu insistă că unitatea sa în totalitatea ei este în cazarmă exprimându-şi regretul că nu este folosită la justa ei valoare şi că ar putea chiar să scotocească chiar pe timp de noapte blocurile din jurul M.Ap.N. de unde se execută foc. Generalii de armată prezenţi la această discuţie, prin consens au fost de acord (gl. Hortopan, gl Chiţac, gl. Logofătu, gl. Eftimescu) … Vlad … era şi el de faţă. Prin consens s-a căzut de acord că o dată venită să treacă Ia acţiuni în sensul să scotocească blocul. S-a stabilit şi itinerariul. Să vină pe lângă Academia Militară, pe strada nou creată, între biserica de la intrarea în Drumul Taberei şi Comandamentul Trupelor de Grăniceri şi în continuare să se deplaseze pe aceasta şi să ajungă în Emil Botnăraş. În felul acesta nu se intersectau unităţile armatei şi cădeau în spatele grupului de blocuri din faţa M.Ap.N….”. Acest itinerar este confirmat şi de supravieţuitorii celor doua echipaje ABI. Tot din declaraţia gl. Militaru rezultă: „… Trebuia să vină cu efective de 600 luptători. Ardeleanu, prin socotelile făcute avea lipsa 30 de USLA-şi la ambasadă şi încă 80 de USLA-şi la Sibiu – plecaţi încă din 20 decembrie 1989 din ordine superioare…”. Deci forţa combativă a unităţii era de 756 luptători, din care scăzând 110, după spusele col. Ardeleanu, în unitate ar mai fi trebuit să existe 647 USLA-şi disponibili. În acest sens urma a fi lăsaţi 40-50 de luptători pentru paza cazărmii, iar cei 600 trebuiau să vină pentru scotocire în zona blocurilor pe itinerariul stabilit. Din declaraţia martorilor mai rezultă că, col. Ardeleanu s-a dus, după ce-a ieşit din cabinetul ministrului, să dea dispoziţiile necesare. El a vorbit la un telefon din incinta ministerului, dar cu cine a vorbit şi ce a spus nu se ştie. Gl. Militaru susţine că nici nu era nevoie de a înştiinţa dispozitivul de apărare al ministerului de venirea USLA-şilor, întrucât strada pe care aceştia trebuiau să vină, respectiv Emil Bodnaraş era paralelă cu Drumul Taberei, astfel că ei nu aveau cum să se intersecteze cu unităţile armate. Tot din declaraţiile acestuia rezultă că după epuizarea evenimentului, col. Ardeleanu a revenit în cabinetul ministrului anunţând nimicirea ABI-urilor, la care, după spusele gl. Militaru: „… Toata lumea a fost uluită că nu ne puteam explica ce au căutat acestea în faţa M.Ap.N.-ului … această abatere de la traseu constituie cauza evenimentului. Din declaraţia gl. Eftimescu reţinem doar câteva episoade ce par mai interesante: „… Când au venit cei de la USLA pe 23 spre 24 decembrie 1989, comandantul lor, col. Ardeleanu era în minister… În condiţiile create la diferite obiective cu forţe eterogene aduse succesiv în dispozitiv lipsite de coeziune, care se aflau şi sub psihoza declanşării prin surprindere a unor acţiuni teroriste, deschiderea focului fără somaţie era oricând posibilă … Declanşarea focului se putea face intenţionat chiar de un intrus în dispozitiv, sau ca rezultat al unor trageri din afară în scopul de a provoca. În asemenea situaţii trebuiesc aplicate prevederile clasice ale regulamentului: recunoaşterea sub strict control cu călăuza; cu înştiinţarea celor prin dispozitivul cărora se trece sau prin dispozitivul cărora intră. Asemenea manevre erau mai indicate a fi făcute pe timp de zi… nu trebuiau făcute noaptea. Pătrunderea pe timp de noapte este dificilă şi în condiţiile de atunci se riscau pierderi de vieţi omeneşti… “.‘ Cu referire la etapa premergătoare incidentului se desprinde clar concluzia că operaţiunea nu a fost bine pregătită, neasigurându-se măsurile de siguranţă ce se impuneau. Din start este exclusă ideea potrivit căreia cele două echipaje soseau la minister pentru a-l cuceri, dar ne îndoim şi de ipoteza lansată de col. Ardeleanu potrivit căreia echipajele aveau misiunea de a-1 lichida. În nici una din situaţii, cele două echipaje nu erau în măsură să pună în pericol dispozitivul de apărare al ministerului. Există o anume probabilitate de rea-credinţa a col. Ardeleanu care ar fi dat dispoziţiuni astfel încât să atragă într-o capcană cele doua echipaje de USLA-şi conduse de lt.col. Trosca cu care se pare ca nu era în relaţii prea cordiale în sensul aducerii acestora într-un alt loc decât cel stabilit. Dar, la fel de bine există şi ipoteza că misiunea să fi fost concepută bine şi să fi suferit modificări ca urmare a apariţiei personajului Isac, alias Ionescu, alias Dinescu. Există posibilitatea ca însăşi lt.col. Trosca considerând itinerariul indicat ca o posibilă capcană să fi modificat cu bună ştiinţa traseul respectiv. Cert este că misiunea în stadiul ei iniţial nu a prevăzut în nici o situaţie prezenţa ABI-urilor în faţa M.Ap.N. De asemenea, este cert că nici lt.col. Trosca nu avea o imagine clară a misiunii sale şi nici a modalităţilor de intrare în legătură cu cei din dispozitivul M.Ap.N. Nu avem nici un element care să ne confirme că lt.col. Trosca, un foarte bun profesionist ar fi ştiut de o misiune de scotocire în spatele blocurilor. Varianta povestită de gl. Militaru că 600 de USLA-şi să scotocească blocurile de unde se trăgea asupra M.Ap.N. şi în timpul nopţii este de un absurd total. Daca ar fi intrat în funcţiune un asemenea plan se crea un război în toata regula. Dorea cineva din cei prezenţi în acel birou un astfel de lucru? Să ne imaginăm venirea a 600 de USLA-şi în plină noapte cu maşini blindate şi autobuze la 500 m de M.Ap.N. Este suficient să te gândeşti la drumul lor prin Bucureşti ca să realizezi ce se putea întâmpla. Deci întreaga acţiune putea fi o coincidenţa nefericită, sau o altă greşeală grosolană încheiată cu victime omeneşti, de data aceasta pe lângă cei de la armata fiind angrenaţi şi excelenţii militari care compuneau USLA. Sau a fost făcută cu premeditare şi suspecţii rămân tot cei ce i-am menţionat că au fost în biroul ministrului. În ceea ce priveşte pe col. Ardeleanu mort în condiţii suspecte doi ani mai târziu, acesta a dovedit şi o lipsă totală de profesionalism şi faptul că îl ura pe Trosca Din momentul deschiderii focului, lucrurile s-au derulat cu mare rapiditate, nemaifiind timpul necesar informării tuturor efectivelor implicate în incident. Din declaraţiile apărătorilor M.Ap.N, respectiv a conducătorilor de tancuri implicaţi în conflict a rezultat că în jurul orelor 2400 tancurile din centrul dispozitivului (MAG25, MAG27) au comunicat prin staţie că au observat în faţa lor două ABI-uri staţionate în imediata apropiere a tancului aflat către intersecţie. MAG-ul (tancul comandant) a luat legătura cu cele două tancuri solicitându-le date despre cele două ABI-uri aflate în zonă. „S-a solicitat să luăm legătura prin radio cu ele, ceea ce era imposibil, întrucât frecvenţele de lucru ale acestora nu erau cunoscute.” Situaţia a fost raportată col. Safta care a ordonat să se încerce să se facă semne luminoase. La semnalele luminoase emise de tancuri, ABI-urile au semnalizat prin avarie. S-a ordonat sporirea atenţiei. Iată ce declara mr. Vasile Valeriu comandantul Batalionului 3 tancuri:”… La un moment dat, din zona ABI-urilor ni s-a părut că din partea din faţa de dincolo de ei s-a deschis foc de pistol mitralieră. În momentul în care s-a tras rafala aceea de mitralieră, ABI-urile au pornit motoarele … Eu am raportat că s-a deschis foc din partea dinspre ABI-uri şi că au pornit motoarele. Şi atunci << „Mărul” pentru toate echipajele! Nimiciţi prin foc şi călcare cu senile >> Din analiza declaraţiilor rezultă că cele două echipaje ABI nu au răspuns cu foc asupra dispozitivului mai sus menţionat, că ordinul de nimicire a fost dat de „Mărul” (col. Safta, gl., actualmente decedat), că s-a deschis foc din tanc cu mitraliera jumelată de către tanchiştii aflaţi în eroare de fapt şi care au executat un ordin (fiind în alarmă de lupta):”prin foc şi călcare cu şenila…”. Deci putem concluziona că elementele care au determinat desfăşurarea acestui eveniment au constat: în lipsa de claritate a misiunii iniţiale, nerespectarea de către echipaje a itinerariului stabilit iniţial, neorganizarea sistemului de recunoaştere şi cooperare, apariţia personajului perturbator Ionescu (alias Isac, alias Dinescu) ce a determinat abaterea de la traseu. Şi acest caz este de fapt un episod din erorile de apreciere săvârşite în nopţile de 22 spre 23 decembrie 1989. Punctul de vedere exprimat de Sergiu Nicolaescu: “”Într-adevar chiar şi în timp de război se pot produce erori grave, ca să nu folosesc cuvântul, grosolane. Au fost şi ofiţeri condamnaţi la moarte care se făceau vinovaţi de pierderi de vieţi omeneşti şi materiale. Pe 24 decembrie 1989 dimineaţa, la orele 0830 eram în faţa M.Ap.N. Terenul de luptă era cumplit. În afara celor două ABI-uri distruse, cadavrele erau aruncate în stradă şi unii trecători urinau pe ele. Ce putea fi în mintea acestui Ardeleanu, care se pare că nici nu era român să lase cadavrele camarazilor săi în stradă, batjocorite de animale care se pretindeau a fi oameni. Numai într-o ţară ca România se poate crede că toate cele petrecute se datorau prostiei noastre. Mă gândesc la „drobul de sare”… Nu, toate acestea au fost manipulări făcute de profesionişti strecuraţi atât în M.Ap.N. cât şi în M.I. şi care au executat ordine primite de la stăpânii lor. În România trebuia să fie război civil.”

4.4.2. Incidentul de la Aeroportul Otopeni La 22 decembrie 1989, orele 1600, s-a organizat apărarea obiectivului Otopeni cu efective destinate permanent pe aeroport, la care s-a adăugat în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 o subunitate de gărzi patriotice din localitatea Buftea. Din ordinul M.St.M., transmis de lt.col. Răchită, conducerea unică a tuturor forţelor din paza aeroportului urma a o îndeplini gl.mr. Draghin Dumitru. În ziua de 22 decembrie 1989 orele 2230 din ordinul gl.mr. Draghin Dumitru au fost luate măsuri de întâmpinare şi introducere în dispozitivul de apărare a unei subunităţi de securitate din U.M. 0865 Câmpina. Participarea la apărarea aeroportului a acestei unităţi a fost pusă de acord între Comandantul Aviaţiei Militare gl.mr. Rus losif şi Comandantul Trupelor de Securitate gl.lt. Ghiţă Grigore. Conform înţelegerii urma ca subunitatea să fie adusă de la Câmpina, însă în realitate, efectivele au sosit din Bucureşti unde participaseră la paza sediului fostului CC. al P.C.R. Pentru întâmpinarea şi introducerea în dispozitivul de apărare a fost destinat ca însoţitor lt.maj. Ionescu Constantin şi mr. Buzescu Ion cu precizarea de a conduce efectivele pe DN.10 în zona repartizată. Din activitatea subunităţii de la Câmpina se cunoaşte că la data de 23 decembrie 1989, orele 0330, efectivele aflate în cazarma Comandamentului Trupelor de Securitate au fost alarmate şi scoase pe platoul unităţii, unde, gl.mr. Ghiţă Grigore le-a comunicat ordinul de a se deplasa la aeroportul Otopeni şi a întări dispozitivul de apărare al acestuia. În acele momente, cazarma comandamentului fiind atacată cu foc de elemente teroriste rămase neidentificate, subunitatea a trecut la apărarea localului propriu, iar după aproximativ 60 de minute, a fost din nou adunată pe platou, unde i s-a repetat misiunea ce o avea de îndeplinit şi i s-a asigurat distribuirea muniţiei (60 cartuşe/om). În jurul orelor 0530, subunitatea a plecat spre aeroportul Otopeni. La aeroport, subunitatea era aşteptată încă din ziua de 22 decembrie 1989, orele 200, ea ajungând aici cu o întârziere de 7 ore, respectiv în ziua de 23 decembrie 1989, orele 0630. La această oră, mr.Buzescu Dan, însoţit de 7 militari în termen, a primit subunitatea la intersecţia DN.l cu drumul către aerogară. Din prima maşină a coborât col.(M.I.) Patras I., persoană nerecunoscută de cei care sosiseră în întâmpinarea subunităţii, aceştia cunoscând că „însoţitorul coloanei trebuia să fie mr. Popovici Gheorghe care fusese stabilit prin ordin să conducă misiunea subunităţii de securitate. Acesta, se afla însă în cea de a doua maşină. După activitatea de recunoaştere lt.maj. Ionescu (M.Ap.N.), trebuia să conducă coloana direct în dispozitivul de apărare în zona repartizată. Ca urmare, col. Patras I. şi lt.maj. Ionescu. s-au urcat în cabina primului autocamion, iar mr. Popovici delegatul M.I. în cabina camionului cu care venise (al doilea). După câteva minute coloana s-a pus în mişcare, dar în loc să se deplaseze pe itinerarul stabilit prin ordin (DN.10). a virat brusc la dreapta, pe drumul principal care ducea direct la aerogară, fără ca motivaţia acestei manevre să fie cunoscută. Lt.maj. Zorilă Ion (M.Ap.N.), ce se găsea în dispozitivul de apărare al aeroportului, la apariţia coloanei pe alt drum decât cel ordonat, a solicitat explicaţii prin radio la punctul de comandă. S-a încercat luarea legăturii cu lt.maj. Ionescu care avea misiunea să conducă subunitatea în dispozitiv. Dar nu s-a primit nici un răspuns, deşi staţia radio din dotarea lt.maj. Ionescu, după consumarea incidentului, a fost găsită în stare de funcţionare. S-a făcut apel general în reţeaua radio: „Cine ştie ceva despre autocamioanele care vin de la şosea către aerogară !”. Nu s-a primit nici un răspuns. Ca urmare, lt.maj. Zorilă a încercat să oprească coloana, executând două focuri de avertisment în aer. În această situaţie, coloana nu s-a oprit, ci a procedat la stingerea farurilor, continuându-şi drumul şi mărind viteza. Punctul de vedere personal Sergiu Nicolaescu: „…Atunci când lt.maj. Zorilă a tras cele două focuri de avertisment s-a făcut greşeala care a dus la producerea de victime,morţi şi răniţi. Focul de avertisment se execută în faţa dispozitivului de către ofiţeri după ce au anunţat că va trage foc de avertisment. Apariţia ofiţerului comandant în faţă ar fi împiedecat pe oameni să deschidă focul. Aşa cum a procedat Zorilă trăgând două focuri, a provocat canonada soldaţilor din dispozitivul său care nu fuseseră preveniţi şi care erau concentraţi cu arma la ochi pe camioanele ce se apropiau. Din păcate, în viaţa mea am văzut un caz asemănator. Deşi nu am fost acolo, sunt sigur că după cele două focuri s-a declanşat instant, canonada. Riposta celor din camioane şi probabil executarea ofiţerului însoţitor sunt reacţii fireşti în astfel de situaţii.” S-au declanşat trageri la care s-a ripostat din camioanele respective. Despre recepţionarea somaţiilor, s-a confirmat de către unii militari din cel de al doilea camion, dar şi de către cei care erau instalaţi pe clădirea aerogării. Aproximativ în aceeaşi perioada, dinspre Şos.Bucureşti-Ploieşti spre autogara Tarom a venit un autobuz, asupra căruia de asemenea s-a deschis focul, dar acesta s-a oprit şi s-a înapoiat spre Bucureşti. În urma apelurilor repetate, adresate personalului din autocamioane de a se preda, focul a încetat. Bilanţul acestui eveniment a fost tragic: 49 morţi din care 1 ofiţer, 36 militari în termen, 2 salariaţi civili) din U.M. 0865 Câmpina; 2 ofiţeri din U.M.025 Bucureşti; un ofiţer din U.M. 01847 – lt.maj.lonescu Ion, găsit împuşcat în ceafă în cabina primului camion – şi 9 persoane din autobuzul Tarom (7 civili, 1 subofiţer de la U.M.0620 USLA, un ofiţer din Departamentul Aviaţiei Civile). În legătură cu cazul Otopeni, remarcăm unele erori care au făcut posibil acest accident: - nu s-a stabilit cu precizie ora sosirii efectivelor trupelor de securitate pentru a fi întâmpinate; - întârzierea cu 7 ore cuplată cu anunţul dat pe postul naţional de televiziune între orele 0300-0400, cu privire la „o coloană de camioane cu terorişti se îndreaptă către aeroportul Otopeni - încercarea col.(M.I.) Pătraş de a se prezenta ca delegat în locul delegatului oficial – Popovici; - ruperea legăturii radio cu lt.maj.Ionescu, găsit împuşcat în ceafă, în cabina primului camion, pe locul din mijloc, între şofer şi col. Pătraş; - schimbarea itinerariului de deplasare stabilit pentru coloană, lăsând astfel impresia unei acţiunii de ocupare prin forţă a aerogării; - nesupunerea coloanei la somaţiile cu foc de avertisment executate de cei din dispozitivul de apărare al aerogării; - riposta cu foc a militarilor din coloană; - starea de tensiune, acţiunile de dezinformare, stressul şi oboseala. Cazul fiind în plină cercetare la Procuratura Militară nu ne putem permite formularea unei concluzii definitive şi pertinente cu privire la cauzele şi împrejurările care au favorizat producerea acestui tragic eveniment.

4.4.3. Acţiunile desfăşurate la TVR începând cu 22 decembrie 1989 4.4.3.1. Forţe participante la paza şi Televiziunii Paza Televiziunii era asigurată de o subunitate din U.M. 0596 Bucureşti comandată de lt.maj. Diţiu Mihai, compusă din 3 ofiţeri, 15 subofiţeri şi 60 militari în termen. La 17 decembrie 1989, odată cu alarmarea unităţilor militare din Bucureşti, acestor forţe li s-a adăugat drept rezervă un pluton din U.M. 0563 comandată de cpt. Anghelina Nicolae, subunitate compusă din 2 ofiţeri şi 25 de militari în termen. Având în vedere rolul deosebit al Televiziunii ca fiind cel mai popular mijloc de comunicare în masă, acest obiectiv a stat în atenţia atât a revoluţionarilor cât şi a organelor de ordine. După ocuparea Televiziunii de către revoluţionari existând pericolul intervenţiei unor forţe contra-revoluţionare şi având în vedere că Televiziunea devenise începând cu orele 1300 un fel de Stat Major al noii puteri, fereastra deschisă spre ţară, dar şi obiectiv de importanţă strategică, se impunea luarea unor măsuri imediate de apărare şi pază. În consecinţă, începând cu orele 1400 Ministerul Apărării Naţionale, prin ordinul dat de gl. Stănculescu dispune trimiterea unor forţe armate pentru apărarea obiectivului sus amintit. A . Forţe aparţinând Ministerului Apărării Naţionale U.M. 01210 Bucureşti condusă de lt.col. Oană Marin cu 33 de cadre, 226 militari în termen, 2 tancuri şi 17 TAB-uri; o subunitate de paraşutişti din U.M. 01842 Boteni comandată de mr. Croitoru Ilie compusă din 13 ofiţeri, 4 subofiţeri şi 73 militari în termen. La orele 1700 a intrat în dispozitiv unitatea comandată de lt.col. Oană, numit şi comandant unic, ocazie cu care apare pe post şi declara: „…Am primit misiunea nobilă de a apară TVR, misiune pentru care cer sprijinul întregii … populaţii din zonă …” Se realizează primul cerc de forţe aparţinând M.Ap.N. în imediata apropiere a gardului împrejmuitor, iar forţele M.I. au fost redispuse pe aliniamentul secund. De remarcat că, conducerea unitară a trupelor M.Ap.N. şi M.I. nu s-a putut asigura şi datorită unor ofiţeri de rezervă cu grade mari. La orele 1800 a sosit subunitatea de paraşutişti de la U.M. 01842 Boteni, care de comun acord cu lt.col. Oană Marin a fost dispusă în curtea TVR pe latura dinspre strada Emil Pangratti, intrarea în garajul subteran, corpul studiouri, precum şi paza blocului turn şi în special a Studioului 4. Datorită repetatelor apeluri în cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989 la TVR au mai sosit şi alte forţe din unităţi ale M.Ap.N., astfel: U.M. 01303 Târgovişte a participat cu o subunitate cu 3 tancuri echipate de luptă. Introducerea în dispozitiv, deşi neanunţată s-a realizat totuşi, blindatele fiind dispuse pe Calea Dorobanţilor, în dreptul corpului A studiouri. Dispunerea însă corectă s-a realizat în dimineaţa zilei următoare, când comandantul acestei unităţi, col. Mitu Marin, a dispus subunitatea în curtea Televiziunii, pe latura din spate, pe strada Zambaccian. U.M. 01965 Ploieşti, comandată de cpt. Niculescu, cu 57 ofiţeri. 8 m.m., 46 subofiţeri şi 615 militari în termen îmbarcaţi în 26 de mijloace de transport: tancuri, TAB şi camioane, ajung la Televiziune în jurul orelor 0400. Aceste forţe sunt dispuse în perimetrul exterior respectiv Piaţa Aviatorilor, Calea Dorobanţi, str.Emil Pangratti în dispozitiv circular. Conducerea acestor subunităţi era deosebit de dificilă din lipsă de mijloace de legătură, transmiterea ordinelor făcându-se prin agenţi. În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, U.M. 01065 Ploieşti s-a retras din dispozitiv deplasându-se la Otopeni lăsând însă la TVR 4 blindate dispuse în Piaţa Aviatorilor şi la intrarea în parcul Herăstrău. Intrarea în dispozitiv a Companiei 13 din U.M. 02658 Bucureşti aparţinând Direcţiei Lucrărilor în Economia Naţională compusă din 4 cadre şi 150 de militari echipaţi divers şi nefiind anunţată a determinat riposta cu foc a dispozitivului de apărare care în jurul orelor 400 au ucis 3 militari şi au rănit alţi 10. Ulterior a fost recunoscută şi introdusă în dispozitiv, în curtea TVR. În ziua de 23 decembrie 1989 în jurul orelor 1100-1200 existând temerea printre forţele ce apărau TVR ca în instituţie sunt forţe cu un comportament suspect, o subunitate de paraşutişti de la U.M. 01847 Buzău a primit misiunea de a nimici şi executa foc asupra parterului şi etajului 1 al blocului turn unde potrivit acelor surse existau forţe ostile revoluţiei. Misiunea nu a fost îndeplinită. Subunitatea a fost introdusă în dispozitivul de apărare a TVR şi a funcţionat în această situaţie până la data de 3 ianuarie 1990. U.M. 01248 Medgidia s-a deplasat la TVR cu 31 ofiţeri, 25 subofiţeri şi 204 militari în termen, cu 13 TAB-uri. Intrarea în dispozitiv la TVR s-a făcut în noaptea de 23-24 decembrie, fiind dispusă pe latura între poarta 1 şi 2 în curtea TVR. Lt.col. Gurski Ilie, comandant de batalion la U.M. 01841 Caracal s-a deplasat la TVR ocupând în noaptea de 23-24 decembrie1989 dispozitiv la corpul de gardă şi corpul turn. Introducerea în dispozitiv s-a făcut fără incidente. U.M. 01247 Galaţi s-a deplasat la Bucureşti în noaptea de-22 spre 23 decembrie 1989, iar în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 cu un efectiv de 13 TAB a executat misiuni de patrulare în zona TVR, B-dul. Primăverii, Arcul de Triumf, Piaţa Aviatorilor. Totodată, a îndeplinit şi misiuni de transport cadre militare şi persoane civile importante de la M.Ap.N. la TVR şi invers. În baza ordinului comandantului A.1 în ziua de 22 decembrie 1989 au fost suplimentate efectivele militare şi tehnica de luptă ale U.M. 01210 cu încă 19 TAB-uri. Tot din ordinul aceluiaşi comandant au mai fost introduse în dispozitiv şi efective din U.M. 01060 Bucureşti formate din 14 tancuri, 3 TAB şi aproximativ 200 militari în termen. În 23 decembrie 1989, orele 030 U.M. 01026 Bucureşti cu 2 TAB-uri a efectuat misiuni de patrulare în zona TVR precum şi misiuni de transport de persoane la fostul sediu al C.C., M.Ap.N. şi TVR. Un detaşament din U.M. 01649 Hotarele – Giurgiu compus din 19 cadre, 13 militari în termen înarmaţi cu armament de la U.M. 01210 Bucureşti a fost introdus în dispozitiv pe latura dinspre str. Emil Pangratti şi str. Zambaccian. În ziua de 23 decembrie 1989 orele 1200 un elicopter din U.M. 01901 Titu şi două din U.M. 01878 Alexeni au îndeplinit misiuni de cercetare şi sprijin cu foc a forţelor ce apărau T.V.R. Datorită lipsei de cooperare, elicopterele au fost considerate ostile de către apărătorii instituţiei şi ca urmare asupra lor s-a deschis foc, rănind pe comandantul elicopterului lt.col. Stan Grigore Radu. În ziua de 24 decembrie 1989, la TVR au mai fost repartizate şi alte forţe astfel: din U.M. 01210 Bucureşti, 22 de ofiţeri, 16 subofiţeri, 228 militari în termen, un tanc şi 3 TAB; din U.M. 01303 Târgovişte 10 tancuri cu echipaj complet; de la U.M.01060 Bucureşti, 4 tancuri cu echipaj complet. În perioada 28 decembrie 1989 – 26 ianuarie 1990 la paza TVR a mai acţionat şi un detaşament din U.M. 01305 Bucureşti, compus din 15 ofiţeri, 7 subofiţeri, 54 militari în termen şi 9 TAB-uri Pentru apărarea Palatului Primăverii, Marele Stat Major a dispus trimiterea începând cu orele 1400-1500 în ziua de 22 decembrie 1989 a unui pluton din U.M. 01377 Pantelimon două companii din U.M. 01026 Bucureşti. B.Forţe aparţinând Ministerului de Interne Începând din data de 17 decembrie 1989 odată cu emiterea ordinului alarmei de luptă, dispozitivul de pază al Televiziunii Române asigurat de U.M. 0596 Bucureşti (3 ofiţeri,15subofiţeri, 60 militari în termen) este întărită cu un pluton din U.M. 0563 Bucureşti (2 ofiţeri şi 35 militari în termen). Acestea erau forţele ce asigurau paza instituţiei la sosirea manifestanţilor. De la 23 decembrie 1989 orele 700 şi până pe data de 8 ianuarie 1990 pentru paza instituţiei Televiziunii Române au mai fost trimise de către M.I. următoarele efective: trupele de securitate au trimis 7 ofiţeri din U.M. 0305 Bucureşti; din U.M. 0396 Bucureşti au fost trimişi 3 ofiţeri, 1 subofiţer şi 90 militari în termen; din U.M. 0829 Bucureşti au fost trimişi 1 ofiţeri şi 40 militari în termen. Misiunea acestor forţe a fost de a dubla garda existentă, iar parte dintre efective au fost introduse în dispozitivul circular de apărare, precum şi la porţile de acces Dorobanţi Pangratti. Aceste forţe au mai îndeplinit şi misiuni de scotocire în perimetrul exterior, dar şi în interiorul clădirilor. Subunităţile respective erau înarmate cu pistoale „Carpaţi”, pistoale mitralieră, o puşca mitralieră de grupă, 8 aruncătoare de grenade AG7 cu 160 lovituri, 6 radio-telefoane portabile. În perioada 23-27 decembrie 1989 pentru stingerea celor 18 incendii produse în locuinţele particulare din zona televiziunii au acţionat subunităţi din Brigada de Pompieri a capitalei. Din Inspectorului General al Poliţiei au acţionat câteva cadre la îndeplinirea unor misiuni de îndrumare a circulaţiei în Piaţa Aviatorilor şi în Piaţa Dorobanţi, precum şi pentru asigurarea pazei şi ordinii în staţia de metrou Aviatorilor. Din Direcţia 1 a Departamentului Securităţii Statului, pentru apărarea Televiziunii au participat un număr de 18 cadre. In ziua de 23 decembrie 1989 o subunitate USLA împreună cu militarii din subunităţile de paraşutişti au îndeplinit misiuni de scotocire în subsolurile Radio-Televiziunii precum şi în imobilele din jurul acestora. C. Forţe aparţinând Gărzilor Patriotice Începând din noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 şi până pe 29 decembrie1989, la evenimentele din zona Televiziunii au participat şi efective din 14 unităţi economice constituite în formaţiuni de G.P. Aceştia au participat la apărarea sediului şi împrejurimilor acestei instituţii. Participarea luptătorilor din Gărzile Patriotice la aceste acţiuni a fost voluntară cu excepţia celor de la întreprinderea de Motoare Diesel şi Aversa. Asigurarea cu armament şi muniţie s-a făcut de la U.M. la care erau arondate, mulţi luptători fiind însă echipaţi în ţinută civilă. Deplasarea subunităţilor de G.P. la Televiziune s-a făcut cu mijloace de transport în comun până la Piaţa Dorobanţi şi de acolo pe jos. De menţionat că în nici un caz nu s-a luat legătura cu comandamentul militar unic ce asigura paza instituţiei TV nici de la Comandamentul G.P. de la sector sau capitală. Formaţiunile care au participat au fost constituite de la următoarele întreprinderi: - I.T. Republica: 20-23 luptători; - I.IRUC: 22 luptători; - Danubiana: 20-25 luptători; - Aversa: 20 luptători; - Electroaparataj: 10 luptători; - Flacăra Roşie: 16 luptători; - Motoare Diesel: 22 luptători; - 23 August: 10 luptători; - I.R.A. Griviţa: 50-60 luptători; - Laromet: 32 luptători; - Electronica: 8 luptători; - I.S.P.E.: 27 luptători; - APACA: 33 luptători; - I.P.S.C.A.I.A. : 30 luptători. Ocuparea dispozitivului s-a făcut fără o recunoaştere anterioară şi fără o concepţie unică, fiecare formaţiune acţionând mai mult pe cont propriu. Formaţiunile G.P. aparţinând I.T. Republica, IRUC, Danubiana, Aversa, Electroaparataj, Flacăra Roşie, Motoare Diesel, 23 August, I.R.A . Griviţa , LAROMET, APACA au ocupat dispozitiv pe aliniamentul de imobile situat în faţa Televiziunii, pe Calea Dorobanţi. Luptătorii din formaţiunile Electromagnetica, I.P.S.C.A.LA au ocupat dispozitiv în Piaţa Aviatorilor, iar cei din I.S.P. lângă blocul turn. De remarcat că luptătorii din subunităţile de G.P. au efectuat acţiuni de scotocire fără a informa în toate cazurile subunităţile ce asigurau paza şi apărarea Televiziunii. D. Alte forţe Odată cu pătrunderea manifestanţilor în incinta exterioară şi în sediul Televiziunii în ziua de 22 decembrie 1989 începând cu orele 1200-1300 la asigurarea pazei instituţiei s-au alăturat şi alte persoane civile voluntare. Astfel au sosit la Televiziune persoane înarmate de la fostul sediu al C.C. al P.C.R., de la Direcţia a 5-a , iar unele au primit arme în sediul Televiziunii. În acest sens, exemplu este mr. Ciocodei Mihai din U.M. 0800 Bucureşti, care a adus arme de la garajul Porumbaru şi le-a împărţit civililor. Este de remarcat că tot acest personal civil înarmat nu s-a supus întotdeauna unor norme şi proceduri militare acţionând după propria logică, iar în unele situaţii îngreunând acţiunile desfăşurate de forţele ordonate şi constituind ei însuşi ţinte vii pentru militari. Mulţi dintre civili au organizat filtre sau şi-au luat atribuţii de observator indicând în numeroase cazuri militarilor direcţiile şi locurilor de unde se executa foc. Considerăm ca aici este locul pentru a arăta că în zona Televiziunii au decedat 78 de persoane din care 18 erau militari şi 60 civili, deci cele mai mari pierderi. Între 22 decembrie 1989 orele 2100 şi 23 decembrie 1989 orele 2400 s-au produs 56 de victime, pe 24 decembrie 1989 s-au produs 25 de victime, iar pe 25 decembrie 1989 s-au produs 10 victime. În perimetrul Televiziunii au fost rănite 267 de persoane, dintre care 61 erau militari şi 213 civili. În perioada 22 decembrie 1989 orele 2100 până pe 23 decembrie 1989 orele 2400 au fost rănite 231 de persoane; pe 24 decembrie 1989 au fost rănite 25 de persoane, pe 25 decembrie 1989 au fost rănite 6 persoane, iar pe 26 decembrie 1989 au fost rănite 5 persoane. În acţiunile de apărare ale Televiziunii au fost şi accidente şi greşeli de conducere generală, dar o analiză obiectivă ne obligă a sublinia faptul că apărarea instituţiei s-a făcut cu militari care aveau două luni de instrucţie şi nu posedau o pregătire specială luptei de gherilă urbană, iar unii dintre aceştia au fost aduşi direct de pe şantierele economiei naţionale. Nu putem omite nici starea de nesiguranţă generală, ambiguitatea unor situaţii generate de un sistem de dezinformare bine organizat şi condus de factori necunoscuţi,dar care fără doar şi poate erau în slujba dictatorului şi a sistemului comunist. De asemenea, nu putem trece cu vederea inoportunitatea şi chiar nocivitatea unor apeluri făcute pe postul naţional TV pentru ieşirea populaţiei în stradă şi aglomerarea în mod artificială a zonei având în vedere că pentru apărarea Televiziunii existau forţe militare prea suficiente.

4.4.3.2. Televiziunea Română Liberă la dispoziţia mulţimii Începem descrierea acestui capitol readucându-vă în memorie câteva evenimente ce au premers momentul de pătrundere al mulţimii în clădirile instituţiei. În ziua de 22 decembrie 1989 orele 1051, Studioul 4 al TVR prin crainicul George Marinescu aducea la cunoştinţa ţării Decretul Prezidenţial cu privire la instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul ţării. Iată conţinutul acestui document: „… Având în vedere încălcarea gravă a ordinii publice prin acte teroriste de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti, în temeiul art.75 pct. 14 din Constituţia R.S.R., preşedintele R.S.R. decretează: Art. 1 – Se instituie stare de necesitate pe întreg teritoriul ţării. Toate unităţile armatei, Ministerului de Interne şi formaţiunile Gărzilor Patriotice sunt puse în stare de alarmă. Art.2 – Pe timpul stării de necesitate se interzic orice întruniri publice, precum circulaţia în grupuri mai mari de 5 persoane. Se interzice circulaţia pe timpul nopţii începând cu ora 2300, cu excepţia persoanelor care lucrează în schimburi de noapte. Art.3 – Toate unităţile socialiste sunt obligate sa ia măsuri imediate de desfăşurarea normală a proceselor de producţie, pentru paza bunurilor obşteşti şi pentru respectarea strictă a ordinii, disciplinei şi programelor de lucru. Art.4 – Consiliile Populare Municipale, orăşeneşti şi comunale sunt obligate să asigure, respectarea strictă a ordinii publice, paza bunurilor, şi proprietatea socialistă de stat, cooperatistă, aprovizionarea în condiţii bune a populaţiei, desfăşurarea normală a transporturilor, organizarea şi desfăşurarea în bune condiţiuni a întregii activităţi economice şi sociale. Art.5 – Întreaga populaţie a ţării este obligată să respecte cu stricteţe legile ţării, ordinea şi liniştea publică, să apere bunurile obşteşti, să participe activ la înfăptuirea normală a activităţii economice şi sociale. După ce precizează cine semnează prezentul decret, crainicul dă citire unui comunicat cu următorul conţinut: „În Bucureşti şi în întreaga ţară muncitorii să apere tot ceea ce s-a realizat, suveranitatea şi independenţa ţarii.” „Informăm că ministrul Forţelor Armate (denumire incorecta – noi aveam miniştrii apărării naţionale – n.n.) a acţionat ca un trădător împotriva independenţei şi suveranităţi României şi dându-şi seama că este descoperit, s-a sinucis. Facem apel către toţi cei îşi iubesc ţara şi poporul să acţioneze cu cea mai mare fermitate împotriva oricărui trădător. Toate zvonurile şi minciunile au fost dirijate în strânsă legătură cu trădătorii de ţară şi cu cercurile imperialiste de trădătorul Milea, care a organizat aceste provocări şi minciuni şi a informat fals în legătură cu situaţia din ţară.” Comunicatul a fost reluat de încă 3 ori, iar în conţinutul lui au apărut unele modificări şi o fraza în plus cu referire la gl. Milea şi anume: „Nespunând nimic despre crimele şi distrugerile din Timişoara”. Este evidentă intenţia dictatorului de a face din gl. Milea singurul vinovat din interiorul ţării pentru tot ce se întâmplase la Timişoara, Cluj şi în Bucureşti. În jurul orelor 1300-1400 cei ce aveau televizoarele deschise au văzut comunicatul Televiziuni Române pe fondul unei muzici simfonice. Era limpede pentru oricine că la Bucureşti în acele clipe se întâmpla ceva. În Studioul 4 un grup de aproximativ 30 civili, printre care domnii: Ţugui, Holban, Cazimir, Caramitru, Dinescu, Brateş, Rizea şi alţii discutau agitat despre ceea ce se va face. Astfel că prima imagine prinde în cadru doi oameni de arta, pe Caramitru şi Dinescu, într-un grup de civili iar pe plan secund un grup de tineri cu steaguri decupate în mâini. Imaginea se mută în curtea Televiziunii unde o mulţime de oameni se agită, strigă lozinci. Din mulţime, Mihai Voicu – pictor de firme, încearcă să creeze un comitet revoluţionar. După un timp iese în curte Ion Caramitru şi se adresează mulţimii solicitând ordine şi protecţia instituţiei. „… Securitatea nu a cedat încă… nu se ştie unde este Ceauşescu …”. Comutarea imaginii în Studioul 4 unde într-un cadru organizat Sergiu Nicolaescu se adresa ţării. Prezint în continuare doar câteva fragmente din apelul adresat ţării: „Fraţi români. Nu suntem nişte huligani! Suntem români patrioţi care am reuşit astăzi după câteva zile de chinuri, după eroica Timişoara la care mă adresez şi pentru care inima mea de timişorean este alături … astăzi din Bucureşti, români adevăraţi, cei care au fost curajoşi şi au rezistat pe străzi în faţa gloanţelor şi a tancurilor: am ajuns astăzi la Radio-Televiziunea Română care… sunt împreună cu noi … ceea ce demonstrează că adevăratul patriotism, adevăratul român trăieşte încă în România. Fac un apel în primul rând la armată … este inexplicabil ca un soldat al Armatei Române să tragă asupra … fraţilor săi … Mă adresez Ministerului de Interne … sunteţi români la fel ca noi … nu vă lăsaţi … nu vă supuneţi orbeşte ordinului. Nici un jurământ nu este orb… sunt un român, un român care vreau şi sub orice formă vreau alături de noi să vină … întreaga populaţie. Ieşiţi în strada români !” Mircea Dinescu, extrem de emoţionat şi excitat a făcut un scurt comunicat către ţară din partea Frontului Unic Muncitoresc din România, inventat de el pe moment, prin care mulţumea întregului popor pentru sacrificiul de sânge şi viaţă din acele zile eroice. Solicita încrederea naţiunii. Pe post a apărut un ofiţer Mihai Lupoi, îmbrăcat în uniforma de căpitan, care dădea asigurări în numele armatei. Denumindu-se ca reprezentant al armatei, recunoaşte: „Nu sunt autorizat de nimeni, pentru că nu mai există conducerea M.Ap.N. …”. Se vede clar că la darea alarmei nu s-a prezentat conform atribuţiunilor sale la unitatea de care aparţinea unde ar fi aflat probabil că M.Ap.N. a avut întotdeauna o conducere, chiar dacă nu la înălţimea aşteptărilor. Vidul de putere se referea, în special, la factorul politic al ţării. Un alt apel către mulţime a fost făcut de Teodor Brateş care spunea: „… Vă rog să îi apăraţi pe cei care de acum încolo o să vă spună numai şi numai adevărul …”. Acest apel se repeta pe post de nenumărate ori. Concomitent se face apel către personalul medical pentru ajutor calificat răniţilor, pentru asigurarea rezervei de sânge. Este momentul când în faţa camerelor de luat vederi s-au perindat o serie de reprezentanţi din diferite oraşe ale ţării: Craiova, Timişoara etc. Domnul Petre Roman prezintă declaraţia poporului: „…Compatrioţi, fraţilor! Azi 22 decembrie 1989 prin unitatea poporului şi cu sprijinul direct al armatei noastre naţionale, dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat. În acest moment, poporul, alături de armată cere ca puterea politică să fie preluată de instituţii democratice alese de poporul român… în numele populaţiei Bucureştiului care în aceste clipe manifestează în Piaţa Palatului şi deţine controlul asupra Comitetului Central facem apel întregului popor să menţină calmul şi ordinea publică pentru a permite organizarea vieţii libere şi democratice…”. În continuare vorbesc din partea armatei gl. Voinea şi gl.Chiţac, care solicită tuturor ofiţerilor, subofiţerilor, maiştrilor militari şi militari în termen, sprijinirea actualei orientări politice, încetarea tuturor operaţiilor militare cu caracter de violenţă. Apelul se adresează şi generalilor în sensul respectării ordinelor comandanţilor direcţi. Pe post apar diferite persoane care anunţă mulţimea: „… sunt posibile oricând provocări, fiţi vigilenţi… „. Doris Zinger din partea Mişcării Democratice Române citeşte un apel cu următorul conţinut: „…nu întrerupeţi manifestaţiile până la căderea guvernului ceauşist!”, „Cereţi formarea unui guvern provizoriu care să organizeze alegeri libere!”, „Ocupaţi Primăriile, redacţiile şi tipografiile, studiourile de radio şi TV şi folosiţi-le în interesul poporului!”, „Fără violenţă!”, „Grevă generală până la căderea guvernului Ceauşescu!”, „Către Armată şi Securitatea româna. Nu trageţi în poporul român! Rămâneţi în cazărmi şi interveniţi numai în apărarea poporului român! Fiţi gata să apăraţi poporul român împotriva bandelor de ucigaşi ai dictatorului Ceauşescu! Ucigaşii vor fi pedepsiţi! Către reprezentanţii Partidului Comunist Român ! desolidarizaţi-vă de conducerea criminală ! Cereţi demisia guvernului! Eliberaţi deţinuţii politici! Daţi adevărul poporului!” În cuvântul său, Gelu Voican Voiculescu cere amnistierea celor din închisori şi condamnaţi pe motive politice, apoi „… Trebuie să punem mâna pe arhivele Securităţii, pe arhivele M.I. şi să organizam verificarea şi condamnarea tuturor celor care au acţionai în aceşti ani împotriva noastră…”. Pe post apare gl.(r) Militaru Nicolae într-un grup de 4 militari. După ce se prezintă, declară printre altele: „… Nu puteam să stau departe în asemenea momente şi după această crimă care s-a săvârşit în R.S.R. …” apoi se adresează nominal generalilor cu funcţii de răspundere din M.Ap.N. dar şi din Ministerul de Interne prin „Opriţi măcelul… daţi ordin … Qpriţi măcelul!”. Despre ce măcel era vorba şi de unde cunoştea domnia sa, venit de la domiciliu, ce se întâmplase? După aceste declaraţii, încep să apară anumite informaţii alarmante, astfel Teodor Brateş informează că se dau băuturi alcoolice gratuite în cârciumile capitalei: „… Să îmbete oamenii, să-i incite la dezordine… „. Era în jurul orei 1430 când Sergiu Nicolaescu intră din nou pe post pentru obţinerea unor informaţii cu referire la preluarea comenzii M.Ap.N. S-a adresat lui Victor Stănculescu pentru a-i solicita informaţii despre acest minister. De asemenea, se cereau unele informaţii despre conducerea Aviaţiei Militare şi TAROM. În fine şi-a făcut apariţia un pilot militar care a asigurat ataşamentul Aviaţiei militare la cauza Revoluţiei. Studioul 4, în jurul orei 1600 a apărut pe post Ion Iliescu al cărui mesaj integral este următorul: „Stimaţi tovarăşi, prieteni, cetăţeni! Sunt şi eu stăpânit de emoţie ca şi toţi ceilalţi care au vorbit înaintea mea şi ca toţi cetăţenii acestei ţări care trăiesc momente excepţionale. Dinamica desfăşurării evenimentelor din ultimele zile a fost fără egal. Nimeni nu se aştepta ca acest regim care se vroia atoatestăpânitor, atoateştiutor, atoatefăcător, care nu manifesta luciditatea minimă necesară pentru a înţelege momentele de dramatism pe care le trăieşte naţiunea română, să facă un semn de rezolvare pe cale normală, pe cale paşnică, prin înţelegere, cu cetăţenii ţării a problemelor grave cu care se confruntă şi economia ţării, situaţia socială, situaţia materială a tuturor categoriilor de oameni ai muncii din această ţară. A împins până la catastrofă situaţia economico-sociala a ţării, tensiunea politică şi se face în ultimă instanţa vinovat de crima odioasă împotriva poporului. Vinovatul principal este Ceauşescu. Acest om fără inimă, fără suflet, fără creier, fără raţiune, care nu voia să cedeze, un fanatic care stăpânea cu metode medievale această ţară şi a ajuns până la această situaţie dramatică de a deschide foc, de a comanda foc împotriva oamenilor acestei ţări. Şi avea neruşinarea să vorbească în numele poporului. Să vorbească în numele apărării suveranităţii şi independenţei naţionale! Cine? El? Care a pus în pericol soarta acestei ţări şi a împins la mizerie poporul acestei ţări şi precum vedeţi a fugit ca un neruşinat când a trebuit să dea socoteală în faţa poporului. Un iresponsabil! Se fac vinovaţi şi alţii. Va veni vremea judecaţii limpede, lucide, pe baza de judecată ordonată, ceea ce ne trebuie în momentul de faţă situaţia este oarecum stăpânită. Am vorbit la telefon acum 20 minute cu Victor Stănculescu. Se află la M.Ap.N. a dat dispoziţie, s-au retras trupele care erau dispuse în oraş cu dispoziţie de a trage, a întors înapoi o coloana de blindate care fusese ordonată să vină dinspre Piteşti spre Bucureşti … iar la Sibiu era o situaţie încordată, unităţile Securităţii au atacat Unitatea militară …eu sper, nu ştiu unde se află, pentru ca la Ministerul de Interne nu se mai află nimeni, gl. Stănculescu nu a mai putut să intre în legături operative cu nimeni din partea M.I., probabil că şi ei au fugit ca şi conducerea politică … apelăm la unităţile securităţii şi la securişti, aşa cum s-a mai făcut apel de la acest microfon să se trezească în acest ultim ceas, să se lepede de această clică ordinară, de trădătorii patriei. Vom constitui în cursul acestei zile un Comitet al Salvării Naţionale, care să înceapă să pună ordine. Fac apel, acum-este trei fără un sfert, în jurul orei cinci (1700), la Sediul Comitetului Central să vină toţi acei responsabili care se pot angaja în această luptă constructivă de care trebuie să ne apucam încă de astăzi, inclusiv la cei şase militanţii ai partidului care au dat dovadă de patriotism, care s-au adresat ţării, care au făcut un apel la luciditate şi către Ceauşescu, s-a dovedit incapabil de aşa ceva, alţi asemenea militanţi care sunt la Sediul Comitetului Central se află reprezentanţii populaţiei … deci trebuie neapărat să ne organizam într-un Comitet de Salvare Naţională. Să elaboram un program de acţiune cu două obiective majore. În primul rând măsuri imediate pentru ordine şi pentru asigurarea desfăşurării vieţii normale, aprovizionarea populaţiei, transport, tot ce e necesar…”. Se anunţa pe post reorganizarea ziarului „Informaţia” şi schimbarea denumirii în „Libertatea” – primul organ de presă liber al revoluţiei române. Apoi apare domnul Silviu Brucan care îşi exprimă satisfacţia pentru victoria revoluţiei precum şi necesitatea formulării unui organ provizoriu de salvare a ţării. Se aduc la cunoştinţa unele acţiuni de devastare a unor magazine din diferite zone ale capitalei „… Elemente declasate, elemente care vor să umbrească aceasta mare victorie.” Oficial se aduce la cunoştinţa poporului că asigurarea interimatului la M.Ap.N. se realizează de către gl. Militaru, se solicită ascultarea ordinului acestuia, se face apel la protecţia bunurilor de artă existente în casa dictatorului şi în alte locuri. Menţionăm că numirea oficială a ministrului apărării naţionale a fost făcută pe 23 decembrie1989, orele prânzului şi legal în cursul zilei de 24 decembrie 1989. Către orele 1930-2000 revine pe post Ion Iliescu: „… Stimaţi tovarăşi, concetăţeni vreau să mai spun câteva cuvinte în completare la cele ce am spus mai înainte. Pericolul cel mare care ne paşte acuma este ca să se declanşeze anarhia. Deja sunt semnalări de cetăţeni dezordonaţi, dezorganizaţi, devastează magazine, sparg vitrine, ăsta nu e semn bun pentru schimbare, pentru transformările care au loc astăzi în ţară, trebuie ca poporul să acţioneze ca o forţa ordonată şi organizată, să se vadă că aici se face ordine. Cu contribuţia, cu participarea, cu prezenţa oamenilor muncii, cu participarea activă a poporului şi nu a unor conducători care s-au autointitulat conducători, s-au autointitulat aleşi ai poporului, s-au autointitulai comunişti, nu au avut nimic de a face cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numai numele PCR, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară. Dar noi trebuie să ne organizăm, trebuie să asigurăm desfăşurarea normală a lucrurilor. Deci, singurul apel pe care îl fac în momentul de faţă până vom fi în măsură să prezentăm un program amplu de acţiuni, acţiuni care să vizeze măsuri imediate, care în câteva zile să facă ordine în ţară şi într-o perioadă imediată să asigure îmbunătăţirea vieţii oamenilor şi desfăşurarea normală, pe baze democratice, a vieţii sociale, ca şi un program de perspectivă care să ne asigure o dezvoltare aşa cum şi-o doreşte acest popor. Să intram în rândurile naţiunilor civilizate ale Europei. Deci, primul apel pe care vreau să îl fac, şi rog şi cei care urmează este aici … reprezentantul M.I. Am discutat cu armata. Vom mai discuta cu organele de ordine, dar în primul rând cetăţenii să se organizeze şi să asigure paza bunurilor publice, paza magazinelor, tuturor instituţiilor, deci tot ceea ce ţine de buna desfăşurare normală a activităţii. În jurul orei 2000, Petre Popescu anunţa pe post, mai precis ordona pe post, „cpt. Nicolescu de la Brazi … de la Ploieşti să se îndrepte urgent spre Bucureşti în faţa TV, ostaşii săi să poarte brasarde tricolore”. Era un comunicat dat de Sergiu Nicolaescu în urma convorbiri avute cu Victor Stănculescu şi care dorea să evite confuzii prin purtarea brasardelor tricolore. Pentru a evita erorile Sergiu Nicolaescu s-a deplasat în aceiaşi noapte în jurul orelor 2300 să întâmpine această unitate pe care a găsit-o la orele 0002 în marginea comunei Otopeni. De acolo a însoţit-o pe primul tanc în picioare cu un steag tricolor cu stema decupată.”Astfel au fost străbătute şase filtre fără incidente. La orele 2100 s-a deschis focul în jurul televiziunii. Purtătorul de cuvânt al miliţiei, gl. Câmpeanu însoţit de col. Suceavă .şi col. Ruşi au adus la cunoştinţa întregii ţări că Miliţia este alături de popor. - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/01/raport-dezastrul-diversiunea-teroristii-si-crimele-din-bucuresti-in-timpul-evenimentelor-din-decembrie-1989-ce-ascundea-sergiu-nicolaescu-sub-presul-revolutiei-iv/#sthash.Ue1KTX60.dpuf


Purtătorul de cuvânt al miliţiei, gl. Câmpeanu însoţit de col. Suceavă .şi col. Ruşi au adus la cunoştinţa întregii ţări că Miliţia este alături de popor. Odată cu lăsarea întunericului în jurul orei 2030-2100 încep să se anunţe pe post acţiuni de luptă, astfel: „… la C.C.A. între securitate şi armată”; „în jurul spitalului se trage asupra maşinilor de salvare de către lunetişti din Securitate”; „Armata a înconjurat Casa de Cultură unde s-au baricadat Securitatea şi Miliţia, lupte se duc pe str. Banatului, în zona aeroportului, etc.”. George Marinescu solicită: „… M.Ap.N. este rugat să trimită subunităţi la Centrala Telefonică de pe Calea Victoriei, la Palatul Telefoanelor… la Centrala telefonică din Drumul Taberei, la Centrul Naţional de Comunicaţii nr.2…”. Întors de la Timişoara, gl. Ştefan Guşă ordonă din nou intrarea tuturor unităţilor militare în cazărmi şi interzice folosirea armamentului împotriva populaţiei. Dar informaţiile alarmante continuă a fi emise pe post, astfel: Teodor Brateş anunţă: „… că mulţi securişti s-au dezbrăcat de hainele lor şi s-au dedat la jafuri”. După ce a scăpat de protecţia celor 18 securişti care îi asigurau arestul la domiciliu, domnul Alexandru Bârlădeanu şi-a prezentat pe post emoţia conchizând în cuvântul său incapacitatea P.C.R. de a conduce destinele ţarii. O nouă informaţie alarmantă dată pe post: „… Securiştii au aruncat în aer depozitul de sânge…”; s-a făcut apel la populaţie pentru a deveni donatori de sânge: „… Securiştii au otrăvit apa de la Sibiu, Timişoara … elemente iresponsabile… atacă secţia de Miliţie de pe Bdul. Ana Ipătescu …”. Pe post apare lt.col.ing.(m.i) Stan Gheorghc care declară ataşamentul instituţiei sale la cauza revoluţiei. Florin Filipoiu din partea grupării Dreptatea Socială, grup ce a participat la ridicarea baricadei din faţa Hotelului Intercontinental, prezintă solicitările acestuia, astfel: „Abolirea pe viitor a oricărei forme de cult al personalităţii; eliberarea deţinuţilor politici; încetarea exportului de alimente şi virarea acestora pe piaţa internă; desfiinţarea magazinelor nomenclaturii; reducerea consumului electric al marilor consumatori industriali şi renunţarea la economie de curent pe spatele populaţiei; încetarea spionării populaţiei de către Securitate; deplasarea liberă în interiorul şi exteriorul ţării; independenţa Televiziunii, libertatea presei, a cuvântului, desfiinţarea cenzurii, libertatea artelor; permisiune de circulaţie a automobilelor în fiecare duminică, renunţarea la raţionalizarea benzinei; crearea unui nou sistem de distribuţie a alimentelor către populaţie; revenirea la orele normale în serviciile publice; acordarea de libertăţi economice micilor proprietari şi ţăranilor; încetarea sistemului de condiţionări în aprovizionarea ţăranilor; excluderea învăţământului politico-ideologic din şcoli şi facultăţi; renunţarea la criminala politică demografică şi liberalizarea avorturilor; încetarea demolării satelor; dreptul la libera asociere; comisii de anchetă care să investigheze abuzurile foştilor potentaţi; crearea unei Comisii de anchetă care să revizuiască Istoria Patriei; denumirea ţării de Republica Română; crearea unei Comisii de specialişti care să redacteze Constituţia ţării, care va garanta că niciodată vreo dictatură nu va mai conduce România; numirea de specialişti la conducerea ministerelor; alegeri libere…”. Odată cu anunţarea capturării cuplului ceauşist, Teodor Brateş informează că „… anumite elemente ceauşiste din fosta Miliţie încearcă să se apropie de capitala să… organizeze o contra-lovitură. Armata … să treacă la acţiune”. Este momentul când ziarul „Scânteia” se reorganizează transformându-se în „Adevărul”. În timpul cuvântului lui Cazimir Ionescu apare o întrerupere pe post în care se comunică „O coloană blindată, motorizată se îndreaptă spre Piteşti pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervoarele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş … oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta ţarii…”- „cerem armatei să intervină … cerem poporului să se deplaseze de urgenţă, să intervină… aviaţia să intervină toţi care pot să facă ceva să împiedice coloana blindată…”. Totodată, Teodor Brateş cu referire la securişti a informat „… am auzit că au pus bombe aici la TV să sărim în aer… „. Se informează, de asemenea, că armata a trimis efective însoţite de maşini blindate care să asigure apărarea principalelor obiective politice şi militare din capitală. Pe TAB-urile din coloane vor fi văzute steaguri tricolore decupate Teodor Brateş anunţă pe post „… primim o informaţie, coloane blindate se îndreaptă, detaşamente de terorişti, aceşti anticomunişti aceste detaşamente criminale se îndreaptă spre clădirea Radio Televiziunii…”. De la acest microfon s-au făcut nenumărate apeluri. Se indica formarea pe cartiere şi întreprinderi de „detaşamente de apărare pentru protecţia bunurilor obşteşti”. Col. Marius Opran, neavând nici o calitate, anunţă printre altele ridicarea de la domiciliu de către Securitate a domnului Dumitru Mazilu. La un moment dat pătrunde în studio domnul Costin Ţugui care comunică agitat „…spre TV se îndreaptă cu 2000 de antiterorişti. Brigada Antiteroristă, ajutaţi-ne ieşiţi populaţie ajutaţi-ne… 2000 de terorişti, armata … să ne apere cineva!” Informaţia este repetată de Teodor Brateş: „… teroriştii se îndreaptă spre TV, armata să-şi facă datoria …”. După o pauza de aproape o oră, timp în care aparatele s-au mai răcit, se reia emisiunea. Petre Popescu, informează că în cursul acestei seri se va întruni Consiliul de Salvare Naţională pentru a stabili primele măsuri privind menţinerea ordinii în perioada de trecere de la dictatura la democraţie. Totodată, în aceasta seară urmează a se anunţa competenţa Comitetului de Salvare Naţionala, precum şi primele sale hotărâri. Apoi apar pe post reprezentanţi ai diferitelor grupări sociale şi întreprinderi care se angajează să ajute acţiunile revoluţionare în domeniile lor de activitate. Biserica ortodoxă română prin P.F. Teoctist Patriarhul României îşi afirmă „adeziunea la cauza poporului, cere ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor să colaboreze pentru victoria deplină a revoluţiei.” Imaginea se mută în Piaţa Republicii unde în balcon apare Ion Iliescu, gl. Guşă; Militaru şi alte persoane. După o scurtă întrerupere, imaginea revine prezentându-l pe Dumitru Mazilu care se adresa populaţiei „… Să se termine cu planul de ucidere a satelor ţării. Să respectam ţăranii… Să reorganizam învăţământul şi începând de azi să se dea la o parte marxism-leninismul… această dogmă… Să se elimine minciuna … şi impostura; să se stabilească criterii de competenţă, responsabilitate şi devotament pentru Românie, obiectivul nostru principal să fie omul, omul să fie respectat…”. Urmează un torent: informaţii externe, unele dintre ele fiind interesante, le vom prezenta în sinteză. George Marinescu: „… purtătorul de cuvânt al ONU Francois Giuliani a anunţat că azi după amiază Consiliul de Securitate va ţine o reuniune de consultare în legătură cu situaţia din România. Reuniunea Consiliului a fost cerută de către Austria, RFG şi Ungaria. O ştire din Moscova – Conducătorul Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov a întrunit azi şedinţa Congresului Deputaţilor Poporului pentru a anunţa că zeci de mii demanifestanţi se află pe străzile Bucureştiului, că în România a fost proclamată starea de urgenţă ministrul apărării naţionale s-a sinucis. Într-o tăcere totală Gorbaciov a precizat că la ora 1200 ora Moscovei soldaţii au început să fraternizeze cu manifestanţii. Puţin înainte de a face aceste declaraţii, Gorbaciov a părăsit Sala Congresului timp de 1/2 oră însoţit de directorul KGB Vladimir Grucikov şi de ministrul de interne Vădim Bakatin…”; Cancelarul RFG Helmut Kohl a apreciat reprimarea evenimentelor din România drept un lucru îngrozitor care 1-a deprimat adânc… “; „deputaţii Adunării Naţionale din Franţa au păstrat la Paris un minut de tăcere în semn de protest faţă de intervenţia trupelor împotriva demonstranţilor de la Timişoara …”. Preşedintele Adunării Naţional,e Laureat Fabius, ministrul francez Michel Rocha au „exprimat groaza şi consternarea Franţei…”; „Adjunctul purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Richard Bucher a afirmat că în urma reprimării manifestanţilor din România administraţia Buch examinează relaţiile pe care le mai menţine cu aceasta ţară…” la care comentatorul adaugă „sper că aceasta reexaminare va fi reexaminată după ce vor afla ce s-a petrecut acum la noi” „… Vaticanul, Papa loan Paul al II-lea şi-a exprimat astăzi oroarea în legătură cu reprimarea manifestanţilor în România. În tradiţionalul discurs de Crăciun Papa a condamnat extrem de vehement pe tiranul Ceauşescu şi violenţa exercitată împotriva cetăţenilor români …a lansat un-apel în favoarea unor schimbări radicale bazate pe respetarea drepturilor omului”; „Ministrul de externe al Austriei, Alois M. şi-a exprimat speranţa că acum în România vor fi iniţiate procese de reforme economice şi politice şi va fi transpusă în fapt libertatea personală a tuturor românilor. Revolta poporului român precum şi a minorităţilor maghiare şi germane din România s-a dovedit a fi eficientă…”. Problema revoluţiei române a fost pusă şi în Adunarea celor 12 miniştri ai Afacerilor Externe din ţările membre ale Pieţei Comune prin care arată că: „reprezentanţii părţilor comunitare apreciază că evenimentele din România au o evoluţie pozitivă …cei 12 vor fi de acord să anunţe un ajutor pentru România democratică. Primul ministru al Marii Britanii, Margareth Thacher, a salutat răsturnarea regimului ceauşist în România”; „RDG salută din inimă poporul român pentru marea sa victorie, totodată exprimă condoleanţe în legătură cu numărul mare de victime… poporul român poate să se bazeze pe sprijinul solidar al poporului din RDG şi al Guvernului”; „prezidiul Partidului Socialist Ungar a dat publicităţii o declaraţie în care se arată că ştirea privind evenimentele din România au parvenit la Budapesta chiar în timpul şedinţei acestui organ… Cu acest prilej preşedintele PSU a exprimat speranţa ca răsturnarea regimului lui Ceauşescu este primul pas către modificările democratice a evenimentelor … că aceste schimbări vor deschide calea spre o apropiere firească dintre unguri şi români…”; „La Bonn, preşedintele Partidului Social Democrat … în România aspiraţia la libertate şi democraţie şi-au găsit materializarea”; „Românii sunt liberi, Europa respiră uşurată”; „… aceasta este o veste bună pentru noi toţi, a declarat preşedintele Franţei Francois Mitterand”; „Guvernul olandez s-a angajat să sprijine împreună cu partenerii procesul de schimbare în România”. Am redat doar câteva din declaraţiile diferitelor personalităţi sau organisme internaţionale. Pe post continuă să apară şi alte persoane care aduc la cunoştinţa telespectatorilor unele informaţii ce ne par nouă acum cel puţin bizare. Iată de exemplu, cetăţeanul Nicu Stăncescu, unul din cei arestaţi pe 21 decembrie 1989 şi duşi la Jilava informează că: „… în România a acţionat de la începutul anilor ’80 în subteran, în clandestinitate o mişcare care s-a numit Mişcarea pentru Democraţie şi Reformă, condusă de un comitet compus din ţărani, muncitori şi intelectuali”. Acest domn care va înfiinţa şi un partid a încercat să ajungă preşedinte al României la primele alegeri (1990). Pe post se fac apeluri către pompieri pentru a interveni la Comitetul Central şi la Arhive, unde se pare au apărut nişte incendii. Totodată crainicul anunţă că în subsolul TV a fost găsită o bombă care din fericire a fost dezamorsată de specialiştii genişti. După câteva minute imaginea trece în Piaţa Palatului, unde un student de la IATC – Bogdan Popovici informează populaţia din Piaţă că au fost constituite grupuri de revoluţionari ce controlează fiecare cameră din clădire, inclusiv subteranele. Totodată cere celor prezenţi să nu părăsească piaţa. O voce anunţă că „se trage de la Sala Palatului de la ultimul geam …”. Imaginea se plimbă prin Piaţă, iar în difuzoare se aud discuţii diverse, voci anonime. La un moment dat apare în cadru în balcon Virgil Măgureanu: „… Stăm bine, suntem stăpâni pe situaţie … în subsol au fost 4-5 bandiţi, au fost prinşi… avem armament găsit aici. Cu acest armament suficient, cu muniţie, am înarmat gărzile muncitoreşti … Sergiu Nicolaescu conduce un asemenea pluton (se aud urale) … Staţi pe loc!” Se cântă tricolorul. „Ole, Ole, Ceauşescu nu mai e!” Se citeşte din ziarul Libertatea, actorul Ernest Maftei recită o poezie, postul de radio cere ajutor, se propune ca o coloană să plece acolo. La un moment dat cineva spune: „De sus se trage … (se aude o împuşcătura distinctă, apoi se strigă armatei să ia măsuri)” Se scandează: „Armata e cu noi!”, „… de pe Palat se trage…” şi o altă voce comunică „staţi liniştiţi că vine armata!” Focurile de armă se înteţesc. O voce „… intervine armata … fraţilor nu intraţi în panică … armata e cu noi … nu fugiţi … nu fugiţi … nu fugiţi … rămâneţi pe loc!” Focurile izolate se transformă treptat în rafale complete, armata a început să riposteze. Acţiunea a durat 10-15 minute. După o întrerupere apare balconul C.C. în care printr-un număr însemnat de cetăţeni se remarcă Ion Iliescu, gl. Guşă, gl. Militaru, Mihai Lupoi, Gelu Voican, Petre Roman etc. Vorbeşte dl. Iliescu: „… Procesul început este ireversibil. Organele M.I. au trecut în subordinea armatei…”. Vorbeşte gl. Guşă: „… Armata în întregime, în toata ţara, este alături de popor…!” Grupul se retrage pentru a constitui Consiliul Frontului Salvării Naţionale. După diverse discuţii, unele contradictorii, după numeroase lozinci şi apeluri cineva emite ideea aducerii lui Comeliu Mănescu. Dumitru Mazilu, după ce informează auditoriul asupra raportului său cu privire la drepturile omului în România prezentat la ONU repetă ideile din discursul său anterior. Prin faţa camerelor se perindă diferiţi cetăţeni anonimi, care îşi exprima satisfacţia şi bucuria pentru victoria revoluţiei. La un moment dat mulţimea strigă alarmată: „Se trage, se trage!”. O voce anunţă: „Atenţie, la etajul l, corpul din stânga la fereastră…”. Cineva se adresează mulţimii cu întrebarea: „Se trage din clădire?” la care mulţimea răspunde în cor: „Daaa!”. După o pauză se reia imaginea din Studioul 4 de unde gl.(r) Tudor Nicolae comunică că trupele de Securitate conduse de gl. Ghiţă sunt loiale poporului şi acţionează conform ordinului CFSN. „Ceea ce se discuta că trupe ale Securităţii acţionează împotriva poporului, se justifică prin nişte unităţi speciale. Sunt trupe antiteroriste şi alte trupe ale fostei conduceri, subţiri, puţine la număr dar înrăite care acţionează în diferite focare. Aceste focare sunt în curs de lichidare …”. Se dă citire declaraţiei Frontului Democratic din Timişoara. La un moment dat crainicul informează: „… studenţii din Grozăveşti cer ajutor, sunt atacaţi de trupe de securitate”. Apare o modificare, se cer scuze şi se informează „nu sunt trupe de Securitate, sunt Comandouri”. Se aud împuşcături, rafale de arme automate, apoi rafale puternice de riposte. Pe post apare Ioan Grigorescu din partea Uniunii Scriitorilor care îşi manifestă adeziunea la cauza revoluţiei. Apoi târât este introdus în cadru Nicu Ceauşescu împreună cu Cico Dumitrescu şi alţii (în jurul orei 2100). După ce s-a despărţit de mr. Dragomir Aurică, supusul lui prieten, în jurul orei 1030 a părăsit Sibiul fiind condus la Bucureşti, până la Băneasa, de prietena sa Daniela Vlădescu scopul venirii sale la Bucureşti era acela de „a se preda organelor noii puteri”, (pretindea el). Fiind recunoscut la filtrul de la Băneasa a fost trimis sub escortă la TV unde o persoană neidentificată la înjunghiat. După apariţia pe post, datorită tăieturii suferite, starea sănătăţii s-a înrăutăţit determinând un prim ajutor din cadrul Punctului Sanitar al TV şi ulterior ascuns sub nişte cearşafuri a fost transportat la Spitalul Militar Central, unde a suportat o operaţie de o oră şi jumătate. Adâncimea tăieturii depăşea 9 cm, iar în două locuri, obiectul tăios perforase intestinul subţire. După operaţie, Nicu Ceauşescu a fost luat în paza efectivelor Comenduirii Garnizoanei, în Secţia Chirurgie 2, rezerva 21. Ulterior a fost preluat de organele abilitate. Alte informaţii se succed pe post, astfel aeroportul Boteni cere sprijin din partea populaţiei din zonă. Pe post se dezlănţuie un torent de informaţii şi zvonuri, majoritatea false pe care nimeni nu încearcă a le verifica înainte de a le difuza. Alte zvonuri alarmante anunţă că: „… 3 grupuri de terorişti se îndreaptă de la blocul Turn şi Piaţa Palatului spre Radiodifuziune pe str. Timişoara urmând să se alimenteze cu muniţie prin punctele Povernei, Moxa şi Lemnea (depozite de muniţie secrete – n.n.).Toţi cei aflaţi în zonă sunt insistent rugaţi… să nu lase pe aceşti criminali să acţioneze…”. La Chişinău este o mare manifestaţie prin care cetăţenii acestui oraş îşi manifestă adeziunea şi simpatia faţă de victoria poporului român. Se anunţa că: „… locuitorii din str. Oteteleşanu nr.5 că asupra lor se trage din str. C Mille şi înspre Magazinul Romarta …”. Se prezintă pe post diferite comunicate din partea unor oraşe din ţară. Domnul Ion Iliescu dă citire Comunicatului către ţară al recent constituitului Consiliu al Frontului Salvării Naţionale: „Cetăţeni şi cetăţene, trăim un moment istoric: Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru a fost eliminat de la putere. Cu toţii recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţara este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi în primul rând al admirabilului nostru eroism care ne-a restituit cu preţul sângelui sentimentul demnităţii naţionale. Un merit deosebit îl au cei care ani de zile şi-au pus în pericol viaţa protestând împotriva tiraniei. Se deschide o pagină nouă în viaţa politică şi economică a României. În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale care se sprijină pe Armata româna şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii, în anii tiraniei totalitare. Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român. Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite. Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice şi sociale. În teritoriu, se vor constitui Consilii Judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale. Miliţia este chemată ca împreună cu comitetele cetăţeneşti să asigure ordinea publică. Aceste organe locale vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului public, asistenţei medicale şi întregii reţele comerciale. Ca program, Frontul propune următoarele: 1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic, pluralist de guvernare. 2. Organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie. 3. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau cel mult două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viaţă. Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească în viitor România. Un comitet de redactare a noii Constituţii va începe să acţioneze imediat. 4. Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată şi promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice. 5. Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti, oprirea distrugerii satelor. 6. Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane. Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democratice şi umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate. Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale. Trecerea presei, radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului. 7. Respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii. 8. Reorganizarea întregului comerţ al ţarii pornind de la cerinţele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină ale oamenilor. 9. Întreaga politica externă a ţării să servească promovării bunei vecinătăţi, prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de constituire a unei Europe unite casă comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi în primul rând cele privitoare la tratatul de la Varşovia. 10. Promovarea unei politici interne şi externe subordonată nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă. Constituindu-ne în acest Front suntem ferm hotărâţi să facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România, garantând triumful democraţiei, libertăţii şi demnităţii tuturor locuitorilor ţării. În mod provizoriu în componenţa Consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laszlo Tokeş, Dumitru Mazilu, gl. Ştefan Guşă, gl. Victor Stănculescu, Aurel Dragoş Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marţian, cpt. Mihai Lupoi, gl. Voinea, cpt. R.I Dumitrescu Emil, Neacşa Vasile, Ciontu Cristian, Baciu Marian, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Negruţi Paul, Manole Gheorghe, Cazimir Ionescu, Adrian Sîrbu, Cîrjan Constantin, Domokoş Geza, Magdalena Ionescu, Marian Mierla, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Bucurescu Valeriu şi Ion Iliescu, dacă sunteţi de acord. Deocamdată este, deci o structură provizorie gândită într-un mod foarte operativ, lista rămâne deschisă, nu aceasta este componenţa Consiliului completă şi doar am menţionat câteva nume de oameni a căror nume sunt legate de transformările pe care le cunoaşte ţara. Oamenii care au demonstrat spirit de sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai intelectualităţii, ai armatei, deci acele forţe care au fost active prezente în procesul de instaurare a prezentului regim al puterii. Lista rămâne deschisă. Aşteptăm deci încă de mâine, propuneri din partea tuturor categoriilor şi forţelor sociale care au luptat şi au învins, pentru a putea completa componenţa Consiliului. Acesta a fost mandatul pe care l-am primit. Aceasta este o primă formă de comunicat şi de platforma – program al noului organism al puterii de stat din România”. Victor Ionescu printre altele, anunţă. „… La Casa Republicii se află un grup de securişti alimentaţi cu muniţii de maşini cu tricolor şi care trag în oameni. … Şeful Gărzilor patriotice de la IMGB anunţă că unităţile de securitate pot ajunge prin tuneluri până la staţia din vecinătatea întreprinderii. Apelam la toţi cetăţenii din zonă să ia măsurile necesare pentru a bloca aceste tuneluri…” Pe post cetăţenii sunt informaţi că atât M.Ap.N. cât şi Centrala telefonică din cartierul Drumul Taberei sunt atacate de terorişti. Cpt.R.I. Emil Dumitrescu (Cico) anunţă pe post: „… Comandanţi ai unităţilor apărării naţionale din oraşele: Târgovişte, Rîmnicu-Sarat, Buzău, Focşani, Galaţi, Brăila – vă transmit ordinul şefului Marelui Stat Major, gl. Guşă Ştefan, că în cel mai scurt timp să îndreptaţi unităţile dvs. în drum spre Bucureşti. Pentru apărarea următoarelor puncte: M.Ap.N., Academia Militară şi unităţile dispuse pe Bdul. Antiaeriană”. (Am amintit că şeful M.St.M gl.Ştefan Guşă nu recunoaşte în declaraţia sa că a dat un asemenea ordin). Ordinul este repetat de mai multe ori. Imaginea şi sunetul se schimbă în Piaţa Palatului unde se disting lozinci „Jos comunismul!”, „Jos Ceauşescu!”. în zonă se aud focuri de armă. Se solicită încetarea focului. Se informează că pe acoperişuri au fost trimişi cetăţeni pentru a-i depista, dezarma şi captura pe cei ce ţin sub foc Piaţa Palatului. Se solicită ca armele ce au fost ridicate de către cetăţeni să fie înapoiate. Se fac apeluri disperate pentru oprirea focului. Se solicita armatei „… să meargă cu tancurile spre Palat…”. Voci neidentificate comunică la microfon:”… vă rugam să luaţi armele tuturor civililor care le au în posesie… care nu au dreptul să poarte aceste arme …”. O voce anunţă că dinspre Palat „… de acolo trage mereu cineva!”. Se solicită protecţia Palatului de către armată deoarece în acesta se găsesc numeroase articole de artă. O voce strigă că pe clădire sunt securişti. A fost reţinut un cetăţean asupra căruia mulţimea s-a dezlănţuit. O voce strigă disperată: „Lăsaţi-l domnule în pace, bagaţi-1 în Palat, nu-l omorâţi, nu suntem criminali!” Se anunţă că iar trag. O voce intervine: „… Trage de la Intercontinental, dar liniştiţi-vă fraţilor, s-a dus armata acolo…” Se aud împuşcături, o voce strigă “Oameni buni nu creaţi panică!” Se încearcă a se cânta „Hora Unirii”. 0 voce „…Îngenunchiaţi şi să păstram un moment de reculegere, gândi-ţi-vă la cei care s-au jertfit pentru binele nostru…!” Se scandează de mulţime: „Libertate, libertate!” Astea sunt cele mai importante acţiuni ce s-au perindat prin faţa camerelor de luat vederi în perioada 22 decembrie 1989, orele 1051-23 decembrie 1989, orele 000.

4.4.3.3. Întâmplări trăite de unii participanţi Materialele au fost extrase din Dosarele de Cercetare efectuate cu deosebit sârg şi cu profesionalism de către reprezentanţii „Club – TV 22” cărora şi pe această cale ţinem să le mulţumim. Am selecţionat din sutele de declaraţii cele care se referă la existenţa acţiunilor teroriste, în cartierul Prezidenţial şi în zona Televiziunii Române la care materialul de faţă se refera în mod special. În text ne ferim a da numele în clar a martorilor pentru a evita eventualele acte de intimidare sau răzbunare, folosind ca indiciu doar adresa şi eventual numerele dosarelor. G.I. – domiciliat în strada ing. Gheorghe Balş, ne-a declarat că „…în ziua de 22 până în jurul orelor 1600-1700 în zonă nu s-au auzit focuri de armă”. Seara, în jur de1800-1900 aude şi vede primele focuri de armă trase din zona imobilelor. De la trupele de pază TV nu au auzit în prima fază să se tragă, ci numai după circa 15 minute. „… Cei care au deschis focul, circa 6-7 guri de foc, cred că erau foarte aproape. V.S.D. – Bd. Aviatorilor – „În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, în zonă se auzeau focuri de armă automate, din str.Grigore Mora nr.31, 33, 35, 37 în noaptea de 23-24 decembrie mai multe gloanţe ne-au perforat ferestrele de la locuinţă şi în jur de ora 2300 am coborât un etaj la altă familie unde era mai adăpost. Aici am observat că în spatele casei, în curtea imobilului din str.Mora nr.33, pe un garaj-magazie, un individ cu un aparat luminos executa focuri de armă automată, care a stat acolo până dimineaţa. Acest lucru este confirmat şi de alţi vecini refugiaţi în apartament N M. – Bd. Aviatorilor – împreună cu tatăl său, susţine că în ziua de 24 sau 25 decembrie au văzut personal de la circa 10 m pe acoperişul Fabricii de sticlă, pe Bdul. Aviatorilor, 2 persoane înarmate care executau foc spre Piaţa Aviatorilor. Au fost prinşi de militari şi Gărzile Patriotice şi duşi cu o dubă într-o direcţie necunoscută. C.A.- Calea Dorobanţi – „Din casa Marcu Stan, în 23 decembrie, după orele 1500 au fost scoase 2 persoane cu mâinile ridicate de către armată şi duşi într-o direcţie necunoscută.” G.V. – Piaţa Aviatorilor – „Primele focuri de armă s-au auzit după ora 1800, dar schimburile intense de focuri s-au consumat între orele 2000-2400 şi se auzeau dinspre Bd. Primăverii, str. Aurel Balescu şi str. Pangratti. După ora 2400 s-a tras sporadic, între orele 300-330 s-a tras intens dinspre Piaţa Aviatorilor spre Vilă. În 23 decembrie dimineaţa s-a tras din blocul ruşilor.” S.R.G. – Piaţa Aviatorilor – „Schimburi intense de focuri au început după ora 130. iar după ora 400 focurile se auzeau de peste tot. În jurul orei 600 în 23 decembrie s-a tras din blocul ruşilor spre TV. În blocul ruşilor, în jurul orei 1000-1100 a fost ocupată clădirea de 2 plutoane de Miliţie, iar Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiilor. Dinspre Piaţa Aviatorilor au pătruns în apartament 2 indivizi dintre care unul avea mâna stânga bandajată. Fiind surprinşi, au fugit pe aceeaşi fereastră pe unde au intrat.” C.P. – Calea Dorobanţi – „S-a tras din vila înaltă din Bd. Aviatorilor nr. 72“. H.L. – Calea Dorobanţi- „S-a tras de la ora 2100, în zona TV existând două zgomote de armă – arma automată; pistol.” M.L. – Calea Dorobanţi – „S-a tras din casa Calea Dorobanţi nr.228, din blocul ruşilor şi dintr-o reşedinţa străină din str. Pangrati. În 23 … la TV, aici un subofiţer numit Buligescu a reţinut un individ care avea asupra lui un pistol.” O.I. – Calea Dorobanţi – „S-a tras din toate părţile şi din vila lui Marin Ceauşescu” V.E. – Calea Dorobanţi – „S-a tras începând cu orele 200 din 22 decembrie. În pauzele dintre tiruri se auzeau din când în când focuri de arma deosebite faţă de celelalte şi care atrăgeau tirul celor din TV. Pe 23 decembrie, orele 1030 – 1100 s-a primit ordin de evacuare a locuinţelor.” Despre existenţa simulatoarelor senatorul Sergiu Nicolaescu a adresat o întrebare fostului şef al Departamentului Securităţii Statului gl. Vlad Iulian care a răspuns: „…Sigur, tot Securitatea le avea..” (declaraţie Iulian Vlad pag.75). În acest sens să urmărim declaraţiile unor cetăţeni astfel: D.N. – Bd. Aviatorilor – „Am văzut în ziua de 23 şi în noaptea de 23 spre 24 în perioada critică în spatele vilei unde locuia actorul Mitică Popescu doi bărbaţi tineri de 34-35 ani ce manipulau o cutiuţă ca un pian cu clape pentru copii, simulând zgomot de armă automată şi semnale optice. După aceasta din Bd. Aviatorilor şi de la TV se răspundea cu gloanţe adevărate.” A mai văzut că la metrou spre Parcul din colţul Bd. Aviatorilor s-a construit un tunel. B.I. – Bd.Aviatorilor – „În noaptea de 23 spre 24 şi următoarele, la ore relativ fixe dar numai noaptea în zona unde locuiesc în spate, pe un garaj-magazie am observat prezenţa unei persoane – posibil militar, cu salopetă combinezon, care manipula o cutie de circa 30/35/20 cm cu taste şi eventual claviatură, care producea zgomote şi lumini, similare celor produse de puşca mitralieră. Aceasta provoca trageri reale din Televiziune şi din Bd. Aviatorilor.” Asemenea simulatoare au fost capturate şi de militarii ce au executat scotociri în blocurile din jurul M.Ap.N. După opiniile acestora, aceste materiale s-ar fi predat la Procuratură, iar de aici urma se pierde în necunoscut. Dar în perioada aceasta, în zona Televiziunii şi nu numai, s-au desfăşurat şi unele activităţi mai misterioase, descărcări de materiale, lăzi de diferite dimensiuni fără o justificare aparent logică. S.V. – Calea Dorobanţi – „S-a tras de peste tot. În 22 decembrie 1989, femeia care avea în grija casa de pe str. Aviator Velescu nr.5 şi în care au fost transportate lăzi cu un conţinut necunoscut, nu a mai fost văzută acasă … se numeşte Bostan Măria şi avea obiceiul să închirieze apartamentul la diferite persoane. B. – Str.Av. Nicolae Velescu – „La etaj locuieşte fam. gl. Doicaru. Înainte cu 2 zile de evenimente, la casa cu nr. 5 s-au descărcat lădiţe al cărui conţinut nu îl cunosc, dintr-un camion kaki cu prelată de către 3-4 muncitori îmbrăcaţi în salopetă. În noaptea de 22 spre 23 decembrie s-au auzit focuri de armă de pe clădirea de la nr.5 şi din curte.” Este interesant cum totuşi anumiţi cetăţeni au primit informaţii potrivit cărora erau înştiinţaţi asupra acţiunilor ce urmau a se desfăşura în zona în care locuiau. O.E. – Str. Av. Nicolae Veleseu – „În noaptea de 22 spre 23 am auzit paşi pe lângă casă şi focuri de armă …o parte din cetăţeni au părăsit vilele înainte de evenimente cu circa 2 zile.” H.C. – Calea Dorobanţi – „S-a tras din vila lui Marin Ceauşescu (str. pictor Rosenthal nr. 2) în data de 21 decembrie locatarii din str. Pictor Rosenthal au părăsit domiciliile.” În această perioadă în zona Televiziunii au fost observate semnale luminoase ce prezentau imaginea unei balizări şi care marcau începutul sau încetarea atacurilor. M.V. – U.M. 0800 – În seara zilei de 22 şi 23 decembrie vede focuri de trasoare trăgându-se după str.Grigore Mora, vila a 3-a sau a 4-a de pe partea dreaptă cât şi de pe str. Pangratti din clădirile apropiate celor semnalizate. Posibil chiar în Parcul reşedinţei ambasadorului britanic. În acelaşi timp se auzeau şi rafale scurte de pistol şi mitralieră cât şi focuri sacadate cu zgomot redus care şi pentru el constituiau o raritate. În seara de 23, în jurul orei 2030, observă că din direcţia clădirii părăsite a fostei Şcoli Franceze din Bdul. Aviatorilor se deplasau către TV un grup de 5 persoane care mergeau în coloană puţin aplecaţi şi aveau aspectul unor militari cu raniţe în spate. Semnalele luminoase sesizate în noaptea de 23 decembrie erau date din mansarda vilei a 2-a de pe str. Muzeul Zambaccian către colţ cu aleea paralelă cu Bdul. Aviatorilor. I s-a spus că vila ar aparţine lui Ghizela Vass. A.G. – Str. Grigore Mora – În zilele de 22 – 24 decembrie de aici s-au tras focuri de armă automată, de la etajele clădirii spre TV. În apartamentul respectiv locuieşte col.(r.) Costingioara Grigore, fost torţionar în sistemul de lagăre de-concentrare al M.I. Declarantul crede că acesta făcea parte dintr-o reţea de sprijin a D.S.S. deoarece l-a văzut la Universitate în haine de cerşetor precum şi la diferite cozi făcând diversiuni pentru calmarea spiritelor. Pentru anihilarea cuibului de foc de la etaj a intervenit armata. C. – Str. dr. Grigore Mora – „Din locuinţa gl. M.I. Zagoneanu de la etajul 1, în perioada 22-24 decembrie s-au tras focuri de armă. „ F.A. – Str. dr. Grigore Mora – Confirmă cele afirmate de cetăţeanul C. şi adaugă că în 23 decembrie, în jurul orelor 1130-1200 în timp ce se afla în dreptul imobilului cu nr.18, aude o rafală de armă dinspre reşedinţa ambasadorului britanic de pe str. Pangratti. „Din imobilul ca nr. 14 fam. Răchită s-a tras în 23 şi 24 decembrie. Nora Monica a recunoscut ca s-a tras de la ea din apartament unde a găsit cartuşe goale.” Declaraţie făcută faţă de soţia şi dl. P.T., vecini. Ei au fost obligaţi de dl. Răchită să stea în garaj şi subsol, Mona, lăsând să se înţeleagă că acesta ştia ce se întâmpla în casa lor (fost activist P.C.R). A.I. – U.M. 1210 – „In 22 decembrie ne-am deplasat la TV pentru asigurarea siguranţei instituţiei … s-a dat ordin pentru distribuirea muniţiilor şi instalarea mitralierelor de campanie … era în jurul orelor 1800-1900. Cam după 30-60 minute s-a început să se tragă asupra noastră dinspre clădirile amplasate pe str. Pangrati şi Calea Dorobanţilor. Focul armamentului avea ceva neobişnuit faţă de armamentul pe care noi îl aveam în dotare, prezentând un zgomot mai strident. Pe 23 decembrie s-a tras asupra noastră şi cu arme de foc-automat cam în jur de ora 1000-1200 …o parte din gloanţele care s-au găsit pe terasă erau din oţel cu Vidia la vârf, celelalte normale … au fost răniţi 2 militari în ziua de 23 decembrie … s-a tras în ei din una din vilele aflate pe str. Pangrati… în 23 spre 24 decembrie pe lumină prin megafon gl. Tudor Nicolae a dat ordin repetat ca: „Infanteriştii să-i captureze pe scutieri şi pe paraşutiştii care au trădat!” Nu s-a dat curs acestui ordin. D.V. – U.M. 0596 – Fiind la Punctul de Control la Poarta Pangratti, în ziua de 22 decembrie în jurul orei 2400 a început să se tragă în zonă. Observă trageri dinspre Ambasada Marii Britanii la intervale mari şi cu armament uşor, dar după zgomot nu ştie ce fel e şi nici ce calibru. Observă că în clădirea de pe colţ cu poarta Pangratti se auzeau focuri de armă cu un asemenea armament uşor. S.C. – Garda TV – Remarcă că se trage dinspre clădirile ambasadorului britanic cu arme de calibru mic şi foc cu foc. De asemenea, spre Televiziune se mai trăgea din vila lui Valentin Ceauşescu şi din vilele de pe Calea Dorobanţilor. În dimineaţa zilei de 23 decembrie se trăgea din vilele pictorilor cu arme de calibru mic deoarece zgomotul era diferit de cel obişnuit. P.B. – Str. Polonă – În 22 decembrie, orele 2000 aude primele împuşcături. Având în vedere zgomotul produs şi-a dat seama după cadenţă că nu este armament autohton. „Din vila situată în str. N. Constantinescu nr. 10-12 ocupată de fiul ministrului M.I. Tudor Postelnicu s-a tras.” Referitor la existenţa cartuşelor explozive şi perforante, după unele informaţii rezultă că în perioada august-septembrie 1989 la uzinele „Sadu”, Gorj s-a primit o comandă de executare a unor asemenea cartuşe explozive. Comanda a fost ordonată de Conducerea Superioară a P.C.R. şi executată sub supravegherea strictă a unor ofiţeri din fosta securitate. Aşa cum s-a mai spus, asupra populaţiei, dar şi asupra militarilor M.Ap.N. teroriştii au folosit şi cartuşe cu glonţ exploziv. Cartuşele respective de fabricarea cărora fostul director al uzinei Constantin Hoară – actualmente deputat P.S.M. Gorj – şi ing. Constantin Filip nu sunt străini au fost realizate sub legenda, potrivit căreia, urmau a fi folosite de Nicolae Ceauşescu în cadrul partidelor de vânătoare. Consider că lt.col. Gridan fost ofiţer de Contrainformaţii pentru Uzina „Sadu” actualmente pensionar ar putea confirma fabricarea unor asemenea cartuşe şi probabil şi unele indicii cu privire la beneficiar. Dacă într-adevăr aceste cartuşe au fost fabricate în România atunci este limpede că o mare parte din teroriştii din decembrie 1989 au fost autohtoni, iar organele de securitate nu sunt străine de acest lucru. Nici o clasă sau partid unic existent la conducerea unui stat, nu părăseşte puterea de bunăvoie fără a opune rezistenţa care poate culmina în unele cazuri, prin vărsări de sânge.

5. EVENIMENTELE DESFĂŞURATE IN PERIOADA 16 – 31 DECEMBRIE 1989 ÎN MUNICIPIUL ŞI JUDEŢUL CLUJ Va urma Sursa: Ziaristi Online

Related Posts

RAPORT: Diversiunea psihologica, dezinformarea, actiunile KGB si GRU si ale spionajului maghiar, teroristii, executia lui Ceausescu si moartea generalului Nuţă (VIII)

RAPORT. Evenimentele din decembrie 1989 la nivel national. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (VII)

RAPORT: TOKES SI TIMIŞOARA – ORAŞUL DECLANŞĂRII EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (III).

Marturia unui conjurat: Magureanu si Iliescu au decis executia lui Ceausescu in 1985. EXCLUSIV INFO/FOTO/VIDEO - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/01/raport-dezastrul-diversiunea-teroristii-si-crimele-din-bucuresti-in-timpul-evenimentelor-din-decembrie-1989-ce-ascundea-sergiu-nicolaescu-sub-presul-revolutiei-iv/#sthash.Ue1KTX60.dpuf

8. UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND DEZINFORMAREA ŞI DIVERSIUNEA PSIHOLOGICĂ ŞI RADIOELECTRONICĂ (Material preluat, în parte, de la comisia din prima legislatură, din raportul personal al senatorului Sergiu Nicolaescu şi completat în legislaţia II-a de semnatarii acestui raport) În desfăşurarea evenimentelor revoluţionare din decembrie 1989 un loc aparte l-au ocupat acţiunile de dezinformare şi diversiune psihologică şi radioelectronică executate de forţe necunoscute, acţiuni ce s-au caracterizat prin folosirea unei game largi, variate de metode şi procedee moderne pentru realizarea dezinformării, diversiunii şi bruiajului, precum şi prin utilizarea pe scară largă a unor tehnici şi mijloace specifice. Astfel de acţiuni intră în sfera de cuprindere a războiului psihologic şi a războiului electronic, reprezentând domenii importante de manifestare în războiul modern. Analiştii militari denumesc aceste domenii ale luptei armate, ca „război special” sau „război curat”. La modul general, războiul psihologic reprezintă totalitatea acţiunilor, întreprinse şi a mijloacelor utilizate în scopul zdruncinării moralului armatei şi populaţiei părţii adverse. În acest context, forţele şi mijloacele unui astfel de război sunt propaganda realizată prin radio, televiziune, presă (manifeste), zvonuri, dezinformare; armele speciale cu efecte psihologice, şi psihotronice. Dezinformarea s-a dovedit întotdeauna a fi o puternică pârghie de acţionare psihologică, de dirijare a opiniilor şi ideilor, a stărilor sufleteşti şi a comportamentelor umane. După opinia specialiştilor nu se poate demonstra existenţa măcar a unui singur conflict politic, social, economic sau militar care să nu fi făcut apel la propagandă în, mod deschis sau pe ascuns, la intoxicarea sau la tentative de influenţare a moralului şi deciziilor adversarului prin înşelăciune. amăgire ,diversiune sau intimidare. În oricare din variantele de definire a conceptului de dezinformare ca acţiune de informare eronată în scopul inducerii în eroare ca formă psihologică a subversiunii ce vizează destabilizarea, dar care încearcă să treacă neobservată, ca armă sau stare psihică destinată să modifice cunoaşterea obiectivă a realităţii, dezinformarea acţionează profesional şi sistematic, având la bază un plan stabilit cu minuţiozitate şi adaptat permanent scopurilor şi etapei la care se referă. O definiţie mai ampla a dezinformării este dată de Henri Pierre CATHALA în lucrarea sa „Epoca dezinformări” (ediţie 1986), definiţie ce o considerăm ca edificatoare în contextul raportului de faţă. „Dezinformarea reprezintă ansamblul procedeelor dialectice puse în joc în mod intenţionat pentru a reuşi manipularea perfidă a persoanelor, grupurilor sau a întregii societăţi, în scopul de a le devia conduitele politice, de a le domina gândirea sau chiar de a le subjuga. Presupune disimularea surselor şi scopurilor reale, precum şi intenţia de a le face rău, printr-o reprezentare deformată sau printr-o interpretare tendenţioasă a realităţii. Este o formă de agresiune care caută să treacă neobservată. Se înscrie în rândul acţiunilor psihologice de subversiune”. Într-o formulare acceptată de majoritatea specialiştilor în domeniu, la care vă rog să reflectaţi, este că diversiunea înseamnă încercarea de a schimba cursul unei acţiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intenţiile, gândurile sau planurile cuiva, iar în domeniul militar poale fi socotită ca o acţiune astfel dusă încât să-l inducă în eroare pe inamic asupra intenţiilor reale de luptă. Acţiunile de dezinformare nu pot fi precis delimitate de acţiunile de diversiune dimpotrivă, acestea se întrepătrund şi se completează reciproc, având în vedere şi relativa comunitate a scopurilor (îndeosebi inducerea în eroare), a formelor şi mijloacelor specifice războiului psihologic în general, dar care în mod concret, particular, în funcţie de scopul urmărit se pot manifesta de sine stătător. Se poate aprecia că acţiunile de diversiune se desfăşoară în cadrul planului de dezinformare, marcând sau concretizând, ca fiind „autentice” unele acţiuni de dezinformare. Într-un astfel de raport de complementaritate, eficienţa acţiunilor de război psihologic este maximă. Am putea rezuma spunând că războiul psihologic are ca scop: a) Să-i înşele şi să-i adoarmă pe ireductibilii neutri; b) Să-i dezbine la fiecare pas şi fiecare moment, să-i dezarticuleze, izoleze, terorizeze, să-i defăimeze, să-i persecute şi să-i blocheze pe adversari; c) Să influenţeze punctele cheie ale imensei maşini care este societatea.” Referitor la războiul electronic care presupune lupta cu mijloacele radioelctronice ale adversarului, din experienţa conflictelor militare moderne a rezultat că printr-o planificare judicioasă şi execuţie cu forţe şi mijloace specializate, acţiunile de război electronic devansează acţiunile militare propriu-zise şi constituie aşa-numita „lovitură radioelectronică” ce permite depistarea şi paralizarea conducerii trupelor şi armamentului adversarului. În aceste condiţii, doctrinele militare moderne atribuie războiului electronic un rol deosebit de important, uneori decisiv în obţinerea succesului celorlalte categorii de forţe şi arme angajate în luptă. Exemplul cel mai concludent şi de dată recentă îl constituie războiul din Golful Persic, în cadrul căruia forţele multinaţionale şi-au asigurat succesul operaţiilor aeriene, navale şi terestre prin executarea, în primul rând, a măsurilor de sprijin electronic şi a contramăsurilor electronice (ca elemente componente ale războiului electronic), deci înaintea angajării în operaţiile respective a armelor convenţionale în cadrul acţiunilor de război electronic, diversiunii radioelectronice îi revine un rol deosebit de important. Dezinformarea şi diversiunea psihologică sunt arme social-politice care nu întotdeauna duc la un conflict major. Efectele războiului electronic şi al diversiunii radioelectronice sunt necesare şi premerg unor acţiuni militare. Conform conceptului THE AIRLAND BATTLLE 2000 (Bătăliei aero-terestre 2000) întotdeauna vor fi urmate în ordine de războiul aerian, desanturi aeriene sau navale de trupe şi război terestru, prin trecerea frontierelor de către forţele atacatoare. În timpul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, asupra ţării s-a declanşat această categorie de război, combinată cu acţiuni de război psihologic şi de diversiune armată şi terestră. Prezentul raport îşi propune să prezinte pe baza datelor existente, principalele aspecte ce au rezultat din analiza acţiunilor de dezinformare şi diversiune psihologică şi radioelectronică ce au avut loc, în Decembrie 1989 în ţara noastră. Aceste aspecte se pot grupa în două categorii importante: transmiterea pe toate canalele posibile, inclusiv telefonice ale armatei a unor date şi informaţii cu conţinut fals, în scop de dezinformare, precum şi imixtiuni în comunicaţiile telefonice şi reţelele radio-militare, în scop de diversiune, executarea diversiunii radioelectronice în sistemele apărării antiaeriene a teritoriului, aviaţiei şi marinei militare prin crearea bruiajului de radiolocaţie, de imitare a ţintelor aeriene în scopul complicării situaţiei aeriene generale, îngreunării luării deciziilor şi declanşării acţiunilor de luptă asupra unor ţinte aeriene false sau altor aparate de zbor (proprii sau neidentificate), aflate în spaţiul aerian al României. În condiţiile interne şi internaţionale cunoscute, în care s-a desfăşurat Revoluţia din decembrie 1989, forţele ostile acesteia au anticipat, probabil, amploarea şi caracterul ireversibil al transformărilor structurale, radicale ce ar urma după victoria revoluţiei şi au desfăşurat o serie de acţiuni pe frontul războiului psihologic si radioelectronic, cu scopul evident de a crea derută, erori, confuzie şi indecizie în cadrul forţelor luptătoare, precum şi neîncredere şi panică în rândul populaţiei. Toate acestea favorizând o intervenţie militară a Pactului de la Varşovia, dacă acest lucru ar fi fost necesar. Trebuie să facem o precizare: acest capitol nu are ca scop şi nici nu ar putea elimina momentele de panică care au permis erori ce au dus la pierderi de vieţi omeneşti şi materiale şi care sunt rezultatul unor psihoze create nu întotdeauna de elemente străine. Amploarea acţiunilor organizate şi desfăşurate pe timpul revoluţiei, precum şi efectele obţinute conduc la aprecierea certă că au existat planuri pregătite din timp, bine concepute şi puse în aplicare pe rând sau concomitent. Pentru materializarea măsurilor preconizate s-au folosit comunicaţiile mass-media, îndeosebi televiziunea, precum şi căile telefonice şi radio în funcţiune, inclusiv cele aparţinând Ministerelor Apărării Naţionale şi de Interne. Astfel, ţara s-a confruntat cu o situaţie deosebit de complexă, fiind obligată să facă faţă unei confruntări fără precedent şi să contracareze mai mulţi adversari fără identitate declarată. Cine pot fi presupuşii organizatori: - Organele specializate ale securităţii ce asigurau protecţia dictatorului şi a conducerii superioare de partid şi de stat, care în logica existenţei lor, trebuia să aibă asemenea planuri şi care în mod normal puteau să le pună în aplicare; - Serviciile de spionaj (informaţii) sovietice sau ale vecinilor din Tratatul de la Varşovia cu sprijin tehnic şi logistic şi a unor state occidentale. Care erau prezumtivele forţe ce puteau pune în aplicare aceste planuri: - Specialiştii serviciilor speciale, foste cadre, bărbaţi şi femei, simpatizanţi, cooptate în sistem cu mult timp înainte de aplicarea acestora; - Forţe specializate aparţinând URSS-ului, Ungariei sau a altor state vecine, interesate în România, specialişti pătrunşi fraudulos în ţară, turişti, cetăţeni trimişi sub diferite acoperiri, transfugi reîntorşi, etc. - Susţinători fanatici ai regimului ceauşist şi ai sistemului comunist în special după 22 decembrie 1989; - Participarea benevolă sau accidentală a unor cetăţeni români, activişti de partid, pensionari M.I. şi M.Ap.N., informatori legaţi de regimul ceauşist sau comunist prin diferite avantaje, de care beneficiau; - Anumiţi cetăţeni români de altă etnie, cooptaţi în sistem şi care urmăreau destabilizarea ţării şi specularea acestui fapt pe plan politic internaţional.

8.l. Cu privire la acţiunile de dezinformare şi diversiune psihologică desfăşurate în perioada evenimentelor din Decembrie 1989 Pe timpul acţiunilor armatei în sprijinul revoluţiei, deci după 22 decembrie 1989 în cadrul Marelui Stat Major din Ministerul Apărării Naţionale a fost organizat un serviciu operativ cu scopul de a realiza o legătură permanentă între armată şi populaţia participantă la revoluţie. Acest serviciu a funcţionat permanent începând cu ziua de 23 decembrie 1989 până la sfârşitul lunii ianuarie 1990. Numerele de apel ale telefoanelor de oraş pentru primirea informaţiilor la serviciul operativ au fost făcute public prin radio şi televiziune, fiind singurele telefoane cu caracter unic, celelalte telefoane ce aparţineau M.Ap.N -ului. erau trecute la „a nu se informa, secret”. În perioada cât a funcţionat serviciul operativ, populaţia din Bucureşti şi din întreaga ţară a furnizat un mare număr de informaţii, ceea ce a demonstrat încrederea acesteia în armată, dar a oferit şi condiţii pentru executarea unei vaste dezinformări. Spre exemplu, numai în ziua de 24 decembrie 1989 s-au recepţionat prin telefon peste 800 de informaţii. După analizarea veridicităţii lor, în scopul luării unor măsuri oportune şi eficiente s-a constatat că aproximativ 50% din ele aveau un conţinut fals, având amprenta vizibilă a zvonurilor şi dezinformării, deci elemente ale războiului psihologic. Pe categorii de informaţii false, acestea se refereau, în principal, la: - exagerarea numărului teroriştilor care urmau să atace anumite obiective; - existenţa unor tabere de terorişti internaţionali de origine străină care se antrenau pe teritoriul ţarii; - existenţa şi folosirea de către terorişti a numeroase tuneluri, bunkere şi depozite subterane, îndeosebi în municipiul Bucureşti; - pregătirea unui atac chimic care urma să fie declanşat în zilele de 25 şi 26 decembrie 1989, prin distrugerea unor depozite cu materiale toxice din capitala; - încercările de a infecta apa în diferite oraşe şi în unele cartiere ale capitalei, distrugerea barajelor din zona lacurilor de acumulare, a surselor de apă potabilă şi a instalaţiilor de purificare; - provocarea exploziei la reactorul atomic de la Măgurele; - minarea mai multor edificii din diverse oraşe şi din Bucureşti, care urmau a fi distruse. Referitor la natura şi amploarea acţiunilor de dezinformare şi diversiune ce au avut loc în diferite zone din ţară, corespunzător scopurilor urmărite de elementele ostile revoluţiei şi ţării, prezentăm, în continuare, câteva cazuri. Mai întâi, în judeţele Brăila şi Caraş-Severin, situate în estul şi vestul ţării şi alese nu întâmplător. Din INFORMAREA-SINTEZĂ rezultată în urma anchetei de presă a redacţiei ziarului „Armata României” privind evenimentele din decembrie 1989 în garnizoana Brăila, în care principalele surse de informaţii au fost jurnalele acţiunilor de luptă ale unităţilor, datele rezultate din întâlnirile cu membrii filialei locale a Asociaţiei Răniţilor şi Urmaşilor celor Decedaţi în Revoluţie, relatările persoanelor intervievate (peste 110 persoane din armată şi din gărzile patriotice, precum şi aproximativ30 de cetăţeni civili), precum şi articolele din presa locală, reţinem următoarele: „În garnizoana Brăila, atmosfera de teamă, derută şi panică în rândul militarilor şi al populaţiei a fost accentuată printr-o imensă acţiune de dezinformare, prin transmiterea în reţelele telefonice directe ale comandanţilor a unor informaţii false, alarmante, cum ar fi: la nord de Galaţi a fost debarcat desant din elicoptere; la maternitate gravidele sunt spintecate, copiii sunt otrăviţi şi medicii împuşcaţi; cineva încearcă să otrăvească bazinele de apă de la staţia de filtrare; aruncarea în aer a secţiilor de producere a oxigenului de la „Laminorul” şi altele. Unele au fost verificate pe loc, telefonic, neconfirmându-se, evident, altele au necesitat deplasarea unor forţe la faţa locului, alt prilej de derută şi confuzii, soldate chiar cu pierderi de vieţi omeneşti. Uneori, când provocatorii aflau, prin sistemul de interceptare al legăturilor şi prin observare, despre deplasarea vreunei subunităţi spre un obiectiv era prezentată pazei acestuia drept grup de terorişti. Aşa s-au petrecut accidentele tragice la sediul Consiliului Judeţean al F.S.N. – n.n. şi la statuia caporalului Muşat. Se apreciază că fabricanţii de zvonuri erau tot autohtoni, deoarece numai cineva din interior putea cunoaşte atât de bine sistemul de transmisiuni al armatei şi al gărzilor patriotice. Obiectivele vizate cu precădere au fost comandamentul diviziei, sediul consiliului (unde se afla proaspătul organ de conducere constituit), depozitele de muniţii şi unităţile militare cu mare putere de foc, în special cele de artilerie: Acestea constituiau coloana vertebrală a sistemului local de organizare şi coordonare a întregii activităţi militare, economice şi politice, precum şi de apărare din zonă. Paralizarea lui ar fi dus la un haos de nedescris în această parte a ţării, dacă ţinem seama numai de faptul, deloc minor, că divizia are unităţi subordonate pe raza a câtorva judeţe învecinate. Din acest motiv, însuşi municipiul Brăila s-a înscris pe lista priorităţilor acţiunilor de provocare, ca de altfel, majoritatea garnizoanelor importante din ţară. O particularitate a focului îndreptat împotriva unităţilor militare a fost creşterea intensităţii acestuia asupra ieşirilor din cazărmi, atunci când se transmiteau ordine de adunare a cadrelor de răspundere din unităţi la comandamentul diviziei. Probabil, erau interceptate convorbirile telefonice ale unităţilor militare. De altfel, măsurătorile efectuate de transmisionişti la masa de probe au confirmat acest lucru. Este greu de presupus că străinii puteau să o facă, deoarece ar fi fost mai dificilă introducerea în ţară a aparaturii necesare. Cu toate că în perioada 23-30 decembrie 1989 s-au înregistrat 43 morţi şi 97 răniţi din rândul militarilor şi persoanelor civile nu s-a urmărit producerea de pierderi (Brăila ar fi înregistrat mii de victime dacă s-ar fi tras cu aceasta intenţie), ci dezorganizarea conducerii, stânjenirea aprovizionării şi manevrei unităţilor militare, provocarea şi dispersarea lor, crearea senzaţiei de război civil, pentru a motiva şi facilita probabil „ajutorul militar străin”, prevăzut, după cum se pare, într-un plan, bineînţeles, elaborat din timp. Acest scop reiese şi din stenograma convorbirilor interceptate de către transmisioniştii diviziei în noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989 la o staţie portativă, care a fost reţinută de la un fost cadru de miliţie predat armatei ca suspect. „Să-i dăm de lucru TAB- ului…” comunică sau ordonă unul dintre corespondenţi. (Dosar Comisie, nr.înreg.505/92) Unele acţiuni de dezinformare şi diversiune ce au avut loc în judeţul Caraş-Severin sunt prezentate în documentarul existent la Direcţia Procuraturilor Militare (nr.înreg.144/92), din care reţinem pe cele mai semnificative: „În judeţul Caraş-Severin şi în special în municipiul Reşiţa acţiunile de dezinformare-diversiune au început în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 şi s-au intensificat în perioada următoare. În după amiaza zilei de 23 decembrie, către orele 1400, în oraş a fost organizată o diversiune în care au fost angajate trei salvări neidentificate. Acestea au circulat pe bulevardul din cartierul Lunca Bîrzavei, iar şoferii şi însoţitorii lor au difuzat zvonul că din direcţia oraşului Bocşa se îndreaptă o coloană de blindate cu terorişti, însoţită şi de elicoptere. Despre această coloană s-a informat telefonic C.F.S.N. Centrul Militar Judeţean şi organul de miliţie judeţean. Făcându-se o verificare a traseului respectiv, zvonul a fost infirmat. De asemenea, pe 23 decembrie 1989, în jurul orelor 1600, către aceiaşi destinaţie s-a lansat zvonul că din direcţia Bocşa se îndreaptă spre Reşiţa 7-8 autoturisme LADA cu numere de înmatriculare sovietice. Concomitent, în gama undelor ultrascurte au apărut convorbiri în limba rusă care au blocat unele canale. Gradul de „veridicitate” a informaţiilor a crescut în timp foarte scurt prin obţinerea unor „date” care „confirmau” că într-adevăr spre Reşiţa se îndreptau maşini cu numere de înmatriculare sovietice. În plus, informaţia iniţiala (falsă) a fost dublată cu o alta care anunţa că această coloana a „forţat” baricada realizată la o trecere de cale ferată, unde un tren este blocat şi călătorii sunt luaţi ostatici. Cel care a transmis această a doua informaţie s-a recomandat ca fiind şeful unui canton C.F. din zona respectivă. Ulterior, la verificare a rezultat că şeful cantonului nu a transmis această informaţie. După cca. 15 minute, un cetăţean care s-a recomandat luptător din gărzile patriotice a telefonat la Centrul Militar comunicând că au mai fost reţinuţi prin luptă 9 terorişti ce se deplasau cu autoturisme sovietice la Depozitul PECO şi a cerut forţe militare pentru transportul lor. Verificând prin telefon la depozit şi prin gărzile patriotice, informaţiile nu s-au confirmat, iar respectivul cetăţean nu a fost identificat. Măsurile de verificare luate au prevenit un măcel, deoarece într-adevăr trei autoturisme cu turişti sovietici, venind din Iugoslavia, încercau să se deplaseze spre ţara. Având în vedere subiectul acestei dezinformări s-a presupus că sursa se afla în fostul Inspectorat Judeţean al M.I. Această presupunere are la bază faptul că acesta era singurul organ care putea cunoaşte situaţia străinilor intraţi în ţară, precum şi posibilitatea de a cunoaşte deplasarea lor în judeţ. La căderea întunericului, pe 23 decembrie 1989, a fost organizată o acţiune cu un grad mare de pericol pentru mai multe persoane nevinovate, la care au fost implicate cinci autosalvări ale staţiei de salvare a spitalului judeţean. O persoană ce nu a putut fi identificată, îmbrăcată în costum de vară, foarte şifonat, aparţinând gărzilor patriotice a anunţat staţia de salvare că la Liceul Industrial nr. 2 (din vecinătatea centrului militar şi sediului fostelor organe de miliţie şi securitate) sunt mai mulţi morţi şi răniţi şi că este nevoie de intervenţia salvărilor Cinci salvări cu personalul specializat şi un subofiţer de miliţie, care se afla în paza staţiei de salvare, s-au deplasat în acel loc. În faţa liceului, în stradă, salvările au fost întâmpinate de un cetăţean cu un autoturism ARO, care i-a anunţat ca nu aici sunt răniţii, ci la U.M. 01929, sus pe deal. Autoturismul ARO, încadrat de autosalvaăi a condus coloana la unitatea militară. În timp ce deplasau către unitate, la centrul militar şi U.M. 01929 s-a anunţat telefonic că cinci salvări în care sunt terorişti vor ataca unitatea. Verificând la staţia de salvare, s-a confirmat că sunt salvările spitalului şi că nu este vorba de terorişti. Nu a mai fost însă posibil ca unitatea să fie anunţată în timp oportun. În apropierea unităţii autoturismul ARO a ieşit din coloană şi s-a deplasat în viteză spre oraş (nu a putut fi identificat ulterior), iar asupra autosalvărilor s-a deschis focul, fiind rănite două persoane. Se evidenţiază faptul că din ARO s-a efectuat foc de armă iniţial, ceea ce a determinai pe luptătorii unităţii să deschidă focul. Aşa spun declaraţiile care nu mai pot fi verificate. Se apreciază că între prima şi a doua acţiune cu autosalvările a fost o strânsă legătură. Faptul că cele trei autosalvări care au acţionat în timpul zilei nu au fost identificate şi nu au aparţineau staţiei de salvare (populaţia spunea doar că erau trei autosalvări noi tip DACIA) a creat condiţii favorabile ca cea de-a doua acţiune petrecută pe timpul nopţii să se soldeze cu răniţi deoarece devenea „evident” că acestea au ca obiectiv un atac asupra unităţii. În după-amiaza zilei de 24 decembrie 1989, în jurul orelor 1600, în timp ce comandantul centrului militar (şi comandantul garnizoanei Reşiţa) era plecat pentru aducerea blindatelor trimise în sprijin de U.M. 01172 Caransebeş, pe diferite canale, la Centrul Militar, C.F.S.N., la domiciliul unor cadre şi la unele întreprinderi s-a transmis informaţia că „acesta a furat o blindată şi împreună cu alte forţe a trecut la terorişti, urmând să atace oraşul”. Această informaţie falsă a fost transmisă şi la familia comandantului ca provenind de la unul din terorişti, afirmând: „soţul nu vă poate da acum telefon, dar staţi liniştită, este de partea noastră şi va lovi puternic în toţi cei care nu vor să stea liniştiţi”. S-a urmărit şi reuşit, pentru scurt timp, să se creeze în oraş o situaţie de nesiguranţă şi neîncredere faţă de armată. Acest zvon a fost infirmat imediat după întoarcerea ofiţerului din dispozitivul U.M. 01929 Reşiţa unde amplasase blindatele primite. În această perioadă au mai fost primite şi alte informaţii cu rol de dezinformare, dintre care exemplificam următoarele; - la aproximativ 200-300 m de fabrica de oxigen au aterizat 1-2 elicoptere, din care au coborât un număr de persoane cu intenţia de a arunca în aer fabrica (aceasta prezenta un mare pericol pentru municipiul Reşiţa). Ulterior, în zona fabricii s-au tras focuri izolate de armă, ceea ce a dus la creşterea gradului de „veridicitate” a informaţiei; - în zona barajului de la Valiug (15 km N-V Reşiţa) au fost semnalate persoane necunoscute cu intenţia posibilă de a distruge barajul; - releul TV de pe Muntele Semenic şi cel de pe Dealul Cioara (2 km Reşiţa) sunt în pericol de a fi distruse. Referitor la releul de pe Semenic s-au primit două telefoane de la personalul acestuia prin care comunicau că au fost informaţi telefonic de persoane neidentificate precum că grupuri de terorişti (pe jos şi cu un elicopter) se îndreaptă spre locul respectiv pentru a ocupa releul; - Centrul militar judeţean a fost ocupat şi incendiat, iar comandantul este ucis. Această informaţie a fost transmisă la cabinetul ministrului apărării naţionale în dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989, în jurul orei 0400. În această perioadă, până spre orele 0800 legătura telefonică operativă a fost întreruptă, ceea ce nu a permis ministrului să verifice informaţia. Verificarea s-a făcut în jurul orei 0830; - se preconizează un atac terorist asupra spitalului judeţean, vizând în mod deosebit maternitatea. La scurt timp în zona spitalului, de pe dealul învecinat s-au tras focuri de armă în direcţia acestuia. Este de menţionat şi faptul că de foarte multe ori telefoanele centrului militar rămâneau fără ton şi era imposibil de a se lua legătura în exterior, însă în aceasta stare (fără ton) erau sunaţi din exterior pentru a primi informaţii ca cele relatate mai sus.”(Din raportul comandantului C.M.J. Caraş-Severin nr. A/629/91) În afara celor prezentate, acţiuni de dezinformare (diversiune) au fost semnalate şi la nivelul fostelor securităţi judeţene. Fără a comenta materialele transmise comisiei (sub formă de NOTE) de către Serviciul Român de Informaţii, prezentam următoarele cazuri; 1. „Securitatea Judeţeană Arad a făcut obiectul unor acţiuni concrete de dezinformare concretizate în apeluri telefonice anonime prin care se semnalau puncte, zone, blocuri ori instituţii din oraş de unde, chipurile, elemente teroriste deschid foc asupra populaţiei paşnice. De precizat că aceste apeluri veneau din partea a două persoane, un bărbat şi o femeie, care alternativ sunau la postul telefonic de la ofiţerul de serviciu. După primele verificări în teren cu ajutorul echipelor mixte formate din ofiţeri de securitate, cadre M.Ap.N. şi de politie, s-a putut trage concluzia că este de fapt vorba de o diversiune menită să atragă cadrele fostei securităţi în aşa zise acţiuni teroriste.(…) În această perioadă la biroul ofiţerului de securitate din oraşul Sebeş s-au primit mesaje telefonice din care rezulta că în zonă staţiei montane meteo Moneasa s-ar afla vorbitori de limba arabă dotaţi cu staţii de emisie-recepţie care aşteaptă apariţia unor elicoptere în zonă în scop de intervenţie teroristă. Verificările întreprinse de trupe M.Ap.N. ale U.M. din INEU au dus la concluzia că semnalarea era falsă. De precizat că asemenea semnale, care ulterior s-au dovedii a fi false au fost interceptate şi de staţiile radio ale Poliţiei Judeţene Arad. De regulă, aceste semnale evidenţiau prezenţa unor elemente aşa-zise teroriste în punctele vulnerabile ale oraşului, îndeosebi Aeroport şi Uzina de apă. Menţionăm în final că toate semnalările anonime recepţionate la sediul fostei Securităţi s-au dovedit a fi false, lucru rezultat în urma verificărilor interne efectuate de echipele mixte constituite în acest sens”.(Dosar S.R.I- nr.înreg. 314568/2307/1991, fila 3). 2. „Cu prilejul evenimentelor desfăşurate în luna decembrie 1989, la nivelul fostei Securităţi Judeţene Argeş au avut loc o serie de dezinformări, astfel: în ziua de 22 decembrie 1989, orele 1830-1930, prin Dispeceratul Politiei Judeţene, s-a primit de la autorităţile locale recent constituite, un mesaj că fostul dictator ar fi apărut în zona Depoului C.F.R. Piteşti într-un autoturism ARO de culoare roşie, însoţit de generalul Neagoe şi se îndreaptă spre o direcţie necunoscută, cel mai probabil pe ruta Drăganu-Rm. Vâlcea Situaţia a fost de natură să amplifice teama şi confuzia, discutându-se că în zona autostrăzii Bucureşti-Piteşti şi a Combinatului Petrochimic s-ar afla ascunzători subterane bine amenajate; în tot cursul zilei de 23 decembrie 1989, precum şi în ziua următoare, ofiţerii de serviciu de la fosta Securitate Judeţeană au primit de la lt.col. Popescu (şeful U.M. 01864 Gruiu mai multe apeluri telefonice prin care se semnala prezenţa în zona municipiului Piteşti a unei formaţii de 46 elicoptere dispuse în formă de „U” fiind înconjurat (oraşul Piteşti – n.n.). La solicitarea unor detalii, cel în cauză a „precizat” că iniţial acestea au staţionat într-o zonă necunoscută la sol, apoi, la lăsarea întunericului, s-au ridicat şi s-au pus în mişcare cu viteze mult superioare, ceea ce le făceau să creadă că ar fi vorba de tipuri noi de elicoptere, necunoscute până atunci. La un moment dat tot din surse militare, s-a aflat că elicopterele, care ar fi avut la bord terorişti, se pregătesc să atace Combinatul Petrochimic Piteşti. Pentru verificarea acestei situaţii şi eventual, dispunerea unor măsuri de pază în obiectivul respectiv s-au deplasat mai multe cadre de la fostele organe de miliţie şi securitate şi un A.B.I. cu echipaj de la plutonul de intervenţie antiteroristă care au rămas în zonă până în jurul orelor 0400 Deoarece zvonul s-a proliferat şi în rândul populaţia civile teama şi spaima au crescut la cote deosebite, iar numeroase familii s-au refugiat îndeosebi în zonele Câmpulung şi Curtea de Argeş. (…); în ziua de 24 decembrie 1989, când apelurile U.M. 01864 Gruiu, legate de prezenţa unor elicoptere în judeţul Argeş au continuat, din aceeaşi sursă s-a aflat că unul din aparate ar fi aterizat (sau ar fi fost doborât) pe raza comunei Muşeteşti, faptul neconfirmându-se. În aceeaşi dată, în jurul orelor 1300 s-a primit o informaţie de către ofiţerul de serviciu (apel telefonic anonim) că bazinele de apă potabila ale municipiului ar fi fost otrăvite prin introducerea de cianura de sodiu, sustrasă din Combinatul Petrochimc Piteşti. Informaţia s-a dovedit falsă, dar a creat teamă deosebită şi chiar spaimă în rândul populaţiei civile, care a aflat acest lucru, fără a se cunoaşte sursa zvonului; în ziua de 25 decembrie 1989. în jurul orelor 1800 autorităţile puterii locale au comunicat dispeceratului judeţean al politiei că terorişti înarmaţi ar fi deschis foc la Spitalul judeţean (mai mulţi martori au afirmat că au auzit împuşcături în apropiere) şi ar fi ocupat parterul şi etajul terorizând bolnavii. La faţa locului s-a deplasat plutonul de intervenţie antiterorista, însoţit de cadre ale M.Ap.N. din şcolile de ofiţeri şi subofiţeri ale garnizoanei Piteşti. (…) În această perioadă s-au vehiculat numeroase zvonuri sau primit apeluri telefonice sau semnalări personale (multe chiar de la cei care în acele zile îşi asumaseră responsabilităţi pe plan local) privind existenţa unor terorişti străini (arabi, italieni, unguri) şi prezenţa lor pe străzi, pe acoperişurile blocurilor din diferite cartiere, în maşini care refuzau să oprească, la hoteluri etc. (…). Verificările efectuate nu au confirmat existenta unor terorişti, fiind vorba de studenţi străini de la Institutul de Învăţământ Superior Piteşti sau de turişti care nu s-au implicat în evenimente”. (NOTA – Dosar S.R.I., nr.înreg 3l4568/2307/1991, fila 4). 3. „La nivelul fostei Securităţi Judeţene Bacău nu au existat acţiuni de dezinformare, până la declanşarea Revoluţiei din 22 Decembrie 1989. După această dată respectiv între 22-25 decembrie s-au primit unele mesaje care au fost interpretate ulterior fie ca zvonuri, fie ca acţiuni de dezinformare: astfel, în noaptea de 22 decembrie, conducerea unităţii a fost înştiinţată că pe Aeroportul din Bacău urmează să aterizeze două elicoptere sovietice pe motiv că au nevoie de o completare a rezervei de carburanţi, menţionându-se că aparatele se aflau în zbor pe ruta Suceava-Bucureşti. Ştirea a stârnit îngrijorare şi a precipitat cadrele cu misiuni de pază şi apărare a aeroportului din componenţa fostei Securităţi şi Miliţii. Din verificările întreprinse ulterior rezultă că această situaţie a fost comunicată de către colonelul Buzdugan, comandantul unităţii de aviaţie, unitate situată în vecinătatea aeroportului; tot în perioada menţionată, unele cadre de securitate au fost înştiinţate în miez de noapte că în zona comunei Răcăciuni pe şoseaua Adjud – Bacău, se deplasează spre reşedinţa judeţului o coloana de circa 18-20 vehicule militare, cu tehnică de luptă care „deschid focul din mers pe ambele flancuri”. Ştirea a fost raportata de lt.col. Ghiuţă de la U.M. 01184 Bacău care făcea parte din grupa operative a M.Ap.N. instituită la sediul fostei securităţi. Fiind verificată operativ, ştirea în cauză s-a dovedit a fi absolut ireală; la data de 25 decembrie cadrele fostei securităţi au fost înştiinţate despre faptul că elemente teroriste neidentificate care acţionează cu foc deschis în municipiul Focşani, urmează a se deplasa spre Bacău, fapt pentru care şeful Comandamentului Militar Teritorial Bacău, col. Potlogea a ordonat prin grupa operativă instituită la sediul fostei securităţi înarmarea tuturor cadrelor de securitate cu pistoale, pistoale mitralieră şi mitraliere, precum şi muniţia aferentă din magaziile sigilate, ordin care a fost executat prin repartizarea acestora în dispozitive pentru apărarea sediului unităţii. Evident, teroriştii nu au apărut, iar în zilele următoare armamentul distribuit a fost retras şi depus în magazii.”( NOTA – Dosar SRI .nr.înreg. 314568/23.12/1991, fila 7). 4. „La nivelul fostei Securităţi Judeţene Braşov (…). începând cu noaptea de 22 spre 23 Decembrie la nivelul Comitetului provizoriu al Frontului Salvării Naţionale constituit în cadrul fostei securităţi din care făceau parte civili (reprezentanţi ai revoluţionarilor) şi ofiţeri de securitate s-au recepţionat numeroase informaţii care ulterior s-au dovedit false, rezultând că făceau parte dintr-o acţiune de dezinformare. Astfel, la intervale scurte de timp au parvenit date că grupe de terorişti ar fi atacat Depozitul de carburanţi de la Cristian, Rafinăria Braşov, Spitalul Judeţean, Turnul de televiziune de pe Tâmpa, Barajul lacului de acumulare de la Săcele, castele de apă din diverse puncte ale oraşului etc. (…). De menţionat că nu au fost identificaţi nici un fel de terorişti, rezultând că datele despre aceste pretinse atacuri au fost în întregime efectul unor dezinformări.” (NOTA-Dosar S.R.I., nr.înreg. 314568/2165/1991, fila 11). 5. Şi la nivelul fostei Securităţi Judeţene Buzău „începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989 conducerea Securităţii Judeţene Buzău, formată la acea oră din doi reprezentanţi ai M.Ap.N., mr. Costin şi mr. Dolhac a primit diverse comunicări telefonice false, în care se semnalau aşa-zise atacuri ale unor cadre de securitate mai cunoscute în oraş asupra unor obiective economice, debarcarea din elicoptere a unor unităţi străine de desant, focuri de armă ce s-ar fi tras ele la domiciliile unor cadre de securitate, atacarea unor obiective economice, instituţii publice şi unităţi economice de către persoane neidentificate. Verificările întreprinse prompt de către reprezentanţii armatei, cei ai Frontului şi cei ai gărzilor patriotice au infirmat părăsirea unităţii de vreuna din cadrele de securitate, ori efectuarea de acţiuni armate. (…) Consecinţele acestor dezinformări s-au materializat în crearea unei confuzii totale în oraş, situaţie în care au fost ucişi sau răniţi total nevinovaţi, în mod accidental mai mulţi cetăţeni „suspecţi”, crearea unui puternic curent împotriva a tot ce reprezenta autoritate până atunci (miliţie, securitate, justiţie, procuratură), agresarea rudelor unor cadre de miliţie şi securitate, întâmpinarea cu foc de către gărzile patriotice şi armată a maşinilor cu echipaje mixte (revoluţionari civili şi militari) trimise de către reprezentanţii armatei să verifice adevărul comunicărilor telefonice.” (NOTA-Dosar S.R.I., nr. înreg. 314568 /2168 /1991, fila 14). 6. „În perioada 22-25 decembrie 1989, la nivelul fostei Securităţi Judeţene Gorj s-au primit mai multe ordine şi semnalări (…) cu privire la iminente atacuri teroriste împotriva unor obiective de pe raza judeţului Gorj (…) În aceiaşi zi, (23 decembrie 1989 n.n.) au existat zvonuri fără a fi identificaţi autorii acestora din care rezultă prezenţa unor persoane suspecte echipate cu combinezoane negre şi înarmate, care se deplasau dinspre oraşul Novaci spre releul TV-CERBU de pe mumele Rânca cu intenţia de a-l ocupa. Din verificările întreprinse s-a constatat că în realitate era vorba de o subunitate a fostului batalion de securitate trimisă pentru întărirea pazei acestui obiectiv.”(NOTA- Dosar S.R.I., nr. inreg.314568/2154/1991, fila 25). 7. „După data de 22 decembrie 1989, la nivelul fostei Securităţi Judeţene Ialomiţa s-au primit mesaje de la Consiliul judeţean Ialomiţa al Frontului Salvării Naţionale care se refereau la următoarele aspecte: la intrarea în municipiul Slobozia, dinspre Buzău şi-ar fi făcut apariţia un autovehicul tip salvare în care s-ar afla terorişti şi s-ar îndrepta către restaurantul „Privighetoarea” situat pe varianta de ocolire a oraşului; uzina de apă a oraşului ar fi atacată de terorişti pentru a infecta apa potabilă, aspect neconfirmat după verificare; de la aerodromul militar Alexeni s-ar îndrepta elicoptere care vor ataca noaptea oraşul Slobozia şi Combinatul chimic, fapt pentru care s-a instituit camuflajul total după ora 2100; la Leagănul de copii Slobozia un grup de terorişti străini ar încerca să sechestreze copii şi cadre medicale, zvon neconfirmat după verificare; un grup de terorişti străini s-ar deplasa dinspre Călăraşi spre Slobozia cu un autoturism Dacia 1300 culoare roşie tamponată în partea din spate şi o maşina TV tip salvare pe care s-ar afla desenate două cruci negre, scopul fiind de a comite acţiuni teroriste la Combinatul chimic. În acest sens, a fost solicitată şi efectuată deplasarea grupei de luptă antiteroristă a Inspectoratului Judeţean ai M.I. îmbarcată în autoblindata A.B.I. şi s-a cooperat cu grupele M.Ap.N. deplasate în zonă cu un tanc şi autoblindată T.A.B.- aspect neconfirmat; de la gara Slobozia Sud s-ar deplasa pe câmp terorişti către Combinatul chimic, însă după verificare s-a constatat că erau muncitori navetişti care veneau la lucru în schimbul de noapte; în podul liceului de matematică-fizică Slobozia şi la coşul Centralei termice situată în curtea acestei instituţii s-ar afla ascunşi terorişti care ar încerca să atace sediul Inspectoratului M.I. – aspect neconfirmat; în turnul de apă potabilă aflat în gara Slobozia Veche s-ar afla un grup de terorişti – aspect neconfirmat; în depozitul de materiale şi macaraua portantă a Antreprizei de Construcţii Montaj Ialomiţa, vecină cu penitenciarul Slobozia ar exista un grup de terorişti care ar încerca să elibereze deţinuţi – aspect neconfirmat; în subsolul unor blocuri aflate în construcţie în zona „Piaţa agroalimentară” s-ar afla un grup de terorişti care ar încerca să atace sediul Miliţiei judeţene situat în apropiere; în zona Spitalului judeţean şi a Tribunalului judeţean Slobozia ar acţiona elemente teroriste cu focuri de armă trase de pe blocurile înalte din jur. Asemenea zvonuri despre apariţia unor elemente teroriste au existat şi în oraşele Urziceni, Ţăndarei şi Feteşti. În unele zone din municipiul Slobozia în care s-a presupus că s-ar afla terorişti s-a acţionat cu foc de către formaţiuni ale M.Ap.N. şi gărzi patriotice având consecinţe negative. Astfel, pe lângă producerea unor pagube materiale, a decedat prin împuşcare şi un cetăţean italian. De asemenea, a decedat prin împuşcare lt.maj Sîrbulescu Iancu de la fosta securitate judeţeană, care în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 în jurul orei 100 se deplasa de la domiciliu la unitate unde a fost chemat prin alarmare folosind autosalvarea nr. 31 IL 608, oprită ocazional. Asupra acesteia s-a deschis foc de către elementele înarmate aflate în dispozitivul de apărare a Poliţiei judeţene întrucât şoferul nu oprise la somaţie, prilej cu care şi acesta a decedat.” (NOTA-Dosar S.R.I., nr.înreg 314568/23.10/1991. fila 29). 8. La nivelul fostei Securităţi Judeţene Prahova (…) „ începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989 a început campania de zvonuri şi dezinformare şi în oraşul Ploieşti. Au fost nominalizaţi mai mulţi ofiţeri de securitate şi miliţie care s-ar fi dedat la acţiuni antirevoluţionare şi teroriste (otrăvirea apei, minarea barajului de la Paltinu, dispariţia de armament şi deplasarea în munţi cu muniţie şi armament). Menţionăm că toţi ofiţerii nominalizaţi s-au aflat permanent în unitate. (…). Din analiza modului în care s-au derulat evenimentele în zona de operaţii rezultă că unele dintre misiunile ordonate de la C.F.S.N. local, prin comandantul militar, puteau declanşa conflicte între cadrele fostului D.S.S. pe de o parte şi forţele M.Ap.N. şi revoluţionari pe de altă parte. În acest sens, prezentăm câteva exemple; în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 s-a primit ordin ca o grupă înarmată, din cadrul Inspectoratului judeţean Prahova al M.I. să se deplaseze în zona „Km 5” (partea de nord a oraşului) pentru a captura sau nimici inamicul paraşutat. Pentru această misiune au fost trimise trei A.B.I.-uri cu echipaje formate din militari în termen şi ofiţeri de la fostul Batalion de securitate şi ofiţeri de securitate ce lucraseră pe linie de antiterorism. La sosire s-a constatat că în zonă se afla o subunitate a M.Ap.N. ce se deplasa de la Câmpina către Bucureşti. Ca urmare a calmului şi prezenţei de spirit s-a evitat conflictul dintre cele două părţi; în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 a fost trimis, pentru sprijin şi intervenţie un A.B.I. cu echipaj format din militari în termen şi ofiţeri de securitate specializaţi în lupta antireroristă la Penitenciarul Târgşor, deoarece s-a comunicat un atac terorist asupra obiectivului în cauză. La sosirea în zonă s-a stabilit că penitenciarul primise informaţii că un grup de terorişti vor ataca obiectivul. Deşi conflictul a fost evitat ca urmare a faptului că un ofiţer de securitate înainte de a intra în dispozitiv, a contactat pe comandant, echipajul şi A.B.I.-ul au fost reţinute circa două ore pentru verificări; în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 s-a semnalat „desant duşman” paraşutat în zona Negoieşti-Strejnic (sud vest de oraşul Ploieşti). Au fost trimise pentru intervenţie trupe aparţinând Batalionului de securitate şi grupei U.S.L.A.. transportate de un A.B.I. La sosirea în zona indicată, trupele fostului D.S.S. au găsit un tanc şi un camion cu militari în termen aparţinând Regimentului motorizat Negoieşti. Timp de mai multe minute cele doua tabere s-au suspectat reciproc. S-a evitat ciocnirea între cele două părţi numai datorită prezenţei de spirit şi calmului celor doi comandanţi care au simţit nevoia de dialog şi s-au cunoscut personal. Din discuţia celor doi a rezultat că nici una din părţi nu ştia de prezenţa celeilalte în zonă (…); în aceeaşi noapte de 23 spre 24 decembrie 1989 s-a primit ordin de intervenţie la Combinatul Petrochimic Teleajen unde se „semnalase” un atac terorist. Echipajele celor doua A.B.I.-uri care au ajuns în zonă au constatat că nu exista nici un pericol, în schimb gărzile patriotice ale combinatului „fuseseră avertizate” că vor fi atacate de terorişti. S-au evitat ciocnirile prin dialog şi încredere reciprocă.” (NOTA – Dosar S.R.I.. nr.înreg.314568/ 2199/199l, fila 36). . 9. „În luna decembrie 1989, la nivelul fostei Securităţi Judeţene Sălaj toate cadrele fostei securităţi se aflau în incinta unităţii protejate de o subunitate din cadrul U.M. 01336 Zalău, din exterior au parvenit anumite zvonuri referitoare la prezenţa unor trupe mecanizate sovietice în zona Şimleu, existenţa unor terorişti în unele puncte din oraş şi altele care au creat o stare de tensiune în rândul cadrelor. În cooperare cu subunitatea militară de pază şi protecţie şi cu sprijinul unor persoane din conducerea Consiliului Provizoriu al Frontului aceste informaţii au fost verificate operativ şi dezamorsată starea de tensiune.” (NOTA-Dosar S.R.I. nr.înreg 3l4568/2249/199l. fila 41). 10 „În legătura cu anumite dezinformări care au apărut în rândul populaţiei din judeţul Teleorman: raportăm că începând cu seara zilei de 23 decembrie 1989 au apărut şi s-au răspândit diverse zvonuri referitoare la „aşa-zise acţiuni întreprinse de terorişti”, în această categorie fiind incluse cadrele fostei securităţi judeţene. Primul zvon de acest fel care a generat suspiciuni asupra cadrelor, precum şi reacţii, atitudini şi manifestări ostile faţă de acestea a fost cel după care anumite cadre din fosta securitate judeţeană ar fi otrăvit apa din staţiile de alimentare cu apă potabilă Plosca şi Lăceni. Pe acest fond, s-au primit telefoane de ameninţare la ofiţerul de serviciu, iar anumite cadre au fost agresate de civili pe stradă, unele fiind luate de la domiciliu sub ameninţarea armei şi duse la Consiliul Judeţean F.S.N. pentru a fi anchetate.” (NOTA-Dosar S.R.I., nr. înreg. 314568/2306/1991, fila 44). 11. La nivelul fostei Securităţi Judeţene Tulcea „o serie de semnale receptate de unităţile militare impuneau decizii cu privire la desfăşurarea unor acţiuni de luptă, însă după verificările întreprinse cu efective ale M.Ap.N., ştirile respective s-au dovedit a fi zvonuri, prevenindu-se astfel producerea unor erori de comandă ce se puteau solda cu pierderi de vieţi omeneşti. Până în ziua de 25 decembrie 1989, s-au primit de la comandamentul garnizoanei locale mai multe mesaje prin care se făcea cunoscut cadrelor fostei securităţi că din diferite direcţii (Marea Neagră, Delta Dunării) se deplasează spre municipiul Tulcea şi Aeroportul Cataloi escadrile de elicoptere. Deşi s-a menţionat că deplasarea escadrilelor a fost confirmată şi de unitatea de radiolocaţie Sulina ele nu şi-ua făcut apariţia nicăieri în judeţ, iar mesajele ce s-au dovedit false nu au impus acţiuni care să genereze consecinţe deosebite.” (NOTA-Dosar S.R.I., nr.3l4568/2209/1991, fila 46). 12.”În 22 decembrie 1989 şi zilele următoare la fosta Securitate a judeţului Vâlcea au fost primite mai multe informaţii care până la urmă s-au dovedit a fi false şi cu scop de dezinformare a cadrelor; astfel în ziua de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 1800 s-a transmis telefonic prin şeful Inspectoratului judeţean Dolj al M.I. din partea generalului Roşu – comandant al Armatei a II-a, un ordin de a deplasa grupa antiteroristă în zona barajelor Vidraru-Vidra, întrucât există informaţii că elemente teroriste intenţionează să le distrugă. La apariţia în zonă, echipele mixte cadre-militari în termen au fost întâmpinate de o companie formată din trupe ale Garnizoanei Râmnicu-Vâlcea care aveau aceeaşi misiune. Întrucât cele două subunităţi nu au fost informate una despre prezenţa celeilalte pentru a conlucra în executarea misiunilor, a existat pericolul deschiderii focului contra formaţiunii de luptă antiteroristă, evitându-se în ultimul moment, întrucât întâmplator comandanţii celor două subunităţi se cunoşteau; din partea anumitor elemente interesate, din diverse medii, au fost lansate mai multe ştiri contradictorii din care rezulta că ofiţeri ai fostei Direcţii a V-a şi ai U.S.L.A. ar fi deschis focul în Bucureşti şi că de fapt ei ar fi teroriştii. De asemenea, au aparut zvonuri potrivit cărora unii ofiţeri ai fostei Securităţi judeţene (în special cei care au răspuns de obiectivele economice) ar intenţiona să comită acte de diversiune în punctele vulnerabile din chimie, apărare şi energie, motiv pentru care au fost priviţi cu suspiciune şi chiar ameninţaţi.” (NOTA-Dosar S.R.I.. nr.înreg.314568/ 2295/1991, fila 48). Din cele prezentate până acum rezultă că acţiunile de dezinformare s-au desfăşurat pe aproape întreg teritoriul ţării (cu o pondere crescută la nivelul centrelor politico-administrative şi economice mai mari, precum şi al garnizoanelor de reşedinţă ale unităţilor militare) şi au avut, în general, aceleaşi obiective (panică, derută, confuzie, provocare şi altele). Rolului important al televiziunii în revoluţie i se asociază însă, în mod nedorit şi acela al transmiterii către populaţie a unor date şi informaţii neverificate, uneori neverosimile, cu un pronunţat caracter contradictoriu şi chiar încâlcit în realizarea unor acţiuni militare sau civile. Astfel, fără a fi supuse unei cenzuri militare, în noaptea de 22 spre 23 şi în data de 23 decembrie 1989 s-au difuzat informaţii potrivit cărora o coloană de blindate s-a îndreptat spre Bucureşti, dinspre Piteşti, cu intenţia de a ataca capitala. S-a anunţat că un mare număr de luptători de la USLA (formaţie antiteroristă) vin să atace Televiziunea. Au fost prezentaţi terorişti „autentici” identificaţi după un secret semn distinctiv care s-a dovedii în fapt a fi un banal sigiliu M.I., aflat asupra ofiţerului reţinut. Vehicularea unor astfel de ştiri prin Televiziune, ca şi transmiterea unor ordine cu caracter militar care se refereau la deplasarea unor coloane de blindate pe anumite itinerarii pentru a ocupa poziţii de luptă în capitală, au fost de natură să sporească panica şi confuzia. La aceasta trebuie adăugată reacţia crainicilor de televiziune, care, în dimineaţa zilei de 23 decembrie au solicitat, alarmaţi, ajutor militar de urgenţă afirmând că nu mai pot rezista, că Televiziunea este pe cale de a fi ocupată. Tot în aceeaşi zi s-a transmis în mod repetat că datorită apariţiei în spaţiul aerian al ţării a numeroase ţinte aeriene neidentificate s-a cerut ajutor militar neîntârziat din partea U.R.S.S. prin ambasadă, lăsându-se să se înţeleagă că situaţia militară a scăpat de sub control, iar forţele Ministerului Apărării Naţionale nu mai pot rezista impetuozităţii asalturilor cu care sunt confruntate. În acest context, facem precizarea că pe linia marilor state majore ale armatei române şi Forţelor Armate ale U.R.S.S. a avut loc în după-amiaza şi seara zilei de 23 decembrie, mai multe convorbiri telefonice din care rezulta că armata română nu a solicitat ajutor militar sovietic. După cum se cunoaşte, evoluţia ulterioară a evenimentelor a confirmat că armata şi-a dovedit pe deplin ataşamentul la cauza Revoluţiei, reuşind să contracareze acţiunile desfăşurate de adversarii acesteia şi să reintroducă ordinea. Se poate aprecia că pe fondul entuziasmului popular generat de perspectiva victoriei Revoluţiei, în cadrul căreia populaţia a reacţionat prompt, grupându-se în jurul obiectivelor atacate, transmiterea unor astfel de ştiri fără a fi supuse cenzurii militare a avut un caracter nefast cel puţin din două puncte de vedere: - pe de o parte, panica creată a condus la apariţia riscului iminent de deschidere a focului sau chiar la deschiderea nejustificată a acestuia în unele situaţii; - crearea, pe de altă parte, a impresiei conform căreia „patria se află în pericol”, ceea ce a fost de natură ca pe fondul extraordinarului val de entuziasm, populaţia civilă să intervină în zone unde se desfăşurau operaţiuni ale armatei şi, implicit, crearea premiselor şi chiar producerea de victime în rândul unor persoane nevinovate. Acţiunile de diversiune executate de elementele ostile Revoluţiei au prefigurat imaginea unui adversar potenţial care cunoştea dispunerea şi valoarea obiectivelor militare, precum şi dispozitivul forţelor luptătoare. De asemenea, se presupune cunoaşterea de către aceste elemente a structurilor, sistemelor de transmisiuni fir şi radio organizate la diferite eşaloane ale armatei. Acest lucru nu poale fi cunoscut decât de către cadre ale armatei, cadre de securitate ce lucrau în domeniul militar, care ştiau aproape totul despre armată, serviciile de informaţii ale Tratatului de la Varşovia, ce puteau pune la dispoziţie aceste date şi altor armate interesate. Obţinerea acestor informaţii se realiza legal sau prin acţiuni de spionaj. Datele obţinute prin acţiuni de spionaj, al unor servicii specializate, occidentale sau aparţinând USA, anumite categorii de informaţii tehnice cu referire la armată mai puteau fi obţinute şi prin acţiuni de spionaj tehnic, cercetare electronică, executată terestru (din interior sau de pe teritoriul statelor interesate), aerian şi naval (din interiorul sau din afara spaţiului aerian sau maritim românesc) şi din cosmos. Vrem să susţinem prin aceasta, faptul că o astfel de diversiune nu putea fi făcută de oricine cu mijloace banale. Nu respingem faptul că anumite intervenţii individuale cu sau fără intenţie, nu s-au suprapus unor planuri riguros stabilite şi intrate în practică. Perioada 16-22 decembrie 1989 s-a caracterizat, în principul, prin lipsa de informare a armatei, în special la nivelul unităţilor militare. Pe de altă parte, se apreciază că în perioada respectivă nu s-au executat acţiuni de dezinformare şi diversiune în cadrul unităţilor aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, situaţia complicându-se progresiv, sub aspectul dezinformării prin mijloace fir, radio şi de radiolocaţie, după data de 22 decembrie 1989. Prezentăm, în continuare, câteva cazuri concrete care demonstrează că prin acţiuni de diversiune în reţelele radio de conducere şi dirijare aparţinând trupelor de apărare antiaeriană a teritoriului şi aviatiei militare s-a încercat dezorganizarea conducerii forţelor si mijloacelor angajate in executarea unor misiuni de luptă, complicarea situaţiei aeriene şi terestre, folosirea neraţională a resurselor, schimbarea misiunilor de luptă şi chiar angajarea luptei între mijloacele proprii. Astfel în ziua de 23 decembrie 1989. orele 0830 un elicopter de la Alexeni, cu misiunea de cercetare a zonei Televiziunii, în zbor spre Bucureşti, la verticala localităţii Coşereni, pe fondul unui bruiaj radio de intensitate medie a primit ordin să se deplaseze la un alt obiectiv militar (un divizion de rachete antiaeriene), pe altă direcţie, întrucât acesta este atacat de elicoptere inamice. În acelaşi timp comandantul obiectivului militar respectiv a fost avertizat telefonic că elicoptere aparţinând teroriştilor îi vor ataca, ceea ce a corespuns cu apariţia elicopterului propriu la verticala obiectivului. Asupra acestuia s-a executat foc cu armamentul de infanterie şi fiind avariat, a fost obligat să aterizeze. (Dosar Comisie, nr.înreg.449/91, fila 7). Din raportul de luptă al echipajului elicopterului IAR-330 nr.51 (mr. Gaţu Vasile – pilot principal, cpt. Ţârcă Ionel – pilot secund, m.m. Ciobotaru Neculai – mecanic de bord şi m.m. Baciu Ion – trăgător bord) din U.M. 02010 Tuzla reţinem următoarele: „…în ziua de 24 decembrie 1989, între orele 1530-1620 elicopterul urma să transporte din incinta Institutului de Marină Constanţa armament şi muniţie la platformele de foraj maritim FORTUNA ORIZONT şi PROMETEU. Pe traiectul către platforme se stabilise asigurarea aeriană cu o celulă MIG-23 de pe aeroportul M.Kogălniceanu.” Menţionăm, în continuare, din raportul de luptă: „… la aterizarea pe terenul Institutului de Marină am fost întâmpinaţi de lt.col. Roiu (conducător de zbor la Institutul de Marină – n.n.) care mi-a comunicat că primise indicaţia telefonică falsă că vor ateriza trei elicoptere de culoare albă, iar dacă vin alte elicoptere să se deschidă foc asupra lor. Zborul spre platformele de foraj a decurs normal până am fost interceptaţi de celula de MIG 23. În acest moment pe frecvenţa de luptă a intervenit o voce necunoscută care a anunţat piloţii celulei de vânătoare că elicopterul ce trebuie protejat este de culoare albă şi nu portocalie. Am intervenit prin radio anunţând: „Sunt helicopterul portocaliu de intervenţie şi salvare al PETROMARULUI, de culoare portocalie, nu albă. Menţionez, de culoare portocalie, nu albă.” La care, unul din piloţii de pe avioanele vânătoare recunoscând vocea comandantului de echipaj a răspuns: „Da, ştiu cine eşti. Vezi-ţi mai departe de drum”. După aceasta piloţii de vânătoare ne-au părăsit.” Zborul a decurs normal până la platformele de foraj, dar datorită bruiajului intens nu am reuşit să luăm legătura cu conducătorul de zbor de la platforme (mr. Munteanu M.- n.n.) La aterizarea pe platforma FORTUNA, conducătorul de zbor. mr. Munteanu M., ne-a informat că a primit înaintea aterizării noastre un apel telefonic (radiotelefonic n.n.) de la un oarecare Q.V.II cum că elicopterul care va ateriza la platforma este de culoare albă cu număr de înmatriculare 052 şi cu indicaţia să deschidă foc asupra oricărui elicopter ce va încerca o aterizare. Mr. Munteanu M. a replicat că nu vor deschide foc întrucât nu au armamentul pe care urma să-l primească de la noi. …” (Dosarul Direcţiei Procuraturilor Militare, nr.înreg. 1932/1990, fila 343). Consemnăm, de asemenea, că în zonele Braşov, Făgăraş, Titu s-a încercat intrarea în reţelele de dirijare a elicopterelor de la I.C.A. Braşov şi U.M. 01901 Titu de către persoane care nu le cunoşteau indicativele. Ca urmare, piloţii nu au executat ordinele de dirijare în aer date de către acestea. (Dosar Comisie, nr.înreg.449/91 fila 8). În afara situaţiilor prezentate, în care s-au evidenţiat unele acţiuni directe de diversiune în reţelele radio de dirijare a aviaţiei militare pe timpul îndeplinirii unor acţiuni de luptă, au mai fost semnalate imixtiuni, perturbări în traficul radio, emisiuni necunoscute sau alte situaţii deosebite (inclusiv bruiaj radio) în reţelele radio aparţinând fostelor securităţi judeţene. Din datele existente la dispoziţia comisiei, prezentăm câteva astfel de cazuri: 1. La nivelul fostei Securităţi Judeţene BRAŞOV „… începând cu 23 decembrie 1989 a fost bruiată staţia de radio a Inspectoratului Judeţean Braşov al M.I. şi au apărut imixtiuni în traficul radio ale unor indicative care se apelau între ele şi comunicau la intervale scurte de timp mesaje codificate compuse din câte 4-5 grupe de cifre. După aprecierea lucrătorilor de la staţia de radio a fostului Inspectorat de Interne, aceste emisiuni puteau fi ale unor staţii de emisie-recepţie aflate în mişcare (instalate pe mijloace auto). Conţinutul acestora nu a putut fi decodificat.”(NOTA – Dosar S.R.I., nr.înreg. 314568/2165/ 1991, fila 12). 2. La nivelul fostei Securităţi Judeţene Hunedoara: „… În data de 24 decembrie 1989 la Centrul de Control Deva aparţinând de D.R.T.V. Timişoara, în jurul orei 2220 s-a depistat o emisie radio în jurul frecvenţei de 157 MHz. De menţionat că retranslatoarele M.I. erau oprite la acea dată din ordinul Ministerului Telecomunicaţiilor. După un timp, emisia a dispărut şi a fost depistată o alta în jurul frecvenţei de 170 MHz. Din studiul traficului s-a constatat că transmisiile erau efectuate cu modulaţie în frecvenţă acoperite cu zgomot alb sau cu modulaţii în impulsuri (în cod) cu modificarea duratei (factorului de umplere). Au fost momente când se auzeau clar porţiuni foarte scurte – cuvinte într-o limbă străină probabil arabă. Se respecta aproximativ un anumit orar, apăreau seara în jurul orei 2200, iar dimineaţa dispăreau, în cursul zilei apărând rar. Tehnicienii au apreciat că ar putea fi vorba de două radiobalize ce permiteau aterizarea cu precizie într-un al treilea punct din zonă. Emisiunile au durat până spre Anul Nou, scăzând treptat în intensitate, dând senzaţia de depanare a sursei. Zona probabilă a fost direcţia N.E. de Deva spre Sacarimb, Certej. …” (NOTA – Dosar S.R.I., nr.înreg. 314568/2391/1991, fila 28). 3. La nivelul fostei Securităţi Judeţene Maramureş: „… în ceea ce priveşte traficul radio, au fost recepţionate conversaţii în limba maghiară pe frecvenţa de lucru a radiotelefoanelor din dotare, fără să fie însă a fi descifrate sau înregistrate mesajele respective.” (NOTA- Dosar S.R.I.. nr.înreg. 314568/2209/1991, fila 31). 4. La nivelul fostei Securităţi Judeţene Satu-Mare: „ … în traficul radio s-au produs câteva imixtiuni în special în unde ultrascurte canalul 3 şi 4 afectat reţelei radio M. I., unde intrau şi staţii din Ungaria, dar care doar bruiau frecvenţele noastre, discuţiile lor putând fi inteligibile, dar fără sens operativ.” (NOTA – Dosar S.R.I., nr.înreg. 314568/2109/1991, fila 40). 5. La nivelul fostului Inspectoratului Judeţean de Securitate Timiş: „compartimentul de control radio şi-a desfăşurat activitatea până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, când şi-a încheiat activitatea datorită unor manifestări violente din perimetrul unde era situat sediul său. Acest compartiment avea misiunea interceptărilor şi supravegherii emisiunilor radio în gama de frecvenţă acoperită de aparatura din dotare (14 KHz – 1000 MHz) şi goniometrării emisiunilor interceptate în gama de 1,5-25 MHz, analizând în special, emisiunile radio necunoscute din spectrele de frecvenţă menţionate. Nu erau luate sub control comunicaţiile radio aparţinând M.Ap.N. sau M.I. decât în cazurile izolate când erau depistate nereguli în desfăşurarea traficului. Din analiza emisiunilor radio interceptate în luna decembrie 1989 nu au rezultat, la nivelul fostei securităţi judeţene Timiş, imixtiuni în traficul radio din zonă sau alte emisiuni suspecte. Este însă de remarcat faptul că în perioada 16-22 decembrie 1989 au fost reduse la minim perturbările în reţelele semiduplex ale M.I. Înaintea acestei perioade perturbările erau frecvente, în special pe timpul desfăşurării unor vizite oficiale în judeţul Timiş, când erau blocate canalele radiotelefoanelor aflate în dotarea organelor M.I., blocarea făcând-se prin ocuparea frecvenţelor de lucru de către staţii radio din Ungaria sau Iugoslavia. Absenţa perturbaţiilor în zilele 16-22 decembrie 1989 conduce la concluzia că staţiilor radio din exterior li s-a ordonat încetarea emisiilor, interdicţia radio permiţând astfel recepţionarea clară a tuturor comunicaţiilor româneşti, în scopul culegerii de informaţii exacte din zona de interes. …”(NOTA – Dosar SRI, nr.înreg. 314568/2149/1991. fila 45). 6. La nivelul fostei Securităţi Judeţene Vaslui „… în traficul radio s-a constatat că. pe frecvenţa de lucru cu caracter permanent, în momentul lucrului apărea o staţie perturbatoare, care transmitea texte de cifre. Nu s-a acţionat pentru identificarea emiţătorului şi locului de transmisie, neavând posibilităţi şi competenţa în acest sens.” (NOTA – Dosar SRI, nr. înreg. 314568/ 2158/1991, fila 47). Apreciem că, în acelaşi context, prezintă o oarecare importanţă şi aspectul semnalat în NOTA S.R.I. transmisă comisiei cu nr. S/9.022/1992 şi anume: „… În ziua de 2 ianuarie 1990 a fost reţinut la Unitatea militară 01929 Reşiţa, alături de alte cadre de securitate fostul şef al Serviciului „T”, cpt.(r.) Berinde Florin. Cu ocazia anchetelor la care a fost supus de către unele cadre militare ale M.Ap.N. şi organe ale procuraturii militare, acesta a relatat că, în ziua de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 1500, pe când se efectuau acordurile pe scala staţiei R-105, pentru menţinerea legăturii, conform celor convenite anterior, s-au auzit convorbiri în limba rusă, ce aveau intonaţii puternice, de ordin. La auzul acestor mesaje lt.col. Măriuţa Gheorghe de la fostul organ de miliţie, cel mai mare în grad dintre cei prezenţi, a dat ordin să se închidă staţia pentru a nu afla şi alte cadre şi a nu crea o stare de panică în rândul efectivelor. Din cele relatate rezultă că aceste convorbiri se auzeau deosebit de clar se transmiteau de aproape, fără zgomot de fond fâsâit sau bruiaj. Acelaşi ofiţer a mai relatat că, în împrejurările de mai sus a discutat şi cu cpt.ing. Brencea Constantin, care i-a spus că începând cu 23 decembrie 1989 şi ei au fost bruiaţi pe sistemul de transmisiuni radioreleu pe unde scurte, pe toate canalele posibile cu semnale care emit fie convorbiri în limba rusă, fie un fel de triluri muzicale, iar pe radiolocatoare au fost bruiaţi prin generarea unui semnal care imita ţinte reale…”. Din cele prezentate până acum se poate afirma că acţiunile de dezinformare şi diversiune psihologică, declanşate după data de 22 decembrie 1989, au agresat atât armata, şi poate în primul rând pe aceasta, cât şi alte instituţii şi organisme existente în perioada respectivă sau nou create şi, nu în ultimul rând, populaţia. Scopurile acestor acţiuni şi unele modalităţi concrete de materializare a lor au fost evidenţiate pe parcurs. Totodată, amploarea în timp şi spaţiu a acţiunilor respective, marea diversitate a formelor şi mijloacelor folosite, efectele obţinute şi mai ales gravitatea acestora sunt, după părerea noastră tot atâtea motive de a încerca, cu toate dificultăţile inerente generate de complexitatea situaţiilor cu care ne-am confruntat, să descifrăm cine au fost autorii unui astfel de plan şi executanţii acestuia. Nu credem ca sunt întrebări fără răspuns.

8.2. Cu privite la acţiunile tip diversiune radioelectronică ce avut loc în perioada evenimentelor din Decembrie 1989 Vom prezenta în continuare situaţiile deosebit de complexe cu care s-au confruntat, mai ales trupele de apărare antiaerianaăa teritoriului, aviaţia militară şi marina militară – importante categorii de forţe ale armatei – începând cu după amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Pe fondul acţiunilor de dezinformare şi diversiune psihologică la care ne-am referit anterior, aceste categorii de forţe au fost obligate să declanşeze şi acţiuni de luptă reale împotriva unui adversar necunoscut. Ori se ştie că pentru marile unităţi şi unităţile de apărare antiaeriană (a teritoriului şi a trupelor de uscat), ca şi pentru aviaţia de vânătoare principalul inamic este cel aerian, respectiv ţintele aeriene. Potrivit reglementarilor de specialitate, ţinte aeriene se consideră: toate mijloacele aeriene descoperite, a căror apartenenţă nu a fost stabilită; mijloacele aeriene străine care pătrund în spaţiul aerian al României fără autorizaţie de survolare; impulsurile mobile observate pe ecranele staţiilor de radiolocaţie, a căror provenienţă nu a fost determinată; aeronave infractoare la regimurile de zbor în spaţiul aerian al Romanici. Până la data de 21 decembrie 1989, în cadrul marilor unităţi şi unităţilor subordonate C.A.A.T. (Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului) au fost luate măsurile prevăzute în planurile de ridicare a capacităţii de luptă a trupelor, conform ordinului ministrului apărării naţionale transmis de către Marele Stat Major, concomitent au fost aduse în cazărmi efectivele care erau detaşate pentru diferite activităţi în economia naţională. Totodată, în cadrul acestora şi al instituţiilor militare de învăţământ aparţinând C.A.A.T. au fost organizate subunităţi de intervenţie constituite din cadre militare, inclusiv cele cu atribuţii nemijlocite la tehnica de luptă din înzestrare pentru a acţiona, în caz de nevoie, ca subunităţi de infanterie. S-au luat măsuri de menţinere a tehnicii în capacitate de luptă, de întărire a apărării antiaeriene a aerodromurilor, de pază şi apărare a dispozitivelor de luptă şi cazărmilor. Începând cu data de 22 decembrie 1989, orele 1500 trupele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de pregătire de luptă corespunzătoare. Au fost luate măsuri de suplimentare a mijloacelor de cercetare, fiind cuplate staţiile cu cele mai mari posibilităţi de descoperire, în special la înălţimi mici. De asemenea, au fost trecute în regim de cercetare complexele de tragere cu artileria antiaeriană şi de dirijare a rachetelor antiaeriene. Potrivit datelor obţinute de mijloacele de radiolocaţie din sistemul radiotehnic al C.A.A.T. rezultă că, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 1830, în spaţiul aerian al ţării a fost creată o situaţie aeriană deosebit de complexă, prin apariţia în diferite zone a unui număr tot mai mare de ţinte aeriene neidentificabile. Situaţia aeriană de radiolocaţie din această zi care cuprindea cvasitotalitatea spaţiului aerian al ţării, oferea imaginea unei „operaţii aeriene de amploare” ce se desfăşura pe teritoriul naţional. Evoluţia ţintelor aeriene începând cu ziua 22 decembrie 1989 seara şi în noaptea şi zilele următoare a fost caracterizată printr-o mare diversiune în ceea ce priveşte apariţia ţintelor, durata, înălţimea şi viteza de zbor, elemente ce au determinat complicarea situaţiei aeriene în condiţiile în care în spaţiul aerian al ţării nu evoluau aeronave proprii sau civile. O asemenea situaţie aeriană complexă, existenţa mai ales în perioada de maximă intensitate a acţiunilor de diversiune radioelectronică, între 22 şi 25 decembrie 1989, a surprins într-o oarecare măsura comandamentele şi unităţile din apărare antiaeriană, aviaţie şi marină, atât prin ineditul şi amploarea acţiunilor de combatere ce trebuiau desfăşurate, cât şi pentru faptul că, datorită împrejurărilor cunoscute, elementele ostile revoluţiei ştiau aproape totul despre modul de organizare, înzestrare, pregătire şi chiar de acţiune ale armatei. Apreciem că diversiunea radioelectronică s-a realizat în principal, prin executarea bruiajului de radiolocaţie, de imitare a ţintelor aeriene. La aceasta se mai pot adaugă existenţa şi evoluţia în diferite zone ale ţării a unor ţinte aeriene, luminoase sau altor aparate de zbor tip aeromodele ceea ce a complicat situaţia aeriană generală şi îngreuiat procesul de luare a deciziilor vizând combaterea acestor ţinte. Aceste două feluri de diversiune aeriană, cea de simulare pe tehnica de cercetare cât şi ţintele luminoase, observate vizual, au putut fi făcute de pe teritoriul ţării, sau din afara lui, paralel cu graniţa, sau din cosmos. Dintr-o simplă analiză a hărţii în care sunt însemnate aceste evenimente se poate trage concluzia concretă a unei diversiuni electronice străine venite din partea unor vecini. Tot atât de evident este şi un plan bine coordonat al acestor acţiuni interne şi externe. Menţionăm şi faptul că înainte de revoluţie, în lunile august şi noiembrie 1989 sau pe timpul unor zboruri de importanţă deosebită, în zonele Craiova, Arad, Piteşti au apărut pe ecranele radiolocatoarelor de observare numeroase ţinte aeriene, reprezentate prin 1-2 mesaje (topari), dar cu caracteristici de zbor asemănătoare celor observate ulterior, în perioada 22-27, decembrie, constituind, probabil o repetare şi verificare a eficacităţi unor mijloace de bruiaj specializate. Totodată, în perioada 08-12 decembrie 1989 au fost observate în zona Mangalia pe timp de noapte, câteva ţinte aeriene luminoase cu aspect şi evoluţie asemănătoare celor ce au acţionat pe timpul revoluţiei. Revenind la problemele pe care le analizăm, rezultă că din totalul de peste 1900 semnale de ţintă, înregistrate pe planşetele din punctele de comandă ale marilor unităţi de apărare antiaeriană a teritoriului şi Punctul de Comandă Principal al C.A.A.T. în perioada 22-25 decembrie 1989, rezultă un maxim de aproximativ 46% în ziua de 22 decembrie, numărul ţintelor diminuându-se considerabil până în data de 25 decembrie. Densitatea semnalelor de ţintă aeriană, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 şi în următoarele două nopţi, concretizată în descoperirea simultană prin radiolocaţie a 30-60 ţinte aeriene, a constituit elementul surpriză, în condiţiile în care se cunoştea că în spaţiul aerian nu evoluau aeronave proprii. Totodată, la momentul respectiv, nu existau date care să conducă la ideea simulării ţintelor aeriene. În anumite zone, după acelaşi criteriu al densităţii ţintelor, aceasta prezenta valori mai mari în Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi în zonele de vest şi nord-vest ale Transilvaniei, zone care din punct de vedere militar constituiau obiective pentru un eventual desant aerian. Pe timpul zilei numărul ţintelor aeriene scădea considerabil acestea fiind descoperite, de regulă, la distanţe relativ mari faţă de unele unităţi de radiolocaţie. O separare a numărului de ţinte în raport cu timpul de evoluţie al acestora, rezultă că din 1336 ţinte aeriene reprezentând 2/3 din numărul total – au avut timpul de evoluţie sub 5 minute, restul evoluând pe durate de timp diferite, majoritatea între 15 şi 60 minute şi foarte puţine până la 120 minute. În procente, timpul de evoluţie al ţintelor aeriene al căror traiect depăşea durata de 5 minute, rezultă că, ponderea o deţin ţintele pentru care durata traiectului era în jur de 15 minute, în oricare din zilele perioadei analizate, adică 22-25 decembrie 1989. Pentru această perioadă, considerând că ţintele aeriene apăreau îndeosebi noaptea, în ecartul de timp de la orele 1800-0600, se poate aprecia că media procentuală a timpului de evoluţie era de aproximativ 68-70% în cazul ţintelor cu evoluţie de până la 15 minute, aprox. 75% pentru cele cu durata până la 30 minute şi cel mult 10% în cazul duratelor de evoluţie de 60 minute sau mai mari. Faptul deja semnalat că numărul ţintelor descoperite prin radiolocaţie era considerabil mai mare noaptea decât ziua în care au fost luate în calcul numai ţintele ce au evoluat pe traiecte ce depăşeau ca durata 5 minute. În timp ce numărul ţintelor descoperite şi urmărite pe timpul nopţii, în perioada menţionată, a scăzut aproape exponenţial (de la 259 ţinte în noaptea de 22 spre 23 decembrie, 12 la 28 ţinte în noaptea de 25 spre 26 decembrie), numărul ţintelor semnalate ziua a crescut (de la 6 la 23 corespunzător zilelor de 22 şi 25 decembrie). Referitor la înălţimea de zbor a ţintelor aeriene semnalate pe ecranele staţiilor de radiolocaţie, aceasta a fost variabilă, de la sub 100 m până la 2000-3000 m. În intervalul 22-26 decembrie 1989, valoarea medie procentuală a numărului de ţinte, pe game de înălţimi de zbor este următoarea: până la înălţimea de 500 m au evoluat aprox, 70% din ţintele descoperite; între 500m şi l000m aprox. 12%; între 1000 şi 1500 m aprox. 47%; între 1500 m -2000 m, aprox. 5%; între 2000m şi 3000m – aprox. 8%. Rezultă că în majoritatea lor, ţintele evoluau la înălţimi mici, sub 1000 m. Este important de subliniat faptul că, analizându-se datele primite de la staţiile de radiolocaţie din sistemul radiotehnic sau din cadrul unităţilor de artilerie şi rachete antiaeriene aparţinând C.A.A.T.,s-a ajuns la concluzia că ţintele aeriene descoperite prezentau caracteristici de zbor asemănătoare elicopterelor (viteza de deplasare 150-300 km/oră, înălţime de zbor variabilă, în plafoanele specifice acestora, de la câteva zeci de metri până la 2000m-3000m evoluând în formaţii de 2-8 ţinte şi pe traiecte de zbor cu durată, în general, de ordinul zecilor de minute. Aşa cum am arătat, principalele zone ale ţării în care au evoluat ţintele aeriene descoperite prin radiolocaţie au fost DOBROGEA, CÂMPIA ROMÂNA, BANAT şi partea de vest şi nord-vest a TRANSILVANIEI. Mai concret, ţintele au evoluat în principal în jurul unor localităţi importante din ţara ca BUCUREŞTI, CONSTANŢA, TIMIŞOARA, GALAŢI, CRAIOVA, PITEŞTI, în alte zone precum FETEŞTl, IANCA, DEJ, ODORHEI, SALONTA sau în zonele fondurilor de vânătoare speciale ale fostului dictator, în interiorul cărora s-a remarcat o reluare ciclică privind apariţia, evoluţia pe un anume traiect şi dispariţia ţintelor. Reţine atenţia faptul că în perioada 22-25 decembrie 1989 în zona BUCUREŞTI au acţionat zilnic ţinte. În zonele CONSTANŢA, FETEŞTI, TIMIŞOARA au aparut ţinte cu densitate mare numai trei zile respectiv 23-25 decembrie, iar în zona GALAŢI numai două zile 23 şi 24 decembrie. În timp ce numărul ţintelor ce acţionau zilnic în zona BUCUREŞTI a scăzut în intervalul 22-25 decembrie de circa patru ori, numărul celor din zona TIMIŞOARA a crescut în perioada 23-25 decembrie de aprox. 3,5 ori. Descoperirea şi urmărirea prin radiolocaţie a ţintelor aeriene, în raport cu posibilităţile tactic-tehnice ale mijloacelor specifice din înzestrare, s-a realizat cu staţii de radiolocaţie ce lucrează în game de frecvenţă diferite (metrică, decimetrică, centimetrică). După cum rezultă din analiză, în majoritatea lor semnalele de ţintă aeriană (61%) au fost furnizate de staţiile de gama metrică şi, în mai mică măsura (33%) de cele din gamă centimetrică. Ori, în condiţiile existenţei în spaţiu a unui aparat de zbor sau alt mijloc capabil să reflecte energie electromagnetică, descoperirea şi urmărirea acestuia se realizează de către oricare staţie de radiolocaţie în funcţiune, indiferent de gama de frecvenţă în care lucrează, cu condiţia ca aeronava sau mijlocul respectiv să se plaseze în câmpul de descoperire al staţiei. Am făcut această menţiune întrucât, în perioada respectivă, trupele radiotehnice s-au confruntat cu situaţii inedite, fie că una sau mai multe ţinte aeriene aflate în posibilităţile de descoperire şi urmărire ale mai multor tipuri de staţii, de game diferite, aflate pe aceeaşi poziţie sau în raioane apropiate au fost descoperite numai de către un anume tip de staţie, fie că descoperirea unei ţinte se realiza în afara posibilităţilor reale de descoperire ale staţiei respective, deci la distanţe ce depăşeau parametrii normali de descoperire, iar alte staţii care trebuiau să le descopere în limitele posibilităţilor lor tactice-tehnice nu au reuşit aceasta. Odată cu apariţia unor astfel de situaţii, la care se adăugau imposibilitatea determinării altitudinii de zbor a unor ţinte, forma specifică pe ecranele radiolocatoarelor şi o anume periodicitate de apariţie şi dispariţie a unor semnale din aceleaşi zone, specialiştii din trupele radiotehnice, dar şi cei din unităţile de rachete antiaeriene şi de aviaţie, începând cu ziua de 23 decembrie 1989 şi-au întărit convingerea asupra caracterului artificial al semnalelor şi au acţionat în consecinţă. Până la aceasta dată însă începând din ziua de 22 decembrie 1989, orele 1930, din ordinul comandantului apărării antiaeriene a teritoriului au fost declanşate acţiunile de luptă împotriva ţintelor aeriene care intrau în posibilităţile de nimicire (foc) ale tehnicii din înzestrare. Astfel, în perioada 22-25 decembrie 1989, s-au executat 52 ieşiri aviaţie de vânătoare, 26 ieşiri elicoptere şi 1194 trageri cu artileria, mitralierele şi rachetele antiaeriene. Au fost lansate 58 rachete antiaeriene de diferite tipuri, din care peste 60% au explodat la ţinte, la parametrii determinaţi de mijloacele de radiolocaţie, ceea ce demonstrează existenţa unor obiecte zburătoare sau faptul că s-a executat bruiaj eficace asupra focoaselor radio ale rachetelor, provocând explozia acestora. Din cele 52 ieşiri aviaţie de vânătoare, numai în 5 s-au descoperit cu ajutorul radiolocatorului de bord una sau mai multe ţinte. Deşi existau condiţii de interceptare a ţintelor, aceasta nu a fost posibilă datorită bruiajului executat asupra radiolocatoarelor de la bordul avioanelor de vânătoare şi, ca urmare, ţintele „săreau” din încadrare iar pe panoul de comandă din cabina pilotului se aprindea becul „bruiaj activ”. În urma analizei acţiunilor de luptă din noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 s-a ajuns la concluzia, că ţintele aeriene sunt imitate. S-a ordonat încetarea tragerilor cu rachete antiaeriene, iar tragerile cu mitralierele antiaeriene şi artileria să se execute pe ţinte aeriene observate vizual (cu aparatură optică sau TV) şi cu un pronunţat zgomot de motor. În urma acţiunilor antiaeriene nu s-a găsit, până în prezent, nici o epavă din ţinta aeriană doborâtă. Ţintele aeriene care au acţionat în zonele de nimicire (foc) ale artileriei şi rachetelor antiaeriene nu au bombardat sau atacat subunităţile aflate în dispozitiv de luptă, ci numai au executat survolarea zonelor respective şi bruierea unor mijloace radioelectronice dispuse la sol. Ideea simulării electronice a unui număr mare de ţinte aeriene cu caracteristici de zbor asemănătoare elicopterelor este susţinută şi de NOTA semnată de şeful de stat major al aviaţiei militare la acea dată – gl.lt. Ionescu Gheorghe, pe care o transcriem: „În seara zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orei 2330. prin telefonul guvernamental, după ce m-am prezentat, am fost „observat” dur de gl.col. Vlad astfel: „… tovarăşe general, de ce nu doborâţi puhoiul de elicoptere care zboară în toată ţara ? Ce aşteptaţi?” I-am răspuns: „Tovarăşe general ce să doborâm dacă piloţii noştri, vânătorii şi elicopteriştii pe care i-am decolat şi trimis în zonele indicate de trupele radiotehnice pe indicatoarele optice circulare ca fiind elicoptere, nu văd nimic, nici urma de elicopter. „…Cum aşa ? Nu se poate … Atunci am să mă adresez gen. Mocanu, să le doboare dânsul!” Am răspuns: „Foarte bine faceţi deoarece dânsul are şi trupele radiotehnice şi trupele de rachete şi artilerie antiaeriană” (Dosarul Direcţiei Procuraturilor Militare, nr. înreg. S/10168/ 1991. fila 153). Analiza ulterioară a evoluţiei ţintelor aeriene în cadrul marilor unităţi de apărare antiaeriană a teritoriului a confirmat constatarea iniţială că o anumită repetare în evoluţia ţintelor, asemănătoare unor scenarii folosite la aplicaţii şi antrenamente se încadrează într-o operaţiune de simulare a unei situaţii aeriene complexe. Pentru a îngreuna însă analiza situaţiei şi luarea deciziilor, conjugat cu evoluţia ţintelor aeriene, forţele ostile Revoluţiei au executat atacuri terestre asupra divizioanelor de rachete şi artilerie antiaeriană, unităţilor radiotehnice de aviaţie şi din trupele de uscat, fapt ce a determinat ca o parte însemnată din militarii echipajelor de la staţiile de radiolocaţie, de cercetare electronică şi din punctele de comandă să fie folosiţi la apărarea terestraă Forţele atacatoare foloseau armament automat de diferite calibre, iar în unele situaţii au întrebuinţat şi aparatura de imitare a focului cu scopul de a crea panică în rândul apărătorilor şi o imagine falsă privind existenţa unor forţe teroriste numeroase. Atacuri mai intense au fost semnalate asupra unităţilor de apărare antiaeriană dislocate în regiunile muntoase şi deluroase, precum şi asupra celor din garnizoanele Craiova, Timişoara, Bucureşti. M.M. Haisuc Ioan din U.M. 01039 Timişoara în raportul înregistrat la nr. 156 (adresat comandantului unităţii) relatează; „… La data de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 1930 când executam cercetarea spaţiului aerian am observat pe I.O.C. (indicator de observare circulară – n.n.) apariţia unui număr de 8 ţinte care zburau într-un cerc între 330–360, la o distanţă cuprinsă între 40-60 km de staţie. În jurul orelor 2100 aceste ţinte au dispărut, iar la ora 2110 a apărut alta pe linia pe azimut 150 şi distanţa 45 km care se deplasa pe acelaşi azimut spre locul de amplasare a staţiei… Raportez că acelaşi azimut şi la aceeaşi distanţă au mai apărut încă trei grupuri de ţinte care la rândul lor aveau în compunere fiecare câte două ţinte, care s-au deplasat pe acelaşi traseu ca ţinta care a apărut la ora 2110, iar în final dispăreau pe azimut 150 şi distanţa 20 km. În momentul când prima ţintă ajungea la distanta de 20 km şi azimut 150 ele dispăreau şi automat apărea altă ţintă la azimut 150 şi distanţă 45 km. În data de 25 decembrie 1989, ora 1915 am descoperit un grup de 6 ţinte care zburau într-un cerc cuprins între azimut 1150 şi 1300 la o distanţă între 50 şi 100 km faţă de locul de dispunere a staţiei…” (Dosarul Direcţiei Procuraturilor Militare, nr.inreg. S/78/1992). Frt Ionaş Sorin din Bt.l a U.M. 01039 Timişoara, îndeplinind la data respectivă funcţia de servant la tunul a.a. S 57 mm S.60 declară următoarele: „ În data de 23 decembrie 1989 orele 2110 în timp ce participam la acţiunile de luptă ale subunităţii am descoperit existenţa unei ţinte aeriene pe direcţia sud-est semnalate sub forma unor puncte luminoase difuze colorate în roşu, verde şi galben. Acestea executau manevre în direcţie şi înălţare cu viteze mici de deplasare. La ordinul comandatului de baterie am deschis focul asupra ţintei respective trăgând 11 lovituri. La puţin timp această ţintă a executat o manevră în azimut dispărând pe direcţia est. De asemenea, declar că în data de 24 decembrie 1989, ora 0715 şi-au făcut apariţia pe direcţia vest 3 ţinte aeriene semnalate la fel ca şi celelalte. Am primit ordin să deschidem focul asupra uneia din cele 3 ţinte şi după tragere a 3 lovituri, ţinta a executat o manevra în înălţare survolând spaţiul aerian pe deasupra bateriei în direcţia nord-est. La fel, în data de 25 decembrie 1989, ora 2020 am descoperit existenţa altei ţinte asemănătoare în direcţia sud-est şi am primit ordin de tragere. După tragere a 2 lovituri ţinta a dispărut în direcţia est. „Cele declarate de frt. Ionuş Sorin sunt susţinute şi de către cap. Preda Gabriel, comandant al grupei cercetare în aceeaşi subunitate.” (Dosarul Direcţia Procuraturilor Militare, nr.înreg. S/78/1992). Lt.col. Buiculescu Marin din Comandamentul Aviaţiei Militare declară, printre altele: „… Ceea ce pot eu să spun este că am avut un contact vizual cu un soi de obiecte zburătoare, cu nişte caracteristici particulare. Modul de manifestare al acestora a fost următorul: au apărut atât în noaptea de 22 spre 23 decembrie, cât şi în seara zilei de 23 decembrie 1989, cât am fost eu acolo. Era vorba de un punct luminos de culoare portocaliu-roşiatică cu altitudinea maximă (aşa cum am apreciat-o eu) 150-200 m şi viteză de deplasare de circa 250 km/h. Traiectoria era rectilinie şi uniformă. Direcţia de deplasare era localitatea Poiana spre Boteni, Bildana spre Boteni şi respectiv Branişte către Boteni. Alternativ am perceput aceste trei direcţii. La un moment dat ajungând la verticala aeroportului (aeroportul Boteni-Titu-n.n.) cam la 3-2 km de verticala mea se producea un glob luminos (în genul unei arderi de pulberi de magneziu) rezultând o emanaţie luminoasa deosebit de puternică, ce se făcea resimţită până la nivelul solului, putându-se distinge obiectele de pe teren, după care semnatul luminos dispărea. Acestea sunt nişte constatări pe care eu le-am făcut personal. Atât deplasarea cât şi arderea puternică, în mod curios, nu erau însoţite de zgomot…” (Dosarul Direcţiei Procuraturilor Militare, nr. 59/P/1990). Lt.col. Dudaş Ioan din U.M. 01941 M.Kogălniceanu referindu-se la situaţia aeriană şi terestră din zona aeroportului în perioada analizată, susţine următoarele: „…În noaptea de 23 spre 24 şi 24 spre 25 începând cu ora 1200 până în jurului orei 2000 era o avalanşa de ţinte apărute pe ecranele radiolocatoarelor; ne lăsau în pace de pe la 2000-2100 până în jurul orei 0200 noaptea. De la două noaptea până la patru dimineaţa sau chiar cinci şi jumătate apărea iarăşi avalanşa de ţinte pe ecranele radiolocatoarelor. În primă fază nu ne-am dat seama despre ce este vorba, prima dată asta s-a întâmplat în noaptea de 23 spre 24 în jurul orei patru. La o distanţă relativ mică faţă de aerodrom, 10-15 km după care eram nedumeriţi pentru că veneau formaţii de câte 2-3 sau 10-15 elicoptere cu viteza mică, pericol de atac permanent şi atunci am pus pe hartă punctele succesive de deplasare a ţintelor respecte şi am constatat că de fapt semnalele veneau de pe căile de acces din jurul aerodromului, adică de pe drumurile de ţară, de pe şosea, de pe calea ferată. La un moment dat punând una din ţinte de-a lungul unor puncte succesive aceasta urmărea exact traseul căii ferate de la Medgidia spre Tulcea. Vă spun, inclusiv curbele respective în teren; atunci am cerut încă o problemă, dacă ţintele respective intră pe ecranele tuturor staţiilor de radiolocaţie… semnalul de ţintă intra, dar numai pe anumite benzi şi nu luăm în considerare decât semnalele luminoase care apăreau pe toate ecranele de radiolocaţie. Punctul de comandă de la Kogălniceanu este la vreo 10-15 m mai sus şi am urcat să vedem şi se vedeau pe drumurile de acces, că de asta v-am spus că am făcut corelaţia imediată între ceea ce apărea pe ecranele de radiolocaţie şi deplasarea lor, dacă veneau dinspre Sitorman spre Nazarcea unde este şoseaua aceea laterală între drumul Tulcei şi drumul Kogălniceanu şi sesizam o ţintă în zona respectivă pe ecranul radiolocatoarelor, că o formaţie de 4-5 elicoptere, ne urcam la punctul de comanda – n.n. aceasta se deplasa în ritmul în care se deplasa un autoturism pe şoseaua respectivă şi aşa am ajuns la concluzia că de fapt este simulare…” (Dosar Comisie – stenograma rezultată din audierea în faţa comisiei). Pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă aeriene şi terestre s-au executat îndeosebi noaptea, probabil cu forţe şi mijloace aflate în zone respective sau dislocate pe timpul desfăşurării acestora. Acţiunile aeriene au fost declanşate real sau imitat din interiorul ţării de regulă din aceleaşi zone. În acelaşi scop considerăm că au fost folosite mai multe categorii de mijloace, astfel: - ţinte aeriene false imitate activ cu ajutorul unor staţii portabile speciale pentru bruiaj de radiolocaţie de imitare, utilizate de persoane cu o instruire minimă din apropierea unităţilor radiotehnice, de rachete şi artilerie antiaeriană. Cu astfel de mijloace se poate recepţiona impulsul de sondaj de radiolocaţie şi emite, pe această bază, alte impulsuri cu întârziere variabilă, imitând în acest fel deplasarea în distanţă a ţintelor pe diferite direcţii; - ţinte aeriene false imitate cu ajutorul unor minielicoptere şi baloane autopropulsate, cu posibilităţi de reproducere a luminilor de poziţie dirijate prin radio de la distanţă sau cu zbor programat. Acestea erau lansate şi dirijate, probabil, din zone cu acces limitat sau din pădurile din apropierea unităţilor de apărare antiaeriană, de aviaţie şi de marină cu ajutorul unor mijloace radio portabile sau dispuse pe autovehicule. Aceste ţinte erau înzestrate cu dispozitive de autodistrugere; - ţinte aeriene false imitate pasiv prin reflectoare poliedrice ataşate baloanelor de sondaj meteo lansate de pe teritoriul ţărilor vecine şi care, în derivă, au survolat, în special, partea de vest a ţării. Accentuăm asupra acestei ipoteze întrucât, în ultima decadă a lunii decembrie 1989 au fost semnalate şi recuperate foarte multe asemenea sonde meteo, într-un număr mult diferit faţă de alte perioade; - ţinte aeriene reale constituite din elicoptere sau avioane de transport infractoare care au survolat teritoriul ţării sau au executat misiuni în diferite zone, la înălţimi mici, sub 200-300 de metri, deci sub posibilităţile de descoperire ale sistemului radiotehnic din apărarea antiaeriană a teritoriului. Cea mai marc parte dintre acestea au zburat urmând cursul norilor, şoselelor şi căilor ferate, ocolind zonele de foc ale mijloacelor de apărare antiaeriană, fiind prevăzute cu aparatură de vedere şi de navigaţie pe timp de noapte şi la joasă înălţime. După părerea noastră, asemenea ipoteze necesită continuarea investigaţiilor şi a cercetărilor de specialitate, cu atât mai mult cu cât la ora actuală, cu excepţia unor resturi de sonde meteo prevăzute cu reflectoare poliedrice, lipsesc probele sau dovezile materiale care să certifice ipotezele respective. Suntem convinşi că organele de specialitate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, alte organisme şi instituţii, pe baza propriilor analize şi cercetări vor continua investigaţiile necesare pentru clarificarea situaţiilor cu care s-au confruntat.

9. UNELE DATE PRIVIND REŢINEREA, PROCESUL ŞI EXECUŢIA CUPLULUl DICTATORIAL (difuzarea filmului)

După sfatul mai multor persoane şi în special a gl.lt. Victor Stănculescu, cuplul prezidenţial a părăsit incinta sediului folosind în acest scop un elicopter aterizat pe clădire şi care după unele opinii (gl. Neagoe) a fost chemat pentru evacuarea cuplului dictatorial de gl.lt. Stănculescu. Detalii asupra acţiunii au fost descrise în subcapitolul ce se referă la acţiunile revoluţionare desfăşurate în Bucureşti în perioada 16-22 decembrie 1989. Se impun câteva precizări: pentru salvarea cuplului prezidenţial începând cu orele 1133-1135 au fost ridicate în aer 4 elicoptere, ca urmare a ordinului col. Tenie, comandantul unităţii de elicoptere. Deplasarea elicopterelor pe traseu s-a făcut separat urmând ca unul dintre acestea să aterizeze în Piaţa Palatului pentru a lua la bord cuplul prezidenţial. Ajuns primul în zona fostului C.C. al P.C.R. elicopterul 203 pilotat de lt.col. MaluţanVasile a raportat că aterizarea în Piaţa Palatului este imposibilă datorită mulţimii adunată în acea zonă. Ca atare, s-a dispus aterizarea pe clădire. După ce a efectuat un tur asupra zonei, elicopterul menţionat a stat în aer circa 10 minute şi a primit ordin să aterizeze singur pe clădirea fostului C.C. - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/08/raport-diversiunea-psihologica-dezinformarea-actiunile-kgb-si-gru-si-ale-spionajului-maghiar-teroristii-executia-lui-ceausescu-si-moartea-generalului-nuta-viii/#sthash.PonMqSPu.dpuf

După aproximativ 20 de minute de aşteptare au apărut gărzile de corp ale dictatorului, respectiv Rusu Marian, Vasile Tălpeanu, David Aurel şi Florin Raţ împreuna cu soţii Ceauşescu. Totodată a venit şi Emil Bobu şi Manea Mănescu. Din cei prezenţi au urcat în elicopter soţii Ceauşescu, Emil Bobu, Manea Mănescu şi cei doi ofiţeri din garda de corp, Rusu Marian şi Raţ Florin. Din declaraţia lt.col. Maluţan Vasile rezultă: „..s-au urcat buluc în elicopter . (pag. 21)… mi-a indicat să merg către Snagov … (pag. 26)”. După aterizarea la Snagov în zona clădirii noi, s-a luat legătura cu Comandamentul Aviaţiei Militare pentru a se solicita două elicoptere mari cu trupe pentru însoţire. Într-o convorbire purtată de către pilotul lt.col. Maluţan cu col. Tenie, familia Ceauşescu nefiind de faţă, acesta i-a comunicat: „Vasile fii atent că din momentul de faţa nu se mai ridică nici un elicopter ! Aşa că orientează-te ...” (Declaraţie Maluţan pag. 31) După mai multe încercări de sustragere pilotul Maluţan a fost obligat să reînceapă călătoria având de asta dată la bord cuplul Ceauşescu şi cei doi militari aghiotanţi Iniţial, dictatorul a dispus să se deplaseze către Boteni, iar ulterior a precizat spre Piteşti. Motivând că au fost depistaţi de radiofrecvenţa terestră şi că vor putea fi loviţi antiaerian elicopterul a debarcat persoanele ce le transporta lângă şoseaua naţională în apropiere de Boteni. În acest sens lt.col. Maluţan declară: „… am fost depistaţi de radiolocaţie, vom fi pulverizaţi dintr-un minut în altul… (pag. 42) … se vede Boteniul … aterizează lângă şosea …” (pag. 43). După debarcarea personalului transportat, Nicolae Ceauşescu a atras atenţia pilotului „… vezi nu spui nimic, unde suntem şi ce facem…”. În concluzie, după decolarea elicopterului Nicolae Ceauşescu a trecut prin zona aeroportului Otopeni şi s-a deplasat la Snagov, unde după luarea în pripă a unor obiecte şi-a reînceput călătoria către Târgovişte, realizând totodată un ocol pe deasupra aeroportului Otopeni, probabil dorea să vadă dacă avionul său prezidenţial era pregătit pentru un nou zbor sau decolase deja către pista de aterizare de pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Oarecum liniştit că totul era pregătit, l-a îndreptat pe direcţia Titu-Târgovişte. „Datorită isteţimii piloţilor, care au explicat dictatorilor că, continuarea drumului cu elicopterul este nesigură, datorită acţiunilor de cercetare şi descoperire, efectuate de la sol, elicopterul putea fi în orice clipă lovit antiaerian, sugerându-se ideea continuării deplasării prin mijloace terestre. În acest scop persoanele transportate, respectiv cei doi dictatori şi aghiotanţii lor, au fost debarcaţi. După debarcare, cei doi aghiotanţi au plecat în căutarea unor mijloace de transport, care să asigure continuarea drumului celor doi dictatori. Folosindu-se de un autoturism particular, se pare Mercedes alb, s-a deplasat până în satul Văcăreşti unde a schimbat maşina cu o Dacia roşie. În continuare, cei doi dictatori au fost transportaţi până în apropierea Centrului de Protecţie a Plantelor din Târgovişte, de unde au încercat să ia legătura telefonică cu reprezentanţii unor organe locale, considerate de ei fidele. Din unele declaraţii rezultă că Nicolae Ceauşescu ar fi reuşit să ia legătura cu prim-secretarul de la Târgovişte – Găvănescu. În jurul orei 1345 – 1400 la ofiţerul de serviciu a Miliţiei Judeţene Dâmboviţa s-a prezentat un cetăţean, care de fapt era ultima persoană ce transportase cu autoturismul pe soţii Ceauşescu şi îi părăsise în zona localităţii Ulmi şi care a informat că sub pretextul lipsei de carburanţi i-a abandonat pe cei doi în faţa Centrului de Protecţie a Plantelor, situat în afara localităţii. Luând cunoştinţă de această informaţie, cadrele de miliţie plt. Paise Constantin, sg.maj. Enache Ion, sg.maj. Săftoiu Ion, sg.maj. Furaliu Dan şi plt. Osman Andrei, toţi de la miliţia judeţeană Dâmboviţa, s-au deplasat în zonă folosind două autoturisme din dotarea unităţii (o Dacie şi un Aro), unde, sub pretextul asigurării protecţiei i-au urcat în maşini şi folosind căi ocolitoare i-au transportat la sediul Inspectoratului M.I. din Târgovişte. Pe traseu la intersecţia şoseaua Găieşti cu strada Laminorului, unde se afla un grup mare de manifestanţi, mai multe persoane au observat pe bancheta din spate a Daciei pe soţii Ceauşeseu şi au pornit în urmărirea acesteia folosind un alt autoturism, tot Dacia. Ajunşi pe podul de cale ferată din spatele sediului Miliţiei Judeţene, subofiţerii au observat un alt grup masiv de cetăţeni ce staţionau la intrarea în instituţie şi ca urmare a renunţat la pătrunderea în unitate, continuându-şi deplasarea. La următoarea intersecţie, turismul cu soţii Ceauşescu a fost obligat să oprească datorită semaforului ce trecuse pe culoarea roşie. În acest timp Dacia ce o urmarea, a lovit din spate maşina miliţiei. După o cursă în plină viteză, maşina poliţiei a reuşit să scape de urmăritori părăsind municipiul, iar de pe raza comunei Bucşani a intrat în legătură prin staţia radio de pe autoturism, cu dispeceratul miliţiei Judeţene, primind informaţia că în jurul orelor 1700 manifestaţia din faţa miliţiei luase sfârşit, mulţimea părăsind zona. Ca urmare la lăsarea întunericului, deci către orele 1745, cuplul dictatorial a fost predat la sediul miliţiei lt.col. Colţ Ştefan, ce se afla la comanda acestei instituţii. Aici ofiţerul i-a percheziţionat corporal şi li s-a adus la cunoştinţa că sunt arestaţi. Apreciind că nu dispune de forţe suficiente pentru apărarea celor doi arestaţi lt.col. Colţ Ştefan a solicitat ajutor U.M. 01303, aparţinând M.Ap.N.-ului, situată în imediata vecinătate. În jurul orelor 1830 cei doi au fost transferaţi în cazarma U.M. 01417 de către mr. Ion Mareş din U.M. 01378, ajutat de lt.col. (M.I.)Gheorghe Dinu şi alţi militari şi subofiţeri de miliţie. Acţiunea s-a desfăşurat sub protecţia unei subunităţi de intervenţie aparţinând U.M. 01417. După ajungerea în unitate, cuplul dictatorial a fost instalat într-un birou al comandamentului unităţii, luându-se măsuri de pază a încăperii. În baza ordinului gl. Militaru ministrul apărării naţionale, la orele 900 s-a constituit grupa de intervenţie şi pază formată din 8 paraşutişti care îmbarcaţi în două elicoptere, unul comandat de mr.Cristian Mateiciuc şi al doilea de cpt. Mircea Militaru au fost transportaţi iniţial la Bucureşti pe stadionul Ghencea. În jurul orelor 1015 în cele două elicoptere s-au îmbarcat gl.lt. Stănculcscu Victor, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, ofiţeri de justiţie, un ofiţer medic şi aţi însoţitori. După decolare, cele două elicoptere s-au îndreptat spre Ploieşti unde au făcut joncţiunea cu alte trei elicoptere de însoţire. Cele cinci elicoptere s-au îndreptat spre municipiul Târgovişte, unde două dintre acestea au aterizat în incinta U.M. 01417, iar celelalte trei (cele de însoţire) pe terenul de instrucţie militară. La debarcarea din elicopter au fost luate măsuri severe de pază nemijlocită a celor noi sosiţi. Un ofiţer, cpt. şi doi subofiţeri, toţi paraşutişti, au primit misiunea de pază nemijlocită a cuplului, iar ceilalţi paraşutişti s-au dispus în dispozitiv de supraveghere. Pe timpul cât Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost reţinuţi în incinta U.M. 01417 Târgovişte, ei au fost mutaţi periodic când într-un birou, când într-o autospecială punct de comandă, când într-un T.A.B., care se deplasa prin incinta cazărmii. La coborârea din T.A.B. un ofiţer a condus pe cei doi dictatori într-o încăpere amenajată ca punct medical. După executarea examenului medical de rutină, cei doi au fost introduşi într-o sală unde urma a se desfăşura procesul. De menţionat că în ziua de 24 decembrie 1989, s-a hotărât constituirea unui Tribunal Militar Excepţional în vederea judecării soţilor Ceauşescu. Din însărcinarea M.Ap.N. de organizarea procesului s-a ocupat gl.lt.Victor Stănculescu. În ordonanţa Direcţiei Procuraturilor Militare emisă în 24 decembrie 1989, soţii Ceauşescu sunt acuzaţi de infracţiuni prevăzute la articolele 162, 163, 165 şi 357 Cod Penal (subminarea puterii de stat, a economiei naţionale, efectuarea actelor de diversiune şi genocid). Rechizitoriul Direcţiei Procuraturilor Militare din 24 decembrie 1989 cu privire la inculpaţii Nicolae şi Elena Ceauşescu constată următoarele: „…în calităţile îndeplinite pe linie de stat şi de partid, au acţionat direct şi premeditat, în scopul de a distruge poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare, supunând întreaga colectivitate de oameni din ţara noastră la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică şi ordonând să se tragă în masele de demonstranţi care au manifestat paşnic, în mai multe, oraşe din ţară în perioada 16-22 decembrie 1989. Inculpaţii, mai mult decât atât, au ordonat desfăşurarea de acţiuni armate care au slăbit puterea de stat, au distrus şi adus în stare de neîntrebuinţare uzine, instalaţii, căi de comunicaţie aducând astfel atingere securităţii statului şi au folosit o organizaţie din cele prevăzute în art.145 din care pentru subminarea economiei naţionale aşa cum rezulta din probele existente la dosar. Nu ne propunem a detalia procesul, problema fiind foarte cunoscută, ci doar precizăm că, după citirea sentinţei de condamnare la moarte, celor doi dictatori li s-au legat mâinile la spate şi au fost conduşi la locul pentru execuţia capitală. În ziua de 25 decembrie 1989, orele 1450, s-a executat foc fără comandă asupra celor doi dictatori, în urma căruia, medicul a constatat decesul. În legătura cu declanşarea focului fără comandă, ofiţerul responsabil a declarat: „… în momentul primirii misiunii, fiind singurul ofiţer din echipă, am conştientizat răspunderea covârşitoare pentru reuşita misiunii … Nici un cadru militar nu primise o misiune atât de importantă şi de riscantă şi dacă nu o duceam până la sfârşit eram sigur că n-aşi mai fi scăpat viu. Îmi era teamă să nu mă pierd … Luasem o hotărâre şi trebuia dusă până la capăt … Mi-ar fi fost mult mai uşor să comand în numele poporului foc. Dar aceasta însemna pierdere de timp. În acele momente, atunci şi acolo, în plin război o asemenea ceremonie era de neconceput atât pentru mine, cât şi pentru organizatori, din moment ce nu am fost instruit în acest sens. Şi atunci am mers pe lucrurile esenţiale, nu era timp de nuanţe, de subtilităţi…” După executare, din ordinul gl.lt. Victor Stănculescu, cadavrele au fost învelite în foi de cort şi depuse în cele două elicoptere care au decolat imediat. După efectuarea unei escale, pentru alimentare, pe aeroportul Titu, două elicoptere din cele cinci, au continuat drumul către Bucureşti. La orele 1630, cele două elicoptere împreuna cu completul de judecată au aterizat pe terenul Ghencea din Bucureşti. Neînţelegerea unor dispoziţiuni date a făcut ca cele două colete să fie abandonate în dispozitivul de apărare al unităţii militare din Ghencea. Abia a doua zi au fost duşi la Spitalul Militar Central şi în ziua de 28 decembrie 1989, au fost înmormântaţi în Cimitirul Ghencea. În noaptea respectivă, asupra unităţilor militare din zonă, au fost declanşate mai multe atacuri, la care s-a răspuns cu foc din dispozitivele de apărare. Din atitudinea soţilor Ceauşescu până la sosirea elicopterului cu completul de judecată în ziua de 25 decembrie 1989, rezultă că nu au înţeles exact situaţia în care se aflau. Din comportarea ofiţerilor şi soldaţilor din unităţi cu care au intrat în contact, au înţeles că sunt ţinuţi acolo sub protecţie şi aşteptau cu nerăbdare desfăşurarea evenimentelor. La vederea gl.lt. Stănculescu, Ceauşescu a sperat că acesta a venit să-l salveze şi să-l ducă la Bucureşti sau în altă parte. Momentul de panică a celor doi Ceauşescu este atunci când paraşutiştii, la ordin, au început să-i lege. Cei doi îşi pierd firea şi nu mai au nicidecum o atitudine demnă. Au început să se zbată, să se opună, să ameninţe şi să înjure. În concluzie, putem afirma că din însărcinarea C.F.S.N.-ului de organizarea şi desfăşurarea procesului celor doi dictatori, inclusiv de executarea sentinţei, s-a ocupat nemijlocit gl.lt. Victor Stănculescu. (Documentar nr. S/2U9R/06.01.1994, documentar nr 46007/1994)

10. UNELE DATE ŞI INFORMAŢII PRIVIND FENOMENUL TERORIST

Fuga dictatorului în ziua de 22 decembrie 1989 orele 1206 a marcat prăbuşirea unui sistem şi concomitent a instituţiilor sale. Ministerul de Interne teoretic a dispărut din planul acţiunii coordonate, iar prin moartea gl. Milea se conturau mai multe centre de conducere superioară a M.Ap.N.: gl. Stănculescu la M.Ap.N. şi a doua zi, gl. Militaru, prematur anunţat de cpt. Lupoi la Televiziune, ca ministru al apărării naţionale, un centru la TV, iar la orele 1600 apare la M.Ap.N. şi mai târziu la ora 1700 la sediul C.C. gl. Guşă. În bucuria victoriei se înscăuna treptat teama de ripostă din partea celor detronaţi şi rămaşi fideli dictatorilor fugiţi. Apariţia la TV a gl. Militaru Nicolae care prin apelul său nominal către cadrele M.Ap.N. şi M.I. insistă prin formula „opriţi măcelul” deşi la acea oră în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 în ţară şi în capitală nu se trăgea nici un foc, sporeşte suspiciunea şi teama atât în rândul populaţiei cât şi a militarilor. La ora 1830 în Piaţa Palatului unde erau circa 400 de manifestanţi se deschide foc de diversiune. Urmările celor câtorva salve de armă automată s-au poate simulatore, se cunosc. Este adevărat că focul deschis în Piaţa Palatului confirmă existenţa unor posibile forţe diversioniste care erau pregătite de luptă. Cine puteau fi: - Forţe străine specializate în acţiuni de terorism-diversiune care conform unui plan deschid focul, moment ce coincide cu începerea războiului electronic asupra întregului teritoriu. Deci poate exista o legătură între aceste două acţiuni. Războiul radioelectronic aşa cum am mai spus este premergător unei intervenţii militare, terestre şi aeriene. În mod logic, dacă aceste forţe sunt cele care au intervenit ar fi trebuit să tragă în plin. - Forţe interne fidele lui Ceauşescu. Această variantă este cea mai puţin probabilă întrucât ne obligă a ne pune câteva întrebări, şi anume: de ce au intervenit aşa de târziu, de ce nu au tras în plin, de cine erau conduse de vreme ce şefii ministerelor de interne şi apărării naţionale erau în sediul fostului C.C. ? - Ştim că pe clădirile din jurul pieţii erau încă din 21 decembrie 1989 postaţi ofiţeri ai unităţii cu misiuni precise de supraveghere. Posibil ca aceştia, la ordin, să fi deschis foc de diversiune pentru a permite celor din sediul C.C. să-şi formeze un guvern după plac. Ştim că mulţimea din piaţă respinsese încercarea comuniştilor de a forma un nou guvern comunist condus probabil de Ilie Verdeţ; - O forţă necunoscută fidelă lui Ceauşescu care a intervenit cu o anumită întârziere. Şi această variantă ridică câteva întrebări: de ce nu a tras în plin şi de ce nu s-a manifestat public pentru a câştiga o anumită adeziune din partea fidelilor ? - O forţa formată din terorişti profesionişti care au făcut un „joc de antrenament” până la lichidarea tiranilor. În acest sens nu avem dovezi. Iată ce a declarat un cadru al D.S.S. gl. Pleşiţa “… adevăraţii terorişti au fost comandourile compuse din ruşi, unguri, iugoslavi şi alţi străini din est şi vest care au fost infiltraţi în România…”. Noi adăugam dor şi posibile comandouri autohtone acţionând profesionist, fără urme, bine organizaţi având refugii în timpul zilei, acţionând de preferinţă noaptea. Bine antrenaţi, teroriştii au constituit începând din seara zilei de 22 decembrie 1989 o obsesie permanentă a celor angrenaţi în evenimente. Deşi mult amplificată, imaginea teroriştilor ce acţionau ca supraoameni a fost justificată şi prin acţiunea unor factori de stres intern. Este indubitabilă acţiunea forţelor străine care începând din acea seară au declanşat asupra teritoriului ţării noastre un torent de acţiuni destabilizatoare, de diversiune şi război electronic sufocând efectiv canalele de telecomunicaţii şi aparatura de cercetare radioelectronică de toate tipurile, cu informaţii şi ţinte false. Simularea era atât de perfectă încât lăsa imaginea unui potenţial şi iminent atac cu forţe superioare în toate spaţiile ţarii, adică terestru, aerian şi maritim şi care urmărea nimicirea obiectivelor vitale ale statului. Este greu de crezut că vecinii noştrii din est şi vest, dar şi alţii de mai departe, puteau fi străini de aceste acţiuni mai ales că aceştia deţineau mijloacele tehnice necesare pentru realizarea unei asemenea situaţii. Dar fără discuţie, că în afara acţiunilor aeriene, terestre sau maritime simulate, în diferite zone ale ţării au acţionat real persoane, aeronave şi nave cărora aparatura noastră depăşită moral şi tehnic putea cu greu să-i facă faţa. În cei 6 ani care s-au scurs de la actul revoluţionar din decembrie 1989 s-au făcut o multitudine de speculaţii cu privire la fenomenul apărut în seara zilei de 22 decembrie 1989 denumit generic „Fenomen terorist”. Supoziţiile şi speculaţiile au apărut ca urmare a faptului că nimeni în această ţară în afara Comisiei Senatoriale nu a atacat cu seriozitate şi perseverenţă acest subiect deşi efectele lui distructive ne-au afectat dureros pe mulţi dintre noi. Este justificată atitudinea de derâdere acordată acestui fenomen atât de des vehiculat, deşi mulţi cetăţeni au fost martori şi unii dintre aceştia chiar victime, totuşi organele abilitate nu au prezentat nici un exemplar de individ terorist. Nu s-a spus nimic de executorii planurilor de protecţie şi apărare a cuplului prezidenţial, ce se presupune că atât înainte cât şi după fuga dictatorului au acţionat terorist, cu sau fără voia lor, încercând a-şi îndeplini misiunile care le-au fost încredinţate şi de întreruperea cărora nu primiseră nici un ordin. Este evident ce s-ar fi întâmplat cu ei dacă Ceauşescu prin cine ştie ce miracol ar fi revenit la putere. Nici organele judiciare nu au cercetat cu răspundere şi perseverenţa acest subiect, poate şi pentru că în acţiuni erau implicate prea multe personalităţi foste sau devenite ale vechiului şi noului regim şi care ar fi determinat, impropriu zis, căderea unor capete. Este cert că teroriştii au existat şi au acţionat cu începere din seara zilei de 22 decembrie 1989 în mai multe oraşe şi zone ale ţării. Intensitatea maximă a acţiunilor lor a fost în perioada 22-25 decembrie 1989 perioadă în care s-au manifestat cu predilecţie de pe acoperişul unor clădiri, din unele apartamente, din parcuri, păduri, de după clădiri, din blocuri în construcţie, din canale, biserici şi cimitire, spaţii verzi etc. Răspunsul la o elementară întrebare: Cine avea posibilitatea informării şi dezinformării, sau apartamente în blocuri şi hoteluri pe care le-au folosit teroriştii în acele zile; ne duce la suspectarea unor elemente legate de securitate. Suntem convinşi că în ţară sunt destui care deţin date precise cu referire la existenţa şi acţiunile teroriste, date ce ar putea constitui suficiente capete de acuzare. Dar ne întrebam „a fost oare cineva într-adevăr interesat să îi descopere pe adevăraţii terorişti ?” Faptele ne confirma că, nu! Totodată, nu s-a acordat suficientă atenţie declaraţiilor unor persoane care au văzut şi discutat cu cei ce ţineau sub foc (din blocurile adiacente) sediile M.Ap.N., clădirea TVR şi alte zone. Tabelele cu suspecţii reţinuţi de armată şi predaţi la arestul poliţiei sau la Procuratură au fost neglijate sau tratate cu superficialitate. Nici măcar cei găsiţi cu mai multe identităţi, cu armament de diferite categorii asupra lor, nu au fost verificaţi ca posibili terorişti. Hotărârile de punere sau nu sub urmărire penală s-au făcut în special pe baza declaraţiilor celor interogaţi şi este clar că aceştia aveau alibiul pregătit din timp în varianta reţinerii lor. Şi apoi ce terorist instruit s-ar fi lăsat prins având asupra sa corpul delict al crimei şi armamentul folosit ? Pe 21 decembrie 1989 în ziua fatală a mitingului, organele în drept aveau dispozitivele de pază şi protecţie realizate atât în interior cât şi în exteriorul clădirilor fostului C.C. Asemenea măsuri erau atributul Direcţiei a 5-a din D.S.S. şi a Securităţii municipiului Bucureşti. Personalul cu atribuţii pe această linie a fost introdus în dispozitiv încă în seara zilei de 20 decembrie 1989. După afirmaţiile gl. Militaru Nicolae rezultă „ca în dispozitiv erau aproximativ 1.200-1.500 persoane şi în funcţie de situaţie densitatea acestora putea creşte”. Aceştia aveau misiunile clare şi ca atare nu aveau nevoie de mijloace de legătură, ei ştiind ce aveau de făcut şi acţionau în consecinţă. Că a existat un plan de apărare şi chiar mai multe este un lucru cert. A rezultat şi din declaraţiile fostului Ministru de Interne Tudor Postelnicu care deşi destul de confuz şi contradictoriu în multe declaraţii, recunoaşte: „…Direcţia de Securitate şi Garda şi-a desfăşurat forţele potrivit planului… Organele de Miliţie au intrat pe coridoarele planificate (Declaraţia T. Postelnicu cap.27), la rândul lui gl. Neagoe declară: „… Trebuie să vă gândiţi ce se întâmpla dacă puneam în aplicare planul de măsuri pe care îl aveam …apoi se disculpă. Eu nu am aplicat în nici un fel planurile de măsuri, pentru că conform atribuţiunilor pe care le aveam trebuia să împing toate unităţile care concurau… dacă era să pun în aplicare planul… ar fi fost un măcel…” (Declaraţia gl. Neagoe, pag. 13 şi 17). În continuare gl. Neagoe adaugă: „… Planul este făcut de D.S.S. … se găseşte la Ministerul de Interne – Serviciul de Documentare şi la D.S.S. … şi prevedea … sarcini directe pentru paza lui Ceauseşcu … erau mai multe variante şi pe pământ şi în aer …”. Din declaraţii rezultă că planul era periodic actualizat astfel încât să poată fi pus în aplicare cu promptitudine” …la modificarea din 1989 a lucrat… col. Cristea … Serviciul 4… Concepţia generală a planului era de apărare în caz de atac terorist. În caz de atac al elementelor revoluţionare…” (Declaraţia gl. Neagoe pag. 18). Privind acţiunile USLA, interlocutorul a declarat “… USLA … era unitatea care coopera cu noi în planurile acestea de apărare …el aveau o echipa care tot timpul era în acţiune …” (Declaraţia gl. Neagoe pag.24) şi gl. Vlad şeful D.S.S. declara: „…USLA întărea măsurile luate de Direcţia a V-a şi se ocupa de securitatea lui Ceauşescu …” (declaraţia gl. Vlad pag.46). De remarcat că în asemenea situaţii se constituia un comandament condus de unul din adjuncţii de la D.S.S. sau de la Securitatea Municipiului Bucureşti, în cazul în speţă, conform declaraţiilor gl.Vlad: „…La acest comandament – şef fiind gl Neagoe următorul era gl Bucurescu” (Declaraţia gl. Vlad pag.47). Despre activitatea dispozitivelor de protecţie, col. Ion Apostoleseu declară: „… cei cu pază aveau categoric un plan de apărare ce era făcut de Şeful Serviciului, Nae Octavian şi de şeful Serviciului Operaţii – col. Lăzărescu. Oamenii erau puşi de obicei pe acoperiş, aveau binocluri şi AKM-uri. Un maior a fost surprins pe acoperiş la Consiliul de Stat. A fast bătut apoi înjunghiat. Apărarea Sediului CC al P.C.R. ca de altfel şi alte obiective de importanţă deosebită (Consiliul de Stat, M.A.N., Palatul Cotroceni şi Reşedinţele Prezidenţiale) se asigură de către Direcţia a V-a din D.S.S. sau altfel spus, Direcţia Paza Demnitari, sediul acesteia era vis-a-vis de Comitetul Central lângă Biblioteca Centrală Universitară; în blocul de locuinţe vecin mai exista un serviciu al acestei Direcţii care se ocupa de personalul ce îl deservea pe Ceauşescu, precum şi de clădirile din jur toţi fiind oamenii Securităţii. Mai adăugam şi sediul 110A. Conform declaraţiei gl. Neagoe, efectivele Direcţiei a V-a în data de 21 decembrie 1989 se aflau în dispozitiv: „… cei 250 de oameni din Direcţia a V-a erau în sediul C.C. conform planului; pe 21 decembrie, după-amiaza … fiecare era la postul său, la intrarea lui postaţi la geamuri, fiecare om era bine plasat pe sală era rezerva de 70-100 de oameni. Personalul era înarmat cu o unitate de foc (pag.6) (adică 600 de cartuşe pentru un pistol mitralieră n.n.) şi “… ca armament aveau pistol mitralieră, puşti mitraliere şi grenade… în planul de măsuri toţi aveau sarcini precise şi consemne speciale …” (pag.25) „ …de stradă răspundea gl. Bucurescu – ministru adjunct şi avea toată Piaţa şi Bulevardul” (pag.27). Cu privire la existenţa unor puncte fixe de foc din jurul clădirii C.C. dar şi la Televiziune şi M.Ap.N. col. Goran, – şeful Securităţii Municipiului Bucureşti declara: „ …putea să le aibă şi USLA şi Direcţia a V-a … e posibil să fi fost şi de la Securitatea Capitalei… erau înarmaţi fără discuţie. Deci, putea fi de la noi (Securitatea Capitalei n.n.) USLA şi Direcţia a V-a, altcineva nu văd…”. iar gl. Neagoe a mai completat că armamentul deţinut de aceştia era:,,… armamentul din dotare, câte o unitate de foc automat pentru fiecare şi aveau şi puşca mitralieră, grenade vreo 5-6, puşcă cu lunetă. Aceste puşti cu lunetă le aveam pentru situaţii când se ţinea un miting în Piaţă şi putea să tragă unul de sus…”. Cu privire la existenţa caselor conspirative şi de întâlniri, col. Goran a declarat: „…da precis aveam” (pag.28) după care completează: „…pe traseu orice cârciumă, orice aprozar trebuia să fie recrutat pe problema asta de apărare a preşedintelui”, „…eu aveam în fiecare bloc un om care mă informa …” (pag. 29). Despre numărul teroriştilor, fostul şef al Securităţii municipiului Bucureşti declara: „…Nu trebuiau 10.000 de terorişti. Trebuiau 5-6 …”. Sigur, aceasta este şi concluzia la care am ajuns şi noi că nu au fost prea mulţi, dar destui pentru rolul ce l-au avut de jucat în bulversarea situaţiei din acele zile. În dimineaţa de 21 decembrie 1989, pe acoperişul şi în sediul fostului C.C. paza era instalată, precum şi pe şi în fostul Palat Regal, pe şi în Hotelul Athenee Palace, pe şi în clădirile din stânga şi dreapta fostului sediu. Totodată, în rândul demonstranţilor, pentru a identifica pe eventualii atentatori din mulţime la securitatea preşedintelui, se găseau destui securişti înarmaţi precum şi un număr mare de informatori. Col. Goran relatează: ”…Serviciile de Contrainformaţii din sectoarele economice aveau misiunea … de … instalare a coloanelor de oameni… să nu se ataşeze protestatari, jălbari sau oameni care strică atmosfera”. Iar o parte din efective „… un număr de până la 100 participau la miting între oamenii care se adunau.” (pag.7) În ziua de 21 decembrie 1989 orele 1100 au fost aduse un număr important de formaţiuni de Gărzi Patriotice, îmbrăcate în civil, în acest sens, este edificatoare declaraţia şefului Securităţii municipiului Bucureşti care recunoaşte că: „… niciodată nu s-a întâmplat să vină Gărzile Patriotice în civil şi să sectorizeze Piaţa pe sectoare geografice, adică s-au încrucişat rânduri de Gărzi Patriotice…”. Postul şef de Stat Major al Gărzilor Patriotice – col. Pîrcălăbescu (actualmente general pensionar), ar fi trebuit să cunoască şi să declare acest lucru precum şi motivaţia şi misiunea acestora. Preconizându-se că în ziua următoare manifestaţia se va amplifica, ministrul de interne a ordonat menţinerea neschimbată a dispozitivului de pază şi apărare instalat. În seara zilei de 22 decembrie 1989 a început să se tragă în scop diversionist de pe acoperişul Palatului Regal, Hotelului Athence Palace, din clădirile din jur dar şi din interiorul fostului C.C. Este lesne de înţeles, că nu a existat timpul necesar scoaterii acestora din dispozitiv şi se pare că nici nu s-au dat ordine în acest sens, acest lucru a rezultat şi din unele declaraţii prezentate. Este cunoscut faptul că accesul la acoperişuri nu avea oricine, mai ales că pe acestea erau instalate posturi de pază. O schiţă a locurilor de unde s-a tras urmată a doua zi de o scotocire ar fi scos la lumină provenienţa trăgătorilor şi a tragerilor, muniţia consumată (tuburi) precum şi posibile rezerve de muniţie părăsită Forţe aparţinând M.Ap.N., trupelor de Securitate, USLA şi Miliţiei care au participat împreună cu revoluţionari sau luptători din Gărzile Patriotice la scotocirea unor locuri de unde s-a executat foc, au reţinut cu această ocazie numeroşi indivizi dubioşi care au fost predaţi unor persoane ce îşi atribuiau calitatea de reprezentanţi, dar care fără nici o explicaţie plauzibilă i-au pus în libertate (ex. la TV au fost puşi în libertate de un gl. în rezervă). Reproducerea unor convorbiri purtate prin staţiile emisie-recepţie de unele persoane în ziua de 21 decembrie 1989 între orele 1100-1200 demonstrează realizarea dispozitivului de asigurare şi dispunere a forţelor conform planului dinainte stabilit. - Tov. Brînzei, vă rog luaţi dv. acolo măsuri… organizatorice şi tot efectivul care nu este băgat în misiune să se găsească în unitate, să fie imediat îmbrăcat civil, şi în frunte cu dv. vă deplasaţi urgent la Separaţiunea 1… - Am înţeles… - Indiferent de la ce formaţiune este: circă, cercetări penale, judiciar ş.a.m.d. - Mulţi sunt îmbrăcaţi în uniformă, se schimbă în civil ? - Păi care au să se schimbe în civil, care nu într-o jumătate de oră să se schimbe ! - Am înţeles.” (Orele 1155 Consiliul Popular al mun. Bucureşti). „- Bucur 9 sunt Bucur 1.. am primit telefon să începeţi agiţaţia în Piaţă …”. 1210 „- Oprea fă agitaţie! (se aude o voce – Ceauşescu. PCR)”- De reţinut că la Uzinele 23 August exista o formaţie muncitorească special instruită pentru acţiuni agitatorii şi care în perioada mitingului fusese adusă şi introdusă în primele rânduri în faţa Comitetului Centrul – Potrivit declaraţiei Ministrului de Interne pag.28, mulţi manifestanţi fuseseră mobilizaţi încă de la orele 0500 dimineaţa deşi temperatura, la această dată era destul de scăzută. 1230 (USLA) „- Tridentul, pe Calea Victoriei la Gioconda iarăşi este un grup care scandează lozinci! - Sunt Catargul 5, la Muzica aici în faţă a izbucnit un scandal. - Sunt Catargul 5, au fost îndepărtaţi pe Victoriei spre C.C.A. - Catargul – Catargul 2. Sus aproape de Comitetul Central se află un cetăţean, e de al nostru sau nu este? Sus pe blocul de vis-a-vis. Pe Boteanu se afla sus de tot un cetăţean. - Catargul, sunt Catargul 2. Deasupra magazinului Muzica vis-a-vis de C.I.D.(?) se pare că este o persoană acolo. - Da este, e de al nostru.” Inspectoratul Miliţiei Bucureşti „… Vezi ce poţi. Pe care poţi să îi temporizezi că nu sumt mulţi. Trebuie o forţă mai dură un pic. - Toate forţele să intervină să îi împrăştie.” Inspectoratul Securităţii Municipiului Bucureşti „…- Mai trimete la mine. Două unităţi de la Popa să meargă la Calea Victoriei la … şi două să vina la Oneşti imediat.” 1200-1400 – (USLA) (21 decembrie 1989) „… – bă Catargul 3 situaţia este încă încordată. Se scandează şi militarii nu pot să-i împrăştie.” ISMB. (Sala Dalles – locţiitorul Şefului Securităţii Mun. Bucureşti) „… – În faţă la Sala Dalles, să vină aici forţe. - Da s-au trimis dragă, s-au trimis. - Să îi scoată de aici pe ăştia care instigă.” … Şi discuţiile continuă. În zona Televiziunii, în noaptea 22 spre 23 decembrie 1989 s-au observat trageri repetate din diferite locuri (vile, blocuri, zone verzi, etc.). Acestea ar fi trebuit controlate în dimineaţa zilei de 23, eliminând astfel folosirea lor ca puncte de foc fixe în nopţile următoare. Este evident că parte din acţiunile teroriste au fost dezlănţuite de autohtoni, fie unii membri ai securităţii, ai miliţiei, personal USLA care fiind în execuţia unui plan nu au primit ordin sau nu au avut posibilitatea să primească ordin de renunţare, sau activişti de partid ori simpatizanţi ai acestora, militari în rezervă (M.I. şi M.Ap.N.). Ei puteau fi cei care au ocupat conform ordinului dispozitive de luptă şi care din poduri, acoperişuri, case conspirative, hoteluri. Ei şi simpatizanţii lor, femei şi bărbaţi, tineri şi pensionari, dotaţi cu tehnică mai mult sau mai puţin sofisticată, au fost unii din cei ce au ţinut, în baza unui plan, în tensiune, nopţi la rând cetăţenii şi unităţile militare. Ei cunoşteau dispunerea unităţilor militare, telefoanele secrete sau publice ale acestora şi aveau acces la telefoanele operative şi speciale M.Ap.N. De fapt, şi în raportul SRI se recunoaşte că forţele de protecţie au fost prin hoteluri nu numai pentru a intercepta convorbirile locatarilor, ci şi pentru alte scopuri, aceasta şi pentru că aveau camere în stăpânire. Toate acestea nu mai trebuiesc demonstrate fiindcă ele sunt cunoscute, iar de unii chiar trăite. Este oare de crezut că toate organele specializate aveau numai armament la vedere, înscris într-o anumită evidenţă? Ne punem întrebarea câte arme şi de ce tipuri deţineau aceştia fără a fi trecute în scripte şi înregistrate. Alibiul potrivit căruia armele avute în evidenţă nu au fost folosite, nu este întotdeauna edificator; este posibil şi nimeni nu contestă că trupele de securitate au trecut poate în totalitate de partea revoluţiei, dar acelaşi lucru nu se poate spune că l-au făcut toţi activiştii de partid, toţi membrii securităţii şi agenţii securităţii. Deşi conducerea forţelor aparţinând M.Ap.N. a generat uneori confuzie şi accidente grave regretabile, totuşi nici un general sau un cadru cu funcţii de răspundere din acest minister nu a părăsit comanda lăsând subordonaţii la voia întâmplării şi nu s-a dus să respire aer curat în Cişmigiu aşa cum au făcut-o alţii (declaraţia col. Goran). Să nu uitam că în această perioadă au intrat în funcţiune acţiuni de dezinformare, de bombardament psihologic, război electronic realizate cu profesionalism de specialişti în domeniu, fapt ce explică o parte din erorile şi nenorocirile produse în acele zile. Cine a avut curajul să tragă în armată, să ţină sub foc nopţi la rând M.Ap.N., TV, zona CC-ului. Armata a înregistrat sute de morţi şi răniţi. Cine i-a împuşcat? Toţi au fost victimele unor erori? (precizăm că judecăm fapte de după 22 decembrie 1989). Dacă până în 22 decembrie 1989, aşa cum rezultă din Raportul Parchetului Militar în care se acceptă ca posibilă existenţa unor trăgători izolaţi, rămaşi neidentificaţi „care la rândul lor erau componenţi ai dispozitivului de blocare-dispersare-neutralizare” al cărui scop „nu putea fi altul decât acela de lichidare fizică (prin împuşcare) a instigatorilor ori a unor persoane înarmate din rândul demonstranţilor (pag.7). Se mai afirmă despre trăgători „chiar infiltraţi printre manifestanţi” că acţionau „la adăpostul salvelor de avertizare executate de către dispozitive” (pag.263). Acestea urmăreau atât să creeze panică în rândul populaţiei pentru a o determina să se disperseze, cât şi pentru eventuale provocări la adresa armatei cu dublu rol: să convingă armata că se află în faţa unei agresiuni executate de elemente ostile ce urmăreau alte scopuri decât cele clamate de demonstranţi şi să determine armata, pe fondul panicii sau al enervării, să riposteze şi prin dispersarea – manifestanţilor să se angajeze la înăbuşirea revoltei.” (pag.269). Mulţi din membrii Comisiei şi-au pus întrebarea de ce gl. VIad nu a apărut pe postul de TV aşa cum a făcut-o gl. Guşă Ştefan, să declare că Ministerul de Interne a trecut de partea revoluţiei. Se impune ca în încheierea acestui subcapitol să fie evidenţiat că nu toţi membrii acestor formaţiuni au acţionat terorist, mulţi dintre ei fiind conştienţi de perspectiva prăbuşirii inevitabile a dictaturii şi cei mai mulţi au trecut din primele clipe de partea revoluţiei, sau au renunţat conştient la executarea misiunii ce o aveau de îndeplinit. Dar au existat şi indivizi exaltaţi fideli până la moarte dictatorului care ar fi făcut orice pentru restabilirea regimului ceauşist. Aceşti indivizi nu au urmărit ucideri în masă, lucru ce l-ar fi putut realiza cu uşurinţă aşa cum de fapt, a declarat gl. Neagoe, dar au făcut totul pentru a produce panică, derută, reacţii necontrolate din partea forţelor ce apărau revoluţia, lucru ce a şi reuşit. Dar la fel de bine aceste misiuni puteau fi îndeplinite şi de cetăţeni străini existenţi în ţară sub diferite acoperiri şi care acţionau potrivit ordinelor primite la plecarea în misiune.

10.1. Câteva opinii privind posibila implicare a spionajului sovietic în acţiunile din decembrie 1989 Din analiza lucidă şi mai aprofundată a acţiunilor derulate în decembrie 1989 rezultă că dispozitivul informativ şi de diversiune sovietic a fost conectat la toate fazele evenimentelor din decembrie 1989 în România. Încă din 1982 se cunoştea că România era „lucrată” de organele de informaţii sovietice, dar şi de cele militare la nivelul unui stat inamic, lucru accentuat după venirea la conducerea URSS a preşedintelui Mihail Gorbaciov. Rezidenţii sovietici aflaţi în România şi-au intensificat activitatea, în special prin obţinerea de informaţii cu referire la: sănătatea dictatorului, posibilii succesori la funcţiile acestuia şi concepţiile lor politice, precum şi alte date de importanţă militară, economică şi socială. Se urmărea înlăturarea dictatorului, dar menţinerea sistemului comunist căruia urma a i se confecţiona o nouă faţă. Putea acest lucru să se realizeze fără o legătură în interiorul ţării? Categoric nu! O direcţie în care s-a acţionat a fost şi aceea de a se contacta vechii activişti, dizidenţi şi alte categorii de oameni nemulţumiţi care sufereau datorită privaţiunilor la care îi supuseseră ambiţiile dictatorului. Era cunoscută de organele de Securitate româneşti opinia spionajului sovietic care era hotărât în schimbarea conducerii în România şi chiar precizau ca dată posibila „Pluguşorul – 90”. Securitatea românească constată cu mirare intensificarea contactelor între organele de spionaj sovietice şi cele ungureşti, dar şi cu cele aparţinând unor state occidentale, poate şi SUA. După întâlnirea de la Berlin cadrele care acţionau în România şi-au intensificat activitatea, iar unele sub acoperire de corespondenţi de presă (Victor Volodin – „Izvestia”; Vladinlir Vidraşcu – „Pravda”) au acţionat pentru obţinerea de informaţii din diverse domenii, dar şi despre starea de spirit a populaţiei. Articolele acestor ziare aveau un pronunţat caracter critic la adresa României şi a lui Ceauşescu, iar cotidianul Izvestia a publicat chiar „Scrisoarea celor Şase”. Sarcini de mobilizare şi propagandă au primit şi agenţii sovietici din rândul cetăţenilor autohtoni, precum şi unii turişti al căror număr a crescut semnificativ în raport cu anii anteriori. Este cunoscut că începând din 09 decembrie 1989 numărul turiştilor sovietici în maşini particulare a crescut până la 80 – 100 pe zi. Organele de circulaţie româneşti la controalele de rutină efectuate şi asupra unor asemenea autovehicule au constatat calitatea de militari a unor ocupanţi. Pe teritoriul ţării noastre au fost unele accidente de circulaţie în care au fost implicaţi turişti sovietici. Vom reţine atenţia asupra incidentului petrecut la scurt timp după revoluţie marcat prin accidentarea maşinii în care se găseau turistul sovietic Lout Alexander şi încă un bărbat. Cu ocazia reparaţiei ce s-a efectuat la un service în maşină s-au găsit 12 uniforme militare de camuflaj româneşti tip M.Ap.N. şi un veston sovietic cu gradul de maior. Cei doi au afirmat că sunt ofiţeri în rezervă şi că au luptat în Afganistan. Un alt caz interesant s-a întâmplat în judeţul Mehedinţi pe raza comunei Butoieşti unde a avut loc un accident în care a fost implicat un autoturism sovietic ce a fost acroşat de o autospecială TIR. În urma accidentului o persoană a decedat iar una a fost grav rănită. În autoturismul sovietic s-au găsit 240 capse pirotehnice de fabricaţie sovietică. În Bucureşti au fost surprinşi grupuri de turişti sovietici care dialogau şi care remarcau că şi-au „îndeplinit misiunea”, iar în unele din aceste grupuri au fost observate cadre de spionaj sovietic cunoscute de către contraspionajul românesc. Este interesantă remarca lui Jigau Alexei, cetăţean moldovean, cadru didactic în Chişinău care spunea că românii să nu mai caute „terorişti” întrucât aceştia „sunt demult plecaţi din România”. Totodată recunoştea că în timpul revoluţiei fratele său cadru KGB se afla „în zona Craiova, undeva între Timişoara şi Bucureşti”. Organele de securitate româneşti au constatat că în această perioada şi-au intensificat activitatea unele persoane cunoscute ca agenţi sovietici şi că activitatea lor a fost coordonată cu cea a turiştilor. O asemenea persoana după ce a contactat mai mulţi intelectuali prosovietici, în seara zilei de 2 decembrie 1989 s-a deplasat la Bucureşti unde conform propriilor afirmaţii a predat Ambasadei URSS documente cu referire la desfăşurarea evenimentelor de la Timişoara. Un alt lucru semnificativ este şi faptul că în perioada 17-20 decembrie blocul din Piaţa Aviatorilor în care locuiau mai mulţi diplomaţi sovietici a fost evacuat începând cu femeile şi copiii. Iar în ziua de 21 decembrie 1989, membrii Consulatului sovietic din Constanţa au distrus prin ardere, în curtea clădirii, o mare cantitate de documente. În ziarul „România Liberă” din 10 ianuarie 1990 a apărut un mic articol sub titlul „Teroriştii prinşi pe teritoriul Iugoslaviei” în care fără a se dezvălui sursa, se informează că pe teritoriul statului vecin şi prieten au fost reţinute grupuri de terorişti ce participaseră la acţiunile din ţara noastră, îndeosebi la Timişoara, Reşiţa, Arad, Sibiu şi Bucureşti. Numărul celor arestaţi se ridica la 63. Ziarul se obliga să reia problema atunci când teroriştii respectivi vor fi extrădaţi. Se desprind 2 variante: fie că informaţia a fost ireală teroriştii reţinuţi în Iugoslavia neexistând, fie că aceştia au existat dar ţara respectivă nu şi-a propus extrădarea. În încheierea acestui sumar „subcapitol ce ar trebui să facă obiectul unor cercetări suplimentare şi detaliate, se cuvine a face nişte observaţii: Este posibilă implicarea KGB-ului şi a GRU-ului în acţiunile din decembrie 1989 şi care s-au materializat în special prin manifestări agitatorii provocatoare, prin acţiuni de dezinformare şi război electronic. Procedeele folosite au fost specifice acţiunilor din umbră (trupe speciale ale GRU). În raport cu numărul mare de sovietici ce împânziseră ţara în acele zile, numărul persoanelor posibil implicate în acţiuni teroriste a fost relativ mic. Situaţia avea aspectul aşteptării unor ordine care trebuiau să sosească de undeva şi care datorită unor anumite cauze nu au mai venit. Aceştia erau cei care, aflaţi pe teritoriul României, la sosirea ordinului trebuiau să asigure debarcarea şi joncţiunea cu trupele de desant aerian sau aeromobile ce ar fi invadat ţara în urma unei solicitări, sau ca urmare a unor hotărâri suprastatale, având în vedere că Tratatul de la Varşovia avea deja din Occident mână liberă pentru a interveni în România ? Acţiunile hotărâte ale armatei şi a patrioţilor români de a respinge terestru, aerian şi maritim orice încălcare a hotarelor româneşti deşi soldate cu mare consum de muniţie, au blocat poate emiterea ordinului. În publicaţia britanică „Intelligent Digest” reluate în ziarul „Adevărul” din 08 decembrie 1993, cu ocazia împlinirii a 51 de ani de la semnarea pactului Ribentrop-Molotov, în luna septembrie 1990, la Geneva, reprezentanţi de primă mărime din Germania şi URSS au avut o convorbire în mod discret unde cele două mari puteri au pus la punct o nouă împărţire a Europei de Est. Revista britanică are un tiraj restrâns, se distribuie pe bază de abonament, iar informaţiile sale sunt pretinse confidenţiale. În text redactorul, şef – Joseph de Courey, descrie conţinutul prezumtivului act germano-rus. Discuţiile purtate erau sub girul „Strict Secret” şi se refereau la influenţa asupra statelor din estul Europei, astfel revista respectiva relata: „În sinteză, la discuţii, sovieticii au căzut de acord în următoarele chestiuni: 1. Să nu se opună divizării Cehoslovaciei. 2. Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei cu scopul posibil de încorporare politică a regiunii în următorii 12-15 ani la Germania. 3. În schimb, Germania va compensa URSS-ul pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est. 4. Ungariei i se va permite urmărirea scopului de a-şi recâştiga teritoriile pierdute după primul război mondial prin tratatul de la Trianon din 1920 (când Transilvania a fost încorporată în România. Ucraina transcarpatică şi teritoriile limitrofe Dunării au revenit Cehoslovaciei, iar Voivodina a trecut la Iugoslavia). 5. Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei pentru a asigura acolo un standard al vieţii mai ridicat decât cel din Slovacia, făcând astfel mai atrăgătoare ideea unificării Slovaciei cu Ungaria. 6. Să nu ridice obiecţii la divizarea Iugoslaviei, să fie de acord cu intrarea Croaţiei şi Slovaciei în sfera de interese economice a Germaniei şi să susţină unirea Ucrainei transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii Ucrainei ar desfăşura „activităţi destructive”. 7. În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angajează să nu fie activă în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a Germaniei”. Pentru Moscova, înţelegerea conferă sprijin în creşterea şi câştigarea influenţei în Orientul Apropiat ca o compensare a pierderilor din Europa de Est. În încheiere, revista remarcă: „Dacă această analiza este corectă, atunci perspectiva este a unei hegemonii Germane sprijinită de Rusia într-o Europă fără americani, combinată cu un nou val de presiuni din partea ruşilor pentru a obţine influenţă în Orientul Apropiat”. O astfel de perspectivă, după părerea noastră, va aduce numeroase necazuri ţărilor balcanice, atlantice şi mediteraneene. Informaţia este confirmată şi de un diplomat sârb care relatează că: „Fostul Ministru de Externe al Italiei Dany de Michelis la înştiinţat pe omologul său iugoslav Dudimir Lanciar de existenţa unui acord secret de reîmpărţire a sferelor de influenţă între URSS şi Germania”. Acest diplomat era primul consilier al Ambasadei Iugoslave la Bucureşti – Miloşi Vscebrka care a fost martor la aceasta discuţie neoficială. Totodată acesta a mai adăugat „…că tratatul permite Ungariei să-şi recâştige teritoriile pierdute la Trianon.” („Adevărul” din 10-12 iunie 1995). În legătură cu Malta, şeful D.S.S., gl. Vlad Iulian declara printre altele: „…în esenţă la Malta s-a discutat situaţia din România şi s-au trasat probleme cu privire la România. S-au împărţi: responsabilităţi cu privire la România şi cred ca v-am spus destul…” (declaraţie Iulian Vlad pag. 8-10) Dar spionajul sovietic putea fi implicat intens şi în acţiunile de dezinformare şi război electronic având în vedere posibilităţile tehnice ce le aveau la dispoziţie şi cu ajutorul cărora puteau acţiona din toate mediile: de pe uscat, din aer, de pe mare şi din cosmos.

10.2. Posibila implicare a spionajului maghiar în acţiunile din Decembrie 1989 Pe fondul înăspririi relaţiilor între România şi Ungaria încă din toamna anului 1988, structurile informative ungureşti şi-au intensificat acţiunile de spionaj asupra României. Sunt recunoscute acţiunile de regrupare a transfugilor români în lagăre, exploatarea lor informativă, selecţionarea şi instruirea specială a unora dintre ei pentru acţiuni subversive. În acest sens, despre lagărul de la Bieske au declarat transfugii Has Florin şi Limping Gabriel reţinuţi la sfârşitul lunii octombrie în timp ce încercau reîntoarcerea clandestină în ţară. Despre existenţa şi a altor tabele fusese informat de către ataşatul militar de la Budapesta chiar şi ministrul apărării naţionale, gl. Milea. În şedinţa publică din 9 decembrie 1991 a Secţiei Militare a Curţii Supreme de Justiţie (Dosar 24/91) în depoziţiile cetăţenilor Ghiţă Petre, Horvath Nicolae, Lamping Gabriel şi alţii, se confirmă existenţa lagărului de la Bicske. Totodată, din declaraţii mai rezultă că lagărul respectiv era „în atenţia serviciilor de informaţii Occidentale şi maghiare”. Este cunoscută sporirea fără precedent şi fără justificare aparentă a trecerilor ilegale de frontieră din Ungaria în România precum şi returnarea masivă de către autorităţile maghiare a unor fugari. Atunci când autorităţile vamale refuzau primirea în ţara pe diverse motive a celor returnaţi, aceştia fuseseră învăţaţi să forţeze frontiera în sectoarele unităţilor de grăniceri, obligând astfel organele româneşti de graniţa să îi prindă şi să îi reţină. Este de mirare cum la circa 1- 2 ore de la fuga dictatorului, la P.C.T.F. Vărşand au apărut 150 autovehicule ungureşti cu ajutoare umanitare. În perioada premergătoare revoluţiei, dar şi pe timpul acesteia s-a intensificat trimiterea în România sub diferite acoperiri a unor cadre militare şi agenţi secreţi. Majoritatea acţionau în zona Banatului şi aveau printre altele şi misiunea de a obţine informaţii care să alimenteze cu aspecte critice propaganda posturilor de rado şi TV maghiare respectiv „Kossuth” şi emisiunea „Panorama”. După declaraţiile fostului Şef al DSS, preotul Laslo Tökes „…culegea informaţii de orice natură pe care le transmitea afară, ceea ce are ca denumire pentru un străin, spionaj, pentru un român, trădare de ţară. Au fost dovezi un dosar întreg…” (declaraţie gl. Iulian Vlad, col. Gheorghe Goran pag.4) Acţiuni pe faţă au fost duse şi de alţi cetăţeni unguri care în perioada dinaintea revoluţiei din decembrie au împrăştiat manifeste prin aglomerările Capitalei. Astfel, şeful Securităţii municipiului Bucureşti declară: „…eu ştiu sigur… I-am şi prins în flagrant…” (declaraţie col. Gheorghe Goran, pag.4), Este cunoscut că orice cetăţean străin şi în special agenţii străini precum şi personalul ambasadelor erau bine supravegheate de către Organele de securitate internă. În acest sens, Tudor Postelnicu declară: „… agenţii străini din ambasadă erau preluaţi la metru pătrat….”. Este o certitudine prezenţa unor cetăţeni unguri, unii originari din România care au provocat şi chiar incitat la dezordine. Beneş Bernard, originar din Tg. Mureş era cunoscut de securitatea internă ca agent de spionaj. Asupra sa s-au găsit materiale informative de referinţă militară din Iugoslavia şi Bulgaria pe care le expedia la o adresă din Canada. Reamintim pe scurt şi activitatea laborioasă a fostului consul iugoslav la Timişoara Mirko Atanaschovici, cadru al Serviciilor de Informaţii iugoslave infiltrat, susţine securitatea într-o agentură a serviciilor speciale ungare. A circulat mult trecând frontiera de mai multe ori pe zi şi scoţând fără oprelişti din ţară material informativ. Avea relaţii diverse cu personalităţi locale şi a facilitat intrarea clandestină prin Iugoslavia a unor cetăţeni români instruiţi în Ungaria pentru acţiuni diversioniste.

10.3. Extrase din opiniile unor cadre medicale privind existenţa teroriştilor Din datele informative culese de la personalul ce asigura paza Institutului Medico-Legal din Bucureşti se atestă ca în perioada 22 decembrie 1989 – 06 ianuarie 1990 au fost aduşi, decedaţi prin împuşcare, o serie de persoane despre care personalul medical şi militarii din pază afirmau că sunt terorişti. Asupra acestora s-au găsit: - arme de foc şi arme albe (unele total diferite de cele ce existau în forţele noastre armate) şi muniţia aferentă; - documente deosebite (paşapoarte şi legitimaţii în alb ori pe care figurau nume, locuri de muncă şi funcţii ce nu corespundeau realităţii; buletine false – datele nu corespundeau cu cele de pe celelalte documente); - îmbrăcăminte deosebită (combinezoane kaki căptuşite cu blană, pulovere de tip militar, căşti kaki, lenjerie de corp, cizme carâmb scurt cu o încuietoare – care, în majoritate, erau noi) toate diferite de cele ce aparţineau militarilor români; - medicamente necunoscute ce marcau capacitatea de rezistenţa şi de efort. Cei decedaţi erau depuşi separat într-o încăpere păzită unde aveau acces un număr restrâns de persoane, printre care prof.dr. Beliş Victor, şeful instituţiei, prof. Vasiliu Eugen, cadre de la criminalistică şi alţi câţiva. Despre armamentul, materialul şi documentele ridicate de la persoanele decedate şi apreciate că au acţionat ca terorişti, nu se mai ştie nimic, declaraţiile rămânând simple foi de hârtie. Nota telefonică înregistrată la nr. 1755/89 transmisă I.M.L.-ului de către Procuratura Militară Bucureşti specifică: „Toate actele privind cadavrele sosite la I.M.L. în 22 decembrie 1989 şi zilele următoare se eliberează fără autopsie, cauza morţii urmând a se stabili pe baza examenului medico-legal extern. Nota telefonică era semnată de prof.mil.şef.col. de justiţie Nicolae Creţu. Această notă a mai fost transmisă probabil şi la alte instituţii sanitare din ţară. Vom relua descrierile făcute cu ocazia unor reportaje în spitalele Bucureştiului. Spitalul Municipal, rezerva nr.3 – TERORIŞTI Iată descrierea făcută de un cadru medical cu referire la un cetăţean presupus terorist, rănit: „… I-am dat un sedativ de 5 ori mai puternic, ne era frică până vine procurorul, era clinic mort. Nu ştiu, sunt special antrenaţi. Au o rezistenţa cumplită, nu sunt oameni”. „… nu mai avea vesta de protecţie pe el şi glonţul a ricoşat în ţesutul lui, nu-mi dau seama, sunt hrăniţi, drogaţi, antrenaţi. Uitaţi-vă la el, e bărbat tânăr, arată chiar bine, e îngrijit are unghiile curate, uite că deschide ochii! Şi nu e nimic în privirea lui, nici suferinţă, nici măcar ură. Înainte să moară, unul ne-a murit striga: Nu v-am făcut încă destul o să vă omorâm pe toţi! Faţa i s-a colorat înspre verde, au un miros special dulceag a parfum arăbesc. Ăsta e acela cu 12 buletine, le-au găsit fiole cu săruri împotriva foamei şi a setei.” „… uite, ăsta de la mine din buzunar e primul glonte, scos în spitalul nostru dintr-o fetiţă de 12 ani. În salon este un băiat foarte grav rănit, un glonte Dum-Dum, d-aia, i-a făcut praf diafragma, creasta iliacă, la ieşire perforaţia era cât o moneda de 5 lei… „ De curând, graţie unor cercetări efectuate de unii ziarişti a fost dată publicităţii descoperirea existenţei unui posibil terorist arab, iranian, înregistrat în cadrul Spitalului sub numele de Aygen Izzetemre care a fost împuşcat în zona Televiziunii. Asupra cetăţeanului s-au găsit două pistoale şi muniţia aferentă, dovedindu-se că a desfăşurat acţiuni în perioada 23 -24 decembrie 1989. Spitalul Clinic de Urgenţă „…se deschide poarta mare, TIR-ul cu coşciuge frânează… se trage asupra intrării în Camera de Garda. Se trage în sălile de reanimare. Se trage pe culoare… un terorist trage din vârful balconului… Intrăm în rezerva teroriştilor. Sunt 6 păziţi de 3 soldaţi, cu hainele lor pe ei, câte 3 rânduri, legaţi cu cătuşe de pat, cu răni îngrozitoare. Unul dintre ei vorbeşte stricat româneşte… are parul negru şi creţ doar glasul îi e alb – se dau sedative puternice. Nu ne-a venit nici un ordin de nicăieri. Nu ştim ce să facem cu ei… în rezerva de alături e foarte colorat teroristul astă. Nici măcar ţigan nu e.” Am reprodus parţial din săptămânalul „Expres” – aprilie 1990, reportajul realizat de Andreea Hasnaş. Chiar dacă sunt exagerate şi uneori deformate opiniile unor oameni referitoare la fenomenul terorist, totuşi se desprinde cu certitudine faptul că a existat, că miile, zecile de mii de cartuşe trase de apărători au afectat pe mulţi dintre ei, deşi acest lucru nu este încă recunoscut, că indiscutabil şi din rândul lor au fost morţi şi răniţi. Cetăţeanul F.A.-str. Dr.Grigore Mora, fiind încadrat cadru în Spitalul Clinic de Urgenţa, relatează despre prezenţa teroriştilor care fie că au fost prinşi şi aduşi de militari sau revoluţionari, fie că s-au prezentat de bunăvoie fiind răniţi, sau au intrat în Spital în scop de diversiune. Iată conţinutul: „… Aceştia au fost dopaţi cu amfetamine:… erau foarte agitaţi, dădeau răspunsuri stereotipe şi grăbite … păreau dinainte învăţate, scoşi din tipar, nu mai erau în stare să discearnă şi să răspundă explicit… au fost capabili să se opună şi la 10 oameni, au îndoit barele de la brancarde etc. …;au necesitat doze deosebite de anestezic; cei care au decedat postoperatoriu, au decedat din cauză comună – edem pulmonar – nejustificat faţă de rănile suferite sau de procedurile operatorii efectuate, dovedind rezistenţă mică datorită probabil unei epuizări organice post amfetaminice, dar şi unei reacţii organice particulare rezultată din combinaţia anestezicelor cu amfetaminele; cei răniţi, în viaţa, au fost încorpore foarte cooperanţi, fie au negat amestecul într-o asemenea acţiune, iar unii… s-au dovedit şocaţi psihic şi fără vreo legătură cu fenomenul terorist. Aspectul general a fost după trecerea efectului amfetaminic, unul foarte liniştit, echilibrat, lucru care îndepărtează ipoteza şocului psihic pentru starea de la internare. Unul dintre terorişti – femeie 23 ani – înaltă, atletică îmbrăcată la intentare în 3 rânduri de haine a dat relaţii cu ce avea de făcut, despre locurile de alimentare (cu muniţii – n.n.). Certitudinea celor afirmate a fost faptul că unul din imobilele pe care le-a desemnat – str. Atena nr.22 – a fost folosit cu certitudine ca loc de tragere. Ştie acest lucru, de la o femeie care locuia acolo, de la militarii de pază la reşedinţa ambasadorului şi a Ambasadei Olandei, reţine din depoziţiile ei că s-a tras din strada Atena nr. 5 şi nr.7, iar punctul de alimentare se afla sub magazinul Gioconda. Acest lucru îl raportează cpt. Herţa – Şeful Dispozitivului de Apărare al Spitalului cât şi la un colonel de infanterie care se afla la barajul din Piaţa Dorobanţi. Până la 30 decembrie 1989 toţi suspecţii din Spital (mai puţin şacalii) au fost ridicaţi.” Dintre ofiţerii superiori care au participat la ridicarea suspecţilor de terorism din Spitalul de Urgenţă reţinem ca nume pe col. Chircoiaş (Declaraţii ClubTV-22, vol.2, pag.7-8) Sunt foarte multe declaraţii ale unor cadre medicale şi indiscutabil ar fi fost şi mai multe dacă s-ar fi urmărit obţinerea unor informaţii despre existenţa teroriştilor morţi sau răniţi ce au trecut în acele zile prin spitalele Capitalei. Spitalul Clinic „Gheorghe Marinescu” A fost adus un cetăţean împuşcat în ochi, despre care în declaraţia sa şeful Securităţii Municipiului Bucureşti declară: „… teroristul se numea Wortvan Petre … l-au adus la Spitalul 9, nu sunt baliverne, verificate de mine. S-a raportat gl. Vasile Ionel pentru a-l păzi, dar până la intrarea pazei în funcţie, a dispărut. Când am raportat mi s-a spus: nu-ţi face probleme că l-am luat noi şi e dus la Baloteşti. Deci iată că au fost terorişti, dar cine s-a ocupat în mod organizat de ei ? Şi alţii care au fost terorişti şi morţi şi au dispărut probabil ca tot drumul Baloteşti a fost luat.” (Declaraţie pag.30-35). - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/08/raport-diversiunea-psihologica-dezinformarea-actiunile-kgb-si-gru-si-ale-spionajului-maghiar-teroristii-executia-lui-ceausescu-si-moartea-generalului-nuta-viii/#sthash.PonMqSPu.dpuf

10.4. Opiniile unor martori privind existenţa teroriştilor Spicuim din declaraţia domnului Dumitru Mazilu: „… la ora 2 noaptea un comando a pătruns în sediu. Mai mulţi tineri au fost împuşcaţi între ochi pe întuneric. A. Ei erau cei ce apărau cu fanatism pe cei doi. B. Ei erau străini închişi la culoare, vorbeau nu prea bine româneşte. C. Ei erau cei care au ucis tineri militari şi civili pe întuneric.” La întrebarea „Cine a tras Armata sau Securitatea?” domnul Dumitru Mazilu a declarat: „şi Armata şi Securitatea. Securitatea mai ales după 22 decembrie 1989. De aici concluzia că s-a tras şi din case conspirative şi de întâlniri.” Domnul Silviu Brucan motivează că nu s-a tras în C.C. pentru că toţi conducătorii Securităţii erau acolo: „… unităţile Securităţii aveau arma de gherilă urbană…” iar în legătură cu eliberarea celor arestaţi „…a fost un ordin superior ca toţi să fie eliberaţi…”. Erau 20 de ofiţeri arabi la Urgenţă, unul rănit şi unul mort. A venit un avion libian cu ajutoare şi la întoarcere au fost luaţi toţi aceştia, inclusiv mortul şi rănitul. Sigur, acum e mai greu de dovedit…”. În ziua de 23 decembrie 1989 pe baza informaţiilor grupei operative a M.St.M. un echipaj USLA sub comanda cpt. Victor Enăchioaie s-a deplasat în Piaţa Iancului unde a fost semnalată existenţa unor terorişti ce executau foc asupra cetăţenilor ce treceau prin zonă. În urma intervenţiei în forţă în str. Mihai Bravu nr. l16 au fost lichidate 2 persoane asupra cărora nu s-au găsit documente de identitate, iar o a treia a reuşit să dispară. În noaptea de 23 decembrie 1989 trupele de paraşutişti ce asigurau protecţia unor obiective de pe Calea Victoriei au fost provocate de către 3 persoane ce foloseau un autoturism ARO alb, cu număr galben, care au executat foc automat asupra lor. Persoanele respective erau după afirmaţiile martorilor deosebit de bine pregătite pentru ducerea acţiunilor de gherila urbană. „În 23 decembrie 1989, în jurul orelor 700 apare în dispozitiv (Piaţa Aviatorilor – spaţiul verde intrare Parc Herăstrău) un autoturism Dacia 1300 alb din care coboară două persoane îmbrăcate militar kaki şi intră sub o maşină militară a subunităţii noastre şi trage în noi foc automat…” (R/B/7/1762) „În dimineaţa de 23 decembrie, tineri din G.P. au adus trei suspecţi: unul avea un pistol şi 15 DM; altul avea două pistoale, altul era electronist la M.I. (numele lor au fost înregistrate de un maior de miliţie – Mihăiţă Mateescu dat afară de la USLA)…” „Mai este adus un suspect care spunea că lucrează la întreprinderea Electronică Bucureşti în vârsta de peste 30 ani, dar care era irakian după spusele ofiţerilor…” „În seara de 22 decembrie 1989, după orele 2300, vine la TV un tânăr, fost USLA (trecut în rezervă în luna mai 1989) care a spus că cei care trag din vile sunt USLA (a vorbit cu ei şi l-au făcut trădător)…” „în decursul zilei de 23 decembrie 1989 în vilele de unde se trăgea au fost prinşi mai mulţi suspecţi , unii răniţi , aveau arme asupra lor (pistoale mici) şi o îmbrăcăminte de culoare închisă (neagră) aproape toţi fiind îmbrăcaţi la fel. Erau anchetaţi de mr. Miliţie de la TV (Mihăiţă Mateescu)” (R/B/12/1784) Declaraţia O.Z. – Calea Călăraşi: „ …La poartă la TV vede două persoane civile 25-30 ani, înalţi, solizi, cu mâinile ridicate, aduşi de militari şi G.P în 23 decembrie 1989, orele 1230-1300. „În 24 decembrie, o persoană iese de la nr.238, traversează Calea Dorobanţilor, înaintează către TAB-urile din faţa TV, spre care a tras o rafală din pistolul automat cu pat rabatabil şi apoi s-a îndreptat spre tancul din curtea TV-ului spre care a tras o altă rafală. Este rănit la picior de un ofiţer şi imobilizat de G.P. Era mic de statură, slăbuţ, brunet, nu vorbea româneşte, îmbrăcat cu pantaloni bufanţi culoare închisă, bocanci militari, geacă kaki, căciulă rusească neagră cu urechi lăsate” (R/C78/1812). Declaraţie B.I. – Calea Dorobanţi: „ …în faţa vilei noastre în 22 decembrie 1989 a venit o Dacia albă (văzută şi de vecinul M.) şi care căra armament şi din ea au coborât 4 indivizi care au plecat spre TV. Dacia a stat acolo până în 28 ianuarie 1990 (R/C/8/18l2) „în 23 decembrie, orele 200 în zona Baraj spre Piaţa Aviatorilor de pe Calea Dorobanţi se auzea o voce în clar: Racene, adu-ne muniţie!” (R/C/14/2322) „Observă 4 persoane îmbrăcate în combinezoane de culoare închisă, cu căşti culoare închisă pe cap care ies din imobilul din Bd. Aviatorilor nr. 72 şi dispar…” (R/C/6/1804) „S-au dus la TV din clădirile de vis-a-vis … şase bărbaţi, vârsta 25-30 ani, civili, doi cu salopete kaki, unul cu căciulă rusească şi altul cu şapcă…” „Opt persoane aduse individual dintre care al optulea nu era român, ci arab îmbrăcat într-o salopetă bleumarin”. „O persoană în vârsta de 40-45 ani descoperit, înfricoşat, îmbrăcat în pulovăr şi scurtă cu blăniţă la guler, a fost ridicat dintr-un imobil de unde se trăgea.” (R/C/12/1822) „Rănitul fără ocupaţie nu este găsit la domiciliul declarat” (R/C/17/2366) „De la un individ decedat a ridicat o armă de provenienţă străină” (R/G/4/I858) „în timpul atacului lângă gardul viu al TV-ului, observă doi bărbaţi în haine lungi de piele de culoare închisă, amândoi având în mână pistoale cu ţeavă scurtă. Trag unii în alţii şi unul dintre cei doi este rănit, dar dispar amândoi.” (R/M/7/1924) „Au executat foc de arme: asemănătoare pistolului mitralieră calibru 7,62 care produceau zgomote estompate, ca şi când ar fi fost cu amortizor … produceau zgomote asemănătoare celor de GECO … cadenţa tragerilor: automate; foc lovitură cu lovitură. De reţinut: mobilitatea deosebită a atacatorilor şi a focului executat: precizia şi eficacitatea deosebită a focului (inclusiv noaptea) – posibil aveau lunete cu infraroşii şi mai ales la lovitura cu lovitură. Preferinţa pentru scoaterea din luptă a factorilor de decizie cadre.” „Cunoaşterea în amănunt a topografiei locurilor, a găurilor gurilor de canal şi căilor de acces, atât în interiorul cât şi în exteriorul clădirilor; încăpăţânarea celor prinşi de a da relaţii despre modul de organizare, înzestrarea lor, ori simulau că sunt drogaţi, ori refuzau pur şi simplu să răspundă la orice întrebare, negând orice participare a lor la acţiuni teroriste. Echipamentul pe care îl purtau: mai multe rânduri de haine civile îmbrăcate.” (R/N/7/2788) „Participă la asaltul Consulatului URSS …La etajul 1 sunt împuşcaţi 2 terorişti îmbrăcaţi în costum obişnuit culoare maro închis …La etajul 2 era instalat pe un piedestal suport o mitralieră cu programator pe care o vedea că trage din 5 în 5 minute. Din relatarea unui soldat află că 3 terorişti au fugit prin spatele clădirii…”(R/S/7/2000). „În seara de 23 decembrie …pe strada Paris… cu vile împrejmuite cu garduri masive din beton şi fier forjat. La o asemenea vilă observă două persoane pe acoperiş şi una în balcon care deschid foc de armă automată către ei…Cei care au tras ies în stradă trăgând focuri în serie pentru acoperire … cei şapte erau de naţionalitate străină, arabi, fiind înalţi, mari, piele negricioasă, părul scurt…” „în spital erau internaţi şi răniţi din această categorie.” (R/T/7/2220). „De la vila din str. Grigore Mora nr.32 a ieşit un bărbat tânăr, solid, având în mână un pistol mitralieră cu pat rabatabil cu care trăgea asupra lui şi a grupului de patru persoane în care se afla.” (R/T/6/22I6) „…în timp ce verifica imobilele de vis-a-vis de TV din care se trăgea… într-un imobil din dreptul Blocului Turn pătrunde în subsol pe o scară cu trepte în spirală şi vede un cetăţean cu spatele la el şi cu pistolul în mâna dreaptă, atent la ceva ce arde în faţa lui. Sare asupra lui, îl imobilizează şi după ce acesta trage două focuri de pistol îl scapă din mâna… îl scoate în faţa casei… unde se aflau mai mulţi oameni şi unul îl loveşte pe reţinut cu o coadă de steag, timp în care acesta îl scapă şi fuge din nou în subsol. Coboară treptele după el dar este împuşcat de un alt cetăţean cu plete, geacă de culoare verde, înalt de circa 1.70m şi era murdar pe haină şi faţă cu ceva negru…” (R/V/l/2014) (Practica diversionist-teroristă n. n.) „Lucrător M.I. internat cu contuzie craniană, escoriaţii faciale şi plăgi picior drept în 24 decembrie, orele 830 fiind lovit de alţi oameni. În 25 decembrie este externat şi predat Miliţiei sector l.” (R/U/3/2208) „Observă un cetăţean care avea o armă semiautomată cu lunetă care s-a ascuns într-o curte de unde a început să tragă spre ei şi soldaţi. Acest om reţine că îl văzuse printre organele de ordine…” (R/Z/l/2028) „… Din vila de la nr.13 str. Pictor Rosenthal a lui Lina Ciobanu la controlul efectuat de Gavrilă Nicolae şi grupa de GP – Laromet, era încuiată, au ieşit doi bărbaţi îmbrăcaţi civil, vârsta 30-35 uni pe care i-a legitimat şi percheziţionat. Unul avea o legitimaţie de ofiţer tanchist şi avea asupra lui cartuşe de pistolet, un cuţit şi fotografii care prezentau Televiziunea. Au fost preluaţi de armată.” (D/B/3/1310) „… În str. pictor Rosenthal 2 etaj l locuieşte un căpitan DSS- Dan, care a dispărut înainte de 16 decembrie 1989 şi a apărut cam în 24 decembrie 1989. După scurt timp nu l-a mai văzut nimeni…”(D/C/3/1346) „… A fost împuşcat, glonţul intrând sub axila stângă şi a ieşit la acelaşi nivel sub axila dreaptă, unde a explodat cu ruptură mare, fără a atinge vreunul din braţe lucru posibil numai dacă le avea ridicate – n.n.) era murdar de sânge şi o negreală specifică prafului fin de cărbune sau uleiuri minerale uzate, îi acopereau trăsăturile…la Circa de Miliţie din Grozăveşti victima este cunoscută de plt. Crăciunescu…” (D/D/4/1382) „Rănit prin plagă împuşcată, membru inferior, a decedat (???)” (R/P/3/1496) „Victima prezenta pe faţă urme de pârlire şi avea între dinţi fire de iarbă… (pârlire probabil din vilele de vis-a-vis de TV unde ar fi fost cu ocazia incendierii uneia dintre ele, iar fire de iarbă numai din curtea TV unde se mai puteau găsi )(D/T/4/I554 ) „În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, orele 2300 am observat că în spatele casei în curtea imobilului din str. Mora 33, pe un garaj magazie, un cetăţean cu un aparat luminos executa zgomote de foc de armă automată…” (D/2) „în ziua de 23 şi noaptea de 23 spre 24 decembrie în spatele vilei unde locuieşte Mitică Popescu, doi bărbaţi tineri de 34-35 ani manipulau o cutie ca un pian cu clape, simulând zgomot de armă automata şi semnale optice…” (D/3) „în dimineaţa de 23 decembrie… a văzut un individ înarmat cu o armă mai scurtă decât un AKM, îmbrăcat într-un hanorac de culoare închisă cu glugă trasă pe cap, pantaloni închis şi bocanci cu carâmb înalt, care a sărit gardul din gradina de lângă peretele stânga al imobilului de vis-a-vis nr. 13. Tot pe acelaşi individ îl vede şi în ziua de 24 dimineaţa sărind gardul în curtea lor…” (D/28) „…Din imobilul din str. Nicu Constantinescu nr.10-12 ocupată de fiul ministrului Postelnicu … s-a tras … în faţă se afla o Dacie 1310 proprietatea lui Postelnicu Vladimir în care se aflau … două plăcuţe cu fond alb cu nr. 6-B-9344, două plăcuţe cu fond galben cu nr. 1-B-9970; staţie emisie-recepţie tip ADA 12, un geamantan cu obiecte de îmbrăcăminte de uz personal. 10 bonuri benzină… eliberate COMTURIST…” (D/37) „La cercetarea efectuată în Institutul C.I. Parhon … s-a descoperit o cameră ce avea intrarea din str. Muzeul Zambacian situată sub farmacia Institutului… S-au găsit în acea cameră obiecte de machiaj- mustaţă castanie gata confecţionată”; „…de pe str. Mora şi Pangratti s-a ripostat. Cu acest prilej au fost rănite 3 persoane civile care erau înarmate cu pistoale mitralieră şi care au încercat să fugă din vila aflată în spatele vilei ambasadorului englez” Deşi toţi au fost răniţi, totuşi au reuşit să fugă „prin str.Mora, spre Bdul. Aviatorilor lăsând urme de sânge pe stradă”. (D/45) „În noaptea de 23 spre 24 decembrie, în jurul orei 132… dinspre intrarea metrou Ana Ipătescu s-a apropiat un bărbat civil, care le spune că este de la G.P. de la a uzina din Bucureştii Noi… cu atribuţii la guri metrou şi aşteaptă sosirea altor oameni… că în cadrul GP este un cap de foc… a fost surprins când în cursul nopţii a fost sunat de col. Vornicescu… şi care i-a cerut să ia măsuri pentru executarea situaţiei C (sau variantei C) cerându-i explicaţii, acesta i-a spus că trebuie să intervină asupra cadrelor armatei pentru lichidare , deoarece ofiţerii din armată au trădat…” (D/46) „… La un moment dat aude că se trage din imobil pe casa scării, se uită pe vizor şi vede doi bărbaţi înarmaţi care de lângă uşa de la intrare trăgeau spre TV. Erau îmbrăcaţi în ceva asemănător cu combinezonul, culoare închisă. Sesizează un zgomot aparte în momentul tragerii, armele fiind de talie scurtă…” (D/48) „…în 24 decembrie, orele 435 aflat în degajamentul TV, aude lovitura în uşa metalică dinspre str. Pangratti, cere parola şi i se răspunde cu o rafală de pistol mitralieră de alt calibru şi cadenţă. A ripostat şi s-a retras. Dimineaţa la ora 7, revine şi aici 8-9 civili scoteau dintre panouri un mort îmbrăcat cu scurtă gri, pantalon la fel, pantofi negri, observă un pistol, crede că este Mauser, găsit asupra cadavrului…” (D/49) „Organizează un punct de observaţie în spatele zonei de rezistenţă a celor ce atacau TV-ul din spaţiul Calea Dorobanţilor, Televiziune şi observă următoarele: - aceştia acţionau în grupuri mici, localizate în casele de lucru ale Securităţii pe care le posedă în zonă, cât şi în case ale colaboratorilor; - începând din 24 decembrie dimineaţa, se retrag individual peste str. av. Radu Beller deplasându-s în zona Floreasca, precum şi în spatele Căii Dorobanţilor, peste str. Teheran, în direcţia Centrului de supraveghere al Securităţii din apropierea reşedinţei lui Nicolae Ceauşescu, în apropierea vilei utilizate de Zoe Ceauşescu. După amiaza, se întorc în zona de operaţie – Piaţa Dorobanţilor, – Piaţa Aviatorilor şi vis-a-vis de TV (Front circular – n.n.) - conducerea grupurilor de rezistenţă a chemat la acţiune utilizându-i şi pe ofiţerii în rezervă din Securitate care au aparţinut unităţilor de pază ale Dictatorului; - fiul lui Postelnicu, Vladimir, … este foarte activ …face dese deplasări în grup cu alţi indivizi, folosind un ARO gri; - din date pe care nu le poate verifica, teroriştii dispun de un tunel de mari dimensiuni care face legătura de la Bdul. Aviatorilor 72, la Centrul de Supraveghere a Zonei, cât şi cu un depozit subteran de armament situat sub părculeţul alăturat blocului. De asemenea, mai este un depozit buncăr în zona străzii N .Constantinescu…” (D/56) „… Cei doi terorişti se separă, unul ţine la distanţă paraşutiştii, iar celălalt trage în continuare asupra uşii metalice de la decoruri cu intenţia de a o deschide, sau de a face să sară totul în aer (acolo era depozit de muniţii – n.n. totuşi, fiind prinşi între două focuri sunt siliţi să abandoneze dar nu definitiv, deoarece cunoscând perfect planurile TV-ului apar în spatele cordonului de control şi acces la studiouri din interiorul clădirii, deschizând foc asupra lor, tir ce îi obligă pe apărători să se adăpostească. Iese brusc de după colţul culoarului şi descarcă în ei un sector întreg de foc automat şi vede cum se izbesc gloanţele de ei şi ca şi cum ar fi aruncat cu ghinde, (aveau probabil veste antiglonţ – n.n,) îi vede clar la faţă, erau bruneţi, nu aveau caracteristicile rasei albe, răneşte pe unul la picior, dar celalalt îl salvează ţinându-l pe culoar şi trăgând cu cealaltă mână, şi-a acoperit retragerea în subsol, unde nu îl mai urmăreşte nimeni fiind riscant. Purtau uniforme ofiţereşti de M.Ap.N. iar armele erau nişte pistoale automate scurte ce nu sunt în dotarea armatei noastre. Mai târziu, la o curăţire a subsolului se găsesc aruncate pe, jos hainele militare.” (D/73) „…În perioada critică, un individ îmbrăcat într-o canadiană oliv, cu barbă, a tras din balconul apartamentului situat în Calea Dorobanţilor nr.13 etaj 4, sc.B, înspre Televiziune” (R.J.M.I./2..3) „… După incendierea etajelor superioare a Consulatului Sovietic de către subunitatea de blindate, s-a pătruns în clădire controlând din subsol până la etajul 4, unde un terorist înalt, solid, având asupra lui un pistol şi cartuşe, s-a predat fiind preluat de comandantul subunităţii şi doi soldaţi…” (R.I.M.I./10.2) „… Soldaţii Busiari Daniel, Budu Florin şi Virgil Nan din U.M. 0396 Bucureşti au acţionat pentru anihilarea unui terorist care trăgea dintr-o vilă din strada adiacentă Bd. Aviatorilor. Teroristul a vrut să fugă cu un autoturism Oltcit, dar a fast împuşcat mortal…” (R.I.M.I./II.I) „…Soldat Bustan Daniel… la solicitarea unor cetăţeni care i-au spus că se trage dintr-o vilă de pe o străduţă care ajunge în B-dul. Aviatorilor. Intră într-o vilă care se afla în faţa vilei respectiv semnalate, se urcă în pod şi ia o poziţie de tragere, sunt observaţi de terorist, care trage câteva rafale asupra lor, după care vrea să fuga cu un Oltcit. Trage în Oltcit, teroristul se dă jos din maşină, vrea să fugă, dar el trage din nou împuşcându-l mortal. Teroristul avea la el un port-încărcător de piele maro mare şi o puşcă. Era îmbrăcat într-o geacă din piele neagră, era solid şi de înălţime aproximativ 1,80 m.” (R.I.M.I./11.l) „Este adus sub stare de arest mr. miliţie Dan… de către cpt. Gheorghiţă…”. Cpt. Gheorghiţă arestase un lt.maj. de Securitate care ar fi declarat „…că a împuşcat la Sala Palatului 10 oameni prin spate…” (R.I.M,I/17.1) „… În perioada 22-24 decembrie 1989 fiind pe terasa Corp Tehnic TV spre vila lui Valentin Ceauşescu a observat că din această vilă şi din altele de lângă ea s-a tras în TV cu puşca cu lunetă, cât şi cu armament automat. Precizează că a văzut pe unii din atacatori care erau îmbrăcaţi în combinezoane…” (R.I.MA pN/5-I) „…la filtrul organizat, reţin pe Rotaru Nicolae care avea asupra lui mai multe legitimaţii de serviciu pe acelaşi nume, documente, două rolfilme, două ghiuluri, o verighetă masivă de aur şi un CEC de 47.000 lei.” (R.I.M.I./l0.7) În continuare credem că este necesar a descrie decesul în condiţii deosebite a unor cetăţeni, condiţii ce nu prezintă o evoluţie logică, astfel: Bucşe Dragoş Daniel a decedat în urma unor plăgi împuşcate în zona toracală, inimă, stern, plăgile nu prezentau urme de sânge, îmbrăcat în scurtă kaki tip G.P., pulovăr, culoare neagră pe gât, cămaşă culoare bej deschis care, aici e misterul, nu prezentau urme ale perforării gloanţelor. Analiza dosarului întocmit de I.M.L. ne face să credem că nu în toate cazurile caracteristicile comparative ale cadavrului corespund cu fotografiile din viaţă ale victimelor. Tot la acest caz exemplificăm: părul castaniu şi uşor ondulat natural al victimei în viaţă corespundea la cadavru cu un păr blond, gros şi întins; forma feţei ovală, în viaţă fiind rotundă; forma pavilionului urechii prelungă şi lobală faţă de rotundă şi lipită etc. De fapt, părinţii victimei declară ca acel cadavru pe care organul de ancheta îl dau drept fiul lor este o altă persoană. (Dosar nr. 1476/1991) Bejenaru Florin – militar în termen la U.M. 01635 Focşani venit de la U.M. 01649 Colibaşi rănit în 21 decembrie 1989 la Televiziune este transportul la Spitalul de Urgenţă unde este împuşcat mortal „de teroriştii care au pătruns în spital”(?!). (Dosar nr.1318/1991). Boca Cristian – rănit la TV în 23 decembrie 1989 în umărul drept şi torace este văzut într-un reportaj TV rănit la Spitalul de Urgenţă. Pe 25 decembrie 1989 tatăl respectivului îl găseşte la Morga Vitan-Bârzeşti pregătit de incinerare. Nu este de acord cu aceasta şi ridică cadavrul, care era bandajat în locurile indicate anterior. Ajuns acasă observă că mai avea o mică gaură de culoare roşu închis la ceafă şi spre creştetul capului avea o gaura care sângera continuu. (Dosar nr. 1328/1991). Buciu Gheorghe – ofiţer M.I. – vine la TV în 22 decembrie 1989 într-un grup organizat la C.C. şi înarmat la DSS – Direcţia a V-a cu pistoale mitralieră şi câte 700 cartuşe. La TV vine cu o Salvare. Armamentul şi muniţiile s-au ridicat de la Magazia DSS- Direcţia a V-a, cheile aflându-se la sus-numitul. Sunt dispuşi la răscrucea str. Muzeul Zambacian cu str. Emil Pangratti. Acesta ia doi oameni şi după circa o oră vine singur. Discută cu Nicolae Castel, mai ia doi oameni şi revine din nou singur, spunând că băieţii au căzut (Declaraţia Postelnicescu Daniel). Mai ia doi oameni şi pleacă cu ei, dar Postelnicescu Daniel îi urmăreşte. Şi mai târziu, îi vede pe cei doi luaţi ultima oară, la picioarele lui Baciu Gheorghe în timp ce acesta îşi fuma liniştit ţigara. Văzând aceasta scenă, Postelnicescu trage o rafală de armă automată asupra lui Baciu Gheorghe, rănindu-l mortal. (Dosar nr. 1306/1991) Lupu Cristian – este adus în 23 decembrie 1989 orele 1000 la Spitalul de Urgenţă fiind rănit în umăr şi la mâna stângă. Doctorul Paul Anton de la Spitalul de Urgenţă a relatat unchiului victimei că acesta a decedat prin stop-cardiac în timpul unei intervenţii la plămâni. De ce intervenţie la plămâni, fiindcă se pare că rănile nu presupuneau aşa ceva. (Dosar nr.1440/1991) Filip Doru – participă la acţiunile revoluţionare din 21 şi 22 decembrie 1989 la TV şi Piaţa Palatului. Pe 25 decembrie 1989 tatăl victimei află că este internat la Spitalul de Urgenţă în stare gravă la Chirurgie 3 cu plăgi împuşcate multiple. În registrul de înregistrare a bolnavilor de la Spitalul de Urgenţă – Chirurgie 3. dispare la sfârşitul lunii februarie 1990. (Dosar nr.1408/1991) Pantazescu Gheorghe – rănit prin plagă împuşcată membru inferior stâng, totuşi a decedat. (Dosar nr. 1496/1991) Stan Bogdan Şerban – om de acţiune şi bun organizator între manifestanţi. Este rănit prin plagă împuşcată de un civil de lângă el, în zona şold drept şi claviculă stânga (Cine avea misiunea să neutralizeze agitatorii?). Raportul IML consemnează „plagă împuşcată toracală”. (de neînţeles). Este internat în zorii zilei de 23 decembrie 1989 la Spitalul Colentina, de acolo la Spitalul nr. 9. de acolo la Spitalul Vitan-Bârzeşti, unde a decedat. A fost împuşcat în curtea TV lângă grupul statuar din faţa blocului turn al TV către dimineaţa din 24 decembrie 1989. Prezentând o stare gravă repeta totuşi continuu „Am fost împuşcat de un civil de lângă mine…” (Dosar nr.1496/ 1991) Tudor George Bogdan – om de acţiune, agitator între manifestanţi, participant la baricada de la Intercontinental. În seara de 22 decembrie 1989 merge la TV unde este împuşcat de aproape la subţioara dreaptă şi glonţul a ieşit cu explozie prin omoplatul stâng şi obrazul stâng ieşind prin cap. (Dosar nr.1469/1991 şi exemplele ar putea continua.)

10.5. Câteva consideraţii de generalitate cu referire la fenomenul terorist Noţiunea de terorist a apărut după 22 decembrie 1989 şi în reprezentările populaţiei teroriştii au fost aceia care au acţionat cu armament de toate categoriile asupra populaţiei şi dispozitivelor militare, ucigând, rănind, distrugând instalaţii industriale sau de altă natură, căi de comunicaţii, instituţii etc. Ne punem întrebarea în ce sens şi în sprijinul cui au acţionat ? La această întrebare pot fi date mai multe răspunsuri. În sprijinul lui Nicolae Ceauşescu şi a dictaturii comuniste. Din răspunsurile date la proces de Nicolae Ceauşescu, se pare că acesta nu ştia despre existenţa lor, motivând că este vorba de populaţia înarmată, ce duce acţiuni de luptă împotriva celor ce săvârşise „lovitura de stat”. Este foarte adevărat că parte din populaţia civilă era deja înarmată. Ca să acţioneze în sprijinul noii puteri este un nonsens întrucât noua putere beneficia de sprijinul evident al armatei şi al celorlalte instituţii, iar constituirea Frontului Salvării Naţionale şi a noilor structuri, nu era contestată şi beneficia de adeziunea întregii populaţii. Este cunoscut că cele mai multe din pierderile de vieţi omeneşti au apărut pe fondul lipsei de cooperare între diferite categorii de forţe, care în anumite condiţii s-au suspectat reciproc considerându-se adversari. Este evident că asemenea incidente s-au produs în rândul armatei, M.I., G.P. şi cu atât mai mult era posibilă apariţia incidentelor în rândul populaţiei civile, care a acţionat independent, individual sau pe grupuri. Dificultatea principală constă în identificarea inamicului, care este după părerea noastră cheia incidentelor în contextul evenimentelor din decembrie. Au fost cazuri când în baza unor reprezentări proprii, unele persoane – chiar aparţinând M.Ap.N. sau altor instituţii au deschis foc asupra unor grupuri de persoane considerate de aceştia suspecţi. În replică, cei atacaţi cu foc, au ripostat. Ca atare, fiecare din ei au considerat că s-a acţionat terorist. Convingerile lor erau clare şi de nezdruncinat, deşi ambele părţi îşi propuneau acelaşi scop, apărarea revoluţiei anticeauşiste şi anticomuniste. Deşi circumstanţa în care s-a produs decesul sau rănirea unora a fost în unele cazuri clarificată, totuşi, sunt destui a căror moarte nu se poate explica. Din declaraţiile martorilor, rezultă că posesorii de armament au executat foc asupra unor indivizi ce acţionau suspect. Adăugăm la acest fapt şi existenţa unui însemnat număr de persoane neidentificate care au executat foc asupra diferitelor instituţii sau asupra unor dispozitive de apărare. Acest lucru este recunoscut şi din documentele de cercetare efectuate de Procuratura Militară în diferite zone ale oraşului. Numărul cel mai mare de decese şi răniri prin arme de foc s-au produs în special în oraşele unde după 22 decembrie 1989, când s-a distribuit populaţiei armament, fără însă a fi încadrate într-un sistem organizatoric de subordonare militară. Acolo unde nu s-a distribuit armament populaţiei civile numărul morţilor şi al răniţilor a fost foarte redus. În baza unei analize s-a constatat că cel mai mare consum de muniţie s-a înregistrat în municipiul Bucureşti şi Braşov. Trebuie menţionat că în amplificarea fenomenului terorist, un rol deosebit l-au avut zvonurile care alimentau această psihoză în rândul populaţiei şi a militarilor înarmaţi şi fără experienţă. Existenţa teroriştilor pentru mine este certă, erau puţini ca număr dar acţionau cu profesionalism, provocând deschiderea focului de către apărători; folosind întunericul şi schimbând cu abilitate locurile de dispunere, lăsau impresia apărătorilor că sunt mulţi, cu teritoriu în afara dispozitivelor de apărare şi aveau largi posibilităţi de foc şi manevre. În acţiunile lor urmăreau în special declanşarea acţiunilor de foc neurmărind cu precădere producerea de victime, ci doar episodic, pentru a da certitudine apărătorilor că sunt o forţă deosebită şi că posibilităţile lor tehnice sunt mult superioare. Acest inamic invizibil, care a ţinut zile şi nopţi întregi sub teroare instituţiile şi populaţia din diferite zone ale ţării, a urmărit realizarea în principal a unor scopuri proprii care datorită intervenţiei hotărâte a maselor de cetăţeni, au putut fi dejucate. Teroriştii nu au fost mulţi, dar destui, pentru a realiza vărsarea de sânge ce a urmat. (Din declaraţia senatorului Sergiu Nicolaescu).


XI. PROPUNERI

Atribuirea de sarcini precise M.I., M.Ap.N., Parchetului şi Justiţiei de a continua cercetările şi a stabili în primul rând, amestecul străin în perioada revoluţiei din decembrie din România, precum şi clarificarea acţiunii şi existenţei fenomenului terorist în această perioadă. Orice completări sau contraziceri sunt binevenite.

MEMBRU COMISIEI:

Preşedinte: Valentin Gabrielescu

Vicepreşedinte: Sergiu Nicolaescu

Secretar: Ionel Aichimoaie

Membrii: Ilie Platică Vidovici Ioan Constantin Pop Victor Apostolache Şerban Săndulesecu Mircea Vîlcu Zoltan Hosszu Popescu Necşeşti Gheorghe Răboacă


Incidentul aerian în care şi-au pierdut viaţa gl. Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu (Anexă la Raportul Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989)

Materialul acestei secţiuni a fost întocmit în prima legislatură şi cercetat la faţa locului de o echipa a Comisiei Senatoriale. El a fost revăzut şi completat. În cadrul acestei secţiuni, ne propunem a lămuri pe bază de dovezi şi probe împrejurările în care au decedat generalii de miliţie, Nuţă Constantin – adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei şi Mihalea Velicu – locţiitorul său, la data de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 1930 – 1940. Nu ne vom opri în descrierea noastră în a preciza cu certitudine autorii doborârii elicopterului, lăsând această sarcina procuraturii sau justiţiei. Acest material prezintă stadiul cercetărilor la care s-a ajuns în momentul de faţă, complexitatea cazului, impunând continuarea verificărilor şi investigaţiilor, bineînţeles dacă există voinţa de a o face din partea instituţiilor ce ar trebui să se implice. De asemenea, nu vom trata modul şi gradul de responsabilitate a celor doi în reprimarea manifestaţiilor din municipiul Timişoara, aspect ce este analizat în capitolul privitor la evenimentele din aceasta zonă. General-locotenent Nuţă Constantin s-a născut la 23 noiembrie 1929 în comuna Brăneşti, judelui Ilfov, într-o familie de ţărani cu gospodărie mică. În anul 1947, s-a înscris în U.T.C, a fost brigadier pe şantierul Salva-Vişeu, activist extrabugetar la fosta plasă Brăneşti, iar ca profesie a lucrat la un atelier de croitorie şi gestionar la cooperativa din comună. În anul 1952, a absolvit Şcoala de Artilerie Sibiu, pe care o termină cu gradul de locotenent de artilerie, iar în anul 1957 a devenit membru P.C.R. În anul 1962, a absolvit Academia Militară unde a lucrat ca lector. În 1963, a fost recrutat în Departamentul Securităţii Statului – Contrainformaţii – unde, începând de la funcţia de lucrător, a ajuns în anul 1977 şef al Direcţiei de Contrainformaţii Militare. La data de 9 mai 1977, i s-a acordat gradul de general maior, iar în anul următor a fost numit în funcţia de adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei. În perioada cât a condus Miliţia Română s-a purtat abuziv, de o duritate rar întâlnită şi s-a dovedit de către colegii săi că a fost un mare afacerist şi un om necinstit. A condus efectivele Ministerului de Interne care au acţionat la Timişoara şi el este acela care a condus acţiunea de ridicare şi ducere a cadavrelor la Bucureşti pentru incinerare la ordinul direct dat de Elena Ceauşescu. General-maior Mihalea Velicu s-a născut la 23 iunie 1935 în comuna Cetatea, judeţul Giurgiu, dintr-o familie de ţărani cu gospodărie mijlocie. Este absolvent al Şcolii Medii Tehnice de Construcţii Edilitare Giurgiu şi a lucrat ca tehnician timp de un an. A absolvit, în anul 1957, Şcoala de Ofiţeri de Miliţie cu gradul de locotenent şi a lucrat ca ofiţer în fosta regiune Bucureşti, iar apoi la judeţul Teleorman, unde a condus miliţia până în anul 1987. În acest an, a fost numit locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei, iar la 30 decembrie 1982 i s-a acordat gradul de gl.mr. A lucrat în această funcţie până la Revoluţia din Decembrie 1989. În timpul evenimentelor din decembrie 1989, gl.mr. Mihalea Velicu l-a secondat pe gl.lt. Nuţă Constantin la Timişoara în acţiunile ce l-au condus în acest oraş. S-a comportat în funcţia avută abuziv, identic ca şi gl.lt. Constantin Nuţă. Evidenţiem faptul că, gl.lt. Nuţă Constantin, adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei şi gl.mr. Mihalea Velicu, unul din locţiitorii săi, avea o atitudine supusă, slugarnică faţă de fosta conducere de partid şi de stat. Orice ordine sau indicaţii venite de „sus”, chiar dacă nu intrau în sarcinile miliţiei, le puneau în executare fără ezitare şi fără o prealabilă analiză cu celelalte cadre din conducerea ministerului. Ei au instituit în rândul subordonaţilor un regim de teroare, de natură a le frânge orice posibilitate de opunere. Exemplu semnificativ în acest sens este numărul mare de ofiţeri şi subofiţeri trecuţi în rezervă, fie la „cerere”, fie din motive minore, ori al celor mutaţi arbitrar la alte unităţi, situate la mari distanţe faţă de locuinţa de domiciliu. Pe baza datelor rezultate din dosarul de urmărire penală a procuraturii şi investigaţiile efectuate de membrii comisiei, vom realiza o descriere faptică a împrejurărilor în care s-a produs catastrofa aeriană căreia i-au căzut victime cei trei membri ai echipajului şi generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu. În ziua de 17 decembrie 1989, în jurul orelor 1500, din ordinul dictatorului Nicolae Ceauşescu, grupa operativă, formată din ofiţeri cu funcţii de conducere în M.Ap.N. şi M.I., printre care şi cei doi generali, s-a deplasat în municipiul Timişoara pentru a organiza şi lua măsuri de lichidare a „tulburărilor” ce se desfăşurau în această localitate. În ziua de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 1300, după fuga soţilor Ceauşescu, cei doi generali s-au deplasat în municipiul Arad, cu intenţia de a reveni spre Bucureşti, dar în primul rând de a scăpă de arestarea lor în oraşul Timişoara. Iniţial, trebuiau să plece cu avionul care decola de pe aeroportul din Arad la orele 1850, însă, din cauza timpului nefavorabil, au fost nevoiţi să ia trenul rapid 22 Panonia, în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989. Întrucât cea mai apropiată staţie C.F.R. din traseu se afla în municipiul Deva, lt.col. Rusu Victor, ofiţer al miliţiei judeţului Arad a solicitat mr. Teodorescu Marin, care la 22 decembrie 1989 a preluat comanda I.J. Hunedoara al M.I., în perioada 18–27 decembrie 1989, reţinerea celor doi generali, suspecţi de comiterea unor acte de terorism, indicând şi cuşeta ocupată de ei. Faţă de sesizarea făcută, cu aprobarea şefului său lt.col. Tufeanu D-tru, care se afla la sediul fostului C.F.S.N., mr. Teodorescu Marin a organizat şi asigurat prinderea generalilor Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu, moment bine fixat de cei angajaţi în această activitate, iar pentru ilustrare cităm din declaraţiile făcute de următorii: Mr.Teodorescu Marin: „Împreună cu col. Todea, locţiitor al şefului miliţiei judeţului Hunedoara, am organizat din lucrătorii de miliţie o grupă de 15 ofiţeri şi subofiţeri. Le-am ordonat să se deplaseze la gară şi să-i aresteze pe cei doi. În această grupă, am ordonat să fie incluşi şi doi lucrători care să-i cunoască pe cei care trebuiau să fie arestaţi. Grupa s-a deplasat la gară cu un microbuz, reuşind să se urce în tren la ora 1350. Între Deva şi Simeria, lucrătorii de miliţie au identificat şi capturat pe Mihalea Velicu la compartiment, iar pe Nuţă Constantin în W.C.-ul în care se ascunsese. De la Simeria, cu microbuzul, au venit la Deva şi s-au prezentat cu cei arestaţi în biroul fostului şef al inspectoratului. Acolo, am trecut la identificarea pe bază de documente. A avut documente de identitate gl.mr. Mihalea Velicu care a prezentat legitimaţia de general şi permisul pentru baza de agrement Izvorani. Gl.lt. Nuţă nu a avut nici un document de identitate asupra sa, cu excepţia unui bilet de avion, dar pe numele de Negrilă. Am întrebat ofiţerii de miliţie dacă îi cunosc, aceştia răspunzând afirmativ, numindu-i pe nume.” Col. Todea Nicolae: „În ziua de 23 decembrie 1989, orele 1300-1310, după primirea informaţiei de la lt.col. Rusu, am chemat la mine 16 lucrători de miliţie, în ţinută civilă şi neînarmaţi pe care i-am instruit asupra modului de acţiune într-o misiune de identificare şi reţinere din Rapidul 22 a gl.mr. Mihalea Velicu şi gl.lt. Nuţă Constantin. În jurul orelor 1440, a sosit în unitate microbuzul cu cei 16 lucrători care au adus la mine la birou pe gl. Nuţă Constantin şi gl.mr. Mihalea Velicu imobilizaţi. Au fost percheziţionaţi, stabilindu-se că Nuţă nu avea decât biletul de tren şi unul de avion pe numele de Negrilă, iar Mihalea Velicu avea legitimaţie personală de serviciu cu gradul, numele şi prenumele şi fotografia de general maior. Nu există nici un dubiu asupra identificării celor doi, personal cunoscându-i de circa 10 ani de când au fost numiţi la conducerea I.G.M. De la mine din birou au fost preluaţi de col. Ion Nicolae şi conduşi la comandamentul militar.” Mr. Cosma Doru: „După instructaj, am primit fiecare din componenţii echipei de acţiune armamentul din dotare, apoi am fost duşi în staţia C.F.R. Deva, unde, dispersaţi pe peron, am luat trenul Rapid 22 care a sosit în jurul orelor 1350. Mergând pe culoarul vagonului 5, când am ajuns în dreptul compartimentului cu numerele 65, 66, am văzut în interior pe cei doi generali, care stăteau pe banchetă. Imediat după plecarea trenului şi în timp ce eu şi lt.maj. Bădescu Virgil stăteam în capătul vagoului 5 în aşteptarea celorlalţi colegi din echipă, care s-au urcat în celelalte vagoane din spatele celui cu nr. 5, am observat pe gl.lt. Nuţă Constantin că a ieşit din compartiment, s-a îndreptat spre noi şi a intrat în W.C. Între timp, au sosit ceilalţi colegi care au trecut la acţiune, reţinând în compartiment pe Mihalea Velicu. Eu, după ce gl.lt. Nuţă Constantin a intra în W.C., m-am postat lângă W.C., între timp venind şi lt. Filipescu Ghe. şi lt.maj. Păuna Ion, care au blocat intrarea în vagonul 5 . Trenul, ajungând în staţia C.F.R. Simeria, deoarece Nuţă Constantin nu a ieşit din W.C., am încercat uşa, l-am somat, nu a ripostat, a fost imobilizat şi percheziţionat, apoi am coborât din vagon, după care i-am condus pe cei doi generali la miliţia judeţeană. Declar cu certitudine şi fără dubii că cele două persoane reţinute de noi în trenul Rapid 22, sunt generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu, pe care i-am văzut de mai multe ori la sediul miliţiei judeţene cu ocazia unor şedinţe la care am participat ori a unor misiuni ordonate şi aduse de către aceştia.” Mr. Arsenic Ioan: „După instructaj, ne-am deplasat în staţia C.F.R. Deva, unde cei 16 lucrători de miliţie au urcat în Rapidul 22, urmând ca până în staţia Simeria să caute prin tren pe cei doi. Eu am plecat cu microbuzul şi autoturismul unităţii în staţia C.F.R. Simeria, unde la sosirea trenului, echipa constituită a coborât împreună cu cei doi generali, respectiv Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu, care au fost aduşi la sediul miliţiei judeţene. Declar că, într-adevăr, cei doi generali reţinuţi erau Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu deoarece îi cunosc din anul 1983, în mai multe rânduri participând la şedinţele noastre de la I.G.M.” Lt. Bădescu Virgiliu: „După plecarea trenului, ne-am îndreptat spre vagonul nr. 80 şi am observat într-un compartiment pe generalul Mihalea Velicu. Pe generalul Nuţă Constantin l-am văzut ieşind din compartiment şi îndreptându-se spre W.C.-ul din capătul vagonului, mr. Cosma Doru luându-se după el. Am intrat în compartimentul în care se afla Mihalea Velicu, unde, folosindu-mă de pistolul din dotare, l-am somat să se predea şi să nu opună rezistenţă. După ce l-am încătuşat cu sprijinul cpt. Căluşeru Velu, lt.maj. Petea Eugen şi plt. Tot Teodor, l-am predat col. Todea Nicolae. Pe generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu îi cunosc din şedinţele şi misiunile ordonate la care şi aceştia au participat, precum şi pentru faptul că, personal, am fost chemat la raport la aceştia.” La sediul I.J. al M.I., cei doi generali au fost percheziţionaţi corporal şi legitimaţi, ocazie cu care s-a constatat că generalul Nuţă Constantin nu avea nici un act de identitate, asupra sa găsindu-se doar un bilet de avion, cu nr. 740560, pe ruta Arad – Bucureşti, pe numele de Negrilă şi despre care a declarat verbal că îi aparţine. După cum rezultă din declaraţia sa, despre reţinerea celor doi generali, la insistenţele gl. Nuţă Constantin, mr. Teodorescu Marin a raportat telefonic la M.Ap.N., gl. Hortopan (deoarece gl. Guşă nu se afla în sediu) care i-a ordonat să ia toate măsurile de pază, să fie depuşi la U.M. 01719 şi ca, ulterior, să i se comunice modul cum se va proceda cu ei. În conformitate cu ordinul primit, cei doi reţinuţi au fost predaţi, sub escortă, la unitatea militară precizată, situată lângă sediul inspectoratului. După preluarea lor, s-a procedat la percheziţionarea, atât corporală, cât şi a bagajelor pe care le aveau în momentul prinderii şi la introducerea în arest, în camere separate, sub pază. Trebuie menţionat că luarea în primire nu s-a făcut pe bază de proces-verbal sau alt document. Aspectele sus-menţionate sunt descrise pe larg de cadrele militare ale acestei unităţi, care au participat la executare. Astfel, mr. Vasile Mihai, ofiţer de serviciu pe unitate la data respectivă a relatat următoarele: „În data de 23 decembrie 1989, pe timpul executării serviciului de zi pe unitate, au fost aduşi la arestul unităţii doi indivizi de către organele locale despre care se spunea că sunt generali, care au organizat atrocităţile de la Timişoara. Cei doi indivizi au fost conduşi la arestul unităţii. Eu am intrat în una din camere, cu unul dintre ei, pe care l-am controlat. Am găsit mai multe feluri de medicamente pe care le-am pus pe geam pentru a fi controlate de medic. Am cerut să mi se prezinte legitimaţia, la care mi s-a răspuns că nu obişnuieşte să aibă întotdeauna documente de identitate. După câteva schimburi de cuvinte, a venit şi cpt. Păcurar Arghir care a continuat percheziţia şi a dus medicamentele la medic. Eu am controlat cele trei serviete în care au fost găsite pijamale, diferite spray-uri şi trusa de bărbierit şi fotografii tip buletin.” Mr. Păcurar Arghir arată că: „Am trecut la percheziţionarea amănunţită a persoanei respective, obiectele găsite (două pixuri metalice, un stilou, două bilete de tren, un pieptăn, un ceas cu brăţară metalică şi câteva medicamente). L-am întrebat cine este la care mi-a răspuns că este generalul Nuţă, comandantul I.G.M., că a fost la Timişoara cu gl. Guşă şi, dintr-o eroare, o neînţelegere, nu a ajuns la timp şi a pierdut avionul şi a recurs la tren pentru a ajunge la Bucureşti. Am scos toate persoanele din cameră şi am ordonat comandantului gărzii să numească militari de pază la uşă cu vizorul deschis şi arma încărcată. Am trecut la cealaltă cameră şi am văzut două persoane care se uită la perete şi îşi frământă mâinile. Începând cu comandantul gărzii şi cu cpt. Darie Mircea, am verificat bagajele (două valize şi o geantă).” Aceste momente sunt confirmate şi de cpt. Darie Mircea care, în plus, precizează că: (gl.lt. Nuţă Constantin n.n.) „A început să justifice de unde vine, susţine că a plecat de la Timişoara spre Arad pentru a pleca cu avionul la Bucureşti, dar din cauza condiţiilor nefavorabile ale vremii, zborul a fost anulat. S-au deplasat la hotel, unde urma ca a doua zi să decoleze la ora 800, însă neavând acces de zbor, au plecat la gară. Din afirmaţiile lt.col. Tufeanu Dumitru şi lt.col. Moldovan Petru, comandantul şi respectiv şeful de stat major al unităţii militare respective, reiese faptul că despre reţinerea generalilor a fost informată şi conducerea C.F.S.N. care, la rândul ei, a comunicat-o telefonic la Bucureşti, însă nu am cunoştinţă şi cui anume.” Pe de altă parte, gl. Hortopan Ion declară: „Fiind în grupa de conducere pe M.Ap.N., în ziua de 23 decembrie 1989, am fost sunat de mai multe ori de preşedintele Consiliului Salvării Naţionale al judeţului Hunedoara, dl. Poraicu şi dl. Firtac din consiliu şi mi-au comunicat că în oraşul Deva se află arestaţi gl. Nuţă şi gl. Mihalea, depuşi la unitatea de geniu şi are rugămintea să facem tot ce este posibil să fie evacuaţi din acest oraş, deoarece se preconizează eliberarea lor.” Ca urmare a insistenţelor oficialilor din judeţul Hunedoara, gl.col. Hortopan Ion s-a consultat, cităm, „cu domnul Montanu din partea Consiliului Salvaţii Naţionale şi am stabilit împreună că transportarea să se facă cu elicopterul în oraşul Sibiu. Am raportat ministrului apărării naţionale, general de armată Nicolae Militaru şi a aprobat executarea transportului cu elicopterul. În continuare, am comunicat generalului Rus, comandantul aviaţiei, aprobarea ministrului apărării naţionale însă, fără să le redea numele persoanelor ce se transportă, reţinându-se faptul că sunt persoane faţă de care se impun măsuri de siguranţă deosebite.” Referitor la aceasta problemă, gl.lt. Rus Iosif, fost comandant al aviaţiei militare declară că: „la data de 23 decembrie 1989 (n.n.) în jurul orei 1620-1630 am primit un telefon de la gl.col. Hortopan Ion, spunându-mi că este în biroul ministrului apărării naţionale, că este ordinul acestuia să transportăm urgent două persoane cu un elicopter de la Sibiu. Persoanele se iau de la Regimentul de Geniu din Deva şi vor fi duse la Alba–Iulia în Cetate. Personal, am explicat că ora probabilă de înapoiere va fi pe întuneric şi că din acest motiv nu putem ateriza noaptea la Alba–Iulia, unde nu avem loc balizat, marcat şi recunoscut pentru echipaj, în consecinţă să amânăm pentru mâine pe timp de zi. Gl. Hortopan a insistat foarte mult, repetându-mi că este împuternicit să execute o acţiune, că este ordinul ministrului (a cărui voce am auzit-o în telefon), moment în care am propus ca transportul să se facă cu o maşină, cu una blindată sau să aducem persoanele de exemplu, la Sibiu, unde avem aeroport balizat, cu mijloace de asigurare şi conducere a zborului, nerenunţând la ideea amânării pentru a doua zi. Am insistat să mi se spună cine sunt aceste persoane. A refuzat, explicând că nu poate spune prin telefon şi acest lucru nu are importanţă pentru mine, precizând că revine cu telefonul, iar de acolo persoanele trebuie luate. Revenind la telefon, gl. Hortopan mi-a comunicat că se aprobă la Sibiu. Insistând cu amânarea, am motivat că zborul este nesigur şi toată armata este alarmată de prezenţa unor elicoptere teroriste în spaţiul aerian şi că poate fi lovit pe traiectul de zbor şi că trebuie luate măsuri de anunţare a tuturor unităţilor din zonă şi, mai ales, la Deva. Răspunsul a fost că sunt luate măsuri, să fie evitată zona Orăştie şi la bord să fie şi soldaţi de însoţire.” De organizarea, pregătirea şi executarea misiunii s-a ocupat mr. Dochinoiu Nicolae, comandantul unităţii de elicoptere din Sibiu, ordinul fiindu-i transmis de gl. Rus Iosif, care, în plus, i-a făcut precizări cu privire la locul de aterizare, poziţia unităţii, menţinerea secretului, evitarea zonei Orăştie şi convorbirile radio să fie reduse la strictul necesar. Lt.col. Dochinoiu Nicolae, comandantul unităţii de elicoptere Sibiu relatează: „La 23 decembrie 1989, orele 1630-1640 am primit telefonic de la comandantul aviaţiei militare, gl. mr. Rus Iosif, ordin să pregătesc de urgenţă un elicopter IAR 330 care să decoleze pentru a executa o misiune urgentă. La întrebarea ce misiune execută elicopterul, comandantul aviaţiei militare mi-a ordonat: „decolează în cel mai scurt timp, aterizează la Deva în curtea Regimentului de Geniu, lângă Cetate şi vino înapoi la Sibiu, misiunea este de maximă confidenţă, să fie evitată zona Orăştie, locul de aterizare va fi iluminat de farurile a două maşini”. Pentru realizarea zborului în bune condiţiuni, comandantul unităţii a stabilit ca echipajul să fie format din mr. Tudor Nicolae şi cpt. Motica Victor, primul comandant de patrulă şi secundul pilot şef patrulă, precum şi maistrul militar Galafton Nicolae – mecanic de bord, toţi foarte bine pregătiţi profesional şi cu un număr mare de ore de zbor. Un punct distinct în cadrul pregătirii de zbor l-a constituit, aşa cum precizează lt.col. Dochinoiu Nicolae, comandantul şi mr. Milea Marian, şeful de stat major al unităţii, instruirea echipajului pentru îndeplinirea misiunii şi care a constat în următoarele: - zborul se va executa pe traseul Sibiu – Deva – Sibiu, la joasă înălţime; - se vor evita zonele Orăştie şi Cugir; - convorbirile radio să fie folosite numai în caz de necesitate; - locurile de aterizare stabilite vor fi luminate. De menţionat că, iniţial, pentru efectuarea acestui transport era stabilit un alt elicopter care însă, prezentând unele defecţiuni la verificările tehnice a fost înlocuit cu elicopterul IAR 330 nr. 72 fabricat la data de 27 mai 1987, dată când a intrat şi în exploatare, executând un total de 281 ore de zbor, din care aproape 4 ore în ziua de 23 decembrie 1989. Acesta, la controlul profilactic făcut de echipa tehnică, nu prezenta nici o defecţiune şi nici urme de proiectile sau schije pe elementele sale componente. Datele referitoare la starea aparatului sunt prezentate şi în declaraţiile personalului tehnic ce a contribuit la verificarea şi pregătirea lui pentru misiunea din data de 23 decembrie 1989 orele 1700 şi din care relatăm următoarele: Lt.maj.ing. Mînzatu Silviu: „În data de 23 decembrie 1989, elicopterul a executat trei ieşiri cu întrebuinţare în luptă. Elicopterul a revenit din ultima misiune la orele 1615. L-am verificat, nu prezenta urme de lovituri în pale şi pe fuselaj, nu avea scurgeri de lichid hidraulic, ulei şi combustibil. Elicopterul a fost bun de zbor. Am efectuat plinul de combustibil. La ora 1700, elicopterul a decolat pentru o nouă misiune.” Configuraţia de zbor a elicopterului la decolare în ultima misiune a fost următoarea: - fără rezervoare de combustibil exterioare (din cauza montării blocurilor de p.r.n.d.); - echipat cu 2 tunuri fixe tip NR-23, dar fără rezerve de muniţii pentru acestea; - cu acroşajele exterioare de armament compuse din 4 blocuri p.r.n.d. şi rampele de lansare rachete dirijate; - cu 2 mitraliere mobile tip DSKM calibru 12,7 mm în cabina cargo. Alimentarea elicopterului cu muniţii a fost următoarea: a) blocurile p.r.n.d.: - stânga exterior = 14 bucăţi; - stânga interior = 0 bucăţi; - dreapta exterior = 8 bucăţi; - dreapta interior = 3 bucăţi. b) mitralierele DSKM cal. 12,7 mm : - cea din dreapta cu cutia complet alimentată şi sac recuperator gol; - cea din stânga cu cutia alimentată cu aproximativ 70 lovituri şi aproximativ 30 tuburi în sacul recuperator; - 6 cutii cu muniţie completă în cabina cargo. Zborul şi conducerea acestuia au fost asigurate de către punctul de comandă al unităţii, avându-se în vedere varianta de condiţii meteorologice normale şi, fără nici un fel de incident, la orele 1730, elicopterul a aterizat pe terenul de sport al U.M. 01719 Deva. Despre sosirea elicopterului, lt.col. Panaite Vasile, şeful comenduirii garnizoanei Deva relatează: „Am primit personal telefon prin fir direct de la Poraicu Bogdan, preşedintele Comitetului Judeţului Hunedoara al Frontului de Salvare Naţională, că va sosi un elicopter militar pentru care s-au luat măsuri de marcare a locului de aterizare. I-am cerut date suplimentare, mi-a spus că nu cunoaşte nimic, dar să predăm la echipaj pe cei doi ce se află la noi. În unitate, neavând telefon T.O. am dat prin firul direct la col. Joiţoiu Grigore, rugându-l să ia prin T.O. legătura cu Sibiul sau Bucureştiul pentru a verifica dacă vine la U.M. 01719 un elicopter militar, să ceară date suplimentare despre elicopter şi compunerea echipajului. După convorbirea cu Bucureşti, col. Joiţoiu Grigore mi-a comunicat: „comandant aeronavă, mr. Tudor Nicolae, echipaj cpt. Motică şi maistru militar Galafton. Elicopter nr. 72 şi a spus să asigurăm o pază înarmată din 3 militari.” Am dat telefon comandantului U.M. 01719 care se afla la Consiliul Judeţean, cu ordinul de a asigura paza înarmată şi ce să-i transmită mr. Moldovan Petru. Mi-a ordonat să-i comunic să predea arestaţii fără a le da nici un fel de pază înarmată. Am comunicat acest lucru care s-a executat întocmai.” În acelaşi mod prezintă situaţia de mai sus şi şeful de stat major al unităţii, mr. Moldovan Petru. La rândul său, col. Joiţoiu Grigore menţionează că: „În ziua de 23 decembrie 1989, m-a rugat lt.col. Panaite Vasile să dau un telefon prin operativ la Bucureşti, la comandamentul aviaţiei să mă interesez de ora sosirii elicopterului care trebuia să sosească în U.M. 01719 Deva. Am sunat prin telefon la Bucureşti şi a răspuns gl.mr. Rus Iosif căruia i-am raportat situaţia elicopterului care trebuia să sosească în Deva, solicitându-i numărul elicopterului, componenţa echipajului. Gl.mr. Rus Iosif mi-a spus următoarele: „Elicopterul are numărul 72, iar echipajul este format din 3 persoane: mr. Tudor, cpt. Motica şi m.m. Galafton, precizându-ne să se pună pe terenul de sport în spatele celor două porţi, câte două maşini îndreptate cu farurile către centrul terenului, iar când se aude elicopterul, maşinile să facă schimb de lumini (semnale) în momentul când se apropie elicopterul de unitate, maşinile să aprindă farurile pe faza mare. Elicopterul soseşte peste 15 minute (fiind in jurul orei 1815-1830). Unitatea să asigure pază de însoţire. De asemenea, m-a întrebat unde este dispusă unitatea. Toate cele relatate mai sus au fost comunicate lt.col. Panaite Vasile din U.M. 01719.” Discuţia telefonică prezentată a fost confirmată de gl.mr. Rus Iosif cu ocazia audierii sale. La aterizarea fără nici un incident a elicopterului pe terenul de sport, membrii echipajului au fost întâmpinaţi şi legitimaţi sub aspectul identităţii, iar pe tot timpul staţionării, până la decolare, s-a asigurat paza şi securitatea aeronavei cu o gardă formată din cadre şi militari în termen, dotată şi înzestrată cu armament individual, două mitraliere antiaeriene şi două TAB-uri (Raportului Comandamentului Aviaţiei Militare nr. S/AV 2029 / 5.07.1990) Modalităţile de predare-primire a generalilor Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu şi asigurarea zborului s-au stabilit între mr. Tudor Nicolae şi mr. Moldovan Petru, de faţă fiind şi alte cadre ale unităţii militare respective. Astfel, mr. Moldovan Petru relatează că i-am comunicat (mr. Tudor Nicolae n.n.) că nu-i asigurăm paza persoanelor ce le ia în primire. A pretins să li se pună cătuşe la mâini şi să fie legaţi la picioare şi să luăm legătura cu unitatea de artilerie pentru a nu se executa trageri asupra aeronavei ce se va întoarce pe itinerarul pe care a venit. Am luat legătura cu comandantul U.M. 01331 Hunedoara, lt.col. Şerbulescu, şi am comunicat numărul de indicativ comandantului aeronavei şi al navei. Am executat toate solicitările din partea comandantului aeronavei, mr. Tudor Nicolae, întocmind şi procesul verbal de predare al persoanelor reţinute, în patru exemplare, din care am predat un exemplar la comandantul aeronavei, un exemplar la delegatul Consiliului Judeţean al Frontului Salvării Naţionale, iar două exemplare au rămas la U.M. 01719 Deva. Lt.col. Panaite Vasile declară la 27 decembrie 1989 că: „După aterizarea elicopterului, comandantul aeronavei, mr. Tudor Nicolae, a venit în biroul comandantului U.M. 01719 Deva, unde eram de serviciu la telefoanele operative, am discutat cu el, şeful de stat major, mr. Moldovan Petru l-a legitimat, mi-a arătat şi mie buletinul de identitate ce avea seria BD nr. 060121. I-am comunicat pe cine îi predau, dar fără a le asigura paza înarmată prin însoţitori. A spus că, dacă li se pun cătuşe la mâini şi se leagă la picioare fiecare individ, nu are nimic de obiectat. Dacă nu îi asigurăm cătuşe şi nu-i legăm la picioare nu poate să-i ridice, nu-şi riscă viaţa echipajului şi a aparatului. - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/08/raport-diversiunea-psihologica-dezinformarea-actiunile-kgb-si-gru-si-ale-spionajului-maghiar-teroristii-executia-lui-ceausescu-si-moartea-generalului-nuta-viii/#sthash.PonMqSPu.dpuf

După ce s-au adus cătuşele de la miliţia judeţului, s-a uitat la ele, le-a verificat, a spus că după ce îi şi leagă, lângă aparat semnează şi procesul verbal de luare în primire întocmit în 4 exemplare.” În timp ce s-au purtat aceste discuţii, ceilalţi doi membri ai echipajului au rămas la elicopter, iar maistrul militar Galaftion Nicolae a schimbat un filtru de la instalaţia de alimentare şi pe altul l-a curăţat prin sudare cu aer comprimat. Iată ce declară ofiţerii care i-au îmbarcat şi imobilizat în vederea transportului, pe generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu: Cpt. Păcurar Arghir: „După sosirea elicopterului, am ridicat de la arest împreună cu cpt. Litera şi alţi colegi pe cei doi, le-am pus cătuşe pe mâini şi sub pază i-am dus la elicopter, ţinând de sub braţul drept pe generalul Velicu. La elicopter, le-am schimbat cătuşele din faţă la spate şi pe rând i-am ajutat să urce în elicopter unde au fost legaţi de scaune de către colegi.” Cpt. Rusu Dorel: „După urcarea celor doi indivizi despre care se spunea că sunt generali de securitate, am urcat în elicopter împreună cu cpt. Baciu Lucian şi i-am legat individual cu sfoara folosită pentru ancorarea completelor de mascare. Propunerea de fixare a acestora de bancheta din spate a elicopterului a venit din partea pilotului, care şi-a exprimat şi teama de zborul care va urma. Menţionez că cei doi erau cu cătuşele la mâini şi mâinile la spate. Fixarea am făcut-o astfel: picioarele apropiate, legătură puternică cu laţ peste glezne, continuare până la genunchi, fixare de partea de jos a banchetei, revenire şi răsucire a sforii pe după cătuşe; fixare de bara de sus a banchetei, revenire la braţe de două ori, trecere sfoara peste piept, înfăşurare în jurul celuilalt braţ şi fixare prin mai multe noduri de bara de sus a banchetei. Mecanicul de bord şi pilotul şi-au exprimat siguranţa că cei doi nu pot sări la ei, deoarece primul va sta cu arma îndreptată spre ei.” Cpt. Baciu Lucian: „Cele două persoane aveau mâinile la spate cu cătuşele puse. După ce-au urcat în elicopter, l-am ajutat pe cpt. Rusu Dorel, ţinând lanterna aprinsă pentru a vedea cum să-i lege de bancheta elicopterului. Pentru legarea celor două persoane de bancheta elicopterului s-a folosit sfoara de ancorare a completelor de marcare din dotarea noastră, rezistentă, care nu putea fi ruptă prin forţare.” După ce toate măsurile de pregătire a zborului au fost îndeplinite, mr. Tudor Nicolae a semnat de primire cele 4 procese verbale întocmite în acest sens şi, în jurul orelor 1935, elicopterul a decolat, fără lumini de semnalizare, înscriindu-se pe ruta de întoarcere spre Sibiu. Despre decolarea şi zborul elicopterului s-au interesat, aşa cum rezultă din relatările lor: Gl.lt. Hortopan Ion: „A decolat din unitatea de geniu de la orele 1940 în aceeaşi zi, cu măsurile de asigurare prin punerea cătuşelor şi legarea cu frânghii de scaunele elicopterului. Am urmărit permanent sosirea elicopterului şi mi s-a raportat de comandantul regimentului, lt.col. Dochinoiu că nu a sosit şi că probabil ar avea o defecţiune.” Gl.lt. Rus Iosif: „Am urmărit decolarea de la Deva şi mi s-a comunicat că persoanele sunt la bord, fără însoţitori şi pază, dar că s-au luat măsuri de siguranţă. După timpul aproximativ de zbor, am cerut poziţia elicopterului (de mai multe ori), deducând, împreună cu colaboratorii mei, că s-a întâmplat ceva. Despre acest lucru am comunicat gl. Hortopan Ion, iar în jurul orelor 23-24 şi la M.Ap.N., după ce am identificat poziţia elicopterului căzut în apropiere de Alba-Iulia”. Lt.col. Dochinoiu Nicole: „După orele 1930, comandantul aviaţiei militare mi-a adus la cunoştinţă că elicopterul a decolat de la Deva. După orele 1945, m-a întrebat de mai multe ori dacă am legătura radio şi, pentru că nu aveam, am raportat că nu am.” Col Joiţoiu Grigore: „În jurul orei 2000, m-a sunat gl.mr. Rus şi a întrebat care este situaţia elicopterului, i-am raportat că mă interesez la unitate, unde am luat legătura cu lt.col Panaite Vasile care mi-a comunicat că elicopterul a plecat din unitate la orele 1905, fără pază, iar persoanelor care erau transportate li s-a pus cătuşele pe mâini şi au fost legate de picioare. După aceea, m-a luat la telefon comandantul unităţii militare din Sibiu de unde era elicopterul. I-am spus că nu cunosc situaţia aparatului şi i-am comunicat numărul de telefon şi persoana cu care să ia legătura la U.M. 01719 Deva pentru amănunte. În jurul orelor 0200, m-a luat din nou la telefon gl. Rus şi m-a întrebat ce mai cunosc despre elicopter. Am raportat că nu mai cunosc nimic şi că m-a sunat şi comandantul de unitate din Sibiu şi l-am pus în legătură cu lt.col. Panaite Vasile.” Lt.col. Panaite Vasile: „Am mai primit telefoane de două ori de la lt.col. Dochinoiu, comandantul U.M. 01989 Sibiu – aşa s-a prezentat el – şi m-a întrebat dacă a plecat aparatul. I-am comunicat că da. Mi-a dat numerele de telefon. Când am încercat o dată să iau legătura cu Sibiul, să verific dacă au ajuns, nu am reuşit deoarece era mereu ocupat postul telefonic.” În scopul stabilirii traseului de revenire, precum şi dacă au avut loc incidente care să conducă la prăbuşirea elicopterului, o comisie formată din specialişti ai M.Ap.N. şi procurori militari a întreprins o anchetă în unele unităţi militare şi economice din judeţele Sibiu, Alba şi Hunedoara. De asemenea, datele obţinute au fost completate cu cele rezultate din investigaţiile întreprinse de membrii comisiei noastre în localităţile amplasate pe traiectul de zbor al elicopterului. Cu aceste ocazii s-au făcut următoarele constatări: - La U.M. 01719 Deva, cei implicaţi în problemele de predare a ostaticilor confirmă că la controlul dinaintea zborului, elicopterul nu a prezentat defecţiuni şi nici urme de gloanţe sau scurgeri de petrol şi lichide. Singurele operaţii tehnice ce s-au efectuat de mecanicul aeronavei, la ordinul mr. Tudor Nicolae, au fost schimbarea filtrului de la instalaţia de alimentare şi curăţarea altuia prin suflare cu aer comprimat. În cadrul discuţiilor purtate, pilotul şef a specificat că se întoarce pe traseul pe care a venit că mai avea combustibil până la Sibiu şi a solicitat să se ia legătura cu unitatea de artilerie pentru a nu se executa trageri asupra aeronavei. Faţă de această cerere, lt.col. Moldovan Petru, după cum declara: „Am luat legătura cu comandantul, lt.col. Şerbulescu şi am comunicat numărul de indicativ al comandantului aeronavei şi al navei”. Tot acesta mai precizează că elicopterul „s-a ridicat de pe terenul de fotbal şi a luat-o pe direcţia Simeria.” În municipiul Deva şi unităţile militare din această garnizoană, nu s-a executat foc de armă în tot cursul zilei de 23 decembrie 1989 şi nici nu s-a distribuit armament persoanelor civile. De asemenea, la aceeaşi dată, în spaţiul aerian limitrof localităţilor Orăştie şi Cugir, nu s-a semnalat zborul vreunei aeronave. Evoluţia elicopterului a fost sesizată în zona comunei Vinţu de Jos, judeţul Alba, cu sensul de zbor spre municipiul Alba-Iulia, pe firul râului Mureş, în jurul orelor 1945. Iată ce declarau cadrele ce se aflau în dispozitivul de apărare al U.M. 01496 Vinţu de Jos, situată pe raza localităţii Blandiana: Plt.maj, Cordoş Ioan: „În ziua de 23 decembrie 1989, am fost de serviciu pe unitate. După orele 1800, era spre întuneric. Soldaţii au spus că a trecut un elicopter prin partea Mureşul. De tras de la noi, nu s-a tras. Categoric nu, în zonă nu s-au auzit împuşcături.” Col. Crăciun Nicolae, fostul comandant al unităţii: „În jurul orelor 2000, a venit ofiţerul de serviciu şi m-a anunţat că se aude un zgomot de elicopter. Atunci, am ieşit şi eu afară şi am auzit şi eu zgomotul. Nu s-a văzut nimic, nu avea lumini. A ţinut albia Mureşului. Cadrele ziceau ce facem dacă ne atacă, căci cu o zi înainte am fost anunţaţi că a fost atacată unitatea de la Haţeg. Eu le-am spus să stea liniştiţi. Dacă trece şi nu se întâmplă nimic nu avem treabă cu el. Între timp, şi-a văzut de treabă. Toţi militarii în perioada aceea erau înarmaţi. Cu muniţie numai garda. Garda a fost înarmată cu armament obişnuit, pistoale mitralieră care sunt în dotarea armatei. Am mai avut în dotare şi mitraliere antiaeriene, însă acestea nu le puteau folosi că nu am avut muniţie pentru ele. În toată perioada revoluţiei, în această unitate s-a tras un singur cartuş pe data de 26, de santinelă, dimineaţa pe la ora 1100 ca să anunţe unitatea că se aude iar un zgomot de elicopter. Adică nouă ne intrase în reflex chestia asta, că s-ar putea să fim atacaţi de elicoptere. Asta a fost toată situaţia. În rest, nu s-a tras nici un cartuş şi nici zgomot de împuşcături nu am auzit, distanţa de aici la Alba Iulia unde a căzut este aproape 25-30 km.” Lt.maj.Munteanu Constantin: „Dar pe 23, categoric, la noi nu s-a tras. Pentru apărarea unităţii aveam mitraliere antiaeriene. În data de 23 decembrie 1989, nu aveam muniţie pentru sol şi nu avea nici un rost să le montăm. Practic, nici nu am avut timpul să ne deplasăm, nici o mişcare nu am făcut. N-a fost nici o problemă cu elicopterul, era un zgomot normal. Direcţia era Blandiana-Alba, pe cursul Mureşului, la o distanţă de noi, cam de 350 m. Nu am semnalizat în nici un fel. Am auzit zgomotul, dar nu am sesizat nimic deosebit.” Plt.adj. Merea Gheorghe, şeful postului de poliţie al comunei Vinţu de Jos: „La vremea respectivă, armamentul gărzilor patriotice se păstra într-o cameră special amenajată în cadrul postului de miliţie. Muniţie nu aveam, armamentul se păstra în dulapuri bine asigurate. Aveam puşti ZB, mitraliere tot vechi şi trei bucăţi puşti cu lunetă. Noi le-am predat în dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989. În zilele de 22, 23 decembrie 1989 nu au fost înarmate persoane civile, în afară de vânători, care posedau arme proprietate personală şi pădurarii comunali în număr de 5 care au arme ZB (puşti). Noi, ca întotdeauna, cum suntem şi acum, eram înarmaţi cu pistol, pistoale mitralieră nu mi s-a semnalat la primărie că pe firul apei, respectiv râul Mureş, din direcţia Deva spre Alba Iulia se îndreaptă un elicopter neiluminat, nesemnalizat. Cel care făcea pază la primărie, m-a sesizat. Nu avea nici un semn de distincţie, nici lumini şi nu se vedea nimic decât pur şi simplu după zgomotul care-l producea elicopterul s-a ajuns la concluzia că este elicopter şi că se îndreaptă spre Alba Iulia. Am raportat la comandamentul militar de la Alba Iulia, la prefectură. Mi s-a spus numai dacă sunt probleme să raportăm. În timp ce raportasem despre evenimentul respectiv, a venit tot acel cetăţean şi ne-a spus că se trage în sau din elicopter. Am fugit cu toţii afară, era tot consiliul recent constituit şi în apropiere de Alba Iulia, s-au auzit focuri de armament şi, la un moment dat, s-a văzut şi flacără, o lumină şi la un minut a încetat, deci nu am mai auzit nimic.” Mocanu Chirilă: „În ziua de 23 decembrie 1989, fiind de pază la fostul sediu al consiliului popular al comunei Vinţu de Jos, la orele 1930 aproximativ, stând în faţa consiliului, am auzit un elicopter venind dinspre Blandiana. Nu am sesizat nimic deosebit în zgomotul motorului. Mergea normal. Pe firul apei, pe Mureş. Atunci, eu m-am dus la tovarăşul şef de post, cum era, l-am chemat, dânsul era înăuntru cu comandamentul. Erau mai mulţi şi am ieşit afară. Nu l-am văzut. Numai zgomotul l-am auzit. După aceea, dânsul a intrat înăuntru la consiliu şi eu m-am dus aici la arena de fotbal. M-am suit pe clădire ca să văd ce este. Nu am văzut elicopterul că era noapte, nici lumina, dar numai ştiam că este elicopter. Şi când s-a ajuns la Alba Iulia, acolo s-a tras. Era cam zgomot de mitralieră, ştiţi, iute. Cam aproximativ 5-6 împuşcături. S-a auzit în rafală cum au tras. Atunci s-a auzit o puşcătură foarte tare. A fost a flacără mare, cerul s-a înroşit. Am venit înapoi, i-am spus lui domnul Mera, care a dat telefon la Alba. (Până la Alba Iulia n.n.) sunt cam 9,5 km de-a dreptul (explozie puternică n.n.). A fost după împuşcături. De aici de la Vinţ şi până la unitatea de la Blandiana sunt cam 3 km. Deci, se aude. De acolo de la unitate şi până la Vinţ nu s-a tras nici un foc de armă. (Survolând comuna Vinţu de Jos n.n.). După balastieră este o unitate de pontonieri. Ei poate au văzut că a trecut pe acolo pe la ei. Focurile de armă s-au auzit după ce a depăşit şi unitatea de pontonieri.” Munteanu Gheorghe: „Eu am lucrat la IGO Alba Iulia la bazinul de apă potabilă de 10.000 şi 5.000 metri cubi. În data de 23 decembrie, nu mai ştiu exact, eram de serviciu. Aveam puşca ZB calibrul 7,92, parcă. Aveam 10 cartuşe. La timpul ăsta vine elicopterul, pe la 19 şi nu ştiu cât a fost. Dintr-o dată s-a auzit zgomot, fără lumini, fără nimic, venind spre bazinele noastre de apă potabilă. Eu atunci am tras un foc de armă de avertisment. După aia, după 2-3 secunde am mai tras unul. Am tras de lângă bazin. Mie mi-a fost frică şi a trebuit să trag. După ce am tras eu, imediat au venit pontonierii conduşi de un ofiţer, maior sau nu ştiu. S-au dispus în formă de potcoavă de cai. Ei nu au tras. Numai din partea de dincolo, din faţă şi după aceea a căzut jos. De dincolo de la vânători. De acolo s-a auzit. Au tras ei. S-a tras, dar nu ştiu cât s-a tras. Da, acolo la ei după deal, că acolo e muniţie şi a căzut jos. (Zbura n.n.) la joasă înălţime. Mai trebuia cam un metru şi ceva şi se lovea de stâlpul de înaltă tensiune. Dar putea să cadă şi la mine acolo pe rezervor. Nu s-a învârtit a plecat direct (înainte de trecerea elicopterului de el n.n.). N-am auzit nici un foc de armă.” Din adresa nr. 3629 din 5 februarie 1990 a poliţiei judeţene Alba rezultă că: „Paznicul înarmat, Munteanu Gheorghe de la bazinul de apă potabilă Alba Iulia, aparţinând de UGCL Alba, în seara zilei de 23 decembrie 1989, orele 1930, a tras 2 cartuşe de avertizare în aer pentru înştiinţarea militarilor de la unitatea apropiată, că de obiectiv se apropie elicopterul care apoi a căzut în zonă datorită altor motive.” Popescu Ion, paznic la bazinul de apa Alba Iulia în acelaşi schimb cu Munteanu Gheorghe: „Ziua precis nu mi-o aduc aminte, dar stând cu paznicul Munteanu Gheorghe, am auzit un motor. Păi, să nu exagerez, să fie în jurul orelor 1830-1930. Nu mai reţin bine ora. Am ieşit afară, venea de către Mureş, de către Blandiana, din partea Vinţului. Am ieşit amândoi, numai ce am văzut elicopterul razant cu pădurea, deasupra noastră. După ce a trecut de noi, a lăsat ceva pe pădure. Din elicopter, ceva arzând a căzut din el. După ce a trecut de noi, Munteanu Gheorghe a tras două focuri de avertisment. Pe urmă, am auzit la poligon o rafală şi pe urmă explozia. S-a văzut flacăra. A fost foc automat, nu a fost foc cu foc. Am făcut armata la antiaeriană. Tot din faţă de acolo de la depozit-poligon, în partea depozitului cu poligonul. Sunt unul lângă altul. De acolo din partea aia s-a tras. Aşa 5-6 rafale, cam aşa a fost. Or venit (militari n.n.) de la pontonieri. Au înconjurat bazinele de apă. Dar ei, cu certitudine, n-au tras în seara aceea. (În zona din care a venit elicopterul n.n.). Nu s-au auzit focuri de armă.” Horhea Gheorghe, fost soldat la U.M. 01033 Poligon: „Eram cu cei doi colegi de armată, soldaţii Bucur şi Podelean amândoi din Deva, Hunedoara. Era cam 2000, în tot cazul, era întuneric. Ne aflam la poligon. Lângă noi, la 200-300 metri, se afla depozitul garnizoanei de muniţie. Am auzit îndreptându-se un elicopter. Nu se vedea, că era neiluminat. Mergea foarte jos. Nu ştiu, nu pot să-mi dau seama cât era, 50 de metri, nu ştiu precis poate era mai jos. Venea pe întuneric, a aprins un proiector şi a luminat tot poligonul. Şi pe noi ne-a luminat. (Elicopterul n.n.) Venea dinspre pădure spre depozit. După ce s-a stins proiectorul şi am văzut în ce direcţie se află, a început să tragă. Se vedeau trasoare, era întuneric, cred că vroia să tragă în soldaţii de la depozit. Aşa am gândit noi. Deci, vedeam în apropierea elicopterului trasoarele. Nu-mi pot da seama direcţia din care veneau. (Din locul unde se afla martorul, până la elicopter era o distanţă n.n. o sută cincizeci de metri). Elicopterul era între poligon şi depozit. S-a tras câteva secunde, 5 sau 6 rafale de armă automată. În zonă, în afară de noi, cei de la GAZ şi depozit, nu mai erau alţi martori. Noi şi cei de la GAZ nu am fost înarmaţi.” Bucur Grigore, fost caporal la U.M. 01033 Poligon: „La un moment dat, între orele 18-1900, am auzit un zgomot de motor din ce în ce mai puternic venind dinspre dealul Mamut, paralel cu axul poligonului pe direcţia depozitului. La un moment dat, din elicopter s-a aprins un reflector puternic, care a luminat câteva secunde poligonul, după care proiectorul a fost îndreptat spre depozit şi din acele clipe s-au auzit rafale de armă automată în serii scurte şi am văzut câteva trasoare zburând spre depozit. După terminarea rafalelor, s-a auzit o explozie puternică care a luminat puternic până în poligon.” Identic, prezintă evenimentul şi Podelean Marius, sectorist la poligonul de tragere Miceşti, care a fost împreuna cu ultimii doi militari. În scopul de a stabili dacă asupra elicopterului s-a executat foc din U.M. 01033 D Alba Iulia, s-au audiat până în prezent o parte din cadrele şi foştii militari în termen care, la data respectivă, îşi executau serviciul în această subunitate. Din relatările lor rezultă următoarele: Cpt. Brăşteanu Silviu, comandant al subunităţii: „În seara zilei de 23 decembrie 1989, pe la ora 1900, îmi aduc aminte de la unul din posturile de santinelă s-a telefonat că se aude venind un elicopter. Bineînţeles, am ordonat alarmă, fiecare şi-a luat locul în dispozitiv, iar eu am ieşit afară, în faţa corpului de gardă, să mă edific. Am auzit câteva secunde, într-adevăr, zgomotul unui elicopter. Mi-am întors privirea, de unde venea zgomotul şi în acel moment o coadă de foc, care a iluminat toată valea, cam 100 metri a venit după elicopter, după care a urmat o explozie puternică. După această explozie, împuşcăturile pe care le auzeam din toate părţile. Mai târziu, mi-am dat seama că era muniţia din elicopter. Am informat eşalonul superior şi, intrând în dispozitiv după câteva zeci de secunde, am auzit o nouă explozie aeriană. Raportez că militarii dispozitivului nu au tras asupra lui, întrucât nu a fost nevoie, pentru că nu a trecut pe deasupra depozitului. Explozia s-a produs la o distanţă apreciabilă (600-700 metri) iar elicopterul a avut, se pare, direcţia de zbor sud-nord, departe de perimetrul depozitului. A doua zi, am interogat toţi militarii am ajuns la concluzia că nu s-a tras nici un foc de către aceştia în acea seară.” Barman Adrian, militar desemnat cu schimbarea posturilor: „Am schimbat posturile 2, 3, 4 şi la postul 5 trebuia să schimbăm dublura. Atunci, în momentul acela, s-a auzit zgomot de elicopter şi nu avea nici o lumină, nimic. În schimb, am văzut pe deal aşa ceva, ca o lumină. Aprins ceva. Deci, a luat foc după mine, aşa zic, a luat foc în aer şi după aceea am văzut explozia. (înainte de a exploda elicopterul n.n.). Nu am auzit împuşcături, de la noi nu s-a tras nici un foc de către aceştia în acea seară.” Stoica Ion – santinelă în postul 2: „Cred că nici nu se făcuse schimbul complet că am auzit un zgomot de elicopter. Nu l-am văzut pentru că elicopterul n-avea nici un sistem de semnalizare. La un moment dat, am văzut flacăra, după care a început explozia propriu-zisă. Apoi au început să sară trasoare, au fost un fel de rachete care au explodat. Au fost în număr de trei. Elicopterul nu l-am văzut. Pur şi simplu, venea pe direcţie, nu era perpendicular ca să pot să-mi dau seama. Nu îmi aminte să fi auzit rafale de arme. Cea mai mare vizibilitate eu o aveam şi cel de la postul 4. Cel de la postul 3 nu avea cum să vadă de viroagă. Era un metru şi ceva între mine şi gardul de sârmă ghimpată, bineînţeles că se vedea şi se putea trage. Dar nu am tras. (După eveniment n.n.) N-a venit nimeni să stea de vorbă cu noi.” Acasandrei Dorel, planton în corpul de gardă: „La postul 4 era unul căruia noi îi spuneam Bunicu. Asta n-a tras, ăla de la postul 3 n-a tras nici el, nici de la 2. Ăştilalţi n-aveau cum şi să ştii că nu s-a tras. Cu privire la acest caz, nu am mai fost audiaţi. Am auzit când a ajuns elicopterul în stâlpii de beton, apoi a făcut un scrâşnet puternic, apoi a explodat în două rânduri. O dată a explodat mai uşor şi a doua oară a explodat puternic de tot. După care, au explodat cartuşele din el şi două-trei rachete.” Barbu Mihai, dublură la postul 3: „Fiind de pază acolo, primisem consemnul ca să tragem fără somaţie în tot ce se apropie la 50 de metri de gard. Aveam (muniţie n.n.) amestecată, obişnuită şi trasoare. Nu ajunsese bine schimbul la corpul de gardă când am auzit un zgomot de elicopter, în dreapta, undeva mai sus pe deal, deasupra viţei de vie. Mergea cam înspre noi. Elicopterul a zburat razant cu viţa de vie. Eu eram între postul 4 şi 5, mai aproape de postul 5. La postul 4 era un băiat din Hunedoara, aici (postul 3 n.n.) era un băiat din ciclul meu, Tanul Nicolae şi aici era Stoica, postul 2. Elicopterul venea cam dinspre schit, între postul 4 şi 2 (împuşcăturile n.n) s-au auzit dinspre postul 2 şi 3 şi imediat s-a auzit un scârţâit după care, explozia. Se vedea cerul roşu şi deja începuse din elicopter să mai bubuie cartuşele. Se putea trage de la postul 2, 3 şi 4. Dacă se trăgea de la postul 4 şi-l nimerea, automat ar fi căzut în viroagă. Acesta din viroagă, Tanul, nu avea cum să-l dărâme aşa uşor, fiindcă erau şi pomi (În momentul în care a auzit rafalele de armă, elicopterul se afla n.n.) cam deasupra virogii, când să ajungă să urce în deal, adică să treacă de viroagă. Deci, prima mare şansă Stoica o avea. Postul 2 (s-au auzit n.n.). Cam 2-3 rafale, aşa după câte îmi amintesc. Tanul Nicolae – santinelă la postul 3: „La o bucată de timp s-a auzit un zgomot. Am crezut prima dată că vin nişte tancuri şi după aia a explodat şi din şocul ăla am telefonat la corpul de gardă. Am zis că suntem atacaţi. Am intrat în locaş, am băgat cartuşul pe ţeava şi stăteam. Rafalele le-am auzit, dar nu le-am văzut că eram cu faţa spre locaş şi am auzit doar zgomotul. Cam 2-3 (rafale n.n.). Aşa cum v-am spus, parcă de la postul 2. Şi după explozie de la căldura aia au început să explodeze cartuşele alea ce erau grenade. A zis domnul căpitan (Baraştean Silviu n.n.) după ce a explodat (elicopterul n.n.) să nu tragem ca să nu ne descoperim că nu ştiam ce este.” Grigoraş George – dublură la postul 5 : „Era întuneric. În timp ce venea sergentul cu schimbul spre mine, am auzit un zgomot de motor. Am auzit strigându-se: „Postul 4 atacat” şi atunci s-au auzit ceva împuşcături. Deci, eu am perceput zgomotul, am auzit accelerarea motorului. (Elicopterul n.n.) A apărut undeva deasupra. Cum a venit în poziţia mea, de îl auzeam venind, exact în secundele acelea, 3-4 secunde s-au auzit (împuşcăturile n.n.). Da, după care a urmat o clipă pauză, nu s-au auzit focuri (de armă n.n.) şi a început din nou, după aceea a explodat. Focurile de armă au fost. Îmi aduc aminte foarte bine. Exact aşa rafală scurtă de câteva, 3-4 până la 5 gloanţe, a fost o pauză iarăşi foc cu foc. După care a urmat explozia imediat. A fost perioada de după explozia elicopterului, nu prea mult şi iarăşi au început tot de acelaşi zgomot, după care au explodat acele rachete care făceau şi un suflu care ajungea până la mine.” Subliniem faptul că aceste declaraţii au fost luate de o echipă de cercetare a Comisiei Senatoriale. Este ciudat că cei mai implicaţi în tragere n-au fost interogaţi de procuratură. Cu privire la evoluţia elicopterului şi evenimentele petrecute din momentul apropierii sale de municipiul Alba Iulia, martorul Costea Gheorghe declară: „După mine era în jur de opt fără un sfert seara. Elicopterul venea dinspre Mureş, de dinspre Piclisa. Zbura destul de jos. Nu se vedea fizic, pentru că era întuneric deja. Dar, după zgomot, m-am orientat pe unde a venit. Apoi, s-au auzit nişte împuşcături şi, după aceea, s-a auzit o explozie. (De la împuşcături până la explozie n.n.) Păi, să ştiţi că nu a trecut prea mult, fiindcă împuşcăturile au început în zona unde sunt rezervoarele de apă, acolo sus, la schit. S-a tras numai foc cu foc, deci împuşcăturile nu erau de mitralieră sau AKM, a fost puşcă. Ei au zburat din acel moment până deasupra viilor, deci ajunsese aproape să coboare la depozit şi acolo s-au auzit iarăşi împuşcături. Acolo s-a auzit, într-adevăr, şi foc automat, şi imediat a fost explozia.” În timpul exploziei elicopterului şi muniţiei cu care acesta era armat, cpt. Bărăşteanu Silviu, crezând că subunitatea pe care o comandă este atacată terestru şi aerian a solicitat sprijin conducerii U.M. 01033. Faţă de cele raportate, de la această unitate, precum şi de la U.M. 01653 s-a trimis câte un pluton de militari care să intervină în apărarea subunităţii sus-menţionate, dar, nefiind necesar, întrucât exploziile încetaseră, după o sumară informare asupra celor întâmplate, au revenit în cazărmi fără a cerceta terenul unde căzuse elicopterul. De-abia a doua zi dimineaţă, o grupă de 3 militari, condusă de sg.maj. Jeler Eugen s-a deplasat la faţa locului, unde a constatat existenţa epavei elicopterului şi a unor cadavre ce au suferit arsuri de diverse grade, precum şi armament şi muniţie de infanterie. De asemenea, s-au găsit documente de zbor şi personale pe numele Tudor Nicolae şi Mihalea Velicu. La orele 1500, din dispoziţia Consiliului Judeţean Alba al Frontului Salvării Naţionale, la locul accidentului s-au deplasat cadre ale procuraturii judeţene, din U.M. 01033 şi de la laboratorul de medicină legală, care, după o cercetare sumară, având în vedere lăsarea întunericului, a procedat la ridicarea şi transportarea celor cinci cadavre la morga spitalului judeţean. Trei dintre cadavre , având arsuri pe tot corpul, erau situate grupat pe o distanţă între 4 şi 25 m, faţă de focarul incendiului. Unul purta îmbrăcăminte de pilot şi asupra sa s-a găsit un porhart cu mai multe documente de identitate pe numele de Tudor Nicolae, o legitimaţie de serviciu, una de acces general şi una de intrare la o bază de agrement pe numele gl.mr. Mihalea Velicu Iordan. Totodată, s-a găsit un bilet de avion pe numele Negrilă care pe verso avea înscrisul „acest bilet a fost folosit pentru legitimare de către gl. Nuţă Constantin”. Alte două cadavre se aflau în focarul incendiului, carbonizate. Cercetarea complexă s-a efectuat în zilele de 25, 26 şi 27 decembrie 1989 de o comisie prezidată de Budiaci Mircea, locţiitorul pentru zbor la Comandamentul Aviaţiei Militare. Constatările făcute cu această ocazie au fost consemnate într-un proces verbal al cărui conţinut este cunoscut, precum şi inventarul cu documentele, armamentul şi obiectele ridicate de la locul catastrofei. În timpul cercetării statice şi dinamice s-a stabilit că „în zona în care s-a produs impactul cu solul exista o plantaţie de vie pe spolieri de beton armat, pe un platou cu pantă dulce. Folosind direcţia de zbor a elicopterului, anterior, acesta a survolat pe distanţă de vedere, zone de relief concreţionate şi mai înalte, precum şi o reţea de înaltă tensiune. Primul spalier cu care a luat contact aparatul purta o dislocare de beton în partea superioară pe o lungime de 20 m. În continuare, pe o distanţă de 40 m şi o lăţime de 5 m, aracii şi sârmele de fixare a viei erau rupţi şi culcaţi la pământ. Urmează un drum de ţară lat de 3 m care traversează traiectul elicopterului în unghi de 750 şi pe care s-au identificat trei urme de înfundare în sol. În continuare, pe o distanţă de 50 m, continuă traiectul de deplasare a elicopterului cu spalieri rupţi pe o lăţime variabilă de 25-30 m. Pe acest traseu, au fost găsite multiple fragmente de pale de la elicea principală, partea de jos a jambelor, uşa cabină faţă stângă (largată), uşa cargou dreaptă etc.” Fragmente multiple din diferite părţi ale elicopterului s-au găsit împrăştiate pe o suprafaţa de 70-90 m. În focarul incendiului, printre altele, s-au găsit 25 tuburi de calibrul 12,7 mm cu capsele percutante şi nu s-au constatat urme de arderi ce ar fi provocate de revărsarea petrolului din rezervoare şi miros de petrol ars în zonă. Totodată, „la ridicarea epavei s-a găsit o parte de capitonaj format din straiuri suprapuse de ţesătura din fibră de sticlă folosit la izolarea rezervoarelor de combustibil ale elicopterului, ce poartă mai multe urme specifice proiectilelor trase. Pânza are o suprafaţă de aproximativ 40/40 cm şi are 8 găuri de proiectil cu diametrul variabil între 6 şi 12 mm. De asemenea, pe un carenaj de fibră de sticlă ce constituie partea superioară orizontală a tabloului de bord, s-au găsit patru găuri certe de proiectil cu diametrul între 10-14 mm. Carenajul are dimensiunea de 55/25 cm. Se apreciază că gloanţele au pătruns de jos în sus şi dinainte spre înapoi la un unghi de incidenţă de 75 grade.” Din rapoartele medico-legale rezultă că moartea membrilor echipajului, respectiv Tudor Nicolae, Motea Victor şi Galaftion Nicolae a fost violentă şi s-a datorat unor politraumatisme produse prin lovirea de corpuri dure în momentul căderii de la înălţime şi prin acţiunea flăcărilor în condiţiile unui accident aviatic. Referitor la celelalte două cadavre s-a concluzionat că „Examinarea s-a efectuat asupra unor rămăşiţe umane, constându-se carbonizarea totală cu dispariţia ţesuturilor moi, fragmentări şi desprinderi de membre, la unul din ele menţinându-se unele amănunte scheletice pe care s-a putut baza operaţiunea de identificare.” Identificarea celor două cadavre carbonizate s-a făcut pe bază de constatări tehnico-ştiinţifice executate de organe specializate şi pe recunoaşteri de bunuri şi obiecte personale găsite la locul accidentului, stabilindu-se în mod cert că aparţin foştilor generali Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu. Astfel, cadavrele carbonizate au grupa sanguină AB IV corespunzător grupei sanguine aparţinând fostului gl.lt. Nuţă Constantin şi, respectiv A II, identică celei avute de fostul gl.mr. Mihalea Velicu. Fragmentul osos reprezentând osul gros al braţului drept recoltat de la unul din cadavre aparţine lui Nuţă Constantin, identificarea fiind făcută prin compararea radiografiei căluşului format ca urmare a vindecării fracturii suferite de acesta în anul 1981 într-un accident de circulaţie şi radiografiile zonei de fractură efectuate imediat după accidentul menţionat. Lucrările dentare din metal galben existente pe maxilarele superior şi inferior, ridicate de la unui din cadavre aparţin gl. Nuţă Constantin. Fragmentul de părţi moi prelevat din regiunea umărului drept al unuia din cadavre conţine un lipom (masă de grăsime) care deforma regiunea respectiva, aşa cum avea gl. Mihalea Velicu. Verigheta din metal galben având în interior gravat „Nela 03 decembrie 1963” aparţine fostului gl. Mihalea Velicu. Ceasul de formă dreptunghiulară cu zale metalice aparţine de asemenea gl. Mihalea Velicu, fiind cumpărat în luna septembrie 1989 de la Moscova, cu prilejul unei vizite făcute în URSS. Pantoful de culoare neagră, tip papuc aparţine gl. Mihalea Velicu, fiind recunoscut de fostul său şef de cabinet. Cercetările pentru stabilirea cauzelor determinante ale evenimentului de zbor au fost întreprinse de procurori din Direcţia Procuraturilor Militare şi specialişti din Comandamentul Aviaţiei Militare care au concluzionat următoarele: - elicopterul IAR-330 nr.72 evolua la înălţime mică cu viteza de aproximativ 280 km/oră; - din datele cunoscute, se poate aprecia că elicopterul a fost lovit dintr-o singură direcţie – din faţă către înapoi – de la sol, de jos în sus, sub un unghi de incidenţă de aproximativ 75 grade. Proiectilele trase au afectat instalaţiile de combustibil, hidraulice şi de comandă ale elicopterului. Datorită gradului ridicat de distrugere a aparatului, nu se poate stabili cu certitudine care din cele 12 lovituri de proiectil identificate au putut provoca avarierea gravă şi respectiv căderea lui. Lovirea elicopterului de către proiectile a obligat elicopterul să aterizeze de urgenţă, pe timp de noapte, în teren necunoscut, impropriu manevrei, fapt ce a dus la distrugerea mecanică la impactul cu solul şi la incendierea acestuia. Din elementele cercetate, s-a desprins concluzia că a existat o explozie în aer, probabil aceasta a avut loc după impactul cu solul, apoi datorită incendiului, parte din muniţia de la bordul elicopterului a explodat. Având în vedere cantitatea de combustibil cu care a fost alimentat, viteza şi distanţa de zbor parcursă, în rezervoarele elicopterului se puteau găsi aproximativ 1000 litri în momentul impactului cu solul. Însă, trebuie avut în vedere că parte din proiectile au perforat rezervoarele de combustibil ceea ce a determinat diminuarea apreciabilă a cantităţii de 1000 litri combustibil (Adresa nr. S/AS 1855 din 12 decembrie 1991 a Comandamentului Aviaţiei Militare). Se mai apreciază că, din punct de vedere tehnic, avaria provocată de proiectilele trase nu a condus la căderea imediată a elicopterului. Din momentul lovirii aparatul a parcurs o distanţă de 18-20 km în timp de 4-5 minute. Datele care au determinat concluzia că asupra elicopterului s-a tras în zona localităţii Blandiana au fost cele rezultate din traiectul de zbor urmat şi de posibilităţile tehnice ale elicopterului de a continua zborul încă 4-5 minute din momentul avarierii. Această ultimă precizare, aşa cum este exprimată, nu este rezultanta coroborării constatărilor expertizei tehnice cu datele concrete ale cercetărilor efectuate pe traseul de zbor al elicopterului care confirmă faptul că asupra aparatului nu s-a executat foc de armă decât în zona bazinelor de apă potabilă şi U.M. 01033 D Alba Iulia, situate în partea de nord a municipiului Alba Iulia. Mai este afirmată de unii martori posibilitatea ca echipajul elicopterului să fi executat foc cu armamentul de bord spre sol, însă din cercetările efectuate nu rezultă acest lucru. Astfel, din cele relatate de şeful statului major al regimentului de elicoptere Sibiu, echipajul, potrivit misiunii primite „nu avea voie să execute nici un fel de altă misiune, decât de transport. Nici să riposteze la un eventual atac.” Faptul că, la locul accidentului au fost găsite 25 tuburi de cartuşe, calibrul 12,7 percutate, se explică prin aceea că, datorită urgenţei, la armare în sacul recuperator al mitralierei din partea stângă a elicopterului, au mai rămas 30 tuburi trase cu ocazia misiunii anterioare, aspect confirmat prin actul tehnic întocmit şi cele declarate de ofiţerul care a efectuat alimentarea cu muniţie. Analizând documentele de cercetare, constatare şi investigare, se desprinde concluzia că asupra elicopterului a executat foc santinela aflată în postul 2 de pază al U.M. 01033 D respectiv soldatul Stoica Ion, care, însă, în discuţiile purtate, nu recunoaşte acest fapt. Dacă se consideră necesar, organele judiciare interesate în acest caz, urmează să continue cercetările cu privire la militarul în cauză. Subliniem, însă, că acestuia nu i se poate reţine în sarcină vina, întrucât, încă din cursul dimineţii zilei de 23 decembrie 1989, se vehicula zvonul că unităţile militare vor fi atacate de elicoptere „teroriste”, în municipiul Alba Iulia se trăgea cu armament de diferite calibre, iar de la comandantul subunităţii se primise consemnul să se tragă fără somaţie în tot ce se apropie la 50 de metri de gard. De asemenea, trebuie avut în vedere că elicopterul zbura în condiţii din care nu se putea deduce că este propriu sau inamic. Apreciem că un factor favorizant al producerii acestui accident aerian îl constituie acela că cei angajaţi în conducerea şi coordonarea misiunii nu au stabilit un traseu fix de evoluţie al elicopterului, înştiinţarea tuturor unităţilor militare ce urmau a fi survolate de elicopter, iar comandantul aeronavei a zburat pe o rută deviată în zona municipiului Alba Iulia. Totodată, considerăm că, în mod greşit, i s-a ordonat pilotului să zboare pe timp de noapte fără lumini de semnalizare şi fără legătura radio în limita strictului necesar, deci fără posibilitatea de a fi identificat de la sol, mai ales că evenimentele din acea perioadă se precipitau şi, aşa cum am menţionat, se răspândise zvonul că unităţile militare sunt atacate de elicoptere inamice. Este la înţelegerea oricui că un elicopter fără lumini în teritoriu naţional poate fi considerat că are rele intenţii. - La baza întocmirii acestei lucrări au stat: - Dosarul nr.518/P/1989 al Direcţiei Procuraturilor Militare; - Raportul C.Av.M. nr.S/Av.999/05.04.1990; - Raportul C.Av.M. nr.S/Av.2029/05.07.90; - Documentarul C.Av.M. nr.S/109l/R/19.07.199l; - Jurnalul acţiunilor de luptă al R.58 el., anexă la documentul nr. S/Av. 1224/02.05.1991; - Adresa C.Av.M. nr.S/As 1855/12,12.1991, precum şi activitatea practică de investigare în teren desfăşurată de membrii comisiei. Urmeaza Volumul II si Plansele Nesecrete ale Anchetei Sursa: Ziaristi Online Cititi si: Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei”. Un ofiter de informatii rupe tacerea. RAPORT PRIVIND ACŢIUNILE DESFĂŞURATE ÎN REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989 (I) » Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (II). ROLUL ŞI INFLUENŢA MASS-MEDIEI INTERNAŢIONALE ÎN DECLANŞAREA ŞI DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR DIN 1989 » RAPORT: TOKES SI TIMIŞOARA – ORAŞUL DECLANŞĂRII EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (III). » RAPORT: Dezastrul, diversiunea, teroristii si crimele din Bucuresti in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (IV) » RAPORT SRI, MAI, SENAT: Crimele din Cluj Napoca in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (V) FOTO/DOC RAPORT: Crimele din Sibiu in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (VI) RAPORT. Evenimentele din decembrie 1989 la nivel national. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (VII) »

Related Posts

RAPORT: Dezastrul, diversiunea, teroristii si crimele din Bucuresti in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (IV)

RAPORT. Evenimentele din decembrie 1989 la nivel national. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (VII)

RAPORT: TOKES SI TIMIŞOARA – ORAŞUL DECLANŞĂRII EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (III).

Marturia unui conjurat: Magureanu si Iliescu au decis executia lui Ceausescu in 1985. EXCLUSIV INFO/FOTO/VIDEO - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/08/raport-diversiunea-psihologica-dezinformarea-actiunile-kgb-si-gru-si-ale-spionajului-maghiar-teroristii-executia-lui-ceausescu-si-moartea-generalului-nuta-viii/#sthash.PonMqSPu.dpuf






(Aïphouncinqué depuis chez moi :-) Ichthus.png

Part of the Semantic Web

0042.JPEG

' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' '


Autorul

COPYRIGHT-UL ACESTUI ARTICOL

COPY-NAN.jpg

Toate drepturile rezervate ! Toate drepturile acestei publicații aparțin oriunde, întotdeauna, în mod exclusiv, D-nei Georgiana Iosefina Halacec-Waniek și urmașilor noștri legali și desemnați în mod specific, AAAT (All Rights Reserved Anywhere, Forever, at All Times) !

Mereu același...

NOTE

Aici nu sunt note în articol.

Ichthus.png

REFERINȚE (ENDNOTE)

Nici referințe, altele decât cele din paginile Georgipediei la care trimite acest articol, nu sunt aici.

Ichthus.png

DESPRE AUTOR

0041.JPEG

Autorul este mereu același, marele anonim din deal și din vale... Scriem la fel cu el, ca să dăinuie Facerea în Grădina Maicii Domnului, în Veacul Vecilor, de-a pururea și-o zi, ca iubirea noastră, IUBI !

Categoriile Georgipediei