1989 Decembrie 8

From Iosefina
Jump to: navigation, search
By writing here in the ENIO spirit, and thus becoming Georgipedians, young Wallachians, like these ones right here, be they Vlachs, Plakians, Velascans, Blackis, Plsagians, all in their traditional Pelasgian "popular" costumes, make sure that we continuously enrich the Pelasgian, proto-Romanian Heritage (PPRH).


TITL (xyzw-ARTG)

Chrismon.png 0043.JPEG

VIII Dezinformarea

8. UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND DEZINFORMAREA ŞI DIVERSIUNEA PSIHOLOGICĂ ŞI RADIOELECTRONICĂ (Material preluat, în parte, de la comisia din prima legislatură, din raportul personal al senatorului Sergiu Nicolaescu şi completat în legislaţia II-a de semnatarii acestui raport) În desfăşurarea evenimentelor revoluţionare din decembrie 1989 un loc aparte l-au ocupat acţiunile de dezinformare şi diversiune psihologică şi radioelectronică executate de forţe necunoscute, acţiuni ce s-au caracterizat prin folosirea unei game largi, variate de metode şi procedee moderne pentru realizarea dezinformării, diversiunii şi bruiajului, precum şi prin utilizarea pe scară largă a unor tehnici şi mijloace specifice. Astfel de acţiuni intră în sfera de cuprindere a războiului psihologic şi a războiului electronic, reprezentând domenii importante de manifestare în războiul modern. Analiştii militari denumesc aceste domenii ale luptei armate, ca „război special” sau „război curat”. La modul general, războiul psihologic reprezintă totalitatea acţiunilor, întreprinse şi a mijloacelor utilizate în scopul zdruncinării moralului armatei şi populaţiei părţii adverse. În acest context, forţele şi mijloacele unui astfel de război sunt propaganda realizată prin radio, televiziune, presă (manifeste), zvonuri, dezinformare; armele speciale cu efecte psihologice, şi psihotronice. Dezinformarea s-a dovedit întotdeauna a fi o puternică pârghie de acţionare psihologică, de dirijare a opiniilor şi ideilor, a stărilor sufleteşti şi a comportamentelor umane. După opinia specialiştilor nu se poate demonstra existenţa măcar a unui singur conflict politic, social, economic sau militar care să nu fi făcut apel la propagandă în, mod deschis sau pe ascuns, la intoxicarea sau la tentative de influenţare a moralului şi deciziilor adversarului prin înşelăciune. amăgire ,diversiune sau intimidare. În oricare din variantele de definire a conceptului de dezinformare ca acţiune de informare eronată în scopul inducerii în eroare ca formă psihologică a subversiunii ce vizează destabilizarea, dar care încearcă să treacă neobservată, ca armă sau stare psihică destinată să modifice cunoaşterea obiectivă a realităţii, dezinformarea acţionează profesional şi sistematic, având la bază un plan stabilit cu minuţiozitate şi adaptat permanent scopurilor şi etapei la care se referă. O definiţie mai ampla a dezinformării este dată de Henri Pierre CATHALA în lucrarea sa „Epoca dezinformări” (ediţie 1986), definiţie ce o considerăm ca edificatoare în contextul raportului de faţă. „Dezinformarea reprezintă ansamblul procedeelor dialectice puse în joc în mod intenţionat pentru a reuşi manipularea perfidă a persoanelor, grupurilor sau a întregii societăţi, în scopul de a le devia conduitele politice, de a le domina gândirea sau chiar de a le subjuga. Presupune disimularea surselor şi scopurilor reale, precum şi intenţia de a le face rău, printr-o reprezentare deformată sau printr-o interpretare tendenţioasă a realităţii. Este o formă de agresiune care caută să treacă neobservată. Se înscrie în rândul acţiunilor psihologice de subversiune”. Într-o formulare acceptată de majoritatea specialiştilor în domeniu, la care vă rog să reflectaţi, este că diversiunea înseamnă încercarea de a schimba cursul unei acţiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intenţiile, gândurile sau planurile cuiva, iar în domeniul militar poale fi socotită ca o acţiune astfel dusă încât să-l inducă în eroare pe inamic asupra intenţiilor reale de luptă. Acţiunile de dezinformare nu pot fi precis delimitate de acţiunile de diversiune dimpotrivă, acestea se întrepătrund şi se completează reciproc, având în vedere şi relativa comunitate a scopurilor (îndeosebi inducerea în eroare), a formelor şi mijloacelor specifice războiului psihologic în general, dar care în mod concret, particular, în funcţie de scopul urmărit se pot manifesta de sine stătător. Se poate aprecia că acţiunile de diversiune se desfăşoară în cadrul planului de dezinformare, marcând sau concretizând, ca fiind „autentice” unele acţiuni de dezinformare. Într-un astfel de raport de complementaritate, eficienţa acţiunilor de război psihologic este maximă. Am putea rezuma spunând că războiul psihologic are ca scop: a) Să-i înşele şi să-i adoarmă pe ireductibilii neutri; b) Să-i dezbine la fiecare pas şi fiecare moment, să-i dezarticuleze, izoleze, terorizeze, să-i defăimeze, să-i persecute şi să-i blocheze pe adversari; c) Să influenţeze punctele cheie ale imensei maşini care este societatea.” Referitor la războiul electronic care presupune lupta cu mijloacele radioelctronice ale adversarului, din experienţa conflictelor militare moderne a rezultat că printr-o planificare judicioasă şi execuţie cu forţe şi mijloace specializate, acţiunile de război electronic devansează acţiunile militare propriu-zise şi constituie aşa-numita „lovitură radioelectronică” ce permite depistarea şi paralizarea conducerii trupelor şi armamentului adversarului. În aceste condiţii, doctrinele militare moderne atribuie războiului electronic un rol deosebit de important, uneori decisiv în obţinerea succesului celorlalte categorii de forţe şi arme angajate în luptă. Exemplul cel mai concludent şi de dată recentă îl constituie războiul din Golful Persic, în cadrul căruia forţele multinaţionale şi-au asigurat succesul operaţiilor aeriene, navale şi terestre prin executarea, în primul rând, a măsurilor de sprijin electronic şi a contramăsurilor electronice (ca elemente componente ale războiului electronic), deci înaintea angajării în operaţiile respective a armelor convenţionale în cadrul acţiunilor de război electronic, diversiunii radioelectronice îi revine un rol deosebit de important. Dezinformarea şi diversiunea psihologică sunt arme social-politice care nu întotdeauna duc la un conflict major. Efectele războiului electronic şi al diversiunii radioelectronice sunt necesare şi premerg unor acţiuni militare. Conform conceptului THE AIRLAND BATTLLE 2000 (Bătăliei aero-terestre 2000) întotdeauna vor fi urmate în ordine de războiul aerian, desanturi aeriene sau navale de trupe şi război terestru, prin trecerea frontierelor de către forţele atacatoare. În timpul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, asupra ţării s-a declanşat această categorie de război, combinată cu acţiuni de război psihologic şi de diversiune armată şi terestră. Prezentul raport îşi propune să prezinte pe baza datelor existente, principalele aspecte ce au rezultat din analiza acţiunilor de dezinformare şi diversiune psihologică şi radioelectronică ce au avut loc, în Decembrie 1989 în ţara noastră. Aceste aspecte se pot grupa în două categorii importante: transmiterea pe toate canalele posibile, inclusiv telefonice ale armatei a unor date şi informaţii cu conţinut fals, în scop de dezinformare, precum şi imixtiuni în comunicaţiile telefonice şi reţelele radio-militare, în scop de diversiune, executarea diversiunii radioelectronice în sistemele apărării antiaeriene a teritoriului, aviaţiei şi marinei militare prin crearea bruiajului de radiolocaţie, de imitare a ţintelor aeriene în scopul complicării situaţiei aeriene generale, îngreunării luării deciziilor şi declanşării acţiunilor de luptă asupra unor ţinte aeriene false sau altor aparate de zbor (proprii sau neidentificate), aflate în spaţiul aerian al României. În condiţiile interne şi internaţionale cunoscute, în care s-a desfăşurat Revoluţia din decembrie 1989, forţele ostile acesteia au anticipat, probabil, amploarea şi caracterul ireversibil al transformărilor structurale, radicale ce ar urma după victoria revoluţiei şi au desfăşurat o serie de acţiuni pe frontul războiului psihologic si radioelectronic, cu scopul evident de a crea derută, erori, confuzie şi indecizie în cadrul forţelor luptătoare, precum şi neîncredere şi panică în rândul populaţiei. Toate acestea favorizând o intervenţie militară a Pactului de la Varşovia, dacă acest lucru ar fi fost necesar. Trebuie să facem o precizare: acest capitol nu are ca scop şi nici nu ar putea elimina momentele de panică care au permis erori ce au dus la pierderi de vieţi omeneşti şi materiale şi care sunt rezultatul unor psihoze create nu întotdeauna de elemente străine. Amploarea acţiunilor organizate şi desfăşurate pe timpul revoluţiei, precum şi efectele obţinute conduc la aprecierea certă că au existat planuri pregătite din timp, bine concepute şi puse în aplicare pe rând sau concomitent. Pentru materializarea măsurilor preconizate s-au folosit comunicaţiile mass-media, îndeosebi televiziunea, precum şi căile telefonice şi radio în funcţiune, inclusiv cele aparţinând Ministerelor Apărării Naţionale şi de Interne. Astfel, ţara s-a confruntat cu o situaţie deosebit de complexă, fiind obligată să facă faţă unei confruntări fără precedent şi să contracareze mai mulţi adversari fără identitate declarată. Cine pot fi presupuşii organizatori: - Organele specializate ale securităţii ce asigurau protecţia dictatorului şi a conducerii superioare de partid şi de stat, care în logica existenţei lor, trebuia să aibă asemenea planuri şi care în mod normal puteau să le pună în aplicare; - Serviciile de spionaj (informaţii) sovietice sau ale vecinilor din Tratatul de la Varşovia cu sprijin tehnic şi logistic şi a unor state occidentale. Care erau prezumtivele forţe ce puteau pune în aplicare aceste planuri: - Specialiştii serviciilor speciale, foste cadre, bărbaţi şi femei, simpatizanţi, cooptate în sistem cu mult timp înainte de aplicarea acestora; - Forţe specializate aparţinând URSS-ului, Ungariei sau a altor state vecine, interesate în România, specialişti pătrunşi fraudulos în ţară, turişti, cetăţeni trimişi sub diferite acoperiri, transfugi reîntorşi, etc. - Susţinători fanatici ai regimului ceauşist şi ai sistemului comunist în special după 22 decembrie 1989; - Participarea benevolă sau accidentală a unor cetăţeni români, activişti de partid, pensionari M.I. şi M.Ap.N., informatori legaţi de regimul ceauşist sau comunist prin diferite avantaje, de care beneficiau; - Anumiţi cetăţeni români de altă etnie, cooptaţi în sistem şi care urmăreau destabilizarea ţării şi specularea acestui fapt pe plan politic internaţional.

8.l. Cu privire la acţiunile de dezinformare şi diversiune psihologică desfăşurate în perioada evenimentelor din Decembrie 1989 Pe timpul acţiunilor armatei în sprijinul revoluţiei, deci după 22 decembrie 1989 în cadrul Marelui Stat Major din Ministerul Apărării Naţionale a fost organizat un serviciu operativ cu scopul de a realiza o legătură permanentă între armată şi populaţia participantă la revoluţie. Acest serviciu a funcţionat permanent începând cu ziua de 23 decembrie 1989 până la sfârşitul lunii ianuarie 1990. Numerele de apel ale telefoanelor de oraş pentru primirea informaţiilor la serviciul operativ au fost făcute public prin radio şi televiziune, fiind singurele telefoane cu caracter unic, celelalte telefoane ce aparţineau M.Ap.N -ului. erau trecute la „a nu se informa, secret”. În perioada cât a funcţionat serviciul operativ, populaţia din Bucureşti şi din întreaga ţară a furnizat un mare număr de informaţii, ceea ce a demonstrat încrederea acesteia în armată, dar a oferit şi condiţii pentru executarea unei vaste dezinformări. Spre exemplu, numai în ziua de 24 decembrie 1989 s-au recepţionat prin telefon peste 800 de informaţii. După analizarea veridicităţii lor, în scopul luării unor măsuri oportune şi eficiente s-a constatat că aproximativ 50% din ele aveau un conţinut fals, având amprenta vizibilă a zvonurilor şi dezinformării, deci elemente ale războiului psihologic. Pe categorii de informaţii false, acestea se refereau, în principal, la: - exagerarea numărului teroriştilor care urmau să atace anumite obiective; - existenţa unor tabere de terorişti internaţionali de origine străină care se antrenau pe teritoriul ţarii; - existenţa şi folosirea de către terorişti a numeroase tuneluri, bunkere şi depozite subterane, îndeosebi în municipiul Bucureşti; - pregătirea unui atac chimic care urma să fie declanşat în zilele de 25 şi 26 decembrie 1989, prin distrugerea unor depozite cu materiale toxice din capitala; - încercările de a infecta apa în diferite oraşe şi în unele cartiere ale capitalei, distrugerea barajelor din zona lacurilor de acumulare, a surselor de apă potabilă şi a instalaţiilor de purificare; - provocarea exploziei la reactorul atomic de la Măgurele; - minarea mai multor edificii din diverse oraşe şi din Bucureşti, care urmau a fi distruse. Referitor la natura şi amploarea acţiunilor de dezinformare şi diversiune ce au avut loc în diferite zone din ţară, corespunzător scopurilor urmărite de elementele ostile revoluţiei şi ţării, prezentăm, în continuare, câteva cazuri. Mai întâi, în judeţele Brăila şi Caraş-Severin, situate în estul şi vestul ţării şi alese nu întâmplător. Din INFORMAREA-SINTEZĂ rezultată în urma anchetei de presă a redacţiei ziarului „Armata României” privind evenimentele din decembrie 1989 în garnizoana Brăila, în care principalele surse de informaţii au fost jurnalele acţiunilor de luptă ale unităţilor, datele rezultate din întâlnirile cu membrii filialei locale a Asociaţiei Răniţilor şi Urmaşilor celor Decedaţi în Revoluţie, relatările persoanelor intervievate (peste 110 persoane din armată şi din gărzile patriotice, precum şi aproximativ30 de cetăţeni civili), precum şi articolele din presa locală, reţinem următoarele: „În garnizoana Brăila, atmosfera de teamă, derută şi panică în rândul militarilor şi al populaţiei a fost accentuată printr-o imensă acţiune de dezinformare, prin transmiterea în reţelele telefonice directe ale comandanţilor a unor informaţii false, alarmante, cum ar fi: la nord de Galaţi a fost debarcat desant din elicoptere; la maternitate gravidele sunt spintecate, copiii sunt otrăviţi şi medicii împuşcaţi; cineva încearcă să otrăvească bazinele de apă de la staţia de filtrare; aruncarea în aer a secţiilor de producere a oxigenului de la „Laminorul” şi altele. Unele au fost verificate pe loc, telefonic, neconfirmându-se, evident, altele au necesitat deplasarea unor forţe la faţa locului, alt prilej de derută şi confuzii, soldate chiar cu pierderi de vieţi omeneşti. Uneori, când provocatorii aflau, prin sistemul de interceptare al legăturilor şi prin observare, despre deplasarea vreunei subunităţi spre un obiectiv era prezentată pazei acestuia drept grup de terorişti. Aşa s-au petrecut accidentele tragice la sediul Consiliului Judeţean al F.S.N. – n.n. şi la statuia caporalului Muşat. Se apreciază că fabricanţii de zvonuri erau tot autohtoni, deoarece numai cineva din interior putea cunoaşte atât de bine sistemul de transmisiuni al armatei şi al gărzilor patriotice. Obiectivele vizate cu precădere au fost comandamentul diviziei, sediul consiliului (unde se afla proaspătul organ de conducere constituit), depozitele de muniţii şi unităţile militare cu mare putere de foc, în special cele de artilerie: Acestea constituiau coloana vertebrală a sistemului local de organizare şi coordonare a întregii activităţi militare, economice şi politice, precum şi de apărare din zonă. Paralizarea lui ar fi dus la un haos de nedescris în această parte a ţării, dacă ţinem seama numai de faptul, deloc minor, că divizia are unităţi subordonate pe raza a câtorva judeţe învecinate. Din acest motiv, însuşi municipiul Brăila s-a înscris pe lista priorităţilor acţiunilor de provocare, ca de altfel, majoritatea garnizoanelor importante din ţară. O particularitate a focului îndreptat împotriva unităţilor militare a fost creşterea intensităţii acestuia asupra ieşirilor din cazărmi, atunci când se transmiteau ordine de adunare a cadrelor de răspundere din unităţi la comandamentul diviziei. Probabil, erau interceptate convorbirile telefonice ale unităţilor militare. De altfel, măsurătorile efectuate de transmisionişti la masa de probe au confirmat acest lucru. Este greu de presupus că străinii puteau să o facă, deoarece ar fi fost mai dificilă introducerea în ţară a aparaturii necesare. Cu toate că în perioada 23-30 decembrie 1989 s-au înregistrat 43 morţi şi 97 răniţi din rândul militarilor şi persoanelor civile nu s-a urmărit producerea de pierderi (Brăila ar fi înregistrat mii de victime dacă s-ar fi tras cu aceasta intenţie), ci dezorganizarea conducerii, stânjenirea aprovizionării şi manevrei unităţilor militare, provocarea şi dispersarea lor, crearea senzaţiei de război civil, pentru a motiva şi facilita probabil „ajutorul militar străin”, prevăzut, după cum se pare, într-un plan, bineînţeles, elaborat din timp. Acest scop reiese şi din stenograma convorbirilor interceptate de către transmisioniştii diviziei în noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989 la o staţie portativă, care a fost reţinută de la un fost cadru de miliţie predat armatei ca suspect. „Să-i dăm de lucru TAB- ului…” comunică sau ordonă unul dintre corespondenţi. (Dosar Comisie, nr.înreg.505/92) Unele acţiuni de dezinformare şi diversiune ce au avut loc în judeţul Caraş-Severin sunt prezentate în documentarul existent la Direcţia Procuraturilor Militare (nr.înreg.144/92), din care reţinem pe cele mai semnificative: „În judeţul Caraş-Severin şi în special în municipiul Reşiţa acţiunile de dezinformare-diversiune au început în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 şi s-au intensificat în perioada următoare. În după amiaza zilei de 23 decembrie, către orele 1400, în oraş a fost organizată o diversiune în care au fost angajate trei salvări neidentificate. Acestea au circulat pe bulevardul din cartierul Lunca Bîrzavei, iar şoferii şi însoţitorii lor au difuzat zvonul că din direcţia oraşului Bocşa se îndreaptă o coloană de blindate cu terorişti, însoţită şi de elicoptere. Despre această coloană s-a informat telefonic C.F.S.N. Centrul Militar Judeţean şi organul de miliţie judeţean. Făcându-se o verificare a traseului respectiv, zvonul a fost infirmat. De asemenea, pe 23 decembrie 1989, în jurul orelor 1600, către aceiaşi destinaţie s-a lansat zvonul că din direcţia Bocşa se îndreaptă spre Reşiţa 7-8 autoturisme LADA cu numere de înmatriculare sovietice. Concomitent, în gama undelor ultrascurte au apărut convorbiri în limba rusă care au blocat unele canale. Gradul de „veridicitate” a informaţiilor a crescut în timp foarte scurt prin obţinerea unor „date” care „confirmau” că într-adevăr spre Reşiţa se îndreptau maşini cu numere de înmatriculare sovietice. În plus, informaţia iniţiala (falsă) a fost dublată cu o alta care anunţa că această coloana a „forţat” baricada realizată la o trecere de cale ferată, unde un tren este blocat şi călătorii sunt luaţi ostatici. Cel care a transmis această a doua informaţie s-a recomandat ca fiind şeful unui canton C.F. din zona respectivă. Ulterior, la verificare a rezultat că şeful cantonului nu a transmis această informaţie. După cca. 15 minute, un cetăţean care s-a recomandat luptător din gărzile patriotice a telefonat la Centrul Militar comunicând că au mai fost reţinuţi prin luptă 9 terorişti ce se deplasau cu autoturisme sovietice la Depozitul PECO şi a cerut forţe militare pentru transportul lor. Verificând prin telefon la depozit şi prin gărzile patriotice, informaţiile nu s-au confirmat, iar respectivul cetăţean nu a fost identificat. Măsurile de verificare luate au prevenit un măcel, deoarece într-adevăr trei autoturisme cu turişti sovietici, venind din Iugoslavia, încercau să se deplaseze spre ţara. Având în vedere subiectul acestei dezinformări s-a presupus că sursa se afla în fostul Inspectorat Judeţean al M.I. Această presupunere are la bază faptul că acesta era singurul organ care putea cunoaşte situaţia străinilor intraţi în ţară, precum şi posibilitatea de a cunoaşte deplasarea lor în judeţ. La căderea întunericului, pe 23 decembrie 1989, a fost organizată o acţiune cu un grad mare de pericol pentru mai multe persoane nevinovate, la care au fost implicate cinci autosalvări ale staţiei de salvare a spitalului judeţean. O persoană ce nu a putut fi identificată, îmbrăcată în costum de vară, foarte şifonat, aparţinând gărzilor patriotice a anunţat staţia de salvare că la Liceul Industrial nr. 2 (din vecinătatea centrului militar şi sediului fostelor organe de miliţie şi securitate) sunt mai mulţi morţi şi răniţi şi că este nevoie de intervenţia salvărilor Cinci salvări cu personalul specializat şi un subofiţer de miliţie, care se afla în paza staţiei de salvare, s-au deplasat în acel loc. În faţa liceului, în stradă, salvările au fost întâmpinate de un cetăţean cu un autoturism ARO, care i-a anunţat ca nu aici sunt răniţii, ci la U.M. 01929, sus pe deal. Autoturismul ARO, încadrat de autosalvaăi a condus coloana la unitatea militară. În timp ce deplasau către unitate, la centrul militar şi U.M. 01929 s-a anunţat telefonic că cinci salvări în care sunt terorişti vor ataca unitatea. Verificând la staţia de salvare, s-a confirmat că sunt salvările spitalului şi că nu este vorba de terorişti. Nu a mai fost însă posibil ca unitatea să fie anunţată în timp oportun. În apropierea unităţii autoturismul ARO a ieşit din coloană şi s-a deplasat în viteză spre oraş (nu a putut fi identificat ulterior), iar asupra autosalvărilor s-a deschis focul, fiind rănite două persoane. Se evidenţiază faptul că din ARO s-a efectuat foc de armă iniţial, ceea ce a determinai pe luptătorii unităţii să deschidă focul. Aşa spun declaraţiile care nu mai pot fi verificate. Se apreciază că între prima şi a doua acţiune cu autosalvările a fost o strânsă legătură. Faptul că cele trei autosalvări care au acţionat în timpul zilei nu au fost identificate şi nu au aparţineau staţiei de salvare (populaţia spunea doar că erau trei autosalvări noi tip DACIA) a creat condiţii favorabile ca cea de-a doua acţiune petrecută pe timpul nopţii să se soldeze cu răniţi deoarece devenea „evident” că acestea au ca obiectiv un atac asupra unităţii. În după-amiaza zilei de 24 decembrie 1989, în jurul orelor 1600, în timp ce comandantul centrului militar (şi comandantul garnizoanei Reşiţa) era plecat pentru aducerea blindatelor trimise în sprijin de U.M. 01172 Caransebeş, pe diferite canale, la Centrul Militar, C.F.S.N., la domiciliul unor cadre şi la unele întreprinderi s-a transmis informaţia că „acesta a furat o blindată şi împreună cu alte forţe a trecut la terorişti, urmând să atace oraşul”. Această informaţie falsă a fost transmisă şi la familia comandantului ca provenind de la unul din terorişti, afirmând: „soţul nu vă poate da acum telefon, dar staţi liniştită, este de partea noastră şi va lovi puternic în toţi cei care nu vor să stea liniştiţi”. S-a urmărit şi reuşit, pentru scurt timp, să se creeze în oraş o situaţie de nesiguranţă şi neîncredere faţă de armată. Acest zvon a fost infirmat imediat după întoarcerea ofiţerului din dispozitivul U.M. 01929 Reşiţa unde amplasase blindatele primite. În această perioadă au mai fost primite şi alte informaţii cu rol de dezinformare, dintre care exemplificam următoarele; - la aproximativ 200-300 m de fabrica de oxigen au aterizat 1-2 elicoptere, din care au coborât un număr de persoane cu intenţia de a arunca în aer fabrica (aceasta prezenta un mare pericol pentru municipiul Reşiţa). Ulterior, în zona fabricii s-au tras focuri izolate de armă, ceea ce a dus la creşterea gradului de „veridicitate” a informaţiei; - în zona barajului de la Valiug (15 km N-V Reşiţa) au fost semnalate persoane necunoscute cu intenţia posibilă de a distruge barajul; - releul TV de pe Muntele Semenic şi cel de pe Dealul Cioara (2 km Reşiţa) sunt în pericol de a fi distruse. Referitor la releul de pe Semenic s-au primit două telefoane de la personalul acestuia prin care comunicau că au fost informaţi telefonic de persoane neidentificate precum că grupuri de terorişti (pe jos şi cu un elicopter) se îndreaptă spre locul respectiv pentru a ocupa releul; - Centrul militar judeţean a fost ocupat şi incendiat, iar comandantul este ucis. Această informaţie a fost transmisă la cabinetul ministrului apărării naţionale în dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989, în jurul orei 0400. În această perioadă, până spre orele 0800 legătura telefonică operativă a fost întreruptă, ceea ce nu a permis ministrului să verifice informaţia. Verificarea s-a făcut în jurul orei 0830; - se preconizează un atac terorist asupra spitalului judeţean, vizând în mod deosebit maternitatea. La scurt timp în zona spitalului, de pe dealul învecinat s-au tras focuri de armă în direcţia acestuia. Este de menţionat şi faptul că de foarte multe ori telefoanele centrului militar rămâneau fără ton şi era imposibil de a se lua legătura în exterior, însă în aceasta stare (fără ton) erau sunaţi din exterior pentru a primi informaţii ca cele relatate mai sus.”(Din raportul comandantului C.M.J. Caraş-Severin nr. A/629/91) În afara celor prezentate, acţiuni de dezinformare (diversiune) au fost semnalate şi la nivelul fostelor securităţi judeţene. Fără a comenta materialele transmise comisiei (sub formă de NOTE) de către Serviciul Român de Informaţii, prezentam următoarele cazuri; 1. „Securitatea Judeţeană Arad a făcut obiectul unor acţiuni concrete de dezinformare concretizate în apeluri telefonice anonime prin care se semnalau puncte, zone, blocuri ori instituţii din oraş de unde, chipurile, elemente teroriste deschid foc asupra populaţiei paşnice. De precizat că aceste apeluri veneau din partea a două persoane, un bărbat şi o femeie, care alternativ sunau la postul telefonic de la ofiţerul de serviciu. După primele verificări în teren cu ajutorul echipelor mixte formate din ofiţeri de securitate, cadre M.Ap.N. şi de politie, s-a putut trage concluzia că este de fapt vorba de o diversiune menită să atragă cadrele fostei securităţi în aşa zise acţiuni teroriste.(…) În această perioadă la biroul ofiţerului de securitate din oraşul Sebeş s-au primit mesaje telefonice din care rezulta că în zonă staţiei montane meteo Moneasa s-ar afla vorbitori de limba arabă dotaţi cu staţii de emisie-recepţie care aşteaptă apariţia unor elicoptere în zonă în scop de intervenţie teroristă. Verificările întreprinse de trupe M.Ap.N. ale U.M. din INEU au dus la concluzia că semnalarea era falsă. De precizat că asemenea semnale, care ulterior s-au dovedii a fi false au fost interceptate şi de staţiile radio ale Poliţiei Judeţene Arad. De regulă, aceste semnale evidenţiau prezenţa unor elemente aşa-zise teroriste în punctele vulnerabile ale oraşului, îndeosebi Aeroport şi Uzina de apă. Menţionăm în final că toate semnalările anonime recepţionate la sediul fostei Securităţi s-au dovedit a fi false, lucru rezultat în urma verificărilor interne efectuate de echipele mixte constituite în acest sens”.(Dosar S.R.I- nr.înreg. 314568/2307/1991, fila 3). 2. „Cu prilejul evenimentelor desfăşurate în luna decembrie 1989, la nivelul fostei Securităţi Judeţene Argeş au avut loc o serie de dezinformări, astfel: în ziua de 22 decembrie 1989, orele 1830-1930, prin Dispeceratul Politiei Judeţene, s-a primit de la autorităţile locale recent constituite, un mesaj că fostul dictator ar fi apărut în zona Depoului C.F.R. Piteşti într-un autoturism ARO de culoare roşie, însoţit de generalul Neagoe şi se îndreaptă spre o direcţie necunoscută, cel mai probabil pe ruta Drăganu-Rm. Vâlcea Situaţia a fost de natură să amplifice teama şi confuzia, discutându-se că în zona autostrăzii Bucureşti-Piteşti şi a Combinatului Petrochimic s-ar afla ascunzători subterane bine amenajate; în tot cursul zilei de 23 decembrie 1989, precum şi în ziua următoare, ofiţerii de serviciu de la fosta Securitate Judeţeană au primit de la lt.col. Popescu (şeful U.M. 01864 Gruiu mai multe apeluri telefonice prin care se semnala prezenţa în zona municipiului Piteşti a unei formaţii de 46 elicoptere dispuse în formă de „U” fiind înconjurat (oraşul Piteşti – n.n.). La solicitarea unor detalii, cel în cauză a „precizat” că iniţial acestea au staţionat într-o zonă necunoscută la sol, apoi, la lăsarea întunericului, s-au ridicat şi s-au pus în mişcare cu viteze mult superioare, ceea ce le făceau să creadă că ar fi vorba de tipuri noi de elicoptere, necunoscute până atunci. La un moment dat tot din surse militare, s-a aflat că elicopterele, care ar fi avut la bord terorişti, se pregătesc să atace Combinatul Petrochimic Piteşti. Pentru verificarea acestei situaţii şi eventual, dispunerea unor măsuri de pază în obiectivul respectiv s-au deplasat mai multe cadre de la fostele organe de miliţie şi securitate şi un A.B.I. cu echipaj de la plutonul de intervenţie antiteroristă care au rămas în zonă până în jurul orelor 0400 Deoarece zvonul s-a proliferat şi în rândul populaţia civile teama şi spaima au crescut la cote deosebite, iar numeroase familii s-au refugiat îndeosebi în zonele Câmpulung şi Curtea de Argeş. (…); în ziua de 24 decembrie 1989, când apelurile U.M. 01864 Gruiu, legate de prezenţa unor elicoptere în judeţul Argeş au continuat, din aceeaşi sursă s-a aflat că unul din aparate ar fi aterizat (sau ar fi fost doborât) pe raza comunei Muşeteşti, faptul neconfirmându-se. În aceeaşi dată, în jurul orelor 1300 s-a primit o informaţie de către ofiţerul de serviciu (apel telefonic anonim) că bazinele de apă potabila ale municipiului ar fi fost otrăvite prin introducerea de cianura de sodiu, sustrasă din Combinatul Petrochimc Piteşti. Informaţia s-a dovedit falsă, dar a creat teamă deosebită şi chiar spaimă în rândul populaţiei civile, care a aflat acest lucru, fără a se cunoaşte sursa zvonului; în ziua de 25 decembrie 1989. în jurul orelor 1800 autorităţile puterii locale au comunicat dispeceratului judeţean al politiei că terorişti înarmaţi ar fi deschis foc la Spitalul judeţean (mai mulţi martori au afirmat că au auzit împuşcături în apropiere) şi ar fi ocupat parterul şi etajul terorizând bolnavii. La faţa locului s-a deplasat plutonul de intervenţie antiterorista, însoţit de cadre ale M.Ap.N. din şcolile de ofiţeri şi subofiţeri ale garnizoanei Piteşti. (…) În această perioadă s-au vehiculat numeroase zvonuri sau primit apeluri telefonice sau semnalări personale (multe chiar de la cei care în acele zile îşi asumaseră responsabilităţi pe plan local) privind existenţa unor terorişti străini (arabi, italieni, unguri) şi prezenţa lor pe străzi, pe acoperişurile blocurilor din diferite cartiere, în maşini care refuzau să oprească, la hoteluri etc. (…). Verificările efectuate nu au confirmat existenta unor terorişti, fiind vorba de studenţi străini de la Institutul de Învăţământ Superior Piteşti sau de turişti care nu s-au implicat în evenimente”. (NOTA – Dosar S.R.I., nr.înreg 3l4568/2307/1991, fila 4). 3. „La nivelul fostei Securităţi Judeţene Bacău nu au existat acţiuni de dezinformare, până la declanşarea Revoluţiei din 22 Decembrie 1989. După această dată respectiv între 22-25 decembrie s-au primit unele mesaje care au fost interpretate ulterior fie ca zvonuri, fie ca acţiuni de dezinformare: astfel, în noaptea de 22 decembrie, conducerea unităţii a fost înştiinţată că pe Aeroportul din Bacău urmează să aterizeze două elicoptere sovietice pe motiv că au nevoie de o completare a rezervei de carburanţi, menţionându-se că aparatele se aflau în zbor pe ruta Suceava-Bucureşti. Ştirea a stârnit îngrijorare şi a precipitat cadrele cu misiuni de pază şi apărare a aeroportului din componenţa fostei Securităţi şi Miliţii. Din verificările întreprinse ulterior rezultă că această situaţie a fost comunicată de către colonelul Buzdugan, comandantul unităţii de aviaţie, unitate situată în vecinătatea aeroportului; tot în perioada menţionată, unele cadre de securitate au fost înştiinţate în miez de noapte că în zona comunei Răcăciuni pe şoseaua Adjud – Bacău, se deplasează spre reşedinţa judeţului o coloana de circa 18-20 vehicule militare, cu tehnică de luptă care „deschid focul din mers pe ambele flancuri”. Ştirea a fost raportata de lt.col. Ghiuţă de la U.M. 01184 Bacău care făcea parte din grupa operative a M.Ap.N. instituită la sediul fostei securităţi. Fiind verificată operativ, ştirea în cauză s-a dovedit a fi absolut ireală; la data de 25 decembrie cadrele fostei securităţi au fost înştiinţate despre faptul că elemente teroriste neidentificate care acţionează cu foc deschis în municipiul Focşani, urmează a se deplasa spre Bacău, fapt pentru care şeful Comandamentului Militar Teritorial Bacău, col. Potlogea a ordonat prin grupa operativă instituită la sediul fostei securităţi înarmarea tuturor cadrelor de securitate cu pistoale, pistoale mitralieră şi mitraliere, precum şi muniţia aferentă din magaziile sigilate, ordin care a fost executat prin repartizarea acestora în dispozitive pentru apărarea sediului unităţii. Evident, teroriştii nu au apărut, iar în zilele următoare armamentul distribuit a fost retras şi depus în magazii.”( NOTA – Dosar SRI .nr.înreg. 314568/23.12/1991, fila 7). 4. „La nivelul fostei Securităţi Judeţene Braşov (…). începând cu noaptea de 22 spre 23 Decembrie la nivelul Comitetului provizoriu al Frontului Salvării Naţionale constituit în cadrul fostei securităţi din care făceau parte civili (reprezentanţi ai revoluţionarilor) şi ofiţeri de securitate s-au recepţionat numeroase informaţii care ulterior s-au dovedit false, rezultând că făceau parte dintr-o acţiune de dezinformare. Astfel, la intervale scurte de timp au parvenit date că grupe de terorişti ar fi atacat Depozitul de carburanţi de la Cristian, Rafinăria Braşov, Spitalul Judeţean, Turnul de televiziune de pe Tâmpa, Barajul lacului de acumulare de la Săcele, castele de apă din diverse puncte ale oraşului etc. (…). De menţionat că nu au fost identificaţi nici un fel de terorişti, rezultând că datele despre aceste pretinse atacuri au fost în întregime efectul unor dezinformări.” (NOTA-Dosar S.R.I., nr.înreg. 314568/2165/1991, fila 11). 5. Şi la nivelul fostei Securităţi Judeţene Buzău „începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989 conducerea Securităţii Judeţene Buzău, formată la acea oră din doi reprezentanţi ai M.Ap.N., mr. Costin şi mr. Dolhac a primit diverse comunicări telefonice false, în care se semnalau aşa-zise atacuri ale unor cadre de securitate mai cunoscute în oraş asupra unor obiective economice, debarcarea din elicoptere a unor unităţi străine de desant, focuri de armă ce s-ar fi tras ele la domiciliile unor cadre de securitate, atacarea unor obiective economice, instituţii publice şi unităţi economice de către persoane neidentificate. Verificările întreprinse prompt de către reprezentanţii armatei, cei ai Frontului şi cei ai gărzilor patriotice au infirmat părăsirea unităţii de vreuna din cadrele de securitate, ori efectuarea de acţiuni armate. (…) Consecinţele acestor dezinformări s-au materializat în crearea unei confuzii totale în oraş, situaţie în care au fost ucişi sau răniţi total nevinovaţi, în mod accidental mai mulţi cetăţeni „suspecţi”, crearea unui puternic curent împotriva a tot ce reprezenta autoritate până atunci (miliţie, securitate, justiţie, procuratură), agresarea rudelor unor cadre de miliţie şi securitate, întâmpinarea cu foc de către gărzile patriotice şi armată a maşinilor cu echipaje mixte (revoluţionari civili şi militari) trimise de către reprezentanţii armatei să verifice adevărul comunicărilor telefonice.” (NOTA-Dosar S.R.I., nr. înreg. 314568 /2168 /1991, fila 14). 6. „În perioada 22-25 decembrie 1989, la nivelul fostei Securităţi Judeţene Gorj s-au primit mai multe ordine şi semnalări (…) cu privire la iminente atacuri teroriste împotriva unor obiective de pe raza judeţului Gorj (…) În aceiaşi zi, (23 decembrie 1989 n.n.) au existat zvonuri fără a fi identificaţi autorii acestora din care rezultă prezenţa unor persoane suspecte echipate cu combinezoane negre şi înarmate, care se deplasau dinspre oraşul Novaci spre releul TV-CERBU de pe mumele Rânca cu intenţia de a-l ocupa. Din verificările întreprinse s-a constatat că în realitate era vorba de o subunitate a fostului batalion de securitate trimisă pentru întărirea pazei acestui obiectiv.”(NOTA- Dosar S.R.I., nr. inreg.314568/2154/1991, fila 25). 7. „După data de 22 decembrie 1989, la nivelul fostei Securităţi Judeţene Ialomiţa s-au primit mesaje de la Consiliul judeţean Ialomiţa al Frontului Salvării Naţionale care se refereau la următoarele aspecte: la intrarea în municipiul Slobozia, dinspre Buzău şi-ar fi făcut apariţia un autovehicul tip salvare în care s-ar afla terorişti şi s-ar îndrepta către restaurantul „Privighetoarea” situat pe varianta de ocolire a oraşului; uzina de apă a oraşului ar fi atacată de terorişti pentru a infecta apa potabilă, aspect neconfirmat după verificare; de la aerodromul militar Alexeni s-ar îndrepta elicoptere care vor ataca noaptea oraşul Slobozia şi Combinatul chimic, fapt pentru care s-a instituit camuflajul total după ora 2100; la Leagănul de copii Slobozia un grup de terorişti străini ar încerca să sechestreze copii şi cadre medicale, zvon neconfirmat după verificare; un grup de terorişti străini s-ar deplasa dinspre Călăraşi spre Slobozia cu un autoturism Dacia 1300 culoare roşie tamponată în partea din spate şi o maşina TV tip salvare pe care s-ar afla desenate două cruci negre, scopul fiind de a comite acţiuni teroriste la Combinatul chimic. În acest sens, a fost solicitată şi efectuată deplasarea grupei de luptă antiteroristă a Inspectoratului Judeţean ai M.I. îmbarcată în autoblindata A.B.I. şi s-a cooperat cu grupele M.Ap.N. deplasate în zonă cu un tanc şi autoblindată T.A.B.- aspect neconfirmat; de la gara Slobozia Sud s-ar deplasa pe câmp terorişti către Combinatul chimic, însă după verificare s-a constatat că erau muncitori navetişti care veneau la lucru în schimbul de noapte; în podul liceului de matematică-fizică Slobozia şi la coşul Centralei termice situată în curtea acestei instituţii s-ar afla ascunşi terorişti care ar încerca să atace sediul Inspectoratului M.I. – aspect neconfirmat; în turnul de apă potabilă aflat în gara Slobozia Veche s-ar afla un grup de terorişti – aspect neconfirmat; în depozitul de materiale şi macaraua portantă a Antreprizei de Construcţii Montaj Ialomiţa, vecină cu penitenciarul Slobozia ar exista un grup de terorişti care ar încerca să elibereze deţinuţi – aspect neconfirmat; în subsolul unor blocuri aflate în construcţie în zona „Piaţa agroalimentară” s-ar afla un grup de terorişti care ar încerca să atace sediul Miliţiei judeţene situat în apropiere; în zona Spitalului judeţean şi a Tribunalului judeţean Slobozia ar acţiona elemente teroriste cu focuri de armă trase de pe blocurile înalte din jur. Asemenea zvonuri despre apariţia unor elemente teroriste au existat şi în oraşele Urziceni, Ţăndarei şi Feteşti. În unele zone din municipiul Slobozia în care s-a presupus că s-ar afla terorişti s-a acţionat cu foc de către formaţiuni ale M.Ap.N. şi gărzi patriotice având consecinţe negative. Astfel, pe lângă producerea unor pagube materiale, a decedat prin împuşcare şi un cetăţean italian. De asemenea, a decedat prin împuşcare lt.maj Sîrbulescu Iancu de la fosta securitate judeţeană, care în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 în jurul orei 100 se deplasa de la domiciliu la unitate unde a fost chemat prin alarmare folosind autosalvarea nr. 31 IL 608, oprită ocazional. Asupra acesteia s-a deschis foc de către elementele înarmate aflate în dispozitivul de apărare a Poliţiei judeţene întrucât şoferul nu oprise la somaţie, prilej cu care şi acesta a decedat.” (NOTA-Dosar S.R.I., nr.înreg 314568/23.10/1991. fila 29). 8. La nivelul fostei Securităţi Judeţene Prahova (…) „ începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989 a început campania de zvonuri şi dezinformare şi în oraşul Ploieşti. Au fost nominalizaţi mai mulţi ofiţeri de securitate şi miliţie care s-ar fi dedat la acţiuni antirevoluţionare şi teroriste (otrăvirea apei, minarea barajului de la Paltinu, dispariţia de armament şi deplasarea în munţi cu muniţie şi armament). Menţionăm că toţi ofiţerii nominalizaţi s-au aflat permanent în unitate. (…). Din analiza modului în care s-au derulat evenimentele în zona de operaţii rezultă că unele dintre misiunile ordonate de la C.F.S.N. local, prin comandantul militar, puteau declanşa conflicte între cadrele fostului D.S.S. pe de o parte şi forţele M.Ap.N. şi revoluţionari pe de altă parte. În acest sens, prezentăm câteva exemple; în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 s-a primit ordin ca o grupă înarmată, din cadrul Inspectoratului judeţean Prahova al M.I. să se deplaseze în zona „Km 5” (partea de nord a oraşului) pentru a captura sau nimici inamicul paraşutat. Pentru această misiune au fost trimise trei A.B.I.-uri cu echipaje formate din militari în termen şi ofiţeri de la fostul Batalion de securitate şi ofiţeri de securitate ce lucraseră pe linie de antiterorism. La sosire s-a constatat că în zonă se afla o subunitate a M.Ap.N. ce se deplasa de la Câmpina către Bucureşti. Ca urmare a calmului şi prezenţei de spirit s-a evitat conflictul dintre cele două părţi; în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 a fost trimis, pentru sprijin şi intervenţie un A.B.I. cu echipaj format din militari în termen şi ofiţeri de securitate specializaţi în lupta antireroristă la Penitenciarul Târgşor, deoarece s-a comunicat un atac terorist asupra obiectivului în cauză. La sosirea în zonă s-a stabilit că penitenciarul primise informaţii că un grup de terorişti vor ataca obiectivul. Deşi conflictul a fost evitat ca urmare a faptului că un ofiţer de securitate înainte de a intra în dispozitiv, a contactat pe comandant, echipajul şi A.B.I.-ul au fost reţinute circa două ore pentru verificări; în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 s-a semnalat „desant duşman” paraşutat în zona Negoieşti-Strejnic (sud vest de oraşul Ploieşti). Au fost trimise pentru intervenţie trupe aparţinând Batalionului de securitate şi grupei U.S.L.A.. transportate de un A.B.I. La sosirea în zona indicată, trupele fostului D.S.S. au găsit un tanc şi un camion cu militari în termen aparţinând Regimentului motorizat Negoieşti. Timp de mai multe minute cele doua tabere s-au suspectat reciproc. S-a evitat ciocnirea între cele două părţi numai datorită prezenţei de spirit şi calmului celor doi comandanţi care au simţit nevoia de dialog şi s-au cunoscut personal. Din discuţia celor doi a rezultat că nici una din părţi nu ştia de prezenţa celeilalte în zonă (…); în aceeaşi noapte de 23 spre 24 decembrie 1989 s-a primit ordin de intervenţie la Combinatul Petrochimic Teleajen unde se „semnalase” un atac terorist. Echipajele celor doua A.B.I.-uri care au ajuns în zonă au constatat că nu exista nici un pericol, în schimb gărzile patriotice ale combinatului „fuseseră avertizate” că vor fi atacate de terorişti. S-au evitat ciocnirile prin dialog şi încredere reciprocă.” (NOTA – Dosar S.R.I.. nr.înreg.314568/ 2199/199l, fila 36). . 9. „În luna decembrie 1989, la nivelul fostei Securităţi Judeţene Sălaj toate cadrele fostei securităţi se aflau în incinta unităţii protejate de o subunitate din cadrul U.M. 01336 Zalău, din exterior au parvenit anumite zvonuri referitoare la prezenţa unor trupe mecanizate sovietice în zona Şimleu, existenţa unor terorişti în unele puncte din oraş şi altele care au creat o stare de tensiune în rândul cadrelor. În cooperare cu subunitatea militară de pază şi protecţie şi cu sprijinul unor persoane din conducerea Consiliului Provizoriu al Frontului aceste informaţii au fost verificate operativ şi dezamorsată starea de tensiune.” (NOTA-Dosar S.R.I. nr.înreg 3l4568/2249/199l. fila 41). 10 „În legătura cu anumite dezinformări care au apărut în rândul populaţiei din judeţul Teleorman: raportăm că începând cu seara zilei de 23 decembrie 1989 au apărut şi s-au răspândit diverse zvonuri referitoare la „aşa-zise acţiuni întreprinse de terorişti”, în această categorie fiind incluse cadrele fostei securităţi judeţene. Primul zvon de acest fel care a generat suspiciuni asupra cadrelor, precum şi reacţii, atitudini şi manifestări ostile faţă de acestea a fost cel după care anumite cadre din fosta securitate judeţeană ar fi otrăvit apa din staţiile de alimentare cu apă potabilă Plosca şi Lăceni. Pe acest fond, s-au primit telefoane de ameninţare la ofiţerul de serviciu, iar anumite cadre au fost agresate de civili pe stradă, unele fiind luate de la domiciliu sub ameninţarea armei şi duse la Consiliul Judeţean F.S.N. pentru a fi anchetate.” (NOTA-Dosar S.R.I., nr. înreg. 314568/2306/1991, fila 44). 11. La nivelul fostei Securităţi Judeţene Tulcea „o serie de semnale receptate de unităţile militare impuneau decizii cu privire la desfăşurarea unor acţiuni de luptă, însă după verificările întreprinse cu efective ale M.Ap.N., ştirile respective s-au dovedit a fi zvonuri, prevenindu-se astfel producerea unor erori de comandă ce se puteau solda cu pierderi de vieţi omeneşti. Până în ziua de 25 decembrie 1989, s-au primit de la comandamentul garnizoanei locale mai multe mesaje prin care se făcea cunoscut cadrelor fostei securităţi că din diferite direcţii (Marea Neagră, Delta Dunării) se deplasează spre municipiul Tulcea şi Aeroportul Cataloi escadrile de elicoptere. Deşi s-a menţionat că deplasarea escadrilelor a fost confirmată şi de unitatea de radiolocaţie Sulina ele nu şi-ua făcut apariţia nicăieri în judeţ, iar mesajele ce s-au dovedit false nu au impus acţiuni care să genereze consecinţe deosebite.” (NOTA-Dosar S.R.I., nr.3l4568/2209/1991, fila 46). 12.”În 22 decembrie 1989 şi zilele următoare la fosta Securitate a judeţului Vâlcea au fost primite mai multe informaţii care până la urmă s-au dovedit a fi false şi cu scop de dezinformare a cadrelor; astfel în ziua de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 1800 s-a transmis telefonic prin şeful Inspectoratului judeţean Dolj al M.I. din partea generalului Roşu – comandant al Armatei a II-a, un ordin de a deplasa grupa antiteroristă în zona barajelor Vidraru-Vidra, întrucât există informaţii că elemente teroriste intenţionează să le distrugă. La apariţia în zonă, echipele mixte cadre-militari în termen au fost întâmpinate de o companie formată din trupe ale Garnizoanei Râmnicu-Vâlcea care aveau aceeaşi misiune. Întrucât cele două subunităţi nu au fost informate una despre prezenţa celeilalte pentru a conlucra în executarea misiunilor, a existat pericolul deschiderii focului contra formaţiunii de luptă antiteroristă, evitându-se în ultimul moment, întrucât întâmplator comandanţii celor două subunităţi se cunoşteau; din partea anumitor elemente interesate, din diverse medii, au fost lansate mai multe ştiri contradictorii din care rezulta că ofiţeri ai fostei Direcţii a V-a şi ai U.S.L.A. ar fi deschis focul în Bucureşti şi că de fapt ei ar fi teroriştii. De asemenea, au aparut zvonuri potrivit cărora unii ofiţeri ai fostei Securităţi judeţene (în special cei care au răspuns de obiectivele economice) ar intenţiona să comită acte de diversiune în punctele vulnerabile din chimie, apărare şi energie, motiv pentru care au fost priviţi cu suspiciune şi chiar ameninţaţi.” (NOTA-Dosar S.R.I.. nr.înreg.314568/ 2295/1991, fila 48). Din cele prezentate până acum rezultă că acţiunile de dezinformare s-au desfăşurat pe aproape întreg teritoriul ţării (cu o pondere crescută la nivelul centrelor politico-administrative şi economice mai mari, precum şi al garnizoanelor de reşedinţă ale unităţilor militare) şi au avut, în general, aceleaşi obiective (panică, derută, confuzie, provocare şi altele). Rolului important al televiziunii în revoluţie i se asociază însă, în mod nedorit şi acela al transmiterii către populaţie a unor date şi informaţii neverificate, uneori neverosimile, cu un pronunţat caracter contradictoriu şi chiar încâlcit în realizarea unor acţiuni militare sau civile. Astfel, fără a fi supuse unei cenzuri militare, în noaptea de 22 spre 23 şi în data de 23 decembrie 1989 s-au difuzat informaţii potrivit cărora o coloană de blindate s-a îndreptat spre Bucureşti, dinspre Piteşti, cu intenţia de a ataca capitala. S-a anunţat că un mare număr de luptători de la USLA (formaţie antiteroristă) vin să atace Televiziunea. Au fost prezentaţi terorişti „autentici” identificaţi după un secret semn distinctiv care s-a dovedii în fapt a fi un banal sigiliu M.I., aflat asupra ofiţerului reţinut. Vehicularea unor astfel de ştiri prin Televiziune, ca şi transmiterea unor ordine cu caracter militar care se refereau la deplasarea unor coloane de blindate pe anumite itinerarii pentru a ocupa poziţii de luptă în capitală, au fost de natură să sporească panica şi confuzia. La aceasta trebuie adăugată reacţia crainicilor de televiziune, care, în dimineaţa zilei de 23 decembrie au solicitat, alarmaţi, ajutor militar de urgenţă afirmând că nu mai pot rezista, că Televiziunea este pe cale de a fi ocupată. Tot în aceeaşi zi s-a transmis în mod repetat că datorită apariţiei în spaţiul aerian al ţării a numeroase ţinte aeriene neidentificate s-a cerut ajutor militar neîntârziat din partea U.R.S.S. prin ambasadă, lăsându-se să se înţeleagă că situaţia militară a scăpat de sub control, iar forţele Ministerului Apărării Naţionale nu mai pot rezista impetuozităţii asalturilor cu care sunt confruntate. În acest context, facem precizarea că pe linia marilor state majore ale armatei române şi Forţelor Armate ale U.R.S.S. a avut loc în după-amiaza şi seara zilei de 23 decembrie, mai multe convorbiri telefonice din care rezulta că armata română nu a solicitat ajutor militar sovietic. După cum se cunoaşte, evoluţia ulterioară a evenimentelor a confirmat că armata şi-a dovedit pe deplin ataşamentul la cauza Revoluţiei, reuşind să contracareze acţiunile desfăşurate de adversarii acesteia şi să reintroducă ordinea. Se poate aprecia că pe fondul entuziasmului popular generat de perspectiva victoriei Revoluţiei, în cadrul căreia populaţia a reacţionat prompt, grupându-se în jurul obiectivelor atacate, transmiterea unor astfel de ştiri fără a fi supuse cenzurii militare a avut un caracter nefast cel puţin din două puncte de vedere: - pe de o parte, panica creată a condus la apariţia riscului iminent de deschidere a focului sau chiar la deschiderea nejustificată a acestuia în unele situaţii; - crearea, pe de altă parte, a impresiei conform căreia „patria se află în pericol”, ceea ce a fost de natură ca pe fondul extraordinarului val de entuziasm, populaţia civilă să intervină în zone unde se desfăşurau operaţiuni ale armatei şi, implicit, crearea premiselor şi chiar producerea de victime în rândul unor persoane nevinovate. Acţiunile de diversiune executate de elementele ostile Revoluţiei au prefigurat imaginea unui adversar potenţial care cunoştea dispunerea şi valoarea obiectivelor militare, precum şi dispozitivul forţelor luptătoare. De asemenea, se presupune cunoaşterea de către aceste elemente a structurilor, sistemelor de transmisiuni fir şi radio organizate la diferite eşaloane ale armatei. Acest lucru nu poale fi cunoscut decât de către cadre ale armatei, cadre de securitate ce lucrau în domeniul militar, care ştiau aproape totul despre armată, serviciile de informaţii ale Tratatului de la Varşovia, ce puteau pune la dispoziţie aceste date şi altor armate interesate. Obţinerea acestor informaţii se realiza legal sau prin acţiuni de spionaj. Datele obţinute prin acţiuni de spionaj, al unor servicii specializate, occidentale sau aparţinând USA, anumite categorii de informaţii tehnice cu referire la armată mai puteau fi obţinute şi prin acţiuni de spionaj tehnic, cercetare electronică, executată terestru (din interior sau de pe teritoriul statelor interesate), aerian şi naval (din interiorul sau din afara spaţiului aerian sau maritim românesc) şi din cosmos. Vrem să susţinem prin aceasta, faptul că o astfel de diversiune nu putea fi făcută de oricine cu mijloace banale. Nu respingem faptul că anumite intervenţii individuale cu sau fără intenţie, nu s-au suprapus unor planuri riguros stabilite şi intrate în practică. Perioada 16-22 decembrie 1989 s-a caracterizat, în principul, prin lipsa de informare a armatei, în special la nivelul unităţilor militare. Pe de altă parte, se apreciază că în perioada respectivă nu s-au executat acţiuni de dezinformare şi diversiune în cadrul unităţilor aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, situaţia complicându-se progresiv, sub aspectul dezinformării prin mijloace fir, radio şi de radiolocaţie, după data de 22 decembrie 1989. Prezentăm, în continuare, câteva cazuri concrete care demonstrează că prin acţiuni de diversiune în reţelele radio de conducere şi dirijare aparţinând trupelor de apărare antiaeriană a teritoriului şi aviatiei militare s-a încercat dezorganizarea conducerii forţelor si mijloacelor angajate in executarea unor misiuni de luptă, complicarea situaţiei aeriene şi terestre, folosirea neraţională a resurselor, schimbarea misiunilor de luptă şi chiar angajarea luptei între mijloacele proprii. Astfel în ziua de 23 decembrie 1989. orele 0830 un elicopter de la Alexeni, cu misiunea de cercetare a zonei Televiziunii, în zbor spre Bucureşti, la verticala localităţii Coşereni, pe fondul unui bruiaj radio de intensitate medie a primit ordin să se deplaseze la un alt obiectiv militar (un divizion de rachete antiaeriene), pe altă direcţie, întrucât acesta este atacat de elicoptere inamice. În acelaşi timp comandantul obiectivului militar respectiv a fost avertizat telefonic că elicoptere aparţinând teroriştilor îi vor ataca, ceea ce a corespuns cu apariţia elicopterului propriu la verticala obiectivului. Asupra acestuia s-a executat foc cu armamentul de infanterie şi fiind avariat, a fost obligat să aterizeze. (Dosar Comisie, nr.înreg.449/91, fila 7). Din raportul de luptă al echipajului elicopterului IAR-330 nr.51 (mr. Gaţu Vasile – pilot principal, cpt. Ţârcă Ionel – pilot secund, m.m. Ciobotaru Neculai – mecanic de bord şi m.m. Baciu Ion – trăgător bord) din U.M. 02010 Tuzla reţinem următoarele: „…în ziua de 24 decembrie 1989, între orele 1530-1620 elicopterul urma să transporte din incinta Institutului de Marină Constanţa armament şi muniţie la platformele de foraj maritim FORTUNA ORIZONT şi PROMETEU. Pe traiectul către platforme se stabilise asigurarea aeriană cu o celulă MIG-23 de pe aeroportul M.Kogălniceanu.” Menţionăm, în continuare, din raportul de luptă: „… la aterizarea pe terenul Institutului de Marină am fost întâmpinaţi de lt.col. Roiu (conducător de zbor la Institutul de Marină – n.n.) care mi-a comunicat că primise indicaţia telefonică falsă că vor ateriza trei elicoptere de culoare albă, iar dacă vin alte elicoptere să se deschidă foc asupra lor. Zborul spre platformele de foraj a decurs normal până am fost interceptaţi de celula de MIG 23. În acest moment pe frecvenţa de luptă a intervenit o voce necunoscută care a anunţat piloţii celulei de vânătoare că elicopterul ce trebuie protejat este de culoare albă şi nu portocalie. Am intervenit prin radio anunţând: „Sunt helicopterul portocaliu de intervenţie şi salvare al PETROMARULUI, de culoare portocalie, nu albă. Menţionez, de culoare portocalie, nu albă.” La care, unul din piloţii de pe avioanele vânătoare recunoscând vocea comandantului de echipaj a răspuns: „Da, ştiu cine eşti. Vezi-ţi mai departe de drum”. După aceasta piloţii de vânătoare ne-au părăsit.” Zborul a decurs normal până la platformele de foraj, dar datorită bruiajului intens nu am reuşit să luăm legătura cu conducătorul de zbor de la platforme (mr. Munteanu M.- n.n.) La aterizarea pe platforma FORTUNA, conducătorul de zbor. mr. Munteanu M., ne-a informat că a primit înaintea aterizării noastre un apel telefonic (radiotelefonic n.n.) de la un oarecare Q.V.II cum că elicopterul care va ateriza la platforma este de culoare albă cu număr de înmatriculare 052 şi cu indicaţia să deschidă foc asupra oricărui elicopter ce va încerca o aterizare. Mr. Munteanu M. a replicat că nu vor deschide foc întrucât nu au armamentul pe care urma să-l primească de la noi. …” (Dosarul Direcţiei Procuraturilor Militare, nr.înreg. 1932/1990, fila 343). Consemnăm, de asemenea, că în zonele Braşov, Făgăraş, Titu s-a încercat intrarea în reţelele de dirijare a elicopterelor de la I.C.A. Braşov şi U.M. 01901 Titu de către persoane care nu le cunoşteau indicativele. Ca urmare, piloţii nu au executat ordinele de dirijare în aer date de către acestea. (Dosar Comisie, nr.înreg.449/91 fila 8). În afara situaţiilor prezentate, în care s-au evidenţiat unele acţiuni directe de diversiune în reţelele radio de dirijare a aviaţiei militare pe timpul îndeplinirii unor acţiuni de luptă, au mai fost semnalate imixtiuni, perturbări în traficul radio, emisiuni necunoscute sau alte situaţii deosebite (inclusiv bruiaj radio) în reţelele radio aparţinând fostelor securităţi judeţene. Din datele existente la dispoziţia comisiei, prezentăm câteva astfel de cazuri: 1. La nivelul fostei Securităţi Judeţene BRAŞOV „… începând cu 23 decembrie 1989 a fost bruiată staţia de radio a Inspectoratului Judeţean Braşov al M.I. şi au apărut imixtiuni în traficul radio ale unor indicative care se apelau între ele şi comunicau la intervale scurte de timp mesaje codificate compuse din câte 4-5 grupe de cifre. După aprecierea lucrătorilor de la staţia de radio a fostului Inspectorat de Interne, aceste emisiuni puteau fi ale unor staţii de emisie-recepţie aflate în mişcare (instalate pe mijloace auto). Conţinutul acestora nu a putut fi decodificat.”(NOTA – Dosar S.R.I., nr.înreg. 314568/2165/ 1991, fila 12). 2. La nivelul fostei Securităţi Judeţene Hunedoara: „… În data de 24 decembrie 1989 la Centrul de Control Deva aparţinând de D.R.T.V. Timişoara, în jurul orei 2220 s-a depistat o emisie radio în jurul frecvenţei de 157 MHz. De menţionat că retranslatoarele M.I. erau oprite la acea dată din ordinul Ministerului Telecomunicaţiilor. După un timp, emisia a dispărut şi a fost depistată o alta în jurul frecvenţei de 170 MHz. Din studiul traficului s-a constatat că transmisiile erau efectuate cu modulaţie în frecvenţă acoperite cu zgomot alb sau cu modulaţii în impulsuri (în cod) cu modificarea duratei (factorului de umplere). Au fost momente când se auzeau clar porţiuni foarte scurte – cuvinte într-o limbă străină probabil arabă. Se respecta aproximativ un anumit orar, apăreau seara în jurul orei 2200, iar dimineaţa dispăreau, în cursul zilei apărând rar. Tehnicienii au apreciat că ar putea fi vorba de două radiobalize ce permiteau aterizarea cu precizie într-un al treilea punct din zonă. Emisiunile au durat până spre Anul Nou, scăzând treptat în intensitate, dând senzaţia de depanare a sursei. Zona probabilă a fost direcţia N.E. de Deva spre Sacarimb, Certej. …” (NOTA – Dosar S.R.I., nr.înreg. 314568/2391/1991, fila 28). 3. La nivelul fostei Securităţi Judeţene Maramureş: „… în ceea ce priveşte traficul radio, au fost recepţionate conversaţii în limba maghiară pe frecvenţa de lucru a radiotelefoanelor din dotare, fără să fie însă a fi descifrate sau înregistrate mesajele respective.” (NOTA- Dosar S.R.I.. nr.înreg. 314568/2209/1991, fila 31). 4. La nivelul fostei Securităţi Judeţene Satu-Mare: „ … în traficul radio s-au produs câteva imixtiuni în special în unde ultrascurte canalul 3 şi 4 afectat reţelei radio M. I., unde intrau şi staţii din Ungaria, dar care doar bruiau frecvenţele noastre, discuţiile lor putând fi inteligibile, dar fără sens operativ.” (NOTA – Dosar S.R.I., nr.înreg. 314568/2109/1991, fila 40). 5. La nivelul fostului Inspectoratului Judeţean de Securitate Timiş: „compartimentul de control radio şi-a desfăşurat activitatea până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, când şi-a încheiat activitatea datorită unor manifestări violente din perimetrul unde era situat sediul său. Acest compartiment avea misiunea interceptărilor şi supravegherii emisiunilor radio în gama de frecvenţă acoperită de aparatura din dotare (14 KHz – 1000 MHz) şi goniometrării emisiunilor interceptate în gama de 1,5-25 MHz, analizând în special, emisiunile radio necunoscute din spectrele de frecvenţă menţionate. Nu erau luate sub control comunicaţiile radio aparţinând M.Ap.N. sau M.I. decât în cazurile izolate când erau depistate nereguli în desfăşurarea traficului. Din analiza emisiunilor radio interceptate în luna decembrie 1989 nu au rezultat, la nivelul fostei securităţi judeţene Timiş, imixtiuni în traficul radio din zonă sau alte emisiuni suspecte. Este însă de remarcat faptul că în perioada 16-22 decembrie 1989 au fost reduse la minim perturbările în reţelele semiduplex ale M.I. Înaintea acestei perioade perturbările erau frecvente, în special pe timpul desfăşurării unor vizite oficiale în judeţul Timiş, când erau blocate canalele radiotelefoanelor aflate în dotarea organelor M.I., blocarea făcând-se prin ocuparea frecvenţelor de lucru de către staţii radio din Ungaria sau Iugoslavia. Absenţa perturbaţiilor în zilele 16-22 decembrie 1989 conduce la concluzia că staţiilor radio din exterior li s-a ordonat încetarea emisiilor, interdicţia radio permiţând astfel recepţionarea clară a tuturor comunicaţiilor româneşti, în scopul culegerii de informaţii exacte din zona de interes. …”(NOTA – Dosar SRI, nr.înreg. 314568/2149/1991. fila 45). 6. La nivelul fostei Securităţi Judeţene Vaslui „… în traficul radio s-a constatat că. pe frecvenţa de lucru cu caracter permanent, în momentul lucrului apărea o staţie perturbatoare, care transmitea texte de cifre. Nu s-a acţionat pentru identificarea emiţătorului şi locului de transmisie, neavând posibilităţi şi competenţa în acest sens.” (NOTA – Dosar SRI, nr. înreg. 314568/ 2158/1991, fila 47). Apreciem că, în acelaşi context, prezintă o oarecare importanţă şi aspectul semnalat în NOTA S.R.I. transmisă comisiei cu nr. S/9.022/1992 şi anume: „… În ziua de 2 ianuarie 1990 a fost reţinut la Unitatea militară 01929 Reşiţa, alături de alte cadre de securitate fostul şef al Serviciului „T”, cpt.(r.) Berinde Florin. Cu ocazia anchetelor la care a fost supus de către unele cadre militare ale M.Ap.N. şi organe ale procuraturii militare, acesta a relatat că, în ziua de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 1500, pe când se efectuau acordurile pe scala staţiei R-105, pentru menţinerea legăturii, conform celor convenite anterior, s-au auzit convorbiri în limba rusă, ce aveau intonaţii puternice, de ordin. La auzul acestor mesaje lt.col. Măriuţa Gheorghe de la fostul organ de miliţie, cel mai mare în grad dintre cei prezenţi, a dat ordin să se închidă staţia pentru a nu afla şi alte cadre şi a nu crea o stare de panică în rândul efectivelor. Din cele relatate rezultă că aceste convorbiri se auzeau deosebit de clar se transmiteau de aproape, fără zgomot de fond fâsâit sau bruiaj. Acelaşi ofiţer a mai relatat că, în împrejurările de mai sus a discutat şi cu cpt.ing. Brencea Constantin, care i-a spus că începând cu 23 decembrie 1989 şi ei au fost bruiaţi pe sistemul de transmisiuni radioreleu pe unde scurte, pe toate canalele posibile cu semnale care emit fie convorbiri în limba rusă, fie un fel de triluri muzicale, iar pe radiolocatoare au fost bruiaţi prin generarea unui semnal care imita ţinte reale…”. Din cele prezentate până acum se poate afirma că acţiunile de dezinformare şi diversiune psihologică, declanşate după data de 22 decembrie 1989, au agresat atât armata, şi poate în primul rând pe aceasta, cât şi alte instituţii şi organisme existente în perioada respectivă sau nou create şi, nu în ultimul rând, populaţia. Scopurile acestor acţiuni şi unele modalităţi concrete de materializare a lor au fost evidenţiate pe parcurs. Totodată, amploarea în timp şi spaţiu a acţiunilor respective, marea diversitate a formelor şi mijloacelor folosite, efectele obţinute şi mai ales gravitatea acestora sunt, după părerea noastră tot atâtea motive de a încerca, cu toate dificultăţile inerente generate de complexitatea situaţiilor cu care ne-am confruntat, să descifrăm cine au fost autorii unui astfel de plan şi executanţii acestuia. Nu credem ca sunt întrebări fără răspuns.

8.2. Cu privite la acţiunile tip diversiune radioelectronică ce avut loc în perioada evenimentelor din Decembrie 1989 Vom prezenta în continuare situaţiile deosebit de complexe cu care s-au confruntat, mai ales trupele de apărare antiaerianaăa teritoriului, aviaţia militară şi marina militară – importante categorii de forţe ale armatei – începând cu după amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Pe fondul acţiunilor de dezinformare şi diversiune psihologică la care ne-am referit anterior, aceste categorii de forţe au fost obligate să declanşeze şi acţiuni de luptă reale împotriva unui adversar necunoscut. Ori se ştie că pentru marile unităţi şi unităţile de apărare antiaeriană (a teritoriului şi a trupelor de uscat), ca şi pentru aviaţia de vânătoare principalul inamic este cel aerian, respectiv ţintele aeriene. Potrivit reglementarilor de specialitate, ţinte aeriene se consideră: toate mijloacele aeriene descoperite, a căror apartenenţă nu a fost stabilită; mijloacele aeriene străine care pătrund în spaţiul aerian al României fără autorizaţie de survolare; impulsurile mobile observate pe ecranele staţiilor de radiolocaţie, a căror provenienţă nu a fost determinată; aeronave infractoare la regimurile de zbor în spaţiul aerian al Romanici. Până la data de 21 decembrie 1989, în cadrul marilor unităţi şi unităţilor subordonate C.A.A.T. (Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului) au fost luate măsurile prevăzute în planurile de ridicare a capacităţii de luptă a trupelor, conform ordinului ministrului apărării naţionale transmis de către Marele Stat Major, concomitent au fost aduse în cazărmi efectivele care erau detaşate pentru diferite activităţi în economia naţională. Totodată, în cadrul acestora şi al instituţiilor militare de învăţământ aparţinând C.A.A.T. au fost organizate subunităţi de intervenţie constituite din cadre militare, inclusiv cele cu atribuţii nemijlocite la tehnica de luptă din înzestrare pentru a acţiona, în caz de nevoie, ca subunităţi de infanterie. S-au luat măsuri de menţinere a tehnicii în capacitate de luptă, de întărire a apărării antiaeriene a aerodromurilor, de pază şi apărare a dispozitivelor de luptă şi cazărmilor. Începând cu data de 22 decembrie 1989, orele 1500 trupele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de pregătire de luptă corespunzătoare. Au fost luate măsuri de suplimentare a mijloacelor de cercetare, fiind cuplate staţiile cu cele mai mari posibilităţi de descoperire, în special la înălţimi mici. De asemenea, au fost trecute în regim de cercetare complexele de tragere cu artileria antiaeriană şi de dirijare a rachetelor antiaeriene. Potrivit datelor obţinute de mijloacele de radiolocaţie din sistemul radiotehnic al C.A.A.T. rezultă că, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 1830, în spaţiul aerian al ţării a fost creată o situaţie aeriană deosebit de complexă, prin apariţia în diferite zone a unui număr tot mai mare de ţinte aeriene neidentificabile. Situaţia aeriană de radiolocaţie din această zi care cuprindea cvasitotalitatea spaţiului aerian al ţării, oferea imaginea unei „operaţii aeriene de amploare” ce se desfăşura pe teritoriul naţional. Evoluţia ţintelor aeriene începând cu ziua 22 decembrie 1989 seara şi în noaptea şi zilele următoare a fost caracterizată printr-o mare diversiune în ceea ce priveşte apariţia ţintelor, durata, înălţimea şi viteza de zbor, elemente ce au determinat complicarea situaţiei aeriene în condiţiile în care în spaţiul aerian al ţării nu evoluau aeronave proprii sau civile. O asemenea situaţie aeriană complexă, existenţa mai ales în perioada de maximă intensitate a acţiunilor de diversiune radioelectronică, între 22 şi 25 decembrie 1989, a surprins într-o oarecare măsura comandamentele şi unităţile din apărare antiaeriană, aviaţie şi marină, atât prin ineditul şi amploarea acţiunilor de combatere ce trebuiau desfăşurate, cât şi pentru faptul că, datorită împrejurărilor cunoscute, elementele ostile revoluţiei ştiau aproape totul despre modul de organizare, înzestrare, pregătire şi chiar de acţiune ale armatei. Apreciem că diversiunea radioelectronică s-a realizat în principal, prin executarea bruiajului de radiolocaţie, de imitare a ţintelor aeriene. La aceasta se mai pot adaugă existenţa şi evoluţia în diferite zone ale ţării a unor ţinte aeriene, luminoase sau altor aparate de zbor tip aeromodele ceea ce a complicat situaţia aeriană generală şi îngreuiat procesul de luare a deciziilor vizând combaterea acestor ţinte. Aceste două feluri de diversiune aeriană, cea de simulare pe tehnica de cercetare cât şi ţintele luminoase, observate vizual, au putut fi făcute de pe teritoriul ţării, sau din afara lui, paralel cu graniţa, sau din cosmos. Dintr-o simplă analiză a hărţii în care sunt însemnate aceste evenimente se poate trage concluzia concretă a unei diversiuni electronice străine venite din partea unor vecini. Tot atât de evident este şi un plan bine coordonat al acestor acţiuni interne şi externe. Menţionăm şi faptul că înainte de revoluţie, în lunile august şi noiembrie 1989 sau pe timpul unor zboruri de importanţă deosebită, în zonele Craiova, Arad, Piteşti au apărut pe ecranele radiolocatoarelor de observare numeroase ţinte aeriene, reprezentate prin 1-2 mesaje (topari), dar cu caracteristici de zbor asemănătoare celor observate ulterior, în perioada 22-27, decembrie, constituind, probabil o repetare şi verificare a eficacităţi unor mijloace de bruiaj specializate. Totodată, în perioada 08-12 decembrie 1989 au fost observate în zona Mangalia pe timp de noapte, câteva ţinte aeriene luminoase cu aspect şi evoluţie asemănătoare celor ce au acţionat pe timpul revoluţiei. Revenind la problemele pe care le analizăm, rezultă că din totalul de peste 1900 semnale de ţintă, înregistrate pe planşetele din punctele de comandă ale marilor unităţi de apărare antiaeriană a teritoriului şi Punctul de Comandă Principal al C.A.A.T. în perioada 22-25 decembrie 1989, rezultă un maxim de aproximativ 46% în ziua de 22 decembrie, numărul ţintelor diminuându-se considerabil până în data de 25 decembrie. Densitatea semnalelor de ţintă aeriană, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 şi în următoarele două nopţi, concretizată în descoperirea simultană prin radiolocaţie a 30-60 ţinte aeriene, a constituit elementul surpriză, în condiţiile în care se cunoştea că în spaţiul aerian nu evoluau aeronave proprii. Totodată, la momentul respectiv, nu existau date care să conducă la ideea simulării ţintelor aeriene. În anumite zone, după acelaşi criteriu al densităţii ţintelor, aceasta prezenta valori mai mari în Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi în zonele de vest şi nord-vest ale Transilvaniei, zone care din punct de vedere militar constituiau obiective pentru un eventual desant aerian. Pe timpul zilei numărul ţintelor aeriene scădea considerabil acestea fiind descoperite, de regulă, la distanţe relativ mari faţă de unele unităţi de radiolocaţie. O separare a numărului de ţinte în raport cu timpul de evoluţie al acestora, rezultă că din 1336 ţinte aeriene reprezentând 2/3 din numărul total – au avut timpul de evoluţie sub 5 minute, restul evoluând pe durate de timp diferite, majoritatea între 15 şi 60 minute şi foarte puţine până la 120 minute. În procente, timpul de evoluţie al ţintelor aeriene al căror traiect depăşea durata de 5 minute, rezultă că, ponderea o deţin ţintele pentru care durata traiectului era în jur de 15 minute, în oricare din zilele perioadei analizate, adică 22-25 decembrie 1989. Pentru această perioadă, considerând că ţintele aeriene apăreau îndeosebi noaptea, în ecartul de timp de la orele 1800-0600, se poate aprecia că media procentuală a timpului de evoluţie era de aproximativ 68-70% în cazul ţintelor cu evoluţie de până la 15 minute, aprox. 75% pentru cele cu durata până la 30 minute şi cel mult 10% în cazul duratelor de evoluţie de 60 minute sau mai mari. Faptul deja semnalat că numărul ţintelor descoperite prin radiolocaţie era considerabil mai mare noaptea decât ziua în care au fost luate în calcul numai ţintele ce au evoluat pe traiecte ce depăşeau ca durata 5 minute. În timp ce numărul ţintelor descoperite şi urmărite pe timpul nopţii, în perioada menţionată, a scăzut aproape exponenţial (de la 259 ţinte în noaptea de 22 spre 23 decembrie, 12 la 28 ţinte în noaptea de 25 spre 26 decembrie), numărul ţintelor semnalate ziua a crescut (de la 6 la 23 corespunzător zilelor de 22 şi 25 decembrie). Referitor la înălţimea de zbor a ţintelor aeriene semnalate pe ecranele staţiilor de radiolocaţie, aceasta a fost variabilă, de la sub 100 m până la 2000-3000 m. În intervalul 22-26 decembrie 1989, valoarea medie procentuală a numărului de ţinte, pe game de înălţimi de zbor este următoarea: până la înălţimea de 500 m au evoluat aprox, 70% din ţintele descoperite; între 500m şi l000m aprox. 12%; între 1000 şi 1500 m aprox. 47%; între 1500 m -2000 m, aprox. 5%; între 2000m şi 3000m – aprox. 8%. Rezultă că în majoritatea lor, ţintele evoluau la înălţimi mici, sub 1000 m. Este important de subliniat faptul că, analizându-se datele primite de la staţiile de radiolocaţie din sistemul radiotehnic sau din cadrul unităţilor de artilerie şi rachete antiaeriene aparţinând C.A.A.T.,s-a ajuns la concluzia că ţintele aeriene descoperite prezentau caracteristici de zbor asemănătoare elicopterelor (viteza de deplasare 150-300 km/oră, înălţime de zbor variabilă, în plafoanele specifice acestora, de la câteva zeci de metri până la 2000m-3000m evoluând în formaţii de 2-8 ţinte şi pe traiecte de zbor cu durată, în general, de ordinul zecilor de minute. Aşa cum am arătat, principalele zone ale ţării în care au evoluat ţintele aeriene descoperite prin radiolocaţie au fost DOBROGEA, CÂMPIA ROMÂNA, BANAT şi partea de vest şi nord-vest a TRANSILVANIEI. Mai concret, ţintele au evoluat în principal în jurul unor localităţi importante din ţara ca BUCUREŞTI, CONSTANŢA, TIMIŞOARA, GALAŢI, CRAIOVA, PITEŞTI, în alte zone precum FETEŞTl, IANCA, DEJ, ODORHEI, SALONTA sau în zonele fondurilor de vânătoare speciale ale fostului dictator, în interiorul cărora s-a remarcat o reluare ciclică privind apariţia, evoluţia pe un anume traiect şi dispariţia ţintelor. Reţine atenţia faptul că în perioada 22-25 decembrie 1989 în zona BUCUREŞTI au acţionat zilnic ţinte. În zonele CONSTANŢA, FETEŞTI, TIMIŞOARA au aparut ţinte cu densitate mare numai trei zile respectiv 23-25 decembrie, iar în zona GALAŢI numai două zile 23 şi 24 decembrie. În timp ce numărul ţintelor ce acţionau zilnic în zona BUCUREŞTI a scăzut în intervalul 22-25 decembrie de circa patru ori, numărul celor din zona TIMIŞOARA a crescut în perioada 23-25 decembrie de aprox. 3,5 ori. Descoperirea şi urmărirea prin radiolocaţie a ţintelor aeriene, în raport cu posibilităţile tactic-tehnice ale mijloacelor specifice din înzestrare, s-a realizat cu staţii de radiolocaţie ce lucrează în game de frecvenţă diferite (metrică, decimetrică, centimetrică). După cum rezultă din analiză, în majoritatea lor semnalele de ţintă aeriană (61%) au fost furnizate de staţiile de gama metrică şi, în mai mică măsura (33%) de cele din gamă centimetrică. Ori, în condiţiile existenţei în spaţiu a unui aparat de zbor sau alt mijloc capabil să reflecte energie electromagnetică, descoperirea şi urmărirea acestuia se realizează de către oricare staţie de radiolocaţie în funcţiune, indiferent de gama de frecvenţă în care lucrează, cu condiţia ca aeronava sau mijlocul respectiv să se plaseze în câmpul de descoperire al staţiei. Am făcut această menţiune întrucât, în perioada respectivă, trupele radiotehnice s-au confruntat cu situaţii inedite, fie că una sau mai multe ţinte aeriene aflate în posibilităţile de descoperire şi urmărire ale mai multor tipuri de staţii, de game diferite, aflate pe aceeaşi poziţie sau în raioane apropiate au fost descoperite numai de către un anume tip de staţie, fie că descoperirea unei ţinte se realiza în afara posibilităţilor reale de descoperire ale staţiei respective, deci la distanţe ce depăşeau parametrii normali de descoperire, iar alte staţii care trebuiau să le descopere în limitele posibilităţilor lor tactice-tehnice nu au reuşit aceasta. Odată cu apariţia unor astfel de situaţii, la care se adăugau imposibilitatea determinării altitudinii de zbor a unor ţinte, forma specifică pe ecranele radiolocatoarelor şi o anume periodicitate de apariţie şi dispariţie a unor semnale din aceleaşi zone, specialiştii din trupele radiotehnice, dar şi cei din unităţile de rachete antiaeriene şi de aviaţie, începând cu ziua de 23 decembrie 1989 şi-au întărit convingerea asupra caracterului artificial al semnalelor şi au acţionat în consecinţă. Până la aceasta dată însă începând din ziua de 22 decembrie 1989, orele 1930, din ordinul comandantului apărării antiaeriene a teritoriului au fost declanşate acţiunile de luptă împotriva ţintelor aeriene care intrau în posibilităţile de nimicire (foc) ale tehnicii din înzestrare. Astfel, în perioada 22-25 decembrie 1989, s-au executat 52 ieşiri aviaţie de vânătoare, 26 ieşiri elicoptere şi 1194 trageri cu artileria, mitralierele şi rachetele antiaeriene. Au fost lansate 58 rachete antiaeriene de diferite tipuri, din care peste 60% au explodat la ţinte, la parametrii determinaţi de mijloacele de radiolocaţie, ceea ce demonstrează existenţa unor obiecte zburătoare sau faptul că s-a executat bruiaj eficace asupra focoaselor radio ale rachetelor, provocând explozia acestora. Din cele 52 ieşiri aviaţie de vânătoare, numai în 5 s-au descoperit cu ajutorul radiolocatorului de bord una sau mai multe ţinte. Deşi existau condiţii de interceptare a ţintelor, aceasta nu a fost posibilă datorită bruiajului executat asupra radiolocatoarelor de la bordul avioanelor de vânătoare şi, ca urmare, ţintele „săreau” din încadrare iar pe panoul de comandă din cabina pilotului se aprindea becul „bruiaj activ”. În urma analizei acţiunilor de luptă din noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 s-a ajuns la concluzia, că ţintele aeriene sunt imitate. S-a ordonat încetarea tragerilor cu rachete antiaeriene, iar tragerile cu mitralierele antiaeriene şi artileria să se execute pe ţinte aeriene observate vizual (cu aparatură optică sau TV) şi cu un pronunţat zgomot de motor. În urma acţiunilor antiaeriene nu s-a găsit, până în prezent, nici o epavă din ţinta aeriană doborâtă. Ţintele aeriene care au acţionat în zonele de nimicire (foc) ale artileriei şi rachetelor antiaeriene nu au bombardat sau atacat subunităţile aflate în dispozitiv de luptă, ci numai au executat survolarea zonelor respective şi bruierea unor mijloace radioelectronice dispuse la sol. Ideea simulării electronice a unui număr mare de ţinte aeriene cu caracteristici de zbor asemănătoare elicopterelor este susţinută şi de NOTA semnată de şeful de stat major al aviaţiei militare la acea dată – gl.lt. Ionescu Gheorghe, pe care o transcriem: „În seara zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orei 2330. prin telefonul guvernamental, după ce m-am prezentat, am fost „observat” dur de gl.col. Vlad astfel: „… tovarăşe general, de ce nu doborâţi puhoiul de elicoptere care zboară în toată ţara ? Ce aşteptaţi?” I-am răspuns: „Tovarăşe general ce să doborâm dacă piloţii noştri, vânătorii şi elicopteriştii pe care i-am decolat şi trimis în zonele indicate de trupele radiotehnice pe indicatoarele optice circulare ca fiind elicoptere, nu văd nimic, nici urma de elicopter. „…Cum aşa ? Nu se poate … Atunci am să mă adresez gen. Mocanu, să le doboare dânsul!” Am răspuns: „Foarte bine faceţi deoarece dânsul are şi trupele radiotehnice şi trupele de rachete şi artilerie antiaeriană” (Dosarul Direcţiei Procuraturilor Militare, nr. înreg. S/10168/ 1991. fila 153). Analiza ulterioară a evoluţiei ţintelor aeriene în cadrul marilor unităţi de apărare antiaeriană a teritoriului a confirmat constatarea iniţială că o anumită repetare în evoluţia ţintelor, asemănătoare unor scenarii folosite la aplicaţii şi antrenamente se încadrează într-o operaţiune de simulare a unei situaţii aeriene complexe. Pentru a îngreuna însă analiza situaţiei şi luarea deciziilor, conjugat cu evoluţia ţintelor aeriene, forţele ostile Revoluţiei au executat atacuri terestre asupra divizioanelor de rachete şi artilerie antiaeriană, unităţilor radiotehnice de aviaţie şi din trupele de uscat, fapt ce a determinat ca o parte însemnată din militarii echipajelor de la staţiile de radiolocaţie, de cercetare electronică şi din punctele de comandă să fie folosiţi la apărarea terestraă Forţele atacatoare foloseau armament automat de diferite calibre, iar în unele situaţii au întrebuinţat şi aparatura de imitare a focului cu scopul de a crea panică în rândul apărătorilor şi o imagine falsă privind existenţa unor forţe teroriste numeroase. Atacuri mai intense au fost semnalate asupra unităţilor de apărare antiaeriană dislocate în regiunile muntoase şi deluroase, precum şi asupra celor din garnizoanele Craiova, Timişoara, Bucureşti. M.M. Haisuc Ioan din U.M. 01039 Timişoara în raportul înregistrat la nr. 156 (adresat comandantului unităţii) relatează; „… La data de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 1930 când executam cercetarea spaţiului aerian am observat pe I.O.C. (indicator de observare circulară – n.n.) apariţia unui număr de 8 ţinte care zburau într-un cerc între 330–360, la o distanţă cuprinsă între 40-60 km de staţie. În jurul orelor 2100 aceste ţinte au dispărut, iar la ora 2110 a apărut alta pe linia pe azimut 150 şi distanţa 45 km care se deplasa pe acelaşi azimut spre locul de amplasare a staţiei… Raportez că acelaşi azimut şi la aceeaşi distanţă au mai apărut încă trei grupuri de ţinte care la rândul lor aveau în compunere fiecare câte două ţinte, care s-au deplasat pe acelaşi traseu ca ţinta care a apărut la ora 2110, iar în final dispăreau pe azimut 150 şi distanţa 20 km. În momentul când prima ţintă ajungea la distanta de 20 km şi azimut 150 ele dispăreau şi automat apărea altă ţintă la azimut 150 şi distanţă 45 km. În data de 25 decembrie 1989, ora 1915 am descoperit un grup de 6 ţinte care zburau într-un cerc cuprins între azimut 1150 şi 1300 la o distanţă între 50 şi 100 km faţă de locul de dispunere a staţiei…” (Dosarul Direcţiei Procuraturilor Militare, nr.inreg. S/78/1992). Frt Ionaş Sorin din Bt.l a U.M. 01039 Timişoara, îndeplinind la data respectivă funcţia de servant la tunul a.a. S 57 mm S.60 declară următoarele: „ În data de 23 decembrie 1989 orele 2110 în timp ce participam la acţiunile de luptă ale subunităţii am descoperit existenţa unei ţinte aeriene pe direcţia sud-est semnalate sub forma unor puncte luminoase difuze colorate în roşu, verde şi galben. Acestea executau manevre în direcţie şi înălţare cu viteze mici de deplasare. La ordinul comandatului de baterie am deschis focul asupra ţintei respective trăgând 11 lovituri. La puţin timp această ţintă a executat o manevră în azimut dispărând pe direcţia est. De asemenea, declar că în data de 24 decembrie 1989, ora 0715 şi-au făcut apariţia pe direcţia vest 3 ţinte aeriene semnalate la fel ca şi celelalte. Am primit ordin să deschidem focul asupra uneia din cele 3 ţinte şi după tragere a 3 lovituri, ţinta a executat o manevra în înălţare survolând spaţiul aerian pe deasupra bateriei în direcţia nord-est. La fel, în data de 25 decembrie 1989, ora 2020 am descoperit existenţa altei ţinte asemănătoare în direcţia sud-est şi am primit ordin de tragere. După tragere a 2 lovituri ţinta a dispărut în direcţia est. „Cele declarate de frt. Ionuş Sorin sunt susţinute şi de către cap. Preda Gabriel, comandant al grupei cercetare în aceeaşi subunitate.” (Dosarul Direcţia Procuraturilor Militare, nr.înreg. S/78/1992). Lt.col. Buiculescu Marin din Comandamentul Aviaţiei Militare declară, printre altele: „… Ceea ce pot eu să spun este că am avut un contact vizual cu un soi de obiecte zburătoare, cu nişte caracteristici particulare. Modul de manifestare al acestora a fost următorul: au apărut atât în noaptea de 22 spre 23 decembrie, cât şi în seara zilei de 23 decembrie 1989, cât am fost eu acolo. Era vorba de un punct luminos de culoare portocaliu-roşiatică cu altitudinea maximă (aşa cum am apreciat-o eu) 150-200 m şi viteză de deplasare de circa 250 km/h. Traiectoria era rectilinie şi uniformă. Direcţia de deplasare era localitatea Poiana spre Boteni, Bildana spre Boteni şi respectiv Branişte către Boteni. Alternativ am perceput aceste trei direcţii. La un moment dat ajungând la verticala aeroportului (aeroportul Boteni-Titu-n.n.) cam la 3-2 km de verticala mea se producea un glob luminos (în genul unei arderi de pulberi de magneziu) rezultând o emanaţie luminoasa deosebit de puternică, ce se făcea resimţită până la nivelul solului, putându-se distinge obiectele de pe teren, după care semnatul luminos dispărea. Acestea sunt nişte constatări pe care eu le-am făcut personal. Atât deplasarea cât şi arderea puternică, în mod curios, nu erau însoţite de zgomot…” (Dosarul Direcţiei Procuraturilor Militare, nr. 59/P/1990). Lt.col. Dudaş Ioan din U.M. 01941 M.Kogălniceanu referindu-se la situaţia aeriană şi terestră din zona aeroportului în perioada analizată, susţine următoarele: „…În noaptea de 23 spre 24 şi 24 spre 25 începând cu ora 1200 până în jurului orei 2000 era o avalanşa de ţinte apărute pe ecranele radiolocatoarelor; ne lăsau în pace de pe la 2000-2100 până în jurul orei 0200 noaptea. De la două noaptea până la patru dimineaţa sau chiar cinci şi jumătate apărea iarăşi avalanşa de ţinte pe ecranele radiolocatoarelor. În primă fază nu ne-am dat seama despre ce este vorba, prima dată asta s-a întâmplat în noaptea de 23 spre 24 în jurul orei patru. La o distanţă relativ mică faţă de aerodrom, 10-15 km după care eram nedumeriţi pentru că veneau formaţii de câte 2-3 sau 10-15 elicoptere cu viteza mică, pericol de atac permanent şi atunci am pus pe hartă punctele succesive de deplasare a ţintelor respecte şi am constatat că de fapt semnalele veneau de pe căile de acces din jurul aerodromului, adică de pe drumurile de ţară, de pe şosea, de pe calea ferată. La un moment dat punând una din ţinte de-a lungul unor puncte succesive aceasta urmărea exact traseul căii ferate de la Medgidia spre Tulcea. Vă spun, inclusiv curbele respective în teren; atunci am cerut încă o problemă, dacă ţintele respective intră pe ecranele tuturor staţiilor de radiolocaţie… semnalul de ţintă intra, dar numai pe anumite benzi şi nu luăm în considerare decât semnalele luminoase care apăreau pe toate ecranele de radiolocaţie. Punctul de comandă de la Kogălniceanu este la vreo 10-15 m mai sus şi am urcat să vedem şi se vedeau pe drumurile de acces, că de asta v-am spus că am făcut corelaţia imediată între ceea ce apărea pe ecranele de radiolocaţie şi deplasarea lor, dacă veneau dinspre Sitorman spre Nazarcea unde este şoseaua aceea laterală între drumul Tulcei şi drumul Kogălniceanu şi sesizam o ţintă în zona respectivă pe ecranul radiolocatoarelor, că o formaţie de 4-5 elicoptere, ne urcam la punctul de comanda – n.n. aceasta se deplasa în ritmul în care se deplasa un autoturism pe şoseaua respectivă şi aşa am ajuns la concluzia că de fapt este simulare…” (Dosar Comisie – stenograma rezultată din audierea în faţa comisiei). - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/08/raport-diversiunea-psihologica-dezinformarea-actiunile-kgb-si-gru-si-ale-spionajului-maghiar-teroristii-executia-lui-ceausescu-si-moartea-generalului-nuta-viii/#sthash.MKHn6jMq.dpuf

Pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă aeriene şi terestre s-au executat îndeosebi noaptea, probabil cu forţe şi mijloace aflate în zone respective sau dislocate pe timpul desfăşurării acestora. Acţiunile aeriene au fost declanşate real sau imitat din interiorul ţării de regulă din aceleaşi zone. În acelaşi scop considerăm că au fost folosite mai multe categorii de mijloace, astfel: - ţinte aeriene false imitate activ cu ajutorul unor staţii portabile speciale pentru bruiaj de radiolocaţie de imitare, utilizate de persoane cu o instruire minimă din apropierea unităţilor radiotehnice, de rachete şi artilerie antiaeriană. Cu astfel de mijloace se poate recepţiona impulsul de sondaj de radiolocaţie şi emite, pe această bază, alte impulsuri cu întârziere variabilă, imitând în acest fel deplasarea în distanţă a ţintelor pe diferite direcţii; - ţinte aeriene false imitate cu ajutorul unor minielicoptere şi baloane autopropulsate, cu posibilităţi de reproducere a luminilor de poziţie dirijate prin radio de la distanţă sau cu zbor programat. Acestea erau lansate şi dirijate, probabil, din zone cu acces limitat sau din pădurile din apropierea unităţilor de apărare antiaeriană, de aviaţie şi de marină cu ajutorul unor mijloace radio portabile sau dispuse pe autovehicule. Aceste ţinte erau înzestrate cu dispozitive de autodistrugere; - ţinte aeriene false imitate pasiv prin reflectoare poliedrice ataşate baloanelor de sondaj meteo lansate de pe teritoriul ţărilor vecine şi care, în derivă, au survolat, în special, partea de vest a ţării. Accentuăm asupra acestei ipoteze întrucât, în ultima decadă a lunii decembrie 1989 au fost semnalate şi recuperate foarte multe asemenea sonde meteo, într-un număr mult diferit faţă de alte perioade; - ţinte aeriene reale constituite din elicoptere sau avioane de transport infractoare care au survolat teritoriul ţării sau au executat misiuni în diferite zone, la înălţimi mici, sub 200-300 de metri, deci sub posibilităţile de descoperire ale sistemului radiotehnic din apărarea antiaeriană a teritoriului. Cea mai marc parte dintre acestea au zburat urmând cursul norilor, şoselelor şi căilor ferate, ocolind zonele de foc ale mijloacelor de apărare antiaeriană, fiind prevăzute cu aparatură de vedere şi de navigaţie pe timp de noapte şi la joasă înălţime. După părerea noastră, asemenea ipoteze necesită continuarea investigaţiilor şi a cercetărilor de specialitate, cu atât mai mult cu cât la ora actuală, cu excepţia unor resturi de sonde meteo prevăzute cu reflectoare poliedrice, lipsesc probele sau dovezile materiale care să certifice ipotezele respective. Suntem convinşi că organele de specialitate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, alte organisme şi instituţii, pe baza propriilor analize şi cercetări vor continua investigaţiile necesare pentru clarificarea situaţiilor cu care s-au confruntat.

9. UNELE DATE PRIVIND REŢINEREA, PROCESUL ŞI EXECUŢIA CUPLULUl DICTATORIAL (difuzarea filmului)

După sfatul mai multor persoane şi în special a gl.lt. Victor Stănculescu, cuplul prezidenţial a părăsit incinta sediului folosind în acest scop un elicopter aterizat pe clădire şi care după unele opinii (gl. Neagoe) a fost chemat pentru evacuarea cuplului dictatorial de gl.lt. Stănculescu. Detalii asupra acţiunii au fost descrise în subcapitolul ce se referă la acţiunile revoluţionare desfăşurate în Bucureşti în perioada 16-22 decembrie 1989. Se impun câteva precizări: pentru salvarea cuplului prezidenţial începând cu orele 1133-1135 au fost ridicate în aer 4 elicoptere, ca urmare a ordinului col. Tenie, comandantul unităţii de elicoptere. Deplasarea elicopterelor pe traseu s-a făcut separat urmând ca unul dintre acestea să aterizeze în Piaţa Palatului pentru a lua la bord cuplul prezidenţial. Ajuns primul în zona fostului C.C. al P.C.R. elicopterul 203 pilotat de lt.col. MaluţanVasile a raportat că aterizarea în Piaţa Palatului este imposibilă datorită mulţimii adunată în acea zonă. Ca atare, s-a dispus aterizarea pe clădire. După ce a efectuat un tur asupra zonei, elicopterul menţionat a stat în aer circa 10 minute şi a primit ordin să aterizeze singur pe clădirea fostului C.C. După aproximativ 20 de minute de aşteptare au apărut gărzile de corp ale dictatorului, respectiv Rusu Marian, Vasile Tălpeanu, David Aurel şi Florin Raţ împreuna cu soţii Ceauşescu. Totodată a venit şi Emil Bobu şi Manea Mănescu. Din cei prezenţi au urcat în elicopter soţii Ceauşescu, Emil Bobu, Manea Mănescu şi cei doi ofiţeri din garda de corp, Rusu Marian şi Raţ Florin. Din declaraţia lt.col. Maluţan Vasile rezultă: „..s-au urcat buluc în elicopter . (pag. 21)… mi-a indicat să merg către Snagov … (pag. 26)”. După aterizarea la Snagov în zona clădirii noi, s-a luat legătura cu Comandamentul Aviaţiei Militare pentru a se solicita două elicoptere mari cu trupe pentru însoţire. Într-o convorbire purtată de către pilotul lt.col. Maluţan cu col. Tenie, familia Ceauşescu nefiind de faţă, acesta i-a comunicat: „Vasile fii atent că din momentul de faţa nu se mai ridică nici un elicopter ! Aşa că orientează-te ...” (Declaraţie Maluţan pag. 31) După mai multe încercări de sustragere pilotul Maluţan a fost obligat să reînceapă călătoria având de asta dată la bord cuplul Ceauşescu şi cei doi militari aghiotanţi Iniţial, dictatorul a dispus să se deplaseze către Boteni, iar ulterior a precizat spre Piteşti. Motivând că au fost depistaţi de radiofrecvenţa terestră şi că vor putea fi loviţi antiaerian elicopterul a debarcat persoanele ce le transporta lângă şoseaua naţională în apropiere de Boteni. În acest sens lt.col. Maluţan declară: „… am fost depistaţi de radiolocaţie, vom fi pulverizaţi dintr-un minut în altul… (pag. 42) … se vede Boteniul … aterizează lângă şosea …” (pag. 43). După debarcarea personalului transportat, Nicolae Ceauşescu a atras atenţia pilotului „… vezi nu spui nimic, unde suntem şi ce facem…”. În concluzie, după decolarea elicopterului Nicolae Ceauşescu a trecut prin zona aeroportului Otopeni şi s-a deplasat la Snagov, unde după luarea în pripă a unor obiecte şi-a reînceput călătoria către Târgovişte, realizând totodată un ocol pe deasupra aeroportului Otopeni, probabil dorea să vadă dacă avionul său prezidenţial era pregătit pentru un nou zbor sau decolase deja către pista de aterizare de pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Oarecum liniştit că totul era pregătit, l-a îndreptat pe direcţia Titu-Târgovişte. „Datorită isteţimii piloţilor, care au explicat dictatorilor că, continuarea drumului cu elicopterul este nesigură, datorită acţiunilor de cercetare şi descoperire, efectuate de la sol, elicopterul putea fi în orice clipă lovit antiaerian, sugerându-se ideea continuării deplasării prin mijloace terestre. În acest scop persoanele transportate, respectiv cei doi dictatori şi aghiotanţii lor, au fost debarcaţi. După debarcare, cei doi aghiotanţi au plecat în căutarea unor mijloace de transport, care să asigure continuarea drumului celor doi dictatori. Folosindu-se de un autoturism particular, se pare Mercedes alb, s-a deplasat până în satul Văcăreşti unde a schimbat maşina cu o Dacia roşie. În continuare, cei doi dictatori au fost transportaţi până în apropierea Centrului de Protecţie a Plantelor din Târgovişte, de unde au încercat să ia legătura telefonică cu reprezentanţii unor organe locale, considerate de ei fidele. Din unele declaraţii rezultă că Nicolae Ceauşescu ar fi reuşit să ia legătura cu prim-secretarul de la Târgovişte – Găvănescu. În jurul orei 1345 – 1400 la ofiţerul de serviciu a Miliţiei Judeţene Dâmboviţa s-a prezentat un cetăţean, care de fapt era ultima persoană ce transportase cu autoturismul pe soţii Ceauşescu şi îi părăsise în zona localităţii Ulmi şi care a informat că sub pretextul lipsei de carburanţi i-a abandonat pe cei doi în faţa Centrului de Protecţie a Plantelor, situat în afara localităţii. Luând cunoştinţă de această informaţie, cadrele de miliţie plt. Paise Constantin, sg.maj. Enache Ion, sg.maj. Săftoiu Ion, sg.maj. Furaliu Dan şi plt. Osman Andrei, toţi de la miliţia judeţeană Dâmboviţa, s-au deplasat în zonă folosind două autoturisme din dotarea unităţii (o Dacie şi un Aro), unde, sub pretextul asigurării protecţiei i-au urcat în maşini şi folosind căi ocolitoare i-au transportat la sediul Inspectoratului M.I. din Târgovişte. Pe traseu la intersecţia şoseaua Găieşti cu strada Laminorului, unde se afla un grup mare de manifestanţi, mai multe persoane au observat pe bancheta din spate a Daciei pe soţii Ceauşeseu şi au pornit în urmărirea acesteia folosind un alt autoturism, tot Dacia. Ajunşi pe podul de cale ferată din spatele sediului Miliţiei Judeţene, subofiţerii au observat un alt grup masiv de cetăţeni ce staţionau la intrarea în instituţie şi ca urmare a renunţat la pătrunderea în unitate, continuându-şi deplasarea. La următoarea intersecţie, turismul cu soţii Ceauşescu a fost obligat să oprească datorită semaforului ce trecuse pe culoarea roşie. În acest timp Dacia ce o urmarea, a lovit din spate maşina miliţiei. După o cursă în plină viteză, maşina poliţiei a reuşit să scape de urmăritori părăsind municipiul, iar de pe raza comunei Bucşani a intrat în legătură prin staţia radio de pe autoturism, cu dispeceratul miliţiei Judeţene, primind informaţia că în jurul orelor 1700 manifestaţia din faţa miliţiei luase sfârşit, mulţimea părăsind zona. Ca urmare la lăsarea întunericului, deci către orele 1745, cuplul dictatorial a fost predat la sediul miliţiei lt.col. Colţ Ştefan, ce se afla la comanda acestei instituţii. Aici ofiţerul i-a percheziţionat corporal şi li s-a adus la cunoştinţa că sunt arestaţi. Apreciind că nu dispune de forţe suficiente pentru apărarea celor doi arestaţi lt.col. Colţ Ştefan a solicitat ajutor U.M. 01303, aparţinând M.Ap.N.-ului, situată în imediata vecinătate. În jurul orelor 1830 cei doi au fost transferaţi în cazarma U.M. 01417 de către mr. Ion Mareş din U.M. 01378, ajutat de lt.col. (M.I.)Gheorghe Dinu şi alţi militari şi subofiţeri de miliţie. Acţiunea s-a desfăşurat sub protecţia unei subunităţi de intervenţie aparţinând U.M. 01417. După ajungerea în unitate, cuplul dictatorial a fost instalat într-un birou al comandamentului unităţii, luându-se măsuri de pază a încăperii. În baza ordinului gl. Militaru ministrul apărării naţionale, la orele 900 s-a constituit grupa de intervenţie şi pază formată din 8 paraşutişti care îmbarcaţi în două elicoptere, unul comandat de mr.Cristian Mateiciuc şi al doilea de cpt. Mircea Militaru au fost transportaţi iniţial la Bucureşti pe stadionul Ghencea. În jurul orelor 1015 în cele două elicoptere s-au îmbarcat gl.lt. Stănculcscu Victor, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, ofiţeri de justiţie, un ofiţer medic şi aţi însoţitori. După decolare, cele două elicoptere s-au îndreptat spre Ploieşti unde au făcut joncţiunea cu alte trei elicoptere de însoţire. Cele cinci elicoptere s-au îndreptat spre municipiul Târgovişte, unde două dintre acestea au aterizat în incinta U.M. 01417, iar celelalte trei (cele de însoţire) pe terenul de instrucţie militară. La debarcarea din elicopter au fost luate măsuri severe de pază nemijlocită a celor noi sosiţi. Un ofiţer, cpt. şi doi subofiţeri, toţi paraşutişti, au primit misiunea de pază nemijlocită a cuplului, iar ceilalţi paraşutişti s-au dispus în dispozitiv de supraveghere. Pe timpul cât Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost reţinuţi în incinta U.M. 01417 Târgovişte, ei au fost mutaţi periodic când într-un birou, când într-o autospecială punct de comandă, când într-un T.A.B., care se deplasa prin incinta cazărmii. La coborârea din T.A.B. un ofiţer a condus pe cei doi dictatori într-o încăpere amenajată ca punct medical. După executarea examenului medical de rutină, cei doi au fost introduşi într-o sală unde urma a se desfăşura procesul. De menţionat că în ziua de 24 decembrie 1989, s-a hotărât constituirea unui Tribunal Militar Excepţional în vederea judecării soţilor Ceauşescu. Din însărcinarea M.Ap.N. de organizarea procesului s-a ocupat gl.lt.Victor Stănculescu. În ordonanţa Direcţiei Procuraturilor Militare emisă în 24 decembrie 1989, soţii Ceauşescu sunt acuzaţi de infracţiuni prevăzute la articolele 162, 163, 165 şi 357 Cod Penal (subminarea puterii de stat, a economiei naţionale, efectuarea actelor de diversiune şi genocid). Rechizitoriul Direcţiei Procuraturilor Militare din 24 decembrie 1989 cu privire la inculpaţii Nicolae şi Elena Ceauşescu constată următoarele: „…în calităţile îndeplinite pe linie de stat şi de partid, au acţionat direct şi premeditat, în scopul de a distruge poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare, supunând întreaga colectivitate de oameni din ţara noastră la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică şi ordonând să se tragă în masele de demonstranţi care au manifestat paşnic, în mai multe, oraşe din ţară în perioada 16-22 decembrie 1989. Inculpaţii, mai mult decât atât, au ordonat desfăşurarea de acţiuni armate care au slăbit puterea de stat, au distrus şi adus în stare de neîntrebuinţare uzine, instalaţii, căi de comunicaţie aducând astfel atingere securităţii statului şi au folosit o organizaţie din cele prevăzute în art.145 din care pentru subminarea economiei naţionale aşa cum rezulta din probele existente la dosar. Nu ne propunem a detalia procesul, problema fiind foarte cunoscută, ci doar precizăm că, după citirea sentinţei de condamnare la moarte, celor doi dictatori li s-au legat mâinile la spate şi au fost conduşi la locul pentru execuţia capitală. În ziua de 25 decembrie 1989, orele 1450, s-a executat foc fără comandă asupra celor doi dictatori, în urma căruia, medicul a constatat decesul. În legătura cu declanşarea focului fără comandă, ofiţerul responsabil a declarat: „… în momentul primirii misiunii, fiind singurul ofiţer din echipă, am conştientizat răspunderea covârşitoare pentru reuşita misiunii … Nici un cadru militar nu primise o misiune atât de importantă şi de riscantă şi dacă nu o duceam până la sfârşit eram sigur că n-aşi mai fi scăpat viu. Îmi era teamă să nu mă pierd … Luasem o hotărâre şi trebuia dusă până la capăt … Mi-ar fi fost mult mai uşor să comand în numele poporului foc. Dar aceasta însemna pierdere de timp. În acele momente, atunci şi acolo, în plin război o asemenea ceremonie era de neconceput atât pentru mine, cât şi pentru organizatori, din moment ce nu am fost instruit în acest sens. Şi atunci am mers pe lucrurile esenţiale, nu era timp de nuanţe, de subtilităţi…” După executare, din ordinul gl.lt. Victor Stănculescu, cadavrele au fost învelite în foi de cort şi depuse în cele două elicoptere care au decolat imediat. După efectuarea unei escale, pentru alimentare, pe aeroportul Titu, două elicoptere din cele cinci, au continuat drumul către Bucureşti. La orele 1630, cele două elicoptere împreuna cu completul de judecată au aterizat pe terenul Ghencea din Bucureşti. Neînţelegerea unor dispoziţiuni date a făcut ca cele două colete să fie abandonate în dispozitivul de apărare al unităţii militare din Ghencea. Abia a doua zi au fost duşi la Spitalul Militar Central şi în ziua de 28 decembrie 1989, au fost înmormântaţi în Cimitirul Ghencea. În noaptea respectivă, asupra unităţilor militare din zonă, au fost declanşate mai multe atacuri, la care s-a răspuns cu foc din dispozitivele de apărare. Din atitudinea soţilor Ceauşescu până la sosirea elicopterului cu completul de judecată în ziua de 25 decembrie 1989, rezultă că nu au înţeles exact situaţia în care se aflau. Din comportarea ofiţerilor şi soldaţilor din unităţi cu care au intrat în contact, au înţeles că sunt ţinuţi acolo sub protecţie şi aşteptau cu nerăbdare desfăşurarea evenimentelor. La vederea gl.lt. Stănculescu, Ceauşescu a sperat că acesta a venit să-l salveze şi să-l ducă la Bucureşti sau în altă parte. Momentul de panică a celor doi Ceauşescu este atunci când paraşutiştii, la ordin, au început să-i lege. Cei doi îşi pierd firea şi nu mai au nicidecum o atitudine demnă. Au început să se zbată, să se opună, să ameninţe şi să înjure. În concluzie, putem afirma că din însărcinarea C.F.S.N.-ului de organizarea şi desfăşurarea procesului celor doi dictatori, inclusiv de executarea sentinţei, s-a ocupat nemijlocit gl.lt. Victor Stănculescu. (Documentar nr. S/2U9R/06.01.1994, documentar nr 46007/1994)

10. UNELE DATE ŞI INFORMAŢII PRIVIND FENOMENUL TERORIST

Fuga dictatorului în ziua de 22 decembrie 1989 orele 1206 a marcat prăbuşirea unui sistem şi concomitent a instituţiilor sale. Ministerul de Interne teoretic a dispărut din planul acţiunii coordonate, iar prin moartea gl. Milea se conturau mai multe centre de conducere superioară a M.Ap.N.: gl. Stănculescu la M.Ap.N. şi a doua zi, gl. Militaru, prematur anunţat de cpt. Lupoi la Televiziune, ca ministru al apărării naţionale, un centru la TV, iar la orele 1600 apare la M.Ap.N. şi mai târziu la ora 1700 la sediul C.C. gl. Guşă. În bucuria victoriei se înscăuna treptat teama de ripostă din partea celor detronaţi şi rămaşi fideli dictatorilor fugiţi. Apariţia la TV a gl. Militaru Nicolae care prin apelul său nominal către cadrele M.Ap.N. şi M.I. insistă prin formula „opriţi măcelul” deşi la acea oră în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 în ţară şi în capitală nu se trăgea nici un foc, sporeşte suspiciunea şi teama atât în rândul populaţiei cât şi a militarilor. La ora 1830 în Piaţa Palatului unde erau circa 400 de manifestanţi se deschide foc de diversiune. Urmările celor câtorva salve de armă automată s-au poate simulatore, se cunosc. Este adevărat că focul deschis în Piaţa Palatului confirmă existenţa unor posibile forţe diversioniste care erau pregătite de luptă. Cine puteau fi: - Forţe străine specializate în acţiuni de terorism-diversiune care conform unui plan deschid focul, moment ce coincide cu începerea războiului electronic asupra întregului teritoriu. Deci poate exista o legătură între aceste două acţiuni. Războiul radioelectronic aşa cum am mai spus este premergător unei intervenţii militare, terestre şi aeriene. În mod logic, dacă aceste forţe sunt cele care au intervenit ar fi trebuit să tragă în plin. - Forţe interne fidele lui Ceauşescu. Această variantă este cea mai puţin probabilă întrucât ne obligă a ne pune câteva întrebări, şi anume: de ce au intervenit aşa de târziu, de ce nu au tras în plin, de cine erau conduse de vreme ce şefii ministerelor de interne şi apărării naţionale erau în sediul fostului C.C. ? - Ştim că pe clădirile din jurul pieţii erau încă din 21 decembrie 1989 postaţi ofiţeri ai unităţii cu misiuni precise de supraveghere. Posibil ca aceştia, la ordin, să fi deschis foc de diversiune pentru a permite celor din sediul C.C. să-şi formeze un guvern după plac. Ştim că mulţimea din piaţă respinsese încercarea comuniştilor de a forma un nou guvern comunist condus probabil de Ilie Verdeţ; - O forţă necunoscută fidelă lui Ceauşescu care a intervenit cu o anumită întârziere. Şi această variantă ridică câteva întrebări: de ce nu a tras în plin şi de ce nu s-a manifestat public pentru a câştiga o anumită adeziune din partea fidelilor ? - O forţa formată din terorişti profesionişti care au făcut un „joc de antrenament” până la lichidarea tiranilor. În acest sens nu avem dovezi. Iată ce a declarat un cadru al D.S.S. gl. Pleşiţa “… adevăraţii terorişti au fost comandourile compuse din ruşi, unguri, iugoslavi şi alţi străini din est şi vest care au fost infiltraţi în România…”. Noi adăugam dor şi posibile comandouri autohtone acţionând profesionist, fără urme, bine organizaţi având refugii în timpul zilei, acţionând de preferinţă noaptea. Bine antrenaţi, teroriştii au constituit începând din seara zilei de 22 decembrie 1989 o obsesie permanentă a celor angrenaţi în evenimente. Deşi mult amplificată, imaginea teroriştilor ce acţionau ca supraoameni a fost justificată şi prin acţiunea unor factori de stres intern. Este indubitabilă acţiunea forţelor străine care începând din acea seară au declanşat asupra teritoriului ţării noastre un torent de acţiuni destabilizatoare, de diversiune şi război electronic sufocând efectiv canalele de telecomunicaţii şi aparatura de cercetare radioelectronică de toate tipurile, cu informaţii şi ţinte false. Simularea era atât de perfectă încât lăsa imaginea unui potenţial şi iminent atac cu forţe superioare în toate spaţiile ţarii, adică terestru, aerian şi maritim şi care urmărea nimicirea obiectivelor vitale ale statului. Este greu de crezut că vecinii noştrii din est şi vest, dar şi alţii de mai departe, puteau fi străini de aceste acţiuni mai ales că aceştia deţineau mijloacele tehnice necesare pentru realizarea unei asemenea situaţii. Dar fără discuţie, că în afara acţiunilor aeriene, terestre sau maritime simulate, în diferite zone ale ţării au acţionat real persoane, aeronave şi nave cărora aparatura noastră depăşită moral şi tehnic putea cu greu să-i facă faţa. În cei 6 ani care s-au scurs de la actul revoluţionar din decembrie 1989 s-au făcut o multitudine de speculaţii cu privire la fenomenul apărut în seara zilei de 22 decembrie 1989 denumit generic „Fenomen terorist”. Supoziţiile şi speculaţiile au apărut ca urmare a faptului că nimeni în această ţară în afara Comisiei Senatoriale nu a atacat cu seriozitate şi perseverenţă acest subiect deşi efectele lui distructive ne-au afectat dureros pe mulţi dintre noi. Este justificată atitudinea de derâdere acordată acestui fenomen atât de des vehiculat, deşi mulţi cetăţeni au fost martori şi unii dintre aceştia chiar victime, totuşi organele abilitate nu au prezentat nici un exemplar de individ terorist. Nu s-a spus nimic de executorii planurilor de protecţie şi apărare a cuplului prezidenţial, ce se presupune că atât înainte cât şi după fuga dictatorului au acţionat terorist, cu sau fără voia lor, încercând a-şi îndeplini misiunile care le-au fost încredinţate şi de întreruperea cărora nu primiseră nici un ordin. Este evident ce s-ar fi întâmplat cu ei dacă Ceauşescu prin cine ştie ce miracol ar fi revenit la putere. Nici organele judiciare nu au cercetat cu răspundere şi perseverenţa acest subiect, poate şi pentru că în acţiuni erau implicate prea multe personalităţi foste sau devenite ale vechiului şi noului regim şi care ar fi determinat, impropriu zis, căderea unor capete. Este cert că teroriştii au existat şi au acţionat cu începere din seara zilei de 22 decembrie 1989 în mai multe oraşe şi zone ale ţării. Intensitatea maximă a acţiunilor lor a fost în perioada 22-25 decembrie 1989 perioadă în care s-au manifestat cu predilecţie de pe acoperişul unor clădiri, din unele apartamente, din parcuri, păduri, de după clădiri, din blocuri în construcţie, din canale, biserici şi cimitire, spaţii verzi etc. Răspunsul la o elementară întrebare: Cine avea posibilitatea informării şi dezinformării, sau apartamente în blocuri şi hoteluri pe care le-au folosit teroriştii în acele zile; ne duce la suspectarea unor elemente legate de securitate. Suntem convinşi că în ţară sunt destui care deţin date precise cu referire la existenţa şi acţiunile teroriste, date ce ar putea constitui suficiente capete de acuzare. Dar ne întrebam „a fost oare cineva într-adevăr interesat să îi descopere pe adevăraţii terorişti ?” Faptele ne confirma că, nu! Totodată, nu s-a acordat suficientă atenţie declaraţiilor unor persoane care au văzut şi discutat cu cei ce ţineau sub foc (din blocurile adiacente) sediile M.Ap.N., clădirea TVR şi alte zone. Tabelele cu suspecţii reţinuţi de armată şi predaţi la arestul poliţiei sau la Procuratură au fost neglijate sau tratate cu superficialitate. Nici măcar cei găsiţi cu mai multe identităţi, cu armament de diferite categorii asupra lor, nu au fost verificaţi ca posibili terorişti. Hotărârile de punere sau nu sub urmărire penală s-au făcut în special pe baza declaraţiilor celor interogaţi şi este clar că aceştia aveau alibiul pregătit din timp în varianta reţinerii lor. Şi apoi ce terorist instruit s-ar fi lăsat prins având asupra sa corpul delict al crimei şi armamentul folosit ? Pe 21 decembrie 1989 în ziua fatală a mitingului, organele în drept aveau dispozitivele de pază şi protecţie realizate atât în interior cât şi în exteriorul clădirilor fostului C.C. Asemenea măsuri erau atributul Direcţiei a 5-a din D.S.S. şi a Securităţii municipiului Bucureşti. Personalul cu atribuţii pe această linie a fost introdus în dispozitiv încă în seara zilei de 20 decembrie 1989. După afirmaţiile gl. Militaru Nicolae rezultă „ca în dispozitiv erau aproximativ 1.200-1.500 persoane şi în funcţie de situaţie densitatea acestora putea creşte”. Aceştia aveau misiunile clare şi ca atare nu aveau nevoie de mijloace de legătură, ei ştiind ce aveau de făcut şi acţionau în consecinţă. Că a existat un plan de apărare şi chiar mai multe este un lucru cert. A rezultat şi din declaraţiile fostului Ministru de Interne Tudor Postelnicu care deşi destul de confuz şi contradictoriu în multe declaraţii, recunoaşte: „…Direcţia de Securitate şi Garda şi-a desfăşurat forţele potrivit planului… Organele de Miliţie au intrat pe coridoarele planificate (Declaraţia T. Postelnicu cap.27), la rândul lui gl. Neagoe declară: „… Trebuie să vă gândiţi ce se întâmpla dacă puneam în aplicare planul de măsuri pe care îl aveam …apoi se disculpă. Eu nu am aplicat în nici un fel planurile de măsuri, pentru că conform atribuţiunilor pe care le aveam trebuia să împing toate unităţile care concurau… dacă era să pun în aplicare planul… ar fi fost un măcel…” (Declaraţia gl. Neagoe, pag. 13 şi 17). În continuare gl. Neagoe adaugă: „… Planul este făcut de D.S.S. … se găseşte la Ministerul de Interne – Serviciul de Documentare şi la D.S.S. … şi prevedea … sarcini directe pentru paza lui Ceauseşcu … erau mai multe variante şi pe pământ şi în aer …”. Din declaraţii rezultă că planul era periodic actualizat astfel încât să poată fi pus în aplicare cu promptitudine” …la modificarea din 1989 a lucrat… col. Cristea … Serviciul 4… Concepţia generală a planului era de apărare în caz de atac terorist. În caz de atac al elementelor revoluţionare…” (Declaraţia gl. Neagoe pag. 18). Privind acţiunile USLA, interlocutorul a declarat “… USLA … era unitatea care coopera cu noi în planurile acestea de apărare …el aveau o echipa care tot timpul era în acţiune …” (Declaraţia gl. Neagoe pag.24) şi gl. Vlad şeful D.S.S. declara: „…USLA întărea măsurile luate de Direcţia a V-a şi se ocupa de securitatea lui Ceauşescu …” (declaraţia gl. Vlad pag.46). De remarcat că în asemenea situaţii se constituia un comandament condus de unul din adjuncţii de la D.S.S. sau de la Securitatea Municipiului Bucureşti, în cazul în speţă, conform declaraţiilor gl.Vlad: „…La acest comandament – şef fiind gl Neagoe următorul era gl Bucurescu” (Declaraţia gl. Vlad pag.47). Despre activitatea dispozitivelor de protecţie, col. Ion Apostoleseu declară: „… cei cu pază aveau categoric un plan de apărare ce era făcut de Şeful Serviciului, Nae Octavian şi de şeful Serviciului Operaţii – col. Lăzărescu. Oamenii erau puşi de obicei pe acoperiş, aveau binocluri şi AKM-uri. Un maior a fost surprins pe acoperiş la Consiliul de Stat. A fast bătut apoi înjunghiat. Apărarea Sediului CC al P.C.R. ca de altfel şi alte obiective de importanţă deosebită (Consiliul de Stat, M.A.N., Palatul Cotroceni şi Reşedinţele Prezidenţiale) se asigură de către Direcţia a V-a din D.S.S. sau altfel spus, Direcţia Paza Demnitari, sediul acesteia era vis-a-vis de Comitetul Central lângă Biblioteca Centrală Universitară; în blocul de locuinţe vecin mai exista un serviciu al acestei Direcţii care se ocupa de personalul ce îl deservea pe Ceauşescu, precum şi de clădirile din jur toţi fiind oamenii Securităţii. Mai adăugam şi sediul 110A. Conform declaraţiei gl. Neagoe, efectivele Direcţiei a V-a în data de 21 decembrie 1989 se aflau în dispozitiv: „… cei 250 de oameni din Direcţia a V-a erau în sediul C.C. conform planului; pe 21 decembrie, după-amiaza … fiecare era la postul său, la intrarea lui postaţi la geamuri, fiecare om era bine plasat pe sală era rezerva de 70-100 de oameni. Personalul era înarmat cu o unitate de foc (pag.6) (adică 600 de cartuşe pentru un pistol mitralieră n.n.) şi “… ca armament aveau pistol mitralieră, puşti mitraliere şi grenade… în planul de măsuri toţi aveau sarcini precise şi consemne speciale …” (pag.25) „ …de stradă răspundea gl. Bucurescu – ministru adjunct şi avea toată Piaţa şi Bulevardul” (pag.27). Cu privire la existenţa unor puncte fixe de foc din jurul clădirii C.C. dar şi la Televiziune şi M.Ap.N. col. Goran, – şeful Securităţii Municipiului Bucureşti declara: „ …putea să le aibă şi USLA şi Direcţia a V-a … e posibil să fi fost şi de la Securitatea Capitalei… erau înarmaţi fără discuţie. Deci, putea fi de la noi (Securitatea Capitalei n.n.) USLA şi Direcţia a V-a, altcineva nu văd…”. iar gl. Neagoe a mai completat că armamentul deţinut de aceştia era:,,… armamentul din dotare, câte o unitate de foc automat pentru fiecare şi aveau şi puşca mitralieră, grenade vreo 5-6, puşcă cu lunetă. Aceste puşti cu lunetă le aveam pentru situaţii când se ţinea un miting în Piaţă şi putea să tragă unul de sus…”. Cu privire la existenţa caselor conspirative şi de întâlniri, col. Goran a declarat: „…da precis aveam” (pag.28) după care completează: „…pe traseu orice cârciumă, orice aprozar trebuia să fie recrutat pe problema asta de apărare a preşedintelui”, „…eu aveam în fiecare bloc un om care mă informa …” (pag. 29). Despre numărul teroriştilor, fostul şef al Securităţii municipiului Bucureşti declara: „…Nu trebuiau 10.000 de terorişti. Trebuiau 5-6 …”. Sigur, aceasta este şi concluzia la care am ajuns şi noi că nu au fost prea mulţi, dar destui pentru rolul ce l-au avut de jucat în bulversarea situaţiei din acele zile. În dimineaţa de 21 decembrie 1989, pe acoperişul şi în sediul fostului C.C. paza era instalată, precum şi pe şi în fostul Palat Regal, pe şi în Hotelul Athenee Palace, pe şi în clădirile din stânga şi dreapta fostului sediu. Totodată, în rândul demonstranţilor, pentru a identifica pe eventualii atentatori din mulţime la securitatea preşedintelui, se găseau destui securişti înarmaţi precum şi un număr mare de informatori. Col. Goran relatează: ”…Serviciile de Contrainformaţii din sectoarele economice aveau misiunea … de … instalare a coloanelor de oameni… să nu se ataşeze protestatari, jălbari sau oameni care strică atmosfera”. Iar o parte din efective „… un număr de până la 100 participau la miting între oamenii care se adunau.” (pag.7) În ziua de 21 decembrie 1989 orele 1100 au fost aduse un număr important de formaţiuni de Gărzi Patriotice, îmbrăcate în civil, în acest sens, este edificatoare declaraţia şefului Securităţii municipiului Bucureşti care recunoaşte că: „… niciodată nu s-a întâmplat să vină Gărzile Patriotice în civil şi să sectorizeze Piaţa pe sectoare geografice, adică s-au încrucişat rânduri de Gărzi Patriotice…”. Postul şef de Stat Major al Gărzilor Patriotice – col. Pîrcălăbescu (actualmente general pensionar), ar fi trebuit să cunoască şi să declare acest lucru precum şi motivaţia şi misiunea acestora. Preconizându-se că în ziua următoare manifestaţia se va amplifica, ministrul de interne a ordonat menţinerea neschimbată a dispozitivului de pază şi apărare instalat. În seara zilei de 22 decembrie 1989 a început să se tragă în scop diversionist de pe acoperişul Palatului Regal, Hotelului Athence Palace, din clădirile din jur dar şi din interiorul fostului C.C. Este lesne de înţeles, că nu a existat timpul necesar scoaterii acestora din dispozitiv şi se pare că nici nu s-au dat ordine în acest sens, acest lucru a rezultat şi din unele declaraţii prezentate. Este cunoscut faptul că accesul la acoperişuri nu avea oricine, mai ales că pe acestea erau instalate posturi de pază. O schiţă a locurilor de unde s-a tras urmată a doua zi de o scotocire ar fi scos la lumină provenienţa trăgătorilor şi a tragerilor, muniţia consumată (tuburi) precum şi posibile rezerve de muniţie părăsită Forţe aparţinând M.Ap.N., trupelor de Securitate, USLA şi Miliţiei care au participat împreună cu revoluţionari sau luptători din Gărzile Patriotice la scotocirea unor locuri de unde s-a executat foc, au reţinut cu această ocazie numeroşi indivizi dubioşi care au fost predaţi unor persoane ce îşi atribuiau calitatea de reprezentanţi, dar care fără nici o explicaţie plauzibilă i-au pus în libertate (ex. la TV au fost puşi în libertate de un gl. în rezervă). Reproducerea unor convorbiri purtate prin staţiile emisie-recepţie de unele persoane în ziua de 21 decembrie 1989 între orele 1100-1200 demonstrează realizarea dispozitivului de asigurare şi dispunere a forţelor conform planului dinainte stabilit. - Tov. Brînzei, vă rog luaţi dv. acolo măsuri… organizatorice şi tot efectivul care nu este băgat în misiune să se găsească în unitate, să fie imediat îmbrăcat civil, şi în frunte cu dv. vă deplasaţi urgent la Separaţiunea 1… - Am înţeles… - Indiferent de la ce formaţiune este: circă, cercetări penale, judiciar ş.a.m.d. - Mulţi sunt îmbrăcaţi în uniformă, se schimbă în civil ? - Păi care au să se schimbe în civil, care nu într-o jumătate de oră să se schimbe ! - Am înţeles.” (Orele 1155 Consiliul Popular al mun. Bucureşti). „- Bucur 9 sunt Bucur 1.. am primit telefon să începeţi agiţaţia în Piaţă …”. 1210 „- Oprea fă agitaţie! (se aude o voce – Ceauşescu. PCR)”- De reţinut că la Uzinele 23 August exista o formaţie muncitorească special instruită pentru acţiuni agitatorii şi care în perioada mitingului fusese adusă şi introdusă în primele rânduri în faţa Comitetului Centrul – Potrivit declaraţiei Ministrului de Interne pag.28, mulţi manifestanţi fuseseră mobilizaţi încă de la orele 0500 dimineaţa deşi temperatura, la această dată era destul de scăzută. 1230 (USLA) „- Tridentul, pe Calea Victoriei la Gioconda iarăşi este un grup care scandează lozinci! - Sunt Catargul 5, la Muzica aici în faţă a izbucnit un scandal. - Sunt Catargul 5, au fost îndepărtaţi pe Victoriei spre C.C.A. - Catargul – Catargul 2. Sus aproape de Comitetul Central se află un cetăţean, e de al nostru sau nu este? Sus pe blocul de vis-a-vis. Pe Boteanu se afla sus de tot un cetăţean. - Catargul, sunt Catargul 2. Deasupra magazinului Muzica vis-a-vis de C.I.D.(?) se pare că este o persoană acolo. - Da este, e de al nostru.” Inspectoratul Miliţiei Bucureşti „… Vezi ce poţi. Pe care poţi să îi temporizezi că nu sumt mulţi. Trebuie o forţă mai dură un pic. - Toate forţele să intervină să îi împrăştie.” Inspectoratul Securităţii Municipiului Bucureşti „…- Mai trimete la mine. Două unităţi de la Popa să meargă la Calea Victoriei la … şi două să vina la Oneşti imediat.” 1200-1400 – (USLA) (21 decembrie 1989) „… – bă Catargul 3 situaţia este încă încordată. Se scandează şi militarii nu pot să-i împrăştie.” ISMB. (Sala Dalles – locţiitorul Şefului Securităţii Mun. Bucureşti) „… – În faţă la Sala Dalles, să vină aici forţe. - Da s-au trimis dragă, s-au trimis. - Să îi scoată de aici pe ăştia care instigă.” … Şi discuţiile continuă. În zona Televiziunii, în noaptea 22 spre 23 decembrie 1989 s-au observat trageri repetate din diferite locuri (vile, blocuri, zone verzi, etc.). Acestea ar fi trebuit controlate în dimineaţa zilei de 23, eliminând astfel folosirea lor ca puncte de foc fixe în nopţile următoare. Este evident că parte din acţiunile teroriste au fost dezlănţuite de autohtoni, fie unii membri ai securităţii, ai miliţiei, personal USLA care fiind în execuţia unui plan nu au primit ordin sau nu au avut posibilitatea să primească ordin de renunţare, sau activişti de partid ori simpatizanţi ai acestora, militari în rezervă (M.I. şi M.Ap.N.). Ei puteau fi cei care au ocupat conform ordinului dispozitive de luptă şi care din poduri, acoperişuri, case conspirative, hoteluri. Ei şi simpatizanţii lor, femei şi bărbaţi, tineri şi pensionari, dotaţi cu tehnică mai mult sau mai puţin sofisticată, au fost unii din cei ce au ţinut, în baza unui plan, în tensiune, nopţi la rând cetăţenii şi unităţile militare. Ei cunoşteau dispunerea unităţilor militare, telefoanele secrete sau publice ale acestora şi aveau acces la telefoanele operative şi speciale M.Ap.N. De fapt, şi în raportul SRI se recunoaşte că forţele de protecţie au fost prin hoteluri nu numai pentru a intercepta convorbirile locatarilor, ci şi pentru alte scopuri, aceasta şi pentru că aveau camere în stăpânire. Toate acestea nu mai trebuiesc demonstrate fiindcă ele sunt cunoscute, iar de unii chiar trăite. Este oare de crezut că toate organele specializate aveau numai armament la vedere, înscris într-o anumită evidenţă? Ne punem întrebarea câte arme şi de ce tipuri deţineau aceştia fără a fi trecute în scripte şi înregistrate. Alibiul potrivit căruia armele avute în evidenţă nu au fost folosite, nu este întotdeauna edificator; este posibil şi nimeni nu contestă că trupele de securitate au trecut poate în totalitate de partea revoluţiei, dar acelaşi lucru nu se poate spune că l-au făcut toţi activiştii de partid, toţi membrii securităţii şi agenţii securităţii. Deşi conducerea forţelor aparţinând M.Ap.N. a generat uneori confuzie şi accidente grave regretabile, totuşi nici un general sau un cadru cu funcţii de răspundere din acest minister nu a părăsit comanda lăsând subordonaţii la voia întâmplării şi nu s-a dus să respire aer curat în Cişmigiu aşa cum au făcut-o alţii (declaraţia col. Goran). Să nu uitam că în această perioadă au intrat în funcţiune acţiuni de dezinformare, de bombardament psihologic, război electronic realizate cu profesionalism de specialişti în domeniu, fapt ce explică o parte din erorile şi nenorocirile produse în acele zile. Cine a avut curajul să tragă în armată, să ţină sub foc nopţi la rând M.Ap.N., TV, zona CC-ului. Armata a înregistrat sute de morţi şi răniţi. Cine i-a împuşcat? Toţi au fost victimele unor erori? (precizăm că judecăm fapte de după 22 decembrie 1989). Dacă până în 22 decembrie 1989, aşa cum rezultă din Raportul Parchetului Militar în care se acceptă ca posibilă existenţa unor trăgători izolaţi, rămaşi neidentificaţi „care la rândul lor erau componenţi ai dispozitivului de blocare-dispersare-neutralizare” al cărui scop „nu putea fi altul decât acela de lichidare fizică (prin împuşcare) a instigatorilor ori a unor persoane înarmate din rândul demonstranţilor (pag.7). Se mai afirmă despre trăgători „chiar infiltraţi printre manifestanţi” că acţionau „la adăpostul salvelor de avertizare executate de către dispozitive” (pag.263). Acestea urmăreau atât să creeze panică în rândul populaţiei pentru a o determina să se disperseze, cât şi pentru eventuale provocări la adresa armatei cu dublu rol: să convingă armata că se află în faţa unei agresiuni executate de elemente ostile ce urmăreau alte scopuri decât cele clamate de demonstranţi şi să determine armata, pe fondul panicii sau al enervării, să riposteze şi prin dispersarea – manifestanţilor să se angajeze la înăbuşirea revoltei.” (pag.269). Mulţi din membrii Comisiei şi-au pus întrebarea de ce gl. VIad nu a apărut pe postul de TV aşa cum a făcut-o gl. Guşă Ştefan, să declare că Ministerul de Interne a trecut de partea revoluţiei. Se impune ca în încheierea acestui subcapitol să fie evidenţiat că nu toţi membrii acestor formaţiuni au acţionat terorist, mulţi dintre ei fiind conştienţi de perspectiva prăbuşirii inevitabile a dictaturii şi cei mai mulţi au trecut din primele clipe de partea revoluţiei, sau au renunţat conştient la executarea misiunii ce o aveau de îndeplinit. Dar au existat şi indivizi exaltaţi fideli până la moarte dictatorului care ar fi făcut orice pentru restabilirea regimului ceauşist. Aceşti indivizi nu au urmărit ucideri în masă, lucru ce l-ar fi putut realiza cu uşurinţă aşa cum de fapt, a declarat gl. Neagoe, dar au făcut totul pentru a produce panică, derută, reacţii necontrolate din partea forţelor ce apărau revoluţia, lucru ce a şi reuşit. Dar la fel de bine aceste misiuni puteau fi îndeplinite şi de cetăţeni străini existenţi în ţară sub diferite acoperiri şi care acţionau potrivit ordinelor primite la plecarea în misiune.

10.1. Câteva opinii privind posibila implicare a spionajului sovietic în acţiunile din decembrie 1989 Din analiza lucidă şi mai aprofundată a acţiunilor derulate în decembrie 1989 rezultă că dispozitivul informativ şi de diversiune sovietic a fost conectat la toate fazele evenimentelor din decembrie 1989 în România. Încă din 1982 se cunoştea că România era „lucrată” de organele de informaţii sovietice, dar şi de cele militare la nivelul unui stat inamic, lucru accentuat după venirea la conducerea URSS a preşedintelui Mihail Gorbaciov. Rezidenţii sovietici aflaţi în România şi-au intensificat activitatea, în special prin obţinerea de informaţii cu referire la: sănătatea dictatorului, posibilii succesori la funcţiile acestuia şi concepţiile lor politice, precum şi alte date de importanţă militară, economică şi socială. Se urmărea înlăturarea dictatorului, dar menţinerea sistemului comunist căruia urma a i se confecţiona o nouă faţă. Putea acest lucru să se realizeze fără o legătură în interiorul ţării? Categoric nu! O direcţie în care s-a acţionat a fost şi aceea de a se contacta vechii activişti, dizidenţi şi alte categorii de oameni nemulţumiţi care sufereau datorită privaţiunilor la care îi supuseseră ambiţiile dictatorului. Era cunoscută de organele de Securitate româneşti opinia spionajului sovietic care era hotărât în schimbarea conducerii în România şi chiar precizau ca dată posibila „Pluguşorul – 90”. Securitatea românească constată cu mirare intensificarea contactelor între organele de spionaj sovietice şi cele ungureşti, dar şi cu cele aparţinând unor state occidentale, poate şi SUA. După întâlnirea de la Berlin cadrele care acţionau în România şi-au intensificat activitatea, iar unele sub acoperire de corespondenţi de presă (Victor Volodin – „Izvestia”; Vladinlir Vidraşcu – „Pravda”) au acţionat pentru obţinerea de informaţii din diverse domenii, dar şi despre starea de spirit a populaţiei. Articolele acestor ziare aveau un pronunţat caracter critic la adresa României şi a lui Ceauşescu, iar cotidianul Izvestia a publicat chiar „Scrisoarea celor Şase”. Sarcini de mobilizare şi propagandă au primit şi agenţii sovietici din rândul cetăţenilor autohtoni, precum şi unii turişti al căror număr a crescut semnificativ în raport cu anii anteriori. Este cunoscut că începând din 09 decembrie 1989 numărul turiştilor sovietici în maşini particulare a crescut până la 80 – 100 pe zi. Organele de circulaţie româneşti la controalele de rutină efectuate şi asupra unor asemenea autovehicule au constatat calitatea de militari a unor ocupanţi. Pe teritoriul ţării noastre au fost unele accidente de circulaţie în care au fost implicaţi turişti sovietici. Vom reţine atenţia asupra incidentului petrecut la scurt timp după revoluţie marcat prin accidentarea maşinii în care se găseau turistul sovietic Lout Alexander şi încă un bărbat. Cu ocazia reparaţiei ce s-a efectuat la un service în maşină s-au găsit 12 uniforme militare de camuflaj româneşti tip M.Ap.N. şi un veston sovietic cu gradul de maior. Cei doi au afirmat că sunt ofiţeri în rezervă şi că au luptat în Afganistan. Un alt caz interesant s-a întâmplat în judeţul Mehedinţi pe raza comunei Butoieşti unde a avut loc un accident în care a fost implicat un autoturism sovietic ce a fost acroşat de o autospecială TIR. În urma accidentului o persoană a decedat iar una a fost grav rănită. În autoturismul sovietic s-au găsit 240 capse pirotehnice de fabricaţie sovietică. În Bucureşti au fost surprinşi grupuri de turişti sovietici care dialogau şi care remarcau că şi-au „îndeplinit misiunea”, iar în unele din aceste grupuri au fost observate cadre de spionaj sovietic cunoscute de către contraspionajul românesc. Este interesantă remarca lui Jigau Alexei, cetăţean moldovean, cadru didactic în Chişinău care spunea că românii să nu mai caute „terorişti” întrucât aceştia „sunt demult plecaţi din România”. Totodată recunoştea că în timpul revoluţiei fratele său cadru KGB se afla „în zona Craiova, undeva între Timişoara şi Bucureşti”. Organele de securitate româneşti au constatat că în această perioada şi-au intensificat activitatea unele persoane cunoscute ca agenţi sovietici şi că activitatea lor a fost coordonată cu cea a turiştilor. O asemenea persoana după ce a contactat mai mulţi intelectuali prosovietici, în seara zilei de 2 decembrie 1989 s-a deplasat la Bucureşti unde conform propriilor afirmaţii a predat Ambasadei URSS documente cu referire la desfăşurarea evenimentelor de la Timişoara. Un alt lucru semnificativ este şi faptul că în perioada 17-20 decembrie blocul din Piaţa Aviatorilor în care locuiau mai mulţi diplomaţi sovietici a fost evacuat începând cu femeile şi copiii. Iar în ziua de 21 decembrie 1989, membrii Consulatului sovietic din Constanţa au distrus prin ardere, în curtea clădirii, o mare cantitate de documente. În ziarul „România Liberă” din 10 ianuarie 1990 a apărut un mic articol sub titlul „Teroriştii prinşi pe teritoriul Iugoslaviei” în care fără a se dezvălui sursa, se informează că pe teritoriul statului vecin şi prieten au fost reţinute grupuri de terorişti ce participaseră la acţiunile din ţara noastră, îndeosebi la Timişoara, Reşiţa, Arad, Sibiu şi Bucureşti. Numărul celor arestaţi se ridica la 63. Ziarul se obliga să reia problema atunci când teroriştii respectivi vor fi extrădaţi. Se desprind 2 variante: fie că informaţia a fost ireală teroriştii reţinuţi în Iugoslavia neexistând, fie că aceştia au existat dar ţara respectivă nu şi-a propus extrădarea. În încheierea acestui sumar „subcapitol ce ar trebui să facă obiectul unor cercetări suplimentare şi detaliate, se cuvine a face nişte observaţii: Este posibilă implicarea KGB-ului şi a GRU-ului în acţiunile din decembrie 1989 şi care s-au materializat în special prin manifestări agitatorii provocatoare, prin acţiuni de dezinformare şi război electronic. Procedeele folosite au fost specifice acţiunilor din umbră (trupe speciale ale GRU). În raport cu numărul mare de sovietici ce împânziseră ţara în acele zile, numărul persoanelor posibil implicate în acţiuni teroriste a fost relativ mic. Situaţia avea aspectul aşteptării unor ordine care trebuiau să sosească de undeva şi care datorită unor anumite cauze nu au mai venit. Aceştia erau cei care, aflaţi pe teritoriul României, la sosirea ordinului trebuiau să asigure debarcarea şi joncţiunea cu trupele de desant aerian sau aeromobile ce ar fi invadat ţara în urma unei solicitări, sau ca urmare a unor hotărâri suprastatale, având în vedere că Tratatul de la Varşovia avea deja din Occident mână liberă pentru a interveni în România ? Acţiunile hotărâte ale armatei şi a patrioţilor români de a respinge terestru, aerian şi maritim orice încălcare a hotarelor româneşti deşi soldate cu mare consum de muniţie, au blocat poate emiterea ordinului. În publicaţia britanică „Intelligent Digest” reluate în ziarul „Adevărul” din 08 decembrie 1993, cu ocazia împlinirii a 51 de ani de la semnarea pactului Ribentrop-Molotov, în luna septembrie 1990, la Geneva, reprezentanţi de primă mărime din Germania şi URSS au avut o convorbire în mod discret unde cele două mari puteri au pus la punct o nouă împărţire a Europei de Est. Revista britanică are un tiraj restrâns, se distribuie pe bază de abonament, iar informaţiile sale sunt pretinse confidenţiale. În text redactorul, şef – Joseph de Courey, descrie conţinutul prezumtivului act germano-rus. Discuţiile purtate erau sub girul „Strict Secret” şi se refereau la influenţa asupra statelor din estul Europei, astfel revista respectiva relata: „În sinteză, la discuţii, sovieticii au căzut de acord în următoarele chestiuni: 1. Să nu se opună divizării Cehoslovaciei. 2. Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei cu scopul posibil de încorporare politică a regiunii în următorii 12-15 ani la Germania. 3. În schimb, Germania va compensa URSS-ul pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est. 4. Ungariei i se va permite urmărirea scopului de a-şi recâştiga teritoriile pierdute după primul război mondial prin tratatul de la Trianon din 1920 (când Transilvania a fost încorporată în România. Ucraina transcarpatică şi teritoriile limitrofe Dunării au revenit Cehoslovaciei, iar Voivodina a trecut la Iugoslavia). 5. Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei pentru a asigura acolo un standard al vieţii mai ridicat decât cel din Slovacia, făcând astfel mai atrăgătoare ideea unificării Slovaciei cu Ungaria. 6. Să nu ridice obiecţii la divizarea Iugoslaviei, să fie de acord cu intrarea Croaţiei şi Slovaciei în sfera de interese economice a Germaniei şi să susţină unirea Ucrainei transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii Ucrainei ar desfăşura „activităţi destructive”. 7. În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angajează să nu fie activă în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a Germaniei”. Pentru Moscova, înţelegerea conferă sprijin în creşterea şi câştigarea influenţei în Orientul Apropiat ca o compensare a pierderilor din Europa de Est. În încheiere, revista remarcă: „Dacă această analiza este corectă, atunci perspectiva este a unei hegemonii Germane sprijinită de Rusia într-o Europă fără americani, combinată cu un nou val de presiuni din partea ruşilor pentru a obţine influenţă în Orientul Apropiat”. O astfel de perspectivă, după părerea noastră, va aduce numeroase necazuri ţărilor balcanice, atlantice şi mediteraneene. Informaţia este confirmată şi de un diplomat sârb care relatează că: „Fostul Ministru de Externe al Italiei Dany de Michelis la înştiinţat pe omologul său iugoslav Dudimir Lanciar de existenţa unui acord secret de reîmpărţire a sferelor de influenţă între URSS şi Germania”. Acest diplomat era primul consilier al Ambasadei Iugoslave la Bucureşti – Miloşi Vscebrka care a fost martor la aceasta discuţie neoficială. Totodată acesta a mai adăugat „…că tratatul permite Ungariei să-şi recâştige teritoriile pierdute la Trianon.” („Adevărul” din 10-12 iunie 1995). În legătură cu Malta, şeful D.S.S., gl. Vlad Iulian declara printre altele: „…în esenţă la Malta s-a discutat situaţia din România şi s-au trasat probleme cu privire la România. S-au împărţi: responsabilităţi cu privire la România şi cred ca v-am spus destul…” (declaraţie Iulian Vlad pag. 8-10) Dar spionajul sovietic putea fi implicat intens şi în acţiunile de dezinformare şi război electronic având în vedere posibilităţile tehnice ce le aveau la dispoziţie şi cu ajutorul cărora puteau acţiona din toate mediile: de pe uscat, din aer, de pe mare şi din cosmos.

10.2. Posibila implicare a spionajului maghiar în acţiunile din Decembrie 1989 Pe fondul înăspririi relaţiilor între România şi Ungaria încă din toamna anului 1988, structurile informative ungureşti şi-au intensificat acţiunile de spionaj asupra României. Sunt recunoscute acţiunile de regrupare a transfugilor români în lagăre, exploatarea lor informativă, selecţionarea şi instruirea specială a unora dintre ei pentru acţiuni subversive. În acest sens, despre lagărul de la Bieske au declarat transfugii Has Florin şi Limping Gabriel reţinuţi la sfârşitul lunii octombrie în timp ce încercau reîntoarcerea clandestină în ţară. Despre existenţa şi a altor tabele fusese informat de către ataşatul militar de la Budapesta chiar şi ministrul apărării naţionale, gl. Milea. În şedinţa publică din 9 decembrie 1991 a Secţiei Militare a Curţii Supreme de Justiţie (Dosar 24/91) în depoziţiile cetăţenilor Ghiţă Petre, Horvath Nicolae, Lamping Gabriel şi alţii, se confirmă existenţa lagărului de la Bicske. Totodată, din declaraţii mai rezultă că lagărul respectiv era „în atenţia serviciilor de informaţii Occidentale şi maghiare”. Este cunoscută sporirea fără precedent şi fără justificare aparentă a trecerilor ilegale de frontieră din Ungaria în România precum şi returnarea masivă de către autorităţile maghiare a unor fugari. Atunci când autorităţile vamale refuzau primirea în ţara pe diverse motive a celor returnaţi, aceştia fuseseră învăţaţi să forţeze frontiera în sectoarele unităţilor de grăniceri, obligând astfel organele româneşti de graniţa să îi prindă şi să îi reţină. Este de mirare cum la circa 1- 2 ore de la fuga dictatorului, la P.C.T.F. Vărşand au apărut 150 autovehicule ungureşti cu ajutoare umanitare. În perioada premergătoare revoluţiei, dar şi pe timpul acesteia s-a intensificat trimiterea în România sub diferite acoperiri a unor cadre militare şi agenţi secreţi. Majoritatea acţionau în zona Banatului şi aveau printre altele şi misiunea de a obţine informaţii care să alimenteze cu aspecte critice propaganda posturilor de rado şi TV maghiare respectiv „Kossuth” şi emisiunea „Panorama”. După declaraţiile fostului Şef al DSS, preotul Laslo Tökes „…culegea informaţii de orice natură pe care le transmitea afară, ceea ce are ca denumire pentru un străin, spionaj, pentru un român, trădare de ţară. Au fost dovezi un dosar întreg…” (declaraţie gl. Iulian Vlad, col. Gheorghe Goran pag.4) Acţiuni pe faţă au fost duse şi de alţi cetăţeni unguri care în perioada dinaintea revoluţiei din decembrie au împrăştiat manifeste prin aglomerările Capitalei. Astfel, şeful Securităţii municipiului Bucureşti declară: „…eu ştiu sigur… I-am şi prins în flagrant…” (declaraţie col. Gheorghe Goran, pag.4), Este cunoscut că orice cetăţean străin şi în special agenţii străini precum şi personalul ambasadelor erau bine supravegheate de către Organele de securitate internă. În acest sens, Tudor Postelnicu declară: „… agenţii străini din ambasadă erau preluaţi la metru pătrat….”. Este o certitudine prezenţa unor cetăţeni unguri, unii originari din România care au provocat şi chiar incitat la dezordine. Beneş Bernard, originar din Tg. Mureş era cunoscut de securitatea internă ca agent de spionaj. Asupra sa s-au găsit materiale informative de referinţă militară din Iugoslavia şi Bulgaria pe care le expedia la o adresă din Canada. Reamintim pe scurt şi activitatea laborioasă a fostului consul iugoslav la Timişoara Mirko Atanaschovici, cadru al Serviciilor de Informaţii iugoslave infiltrat, susţine securitatea într-o agentură a serviciilor speciale ungare. A circulat mult trecând frontiera de mai multe ori pe zi şi scoţând fără oprelişti din ţară material informativ. Avea relaţii diverse cu personalităţi locale şi a facilitat intrarea clandestină prin Iugoslavia a unor cetăţeni români instruiţi în Ungaria pentru acţiuni diversioniste.

10.3. Extrase din opiniile unor cadre medicale privind existenţa teroriştilor Din datele informative culese de la personalul ce asigura paza Institutului Medico-Legal din Bucureşti se atestă ca în perioada 22 decembrie 1989 – 06 ianuarie 1990 au fost aduşi, decedaţi prin împuşcare, o serie de persoane despre care personalul medical şi militarii din pază afirmau că sunt terorişti. Asupra acestora s-au găsit: - arme de foc şi arme albe (unele total diferite de cele ce existau în forţele noastre armate) şi muniţia aferentă; - documente deosebite (paşapoarte şi legitimaţii în alb ori pe care figurau nume, locuri de muncă şi funcţii ce nu corespundeau realităţii; buletine false – datele nu corespundeau cu cele de pe celelalte documente); - îmbrăcăminte deosebită (combinezoane kaki căptuşite cu blană, pulovere de tip militar, căşti kaki, lenjerie de corp, cizme carâmb scurt cu o încuietoare – care, în majoritate, erau noi) toate diferite de cele ce aparţineau militarilor români; - medicamente necunoscute ce marcau capacitatea de rezistenţa şi de efort. Cei decedaţi erau depuşi separat într-o încăpere păzită unde aveau acces un număr restrâns de persoane, printre care prof.dr. Beliş Victor, şeful instituţiei, prof. Vasiliu Eugen, cadre de la criminalistică şi alţi câţiva. Despre armamentul, materialul şi documentele ridicate de la persoanele decedate şi apreciate că au acţionat ca terorişti, nu se mai ştie nimic, declaraţiile rămânând simple foi de hârtie. Nota telefonică înregistrată la nr. 1755/89 transmisă I.M.L.-ului de către Procuratura Militară Bucureşti specifică: „Toate actele privind cadavrele sosite la I.M.L. în 22 decembrie 1989 şi zilele următoare se eliberează fără autopsie, cauza morţii urmând a se stabili pe baza examenului medico-legal extern. Nota telefonică era semnată de prof.mil.şef.col. de justiţie Nicolae Creţu. Această notă a mai fost transmisă probabil şi la alte instituţii sanitare din ţară. Vom relua descrierile făcute cu ocazia unor reportaje în spitalele Bucureştiului. Spitalul Municipal, rezerva nr.3 – TERORIŞTI Iată descrierea făcută de un cadru medical cu referire la un cetăţean presupus terorist, rănit: „… I-am dat un sedativ de 5 ori mai puternic, ne era frică până vine procurorul, era clinic mort. Nu ştiu, sunt special antrenaţi. Au o rezistenţa cumplită, nu sunt oameni”. „… nu mai avea vesta de protecţie pe el şi glonţul a ricoşat în ţesutul lui, nu-mi dau seama, sunt hrăniţi, drogaţi, antrenaţi. Uitaţi-vă la el, e bărbat tânăr, arată chiar bine, e îngrijit are unghiile curate, uite că deschide ochii! Şi nu e nimic în privirea lui, nici suferinţă, nici măcar ură. Înainte să moară, unul ne-a murit striga: Nu v-am făcut încă destul o să vă omorâm pe toţi! Faţa i s-a colorat înspre verde, au un miros special dulceag a parfum arăbesc. Ăsta e acela cu 12 buletine, le-au găsit fiole cu săruri împotriva foamei şi a setei.” „… uite, ăsta de la mine din buzunar e primul glonte, scos în spitalul nostru dintr-o fetiţă de 12 ani. În salon este un băiat foarte grav rănit, un glonte Dum-Dum, d-aia, i-a făcut praf diafragma, creasta iliacă, la ieşire perforaţia era cât o moneda de 5 lei… „ De curând, graţie unor cercetări efectuate de unii ziarişti a fost dată publicităţii descoperirea existenţei unui posibil terorist arab, iranian, înregistrat în cadrul Spitalului sub numele de Aygen Izzetemre care a fost împuşcat în zona Televiziunii. Asupra cetăţeanului s-au găsit două pistoale şi muniţia aferentă, dovedindu-se că a desfăşurat acţiuni în perioada 23 -24 decembrie 1989. Spitalul Clinic de Urgenţă „…se deschide poarta mare, TIR-ul cu coşciuge frânează… se trage asupra intrării în Camera de Garda. Se trage în sălile de reanimare. Se trage pe culoare… un terorist trage din vârful balconului… Intrăm în rezerva teroriştilor. Sunt 6 păziţi de 3 soldaţi, cu hainele lor pe ei, câte 3 rânduri, legaţi cu cătuşe de pat, cu răni îngrozitoare. Unul dintre ei vorbeşte stricat româneşte… are parul negru şi creţ doar glasul îi e alb – se dau sedative puternice. Nu ne-a venit nici un ordin de nicăieri. Nu ştim ce să facem cu ei… în rezerva de alături e foarte colorat teroristul astă. Nici măcar ţigan nu e.” Am reprodus parţial din săptămânalul „Expres” – aprilie 1990, reportajul realizat de Andreea Hasnaş. Chiar dacă sunt exagerate şi uneori deformate opiniile unor oameni referitoare la fenomenul terorist, totuşi se desprinde cu certitudine faptul că a existat, că miile, zecile de mii de cartuşe trase de apărători au afectat pe mulţi dintre ei, deşi acest lucru nu este încă recunoscut, că indiscutabil şi din rândul lor au fost morţi şi răniţi. Cetăţeanul F.A.-str. Dr.Grigore Mora, fiind încadrat cadru în Spitalul Clinic de Urgenţa, relatează despre prezenţa teroriştilor care fie că au fost prinşi şi aduşi de militari sau revoluţionari, fie că s-au prezentat de bunăvoie fiind răniţi, sau au intrat în Spital în scop de diversiune. Iată conţinutul: „… Aceştia au fost dopaţi cu amfetamine:… erau foarte agitaţi, dădeau răspunsuri stereotipe şi grăbite … păreau dinainte învăţate, scoşi din tipar, nu mai erau în stare să discearnă şi să răspundă explicit… au fost capabili să se opună şi la 10 oameni, au îndoit barele de la brancarde etc. …;au necesitat doze deosebite de anestezic; cei care au decedat postoperatoriu, au decedat din cauză comună – edem pulmonar – nejustificat faţă de rănile suferite sau de procedurile operatorii efectuate, dovedind rezistenţă mică datorită probabil unei epuizări organice post amfetaminice, dar şi unei reacţii organice particulare rezultată din combinaţia anestezicelor cu amfetaminele; cei răniţi, în viaţa, au fost încorpore foarte cooperanţi, fie au negat amestecul într-o asemenea acţiune, iar unii… s-au dovedit şocaţi psihic şi fără vreo legătură cu fenomenul terorist. Aspectul general a fost după trecerea efectului amfetaminic, unul foarte liniştit, echilibrat, lucru care îndepărtează ipoteza şocului psihic pentru starea de la internare. Unul dintre terorişti – femeie 23 ani – înaltă, atletică îmbrăcată la intentare în 3 rânduri de haine a dat relaţii cu ce avea de făcut, despre locurile de alimentare (cu muniţii – n.n.). Certitudinea celor afirmate a fost faptul că unul din imobilele pe care le-a desemnat – str. Atena nr.22 – a fost folosit cu certitudine ca loc de tragere. Ştie acest lucru, de la o femeie care locuia acolo, de la militarii de pază la reşedinţa ambasadorului şi a Ambasadei Olandei, reţine din depoziţiile ei că s-a tras din strada Atena nr. 5 şi nr.7, iar punctul de alimentare se afla sub magazinul Gioconda. Acest lucru îl raportează cpt. Herţa – Şeful Dispozitivului de Apărare al Spitalului cât şi la un colonel de infanterie care se afla la barajul din Piaţa Dorobanţi. Până la 30 decembrie 1989 toţi suspecţii din Spital (mai puţin şacalii) au fost ridicaţi.” Dintre ofiţerii superiori care au participat la ridicarea suspecţilor de terorism din Spitalul de Urgenţă reţinem ca nume pe col. Chircoiaş (Declaraţii ClubTV-22, vol.2, pag.7-8) Sunt foarte multe declaraţii ale unor cadre medicale şi indiscutabil ar fi fost şi mai multe dacă s-ar fi urmărit obţinerea unor informaţii despre existenţa teroriştilor morţi sau răniţi ce au trecut în acele zile prin spitalele Capitalei. Spitalul Clinic „Gheorghe Marinescu” A fost adus un cetăţean împuşcat în ochi, despre care în declaraţia sa şeful Securităţii Municipiului Bucureşti declară: „… teroristul se numea Wortvan Petre … l-au adus la Spitalul 9, nu sunt baliverne, verificate de mine. S-a raportat gl. Vasile Ionel pentru a-l păzi, dar până la intrarea pazei în funcţie, a dispărut. Când am raportat mi s-a spus: nu-ţi face probleme că l-am luat noi şi e dus la Baloteşti. Deci iată că au fost terorişti, dar cine s-a ocupat în mod organizat de ei ? Şi alţii care au fost terorişti şi morţi şi au dispărut probabil ca tot drumul Baloteşti a fost luat.” (Declaraţie pag.30-35).

10.4. Opiniile unor martori privind existenţa teroriştilor Spicuim din declaraţia domnului Dumitru Mazilu: „… la ora 2 noaptea un comando a pătruns în sediu. Mai mulţi tineri au fost împuşcaţi între ochi pe întuneric. A. Ei erau cei ce apărau cu fanatism pe cei doi. B. Ei erau străini închişi la culoare, vorbeau nu prea bine româneşte. C. Ei erau cei care au ucis tineri militari şi civili pe întuneric.” La întrebarea „Cine a tras Armata sau Securitatea?” domnul Dumitru Mazilu a declarat: „şi Armata şi Securitatea. Securitatea mai ales după 22 decembrie 1989. De aici concluzia că s-a tras şi din case conspirative şi de întâlniri.” Domnul Silviu Brucan motivează că nu s-a tras în C.C. pentru că toţi conducătorii Securităţii erau acolo: „… unităţile Securităţii aveau arma de gherilă urbană…” iar în legătură cu eliberarea celor arestaţi „…a fost un ordin superior ca toţi să fie eliberaţi…”. Erau 20 de ofiţeri arabi la Urgenţă, unul rănit şi unul mort. A venit un avion libian cu ajutoare şi la întoarcere au fost luaţi toţi aceştia, inclusiv mortul şi rănitul. Sigur, acum e mai greu de dovedit…”. În ziua de 23 decembrie 1989 pe baza informaţiilor grupei operative a M.St.M. un echipaj USLA sub comanda cpt. Victor Enăchioaie s-a deplasat în Piaţa Iancului unde a fost semnalată existenţa unor terorişti ce executau foc asupra cetăţenilor ce treceau prin zonă. În urma intervenţiei în forţă în str. Mihai Bravu nr. l16 au fost lichidate 2 persoane asupra cărora nu s-au găsit documente de identitate, iar o a treia a reuşit să dispară. În noaptea de 23 decembrie 1989 trupele de paraşutişti ce asigurau protecţia unor obiective de pe Calea Victoriei au fost provocate de către 3 persoane ce foloseau un autoturism ARO alb, cu număr galben, care au executat foc automat asupra lor. Persoanele respective erau după afirmaţiile martorilor deosebit de bine pregătite pentru ducerea acţiunilor de gherila urbană. „În 23 decembrie 1989, în jurul orelor 700 apare în dispozitiv (Piaţa Aviatorilor – spaţiul verde intrare Parc Herăstrău) un autoturism Dacia 1300 alb din care coboară două persoane îmbrăcate militar kaki şi intră sub o maşină militară a subunităţii noastre şi trage în noi foc automat…” (R/B/7/1762) „În dimineaţa de 23 decembrie, tineri din G.P. au adus trei suspecţi: unul avea un pistol şi 15 DM; altul avea două pistoale, altul era electronist la M.I. (numele lor au fost înregistrate de un maior de miliţie – Mihăiţă Mateescu dat afară de la USLA)…” „Mai este adus un suspect care spunea că lucrează la întreprinderea Electronică Bucureşti în vârsta de peste 30 ani, dar care era irakian după spusele ofiţerilor…” „În seara de 22 decembrie 1989, după orele 2300, vine la TV un tânăr, fost USLA (trecut în rezervă în luna mai 1989) care a spus că cei care trag din vile sunt USLA (a vorbit cu ei şi l-au făcut trădător)…” „în decursul zilei de 23 decembrie 1989 în vilele de unde se trăgea au fost prinşi mai mulţi suspecţi , unii răniţi , aveau arme asupra lor (pistoale mici) şi o îmbrăcăminte de culoare închisă (neagră) aproape toţi fiind îmbrăcaţi la fel. Erau anchetaţi de mr. Miliţie de la TV (Mihăiţă Mateescu)” (R/B/12/1784) Declaraţia O.Z. – Calea Călăraşi: „ …La poartă la TV vede două persoane civile 25-30 ani, înalţi, solizi, cu mâinile ridicate, aduşi de militari şi G.P în 23 decembrie 1989, orele 1230-1300. „În 24 decembrie, o persoană iese de la nr.238, traversează Calea Dorobanţilor, înaintează către TAB-urile din faţa TV, spre care a tras o rafală din pistolul automat cu pat rabatabil şi apoi s-a îndreptat spre tancul din curtea TV-ului spre care a tras o altă rafală. Este rănit la picior de un ofiţer şi imobilizat de G.P. Era mic de statură, slăbuţ, brunet, nu vorbea româneşte, îmbrăcat cu pantaloni bufanţi culoare închisă, bocanci militari, geacă kaki, căciulă rusească neagră cu urechi lăsate” (R/C78/1812). - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/08/raport-diversiunea-psihologica-dezinformarea-actiunile-kgb-si-gru-si-ale-spionajului-maghiar-teroristii-executia-lui-ceausescu-si-moartea-generalului-nuta-viii/#sthash.MKHn6jMq.dpuf

Declaraţie B.I. – Calea Dorobanţi: „ …în faţa vilei noastre în 22 decembrie 1989 a venit o Dacia albă (văzută şi de vecinul M.) şi care căra armament şi din ea au coborât 4 indivizi care au plecat spre TV. Dacia a stat acolo până în 28 ianuarie 1990 (R/C/8/18l2) „în 23 decembrie, orele 200 în zona Baraj spre Piaţa Aviatorilor de pe Calea Dorobanţi se auzea o voce în clar: Racene, adu-ne muniţie!” (R/C/14/2322) „Observă 4 persoane îmbrăcate în combinezoane de culoare închisă, cu căşti culoare închisă pe cap care ies din imobilul din Bd. Aviatorilor nr. 72 şi dispar…” (R/C/6/1804) „S-au dus la TV din clădirile de vis-a-vis … şase bărbaţi, vârsta 25-30 ani, civili, doi cu salopete kaki, unul cu căciulă rusească şi altul cu şapcă…” „Opt persoane aduse individual dintre care al optulea nu era român, ci arab îmbrăcat într-o salopetă bleumarin”. „O persoană în vârsta de 40-45 ani descoperit, înfricoşat, îmbrăcat în pulovăr şi scurtă cu blăniţă la guler, a fost ridicat dintr-un imobil de unde se trăgea.” (R/C/12/1822) „Rănitul fără ocupaţie nu este găsit la domiciliul declarat” (R/C/17/2366) „De la un individ decedat a ridicat o armă de provenienţă străină” (R/G/4/I858) „în timpul atacului lângă gardul viu al TV-ului, observă doi bărbaţi în haine lungi de piele de culoare închisă, amândoi având în mână pistoale cu ţeavă scurtă. Trag unii în alţii şi unul dintre cei doi este rănit, dar dispar amândoi.” (R/M/7/1924) „Au executat foc de arme: asemănătoare pistolului mitralieră calibru 7,62 care produceau zgomote estompate, ca şi când ar fi fost cu amortizor … produceau zgomote asemănătoare celor de GECO … cadenţa tragerilor: automate; foc lovitură cu lovitură. De reţinut: mobilitatea deosebită a atacatorilor şi a focului executat: precizia şi eficacitatea deosebită a focului (inclusiv noaptea) – posibil aveau lunete cu infraroşii şi mai ales la lovitura cu lovitură. Preferinţa pentru scoaterea din luptă a factorilor de decizie cadre.” „Cunoaşterea în amănunt a topografiei locurilor, a găurilor gurilor de canal şi căilor de acces, atât în interiorul cât şi în exteriorul clădirilor; încăpăţânarea celor prinşi de a da relaţii despre modul de organizare, înzestrarea lor, ori simulau că sunt drogaţi, ori refuzau pur şi simplu să răspundă la orice întrebare, negând orice participare a lor la acţiuni teroriste. Echipamentul pe care îl purtau: mai multe rânduri de haine civile îmbrăcate.” (R/N/7/2788) „Participă la asaltul Consulatului URSS …La etajul 1 sunt împuşcaţi 2 terorişti îmbrăcaţi în costum obişnuit culoare maro închis …La etajul 2 era instalat pe un piedestal suport o mitralieră cu programator pe care o vedea că trage din 5 în 5 minute. Din relatarea unui soldat află că 3 terorişti au fugit prin spatele clădirii…”(R/S/7/2000). „În seara de 23 decembrie …pe strada Paris… cu vile împrejmuite cu garduri masive din beton şi fier forjat. La o asemenea vilă observă două persoane pe acoperiş şi una în balcon care deschid foc de armă automată către ei…Cei care au tras ies în stradă trăgând focuri în serie pentru acoperire … cei şapte erau de naţionalitate străină, arabi, fiind înalţi, mari, piele negricioasă, părul scurt…” „în spital erau internaţi şi răniţi din această categorie.” (R/T/7/2220). „De la vila din str. Grigore Mora nr.32 a ieşit un bărbat tânăr, solid, având în mână un pistol mitralieră cu pat rabatabil cu care trăgea asupra lui şi a grupului de patru persoane în care se afla.” (R/T/6/22I6) „…în timp ce verifica imobilele de vis-a-vis de TV din care se trăgea… într-un imobil din dreptul Blocului Turn pătrunde în subsol pe o scară cu trepte în spirală şi vede un cetăţean cu spatele la el şi cu pistolul în mâna dreaptă, atent la ceva ce arde în faţa lui. Sare asupra lui, îl imobilizează şi după ce acesta trage două focuri de pistol îl scapă din mâna… îl scoate în faţa casei… unde se aflau mai mulţi oameni şi unul îl loveşte pe reţinut cu o coadă de steag, timp în care acesta îl scapă şi fuge din nou în subsol. Coboară treptele după el dar este împuşcat de un alt cetăţean cu plete, geacă de culoare verde, înalt de circa 1.70m şi era murdar pe haină şi faţă cu ceva negru…” (R/V/l/2014) (Practica diversionist-teroristă n. n.) „Lucrător M.I. internat cu contuzie craniană, escoriaţii faciale şi plăgi picior drept în 24 decembrie, orele 830 fiind lovit de alţi oameni. În 25 decembrie este externat şi predat Miliţiei sector l.” (R/U/3/2208) „Observă un cetăţean care avea o armă semiautomată cu lunetă care s-a ascuns într-o curte de unde a început să tragă spre ei şi soldaţi. Acest om reţine că îl văzuse printre organele de ordine…” (R/Z/l/2028) „… Din vila de la nr.13 str. Pictor Rosenthal a lui Lina Ciobanu la controlul efectuat de Gavrilă Nicolae şi grupa de GP – Laromet, era încuiată, au ieşit doi bărbaţi îmbrăcaţi civil, vârsta 30-35 uni pe care i-a legitimat şi percheziţionat. Unul avea o legitimaţie de ofiţer tanchist şi avea asupra lui cartuşe de pistolet, un cuţit şi fotografii care prezentau Televiziunea. Au fost preluaţi de armată.” (D/B/3/1310) „… În str. pictor Rosenthal 2 etaj l locuieşte un căpitan DSS- Dan, care a dispărut înainte de 16 decembrie 1989 şi a apărut cam în 24 decembrie 1989. După scurt timp nu l-a mai văzut nimeni…”(D/C/3/1346) „… A fost împuşcat, glonţul intrând sub axila stângă şi a ieşit la acelaşi nivel sub axila dreaptă, unde a explodat cu ruptură mare, fără a atinge vreunul din braţe lucru posibil numai dacă le avea ridicate – n.n.) era murdar de sânge şi o negreală specifică prafului fin de cărbune sau uleiuri minerale uzate, îi acopereau trăsăturile…la Circa de Miliţie din Grozăveşti victima este cunoscută de plt. Crăciunescu…” (D/D/4/1382) „Rănit prin plagă împuşcată, membru inferior, a decedat (???)” (R/P/3/1496) „Victima prezenta pe faţă urme de pârlire şi avea între dinţi fire de iarbă… (pârlire probabil din vilele de vis-a-vis de TV unde ar fi fost cu ocazia incendierii uneia dintre ele, iar fire de iarbă numai din curtea TV unde se mai puteau găsi )(D/T/4/I554 ) „În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, orele 2300 am observat că în spatele casei în curtea imobilului din str. Mora 33, pe un garaj magazie, un cetăţean cu un aparat luminos executa zgomote de foc de armă automată…” (D/2) „în ziua de 23 şi noaptea de 23 spre 24 decembrie în spatele vilei unde locuieşte Mitică Popescu, doi bărbaţi tineri de 34-35 ani manipulau o cutie ca un pian cu clape, simulând zgomot de armă automata şi semnale optice…” (D/3) „în dimineaţa de 23 decembrie… a văzut un individ înarmat cu o armă mai scurtă decât un AKM, îmbrăcat într-un hanorac de culoare închisă cu glugă trasă pe cap, pantaloni închis şi bocanci cu carâmb înalt, care a sărit gardul din gradina de lângă peretele stânga al imobilului de vis-a-vis nr. 13. Tot pe acelaşi individ îl vede şi în ziua de 24 dimineaţa sărind gardul în curtea lor…” (D/28) „…Din imobilul din str. Nicu Constantinescu nr.10-12 ocupată de fiul ministrului Postelnicu … s-a tras … în faţă se afla o Dacie 1310 proprietatea lui Postelnicu Vladimir în care se aflau … două plăcuţe cu fond alb cu nr. 6-B-9344, două plăcuţe cu fond galben cu nr. 1-B-9970; staţie emisie-recepţie tip ADA 12, un geamantan cu obiecte de îmbrăcăminte de uz personal. 10 bonuri benzină… eliberate COMTURIST…” (D/37) „La cercetarea efectuată în Institutul C.I. Parhon … s-a descoperit o cameră ce avea intrarea din str. Muzeul Zambacian situată sub farmacia Institutului… S-au găsit în acea cameră obiecte de machiaj- mustaţă castanie gata confecţionată”; „…de pe str. Mora şi Pangratti s-a ripostat. Cu acest prilej au fost rănite 3 persoane civile care erau înarmate cu pistoale mitralieră şi care au încercat să fugă din vila aflată în spatele vilei ambasadorului englez” Deşi toţi au fost răniţi, totuşi au reuşit să fugă „prin str.Mora, spre Bdul. Aviatorilor lăsând urme de sânge pe stradă”. (D/45) „În noaptea de 23 spre 24 decembrie, în jurul orei 132… dinspre intrarea metrou Ana Ipătescu s-a apropiat un bărbat civil, care le spune că este de la G.P. de la a uzina din Bucureştii Noi… cu atribuţii la guri metrou şi aşteaptă sosirea altor oameni… că în cadrul GP este un cap de foc… a fost surprins când în cursul nopţii a fost sunat de col. Vornicescu… şi care i-a cerut să ia măsuri pentru executarea situaţiei C (sau variantei C) cerându-i explicaţii, acesta i-a spus că trebuie să intervină asupra cadrelor armatei pentru lichidare , deoarece ofiţerii din armată au trădat…” (D/46) „… La un moment dat aude că se trage din imobil pe casa scării, se uită pe vizor şi vede doi bărbaţi înarmaţi care de lângă uşa de la intrare trăgeau spre TV. Erau îmbrăcaţi în ceva asemănător cu combinezonul, culoare închisă. Sesizează un zgomot aparte în momentul tragerii, armele fiind de talie scurtă…” (D/48) „…în 24 decembrie, orele 435 aflat în degajamentul TV, aude lovitura în uşa metalică dinspre str. Pangratti, cere parola şi i se răspunde cu o rafală de pistol mitralieră de alt calibru şi cadenţă. A ripostat şi s-a retras. Dimineaţa la ora 7, revine şi aici 8-9 civili scoteau dintre panouri un mort îmbrăcat cu scurtă gri, pantalon la fel, pantofi negri, observă un pistol, crede că este Mauser, găsit asupra cadavrului…” (D/49) „Organizează un punct de observaţie în spatele zonei de rezistenţă a celor ce atacau TV-ul din spaţiul Calea Dorobanţilor, Televiziune şi observă următoarele: - aceştia acţionau în grupuri mici, localizate în casele de lucru ale Securităţii pe care le posedă în zonă, cât şi în case ale colaboratorilor; - începând din 24 decembrie dimineaţa, se retrag individual peste str. av. Radu Beller deplasându-s în zona Floreasca, precum şi în spatele Căii Dorobanţilor, peste str. Teheran, în direcţia Centrului de supraveghere al Securităţii din apropierea reşedinţei lui Nicolae Ceauşescu, în apropierea vilei utilizate de Zoe Ceauşescu. După amiaza, se întorc în zona de operaţie – Piaţa Dorobanţilor, – Piaţa Aviatorilor şi vis-a-vis de TV (Front circular – n.n.) - conducerea grupurilor de rezistenţă a chemat la acţiune utilizându-i şi pe ofiţerii în rezervă din Securitate care au aparţinut unităţilor de pază ale Dictatorului; - fiul lui Postelnicu, Vladimir, … este foarte activ …face dese deplasări în grup cu alţi indivizi, folosind un ARO gri; - din date pe care nu le poate verifica, teroriştii dispun de un tunel de mari dimensiuni care face legătura de la Bdul. Aviatorilor 72, la Centrul de Supraveghere a Zonei, cât şi cu un depozit subteran de armament situat sub părculeţul alăturat blocului. De asemenea, mai este un depozit buncăr în zona străzii N .Constantinescu…” (D/56) „… Cei doi terorişti se separă, unul ţine la distanţă paraşutiştii, iar celălalt trage în continuare asupra uşii metalice de la decoruri cu intenţia de a o deschide, sau de a face să sară totul în aer (acolo era depozit de muniţii – n.n. totuşi, fiind prinşi între două focuri sunt siliţi să abandoneze dar nu definitiv, deoarece cunoscând perfect planurile TV-ului apar în spatele cordonului de control şi acces la studiouri din interiorul clădirii, deschizând foc asupra lor, tir ce îi obligă pe apărători să se adăpostească. Iese brusc de după colţul culoarului şi descarcă în ei un sector întreg de foc automat şi vede cum se izbesc gloanţele de ei şi ca şi cum ar fi aruncat cu ghinde, (aveau probabil veste antiglonţ – n.n,) îi vede clar la faţă, erau bruneţi, nu aveau caracteristicile rasei albe, răneşte pe unul la picior, dar celalalt îl salvează ţinându-l pe culoar şi trăgând cu cealaltă mână, şi-a acoperit retragerea în subsol, unde nu îl mai urmăreşte nimeni fiind riscant. Purtau uniforme ofiţereşti de M.Ap.N. iar armele erau nişte pistoale automate scurte ce nu sunt în dotarea armatei noastre. Mai târziu, la o curăţire a subsolului se găsesc aruncate pe, jos hainele militare.” (D/73) „…În perioada critică, un individ îmbrăcat într-o canadiană oliv, cu barbă, a tras din balconul apartamentului situat în Calea Dorobanţilor nr.13 etaj 4, sc.B, înspre Televiziune” (R.J.M.I./2..3) „… După incendierea etajelor superioare a Consulatului Sovietic de către subunitatea de blindate, s-a pătruns în clădire controlând din subsol până la etajul 4, unde un terorist înalt, solid, având asupra lui un pistol şi cartuşe, s-a predat fiind preluat de comandantul subunităţii şi doi soldaţi…” (R.I.M.I./10.2) „… Soldaţii Busiari Daniel, Budu Florin şi Virgil Nan din U.M. 0396 Bucureşti au acţionat pentru anihilarea unui terorist care trăgea dintr-o vilă din strada adiacentă Bd. Aviatorilor. Teroristul a vrut să fugă cu un autoturism Oltcit, dar a fast împuşcat mortal…” (R.I.M.I./II.I) „…Soldat Bustan Daniel… la solicitarea unor cetăţeni care i-au spus că se trage dintr-o vilă de pe o străduţă care ajunge în B-dul. Aviatorilor. Intră într-o vilă care se afla în faţa vilei respectiv semnalate, se urcă în pod şi ia o poziţie de tragere, sunt observaţi de terorist, care trage câteva rafale asupra lor, după care vrea să fuga cu un Oltcit. Trage în Oltcit, teroristul se dă jos din maşină, vrea să fugă, dar el trage din nou împuşcându-l mortal. Teroristul avea la el un port-încărcător de piele maro mare şi o puşcă. Era îmbrăcat într-o geacă din piele neagră, era solid şi de înălţime aproximativ 1,80 m.” (R.I.M.I./11.l) „Este adus sub stare de arest mr. miliţie Dan… de către cpt. Gheorghiţă…”. Cpt. Gheorghiţă arestase un lt.maj. de Securitate care ar fi declarat „…că a împuşcat la Sala Palatului 10 oameni prin spate…” (R.I.M,I/17.1) „… În perioada 22-24 decembrie 1989 fiind pe terasa Corp Tehnic TV spre vila lui Valentin Ceauşescu a observat că din această vilă şi din altele de lângă ea s-a tras în TV cu puşca cu lunetă, cât şi cu armament automat. Precizează că a văzut pe unii din atacatori care erau îmbrăcaţi în combinezoane…” (R.I.MA pN/5-I) „…la filtrul organizat, reţin pe Rotaru Nicolae care avea asupra lui mai multe legitimaţii de serviciu pe acelaşi nume, documente, două rolfilme, două ghiuluri, o verighetă masivă de aur şi un CEC de 47.000 lei.” (R.I.M.I./l0.7) În continuare credem că este necesar a descrie decesul în condiţii deosebite a unor cetăţeni, condiţii ce nu prezintă o evoluţie logică, astfel: Bucşe Dragoş Daniel a decedat în urma unor plăgi împuşcate în zona toracală, inimă, stern, plăgile nu prezentau urme de sânge, îmbrăcat în scurtă kaki tip G.P., pulovăr, culoare neagră pe gât, cămaşă culoare bej deschis care, aici e misterul, nu prezentau urme ale perforării gloanţelor. Analiza dosarului întocmit de I.M.L. ne face să credem că nu în toate cazurile caracteristicile comparative ale cadavrului corespund cu fotografiile din viaţă ale victimelor. Tot la acest caz exemplificăm: părul castaniu şi uşor ondulat natural al victimei în viaţă corespundea la cadavru cu un păr blond, gros şi întins; forma feţei ovală, în viaţă fiind rotundă; forma pavilionului urechii prelungă şi lobală faţă de rotundă şi lipită etc. De fapt, părinţii victimei declară ca acel cadavru pe care organul de ancheta îl dau drept fiul lor este o altă persoană. (Dosar nr. 1476/1991) Bejenaru Florin – militar în termen la U.M. 01635 Focşani venit de la U.M. 01649 Colibaşi rănit în 21 decembrie 1989 la Televiziune este transportul la Spitalul de Urgenţă unde este împuşcat mortal „de teroriştii care au pătruns în spital”(?!). (Dosar nr.1318/1991). Boca Cristian – rănit la TV în 23 decembrie 1989 în umărul drept şi torace este văzut într-un reportaj TV rănit la Spitalul de Urgenţă. Pe 25 decembrie 1989 tatăl respectivului îl găseşte la Morga Vitan-Bârzeşti pregătit de incinerare. Nu este de acord cu aceasta şi ridică cadavrul, care era bandajat în locurile indicate anterior. Ajuns acasă observă că mai avea o mică gaură de culoare roşu închis la ceafă şi spre creştetul capului avea o gaura care sângera continuu. (Dosar nr. 1328/1991). Buciu Gheorghe – ofiţer M.I. – vine la TV în 22 decembrie 1989 într-un grup organizat la C.C. şi înarmat la DSS – Direcţia a V-a cu pistoale mitralieră şi câte 700 cartuşe. La TV vine cu o Salvare. Armamentul şi muniţiile s-au ridicat de la Magazia DSS- Direcţia a V-a, cheile aflându-se la sus-numitul. Sunt dispuşi la răscrucea str. Muzeul Zambacian cu str. Emil Pangratti. Acesta ia doi oameni şi după circa o oră vine singur. Discută cu Nicolae Castel, mai ia doi oameni şi revine din nou singur, spunând că băieţii au căzut (Declaraţia Postelnicescu Daniel). Mai ia doi oameni şi pleacă cu ei, dar Postelnicescu Daniel îi urmăreşte. Şi mai târziu, îi vede pe cei doi luaţi ultima oară, la picioarele lui Baciu Gheorghe în timp ce acesta îşi fuma liniştit ţigara. Văzând aceasta scenă, Postelnicescu trage o rafală de armă automată asupra lui Baciu Gheorghe, rănindu-l mortal. (Dosar nr. 1306/1991) Lupu Cristian – este adus în 23 decembrie 1989 orele 1000 la Spitalul de Urgenţă fiind rănit în umăr şi la mâna stângă. Doctorul Paul Anton de la Spitalul de Urgenţă a relatat unchiului victimei că acesta a decedat prin stop-cardiac în timpul unei intervenţii la plămâni. De ce intervenţie la plămâni, fiindcă se pare că rănile nu presupuneau aşa ceva. (Dosar nr.1440/1991) Filip Doru – participă la acţiunile revoluţionare din 21 şi 22 decembrie 1989 la TV şi Piaţa Palatului. Pe 25 decembrie 1989 tatăl victimei află că este internat la Spitalul de Urgenţă în stare gravă la Chirurgie 3 cu plăgi împuşcate multiple. În registrul de înregistrare a bolnavilor de la Spitalul de Urgenţă – Chirurgie 3. dispare la sfârşitul lunii februarie 1990. (Dosar nr.1408/1991) Pantazescu Gheorghe – rănit prin plagă împuşcată membru inferior stâng, totuşi a decedat. (Dosar nr. 1496/1991) Stan Bogdan Şerban – om de acţiune şi bun organizator între manifestanţi. Este rănit prin plagă împuşcată de un civil de lângă el, în zona şold drept şi claviculă stânga (Cine avea misiunea să neutralizeze agitatorii?). Raportul IML consemnează „plagă împuşcată toracală”. (de neînţeles). Este internat în zorii zilei de 23 decembrie 1989 la Spitalul Colentina, de acolo la Spitalul nr. 9. de acolo la Spitalul Vitan-Bârzeşti, unde a decedat. A fost împuşcat în curtea TV lângă grupul statuar din faţa blocului turn al TV către dimineaţa din 24 decembrie 1989. Prezentând o stare gravă repeta totuşi continuu „Am fost împuşcat de un civil de lângă mine…” (Dosar nr.1496/ 1991) Tudor George Bogdan – om de acţiune, agitator între manifestanţi, participant la baricada de la Intercontinental. În seara de 22 decembrie 1989 merge la TV unde este împuşcat de aproape la subţioara dreaptă şi glonţul a ieşit cu explozie prin omoplatul stâng şi obrazul stâng ieşind prin cap. (Dosar nr.1469/1991 şi exemplele ar putea continua.)

10.5. Câteva consideraţii de generalitate cu referire la fenomenul terorist Noţiunea de terorist a apărut după 22 decembrie 1989 şi în reprezentările populaţiei teroriştii au fost aceia care au acţionat cu armament de toate categoriile asupra populaţiei şi dispozitivelor militare, ucigând, rănind, distrugând instalaţii industriale sau de altă natură, căi de comunicaţii, instituţii etc. Ne punem întrebarea în ce sens şi în sprijinul cui au acţionat ? La această întrebare pot fi date mai multe răspunsuri. În sprijinul lui Nicolae Ceauşescu şi a dictaturii comuniste. Din răspunsurile date la proces de Nicolae Ceauşescu, se pare că acesta nu ştia despre existenţa lor, motivând că este vorba de populaţia înarmată, ce duce acţiuni de luptă împotriva celor ce săvârşise „lovitura de stat”. Este foarte adevărat că parte din populaţia civilă era deja înarmată. Ca să acţioneze în sprijinul noii puteri este un nonsens întrucât noua putere beneficia de sprijinul evident al armatei şi al celorlalte instituţii, iar constituirea Frontului Salvării Naţionale şi a noilor structuri, nu era contestată şi beneficia de adeziunea întregii populaţii. Este cunoscut că cele mai multe din pierderile de vieţi omeneşti au apărut pe fondul lipsei de cooperare între diferite categorii de forţe, care în anumite condiţii s-au suspectat reciproc considerându-se adversari. Este evident că asemenea incidente s-au produs în rândul armatei, M.I., G.P. şi cu atât mai mult era posibilă apariţia incidentelor în rândul populaţiei civile, care a acţionat independent, individual sau pe grupuri. Dificultatea principală constă în identificarea inamicului, care este după părerea noastră cheia incidentelor în contextul evenimentelor din decembrie. Au fost cazuri când în baza unor reprezentări proprii, unele persoane – chiar aparţinând M.Ap.N. sau altor instituţii au deschis foc asupra unor grupuri de persoane considerate de aceştia suspecţi. În replică, cei atacaţi cu foc, au ripostat. Ca atare, fiecare din ei au considerat că s-a acţionat terorist. Convingerile lor erau clare şi de nezdruncinat, deşi ambele părţi îşi propuneau acelaşi scop, apărarea revoluţiei anticeauşiste şi anticomuniste. Deşi circumstanţa în care s-a produs decesul sau rănirea unora a fost în unele cazuri clarificată, totuşi, sunt destui a căror moarte nu se poate explica. Din declaraţiile martorilor, rezultă că posesorii de armament au executat foc asupra unor indivizi ce acţionau suspect. Adăugăm la acest fapt şi existenţa unui însemnat număr de persoane neidentificate care au executat foc asupra diferitelor instituţii sau asupra unor dispozitive de apărare. Acest lucru este recunoscut şi din documentele de cercetare efectuate de Procuratura Militară în diferite zone ale oraşului. Numărul cel mai mare de decese şi răniri prin arme de foc s-au produs în special în oraşele unde după 22 decembrie 1989, când s-a distribuit populaţiei armament, fără însă a fi încadrate într-un sistem organizatoric de subordonare militară. Acolo unde nu s-a distribuit armament populaţiei civile numărul morţilor şi al răniţilor a fost foarte redus. În baza unei analize s-a constatat că cel mai mare consum de muniţie s-a înregistrat în municipiul Bucureşti şi Braşov. Trebuie menţionat că în amplificarea fenomenului terorist, un rol deosebit l-au avut zvonurile care alimentau această psihoză în rândul populaţiei şi a militarilor înarmaţi şi fără experienţă. Existenţa teroriştilor pentru mine este certă, erau puţini ca număr dar acţionau cu profesionalism, provocând deschiderea focului de către apărători; folosind întunericul şi schimbând cu abilitate locurile de dispunere, lăsau impresia apărătorilor că sunt mulţi, cu teritoriu în afara dispozitivelor de apărare şi aveau largi posibilităţi de foc şi manevre. În acţiunile lor urmăreau în special declanşarea acţiunilor de foc neurmărind cu precădere producerea de victime, ci doar episodic, pentru a da certitudine apărătorilor că sunt o forţă deosebită şi că posibilităţile lor tehnice sunt mult superioare. Acest inamic invizibil, care a ţinut zile şi nopţi întregi sub teroare instituţiile şi populaţia din diferite zone ale ţării, a urmărit realizarea în principal a unor scopuri proprii care datorită intervenţiei hotărâte a maselor de cetăţeni, au putut fi dejucate. Teroriştii nu au fost mulţi, dar destui, pentru a realiza vărsarea de sânge ce a urmat. (Din declaraţia senatorului Sergiu Nicolaescu).


XI. PROPUNERI

Atribuirea de sarcini precise M.I., M.Ap.N., Parchetului şi Justiţiei de a continua cercetările şi a stabili în primul rând, amestecul străin în perioada revoluţiei din decembrie din România, precum şi clarificarea acţiunii şi existenţei fenomenului terorist în această perioadă. Orice completări sau contraziceri sunt binevenite.

MEMBRU COMISIEI:

Preşedinte: Valentin Gabrielescu

Vicepreşedinte: Sergiu Nicolaescu

Secretar: Ionel Aichimoaie

Membrii: Ilie Platică Vidovici Ioan Constantin Pop Victor Apostolache Şerban Săndulesecu Mircea Vîlcu Zoltan Hosszu - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/08/raport-diversiunea-psihologica-dezinformarea-actiunile-kgb-si-gru-si-ale-spionajului-maghiar-teroristii-executia-lui-ceausescu-si-moartea-generalului-nuta-viii/#sthash.MKHn6jMq.dpuf

Popescu Necşeşti Gheorghe Răboacă


Incidentul aerian în care şi-au pierdut viaţa gl. Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu (Anexă la Raportul Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989)

Materialul acestei secţiuni a fost întocmit în prima legislatură şi cercetat la faţa locului de o echipa a Comisiei Senatoriale. El a fost revăzut şi completat. În cadrul acestei secţiuni, ne propunem a lămuri pe bază de dovezi şi probe împrejurările în care au decedat generalii de miliţie, Nuţă Constantin – adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei şi Mihalea Velicu – locţiitorul său, la data de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 1930 – 1940. Nu ne vom opri în descrierea noastră în a preciza cu certitudine autorii doborârii elicopterului, lăsând această sarcina procuraturii sau justiţiei. Acest material prezintă stadiul cercetărilor la care s-a ajuns în momentul de faţă, complexitatea cazului, impunând continuarea verificărilor şi investigaţiilor, bineînţeles dacă există voinţa de a o face din partea instituţiilor ce ar trebui să se implice. De asemenea, nu vom trata modul şi gradul de responsabilitate a celor doi în reprimarea manifestaţiilor din municipiul Timişoara, aspect ce este analizat în capitolul privitor la evenimentele din aceasta zonă. General-locotenent Nuţă Constantin s-a născut la 23 noiembrie 1929 în comuna Brăneşti, judelui Ilfov, într-o familie de ţărani cu gospodărie mică. În anul 1947, s-a înscris în U.T.C, a fost brigadier pe şantierul Salva-Vişeu, activist extrabugetar la fosta plasă Brăneşti, iar ca profesie a lucrat la un atelier de croitorie şi gestionar la cooperativa din comună. În anul 1952, a absolvit Şcoala de Artilerie Sibiu, pe care o termină cu gradul de locotenent de artilerie, iar în anul 1957 a devenit membru P.C.R. În anul 1962, a absolvit Academia Militară unde a lucrat ca lector. În 1963, a fost recrutat în Departamentul Securităţii Statului – Contrainformaţii – unde, începând de la funcţia de lucrător, a ajuns în anul 1977 şef al Direcţiei de Contrainformaţii Militare. La data de 9 mai 1977, i s-a acordat gradul de general maior, iar în anul următor a fost numit în funcţia de adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei. În perioada cât a condus Miliţia Română s-a purtat abuziv, de o duritate rar întâlnită şi s-a dovedit de către colegii săi că a fost un mare afacerist şi un om necinstit. A condus efectivele Ministerului de Interne care au acţionat la Timişoara şi el este acela care a condus acţiunea de ridicare şi ducere a cadavrelor la Bucureşti pentru incinerare la ordinul direct dat de Elena Ceauşescu. General-maior Mihalea Velicu s-a născut la 23 iunie 1935 în comuna Cetatea, judeţul Giurgiu, dintr-o familie de ţărani cu gospodărie mijlocie. Este absolvent al Şcolii Medii Tehnice de Construcţii Edilitare Giurgiu şi a lucrat ca tehnician timp de un an. A absolvit, în anul 1957, Şcoala de Ofiţeri de Miliţie cu gradul de locotenent şi a lucrat ca ofiţer în fosta regiune Bucureşti, iar apoi la judeţul Teleorman, unde a condus miliţia până în anul 1987. În acest an, a fost numit locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei, iar la 30 decembrie 1982 i s-a acordat gradul de gl.mr. A lucrat în această funcţie până la Revoluţia din Decembrie 1989. În timpul evenimentelor din decembrie 1989, gl.mr. Mihalea Velicu l-a secondat pe gl.lt. Nuţă Constantin la Timişoara în acţiunile ce l-au condus în acest oraş. S-a comportat în funcţia avută abuziv, identic ca şi gl.lt. Constantin Nuţă. Evidenţiem faptul că, gl.lt. Nuţă Constantin, adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei şi gl.mr. Mihalea Velicu, unul din locţiitorii săi, avea o atitudine supusă, slugarnică faţă de fosta conducere de partid şi de stat. Orice ordine sau indicaţii venite de „sus”, chiar dacă nu intrau în sarcinile miliţiei, le puneau în executare fără ezitare şi fără o prealabilă analiză cu celelalte cadre din conducerea ministerului. Ei au instituit în rândul subordonaţilor un regim de teroare, de natură a le frânge orice posibilitate de opunere. Exemplu semnificativ în acest sens este numărul mare de ofiţeri şi subofiţeri trecuţi în rezervă, fie la „cerere”, fie din motive minore, ori al celor mutaţi arbitrar la alte unităţi, situate la mari distanţe faţă de locuinţa de domiciliu. Pe baza datelor rezultate din dosarul de urmărire penală a procuraturii şi investigaţiile efectuate de membrii comisiei, vom realiza o descriere faptică a împrejurărilor în care s-a produs catastrofa aeriană căreia i-au căzut victime cei trei membri ai echipajului şi generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu. În ziua de 17 decembrie 1989, în jurul orelor 1500, din ordinul dictatorului Nicolae Ceauşescu, grupa operativă, formată din ofiţeri cu funcţii de conducere în M.Ap.N. şi M.I., printre care şi cei doi generali, s-a deplasat în municipiul Timişoara pentru a organiza şi lua măsuri de lichidare a „tulburărilor” ce se desfăşurau în această localitate. În ziua de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 1300, după fuga soţilor Ceauşescu, cei doi generali s-au deplasat în municipiul Arad, cu intenţia de a reveni spre Bucureşti, dar în primul rând de a scăpă de arestarea lor în oraşul Timişoara. Iniţial, trebuiau să plece cu avionul care decola de pe aeroportul din Arad la orele 1850, însă, din cauza timpului nefavorabil, au fost nevoiţi să ia trenul rapid 22 Panonia, în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989. Întrucât cea mai apropiată staţie C.F.R. din traseu se afla în municipiul Deva, lt.col. Rusu Victor, ofiţer al miliţiei judeţului Arad a solicitat mr. Teodorescu Marin, care la 22 decembrie 1989 a preluat comanda I.J. Hunedoara al M.I., în perioada 18–27 decembrie 1989, reţinerea celor doi generali, suspecţi de comiterea unor acte de terorism, indicând şi cuşeta ocupată de ei. Faţă de sesizarea făcută, cu aprobarea şefului său lt.col. Tufeanu D-tru, care se afla la sediul fostului C.F.S.N., mr. Teodorescu Marin a organizat şi asigurat prinderea generalilor Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu, moment bine fixat de cei angajaţi în această activitate, iar pentru ilustrare cităm din declaraţiile făcute de următorii: Mr.Teodorescu Marin: „Împreună cu col. Todea, locţiitor al şefului miliţiei judeţului Hunedoara, am organizat din lucrătorii de miliţie o grupă de 15 ofiţeri şi subofiţeri. Le-am ordonat să se deplaseze la gară şi să-i aresteze pe cei doi. În această grupă, am ordonat să fie incluşi şi doi lucrători care să-i cunoască pe cei care trebuiau să fie arestaţi. Grupa s-a deplasat la gară cu un microbuz, reuşind să se urce în tren la ora 1350. Între Deva şi Simeria, lucrătorii de miliţie au identificat şi capturat pe Mihalea Velicu la compartiment, iar pe Nuţă Constantin în W.C.-ul în care se ascunsese. De la Simeria, cu microbuzul, au venit la Deva şi s-au prezentat cu cei arestaţi în biroul fostului şef al inspectoratului. Acolo, am trecut la identificarea pe bază de documente. A avut documente de identitate gl.mr. Mihalea Velicu care a prezentat legitimaţia de general şi permisul pentru baza de agrement Izvorani. Gl.lt. Nuţă nu a avut nici un document de identitate asupra sa, cu excepţia unui bilet de avion, dar pe numele de Negrilă. Am întrebat ofiţerii de miliţie dacă îi cunosc, aceştia răspunzând afirmativ, numindu-i pe nume.” Col. Todea Nicolae: „În ziua de 23 decembrie 1989, orele 1300-1310, după primirea informaţiei de la lt.col. Rusu, am chemat la mine 16 lucrători de miliţie, în ţinută civilă şi neînarmaţi pe care i-am instruit asupra modului de acţiune într-o misiune de identificare şi reţinere din Rapidul 22 a gl.mr. Mihalea Velicu şi gl.lt. Nuţă Constantin. În jurul orelor 1440, a sosit în unitate microbuzul cu cei 16 lucrători care au adus la mine la birou pe gl. Nuţă Constantin şi gl.mr. Mihalea Velicu imobilizaţi. Au fost percheziţionaţi, stabilindu-se că Nuţă nu avea decât biletul de tren şi unul de avion pe numele de Negrilă, iar Mihalea Velicu avea legitimaţie personală de serviciu cu gradul, numele şi prenumele şi fotografia de general maior. Nu există nici un dubiu asupra identificării celor doi, personal cunoscându-i de circa 10 ani de când au fost numiţi la conducerea I.G.M. De la mine din birou au fost preluaţi de col. Ion Nicolae şi conduşi la comandamentul militar.” Mr. Cosma Doru: „După instructaj, am primit fiecare din componenţii echipei de acţiune armamentul din dotare, apoi am fost duşi în staţia C.F.R. Deva, unde, dispersaţi pe peron, am luat trenul Rapid 22 care a sosit în jurul orelor 1350. Mergând pe culoarul vagonului 5, când am ajuns în dreptul compartimentului cu numerele 65, 66, am văzut în interior pe cei doi generali, care stăteau pe banchetă. Imediat după plecarea trenului şi în timp ce eu şi lt.maj. Bădescu Virgil stăteam în capătul vagoului 5 în aşteptarea celorlalţi colegi din echipă, care s-au urcat în celelalte vagoane din spatele celui cu nr. 5, am observat pe gl.lt. Nuţă Constantin că a ieşit din compartiment, s-a îndreptat spre noi şi a intrat în W.C. Între timp, au sosit ceilalţi colegi care au trecut la acţiune, reţinând în compartiment pe Mihalea Velicu. Eu, după ce gl.lt. Nuţă Constantin a intra în W.C., m-am postat lângă W.C., între timp venind şi lt. Filipescu Ghe. şi lt.maj. Păuna Ion, care au blocat intrarea în vagonul 5 . Trenul, ajungând în staţia C.F.R. Simeria, deoarece Nuţă Constantin nu a ieşit din W.C., am încercat uşa, l-am somat, nu a ripostat, a fost imobilizat şi percheziţionat, apoi am coborât din vagon, după care i-am condus pe cei doi generali la miliţia judeţeană. Declar cu certitudine şi fără dubii că cele două persoane reţinute de noi în trenul Rapid 22, sunt generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu, pe care i-am văzut de mai multe ori la sediul miliţiei judeţene cu ocazia unor şedinţe la care am participat ori a unor misiuni ordonate şi aduse de către aceştia.” Mr. Arsenic Ioan: „După instructaj, ne-am deplasat în staţia C.F.R. Deva, unde cei 16 lucrători de miliţie au urcat în Rapidul 22, urmând ca până în staţia Simeria să caute prin tren pe cei doi. Eu am plecat cu microbuzul şi autoturismul unităţii în staţia C.F.R. Simeria, unde la sosirea trenului, echipa constituită a coborât împreună cu cei doi generali, respectiv Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu, care au fost aduşi la sediul miliţiei judeţene. Declar că, într-adevăr, cei doi generali reţinuţi erau Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu deoarece îi cunosc din anul 1983, în mai multe rânduri participând la şedinţele noastre de la I.G.M.” Lt. Bădescu Virgiliu: „După plecarea trenului, ne-am îndreptat spre vagonul nr. 80 şi am observat într-un compartiment pe generalul Mihalea Velicu. Pe generalul Nuţă Constantin l-am văzut ieşind din compartiment şi îndreptându-se spre W.C.-ul din capătul vagonului, mr. Cosma Doru luându-se după el. Am intrat în compartimentul în care se afla Mihalea Velicu, unde, folosindu-mă de pistolul din dotare, l-am somat să se predea şi să nu opună rezistenţă. După ce l-am încătuşat cu sprijinul cpt. Căluşeru Velu, lt.maj. Petea Eugen şi plt. Tot Teodor, l-am predat col. Todea Nicolae. Pe generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu îi cunosc din şedinţele şi misiunile ordonate la care şi aceştia au participat, precum şi pentru faptul că, personal, am fost chemat la raport la aceştia.” La sediul I.J. al M.I., cei doi generali au fost percheziţionaţi corporal şi legitimaţi, ocazie cu care s-a constatat că generalul Nuţă Constantin nu avea nici un act de identitate, asupra sa găsindu-se doar un bilet de avion, cu nr. 740560, pe ruta Arad – Bucureşti, pe numele de Negrilă şi despre care a declarat verbal că îi aparţine. După cum rezultă din declaraţia sa, despre reţinerea celor doi generali, la insistenţele gl. Nuţă Constantin, mr. Teodorescu Marin a raportat telefonic la M.Ap.N., gl. Hortopan (deoarece gl. Guşă nu se afla în sediu) care i-a ordonat să ia toate măsurile de pază, să fie depuşi la U.M. 01719 şi ca, ulterior, să i se comunice modul cum se va proceda cu ei. În conformitate cu ordinul primit, cei doi reţinuţi au fost predaţi, sub escortă, la unitatea militară precizată, situată lângă sediul inspectoratului. După preluarea lor, s-a procedat la percheziţionarea, atât corporală, cât şi a bagajelor pe care le aveau în momentul prinderii şi la introducerea în arest, în camere separate, sub pază. Trebuie menţionat că luarea în primire nu s-a făcut pe bază de proces-verbal sau alt document. Aspectele sus-menţionate sunt descrise pe larg de cadrele militare ale acestei unităţi, care au participat la executare. Astfel, mr. Vasile Mihai, ofiţer de serviciu pe unitate la data respectivă a relatat următoarele: „În data de 23 decembrie 1989, pe timpul executării serviciului de zi pe unitate, au fost aduşi la arestul unităţii doi indivizi de către organele locale despre care se spunea că sunt generali, care au organizat atrocităţile de la Timişoara. Cei doi indivizi au fost conduşi la arestul unităţii. Eu am intrat în una din camere, cu unul dintre ei, pe care l-am controlat. Am găsit mai multe feluri de medicamente pe care le-am pus pe geam pentru a fi controlate de medic. Am cerut să mi se prezinte legitimaţia, la care mi s-a răspuns că nu obişnuieşte să aibă întotdeauna documente de identitate. După câteva schimburi de cuvinte, a venit şi cpt. Păcurar Arghir care a continuat percheziţia şi a dus medicamentele la medic. Eu am controlat cele trei serviete în care au fost găsite pijamale, diferite spray-uri şi trusa de bărbierit şi fotografii tip buletin.” Mr. Păcurar Arghir arată că: „Am trecut la percheziţionarea amănunţită a persoanei respective, obiectele găsite (două pixuri metalice, un stilou, două bilete de tren, un pieptăn, un ceas cu brăţară metalică şi câteva medicamente). L-am întrebat cine este la care mi-a răspuns că este generalul Nuţă, comandantul I.G.M., că a fost la Timişoara cu gl. Guşă şi, dintr-o eroare, o neînţelegere, nu a ajuns la timp şi a pierdut avionul şi a recurs la tren pentru a ajunge la Bucureşti. Am scos toate persoanele din cameră şi am ordonat comandantului gărzii să numească militari de pază la uşă cu vizorul deschis şi arma încărcată. Am trecut la cealaltă cameră şi am văzut două persoane care se uită la perete şi îşi frământă mâinile. Începând cu comandantul gărzii şi cu cpt. Darie Mircea, am verificat bagajele (două valize şi o geantă).” Aceste momente sunt confirmate şi de cpt. Darie Mircea care, în plus, precizează că: (gl.lt. Nuţă Constantin n.n.) „A început să justifice de unde vine, susţine că a plecat de la Timişoara spre Arad pentru a pleca cu avionul la Bucureşti, dar din cauza condiţiilor nefavorabile ale vremii, zborul a fost anulat. S-au deplasat la hotel, unde urma ca a doua zi să decoleze la ora 800, însă neavând acces de zbor, au plecat la gară. Din afirmaţiile lt.col. Tufeanu Dumitru şi lt.col. Moldovan Petru, comandantul şi respectiv şeful de stat major al unităţii militare respective, reiese faptul că despre reţinerea generalilor a fost informată şi conducerea C.F.S.N. care, la rândul ei, a comunicat-o telefonic la Bucureşti, însă nu am cunoştinţă şi cui anume.” Pe de altă parte, gl. Hortopan Ion declară: „Fiind în grupa de conducere pe M.Ap.N., în ziua de 23 decembrie 1989, am fost sunat de mai multe ori de preşedintele Consiliului Salvării Naţionale al judeţului Hunedoara, dl. Poraicu şi dl. Firtac din consiliu şi mi-au comunicat că în oraşul Deva se află arestaţi gl. Nuţă şi gl. Mihalea, depuşi la unitatea de geniu şi are rugămintea să facem tot ce este posibil să fie evacuaţi din acest oraş, deoarece se preconizează eliberarea lor.” Ca urmare a insistenţelor oficialilor din judeţul Hunedoara, gl.col. Hortopan Ion s-a consultat, cităm, „cu domnul Montanu din partea Consiliului Salvaţii Naţionale şi am stabilit împreună că transportarea să se facă cu elicopterul în oraşul Sibiu. Am raportat ministrului apărării naţionale, general de armată Nicolae Militaru şi a aprobat executarea transportului cu elicopterul. În continuare, am comunicat generalului Rus, comandantul aviaţiei, aprobarea ministrului apărării naţionale însă, fără să le redea numele persoanelor ce se transportă, reţinându-se faptul că sunt persoane faţă de care se impun măsuri de siguranţă deosebite.” Referitor la aceasta problemă, gl.lt. Rus Iosif, fost comandant al aviaţiei militare declară că: „la data de 23 decembrie 1989 (n.n.) în jurul orei 1620-1630 am primit un telefon de la gl.col. Hortopan Ion, spunându-mi că este în biroul ministrului apărării naţionale, că este ordinul acestuia să transportăm urgent două persoane cu un elicopter de la Sibiu. Persoanele se iau de la Regimentul de Geniu din Deva şi vor fi duse la Alba–Iulia în Cetate. Personal, am explicat că ora probabilă de înapoiere va fi pe întuneric şi că din acest motiv nu putem ateriza noaptea la Alba–Iulia, unde nu avem loc balizat, marcat şi recunoscut pentru echipaj, în consecinţă să amânăm pentru mâine pe timp de zi. Gl. Hortopan a insistat foarte mult, repetându-mi că este împuternicit să execute o acţiune, că este ordinul ministrului (a cărui voce am auzit-o în telefon), moment în care am propus ca transportul să se facă cu o maşină, cu una blindată sau să aducem persoanele de exemplu, la Sibiu, unde avem aeroport balizat, cu mijloace de asigurare şi conducere a zborului, nerenunţând la ideea amânării pentru a doua zi. Am insistat să mi se spună cine sunt aceste persoane. A refuzat, explicând că nu poate spune prin telefon şi acest lucru nu are importanţă pentru mine, precizând că revine cu telefonul, iar de acolo persoanele trebuie luate. Revenind la telefon, gl. Hortopan mi-a comunicat că se aprobă la Sibiu. Insistând cu amânarea, am motivat că zborul este nesigur şi toată armata este alarmată de prezenţa unor elicoptere teroriste în spaţiul aerian şi că poate fi lovit pe traiectul de zbor şi că trebuie luate măsuri de anunţare a tuturor unităţilor din zonă şi, mai ales, la Deva. Răspunsul a fost că sunt luate măsuri, să fie evitată zona Orăştie şi la bord să fie şi soldaţi de însoţire.” De organizarea, pregătirea şi executarea misiunii s-a ocupat mr. Dochinoiu Nicolae, comandantul unităţii de elicoptere din Sibiu, ordinul fiindu-i transmis de gl. Rus Iosif, care, în plus, i-a făcut precizări cu privire la locul de aterizare, poziţia unităţii, menţinerea secretului, evitarea zonei Orăştie şi convorbirile radio să fie reduse la strictul necesar. Lt.col. Dochinoiu Nicolae, comandantul unităţii de elicoptere Sibiu relatează: „La 23 decembrie 1989, orele 1630-1640 am primit telefonic de la comandantul aviaţiei militare, gl. mr. Rus Iosif, ordin să pregătesc de urgenţă un elicopter IAR 330 care să decoleze pentru a executa o misiune urgentă. La întrebarea ce misiune execută elicopterul, comandantul aviaţiei militare mi-a ordonat: „decolează în cel mai scurt timp, aterizează la Deva în curtea Regimentului de Geniu, lângă Cetate şi vino înapoi la Sibiu, misiunea este de maximă confidenţă, să fie evitată zona Orăştie, locul de aterizare va fi iluminat de farurile a două maşini”. Pentru realizarea zborului în bune condiţiuni, comandantul unităţii a stabilit ca echipajul să fie format din mr. Tudor Nicolae şi cpt. Motica Victor, primul comandant de patrulă şi secundul pilot şef patrulă, precum şi maistrul militar Galafton Nicolae – mecanic de bord, toţi foarte bine pregătiţi profesional şi cu un număr mare de ore de zbor. Un punct distinct în cadrul pregătirii de zbor l-a constituit, aşa cum precizează lt.col. Dochinoiu Nicolae, comandantul şi mr. Milea Marian, şeful de stat major al unităţii, instruirea echipajului pentru îndeplinirea misiunii şi care a constat în următoarele: - zborul se va executa pe traseul Sibiu – Deva – Sibiu, la joasă înălţime; - se vor evita zonele Orăştie şi Cugir; - convorbirile radio să fie folosite numai în caz de necesitate; - locurile de aterizare stabilite vor fi luminate. De menţionat că, iniţial, pentru efectuarea acestui transport era stabilit un alt elicopter care însă, prezentând unele defecţiuni la verificările tehnice a fost înlocuit cu elicopterul IAR 330 nr. 72 fabricat la data de 27 mai 1987, dată când a intrat şi în exploatare, executând un total de 281 ore de zbor, din care aproape 4 ore în ziua de 23 decembrie 1989. Acesta, la controlul profilactic făcut de echipa tehnică, nu prezenta nici o defecţiune şi nici urme de proiectile sau schije pe elementele sale componente. Datele referitoare la starea aparatului sunt prezentate şi în declaraţiile personalului tehnic ce a contribuit la verificarea şi pregătirea lui pentru misiunea din data de 23 decembrie 1989 orele 1700 şi din care relatăm următoarele: Lt.maj.ing. Mînzatu Silviu: „În data de 23 decembrie 1989, elicopterul a executat trei ieşiri cu întrebuinţare în luptă. Elicopterul a revenit din ultima misiune la orele 1615. L-am verificat, nu prezenta urme de lovituri în pale şi pe fuselaj, nu avea scurgeri de lichid hidraulic, ulei şi combustibil. Elicopterul a fost bun de zbor. Am efectuat plinul de combustibil. La ora 1700, elicopterul a decolat pentru o nouă misiune.” Configuraţia de zbor a elicopterului la decolare în ultima misiune a fost următoarea: - fără rezervoare de combustibil exterioare (din cauza montării blocurilor de p.r.n.d.); - echipat cu 2 tunuri fixe tip NR-23, dar fără rezerve de muniţii pentru acestea; - cu acroşajele exterioare de armament compuse din 4 blocuri p.r.n.d. şi rampele de lansare rachete dirijate; - cu 2 mitraliere mobile tip DSKM calibru 12,7 mm în cabina cargo. Alimentarea elicopterului cu muniţii a fost următoarea: a) blocurile p.r.n.d.: - stânga exterior = 14 bucăţi; - stânga interior = 0 bucăţi; - dreapta exterior = 8 bucăţi; - dreapta interior = 3 bucăţi. b) mitralierele DSKM cal. 12,7 mm : - cea din dreapta cu cutia complet alimentată şi sac recuperator gol; - cea din stânga cu cutia alimentată cu aproximativ 70 lovituri şi aproximativ 30 tuburi în sacul recuperator; - 6 cutii cu muniţie completă în cabina cargo. Zborul şi conducerea acestuia au fost asigurate de către punctul de comandă al unităţii, avându-se în vedere varianta de condiţii meteorologice normale şi, fără nici un fel de incident, la orele 1730, elicopterul a aterizat pe terenul de sport al U.M. 01719 Deva. Despre sosirea elicopterului, lt.col. Panaite Vasile, şeful comenduirii garnizoanei Deva relatează: „Am primit personal telefon prin fir direct de la Poraicu Bogdan, preşedintele Comitetului Judeţului Hunedoara al Frontului de Salvare Naţională, că va sosi un elicopter militar pentru care s-au luat măsuri de marcare a locului de aterizare. I-am cerut date suplimentare, mi-a spus că nu cunoaşte nimic, dar să predăm la echipaj pe cei doi ce se află la noi. În unitate, neavând telefon T.O. am dat prin firul direct la col. Joiţoiu Grigore, rugându-l să ia prin T.O. legătura cu Sibiul sau Bucureştiul pentru a verifica dacă vine la U.M. 01719 un elicopter militar, să ceară date suplimentare despre elicopter şi compunerea echipajului. După convorbirea cu Bucureşti, col. Joiţoiu Grigore mi-a comunicat: „comandant aeronavă, mr. Tudor Nicolae, echipaj cpt. Motică şi maistru militar Galafton. Elicopter nr. 72 şi a spus să asigurăm o pază înarmată din 3 militari.” Am dat telefon comandantului U.M. 01719 care se afla la Consiliul Judeţean, cu ordinul de a asigura paza înarmată şi ce să-i transmită mr. Moldovan Petru. Mi-a ordonat să-i comunic să predea arestaţii fără a le da nici un fel de pază înarmată. Am comunicat acest lucru care s-a executat întocmai.” În acelaşi mod prezintă situaţia de mai sus şi şeful de stat major al unităţii, mr. Moldovan Petru. La rândul său, col. Joiţoiu Grigore menţionează că: „În ziua de 23 decembrie 1989, m-a rugat lt.col. Panaite Vasile să dau un telefon prin operativ la Bucureşti, la comandamentul aviaţiei să mă interesez de ora sosirii elicopterului care trebuia să sosească în U.M. 01719 Deva. Am sunat prin telefon la Bucureşti şi a răspuns gl.mr. Rus Iosif căruia i-am raportat situaţia elicopterului care trebuia să sosească în Deva, solicitându-i numărul elicopterului, componenţa echipajului. Gl.mr. Rus Iosif mi-a spus următoarele: „Elicopterul are numărul 72, iar echipajul este format din 3 persoane: mr. Tudor, cpt. Motica şi m.m. Galafton, precizându-ne să se pună pe terenul de sport în spatele celor două porţi, câte două maşini îndreptate cu farurile către centrul terenului, iar când se aude elicopterul, maşinile să facă schimb de lumini (semnale) în momentul când se apropie elicopterul de unitate, maşinile să aprindă farurile pe faza mare. Elicopterul soseşte peste 15 minute (fiind in jurul orei 1815-1830). Unitatea să asigure pază de însoţire. De asemenea, m-a întrebat unde este dispusă unitatea. Toate cele relatate mai sus au fost comunicate lt.col. Panaite Vasile din U.M. 01719.” Discuţia telefonică prezentată a fost confirmată de gl.mr. Rus Iosif cu ocazia audierii sale. La aterizarea fără nici un incident a elicopterului pe terenul de sport, membrii echipajului au fost întâmpinaţi şi legitimaţi sub aspectul identităţii, iar pe tot timpul staţionării, până la decolare, s-a asigurat paza şi securitatea aeronavei cu o gardă formată din cadre şi militari în termen, dotată şi înzestrată cu armament individual, două mitraliere antiaeriene şi două TAB-uri (Raportului Comandamentului Aviaţiei Militare nr. S/AV 2029 / 5.07.1990) Modalităţile de predare-primire a generalilor Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu şi asigurarea zborului s-au stabilit între mr. Tudor Nicolae şi mr. Moldovan Petru, de faţă fiind şi alte cadre ale unităţii militare respective. Astfel, mr. Moldovan Petru relatează că i-am comunicat (mr. Tudor Nicolae n.n.) că nu-i asigurăm paza persoanelor ce le ia în primire. A pretins să li se pună cătuşe la mâini şi să fie legaţi la picioare şi să luăm legătura cu unitatea de artilerie pentru a nu se executa trageri asupra aeronavei ce se va întoarce pe itinerarul pe care a venit. Am luat legătura cu comandantul U.M. 01331 Hunedoara, lt.col. Şerbulescu, şi am comunicat numărul de indicativ comandantului aeronavei şi al navei. Am executat toate solicitările din partea comandantului aeronavei, mr. Tudor Nicolae, întocmind şi procesul verbal de predare al persoanelor reţinute, în patru exemplare, din care am predat un exemplar la comandantul aeronavei, un exemplar la delegatul Consiliului Judeţean al Frontului Salvării Naţionale, iar două exemplare au rămas la U.M. 01719 Deva. Lt.col. Panaite Vasile declară la 27 decembrie 1989 că: „După aterizarea elicopterului, comandantul aeronavei, mr. Tudor Nicolae, a venit în biroul comandantului U.M. 01719 Deva, unde eram de serviciu la telefoanele operative, am discutat cu el, şeful de stat major, mr. Moldovan Petru l-a legitimat, mi-a arătat şi mie buletinul de identitate ce avea seria BD nr. 060121. I-am comunicat pe cine îi predau, dar fără a le asigura paza înarmată prin însoţitori. A spus că, dacă li se pun cătuşe la mâini şi se leagă la picioare fiecare individ, nu are nimic de obiectat. Dacă nu îi asigurăm cătuşe şi nu-i legăm la picioare nu poate să-i ridice, nu-şi riscă viaţa echipajului şi a aparatului. După ce s-au adus cătuşele de la miliţia judeţului, s-a uitat la ele, le-a verificat, a spus că după ce îi şi leagă, lângă aparat semnează şi procesul verbal de luare în primire întocmit în 4 exemplare.” În timp ce s-au purtat aceste discuţii, ceilalţi doi membri ai echipajului au rămas la elicopter, iar maistrul militar Galaftion Nicolae a schimbat un filtru de la instalaţia de alimentare şi pe altul l-a curăţat prin sudare cu aer comprimat. Iată ce declară ofiţerii care i-au îmbarcat şi imobilizat în vederea transportului, pe generalii Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu: Cpt. Păcurar Arghir: „După sosirea elicopterului, am ridicat de la arest împreună cu cpt. Litera şi alţi colegi pe cei doi, le-am pus cătuşe pe mâini şi sub pază i-am dus la elicopter, ţinând de sub braţul drept pe generalul Velicu. La elicopter, le-am schimbat cătuşele din faţă la spate şi pe rând i-am ajutat să urce în elicopter unde au fost legaţi de scaune de către colegi.” Cpt. Rusu Dorel: „După urcarea celor doi indivizi despre care se spunea că sunt generali de securitate, am urcat în elicopter împreună cu cpt. Baciu Lucian şi i-am legat individual cu sfoara folosită pentru ancorarea completelor de mascare. Propunerea de fixare a acestora de bancheta din spate a elicopterului a venit din partea pilotului, care şi-a exprimat şi teama de zborul care va urma. Menţionez că cei doi erau cu cătuşele la mâini şi mâinile la spate. Fixarea am făcut-o astfel: picioarele apropiate, legătură puternică cu laţ peste glezne, continuare până la genunchi, fixare de partea de jos a banchetei, revenire şi răsucire a sforii pe după cătuşe; fixare de bara de sus a banchetei, revenire la braţe de două ori, trecere sfoara peste piept, înfăşurare în jurul celuilalt braţ şi fixare prin mai multe noduri de bara de sus a banchetei. Mecanicul de bord şi pilotul şi-au exprimat siguranţa că cei doi nu pot sări la ei, deoarece primul va sta cu arma îndreptată spre ei.” Cpt. Baciu Lucian: „Cele două persoane aveau mâinile la spate cu cătuşele puse. După ce-au urcat în elicopter, l-am ajutat pe cpt. Rusu Dorel, ţinând lanterna aprinsă pentru a vedea cum să-i lege de bancheta elicopterului. Pentru legarea celor două persoane de bancheta elicopterului s-a folosit sfoara de ancorare a completelor de marcare din dotarea noastră, rezistentă, care nu putea fi ruptă prin forţare.” După ce toate măsurile de pregătire a zborului au fost îndeplinite, mr. Tudor Nicolae a semnat de primire cele 4 procese verbale întocmite în acest sens şi, în jurul orelor 1935, elicopterul a decolat, fără lumini de semnalizare, înscriindu-se pe ruta de întoarcere spre Sibiu. Despre decolarea şi zborul elicopterului s-au interesat, aşa cum rezultă din relatările lor: Gl.lt. Hortopan Ion: „A decolat din unitatea de geniu de la orele 1940 în aceeaşi zi, cu măsurile de asigurare prin punerea cătuşelor şi legarea cu frânghii de scaunele elicopterului. Am urmărit permanent sosirea elicopterului şi mi s-a raportat de comandantul regimentului, lt.col. Dochinoiu că nu a sosit şi că probabil ar avea o defecţiune.” Gl.lt. Rus Iosif: „Am urmărit decolarea de la Deva şi mi s-a comunicat că persoanele sunt la bord, fără însoţitori şi pază, dar că s-au luat măsuri de siguranţă. După timpul aproximativ de zbor, am cerut poziţia elicopterului (de mai multe ori), deducând, împreună cu colaboratorii mei, că s-a întâmplat ceva. Despre acest lucru am comunicat gl. Hortopan Ion, iar în jurul orelor 23-24 şi la M.Ap.N., după ce am identificat poziţia elicopterului căzut în apropiere de Alba-Iulia”. Lt.col. Dochinoiu Nicole: „După orele 1930, comandantul aviaţiei militare mi-a adus la cunoştinţă că elicopterul a decolat de la Deva. După orele 1945, m-a întrebat de mai multe ori dacă am legătura radio şi, pentru că nu aveam, am raportat că nu am.” Col Joiţoiu Grigore: „În jurul orei 2000, m-a sunat gl.mr. Rus şi a întrebat care este situaţia elicopterului, i-am raportat că mă interesez la unitate, unde am luat legătura cu lt.col Panaite Vasile care mi-a comunicat că elicopterul a plecat din unitate la orele 1905, fără pază, iar persoanelor care erau transportate li s-a pus cătuşele pe mâini şi au fost legate de picioare. După aceea, m-a luat la telefon comandantul unităţii militare din Sibiu de unde era elicopterul. I-am spus că nu cunosc situaţia aparatului şi i-am comunicat numărul de telefon şi persoana cu care să ia legătura la U.M. 01719 Deva pentru amănunte. În jurul orelor 0200, m-a luat din nou la telefon gl. Rus şi m-a întrebat ce mai cunosc despre elicopter. Am raportat că nu mai cunosc nimic şi că m-a sunat şi comandantul de unitate din Sibiu şi l-am pus în legătură cu lt.col. Panaite Vasile.” Lt.col. Panaite Vasile: „Am mai primit telefoane de două ori de la lt.col. Dochinoiu, comandantul U.M. 01989 Sibiu – aşa s-a prezentat el – şi m-a întrebat dacă a plecat aparatul. I-am comunicat că da. Mi-a dat numerele de telefon. Când am încercat o dată să iau legătura cu Sibiul, să verific dacă au ajuns, nu am reuşit deoarece era mereu ocupat postul telefonic.” În scopul stabilirii traseului de revenire, precum şi dacă au avut loc incidente care să conducă la prăbuşirea elicopterului, o comisie formată din specialişti ai M.Ap.N. şi procurori militari a întreprins o anchetă în unele unităţi militare şi economice din judeţele Sibiu, Alba şi Hunedoara. De asemenea, datele obţinute au fost completate cu cele rezultate din investigaţiile întreprinse de membrii comisiei noastre în localităţile amplasate pe traiectul de zbor al elicopterului. Cu aceste ocazii s-au făcut următoarele constatări: - La U.M. 01719 Deva, cei implicaţi în problemele de predare a ostaticilor confirmă că la controlul dinaintea zborului, elicopterul nu a prezentat defecţiuni şi nici urme de gloanţe sau scurgeri de petrol şi lichide. Singurele operaţii tehnice ce s-au efectuat de mecanicul aeronavei, la ordinul mr. Tudor Nicolae, au fost schimbarea filtrului de la instalaţia de alimentare şi curăţarea altuia prin suflare cu aer comprimat. În cadrul discuţiilor purtate, pilotul şef a specificat că se întoarce pe traseul pe care a venit că mai avea combustibil până la Sibiu şi a solicitat să se ia legătura cu unitatea de artilerie pentru a nu se executa trageri asupra aeronavei. Faţă de această cerere, lt.col. Moldovan Petru, după cum declara: „Am luat legătura cu comandantul, lt.col. Şerbulescu şi am comunicat numărul de indicativ al comandantului aeronavei şi al navei”. Tot acesta mai precizează că elicopterul „s-a ridicat de pe terenul de fotbal şi a luat-o pe direcţia Simeria.” În municipiul Deva şi unităţile militare din această garnizoană, nu s-a executat foc de armă în tot cursul zilei de 23 decembrie 1989 şi nici nu s-a distribuit armament persoanelor civile. De asemenea, la aceeaşi dată, în spaţiul aerian limitrof localităţilor Orăştie şi Cugir, nu s-a semnalat zborul vreunei aeronave. Evoluţia elicopterului a fost sesizată în zona comunei Vinţu de Jos, judeţul Alba, cu sensul de zbor spre municipiul Alba-Iulia, pe firul râului Mureş, în jurul orelor 1945. Iată ce declarau cadrele ce se aflau în dispozitivul de apărare al U.M. 01496 Vinţu de Jos, situată pe raza localităţii Blandiana: Plt.maj, Cordoş Ioan: „În ziua de 23 decembrie 1989, am fost de serviciu pe unitate. După orele 1800, era spre întuneric. Soldaţii au spus că a trecut un elicopter prin partea Mureşul. De tras de la noi, nu s-a tras. Categoric nu, în zonă nu s-au auzit împuşcături.” Col. Crăciun Nicolae, fostul comandant al unităţii: „În jurul orelor 2000, a venit ofiţerul de serviciu şi m-a anunţat că se aude un zgomot de elicopter. Atunci, am ieşit şi eu afară şi am auzit şi eu zgomotul. Nu s-a văzut nimic, nu avea lumini. A ţinut albia Mureşului. Cadrele ziceau ce facem dacă ne atacă, căci cu o zi înainte am fost anunţaţi că a fost atacată unitatea de la Haţeg. Eu le-am spus să stea liniştiţi. Dacă trece şi nu se întâmplă nimic nu avem treabă cu el. Între timp, şi-a văzut de treabă. Toţi militarii în perioada aceea erau înarmaţi. Cu muniţie numai garda. Garda a fost înarmată cu armament obişnuit, pistoale mitralieră care sunt în dotarea armatei. Am mai avut în dotare şi mitraliere antiaeriene, însă acestea nu le puteau folosi că nu am avut muniţie pentru ele. În toată perioada revoluţiei, în această unitate s-a tras un singur cartuş pe data de 26, de santinelă, dimineaţa pe la ora 1100 ca să anunţe unitatea că se aude iar un zgomot de elicopter. Adică nouă ne intrase în reflex chestia asta, că s-ar putea să fim atacaţi de elicoptere. Asta a fost toată situaţia. În rest, nu s-a tras nici un cartuş şi nici zgomot de împuşcături nu am auzit, distanţa de aici la Alba Iulia unde a căzut este aproape 25-30 km.” Lt.maj.Munteanu Constantin: „Dar pe 23, categoric, la noi nu s-a tras. Pentru apărarea unităţii aveam mitraliere antiaeriene. În data de 23 decembrie 1989, nu aveam muniţie pentru sol şi nu avea nici un rost să le montăm. Practic, nici nu am avut timpul să ne deplasăm, nici o mişcare nu am făcut. N-a fost nici o problemă cu elicopterul, era un zgomot normal. Direcţia era Blandiana-Alba, pe cursul Mureşului, la o distanţă de noi, cam de 350 m. Nu am semnalizat în nici un fel. Am auzit zgomotul, dar nu am sesizat nimic deosebit.” Plt.adj. Merea Gheorghe, şeful postului de poliţie al comunei Vinţu de Jos: „La vremea respectivă, armamentul gărzilor patriotice se păstra într-o cameră special amenajată în cadrul postului de miliţie. Muniţie nu aveam, armamentul se păstra în dulapuri bine asigurate. Aveam puşti ZB, mitraliere tot vechi şi trei bucăţi puşti cu lunetă. Noi le-am predat în dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989. În zilele de 22, 23 decembrie 1989 nu au fost înarmate persoane civile, în afară de vânători, care posedau arme proprietate personală şi pădurarii comunali în număr de 5 care au arme ZB (puşti). Noi, ca întotdeauna, cum suntem şi acum, eram înarmaţi cu pistol, pistoale mitralieră nu mi s-a semnalat la primărie că pe firul apei, respectiv râul Mureş, din direcţia Deva spre Alba Iulia se îndreaptă un elicopter neiluminat, nesemnalizat. Cel care făcea pază la primărie, m-a sesizat. Nu avea nici un semn de distincţie, nici lumini şi nu se vedea nimic decât pur şi simplu după zgomotul care-l producea elicopterul s-a ajuns la concluzia că este elicopter şi că se îndreaptă spre Alba Iulia. Am raportat la comandamentul militar de la Alba Iulia, la prefectură. Mi s-a spus numai dacă sunt probleme să raportăm. În timp ce raportasem despre evenimentul respectiv, a venit tot acel cetăţean şi ne-a spus că se trage în sau din elicopter. Am fugit cu toţii afară, era tot consiliul recent constituit şi în apropiere de Alba Iulia, s-au auzit focuri de armament şi, la un moment dat, s-a văzut şi flacără, o lumină şi la un minut a încetat, deci nu am mai auzit nimic.” Mocanu Chirilă: „În ziua de 23 decembrie 1989, fiind de pază la fostul sediu al consiliului popular al comunei Vinţu de Jos, la orele 1930 aproximativ, stând în faţa consiliului, am auzit un elicopter venind dinspre Blandiana. Nu am sesizat nimic deosebit în zgomotul motorului. Mergea normal. Pe firul apei, pe Mureş. Atunci, eu m-am dus la tovarăşul şef de post, cum era, l-am chemat, dânsul era înăuntru cu comandamentul. Erau mai mulţi şi am ieşit afară. Nu l-am văzut. Numai zgomotul l-am auzit. După aceea, dânsul a intrat înăuntru la consiliu şi eu m-am dus aici la arena de fotbal. M-am suit pe clădire ca să văd ce este. Nu am văzut elicopterul că era noapte, nici lumina, dar numai ştiam că este elicopter. Şi când s-a ajuns la Alba Iulia, acolo s-a tras. Era cam zgomot de mitralieră, ştiţi, iute. Cam aproximativ 5-6 împuşcături. S-a auzit în rafală cum au tras. Atunci s-a auzit o puşcătură foarte tare. A fost a flacără mare, cerul s-a înroşit. Am venit înapoi, i-am spus lui domnul Mera, care a dat telefon la Alba. (Până la Alba Iulia n.n.) sunt cam 9,5 km de-a dreptul (explozie puternică n.n.). A fost după împuşcături. De aici de la Vinţ şi până la unitatea de la Blandiana sunt cam 3 km. Deci, se aude. De acolo de la unitate şi până la Vinţ nu s-a tras nici un foc de armă. (Survolând comuna Vinţu de Jos n.n.). După balastieră este o unitate de pontonieri. Ei poate au văzut că a trecut pe acolo pe la ei. Focurile de armă s-au auzit după ce a depăşit şi unitatea de pontonieri.” Munteanu Gheorghe: „Eu am lucrat la IGO Alba Iulia la bazinul de apă potabilă de 10.000 şi 5.000 metri cubi. În data de 23 decembrie, nu mai ştiu exact, eram de serviciu. Aveam puşca ZB calibrul 7,92, parcă. Aveam 10 cartuşe. La timpul ăsta vine elicopterul, pe la 19 şi nu ştiu cât a fost. Dintr-o dată s-a auzit zgomot, fără lumini, fără nimic, venind spre bazinele noastre de apă potabilă. Eu atunci am tras un foc de armă de avertisment. După aia, după 2-3 secunde am mai tras unul. Am tras de lângă bazin. Mie mi-a fost frică şi a trebuit să trag. După ce am tras eu, imediat au venit pontonierii conduşi de un ofiţer, maior sau nu ştiu. S-au dispus în formă de potcoavă de cai. Ei nu au tras. Numai din partea de dincolo, din faţă şi după aceea a căzut jos. De dincolo de la vânători. De acolo s-a auzit. Au tras ei. S-a tras, dar nu ştiu cât s-a tras. Da, acolo la ei după deal, că acolo e muniţie şi a căzut jos. (Zbura n.n.) la joasă înălţime. Mai trebuia cam un metru şi ceva şi se lovea de stâlpul de înaltă tensiune. Dar putea să cadă şi la mine acolo pe rezervor. Nu s-a învârtit a plecat direct (înainte de trecerea elicopterului de el n.n.). N-am auzit nici un foc de armă.” Din adresa nr. 3629 din 5 februarie 1990 a poliţiei judeţene Alba rezultă că: „Paznicul înarmat, Munteanu Gheorghe de la bazinul de apă potabilă Alba Iulia, aparţinând de UGCL Alba, în seara zilei de 23 decembrie 1989, orele 1930, a tras 2 cartuşe de avertizare în aer pentru înştiinţarea militarilor de la unitatea apropiată, că de obiectiv se apropie elicopterul care apoi a căzut în zonă datorită altor motive.” Popescu Ion, paznic la bazinul de apa Alba Iulia în acelaşi schimb cu Munteanu Gheorghe: „Ziua precis nu mi-o aduc aminte, dar stând cu paznicul Munteanu Gheorghe, am auzit un motor. Păi, să nu exagerez, să fie în jurul orelor 1830-1930. Nu mai reţin bine ora. Am ieşit afară, venea de către Mureş, de către Blandiana, din partea Vinţului. Am ieşit amândoi, numai ce am văzut elicopterul razant cu pădurea, deasupra noastră. După ce a trecut de noi, a lăsat ceva pe pădure. Din elicopter, ceva arzând a căzut din el. După ce a trecut de noi, Munteanu Gheorghe a tras două focuri de avertisment. Pe urmă, am auzit la poligon o rafală şi pe urmă explozia. S-a văzut flacăra. A fost foc automat, nu a fost foc cu foc. Am făcut armata la antiaeriană. Tot din faţă de acolo de la depozit-poligon, în partea depozitului cu poligonul. Sunt unul lângă altul. De acolo din partea aia s-a tras. Aşa 5-6 rafale, cam aşa a fost. Or venit (militari n.n.) de la pontonieri. Au înconjurat bazinele de apă. Dar ei, cu certitudine, n-au tras în seara aceea. (În zona din care a venit elicopterul n.n.). Nu s-au auzit focuri de armă.” Horhea Gheorghe, fost soldat la U.M. 01033 Poligon: „Eram cu cei doi colegi de armată, soldaţii Bucur şi Podelean amândoi din Deva, Hunedoara. Era cam 2000, în tot cazul, era întuneric. Ne aflam la poligon. Lângă noi, la 200-300 metri, se afla depozitul garnizoanei de muniţie. Am auzit îndreptându-se un elicopter. Nu se vedea, că era neiluminat. Mergea foarte jos. Nu ştiu, nu pot să-mi dau seama cât era, 50 de metri, nu ştiu precis poate era mai jos. Venea pe întuneric, a aprins un proiector şi a luminat tot poligonul. Şi pe noi ne-a luminat. (Elicopterul n.n.) Venea dinspre pădure spre depozit. După ce s-a stins proiectorul şi am văzut în ce direcţie se află, a început să tragă. Se vedeau trasoare, era întuneric, cred că vroia să tragă în soldaţii de la depozit. Aşa am gândit noi. Deci, vedeam în apropierea elicopterului trasoarele. Nu-mi pot da seama direcţia din care veneau. (Din locul unde se afla martorul, până la elicopter era o distanţă n.n. o sută cincizeci de metri). Elicopterul era între poligon şi depozit. S-a tras câteva secunde, 5 sau 6 rafale de armă automată. În zonă, în afară de noi, cei de la GAZ şi depozit, nu mai erau alţi martori. Noi şi cei de la GAZ nu am fost înarmaţi.” Bucur Grigore, fost caporal la U.M. 01033 Poligon: „La un moment dat, între orele 18-1900, am auzit un zgomot de motor din ce în ce mai puternic venind dinspre dealul Mamut, paralel cu axul poligonului pe direcţia depozitului. La un moment dat, din elicopter s-a aprins un reflector puternic, care a luminat câteva secunde poligonul, după care proiectorul a fost îndreptat spre depozit şi din acele clipe s-au auzit rafale de armă automată în serii scurte şi am văzut câteva trasoare zburând spre depozit. După terminarea rafalelor, s-a auzit o explozie puternică care a luminat puternic până în poligon.” Identic, prezintă evenimentul şi Podelean Marius, sectorist la poligonul de tragere Miceşti, care a fost împreuna cu ultimii doi militari. În scopul de a stabili dacă asupra elicopterului s-a executat foc din U.M. 01033 D Alba Iulia, s-au audiat până în prezent o parte din cadrele şi foştii militari în termen care, la data respectivă, îşi executau serviciul în această subunitate. Din relatările lor rezultă următoarele: Cpt. Brăşteanu Silviu, comandant al subunităţii: „În seara zilei de 23 decembrie 1989, pe la ora 1900, îmi aduc aminte de la unul din posturile de santinelă s-a telefonat că se aude venind un elicopter. Bineînţeles, am ordonat alarmă, fiecare şi-a luat locul în dispozitiv, iar eu am ieşit afară, în faţa corpului de gardă, să mă edific. Am auzit câteva secunde, într-adevăr, zgomotul unui elicopter. Mi-am întors privirea, de unde venea zgomotul şi în acel moment o coadă de foc, care a iluminat toată valea, cam 100 metri a venit după elicopter, după care a urmat o explozie puternică. După această explozie, împuşcăturile pe care le auzeam din toate părţile. Mai târziu, mi-am dat seama că era muniţia din elicopter. Am informat eşalonul superior şi, intrând în dispozitiv după câteva zeci de secunde, am auzit o nouă explozie aeriană. Raportez că militarii dispozitivului nu au tras asupra lui, întrucât nu a fost nevoie, pentru că nu a trecut pe deasupra depozitului. Explozia s-a produs la o distanţă apreciabilă (600-700 metri) iar elicopterul a avut, se pare, direcţia de zbor sud-nord, departe de perimetrul depozitului. A doua zi, am interogat toţi militarii am ajuns la concluzia că nu s-a tras nici un foc de către aceştia în acea seară.” Barman Adrian, militar desemnat cu schimbarea posturilor: „Am schimbat posturile 2, 3, 4 şi la postul 5 trebuia să schimbăm dublura. Atunci, în momentul acela, s-a auzit zgomot de elicopter şi nu avea nici o lumină, nimic. În schimb, am văzut pe deal aşa ceva, ca o lumină. Aprins ceva. Deci, a luat foc după mine, aşa zic, a luat foc în aer şi după aceea am văzut explozia. (înainte de a exploda elicopterul n.n.). Nu am auzit împuşcături, de la noi nu s-a tras nici un foc de către aceştia în acea seară.” Stoica Ion – santinelă în postul 2: „Cred că nici nu se făcuse schimbul complet că am auzit un zgomot de elicopter. Nu l-am văzut pentru că elicopterul n-avea nici un sistem de semnalizare. La un moment dat, am văzut flacăra, după care a început explozia propriu-zisă. Apoi au început să sară trasoare, au fost un fel de rachete care au explodat. Au fost în număr de trei. Elicopterul nu l-am văzut. Pur şi simplu, venea pe direcţie, nu era perpendicular ca să pot să-mi dau seama. Nu îmi aminte să fi auzit rafale de arme. Cea mai mare vizibilitate eu o aveam şi cel de la postul 4. Cel de la postul 3 nu avea cum să vadă de viroagă. Era un metru şi ceva între mine şi gardul de sârmă ghimpată, bineînţeles că se vedea şi se putea trage. Dar nu am tras. (După eveniment n.n.) N-a venit nimeni să stea de vorbă cu noi.” Acasandrei Dorel, planton în corpul de gardă: „La postul 4 era unul căruia noi îi spuneam Bunicu. Asta n-a tras, ăla de la postul 3 n-a tras nici el, nici de la 2. Ăştilalţi n-aveau cum şi să ştii că nu s-a tras. Cu privire la acest caz, nu am mai fost audiaţi. Am auzit când a ajuns elicopterul în stâlpii de beton, apoi a făcut un scrâşnet puternic, apoi a explodat în două rânduri. O dată a explodat mai uşor şi a doua oară a explodat puternic de tot. După care, au explodat cartuşele din el şi două-trei rachete.” Barbu Mihai, dublură la postul 3: „Fiind de pază acolo, primisem consemnul ca să tragem fără somaţie în tot ce se apropie la 50 de metri de gard. Aveam (muniţie n.n.) amestecată, obişnuită şi trasoare. Nu ajunsese bine schimbul la corpul de gardă când am auzit un zgomot de elicopter, în dreapta, undeva mai sus pe deal, deasupra viţei de vie. Mergea cam înspre noi. Elicopterul a zburat razant cu viţa de vie. Eu eram între postul 4 şi 5, mai aproape de postul 5. La postul 4 era un băiat din Hunedoara, aici (postul 3 n.n.) era un băiat din ciclul meu, Tanul Nicolae şi aici era Stoica, postul 2. Elicopterul venea cam dinspre schit, între postul 4 şi 2 (împuşcăturile n.n) s-au auzit dinspre postul 2 şi 3 şi imediat s-a auzit un scârţâit după care, explozia. Se vedea cerul roşu şi deja începuse din elicopter să mai bubuie cartuşele. Se putea trage de la postul 2, 3 şi 4. Dacă se trăgea de la postul 4 şi-l nimerea, automat ar fi căzut în viroagă. Acesta din viroagă, Tanul, nu avea cum să-l dărâme aşa uşor, fiindcă erau şi pomi (În momentul în care a auzit rafalele de armă, elicopterul se afla n.n.) cam deasupra virogii, când să ajungă să urce în deal, adică să treacă de viroagă. Deci, prima mare şansă Stoica o avea. Postul 2 (s-au auzit n.n.). Cam 2-3 rafale, aşa după câte îmi amintesc. Tanul Nicolae – santinelă la postul 3: „La o bucată de timp s-a auzit un zgomot. Am crezut prima dată că vin nişte tancuri şi după aia a explodat şi din şocul ăla am telefonat la corpul de gardă. Am zis că suntem atacaţi. Am intrat în locaş, am băgat cartuşul pe ţeava şi stăteam. Rafalele le-am auzit, dar nu le-am văzut că eram cu faţa spre locaş şi am auzit doar zgomotul. Cam 2-3 (rafale n.n.). Aşa cum v-am spus, parcă de la postul 2. Şi după explozie de la căldura aia au început să explodeze cartuşele alea ce erau grenade. A zis domnul căpitan (Baraştean Silviu n.n.) după ce a explodat (elicopterul n.n.) să nu tragem ca să nu ne descoperim că nu ştiam ce este.” Grigoraş George – dublură la postul 5 : „Era întuneric. În timp ce venea sergentul cu schimbul spre mine, am auzit un zgomot de motor. Am auzit strigându-se: „Postul 4 atacat” şi atunci s-au auzit ceva împuşcături. Deci, eu am perceput zgomotul, am auzit accelerarea motorului. (Elicopterul n.n.) A apărut undeva deasupra. Cum a venit în poziţia mea, de îl auzeam venind, exact în secundele acelea, 3-4 secunde s-au auzit (împuşcăturile n.n.). Da, după care a urmat o clipă pauză, nu s-au auzit focuri (de armă n.n.) şi a început din nou, după aceea a explodat. Focurile de armă au fost. Îmi aduc aminte foarte bine. Exact aşa rafală scurtă de câteva, 3-4 până la 5 gloanţe, a fost o pauză iarăşi foc cu foc. După care a urmat explozia imediat. A fost perioada de după explozia elicopterului, nu prea mult şi iarăşi au început tot de acelaşi zgomot, după care au explodat acele rachete care făceau şi un suflu care ajungea până la mine.” Subliniem faptul că aceste declaraţii au fost luate de o echipă de cercetare a Comisiei Senatoriale. Este ciudat că cei mai implicaţi în tragere n-au fost interogaţi de procuratură. Cu privire la evoluţia elicopterului şi evenimentele petrecute din momentul apropierii sale de municipiul Alba Iulia, martorul Costea Gheorghe declară: „După mine era în jur de opt fără un sfert seara. Elicopterul venea dinspre Mureş, de dinspre Piclisa. Zbura destul de jos. Nu se vedea fizic, pentru că era întuneric deja. Dar, după zgomot, m-am orientat pe unde a venit. Apoi, s-au auzit nişte împuşcături şi, după aceea, s-a auzit o explozie. (De la împuşcături până la explozie n.n.) Păi, să ştiţi că nu a trecut prea mult, fiindcă împuşcăturile au început în zona unde sunt rezervoarele de apă, acolo sus, la schit. S-a tras numai foc cu foc, deci împuşcăturile nu erau de mitralieră sau AKM, a fost puşcă. Ei au zburat din acel moment până deasupra viilor, deci ajunsese aproape să coboare la depozit şi acolo s-au auzit iarăşi împuşcături. Acolo s-a auzit, într-adevăr, şi foc automat, şi imediat a fost explozia.” În timpul exploziei elicopterului şi muniţiei cu care acesta era armat, cpt. Bărăşteanu Silviu, crezând că subunitatea pe care o comandă este atacată terestru şi aerian a solicitat sprijin conducerii U.M. 01033. Faţă de cele raportate, de la această unitate, precum şi de la U.M. 01653 s-a trimis câte un pluton de militari care să intervină în apărarea subunităţii sus-menţionate, dar, nefiind necesar, întrucât exploziile încetaseră, după o sumară informare asupra celor întâmplate, au revenit în cazărmi fără a cerceta terenul unde căzuse elicopterul. De-abia a doua zi dimineaţă, o grupă de 3 militari, condusă de sg.maj. Jeler Eugen s-a deplasat la faţa locului, unde a constatat existenţa epavei elicopterului şi a unor cadavre ce au suferit arsuri de diverse grade, precum şi armament şi muniţie de infanterie. De asemenea, s-au găsit documente de zbor şi personale pe numele Tudor Nicolae şi Mihalea Velicu. La orele 1500, din dispoziţia Consiliului Judeţean Alba al Frontului Salvării Naţionale, la locul accidentului s-au deplasat cadre ale procuraturii judeţene, din U.M. 01033 şi de la laboratorul de medicină legală, care, după o cercetare sumară, având în vedere lăsarea întunericului, a procedat la ridicarea şi transportarea celor cinci cadavre la morga spitalului judeţean. Trei dintre cadavre , având arsuri pe tot corpul, erau situate grupat pe o distanţă între 4 şi 25 m, faţă de focarul incendiului. Unul purta îmbrăcăminte de pilot şi asupra sa s-a găsit un porhart cu mai multe documente de identitate pe numele de Tudor Nicolae, o legitimaţie de serviciu, una de acces general şi una de intrare la o bază de agrement pe numele gl.mr. Mihalea Velicu Iordan. Totodată, s-a găsit un bilet de avion pe numele Negrilă care pe verso avea înscrisul „acest bilet a fost folosit pentru legitimare de către gl. Nuţă Constantin”. Alte două cadavre se aflau în focarul incendiului, carbonizate. Cercetarea complexă s-a efectuat în zilele de 25, 26 şi 27 decembrie 1989 de o comisie prezidată de Budiaci Mircea, locţiitorul pentru zbor la Comandamentul Aviaţiei Militare. Constatările făcute cu această ocazie au fost consemnate într-un proces verbal al cărui conţinut este cunoscut, precum şi inventarul cu documentele, armamentul şi obiectele ridicate de la locul catastrofei. În timpul cercetării statice şi dinamice s-a stabilit că „în zona în care s-a produs impactul cu solul exista o plantaţie de vie pe spolieri de beton armat, pe un platou cu pantă dulce. Folosind direcţia de zbor a elicopterului, anterior, acesta a survolat pe distanţă de vedere, zone de relief concreţionate şi mai înalte, precum şi o reţea de înaltă tensiune. Primul spalier cu care a luat contact aparatul purta o dislocare de beton în partea superioară pe o lungime de 20 m. În continuare, pe o distanţă de 40 m şi o lăţime de 5 m, aracii şi sârmele de fixare a viei erau rupţi şi culcaţi la pământ. Urmează un drum de ţară lat de 3 m care traversează traiectul elicopterului în unghi de 750 şi pe care s-au identificat trei urme de înfundare în sol. În continuare, pe o distanţă de 50 m, continuă traiectul de deplasare a elicopterului cu spalieri rupţi pe o lăţime variabilă de 25-30 m. Pe acest traseu, au fost găsite multiple fragmente de pale de la elicea principală, partea de jos a jambelor, uşa cabină faţă stângă (largată), uşa cargou dreaptă etc.” Fragmente multiple din diferite părţi ale elicopterului s-au găsit împrăştiate pe o suprafaţa de 70-90 m. În focarul incendiului, printre altele, s-au găsit 25 tuburi de calibrul 12,7 mm cu capsele percutante şi nu s-au constatat urme de arderi ce ar fi provocate de revărsarea petrolului din rezervoare şi miros de petrol ars în zonă. Totodată, „la ridicarea epavei s-a găsit o parte de capitonaj format din straiuri suprapuse de ţesătura din fibră de sticlă folosit la izolarea rezervoarelor de combustibil ale elicopterului, ce poartă mai multe urme specifice proiectilelor trase. Pânza are o suprafaţă de aproximativ 40/40 cm şi are 8 găuri de proiectil cu diametrul variabil între 6 şi 12 mm. De asemenea, pe un carenaj de fibră de sticlă ce constituie partea superioară orizontală a tabloului de bord, s-au găsit patru găuri certe de proiectil cu diametrul între 10-14 mm. Carenajul are dimensiunea de 55/25 cm. Se apreciază că gloanţele au pătruns de jos în sus şi dinainte spre înapoi la un unghi de incidenţă de 75 grade.” Din rapoartele medico-legale rezultă că moartea membrilor echipajului, respectiv Tudor Nicolae, Motea Victor şi Galaftion Nicolae a fost violentă şi s-a datorat unor politraumatisme produse prin lovirea de corpuri dure în momentul căderii de la înălţime şi prin acţiunea flăcărilor în condiţiile unui accident aviatic. Referitor la celelalte două cadavre s-a concluzionat că „Examinarea s-a efectuat asupra unor rămăşiţe umane, constându-se carbonizarea totală cu dispariţia ţesuturilor moi, fragmentări şi desprinderi de membre, la unul din ele menţinându-se unele amănunte scheletice pe care s-a putut baza operaţiunea de identificare.” Identificarea celor două cadavre carbonizate s-a făcut pe bază de constatări tehnico-ştiinţifice executate de organe specializate şi pe recunoaşteri de bunuri şi obiecte personale găsite la locul accidentului, stabilindu-se în mod cert că aparţin foştilor generali Nuţă Constantin şi Mihalea Velicu. Astfel, cadavrele carbonizate au grupa sanguină AB IV corespunzător grupei sanguine aparţinând fostului gl.lt. Nuţă Constantin şi, respectiv A II, identică celei avute de fostul gl.mr. Mihalea Velicu. Fragmentul osos reprezentând osul gros al braţului drept recoltat de la unul din cadavre aparţine lui Nuţă Constantin, identificarea fiind făcută prin compararea radiografiei căluşului format ca urmare a vindecării fracturii suferite de acesta în anul 1981 într-un accident de circulaţie şi radiografiile zonei de fractură efectuate imediat după accidentul menţionat. Lucrările dentare din metal galben existente pe maxilarele superior şi inferior, ridicate de la unui din cadavre aparţin gl. Nuţă Constantin. Fragmentul de părţi moi prelevat din regiunea umărului drept al unuia din cadavre conţine un lipom (masă de grăsime) care deforma regiunea respectiva, aşa cum avea gl. Mihalea Velicu. Verigheta din metal galben având în interior gravat „Nela 03 decembrie 1963” aparţine fostului gl. Mihalea Velicu. Ceasul de formă dreptunghiulară cu zale metalice aparţine de asemenea gl. Mihalea Velicu, fiind cumpărat în luna septembrie 1989 de la Moscova, cu prilejul unei vizite făcute în URSS. Pantoful de culoare neagră, tip papuc aparţine gl. Mihalea Velicu, fiind recunoscut de fostul său şef de cabinet. Cercetările pentru stabilirea cauzelor determinante ale evenimentului de zbor au fost întreprinse de procurori din Direcţia Procuraturilor Militare şi specialişti din Comandamentul Aviaţiei Militare care au concluzionat următoarele: - elicopterul IAR-330 nr.72 evolua la înălţime mică cu viteza de aproximativ 280 km/oră; - din datele cunoscute, se poate aprecia că elicopterul a fost lovit dintr-o singură direcţie – din faţă către înapoi – de la sol, de jos în sus, sub un unghi de incidenţă de aproximativ 75 grade. Proiectilele trase au afectat instalaţiile de combustibil, hidraulice şi de comandă ale elicopterului. Datorită gradului ridicat de distrugere a aparatului, nu se poate stabili cu certitudine care din cele 12 lovituri de proiectil identificate au putut provoca avarierea gravă şi respectiv căderea lui. Lovirea elicopterului de către proiectile a obligat elicopterul să aterizeze de urgenţă, pe timp de noapte, în teren necunoscut, impropriu manevrei, fapt ce a dus la distrugerea mecanică la impactul cu solul şi la incendierea acestuia. Din elementele cercetate, s-a desprins concluzia că a existat o explozie în aer, probabil aceasta a avut loc după impactul cu solul, apoi datorită incendiului, parte din muniţia de la bordul elicopterului a explodat. Având în vedere cantitatea de combustibil cu care a fost alimentat, viteza şi distanţa de zbor parcursă, în rezervoarele elicopterului se puteau găsi aproximativ 1000 litri în momentul impactului cu solul. Însă, trebuie avut în vedere că parte din proiectile au perforat rezervoarele de combustibil ceea ce a determinat diminuarea apreciabilă a cantităţii de 1000 litri combustibil (Adresa nr. S/AS 1855 din 12 decembrie 1991 a Comandamentului Aviaţiei Militare). Se mai apreciază că, din punct de vedere tehnic, avaria provocată de proiectilele trase nu a condus la căderea imediată a elicopterului. Din momentul lovirii aparatul a parcurs o distanţă de 18-20 km în timp de 4-5 minute. Datele care au determinat concluzia că asupra elicopterului s-a tras în zona localităţii Blandiana au fost cele rezultate din traiectul de zbor urmat şi de posibilităţile tehnice ale elicopterului de a continua zborul încă 4-5 minute din momentul avarierii. Această ultimă precizare, aşa cum este exprimată, nu este rezultanta coroborării constatărilor expertizei tehnice cu datele concrete ale cercetărilor efectuate pe traseul de zbor al elicopterului care confirmă faptul că asupra aparatului nu s-a executat foc de armă decât în zona bazinelor de apă potabilă şi U.M. 01033 D Alba Iulia, situate în partea de nord a municipiului Alba Iulia. Mai este afirmată de unii martori posibilitatea ca echipajul elicopterului să fi executat foc cu armamentul de bord spre sol, însă din cercetările efectuate nu rezultă acest lucru. Astfel, din cele relatate de şeful statului major al regimentului de elicoptere Sibiu, echipajul, potrivit misiunii primite „nu avea voie să execute nici un fel de altă misiune, decât de transport. Nici să riposteze la un eventual atac.” Faptul că, la locul accidentului au fost găsite 25 tuburi de cartuşe, calibrul 12,7 percutate, se explică prin aceea că, datorită urgenţei, la armare în sacul recuperator al mitralierei din partea stângă a elicopterului, au mai rămas 30 tuburi trase cu ocazia misiunii anterioare, aspect confirmat prin actul tehnic întocmit şi cele declarate de ofiţerul care a efectuat alimentarea cu muniţie. Analizând documentele de cercetare, constatare şi investigare, se desprinde concluzia că asupra elicopterului a executat foc santinela aflată în postul 2 de pază al U.M. 01033 D respectiv soldatul Stoica Ion, care, însă, în discuţiile purtate, nu recunoaşte acest fapt. Dacă se consideră necesar, organele judiciare interesate în acest caz, urmează să continue cercetările cu privire la militarul în cauză. Subliniem, însă, că acestuia nu i se poate reţine în sarcină vina, întrucât, încă din cursul dimineţii zilei de 23 decembrie 1989, se vehicula zvonul că unităţile militare vor fi atacate de elicoptere „teroriste”, în municipiul Alba Iulia se trăgea cu armament de diferite calibre, iar de la comandantul subunităţii se primise consemnul să se tragă fără somaţie în tot ce se apropie la 50 de metri de gard. De asemenea, trebuie avut în vedere că elicopterul zbura în condiţii din care nu se putea deduce că este propriu sau inamic. Apreciem că un factor favorizant al producerii acestui accident aerian îl constituie acela că cei angajaţi în conducerea şi coordonarea misiunii nu au stabilit un traseu fix de evoluţie al elicopterului, înştiinţarea tuturor unităţilor militare ce urmau a fi survolate de elicopter, iar comandantul aeronavei a zburat pe o rută deviată în zona municipiului Alba Iulia. Totodată, considerăm că, în mod greşit, i s-a ordonat pilotului să zboare pe timp de noapte fără lumini de semnalizare şi fără legătura radio în limita strictului necesar, deci fără posibilitatea de a fi identificat de la sol, mai ales că evenimentele din acea perioadă se precipitau şi, aşa cum am menţionat, se răspândise zvonul că unităţile militare sunt atacate de elicoptere inamice. Este la înţelegerea oricui că un elicopter fără lumini în teritoriu naţional poate fi considerat că are rele intenţii. - La baza întocmirii acestei lucrări au stat: - Dosarul nr.518/P/1989 al Direcţiei Procuraturilor Militare; - Raportul C.Av.M. nr.S/Av.999/05.04.1990; - Raportul C.Av.M. nr.S/Av.2029/05.07.90; - Documentarul C.Av.M. nr.S/109l/R/19.07.199l; - Jurnalul acţiunilor de luptă al R.58 el., anexă la documentul nr. S/Av. 1224/02.05.1991; - Adresa C.Av.M. nr.S/As 1855/12,12.1991, precum şi activitatea practică de investigare în teren desfăşurată de membrii comisiei. Urmeaza Volumul II si Plansele Nesecrete ale Anchetei Sursa: Ziaristi Online Cititi si: Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei”. Un ofiter de informatii rupe tacerea. RAPORT PRIVIND ACŢIUNILE DESFĂŞURATE ÎN REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989 (I) » Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (II). ROLUL ŞI INFLUENŢA MASS-MEDIEI INTERNAŢIONALE ÎN DECLANŞAREA ŞI DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR DIN 1989 » RAPORT: TOKES SI TIMIŞOARA – ORAŞUL DECLANŞĂRII EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (III). » RAPORT: Dezastrul, diversiunea, teroristii si crimele din Bucuresti in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (IV) » RAPORT SRI, MAI, SENAT: Crimele din Cluj Napoca in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (V) FOTO/DOC RAPORT: Crimele din Sibiu in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (VI) - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/08/raport-diversiunea-psihologica-dezinformarea-actiunile-kgb-si-gru-si-ale-spionajului-maghiar-teroristii-executia-lui-ceausescu-si-moartea-generalului-nuta-viii/#sthash.MKHn6jMq.dpuf





(Aïphouncinqué depuis chez moi :-) Ichthus.png

Part of the Semantic Web

0042.JPEG

' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' ' '


Autorul

COPYRIGHT-UL ACESTUI ARTICOL

COPY-NAN.jpg

Toate drepturile rezervate ! Toate drepturile acestei publicații aparțin oriunde, întotdeauna, în mod exclusiv, D-nei Georgiana Iosefina Halacec-Waniek și urmașilor noștri legali și desemnați în mod specific, AAAT (All Rights Reserved Anywhere, Forever, at All Times) !

Mereu același...

NOTE

Aici nu sunt note în articol.

Ichthus.png

REFERINȚE (ENDNOTE)

Nici referințe, altele decât cele din paginile Georgipediei la care trimite acest articol, nu sunt aici.

Ichthus.png

DESPRE AUTOR

0041.JPEG

Autorul este mereu același, marele anonim din deal și din vale... Scriem la fel cu el, ca să dăinuie Facerea în Grădina Maicii Domnului, în Veacul Vecilor, de-a pururea și-o zi, ca iubirea noastră, IUBI !

Categoriile Georgipediei